Mărturisire – Liviu Rebreanu

„Astăzi însă, știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuință de inimă; ei nu vor decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârșit, că și în iubire succesul e tot. Dorințele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulțumite, da. Dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată!

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă ca și credința. În iubire n-ai să fii convins niciodată. Tot ce nu e supunere și devotament nu e iubire. Trebuie să trăiești mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambitioși, cei mândri, cei obraznici și nerecunoscători nu pot ști ce este iubirea și, așa, cei mai mulți dintre noi de abia la vârsta de cincizeci de ani începem să înțelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu.

Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun ca ele nu merita să fie iubite, ci să strig pretutindeni: știu să iubesc, fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna!

Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc, aș vrea să fiu iar mândru, ambițios, cuceritor. Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aș cânta din syrinx te-aș duce într-o poiană scăldată de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubești: aceasta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta este cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oacheșă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu și firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, și altmintrelea, erau cam porniți spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii care până atunci erau înfometați. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înțeleagă poezia cea mare a suferinței trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeții au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeți! Iar eu care citesc bucuros în stele și-mi fac o plăcere dintru a așterne slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

O, vanitas, vanitatum vanitas! Zice profetul. Toate suferințele sunt deșarte! Îți șoptește un glas dinăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deșertăciuni mari, nimicuri pline de durere.
Și totuși, pentru aceste nimicuri deșarte, pentru aceste deșertăciuni nepătrunse aș fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aș fi în stare să-mi dau chiar viața.

Nu știu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deșertăciunile lumești, am ales pe cea mai frumoasă, care e și cea mai frumoasă, fiindcă e cea mai deșartă din toate.”

Sursa:

http://reasheeshablog.wordpress.com/2013/05/27/marturisire-liviu-rebreanu/

Bărbați și femei

,,Bărbații inteligenți știu că femeile sunt admirabil de complexe, o lume ce trebuie explorată, o comoară ce trebuie descoperită. Sunt atât de fascinante încât, în ziua în care ei vor crede că au reușit să cunoască o minte feminină, ar trebui să știe că au greșit diagnosticul.

Bărbații inteligenți sunt conștienți că și cea mai calmă ființă umană își are momentele ei de stres, cea mai ponderată își are reacțiile ei incoerente, cea mai generoasă  își are momentele ei de egoism și, prin urmare, ar trebui să știe că cine nu-și recunoaște greșelile și nu cere scuze, mai ales față de femeia pe care o iubește și față de copiii săi, nu va atinge niciodată maturitatea psihică și nici nu va construi relații sănătoase.” (Augusto Cury)

 ,,A dialoga, verb atât de simplu de pronunțat, dar atât de greu de folosit. A dialoga nu înseamnă a conversa, a vorbi despre lucruri banale, a emite sunete. A dialoga înseamnă a intersecta lumi, a pătrunde în intimitate, a dezvălui experiențe. Un bărbat inteligent nu se teme să vorbească despre sine și să-și declare sentimentele. El știe că dezvoltarea sensibilității nu-i diminuează masculinitatea, ci, dimpotrivă, o îmbogățește.

În mintea majorității bărbaților există mai multe fantasme decât își poate imagina psihologia noastră, mai multe chiar decât în multe filme de groază: fantasma radicalismului, a machismului, a fricii de a lăuda, de a vorbi de iubire, de a-și recunoaște greșelile, de a pretinde mult de la sine și de la ceilalți, a necesității patologice de putere. Bărbații inteligenți practică dialogul cu sine, căci, fără acest dialog nu există cale de a se cunoaște, de a-și învinge fantasmele; fără a învinge fantasmele, nu există cale de dezvoltare a unui Eu, capabil să fie autorul propriei istorii.” (Augusto Cury)

,,Deodată, pe când privea în zare, văzu figura unui bărbat. Pașii lui agitați trădau o dorință puternică, o reîntâlnire, un nou început. Era bărbatul care o abandonase. De departe își desfăcu brațele. Sub aura unei emoții nestăpânite, ea porni să alerge în întâmpinarea lui. El a îmbrățișat-o, a sărutat-o și și-a cerut iertare, afirmând că va înfrunta lumea alături de ea. Avea să navigheze în apele disprețului și în văile batjocurii sociale, dar n-o va mai părăsi niciodată. Iubirea comite nebunii.

Cearta, țipetele, impunerea ideilor nu înseamnă, nici pe departe, un Eu puternic, ci unul slab. A spune ce ne vine în minte, a spune mereu adevărul, nu e întotdeauna expresia unui Eu matur, ci a lipsei de autocontrol. Un Eu puternic și matur își calmează anxietatea, îi ocrotește pe cei dragi, cere scuze fără teamă, arată cu degetul mai întâi spre sine înainte de a vorbi despre greșelile celorlalți, își regândește viața, cere mai puțin și se dăruiește mai mult, nu simte o nevoie maladivă de a-i schimba pe cei dragi, cunoaște, prin urmare, toate literele alfabetului generozității.”  (Augusto Cury)

Paradoxuri – 25

Nathaniel Hawthorne (1804-1861)

1. Cred că nimeni n-ar trebui să citească poezie, sau să privească picturi ori statui, dacă nu este în stare să găsească în ele mai mult decât a exprimat poetul sau artistul.
2. Sufletul unui om poate la fel de bine să fie îngropat şi să piară sub un morman de bălegar ca şi sub un teanc de bani.
3. Niciun om nu este în stare, pe o durată mai lungă, să poarte o faţă pentru el însuşi şi alta pentru mulţime, fără ca, până la urmă, să nu se uluiască şi să nu mai ştie nici el care e faţa adevărată.
4. Ce altă temniţă e mai întunecată decât adâncul propriului nostru suflet! Ce temnicer mai necruţător cunoaştem, decât noi înşine!
5. În firea omului nu există nimic pe deplin statornicit şi hotărât, înspre bine sau spre rău, decât în însuşi momentul executării acţiunii.
6. Lumea datorează toate imboldurile către progres oamenilor strâmtoraţi de împrejurări. Omul fericit, în mod inevitabil, se închide în limitele vechi.

Alfred de Musset (1810-1859)

Greu nu este să te îndrăgosteşti, greu este să-ţi declari dragostea.

William Makepeace Thackeray (1811-1863)

1. Gândeşte-te, ce drept ai tu să fii dispreţuitor, când virtutea ta este doar lipsa ispitei, succesul poate fi şansă, rangul poate fi accidentul survenit unui strămoş, iar prosperitatea e mai degrabă o satiră?
2. Fapt este că, după părerea mea, deseori cumpărăm mult prea scump banii.
3. Nu este atât de greu să mori pentru un crez; oricare om din oricare popor a izbutit asta – anevoios e să trăieşti la înălţimea lui.
4. O bună gospodină este, prin forţa lucrurilor, un şarlatan.
5. Ciudat, ce lucruri poate săvârşi un bărbat, şi totuşi o femeie să-l socotească un înger.

Robert Browning (1812-1889)

1. Adevărul este în noi înşine.
2. Nu există cunoaştere care să nu fie putere.
3. Niciodată nu ştii ce înseamnă viaţa, până când nu mori.
4. Privighetoarea înţeleaptă cântă fiecare cântec de două ori.

Ca să nu crezi că nu poate retrăi

Primul extaz spontan.

5.  O cărare lungă nu cunoaşte cotituri.

6.  Succesul unui singur minut ne răsplăteşte pentru eşecuri de ani de zile.

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

Paradoxuri – 24

Ralph Waldo Emerson (1803-1881)

1. Dumnezeu oferă fiecărei minţi alegerea între adevăr şi tihnă. Alege: nicicând nu le poţi avea pe amândouă.
2. Suntem însetaţi de aprobare dar nu-i putem ierta pe aprobatori.
3. O mare parte din curaj este curajul de a mai fi făcut o dată acelaşi lucru.
4. Un erou nu este cu nimic mai brav decât fiecare om de rând, dar este brav cu cinci minute mai mult.
5. O zi este o miniatură a Eternităţii.
6. Viaţa constă din ceea ce un om gândeşte despre ea, de-a lungul întregii zile.
7. Să nu rosteşti niciodată un truism, ci doar să-l trăieşti în mijlocul oamenilor.
8. Frumuseţea fără graţie este la fel ca undiţa fără momeală.
9. În fiecare operă de geniu recunoaştem propriile noastre gânduri respinse; se întorc la noi înveşmântate cu o anumită măreţie adecvată.
10. Poţi folosi oricare limbaj doreşti, niciodată nu poţi spune altceva decât ceea ce eşti.
11. Oamenii nu merită să aibă parte de scrieri bune, fiindcă sunt prea încântaţi de cele proaste.
12. Deseori citim cu tot atâta talent cu cât scriem.
13. Se pare că niciun interval nu desparte măreţia de micime. Când spiritul nu este stăpânul lumii, este păcălit de ea
14. A devenit, practic vorbind, un fel de regulă în literatură faptul că un om, după ce s-a arătat capabil să scrie ceva original, e de-acum înainte îndreptăţit să fure în voie din scrierile altora.
15. Nimic nu-ţi poate aduce pacea, decât tu însuţi.
16. Dacă un om e stăpânul unui pământ, pământul acela îl stăpâneşte pe el.
17. Singura răsplată a virtuţii e virtutea; singura cale de a avea un prieten este de a fi prietenul lui.
18. Nevolnicia oamenilor invită totdeauna Puterea la neruşinare.
19. Pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai câştigat altceva, şi pentru fiecare lucru pe care îl câştigi, pierzi ceva.
20. Dacă atârni un laţ în mâna unui călău, capătul celălalt se leagă singur de grumazul tău.
21. Trataţi-i pe oameni ca şi cum ar fi reali – poate că şi sunt.
22. Oamenii care cunosc aceleaşi lucruri nu-şi sunt unul altuia, multă vreme, cea mai bună companie.
23. Nimic nu uimeşte mai mult pe oameni decât bunul simţ şi acţiunile împlinite cu spirit deschis.
24. Un talent adevărat îl încântă mai întâi pe posesorul lui.
25. Trufia este o stare economică: dezrădăcinează atât de multe vicii, nelăsând să subziste altul în sfera ei, încât pare că ar fi un mare câştig să schimbi răzbunarea pe trufie.
26. Nu numărăm anii unui om decât când nu mai are altceva de numărat.

 Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Schtiel, Shayna

Paradoxuri – 23

Alexandre Dumas – tatăl (1802-1870)

1. Când uităm persoana artistului, privindu-i tabloul, nu este oare acesta cel mai mare elogiu ce-l putem aduce unui artist?
2. Trebuie să idealizezi realul pe care-l vezi şi să realizezi idealul pe care-l simţi.
3. Cea mai mare durere ţi-o provoacă incertitudinea.

Victor Hugo (1802-1885)

1. A urca înseamnă să te jertfeşti. Orice pisc e sever.
2. Un creditor e mai rău decât un stăpân, căci acesta posedă doar persoana ta, în timp ce un creditor îţi posedă demnitatea.
3. După un eşec, planurile cele mai bine chibzuite par absurde.
4. Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsă cu două focare. Faptele sunt unul, ideile celălalt.
5. Fericirea supremă este de a fi iubiţi pentru noi înşine; să spunem, mai bine, de a fi iubiţi în pofida noastră.
6. Filozofia este microscopul gândirii.
7. Indigestia este însărcinată de Dumnezeu să întărească moralitatea stomacului.
8. Cine mă insultă totdeauna, nu mă insultă niciodată.
9. Argoul nu este nimic mai mult sau mai puţin decât o garderobă cu care limbajul, după ce a săvârşit o faptă rea, se travesteşte. Îşi pune măşti din cuvinte şi zdrenţe metaforice.
10. Câţi oameni, în literatură, au ureche muzicală bună, dar cântă fals…
11. Perfizii au parte de o fericire întunecată.
12. Când ne aflăm la sfârşitul vieţii, a muri înseamnă a pleca; când suntem la începutul ei, a pleca înseamnă a muri.
13. Popularitatea? – mărunţişul gloriei.
14. Adoptarea vălului monahal este o sinucidere rambursată cu eternitatea.

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw

Paradoxuri – 22

Honoré de Balzac (1799-1850)

1. Mila înalţă tot atâtea mediocrităţi pe cât de mulţi mari artişti înjoseşte invidia.
2. Cu cât un beneficiu este mai ilegal, cu atât omul ţine mai mult la el.
3. Mai mult decât se pare, logica domneşte asupra desfăşurării lucrurilor pe acest pământ; este ca o femeie la care, după multe infidelităţi, te întorci totdeauna.
4. Morala are şi ea pâraiele ei murdare, din care oamenii dezonoraţi încearcă să împroaşte asupra fiinţelor nobile noroiul în care ei înşişi se îneacă.
5. Munca puţină dă mult amor propriu, în timp ce multă muncă trezeşte o neţărmurită modestie.
6. Literatura şi politica sunt astăzi pentru femei ceea ce odinioară era cucernicia: ultimul azil al pretenţiilor lor.
7. Istoricii sunt nişte mincinoşi privilegiaţi care îşi împrumută pana credinţelor populare, întocmai cum mai toate ziarele de astăzi nu exprimă decât opiniile cititorilor lor.
8. Cu vremea, o profesiune ajunge ca şi o căsnicie, încetăm de a mai observa altceva decât neajunsurile ei.
9. Proştii culeg mai multe foloase de pe urma slăbiciunii lor decât izbutesc oamenii de spirit să dobândească prin forţa lor. Ştiţi de ce? Fiecare se crede superior, protejând un imbecil, dar e supărat de a nu fi decât egalul unui om de geniu.
10. Răutatea, îmbinată cu interesul personal, echivalează cu mult spirit.
11. Respectul este o barieră care ocroteşte în mod egal pe cel mare şi pe cel mic; fiecare de partea lui se poate privi în faţă.
12. Cine se subestimează nu e în stare să trăiască singur.
13. Oare izvorul este mai graţios decât fluviul, dorinţa mai fermecătoare decât desfătarea împlinirii, şi ceea ce nădăjduim, mai atrăgător decât tot ce posedăm?
14. La fel ca şi răul, şi sublimul e contagios.
15. Intriga este superioară talentului; ea face din nimic ceva, pe când, în mai toate împrejurările, imensele resurse ale talentului slujesc doar să-i aline nenorocirea.
16. Nimic nu ne ajută mai bine să trăim decât certitudinea de a face fericirea altuia prin moartea noastră.
17. Viciul… poate este şi dorinţa de a şti totul.
18. Poate că virtutea nu este decât politeţea sufletului.
19. Trăsăturile noastre ridicole sunt, în mare parte, provocate de un sentiment frumos, de virtuţi sau de însuşiri duse la extrem.
20. Virtuţii i se reproşează sever defectele sale, în timp ce ne arătăm plini de indulgenţă faţă de calităţile viciului.

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, Ioan Usca, Mirela Pete, Peter, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw

Paradoxuri – 21

Heinrich Heine (1797-1856)

1. Adevărul cel mai adânc se naşte doar din dragostea cea mai adâncă.
2. Englezul iubeşte libertatea ca pe soţia lui legitimă; francezul iubeşte libertatea ca pe o aleasă a inimii; germanul iubeşte libertatea ca pe o bătrână bunică.
3. Fiecare epocă are convingerea nestrămutată că lupta dusă de ea e cea mai însemnată dintre toate.
4. Nemurirea sufletului e o descoperire  mai importantă decât aceea a prafului de puşcă.
5. Dumnezeu mă va ierta. E meseria lui.

Honoré de Balzac (1799-1850)

1. Când avariţia îşi propune un ţel, încetează de a mai fi un viciu, e mijlocul folosit de o virtute, capătă în sfârşit măreţia intenţiei ascunsă sub micimile ei.
2. Oamenii cu caracter puternic nu-şi mărturisesc greşelile decât lor înşişi, şi se pedepsesc singuri pentru ele.
3. Remuşcarea este o neputinţă; după ce o simţim, recădem în aceeaşi greşeală. Doar căinţa este o forţă; ea pune capăt la toate.
4. Între persoane aflate mereu alături, ura şi dragostea sporesc necontenit: în fiecare clipă se găsesc motive de a se iubi sau a se urî mai înfocat.
5. Demnitatea nu este decât paravanul aşezat de orgoliu, pentru ca îndărătul lui să turbăm în voie.
6. Nu speranţa, ci disperarea dă măsura adevărată a ambiţiilor noastre.
7. Spiritele mărunte au nevoie de despotism pentru a le biciui nervii, după cum sufletele mari sunt însetate de egalitate pentru ca inima lor să acţioneze.
8. Observaţia întemeiată pe suferinţele încercate este incompletă. Fericirea este şi ea înzestrată cu lumina ei proprie.
9. Este atât de greu să treci de la plăcere la muncă, încât fericirea a devorat mai multe poezii decât a făcut nefericirea să ţâşnească, în jerbe luminoase.
10. Fără expresie, frumuseţea este, poate, o impostură.
11. Omul superior îşi bate joc de cei care îl complimentează şi le face uneori complimente celor de care, în adâncul inimii sale, îşi bate joc.
12. Toate marile inteligenţe se îndeletnicesc cu câte o muncă mecanică pentru a deveni stăpâne pe gândirea lor. Spinoza polisa lentile de ochelari, Beyle număra ţiglele acoperişului, Montesquieu se îndeletnicea cu grădinăritul. Când trupul este astfel dresat, sufletul îşi desfăşoară aripile în deplină siguranţă.

Recomandări: Colţu cu muzică, Gabrielle, Ioan Usca, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw

???

http://www.youtube.com/watch?v=TYxgRcAV4ww&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=fAaRFyNnsrg&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=JP3VkZw1lVE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=EBaVCwrcqds

http://www.youtube.com/watch?v=-pooMKTU60o&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=sk2-3_uPg3E&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=3eJNS2oEdnE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=LHc-EQONUDU&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=RtICZAfuU24&feature=related

Paradoxuri 20

John Keats (1795-1821)

1. Axiomele în filozofie nu sunt axiome până când nu le-am dovedit valabilitatea în propria noastră fiinţă; citim lecturi frumoase, dar niciodată nu le simţim pe deplin până ce nu am urcat aceleaşi trepte ca şi autorul lor.
2. Închipuirea-ţi să colinde lasă,                                                                                       Plăcerea niciodată nu-i acasă.
3. Inumana uscăciune a firilor nobile. (Prefaţa lui Endymion)
4. Dacă poezia nu răsare la fel de firesc ca o frunză pe un copac, e mai bine să nu se nască deloc.

Thomas Carlyle (1795-1821)

1. Până la urmă, Biblia este o maşină de convertit păgâni. (Sartor Resartus)
2. O viaţă bine scrisă este la fel de rară ca şi una bine folosită.
3. Geniul este capacitatea transcendentă, în primul rând, de a-ţi da osteneala.
4. Cea mai mare greşeală este să fii convins că ai săvârşit vreuna.
5. Izolarea însumează pentru om toate nenorocirile posibile.
6. Îndoielii, de orice natură ar fi, îi poate pune capăt doar acţiunea.
7. În ultimă instanţă, înţelegerea nu înseamnă a dovedi şi a găsi motivări, ci a cunoaşte şi a crede.
8. Cercetaţi limbajul: dacă exceptaţi câteva elemente primitive (sunete naturale), ce altceva este decât Metafore, recunoscute ca atare, ori care nu sunt recunoscute?
9. Nicio măreţie nu poate fi conştientă de ea însăşi, altminteri este măruntă şi nulă.
10. Metafizica este încercarea făcută de minte de a se ridica deasupra minţii.
11. Binecuvântat este omul care şi-a găsit munca potrivită; să nu mai ceară altă binecuvântare.
12. Prezentul este totalul viu al întregului trecut.
13. Pentru un om care poate înfrunta prosperitatea, găsesc o sută care pot înfrunta vitregia soartei.
14. Înzestrat cu Stupiditate şi cu Digestie solidă, omul poate înfrunta multe.
15. Niciun om care a râs, măcar o dată, din toată inima, nu poate fi iremediabil rău.
16. Tăcerea este profundă ca şi Eternitatea; vorbirea este superficială ca şi Timpul.
17. Omul care nu poate fi stăpânit de uimire este ca o pereche de ochelari îndărătul căreia nu sunt ochii.
18. Adevărata Universitate a zilelor noastre este o colecţie de cărţi.

