Arhive pe categorii: Proză

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

16 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 27 (Parfumul dansului)

Dragul meu Vis,

Ce parfum poate avea dansul?

Depinde ce fel de dans… Să fie dansul ploilor? Al vântului? Al razelor de soare, de lumină? Al iubirii? Al tristeții? Al pasiunii? Al tandreții? Al luptei? Al războinicului? Al planetelor?

Da, pe primele patru mi le-aș alege…

Mi-aș alege dansul cu aromă de apă curată, venită direct din ceruri, să purifice totul cu cristalele ei limpezi.

Mi-aș alege dansul cu aromă de vânt, care se rotește vesel, de la încet la sălbatic, și aruncă în neant impuritățile ce nu-i rezonează…

Aș alege dansul razelor, m-aș face lumină și aș chema ființele să iubească. Ar fi parfumul florilor de vară adunate în esențe particulare dar răspândindu-se într-un întreg…

Aș alege și dansul pasiunii, dar i-aș da o aromă puternică și care durează mai puțin… Să nu ucidă…

Aș alege o aromă de flori de vișin și aș dansa-o până ce aș prinde vântul în apele iubirii… Aici și acum.

Ție ți-aș trimite esența dansului întreg, să o împrăștii în dimensiunea ta și să o trimiți prin reflecție, înapoi… în mine. Și atunci, aș mirosi a… primăvară.

Celelalte povești parfumate le găsiți la Mirela în tabel. Următoarea poveste este programată pentru 23 aprilie, după o idee de Ella: Parfumul seducției.

15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 26 (Parfumul literelor)

Dragul meu Vis,

,,Lumea se schimbă”

Destul de repede. E de ajuns să te lași în voia Lui Dumnezeu și sincronicitățile răsar la tot pasul. Intenția și primul pas făcut în direcția intenției nasc serii întregi de întâmplări revelatorii sau neașteptate…

Cândva scriam povești pe blogul Mirelei, cu miresme îmbătătoare de mere coapte, de salcâmi, de tei, de copilărie, de iubire, de ploaie… și multe altele. Cândva, trăiam într-o lume total diferită de cea de acum. Timpul era mai diluat, activitățile mai sărace în conținut, stilul de viață se voia unul liniștit, alături de o familie, gândurile și simțirile erau mai limitate și cu o mulțime de principii/restricții pe care le respectam… Dar aveam cuvintele, dincolo de limite, ca unică formulă de evadare din ceea ce era partea urâtă sau limitată a vieții mele…

Privind înapoi, într-o vreme și mai îndepărtată, când adolescența era la graniță cu tinerețea, scriam, scriam, scriam pe caiete pe care le prelucram cu drag, le personalizam, le impregnam cu aromele purității și visurilor de devenire… În acea vreme, a așterne pe hârtie propriu-mi suflet era o trăire premergătoare vremurilor de acum, când sufletul s-a obișnuit să zboare în lumină.

Luam stiloul cu cerneală albastră între degetele subțiri și delicate, dar puternice și începeam să dansez pe hârtia albă creând adesea un balet al mâinii și literelor. Simțeam mirosul de cerneală plutind pe deasupra paginilor cu litere așternute… Îl inspiram ca pe lumina ce îmi trasa pe atunci, un drum anevoios, cu multe piedici. Litere rotunde, ascuțite, dantelate, dansate sau nervoase, pline de iubire sau de melancolie, de tristețe adesea… cu miros de flori de munte, de izvoare, de păduri, de păr în vânt, de aer tare, de zăpadă curată, de copilărie sălbatică, cu zdrelituri, cățărări, jocuri…

Se spune că există o artă și nu doar atât, a literelor, care creează destine, care transformă omul din omidă în fluture, care îi dă aripi de înger și mâini vindecătoare, dacă scrie aceste litere cu propriile sale mâini. Dar pentru asta, trebuie să le găsească, să le așeze în cuvinte pline de iubire, credință, imaginație… Astfel, el va inspira parfumul cernelii și al hârtiei albe, îl va aduce din minte în inimă, va contura pe inimă literele alese și le va trimite apoi în centrul Universului, prin particulele odorifice specifice. care vor atinge în drumul lor planete, sori, comete… Ce stă la baza acestor particule? Te-ai întrebat? Da: e apa și pădurea.

O să construiesc pentru tine litere înflorite cu miros de viorele, brândușe și ghiocei, ca să-ți umpli dimensiunea cu frumos iar tu să creezi cuvinte-inimă și să le împrăștii în curcubeu.

16700461_1874952216117966_3748632391451491214_o

16665582_1874952212784633_6312828236839548414_o

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, care a propus și tema de astăzi. Următoarea temă este ,,Parfumul dansului” și este propusă de Irina Bek Silving, pentru 26 martie.

17 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Din scrisori – 23

Dragul meu Vis,

E aşa o apropiere între noi, ca şi cum am fi reali.

Au fost atâtea experienţe, cum nu aş fi crezut vreodată că voi avea. Am devenit  o altă fiinţă. Cu tendinţe periculoase de a o lua pe o altă cale, care sfidează moralul.

