Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

2 răspunsuri la „Din Scrisori

  1. Superb vis ! Dacă a început din prima tinerețe…
    Cele mai minunate sunt visele astea care rămân. Nu știu nici ele cum de rămând agățate prin cotloanele sufletului, dar…
    Poate că rămân pentru că noi nu putem fără ele ! Fără ele, am fi mai triști și mai goi.Ce ar fi viața fără un vis la sfârșitul zilei ? Sau poate, același vis… care ne hrănește demult.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s