Paradoxuri 19

Arthur Schopenhauer (1788-1860)

1. Banii înseamnă fericirea umană, pe plan abstract; așadar, cel care nu mai e în stare să se bucure de fericirea umană concretă, se dedică cu desăvârșire banului.
2. Primii patruzeci de ani ai vieții ne dau textul – următorii ne oferă comentariul.
3. Faima este ceva care trebuie câștigat; onoarea e doar ceva care nu trebuie pierdut.
4. A fi singur este soarta hărăzită tuturor minților mari – o soartă câteodată deplânsă, dar totuși întotdeauna aleasă drept cel mai puțin întristător dintre rele.

Henri-Marie Beyle Stendhal (1789-1842)

1. Câtă vreme nu am marcat limitele unui adevăr, cât timp nu l-am măsurat, nu este decât pe jumătate cunoscut. Marcându-i limitele, mă voi feri de adevărul greșit aplicat, mare sursă de erori.
2. Marile caractere sunt întemeiate pe opinii evidente.
3. Cred că este mai ușor să zugrăvești un caracter aflându-te departe de el, decât de aproape. De la depărtare nu mai suntem distrași de ascultarea sensurilor prezente.
4. Oamenii dobândesc cunoștințe proporțional cu curiozitatea lor.
5. Pentru noi este ridicol omul care, disprețuind bogățiile și neținând seama de ele, ar apuca pe altă cale pentru a ajunge la fericire și s-ar înșela.
6. Imaginația sporește mila.
7. Există oameni care, mânați de dorința de a cunoaște totul, uită să iubească.
8. Iubirea este singura pasiune care se plătește cu o monedă fabricată.
9. Monarhia însăși e o culme a spiritului uman, căci câtă artă nu-i trebuie unui om pentru a face ca atâția semeni să se supună ordinelor sale, împotriva interesului lor evident?…
10. Tirania caută să înmulțească nevoile oamenilor. Ele nu sunt decât lanțuri în plus prin care îi leagă de carul ei.
11. Obstacolele fac să se nască reflectarea.
12. Orgoliul îți aduce inspirație..
13. Compania oamenilor pasionați nu este niciodată plăcută; este adorabilă sau insuportabilă. Adorabilă, dacă le împărtășiți pasiunile; deci, în general, insuportabilă, căci există o infinitate de cauze de a nu găsi o pasiune identică cu a altcuiva, căruia să-i puteți fi util.
14. Dacă contemporanii unui om nu pot nici să-i ajute, nici să-i stăvilească pasiunile, atunci își bate joc de ei.
15. Sunt convins că oameni foarte mediocri sunt capabili de a produce pateticul.
16. Cel mai rezonabil om din lume, când vrea să se facă poet, renunță la bunul simț.
17. Frederic al doilea știa că e mai bine să dai un răspuns prost, decât să nu răspunzi deloc. (Prin urmare, e preferabil să scrii prost, decât să nu scrii deloc.)
18. Un roman este o oglindă purtată de-a lungul drumului mare.
19. Când ne mărturisim fără nicio rezervă simpatia față de cineva, ne identificăm în așa măsură cu el, încât ajungem să aprobăm în purtarea sa chiar și acțiuni care ne-ar vătăma, dacă am trăi în preajma lui. Fiindcă nu mai vedem în omul acela decât propria noastră ființă, așa cum credem că suntem.
20. Cu cât inspiri o simpatie mai generală, inspiri un sentiment mai puțin profund.
21. Oricce om care nu râde de o trăsătură ridicolă, înseamnă că o împărtășește.
22. O glumă este o fulgerare care ne face să vedem că suntem mai desăvârșiți decât un semen al nostru. Și dealtminteri, chiar dacă acesta ar fi ființa cea mai desăvârșită cu putință, în momentul acela vedem limpede că îl depășim.

Paradoxuri 18

Lord George Gordon Byron (1788-1824)

1. Adevărul este totdeauna straniu – mai straniu decât închipuirea.
2. Bucuria s-a născut geamănă.
3. Lumea nu poate dărui nicio bucurie asemănătoare cu cea pe care o răpește. (Stanțe pentru muzică)
4. Oamenii au făcut bunele purtări și acum bunele purtări îi fac pe oameni.
5. Toate tragediile se încheie cu o moarte. Toate comediile sfârșesc cu o căsătorie. Starea viitoare a amândorura e lăsată pe seama credinței.
6. Avea tocmai atâta învățătură cât să citeze greșit.
7. Iarna britanică se termină în iulie, pentru a reîncepe în august.
8. Ca și fluturii de noapte, fecioarele sunt captivate întotdeauna de strălucirea văpăii.
9. Iubirea nu aduce niciun dar mai generos decât aripile sale.
10. Iubesc înțelepciunea mai mult decât mă iubește ea pe mine.
11. Clopotul de alarmă al sufletului este cel care te cheamă la cină.
12. Desigur, este plăcut să-ți vezi numele tipărit. O carte rămâne o carte, chiar dacă nu este nimic în ea.
13. ,,Bunele vremi de odinioară” – toate vremurile par bune când sunt vechi.
14. La un amant, pasiunea este prețuită drept o simțire strălucitoare. Dar la un soț e socotită obiect conjugal.
15. Plăcerea e un păcat, și uneori păcatul e o plăcere.
16. În poezie, nimic nu e mai greu decât începutul – poate, doar, sfârșitul.
17. E un lucru cuminte să ne temem de poligamie nu numai ca de un păcat, ci și ca de o plictiseală.
18. Scandalurile moarte alcătuiesc un bun subiect de discuție mondenă.
19. Statornicește în jurul lui o solitudine și asta numește el pace!
20. Moartea este un lucru care-i face pe oameni să plângă. Și totuși, o treime din viață ne-o petrecem în somn.
21.  Avea o încredere deplină în propria lui bună comportare.
22. Ura este, cu mult mai presus de altceva, cea mai îndelungată plăcere. Oamenii iubesc în pripă, dar urăsc liniștit, până la moarte.
23. Sper să merit Cerul, făcând din pământ un Iad.

 

 

 

Paradoxuri 17

William Hazlitt (1778-1830)

 1. Dragostea de libertate este dragostea pentru ceilalți, dragostea de putere este dragostea ce-ți porți ție însuți.

 2. Omul este un animal al aparențelor; niciodată nu este mai mult el însuși decât când joacă un rol.

3. Chiar dacă lumea nu ar servi la altceva, rămâne un frumos subiect de speculații.

 4. Autorii sunt singurii ipocriți onești.

5. Nu va avea niciodată prieteni adevărați cel care se teme să-și facă dușmani.

6. Niciodată nu facem bine un lucru până ce nu încetăm să ne gândim asupra modului de a-l face.

 7. Omul este singurul animal care râde și plânge, fiindcă este singurul izbit de deosebirea dintre ceea ce suntem și ceea ce s-ar cuveni să fim.

8. Există o diviziune a muncii până și în vicii.

Paradoxuri 16

William Blake (1757-1827)

1. Bucuriile zămislesc; durerea aduce pe lume.
2. Trebuie să creez un sistem – altfel voi fi înrobit de cel al altui om.
3. Nicio pasăre nu are zbor prea înalt, dacă nu zboară cu aripi proprii.
4. Cisterna conține; fântâna revarsă din adâncul ei preaplinul.
5. Un prost nu vede același copac cu cel zărit de un înțelept.

 Friedrich Schiller (1795-1805)

1. Prietenul îmi spune ceea ce pot face; de la dușman învăț ce trebuie să fac.
2. Trăiește în pas cu secolul tău, dar nu fi modelat de el; dă-le contemporanilor tăi ceea ce au nevoie, dar nu lucrul pe care-l laudă.
3. Istoria lumii este tribunalul lumii.
4. Lumea nu-ți poate dărui ceea ce nu primește de la tine.

 

 

 

 

 

 

 

 

Jane Austen (1775-1817)

1. Este un adevăr recunoscut de toată lumea că un bărbat singur, aflat în posesia unei averi frumoase, are negreșit nevoie de o soție.
2. Cei care nu se plâng niciodată nu sunt niciodată compătimiți.
3. Toată viața am fost un om egoist în practică, dar niciodată în principiu.
4. Nu vreau ca oamenii să fie foarte îndatoritori și agreabili cu mine, fiindcă asta mă scutește de osteneala de a ține mult la ei.

