Azi am plâns în brațele fiului meu

sursa: http://georgebragadireanu.com/azi-am-plans-in-bratele-fiului-meu/

,,Azi am plans in bratele lui Andrei. Eu aproape 39, el aproape 11.

L-am dus la baie cu pretextul de a-si pieptana parul blond si m-am asezat pe scaunelul de plastic si am inceput sa plang in hohote. L-am luat inn brate si am plans amandoi in hohote de disperare, de durere si de neputinta. Am plans si i-am spus cat il iubesc si ca stiu ca poate fi curajos. Atat am putut sa fac, sa ii spun sa ia viata in piept.

Dar nu l-am invatat sa fie curajos niciodata. In fata vietii lui plina de scoala, a celor 10 ore de mate, istorie, geografie si trei limbi straine, plina de stres si de invatatoare stricte care nu il apreciaza pentru cine este ci pentru ce trebuie sa stie si sa faca.

L-am obligat sa schimbe 4 gradintite si 4 scoli in ultimii opt ani. Pentru ca am tot cautat, am tot cautat locul cel mai potrivit in care sa poata fi el insusi. Si nu am gasit niciunde acest loc.

Am plans pentru neputinta mea de a-i oferi locul in care sa fie el insusi, bun, curat si plin de veselie.

Si toate locurile astea in care l-am dus au vrut si vor sa il invete lucruri, sa faca chestii, sa bage in el notiuni, termeni si cunostinte dincolo de toata putinta lui, de dorintele lui, de nevoile lui de a fi pur si simplu.

Am plans pentru durerea lui pe care o resimte in fiecare zi cand nu se stie ascultat, apreciat si inteles. Pentru durerea lui de acum, chiar de acum, de la prima ora din ziua asta cand probabil a inceput sa somatizeze inconstient si sa il doara capul. Si noi ne prefacem ca s-ar putea sa fie o raceala cand de fapt este durerea lui care iese afara astfel.

Am plans de furie ca nu sunt in stare sa ii ofer un mediu in care pur si simplu sa fie el insusi, sa se descopere, sa devina. Ci unul care ii cere sa faca, sa stie ce fac si altii, ce trebuie sa stie si altii.

Am plans pentru furia si sictirul pe care il am in mine reprimat de multi ani fata de sistemul idiot, cretin si dezumanizant in care sunt educati copiii in Romania. Pentru sistemul de cacat gestionat de niste oameni mici, crescuti si ei, ca si mine, in ideea facutului, avutului si inregimentarii standardizate in sistem, in linia de productie.

Am plans pentru neputinta mea de a intelege ca tot ce predic altora nu se regaseste in viata lui si a mea; ca viata nu este despre a avea si a face ci despre a fi. Nu este despre cunostinte si lucruri ci despre atitudine, despre valori, despre curaj, despre intuitie, despre ascultarea sinelui profund interior.

Am plans pentru ca nu stiu ce sa fac mai departe.

Am plans pentru ca mi-e frica sa ii mai schimb inca o data scoala, pentru ca mi-e frica sa fac homeschooling cu el, pentru ca mi-e frica sa il duc la o scoala de cartier cu program scurt, pentru frica de a-l lasa mai liber, pentru frica mea de a ma dedica lui in totalitate, pentru frica de a renunta la facutul si avutul meu ca sa fie el si sa fim noi.

Am plans pentru incapacitatea mea de a-i fi transmis ce este bun si frumos. Si pentru ca l-am lasat in bataia vantului si in bataia de jos a sistemului. Pentru incapacitatea mea de a gandi disciplinat pe termen lung fericirea familiei mele. Pentru incapacitatea mea de a ma desprinde de normele culturale romanesti si de a ne desprinde de ele intru fericirea noastra.

Il tineam in brate si hohoteam amandoi de un plans eliberator al carui efect insa mi-e frica acum ca se va duce, ca furia mi se va domoli, ca ma voi reintoarce la defacuturile mele, laafaceriurile si afacerile mele, la a avea-urile mele, la avuturilemele. Business inseamna busyness  – adica sa fii ocupat, sa faci,afacere.

