Dragul meu Vis,
Se întâmplă atâtea ,,urâțenii” în lume, poate chiar cu scopul de a ne deturna de la condiția noastră de suverani asupra propriilor vieți, încât orice scop ,,măreț” pe care ni l-am propus își pierde din însemnătate iar noi coborâm la condiția de sclavi dezamăgiți de orice și, în special, de propriile vieți.
Cred că ,,programul” de deturnare este acela de a ne face să credem că suntem neînsemnați ca ființe, să ne târâm sufletele prin noroiul așternut cu intenție, să vedem doar tina de la picioare, să ținem capul aplecat spre mizeria sistemului.
Dar, scopul nostru aici este de ființe suverane, care își creează propriile vieți, care zâmbesc la străduințele celor fără ,,suflet” de a ne trage în jos, cu orice preț.
Avem puterea de a ne schimba gândurile și stările, avem puterea de a ne scutura de orice ,,entitate” parazită, avem puterea de a iubi orice poartă viața, avem puterea de a ne iubi unii pe alții, avem puterea de a ne crea viețile.
Vedem? Deschidem ochii?
Jelim în continuare, ne autocompătimim, ne învinuim și autoînvinuim? Ne devalorizăm și autodevalorizăm la nesfârșit? Purtăm la nesfârșit poverile strămoșilor?
Avem puterea de a fi. La fel cum natura are puterea de a-și reveni, în mod miraculos, dacă nu ar mai fi ,,oameni” care să o distrugă. Dar noi avem puterea de a fi, indiferent de condiții.