 

 

Paradoxuri 15 – Rivarol (1735-1801)

1. Tocmai mijloacele care i-au înlesnit unui om să facă avere îl împiedică să se bucure de ea.
2. Există oameni care nu se aleg de pe urma averii lor decât cu teama de a o pierde.
3. Întâlnești oameni atât de nepăsători față de judecata lor, și atât de îndărătnici, încât sfârșesc prin a-și face o cinste din a se îndoi de cinstea celorlalți.
4. Popoarele cele mai civilizate sunt la fel de aproape de barbarie ca și fierul cel mai lustruit, de rugină.
5. Oamenii nu sunt atât de răi pe cât spuneți. V-ați cheltuit douăzeci de ani ca să faceți o carte proastă și lor le-a trebuit doar un moment ca să o uite!
6. E un curtean pocăit: nu mai fură, de când se târăște.
7. S-ar zice că aflăm în dicționar anumite cuvinte uzate care așteaptă să apară un mare scriitor pentru a-și recăpăta toată energia.
8. Când ai dreptate cu douăzeci și patru de ore mai devreme decât ceilalți oameni, treci drept lipsit de minte timp de douăzeci și patru de ceasuri.
9. Ceea ce e oribil, în general, pe lumea aceasta, este că ne străduim cu egală ardoare pentru a deveni fericiți și pentru a-i împiedica pe alții să fie.
10. Filozofii sunt mai mult anatomiști decât medici: disecă dar nu vindecă.
11. Ar fi desăvârșită cârmuirea care ar putea pune tot atâta rațiune în forța ei pe câtă forță în rațiune.
12. Ideile sunt fonduri care n-aduc dobânzi decât în mâinile talentului.
13. Îndeobște, indulgența față de cei pe care-i cunoaștem este mult mai rară decât mila față de necunoscuți.
14. Invidia care vorbește și strigă este întotdeauna stângace; trebuie să ne temem de invidia care tace.
15. Lenea ni-l răpise din mijlocul nostru înaintea morții (propriul său epitaf).
16. Un om deprins să scrie, scrie și fără idei, ca un bătrân medic numit Bouvard, care, în timp ce agoniza, lua pulsul fotoliului său.
17. Memoria e totdeauna la ordinele inimii.
18. Aceia care cer minuni nu se îndoiesc că cer naturii întreruperea minunilor.
19. Când totul miră, nimic nu mai surprinde – este stadiul în care se află copiii.
20. Trebuie rațiuni atât de puternice pentru a trăi, încât nu mai e nevoie să cauți motive ca să mori.
21. Nu există morală decât de la om la om.
22. Pasiunile sunt oratorii marilor adevăruri.
23. Vorbesc mult cu oamenii plicticoși, de teamă să nu fie nevoie să-i ascult.
24. Nimic nu este mai absent decât prezența de spirit.
25. Dacă proștii ar avea cea mai mică idee despre suferințele pe care le cășunează, ar fi oamenii cei mai înlăcrimați.
26. Rațiunea se compune din adevăruri pe care trebuie să le rostești și adevăruri care trebuie să fie trecute sub tăcere.
27. Dacă aș fi în stare să iubesc un absent, l-aș iubi pe Dumnezeu.
28. Majoritatea ateilor sunt cucernici revoltați.
29. E un om care nu cunoaște alte remușcări decât cele provocate de stomacul său.
30. Toată lumea se agită pentru a-și găsi calea către țel, dar există oameni atât de leneși încât își pun scopul la început.
31. Când îți propui un țel, timpul, în loc să sporească, scade.
32. Societatea e un furnicar de oameni de spirit lipsiți de talent.
33. Era un tânăr plin de talent: înzestrat cu toate defectele oamenilor mari.
34. Cea mai mare iluzie a omului este că timpul trece. Timpul este țărmul – noi trecem și el pare că merge.

 

Paradoxuri 14 – Johann Wolfgang Goethe (1749-1832)

 

1. Există unele cazuri în care orice consolare înjosește, iar datoria este de a dispera!
2. Niciodată nu ne aflăm mai departe de țelul dorințelor noastre decât atunci când ne închipuim că l-am atins.
3. Mai bine să se întâmple nedreptăți, decât să fie remediate pe căi nedrepte.
4. Mai întâi  instruiește-te singur, apoi vei primi învățătura de la alții.
5. Când cineva laudă pe altul, se situează pe o treaptă cu el.
6. Poți să te instruiești laolaltă cu alții, dar nu te poți entuziasma decât singur.
7. Erorile, fie întregi, pe jumătate ori pe sfert, sunt ostenitor de greu de disecat și de cernut pentru a depista partea de adevăr dinlăuntrul lor și a o așeza unde se cuvine.
8. Unele cărți au fost scrise nu pentru ca să învețe cineva din ele, ci pentru a se ști că autorul lor a știut ceva.
9. Tot artificiul nostru constă din faptul că renunțăm la existență pentru a exista.
10. Favoarea, ca simbol al suveranității este practicată de oamenii slabi.
11. Perfecțiunea poate exista și cu disproporții  – frumusețea numai cu proporții.
12. Care e cel mai bun sistem de guvernare? – Acela care ne învață să ne cârmuim pe noi înșine.
13. Toate ideile mari au fost cândva gândite; trebuie doar să încercăm a le mai cugeta o dată.
14. Orice mare idee, îndată ce apare, acționează tiranic; de aceea, avantajele aduse de ea se preschimbă iute în dezavantaje.
15. Nimic nu este mai înspăimântător decât ignoranța activă.
16. A  scrie istorie este un mod de a te descotorosi de trecut. Lucrul cel mai bun pe care-l avem de la istorie este entuziasmul pe care-l trezește.
17. Fiecare nu aude decât ceea ce pricepe.
18. Dacă înțelepții n-ar greși, ar dispera nebunii.
19. Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.
20. După libertatea presei nu țipă decât cel care vrea să abuzeze de ea.
21. Cel ce nu cunoaște limbi străine n-are idee de a sa proprie.
22. Şi cărţile au viaţa lor trăită, care nu le poate fi sustrasă.
23. În realitate, nu învăţăm decât din cărţi pe care nu le putem judeca. Autorul unei cărţi pe care am putea-o judeca ar trebui să înveţe el de la noi.
24. Literatura nu se strică decât în măsura în care se strică şi lumea.
25. Există cărţi din care afli totul, dar din care, până la urmă, nu înţelegi nimic despre subiect.
26. Deseori, măiestria e luată drept egoism.
27. Mediocritatea nu trebuie dojenită, căci rămâne veşnic egală cu sine.
28. Cea mai frumoasă metempsihoză este să te vezi renăscând în altul.
29. Cel ce nu se crede prea mare valorează mai mult decât crede.
30. Foarte rar suntem mulţumiţi de noi înşine; cu atât mai mângâietor e momentul când izbutim a satisface pe alţii.
31. Orice necesitate este un beneficiu.
32. Un curcubeu care rămâne un sfert de ceas pe cer nu mai este privit de nimeni.
33. Cele mai mari greutăţi sunt întâlnite acolo unde nu le căutăm.
34. Omul este cu desăvârşire incapabil de a-şi păstra ceea ce îi aparţine întru totul. Operele sale îl părăsesc, la fel cum păsările părăsesc cuibul în care au fost născute.
35. Ceea ce nu e original, nu trezeşte interes, iar ceea ce este original poartă mereu în sine defectele individualului.
36. Marile pasiuni sunt boli fără speranţă. Ceea ce le-ar putea vindeca e tocmai ceea ce le face cu adevărat primejdioase.
37. E mai bine să te înşeli asupra prietenilor decât să-ţi înşeli prietenii.
38. Poate fi oprită o judecat, dar efectul ei nu poate fi împiedicat.
39. Există oameni care nu greşesc niciodată, fiindcă nu-şi propun nimic rezonabil.
40. Nu eşti cu adevărat viu decât când te bucuri de bunăvoinţa altora.
41. Omul cu bun simţ găseşte aproape totul ridicol; cel raţional aproape nimic.
42. Pe un savant de profesie îl cred în stare să-şi renege toate simţurile.
43. Ce greu e să doreşti scopul şi să nu refuzi mijloacele!
44. Oricât de retras ai trăi, înainte de a-ţi da seama, devii debitor sau creditor.
45. Putem impune orice societăţii, dar nu ceea ce are o urmare.
46. Cine îmi dezvăluie greşelile este stăpânul meu, chiar de mi-ar fi slujitor.

Paradoxuri 13 – Johann Wolfgang Goethe (1749-1832)

1. E mai bine să faci lucrul cel mai neînsemnat din lume, decât să consideri o jumătate de oră ca neînsemnată.
2. E totuna dacă rosteşti adevărul sau minciuna: ambele sunt contrazise.
3. Nimic nu dăunează mai mult unui adevăr nou, decât o eroare veche.
4. Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să se deprindă cu linguşeala.
5. Pe nicio cale nu ocoleşti în mod sigur lumea decât prin artă şi nu te uneşti mai sigur cu ea decât prin artă.
6. Arta: o altă natură, tot atât de tainică, dar mai inteligibilă, căci purcede din intelect.
7. Condiţia umană e aşezată aşa de sus, în privinţa suferinţelor şi a bucuriilor, încât nici nu se poate calcula ce îşi datorează doi soţi unul altuia.
8. Astăzi, dacă suntem căsătoriţi, nimeni nu mai întreabă nici de virtuţile, nici de cusururile noastre.
9. Orice cuvânt rostit trezeşte sensul opus.
10.  Atât de paradoxal este omul, încât spre binele lui nu admite nicio constrângere, dar spre paguba lui suportă orice siluire.
11. Dacă îmi displace o treabă, ori o las baltă, ori o fac mai bine.
12. Foarte multe lucruri le-am cunoaşte mai bine, dacă n-am vrea să le cunoaştem prea exact.
13. Ceea ce nu înţelegi, nu posezi.
14. De fapt, nu şti decât atunci când ştii puţin; odată cu cunoştinţele creşte şi îndoiala.
15. Despre ceea ce înţeleg, ei nu vor să ştie nimic.
16. Dacă ei ar şti unde se află ceea ce caută, n-ar mai căuta.
17. Încearcă să-ţi faci datoria şi vei afla îndată cine eşti.
18. Deplâng pe cei care fac mare caz de deşertăciunea lucrurilor şi se pierd în contemplarea nimicniciei pământeşti. Doar de aceea ne aflăm aici: ca să facem nepieritor ceea ce este pieritor.
19. Este o senzaţie atât de plăcută să te ocupi de un lucru la care nu te pricepi decât pe jumătate, încât nimeni nu ar trebui să-l dojenească pe diletant pentru că se îndeletniceşte cu o artă pe care nu o va învăţa niciodată.
20. Adevăratul discipol învaţă să scoată necunoscutul din cunoscut, apropiindu-se de maestru.

