Din scrisori – 29

Dragul meu Vis,

Era o vreme când existau povești.

Era o vreme când oamenii se țineau de mână și priveau cu emoție stelele nopților luminoase. Și ascultau greierii din lanurile de fân. Sau broaștele orăcăind în preajma apelor. Și se lăsau pătrunși de undele cu miros de flori de câmp amețind în hore de Sânziene.

Era o vreme când iubirea avea alte valențe. Întotdeauna era unică, și, poate, irepetabilă. Atunci când, respectând principii, viața avea mai multă lumină și senin. Atunci când normalitatea era altfel definită.

Era o vreme când oamenii trăiau poveștile, și poate le scriau sau le cântau…

Era o vreme când oamenii se iubeau. Simplu. Și atât.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s