Asa cum suntem azi, ne dedicam lui a face in locul lui a fi. Si ne trezim la sfarsitul vietii ca de fapt nu luam nimic cu noi din ce am facut si ce am avut ci doar din ce nu am fost.

Am plans si plang si acum, cand scriu randurile astea si ma gandesc la el, cum sta in bancuta lui asezata ca la teatru, din care isi urmareste guru-ul profesor care le baga in cap in portii generoase de stiinta si care in acelasi moment le ia din suflet in portii generoase libertatea de a fi pur si simplu.

L-am sarutat cand a plecat. Nu mai era o mare involburata ci o mare linistita. Dar in strafunduri stim amandoi ca plansul nu a rezolvat nimic pentru el. Ca am plans degeaba. Ca am plans doar pentru iubirea dintre noi, nu si pentru durerea dintre noi.

“De ce nu cantam la instrumente, in loc sa studiem teoria muzicii?”

De ce nu mai deseneaza? De ce i-au luat creioanele colorate?

De ce nu vorbesc si despre alte religii si despre spiritualitate?

De ce nu fac meditatie, de ce nu fac introspectie, de ce fac doar fractii?

De ce intra in competitie unii cu altii in loc sa intre in competitie cu ei insisi?

De ce sunt incurajati sa parasca in loc sa fie incurajati sa isi vada de ale lor?

De ce sunt scosi la tabla? De ce stau in banci in loc sa stea in cerc?

De ce trebuie sa care dupa el in fiecare dimineata 10 kilograme de ghiozdan?

De ce nu fac mai mult sport ci doar alearga ca bezmeticii in pauzele dintre ore, intr-o incercare frenetica de a se elibera?

De ce iau FB-uri si note la Euclid, in loc sa nu ia nimic ci doar aprecieri pentru efort?

De ce nu sunt lasati sa impartaseasca sentimente ci doar gandire?

De ce avem numai oameni de nimic, mereu si mereu alti oameni mici in fruntea sistemului educational, al guvernului si al statului?

De ce trebuie sa suferim generatie dupa generatie in loc sa ne racordam la spiritualitatea lumii de astazi?

De ce traim in trecut in loc sa traim in prezent?

De ce atat frica in loc de atata curaj?

 

Furie, disperare, sictir, neputinta. Ale unui tata blocat in fricile lui. Invatat sa traiasca cu frica de maine.

Andrei, te iubesc. tati, cum nu am iubit niciodata pe nimeni. Esti copilul special care a venit ca un dar in viata noastra si pe care, uite, nu stiu ce sa fac sa nu il distrug. Nu stiu cum sa fac sa nu te distrug. Asta nu stiu, tati. Si mi-e frica sa am curaj, mi-e frica sa fac lucruri pe care nu le-am facut niciodata cu toate ca la 39 de ani tot ceea ce stiu mai bine este sa fac. Iti iubesc capsorul plin de idei, plin de imaginatie, plin de vise. Iti iubesc corpusorul firav, parul tau carlionat si blond, ochii albastri, inimioara puternica, mainile cu unghiile roase de stres, obrajorii plansi de durerea ta. Iti iubesc sufletul chinuit care vrea sa ma invete ce sa fac dar pe care nu stiu sa il inteleg. Iti iubesc vorbele pline de durere si pline de veselie. Iti iubesc zambetul senin si plin cand ne jucam. Iti iubesc fetisoara trista cand pleci la scoala si fetisoara trista cand te intorci. Iti iubesc viata ciudata pe care ti-o construiesti in lumea asta de cacat in care traim. Iti iubesc plansul in bratele mele impartasindu-ne lacrimile sarate pe care ti le simt cand te sarut. Iti iubesc ziua de azi si ziua de ieri si ziua de maine, asa nenorocite cum sint. Eu pot sa mai plang acum, cand scriu toate astea, tu nu poti sa o faci acolo in bancuta ta, cu caietele tale de mate.”