Paradoxuri 12 – Nicholas Sebastien Roch Chamfort (1741-1794)

1. Slăbiciunea de caracter sau lipsa de idei, aşadar, tot ce ne poate împiedica să trăim cu toată fiinţa, sunt lucruri care îi feresc pe mulţi oameni de mizantropie.
2. Schimbarea modei este birul pe care hărnicia săracului îl pune asupra vanităţii bogatului.
3. Falsa modestie este minciuna cea mai decentă.
4. În viaţă întâlneşti mai mulţi nebuni decât înţelepţi; şi chiar la un înţelept întâlneşti o doză mai mare de nebunie decât de înţelepciune.
5. Opinia publică este regina lumii, fiindcă prostia este regina proştilor.
6. Îţi nimiceşti caracterul din teama de a nu atrage privirile şi atenţia lumii şi te năpusteşti în nulitate, pentru a scăpa de primejdia de a fi zugrăvit.
7. Mi-am distrus pasiunile, cam la fel cum un om violent îşi ucide calul, neputând să-l ţină în frâu.
8. Se crede, îndeobşte, că arta de a plăcea este un mijloc puternic de a face avere; a şti să te plictiseşti în societate este o artă care aduce mult mai mult.Talentul de a face avere, ca şi cel de a avea succes la femei, aproape că se reduce la această artă.
9. Oamenii de spirit săvârşesc multe greşeli în viaţă, fiindcă nu-i cred pe semenii lor atât de proşti pe cât sunt în realitate.
10. Există prostii bine îmbrăcate, la fel cum întâlneşti proşti foarte bine îmbrăcaţi.
11. Trebuie să ştim să comitem prostiile cerute de caracterul nostru.
12. Prostia nu ar fi întru totul prostie, dacă nu s-ar teme de spirit.
13. Raţiunea ne face câteodată la fel de nefericiţi ca şi pasiunile noastre şi, când un om se află în asemenea situaţie, se poate spune că este un bolnav otrăvit de propriul lui medic.
14. Zi  pierdută este cea în care nu ai râs.
15. Nu poţi trăi în societate după ce ai trecut de vârsta la care te stăpânesc pasiunile. Ea nu este suportabilă decât în perioada în care te slujeşti de stomacul tău pentru a te amuza şi de propria-ţi persoană pentru a omorî timpul.
16. Societatea se compune din două mari clase: cei care au mai multe banchete decât poftă de mâncare şi cei care au mai multă poftă de mâncare decât banchete.
17. Lumea şi societatea seamănă cu o bibliotecă în care, la prima vedere, totul pare în ordine, fiindcă volumele sunt aşezate după formate, după mărime, dar unde  în realitate, totul este în dezordine, deoarece nimic nu este rânduit după ordinea ştiinţifică a materiilor, nici a autorilor.
18. Calităţi prea elevate fac adesea ca un om să fie mai puţin adecvat societăţii. Nu te duci la piaţă cu lingouri de aur; te duci cu arginţi sau cu bani mărunţi.
19. Renunţând la lume şi avere, mi-am găsit fericirea şi calmul, sănătatea, chiar şi bogăţia; şi, în pofida proverbului, îmi dau seama că cel care părăseşte partida o câştigă.
20. Majoritatea instituţiilor sociale ale epocii pare a avea drept scop să menţină omul într-o mediocritate de idei şi sentimente care să-l facă mai apt de guvernare sau pentru a fi guvernat.
21. Speranţa nu este decât un şarlatan care ne înşală neîncetat. Pentru mine, unul, fericirea nu a început decât când mi-am pierdut speranţa.
22. Deseori, pentru inimă, spiritul nu înseamnă decât ceea ce este biblioteca unui castel pentru stăpânul lui.
23. Nici nu ne putem închipui cât spirit trebuie să cheltuim  pentru a nu fi niciodată ridicoli.
24. Nu eşti om de spirit pentru că ai multe idei la fel cum nu eşti un bun general doar fiindcă dispui de mulţi soldaţi.
25. Un om cinstit trebuie să dobândească stima publică fără a se fi gândit la ea şi, ca să zic aşa, fără voia lui. Cel care o caută îşi arată prin asta propriile-i limite.
26. După ce ai fost torturat în lege, ostenit de moarte de propria ta sensibilitate, îţi dai seama că trebuie să trăieşti de pe o zi pe alta, să uiţi mult, cu alte cuvinte, să-ţi ştergi cu buretele viaţa, pe măsură ce se scurge.
27. Vicii puţine împiedică un om să aibă mulţi prieteni, tot pe cât îl împiedică înzestrarea cu calităţi prea mari.

Paradoxuri 11

Nicholas Sebastien Roch Chamfort (1741-1794)

1. Ambiţia mistuie mai uşor sufletele mărunte decât pe cele mari, aşa cum focul aprinde mai lesne paiele, cocioabele, decât clădirile măreţe.
2. Cei răi fac câteodată fapte bune. S-ar zice că vor să constate dacă este adevărat că binele îţi prilejuieşte atâta plăcere cât pretind oamenii cumsecade.
3. Este o mare nenorocire să pierdem, din pricina caracterului, drepturile pe care talentele noastre ni le dau asupra societăţii.
4. Celebritate: avantajul de a fi cunoscut de oameni care nu vă cunosc.
5. Ceea ce am învăţat nu mai ştiu. Puţinul pe care-l mai ştiu l-am ghicit.
6. Curtenii sunt nişte săraci îmbogăţiţi prin cerşetorii.
7. Dragostea este ca bolile contagioase. Cu cât te temi mai mult de ea, cu atât eşti mai expus.
8. Aşa cum există astăzi în societate, dragostea nu înseamnă decât schimbul făcut între două închipuiri şi contactul a două epiderme.
9. Poate că trebuie să fi simţit dragostea pentru a cunoaşte mai bine prietenia.
10. Dragostea place mai mult decât căsătoria, pentru simplul motiv că romanele sunt mai amuzante decât istoria.
11.  Cununia vine după dragoste la fel cum fumul se înalţă după flacără.
12. Femeile nu dau prieteniei decât ceea ce împrumută de la dragoste.
13. În dragoste totul e adevărat, totul e fals; e singurul subiect despre care nu se poate spune nicio absurditate.
14. Arta parantezei este unul din marile secrete ale elocinţei în societate.
15. Erudiţii sunt cei care pavează templul Gloriei.
16. Experienţa care pe oamenii de rând îi luminează, îi corupe pe prinţi şi pe oamenii cu ranguri înalte.
17. Fericirea este ca şi ceasurile. Cele mai complicate sunt cele care se strică mai puţin. Ceasul cu repetiţie este mai supus variaţiilor.
18. Filozofia, ca şi medicina, dispune de multe droguri, foarte puţine leacuri bune şi aproape niciun fel de medicament pentru întrebuinţare curentă.
19. Gândirea îţi aduce alinare pentru toate şi oferă leac pentru orice. Dacă uneori vă face rău, cereţi să vă dea leacul răului ce v-a făcut şi vi-l va da.
20. Fără guvern, n-am mai râde.
21. Ar fi un lucru curios o carte care ar arăta toate ideile care pot corupe spiritul uman, societatea, morala şi pe care le găsim dezvoltate sau sădite, sau presupuse în scrierile cele mai celebre, în autorii cei mai consacraţi; ideile care răspândesc superstiţia religioasă, maximele politice strâmbe, despotismul, vanitatea rangului, prejudecăţile de tot soiul. S-ar vedea că mai toate cărţile sunt corupătoare, că şi cele mai bune fac aproape tot atâta rău cât bine.
22. Natura a voit ca iluziile să fie hărăzite înţelepţilor şi nebunilor, pentru ca cei dintâi să nu se simtă nefericiţi din pricina înţelepciunii lor.
23. Când vrei să te faci plăcut în lume, trebuie să te resemnezi şi să laşi nişte ignoranţi să te înveţe o seamă de lucruri pe care le ştii.
24. Nicio istorie nu este vrednică de atenţie, decât cea a popoarelor libere. Istoria popoarelor supuse despotismului nu este altceva decât o culegere de anecdote.
25. Nu concep înţelepciune lipsită de neîncredere. Scriptura a spus că începutul înţelepciunii stă în teama de Dumnezeu; eu unul cred că stă în teama de oameni.
26. Este mai uşor să legalizezi anumite lucruri, decât să le legitimezi.
27. Majoritatea cărţilor de azi îţi lasă impresia că au fost confecţionate într-o singură zi, din cărţi citite în ajun.
28. Operele pe care un autor le realizează din plăcere sunt adesea cele mai bune; la fel cum copiii dragostei sunt cei mai frumoşi.
29. Slăbiciunea de caracter sau lipsa de idei, aşadar tot ce ne poate împiedica să trăim cu toată fiinţa, sunt lucruri care îi feresc pe mulţi oameni de mizantropie.
30. Maximele şi axiomele sunt, la fel ca şi versiunile prescurtate ale unor lucrări, rodul strădaniei unor oameni de spirit care au muncit, pe cât se pare, spre folosinţa spiritelor mediocre sau leneşe. Leneşul se mulţumeşte cu o maximă care îl scuteşte să mai facă el însuşi observaţiile ce l-au dus pe autorul maximei la rezultatul împărtăşit cititorului. Leneşul şi omul mediocru se cred scutiţi de efortul de a trece dincolo de acest rezultat şi acordă maximei o valabilitate generală pe care autorul ei, dacă nu cumva este el însuşi un cuget mediocru, n-a pretins să i-o dea.  

Paradoxuri 10

Pierre Augustin de Beaumarchais (1737-1799)

1. A voi să dovedeşti că ai dreptate, ar însemna că poţi să nu ai.
2. Făcându-i pe oameni să se ocupe de propriile lor interese, îi împiedicăm să vatăme interesele altora.
3. Mă grăbesc să râd, ca să nu fiu silit să plâng.

