Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

Anunțuri

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

16 răspunsuri la „Falsidrama lui Februarie – psiluneli

  1. Orice ne-am zăvorî în suflet, tot iese, la un moment dat, când cineva spune parola potrivită. Că e timpul, fantezia sau anotimpul, în sine, pentru toate vom găsi cuvinte potrivite desferecate! Tu le-ai găsit! Mulţumesc!

    Apreciază

  2. childagain

    De fapt, nu e o falsidramă, ci chiar una adevărată ! Durerea nu-i niciodată falsă, chiar dacă, poate, motivul pare copilăresc. Însă, chiar și copiii pot avea suferințe adevărate !

    Și leacul nu este simularea fericirii, ci tocmai… acceptarea nefericrii de moment, și depășirea ei. Cum ? Ei, asta depinde de fiecare. Cărțile, prietenii, munca – toate pot ajuta. Și Dumnezeu, atunci când ești credincios.

    Te îmbrățișez, și sper să nu fie cazul tău, ci doar un… vis !

    Apreciază

  3. psi

    primăvara pare să facă deja un salt ciudat. după o săptămână de iarnă… vine ea.

    Apreciază

  4. Adunate laolalta, comentariile de mai sus au spus deja tot ce era de spus, tot ce mi-ar fi placut sa iti spun…

    Apreciază

  5. Pingback: Psiluneli- Falsidrama lui februarie | Cățărătorii

  6. In februarie simtim cu totii nevoia primaverii. Avem chiar iluzia ca e fff aproape prin simpla lipsa a unei singure zile din calendar! Hai, doua!
    E primavara o falsa drama de februarie?
    Cand iubesti… primavara e mereu prezenta in suflet!
    Cand suferi… speri sa faci fata unei false fericiri. Oricum… traim si asta nu este un lucru de neluat in seama!
    Mi-a placut la tine, in februarie!

    Apreciază

  7. Vine… vine și primăvara și Visul. Vin și sentimentele toate înapoi, știu!

    Apreciază

  8. Şi după ce toată această deghizare va fi gata, spiritul ei te va cuprinde pentru o primăvară, pentru mai multe. Nu rămânem veşnic într-o durere, inima are o dorinţă şi o putere de a se vindeca uimitoare…
    Sper că-i numai poveste închipuită sau trecută, scrisoarea ta de azi! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s