Anunțuri

29 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi, Stări sufletești

29 de răspunsuri la „Azi am plâns în brațele fiului meu

  1. Emotionant.Dur. dar adevarat.Dar cum sa stim ce e de facut cand si noi am fost crescuti la fel…e bine macar sa incercam…

    Apreciază

  2. Greul abia acum incepe…Curaj.

    Apreciază

  3. La multi ani de 8 Martie ! 🙂

    Aliosa.

    Apreciază

  4. Pingback: Lacrimi, copii, bloguri și tic-tac. | Marius Popa blog

  5. Cele mai multe dintre pasaje sunt parte și din mine. Un articol de pus în ramă.

    Apreciază

  6. nu stiu ce a aparut in media si ce au comentat ceilalti, impactul e insa f. mare de la trecerea din invatamantul dintr-un sistem occidental intr-unul romanesc, si nu stiu daca era vb. despre un copil obisnuit sau cu nevoi speciale, nu mi-am dat exact seama din articol. Nu stiu nici de ce barbatul a ajuns sa aiba singur grija copilului, lipsea incurajarea mamei si a sotiei. Daca insa sunt despartiti temporar sau definitiv, acest lucru transpare in psihicul tatalui care se rasfrange si asupra celui mic. Orice s-ar fi intamplat nu trebuia sa planga neputinta neadaptarii in fata lui atata timp cat el era silit sa ramana aici. Cred ca multe comentarii au avut o poyitie corecta desi nu le cunosc, romanii sunt caliti si descurcareti, si bine ar fi fost sa se opreasca asupra parerilor care i-ar fi fost de folos. Nu pot crede ca nimeni nu l-a sfatuit sa nu mai schimbe scolile. O mare eroare. Una cel mult doua schimbari sunt poate benefice in cazul dat dar schimbarea locului in care un copil incearca din rasputeri sa se adapteze pt. ca acolo este singur fata in fata cu realitatea, cu adevarul lui personal, fara protectia nimanui, dar in propria sa devenire, e un pas greu dar ultranecesar pentru increderea in sine si rezistenta in fata viitoarelor incercari. A-l indeparta mereu de adevar asa cum este el,nu este o cale de a-l feri de el ci de a-i crea un handicap, ceea ce-i va creste anxietatea in fata oricarei incercari, sansa de a o invinge si de a-i fragmenta periculos legaturile de ordin psihologic care formeaza viitorul adult. Exista si scoli particulare nu foarte scumpe care s-ar fi apropiat cat de cat cu sistemul cu care a fost obisnuit si trecerea ar fi fost mai neteda dar in astea de cele mai multe ori am vazut o obstructie mult mai cruda a nevinovatiei, fiindca pretentiile atat ale elevilor cat si ale parintilor snobi cum sunt marea majoritate a romanilor relativ proaspat inavutiti si lipsiti de cele mai multe ori de cultura ar fi fost mult mai crescute. Apoi cred ca cineva i-o fi povestit putin despre tarele sist. de invatamant de unde a venit si ca o competitie cu tine insuti nu te duce nicaieri mai ales cand esti copil, ca e nevoie de comparatie si de ambitie, sa intelegi ca te poti depasi prin exemplul de alaturi si de stimulare. Fricile tataului cred ca le depasesc pe ale copilului.
    Ce ar fi facut atunci in vechiul nostru sistem de invatamant? Care totusi a scos profesionisti adevarati. Sa nu ne lasam indusi in eroare de relantiul aplicat cel mai probabil in State si propagat cu buna stiinta in Europa fiindca este o capcana de care ma mir Lili ca nu ai vazut-o. La negocierile intrarii noastre in Europa a fost negociat si sistemul nostru de invatamant.
    Nu e un zvon, este o informatie de la un prieten al unui reprezentant al nostru la preaderare. Un prieten al unuia dintre academicieni. Ni s-a spus clar ca avem un sistem de invatamant mult peste cel al Frantei si prea ridicat fata de cel german si trebuie nu doar uniformizat ci subclasat. Un singur reprezentant s-a abtinut, ceilalti au primit indicatia, nici macar n-au cracnit.
    Libertatea de a fi in lumea exact descrisa de tata in disperarea lui trebuie sa se pupe cu libertatea de a deveni si aceea de a face, tocmai pentru ca in lumea asta de cacat care am acceptat sa ne majeasca si pe noi, nu poti sa arunci un copil nepregatit s-o „citeasca” si nu numai sa-i faca fata dar sa o si invinga in bucatca lui.
    Am scris toate astea poate va intra totusi si va citi sa ne inteleaga ratiunile prin care poti rezista si depasi problemele aici, macar cele de baza.