Georg Christoph Lichtenberg (1742-1799)

1. Există adevăruri care umblă prin lume destul de înzorzonate ca să le luăm drept minciuni şi, cu toate acestea, sunt pure adevăruri.
2. Printre cele mai mari descoperiri ale minţii omeneşti din ultima vreme, se numără, după părerea mea, arta de a critica o carte fără a o fi citit.
3. Cine afirmă că nu vrea să primească niciun fel de dar, îndeobşte înseamnă că aşteaptă să i se facă daruri.
4. O, de i-am putea educa în aşa fel pe copii încât, tot ce este neclar să le fie cu totul neinteligibil.
5. Învăţătorii şi profesorii nu formează indivizi, ci doar specii.
6. Există entuziaşti lipsiţi de capacitate şi aceştia sunt oameni cu adevărat periculoşi.
7. Întotdeauna sunt primejdioase vremurile când omul se entuziasmează prea mult de însemnătatea şi de puterile lui creatoare.
8. Până şi desele noastre erori păstrează meritul de a ne deprinde, până la urmă, cu credinţa că totul ar putea fi altfel decât ne închipuim noi.
9. Cât de fericiţi ar trăi mulţi oameni, dacă s-ar ocupa de treburile altora la fel de puţin pe cât se îngrijesc de ale lor.
10. Astăzi răsar jur-împrejurul nostru atâtea genii, încât trebuie să te socoteşti norocos dacă pronia îţi dăruieşte şi un copil lipsit de geniu.
11. Adesea am fost dojenit pentru săvârşirea unor greşeli pe care cel care mă dojenea nu avea tăria sau curajul de a le săvârşi el însuşi.
12. Sunt încredinţat că totul va merge cum nu se poate mai bine în clipa când istoria îşi va fi întors ultima filă.
13. Îndoieşte-te de toate lucrurile din lume, măcar o dată.
14. Cele mai bune legi pot fi doar respectate şi temute, dar niciodată iubite.
15. Înarmat cu peniţa, am izbutit să cuceresc redute în faţa cărora alţii, înarmaţi cu sabia şi cu fulgerele excomunicării, au fost respinşi.
16. Falsa modestie este un lucru mult mai nesuferit decât orice lăudăroşenie.
17.  Oamenii care n-au niciodată timp lucrează cel mai puţin.
18. Neîncrederea adevărată, neprefăcută, în puterile omului, este cel mai sigur semn de forţă spirituală.
19. Am fost în destule rânduri gata să cred cu atâta tărie că trebuie să fii nesuferit în ochii contemporanilor ca să ajungi pe placul posterităţii, încât mă simţeam ispitit să atac totul.
20. N-aş putea, fireşte, să spun dacă va fi mai bine când va fi altfel; atâta pot spune, că lucrurile trebuie să se aşeze altfel, dacă vrem să fie bine.
21. O sensibilitate vie, cu care se fălesc atâţia, este deseori urmarea decăderii însuşirilor intelectuale.
22. La fel cum teama a născut zeii, tot astfel nevoia de siguranţă, înrădăcinată în oameni ca un instinct, creează stafii.
23. De multe ori oamenii ajung savanţi la fel cum ajung să fie soldaţi: numai pentru că nu sunt buni de altceva.

 

Paradoxuri 9

Lawrence Sterne (1713-1768)

1. Dorinţa de cunoaştere ca şi setea de îmbogăţire sporesc cu fiecare nouă avuţie.
2. La nimic nu ne decidem mai iute ca la despărţirile pe veci.
3. Numai cei curajoşi ştiu să ierte.
4. Moartea deschide porţile Faimei şi închide după ea porţile Invidiei.
5. Oamenii se obosesc de moarte tot căutând odihna.
6. Însuşirea e numită perseverenţă, când este folosită pentru o cauză bună, şi încăpăţânare, dacă e pusă în slujba unei cauze rele.

Oliver Goldsmith (1728-1774)

1. Nu-mi pune întrebări şi nu-ţi voi spune gogoşi. (Noaptea păcălelilor, actul I)
2. Conştiinţa e o laşă şi greşelile pe care nu are destulă putere să le prevină, rareori are destul simţ echitabil să le creeze.
3. Aceeaşi filozofie poate fi un armăsar zdravăn în grajd, dar o gloabă prăpădită la drum.
4. Virtutea care are nevoie să fie veşnic păzită, abia dacă mai merită osteneala.

 

Paradoxuri 8

Luc de Clapier, marchiz de Vauvenargues (1715-1747)

1. Fără entuziasm, nu ne înălţăm până la marile adevăruri; sângele rece discută, dar nu creează; ca să fie cineva cu adevărat filozof, are, poate, în egală măsură, nevoie de justeţe şi de văpaie lăuntrică.
2. Admiraţia vădeşte măsura cunoştinţelor şi adesea oglindeşte mai puţin desăvârşirea lucrurilor admirate, decât imperfecţiunea minţii noastre.
3. Nu ai nevoie de atâta experienţă ca să fii destoinic, pe cât ţi se cere ca să pari a fi.
4. Uneori este mai greu să cârmuieşti un singur om decât să cârmuieşti un mare popor.
5. Claritatea este buna credinţă a filozofilor.
6. Descoperim în cugetul nostru ceea ce ne ascund ceilalţi şi recunoaştem la alţii ceea ce ascundem de proprii noştri ochi.
7. Lucrurile inutile pe care le ştim sunt mai numeroase decât cele necesare pe care le ignorăm.
8. Când ne dăm seama că nu avem prin ce să fim demni de stima cuiva, ajungem aproape să-l urâm.
9. Taina în care ne învăluim planurile e uneori mai degrabă dovadă de slăbiciune decât de discreţie şi, adeseori, ne aduce mai mult rău.
10. Puţine nenorociri sunt fără leac; disperarea e mai amăgitoare decât speranţa.
11. Faptele noastre nu sunt nici atât de virtuoase, nici atât de păcătoase ca dorinţele noastre.
12. Mincinosul nu ştie să înşele, iar linguşitorul nu-i amăgeşte, de obicei, decât pe proşti; numai omul care ştie să folosească în chip abil adevărul şi care cunoaşte forţa elocinţei lui se poate lăuda că este iscusit.
13. Există oameni care trăiesc fericiţi fără să ştie.
14. Făgăduim mult ca să fim feriţi a da cât de puţin.
15. Mediocritatea spiritului şi lenea fac mai mulţi filozofi decât izbuteşte meditaţia.
16. Oamenii mari sunt mari până şi în lucrurile mici.
17. Gloria şi prostia ascund moartea fără s-o învingă.
18. Este o nerozie să ne măgulim cu gândul că îi putem convinge pe alţii de ceva în care nu credem nici noi.
19. Oamenii de seamă se avântă la împlinirea unor fapte mari tocmai pentru că sunt mari, iar nebunii le încearcă pentru că le cred uşoare.
20. Înţelepciunea este tiranul celor slabi.
21. Laşul are mai puţine jigniri de îndurat decât ambiţiosul.
22. E lesne să critici un scriitor, dar este dificil să-l apreciezi.
23. Este un mare semn de mediocritate dacă întotdeauna lauzi cu măsură.
24. Gândul morţii este amăgitor: din pricina lui uităm să mai trăim.
25. Câteodată îi jignim pe oameni aducându-le laude care arată limitele meritului lor: puţini au destulă modestie pentru a primi fără supărare să fie cântăriţi şi judecaţi la adevărata lor valoare.
26. Nevoia te scapă de dificultatea alegerii.
27. De obicei, aceia care pricinuiesc nefericirea altora pretind că le vor binele.
28. Îi mustrăm pe cei loviţi de nenorocire ca să nu fim nevoiţi a-i plânge.
29. Poate că pasiunilor le datorăm cele mai mari foloase ale spiritului omenesc.
30. Ura celor slabi nu este atât de primejdioasă pe cât este prietenia lor.
31. Proştii se folosesc de oamenii de spirit la fel cum cei scunzi poartă tocuri înalte.
32. Plătim un preţ mare pentru cele mai mărunte bucurii, când le datorăm doar raţiunii.
33. Pasiunile i-au învăţat pe oameni raţiunea.
34. Nebunia celor care reuşesc constă în a se socoti iscusiţi.
35. Nu există scriitor atât de ridicol încât să nu-l fi socotit cineva excelent.
36. Este mai uşor să spui lucruri noi, decât să le împaci pe acelea spuse mai-naintea ta.
37. Speranţa îi dă imbold înţeleptului, dar îl ademeneşte pe trufaş şi pe nepăsător, care se încrede prosteşte în făgăduielile ei.
38. Speranţele cele mai ridicole şi cele mai temerare au dus uneori la succese extraordinare.
39. Speranţa este cel mai folositor sau cel mai primejdios dintre bunurile noastre.
40. Un strop de bun simţ poate spulbera mult spirit.
41. Nu există om înzestrat cu atâta spirit încât să nu plictisească niciodată.
42. Nu avem destul amor propriu ca să nu ţinem seama de dispreţul semenilor noştri.
43. Folosul virtuţii este atât de săritor în ochi, încât ticăloşii o practică din interes.
44. Din slăbiciune şi din teama de a nu atrage dispreţul, oamenii îşi ascund cele mai scumpe, cele mai statornice şi, uneori, cele mai virtuoase imbolduri ale sufletului.

