Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s