    Apreciază

    • Dacă ar fi să optez, eu mi-aș duce copilul la o școală de stat. Profesorii sunt la fel de bine pregătiți ca și ceilalți. Am văzut. Nu știu dacă lucrurile merg așa cum doresc cei de ,,sus”, dar copiii noștri învață ore întregi, muncind, poate, mai mult decât ar face-o la un serviciu normal. De aici se creează diferența dintre vârfuri și cei care nu fac față. Cale de mijloc aproape că nu e. Noi stăm foarte prost la ,,nivelul mediu”.
      Niciun om nu poate spune cum e mai bine ca altul să-și educe copilul. Fiecare copil e unic, deci fiecare metodă trebuie aplicată în funcție de individualitatea sa. Există câteva repere mai largi care se potrivesc cu marea majoritate.
      Una e ce ni se spune să facem și alta e ceea ce putem aplica! Și atunci, ne adaptăm, nu avem de ales, ca profesori. Singura motivație pentru profesorii din România este iubirea pentru copii, care să ducă la dezvoltarea responsabilității, la posibilitatea de acțiune etc.
      În ceea ce-l privește pe părintele respectiv, eu cred că nu a greșit cu nimic. Copilul a văzut tocmai adevărul și sunt sigură că a înțeles mai bine ceea ce trebuia. Copiii trebuie să vadă și părțile slabe ale părinților, dar și iubirea pe care aceștia o au pentru ei. Astfel s-ar creea echilibrul. Bineînțeles că mai sunt și alte reguli. Cele mai importante le-am pus în articolul din link ,,Sfaturi pentru părinți și….”. Adică, nici nu trebuie să-i cântăm în strună copilului, dacă acesta greșește, nu trebuie să-l mințim, nu trebuie să ne încălcăm promisiunile, nu trebuie să-i facem cadouri pentru rezultatele la învățătură etc. Trebuie să-i cultivăm emoția și el va înțelege. Dar trebuie, în același timp, să-i fim model pozitiv. Deci, mai întâi ar fi utilă o autoeducație a părinților.
      A ne sensibiliza copiii nu e un lucru greșit. Situațiile de viață sunt și ele diferite și au rezolvări proprii. Copiii trebuie să se bucure și să sufere alături de părinți, ca să înțeleagă viața.

      Apreciază

    • Teodora

      4 gradinite si 4 scoli in 8 ani!!! O avea sistemul hibe multe, fie el de stat sau privat, dar totusi… Aceste schimbari il destabilizeaza emotional si cel care nu il lasa sa isi gaseasca echilibrul este insusi tatal sau care pana in clasa a 12a il va fi plimbat probabil prin 12 institutii de invatamant diferite…

      Apreciază

  7. alex

    Doamne ce fatalau! Baiatul isi vede tatal plangand, ce exemplu este asta pentru un viitor barbat? Ne indreptam spre o civilizatie in care foarte putini barbati vor mai sti cum sa schimbe un bec! Si sa pare ca fatalaii puiesc.

    Apreciază

    • Cred că greșești. Aș vrea să te văd în anumite situații mai grele… ce ai face? Te-ai purta ca Old Shatterhand? Mă îndoiesc. Datorită chiar faptului că te grăbești să judeci pe cineva. 😉

      Apreciază

  8. alex

    In articolul postat observ judecati de valoare asupra sistemului de invatamant, observ foarte multe mutari ale copilului intr-un interval foarte scurt si in general judecati de valoare asupra invatamantului romanesc. Te rog sa nu vorbim despre a judeca pe cineva legat de comentariul meu.

    Ce instincte de viata capata un copil crescut intr-un asemenea mediu, ce competente emotionale are, ce atitudini fata de incercarile vietii etc?