Paradoxuri 7

Denis Diderot (1713-1784)

1. Sensibilitatea extremă îi face pe actori mediocri; sensibilitatea mijlocie face puzderie de actori proşti, iar lipsa totală de sensibilitate îi pregăteşte pe actorii inegalabili.
2. Dacă nu se rosteşte aproape niciun cuvânt pe lumea asta care să fie înţeles aşa cum este spus, încă şi mai rău e că nu se face aproape nimic care să fie judecat aşa cum e făcut.
3. Conversaţie – În viaţa mea nu m-am gândit niciodată, nici înainte de a deschide gura, nici în timp ce vorbesc şi nici după aceea, aşa că nu jignesc pe nimeni.
4. Educaţie – În privinţa asta, alţii stăteau mai rău decât mine: cei care-şi închipuiau că ştiu ceva. Eu, cel puţin, nu terfeleam nici mintea şi nici mâinile copiilor. Când treceau de la mine la un professor adevărat, nu erau nevoiţi să se dezveţe de nimic, fiindcă nu-i învăţasem nimic, şi în acest fel le economiseam şi timpul şi banii.
5. Dacă noi nu suntem prea darnici, măcar să-i iertăm naturii că a fost mai înţeleaptă decât noi.
6. Asta socot eu că-i deosebeşte pe oamenii de geniu de ceilalţi muritori. Nu sunt buni decât pentru un singur lucru, şi atâta tot, habar n-au ce înseamnă să fie cetăţeni, taţi, mame, fraţi, rude, prieteni.
7. Ipocrizie – Trebuie să ştii să plasezi, să pregăteşti şi să reglezi disonanţele sociale. Nu există nimic mai plictisitor decât o suită de acorduri perfecte.
8. Dacă ocrotitul n-ar fi josnic prin însăşi fiinţa lui, atunci ocrotitorul n-ar avea putinţa de a-l înjosi.
9. Închipuieşte-ţi un univers înţelept şi filozof; recunoaşte că ar fi al naibii de trist.
10. Dacă n-ar mai exista lege, n-ar mai exista nici furt.
11. Alegoria, scăparea obişnuită a minţilor sterpe.
12. Fereşte-te de mediocritatea sprijinită, în orice gen ai întâlni-o.
13. Cât preţuieşte omul, atât preţuieşte şi meseria îmbrăţişată de el, şi viceversa.
14. Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritul altuia.
15. Există zile când sunt nevoit să raţionez. E o boală care trebuie lăsată să-şi urmeze cursul ei.
16. Dacă are vreo însemnătate să fii măreţ în vreun gen oarecare, atunci în rău e neapărată nevoie de măreţie. Lumea scuipă pe un potlogar de doi bani, dar unui mare criminal nu poţi să nu-i arăţi un soi de respect: curajul lui te uimeşte, cruzimea lui te înfioară. Unitatea caracterului e preţuită.
17. Cu Dumnezeu poţi face camătă cât vrei, oricum nu-l ruinezi.
18. Sărăcia are şi ea înlesnirile ei, iar belşugul strâmtorările lui.
19. Ne va veni greu să nu fim de părerea amorului propriu şi să nu-l judecăm ca om de gust pe cel care ne găseşte merite.
20. Vreau cu adevărat să fiu ticălos, dar fără să mă constrângă nimeni.
21. Fiecare virtute şi fiecare viciu îşi are timpul lui; apoi nu mai e la modă.

Paradoxuri 6

Henry Fielding (1705-1754)

1. Fiecare pereche de soţi numără cel puţin un nerod.
2. Avea o intenţie cu desăvârşire onorabilă: adică, să o jefuiască pe o doamnă de averea ei, cu ajutorul căsătoriei.
3. Există şi un mod de a te preface că eşti prefăcut.
4. Un răposat scriitor mucalit îşi încredinţa publicul că, de câte ori era plicticos, puteau fi siguri că exista un scop ascuns în asta.
5. Când ai făcut avere datorită bunelor servicii aduse de un prieten, sfatul cel mai sănătos este să te descotoroseşti de el.
6. Vinovăţia are auzul foarte ager pentru acuzare.

Jean Jacques Rousseau (1712-1778)

1. Nu vă temeţi de nimic, calomniaţi totdeauna; chiar dacă acuzatul vă va răsturna spusele, rana e făcută, şi, deşi se va vindeca, cel puţin se vor vedea cicatricele.
2. Însăşi critica, în jurul căreia se face atâta vâlvă, nu este altceva decât arta de a alege între mai multe minciuni.
3. De obicei oamenii care ştiu puţin sunt foarte vorbăreţi, în timp ce aceia care ştiu multe spun puţin.
4. Inima omului este întotdeauna dreaptă, în tot ce nu-l priveşte personal.
5. Nu-ţi depăşi niciodată drepturile şi ele vor deveni curând nelimitate.
6. Natura nu este niciodată înşelătoare; întotdeauna ne amăgim singuri.
7. Mondenul se contopeşte cu masca lui. Nefiind niciodată în sinea lui, îşi este întotdeauna străin şi se simte prost când este nevoit să revină la el însuşi.
8. Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri.
9. Pasiunile noastre sunt principalele unelte ale conservării noastre; este, deci, o încercare pe atât de vană, pe cât de ridicolă, să vrei să le distrugi.
10. Cel mai puternic nu este niciodată de-ajuns de puternic pentru a fi totdeauna stăpân, dacă nu ştie să transforme puterea în dreptate şi supunerea faţă de el în datorie.
11. Cine caută să placă tuturor nu trebuie să fie pe placul nimănui.
12. Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate.

Paradoxuri 5

Sir Richard Steele (1672-1729)

1. Rareori o femeie îşi aşterne intenţia pe hârtie – doar în post-scriptum.
2. Lenea – truda nesuferită de a nu face nimic.
3. O favoare acordată celui care o merită este o onoare aproape la fel de mare pentru cel care o acordă, ca şi pentru cel care o primeşte.

François Maria Arouet Voltaire (1694-1778)

1. Există adevăruri care nu sunt pentru totdeauna, nici pentru toate ţările.
2. Ţi se întâmplă uneori să nu găseşti nici un răspuns la o argumentare, deşi nu ai fost deloc convins.Argumentele adversarului te-au doborât, dar nu ţi-au schimbat părerile.
3. Cine îşi limitează dorinţele este întotdeauna de-ajuns de bogat.
4. Nenorocirile particulare produc şi ele binele general, şi astfel, cu cât se ivesc mai multe nenorociri particulare, cu atât e mai mult bine pe lume.
5. Mai binele este duşmanul binelui.
6. Înseamnă să nu fi bun de nimic, dacă izbuteşti să fii bun doar pentru tine.
7. Ne iubim semenii pentru binele pe care li-l facem şi nu-i suferim pentru răul pe care li-l căşunăm.
8. Un om de spirit şi de bun simţ spunea odată despre un doctor plin de gravitate: omul acesta trebuie să fie un mare ignorant, căci răspunde la toate întrebările care i se pun.
9. Iubeşte adevărul, dar iartă eroarea.
10. Înaintea lui Locke, marii filozofi au stabilit în mod cert ce este sufletul omului; dar pentru că nu ştiau nimic despre el, e destul de firesc ca ei să fi avut cu toţii păreri deosebite.
11. Gândirea depinde întru totul de stomac; dar, în pofida acestui fapt, cei care au cel mai bun stomac nu sunt şi cei mai buni gânditori.
12. Satira minte cu privire la oamenii iluştri, în timpul vieţii lor, iar elogiul minte după moartea lor.
13. Ţinând seama că toate conciliile sunt alcătuite din oameni, este de la sine înţeles că toate sunt infailibile.
14. Nimeni nu a mai încercat, în mod atât de inteligent ca dumneavoastră, să ne convingă că suntem nişte dobitoace; cine citeşte cartea dumneavoastră simte nevoia să meargă în patru labe.(Scrisoare către Jean Jacques Rousseau)
15. Fabula este sora mai mare a Istoriei.
16. Îţi dezaprob spusele, dar voi apăra până la moarte dreptul de a le rosti.
17. Literatură – Toate genurile sunt bune, în afară de genul plicticos.
18. M-am gândit că n-am nevoie de nimeni ca să văd că nu ştiu nimic.
19. Dacă prin minune înţelegi un efect a cărui cauză nu o cunoşti, atunci totul este o minune.
20. Prisosul, acest lucru atât de necesar.
21. Pe temeiul acelui dar primit de la Dumnezeu, care se cheamă libertate, între doisprezece plumbi şi câteva sute de nuiele, se hotărî să aleagă nuielele.
22. Orgoliul celor mici constă în a vorbi totdeauna despre persoana lor, şi a celor mari, de a nu vorbi niciodată.
23. E un lucru firesc să citezi ceea ce nu pricepi defel în limba pe care o înţelegi cel mai puţin.
24. Secretul de a-i plictisi pe alţii este de a apune totul.
25. Prejudecăţile reprezintă raţiunea proştilor.
26. Cei răi sunt întotdeauna nenorociţi; ei slujesc pentru a-i pune la încercare pe oamenii cei buni, puţini la număr, şi nu este rău din care să nu iasă bine.
27. Avem mai multă materie decât ne trebuie, dacă socotim că răul vine de la materie, şi prea mult spirit, dacă răul ni se trage de la spirit.
28. Puse laolaltă, cinci sau şase mizerii înfăţişează o alcătuire foarte suportabilă.
29. Cea mai fericită viaţă este o singurătate care-şi găseşte mereu cu ce să se ocupe.
30. Este foarte întristător că adesea, pentru a fi considerat un bun patriot, trebuie să-i duşmăneşti pe toţi ceilalţi oameni.

Paradoxuri 4

Jonathan Swift (1667-1745)

1. Fiecare om doreşte un trai îndelungat, dar niciunul nu vrea să fie bătrân.
2. Cât de searbăd şi lipsit de gust ne pare orice lucru netrecut prin firul depănat al amăgirii.
3. Pretind o absolută autoritate de drept, ca fiind ultimul sosit, adică cel mai proaspăt dintre moderni – fapt care mă face să mă bucur de o putere fără margini asupra tuturor înaintaşilor mei într-ale scrisului.
4. Căci noaptea fiind mama tuturor lucrurilor, filozofii înţelepţi sunt de părere că orice scriere e roditoare în măsura în care este şi întunecată.
5. Cel căruia fiecare îi acordă locul al doilea, negreşit că are temeiuri incontestabile de a pretinde locul întâi.
6. S-ar putea ca mintea noastră, cugetând asupra tuturor lucrurilor, să se asemene cu soarele, care nu poate lumina jumătate din globul pământesc fără a lăsa cealaltă jumătate cufundată în bezna nopţii.
7. Ochiul minţii vede cel mai bine atunci când ochii simţurilor rămân închişi.
8. Pe lumea aceasta nu întâlneşti nimic mai statornic decât nestatornicia.
9. La drept vorbind, foarte puţini oameni trăiesc în ziua de azi, dar iau măsuri pentru a trăi altădată.
10. Un nerod pune mai multe întrebări decât poate da răspunsuri un înţelept.
11. Când raţiunea altuia izbuteşte să mă convingă pe deplin, devine propria mea raţiune.
12. Dacă o persoamă mă ţine la distanţă, mă împacă gândul că că e şi ea la distanţă de mine.
13. Satira este un fel de oglindă în care, de obicei, fiecare descoperă faţa oricărei alte persoane, afară de a sa.
14. Puterea destinului este recunoscută doar de nefericiţi, căci cei fericiţi pun toate izbânzile pe seama chibzuinţei şi a meritelor personale.
15. Un om drăguţ este un om cu idei spurcate.

