Arhive lunare: septembrie 2018

Psihologia femeii agresate fizic și psihic, mentalitatea societății și atitudinea de victimă

E mult timp de când mă gândesc la acest lucru. Vine o vreme când se produc schimbări de paradigmă, desigur, după îndelungate sau intense acumulări cantitative de elemente necesare evoluției, considerând că se produce o evoluție și nu o involuție.

Cum începe? Presupunem că e vorba de femeia căsătorită cu un agresor. Victima se căsătorește din iubire, cu o persoană pe care o vede ca fiind diferită de ceilalți, are ceva în plus, îi place. Până la prima palmă. Îl iartă, pentru că îl înțelege, se consideră, deja, vinovată. Agresorul e atras ca muștele de miere, de victimă și de atitudinea ei. Intră în cercul vicios. Ea plânge, suferă, el simte plăcere pentru asta: probabil că îl face să se simtă puternic și ,,bărbat”. Apoi vine ,,împăcarea”, deh din iubire, ce nu face victima pentru a-și satisface agresorul? E fericită crezând că iubirea schimbă oamenii, îi face mai buni. Până la următoarea palmă.
Agresiunile se repetă, deja au devenit obișnuință. Agresorul consideră ca fiind normal ceea ce face. Victima suferă în tăcere. Se retrage în sine din ce în ce mai mult. Nu consideră normal. Realizează că iubirea nu a schimbat nimic, că a aruncat perle în noroi. Apar umbrele: neîncrederea în sine, se întreabă de ce nu poate avea parte de iubire, se consideră urâtă, slută, proastă, rea(!), un accident al naturii, un parazit etc. Agresorul are grijă să îi inducă toate astea sistematic. Poate că realizează ce a creat, poate nu. Cercul se învârtește la fel. Victima ia și pumni în cap, în stomac, uneori în ochi, alteori, agresorul o atacă având bocancii în picioare, după ce a pus-o la pământ…

Societatea – mentalitatea – nu s-a schimbat nici acum prea mult: victima e vinovată. De ce stă cu el? De ce nu spune? O merită, dă-o dracu’ , e rea de gură, e… în toate felurile, doar așa spune agresorul, care se transformă în victimă, în ochii prietenilor de la cârciumă. Cu câtă plăcere reacționează câteodată ,,hienele”! Sunt fericite că au judecat corect, că au pe cine judeca, că au cui da ,,sfaturi”. Poate chiar primesc rolul de ,,salvator”, cine știe!

Victima se închide și mai mult în ea. Intră în noaptea neagră a sufletului. Totul s-a spulberat: iubirea, aprecierea, încrederea, plăcerea de a mai trăi. Își dorește din ce în ce mai mult moartea ( a ei sau a lui). Nu vrea să se mai facă ziuă, după nopțile în care își ia pumnii de rigoare, e dată afară din casă/cameră/pat, trimisă în frig să jelească acolo. Poate că e comod rolul acesta. Nu trebuie să mai gândească, să ia decizii, să lupte. A devenit un obiect. Nu vrea să dea ochi cu oamenii. Le simte pofta de sânge. Nu spune nimănui ce i se întâmplă. Îi este rușine. Ba chiar îi ia apărarea agresorului. Doar ea și l-a ales, nu? Are copii de crescut. Uneori, agresorul o amenință că îi omoară.

Atitudinea de victimă îi atrage pe toți: pe colegii de la serviciu, pe șefii victimei, pe… oricine. Aceștia încep să o judece pentru diverse lucruri. Șefii adoră să îi facă observații, eventual să țipe la ea, să o pună la colț.

Cam greu să ieși din cercul ăsta, cam greu să iei o decizie, cam greu să renunți la tot. Dar rămâne o chestiune de viață și de moarte: dacă nu te ucide el, te vei îmbolnăvi sau te vei sinucide… Poate că apar ajutoare, poate că e momentul să ceri ajutor, poate vei găsi prieteni… Poate există viață dincolo de moarte.

SO, KRAV MAGA!

Începi prin a-ți îndrepta spatele, prin a-ți ridica privirea din pământ și a aduce puțin foc în privire. Învață să reacționezi! Învață să ai vise! Învață să te aperi! Agresorii sunt precum câinii din haită: le e teamă dacă îți arăți puterea, dacă le arăți bariera, dacă reacționezi, dacă le arăți până unde se întinde teritoriul lor.
Ești stăpânul propriilor vise, propriilor gânduri și stări!

4 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie