Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s