 

Joseph Addison (1672-1719)

1. Împotriva reproşurilor nu se poate găsi altă apărare decât obscuritatea.
2. Ne-ar fi plăcut mai mult dacă ne-ar fi fost mai puţin pe plac.
3. Făţărnicia, aşa cum se poartă în cartierul select al oraşului, se deosebeşte foarte mult de făţărnicia din inima târgului.
4. Omul înţelept se simte fericit când dobândeşte propria lui aprobare, iar nerodul când se recomandă aplauzelor celor aflaţi mai presus de el.
5. Autori renumiţi au statornicit, ca un fel de regulă, că orice om trebuie să fie câteodată plicticos, şi cel mai sever cititor îşi arată îngăduinţa faţă de numeroasele locuri de popas şi de moţăială risipite în opera unui scriitor.
6.  Nimic nu poate fi mai bine pus pe muzică decât lucrurile lipsite de orice noimă.
7. Când sunt bine alese, cuvintele au o putere atât de mare în ele, încât o descriere îţi trezeşte adesea imagini mai însufleţite decât însăşi vederea lucrului zugrăvit.
8. Seminţele glumei sălăşluiesc în minţile tuturor oamenilor şi, deşi roadele lor pot fi domolite de raţiune, meditaţie şi bun simţ, sunt foarte capabile de a exploda, înflorind pe deplin, în cugetul celui mai mare geniu.
9. Un om înzestrat cu simţul ridicolului este îndemnat să găsească cusur în orice: această purtare îi dă prilejul de a-şi exercita multiplul talent.

Paradoxuri 3

Jean de la Bruyère (1645-1696)

1. Există anumite situaţii în viaţă în care adevărul şi simplitatea constituie cea mai bună tactică.
2. Înţeleptul se vindecă de ambiţie chiar cu ajutorul ambiţiei. Singura avuţie în stare de a-l ispiti este acel soi de glorie care ar trebui să izvorască de-a dreptul din virtute, dar oamenii nu i-o îngăduie, şi atunci se lipseşte de ea.
3. Dintre toate mijloacele de a face avere, cel mai rapid şi cel mai nimerit este de a-i convinge pe oameni să vadă limpede că ei trag folos dacă îţi fac binele.
4. Darul conversaţiei constă mai puţin în a dovedi mult spirit, decât în a recunoaşte spiritul altora.
5. Tocmai profunda ignoranţă inspiră tonul dogmatic; cel care nu ştie nimic crede că-i învaţă pe alţii ceea ce abia a învăţat el însuşi; omului care ştie mult, abia dacă-i trece prin minte că ceea ce spune el ar putea fi ignorat de ceilalţi şi se exprimă mai detaşat.
6. Trebuie să râzi înainte de a fi fericit, de teamă că vei muri fără să fi râs vreodată.
7. Nu este atât de lesne să-ţi faci un nume printr-o lucrare desăvârşită, cât este să impui una mediocră datorită numelui dobândit mai-nainte.
8. Gloria sau meritul unor oameni li-l acordă faptul de a scrie bine; altora le-o dă faptul de a nu scrie deloc.
9. Iubirea care se naşte pe neaşteptate este cel mai greu de lecuit.
10. O femeie urâtă nu poate inspira decât o iubire nebună, căci izbuteşte a se face iubită ori printr-o ciudată slăbiciune a iubitului ei, ori prin alte farmece mai tainice şi mai de neînvins decât cele ale frumuseţii.
11. La unii oameni există o anumită mediocritate care contribuie să-i facă înţelepţi.
12. Pentru o femeie este un lucru mai însemnat nu să aibă o călăuză în viaţă, ci să trăiască atât de cuminte încât să se poată lipsi de ea.
13. Este o mare nenorocire să nu ai destulă înţelepciune pentru a vorbi frumos, şi nici destulă judecată pentru a tăcea.
14. Aproape că nu întâlneşti om care să vadă meritul cuiva, neajutat de altul.
15. A râde de oamenii de duh este privilegiul proştilor; ei au pe această lume rolul hărăzit bufonilor de la curte; adică sunt oameni lipsiţi de răspundere.
16. Vedem cum unii oameni cad dintr-un rang înalt din pricina aceloraşi cusururi care îi ajutaseră să se caţăre acolo.
17. Mărimile cheltuiesc atât de puţin fiind darnice doar în făgăduieli, iar rangul lor social le scuteşte în asemenea măsură de a-şi ţine frumoasele făgăduieli făcute, încât este o dovadă de stăpânire din partea lor faptul că nu fac o risipă şi mai mare de făgăduieli.
18. Adesea este mai folositor să pleci din preajma unor mărimi decât să te plângi de purtarea lor.
19. Lucrurile cele mai mari n-au nevoie decât de a fi înfăţişate cu simplitate.
20. Trebuie să fii cu desăvârşire lipsit de spirit, dacă dragostea, răutatea şi nevoia nu te fac să-l găseşti.
21. Când vrei să uiţi pe cineva, înseamnă că te gândeşti la el.

Paradoxuri 2

François de la Rochefoucauld (1613-1680)

1. Într-o prietenie, lucrul cel mai greu nu este de a ne da pe faţă defectele dinaintea unui prieten, ci de a-l face să şi le vadă pe ale lui.
2. În prietenie, la fel ca în dragoste, adesea te fac mai fericit lucrurile ştiute, decât cele pe care nu le cunoşti.
3. Nu există proşti mai dăunători decât cei care au duh.
4. Răul pe care îl facem nu atrage asupra noastră atâtea persecuţii şi atâta ură cât ne căşunează trăsăturile noastre bune.
5. Adesea facem binele ca să putem făptui nepedepsiţi răul.
6. Nu există om destul de inteligent încât să-şi dea seama de tot răul pe care îl face.
7. În nenorocirea suferită de cei mai buni prieteni ai noştri, găsim totdeauna ceva care nu ne displace.
8. Cei mai mulţi oameni îşi mărturisesc recunoştinţa doar din dorinţa ascunsă de a primi binefaceri şi mai mari.
9. Graba prea mare pe care o arată unii de a-şi plăti o datorie este un soi de nerecunoştinţă.
10. Un om de spirit ar fi  adesea la mare strâmtoare, lipsit de societatea proştilor.
11. Mai degrabă îi iubim pe cei care ne urăsc, decât pe cei care ne iubesc mai mult decât vrem noi.
12. Amorul propriu trăieşte pretutindeni şi trăieşte din orice; trăieşte din nimic, se împacă deopotrivă cu existenţa lucrurilor şi cu lipsa lor.
13. Nu ne mărturisim niciodată defectele decât din vanitate.
14. Adevăratele umilinţe sunt cele rămase necunoscute; pe celelalte le face uşor de suportat vanitatea noastră.
15. Viciile intră în alcătuirea virtuţilor tot aşa cum otrăvurile intră în compoziţia leacurilor.
16. Când ne părăsesc viciile, ne mângâiem cu credinţa că noi ne despărţim de ele.
17. În raporturile cu semenii noştri, mai des le câştigăm bunăvoinţa prin defectele decât prin însuşirile noastre.
18. Nu îi dispreţuim pe toţi semenii noştri stăpâniţi de vicii, dar îi dispreţuim pe toţi cei lipsiţi de orice fel de virtute.
19. Există anumite defecte care, bine folosite, împrăştie o strălucire mai mare decât însăşi virtutea.
20. E mai uşor să pari vrednic de funcţia pe care nu ai căpătat-o decât de cele pe care le îndeplineşti.                                                                                                

Paradoxuri 1

François de la Rochefoucauld (1613-1680)

1. Puţini oameni ştiu să fie bătrâni.
2. Nu e atât de primejdios să faci rău majorităţii oamenilor, cât este să le faci prea mult bine.
3. Există unii oameni care ar fi mai puţin primejdioşi dacă n-ar avea niciun strop de bunătate.
4. Oricine găseşte motiv de a critica la alţii ceea ce alţii găsesc de criticat la el.
5. Pentru cei mai mulţi oameni, iubirea de dreptate nu înseamnă altceva decât teama de a suferi de pe urma injustiţiei.
6. Făgăduim după speranţele noastre şi ne ţinem făgăduiala potrivit temerilor noastre.
7. Există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârşite.
8. Uneori suntem la fel de diferiţi de noi înşine pe cât suntem de ceilalţi.
9. Câteodată este de ajuns să fii incult ca să nu fi înşelat de un intrigant.
10. Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii.
11. Aproape nu găseşti oameni care să nu se ruşineze că s-au iubit, în clipa când nu se mai iubesc.
12. Chiar şi cei mai înţelepţi oameni îşi arată de obicei înţelepciunea în lucruri secundare, nu în lucruri cu adevărat însemnate.
13. Îţi vine mai lesne să te arăţi înţelept pentru alţii decât pentru tine însuţi.
14. Cel care trăieşte fără un dram de nebunie nu este chiar atât de înţelept pe cât se crede.
15. Toţi avem destulă tărie sufletească pentru a îndura nenorocirile altora.
16. Va mai trece multă vreme până când nevinovăţia va găsi tot atâta ocrotire de câtă se bucură nelegiuirea.
17. Norocul nu li se pare atât de orb decât celor cărora nu le împărtăşeşte favoarea sa.
18. Pasiunea preface adesea într-un scrântit pe cel mai inteligent om şi le dăruieşte adesea inteligenţă chiar şi celor mai proşti.
19. Îi iertăm adesea pe cei care ne plictisesc, dar nu le putem acorda iertare celor plictisiţi de noi.
20. Este mai ruşinos să nu ai încredere în prietenii tăi decât să fii înşelat de ei.