    Demersul acestui articol este unul pur emotional, ratiunea fiind total eliminata. Au semnalat si alti comentatori niste aspecte extrem de ciudate.

    Oare cu totii am invatat in scoli in care era totul perfect? Oare cu totii am avut parinti care sa ne mute prin scoli ca sa ne simtim noi bine? Au inceput sa apara studii care concluzioneaza ca invatamantul centrat doar pe elev produce indivizi neadaptati din punct de vedere emotional incercarilor vietii. Atunci cand copilul tau vine pe locul 10 la o intrecere si tu, ca parinte sarbatoresti de parca a luat locul 1 copilul observa ca doar tu te bucuri si incepe sa-si puna intrebari ( recomand sectiunea educatie din NYTimes – sunt niste articole interesante).

    Discutia este lunga pe aceasta tema insa eu imi mentin parerea ca un barbat trebuie sa fie barbat, fara a ne lega de Winnetou sau alte povesti din copilarie. Sunt curios ce femeie ar vrea sa aiba langa ea un „plangacios”.

    O zi faina,

    A.

    Apreciază

    • Pe mine nu mă deranjează părerea ta, eu susțin doar că fiecare situație depinde de mai mulți factori și nu prea avem dreptul să-i judecăm pe alții.
      În ceea ce privește sistemul de învățământ, eficacitatea lui depinde de scopul urmărit. Obținerea unui echilibru este ideală.
      Și eu cred că-l prefer pe Old Shatterhand! 😀 care, oricum, nu există.

      Apreciază

  9. Ralu

    Sunt uimita de comentariile de mai sus….competitie? comparatie cu cei din jur? munca pe rupte si toceala unor informatii in majoritatea lor complet inutile ? Obedienta in detrimentul exprimarii libere ? Asta ne dorim pentru copiii nostrii?…foarte trist …si din pacate reflecta mult societatea romaneasca …si poate nu numai :(…Ce ar fi sa ne dorim pentru copii nostri un pic mai mult?..Ce-ar fi sa incurajam colaborarea in locul competitiei? …va puteti imagina o societate in care oamenii sunt motivati de propriile idealuri si coopereaza cu cei din jur pentru atingerea lor?…cum ar arata o societate in care stimulul major nu este goana dupa bani si titluri ci simplu : fericirea dobandita in urma satisfacerii chemarii pe care fiecare dintre noi o avem (desi ce-i drept ingropata sub maldarul de limite si reguli cu care am fost indoctrinati in sistemul asta limitat)…oameni uniti de aceleasi idealuri si valori care COOPEREAZA ( si nu concureaza) …..oameni care se hranesc cu succesele de echipa si nu ajung la medicatie antidepresiva la primul esec individual…..oameni care au curajul sa ia o pozitie atunci cand valori fundamentale sunt incalcate, carora nu le e frica sa se exprime in orice imprejurare…..oameni care se iubesc pe ei insisi mai ales atunci cand „esueaza” ..barbati care sa fie suficient de PUTERNICI sa planga si sa isi exprime emotiile …..asta sa ne dorim ca copiii nostrii sa devina!! ….iar actualul sistem de invatatmant si din pacate comentariile voastre la acest articol genial promoveaza exact opusul..f.f. trist

    Apreciază

    • Nu toate comentariile promovează ceea ce spui. Eu sunt de acord cu dezvoltarea emoției, în aceeași măsură cu dezvoltarea rațiunii. Citește și sfaturile pentru părinți din link.

      Apreciază

  10. Ralu

    E adevarat Lili…si imi cer scuze pentru generalizare…dar am fost profund provocata de celelalte comentarii care judeca, blameaza eticheteaza drept „fatalau” un barbat inteligent emotional, etc…..si sincer nu sunt de acord nici cu mandria de a ne vedea copii muncind pe rupte in scoli….in ceea ce ma priveste nu asta imi doresc pentru copilul meu…dar e parerea mea..

    Apreciază

  11. cred cu tarie, totusi ca fiul tau, va fi mai EL INSUSI decat multi altii.
    tu il inveti din plin asta.
    si e extrem de frumos tot ce-ai povestit. chiar daca si dureros!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s