Uneori îmi dau seama de posibilitatea de a-mi crea viitorul în prezent. Adică încep să conştientizez. Şi se derulează cu viteză. Cine mai ştie ce e bine şi ce e rău?

Lucrurile se schimbă. Iubirea creează totul. Totul e permis în prezenţa iubirii. Dar e greu de înţeles asta. Îmi amintesc că cineva m-a învăţat asta, cândva. Însă eu nu eram la nivelul necesar pentru a înţelege. Dar înţeleg acum şi din nou am a-i mulţumi, cu toate că, poate nici nu există, decât în imaginaţia mea.

Creaţia este recunoştinţă şi iubire.

Suntem.

Te iubesc, cu conştiinţa prezentului în aici şi acum.

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 20

Dragul meu Vis,

Devii plictisitor prin forma pe care ți-am dat-o… Trebuie să fac o schimbare! 🙂

Demult nu am mai avut îndoieli. Acum au avut așa… o revenire neavenită. Analizam dacă nu cumva exagerez cu ieșirile la munte, dacă nu cumva greșesc și ar trebui să mai pun niște limite… Sau să folosesc, în continuare, orice ocazie mi se ivește…

Deși viscolul, ninsoarea sunt… reci și periculoase la munte, totuși, te cheamă să revii, se lipesc de sufletul tău, fac parte din tine din momentul când le-ai cunoscut prima oară. Devine DOR trăirea ta; dorul de zăpada muntelui, de muntele înzăpezit, de sufletul lui, pe care îl simți mai puternic decât vara… E fascinant să vezi cum te schimbă, te transformă, te aduce lângă el, te învăluie… Nu știu dacă ai vrea să stai veșnic acolo, dar inima  rămâne acolo, dorești tot timpul să te întorci, să vezi mai mult, să-l cunoști mai bine, să experimentezi alte… căi. Mereu e diferit, fiecare întâlnire e altfel, te surprinde de fiecare dată, te face să trăiești o mirare continuă. Te aduce la starea de îndrăgostire veșnică de el…

Ești și tu acolo? Îl ,,vezi”?

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6392

DSCN6393

DSCN6409

DSCN6438

DSCN6496

IMG_20160109_101258

IMG_20160109_110421

IMG_20160110_093815

Foto: Ivanov Andrei Octavian

 

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita, Proză

Flautul

Despre visuri…

Fosile şi pietre

Prin clasa a cincea cind am fost la Liceul de Muzica  aveam un coleg slab,atit de slab ca te mirai ca poate sa mearga si certaret ca-ti venea sa-l bati.Tare rau de gura.In toate discutiile isi dadea parerea si ameninta pe oricine cu bataia: ca eu sint Osan,nu va puneti cu mine! zicea el.

Nu-i vorba,ca se mai bateau copii,mai ales cei care eram la internat si ne frecam toata ziua unul de altul,dar absolut intotdeauna se tinea cont ce instrument studia-adica,daca era la coarde sau clape,era cu desavirsire interzis sa fie lovit peste miini,iar daca era suflator era interzis sa fie lovit peste  buze,gura.

Baiatul asta iesea in evidenta prin faptul ca-si tinea instrumentul- flaut -la piept.

Mai ziceu pedagogii sau de pe la bucatarie: lasa flautul si hai sa…

iar el raspundea: -nu pot,ca daca nu-mi mai aude inima isi pierde ritmul,iar daca nu-l tin la caldura mea…

Vezi articol original 228 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Amintiri

Fosile şi pietre

Fata in fata cu casa in care locuiam era o biserica .Maaare.Trebuia sa-mi las capul pe spate sa-i vad cele doua turnuri cu clopote.

Biserica Franciscana .

Pe atunci nu stiam asa ceva si nici nu ma interesa.Eram un copilut de 5-6 ani.

Acolo era un fel de refugiu pentru mine.

Intram,ma intindeam la unul din vasele din piatra cu apa sfintita,imi inmuiam degetele si-mi faceam cruce,apoi intram in biserica.

Era tare frumoasa,cu banci,pe pereti tablouri si si statui,iar in fata tablourilor si statuilor erau niste suporti pe care iti puneai genunchii,iar mai sus suport pentru pus cartile de rugaciuni.

Cind eram suparat,ma cataram pe un astfel de stativ sa ajung la urechea celei care era in tablou si sa-i spun necazurile mele.

Mergeam acolo numai cind nu era nimeni sau numai preotul-un tinar-care nu-mi spunea nimic,ma lasa sa ma catar si statea in preajma mea,sa ma prinda in caz…

Vezi articol original 327 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Locuri speciale

Fosile şi pietre

Si Adrian:https://buceginatura2000.wordpress.com/ si Bolovanul:http://www.unbolovan.com/ au vorbit despre Stincile Sfinta Ana.

In plimbarile mele prin Bucegi am ajuns si eu de citeva ori acolo.

Sincer sa fiu, pe vremea aia nu ma interesa religia si nici nu-mi amintesc sa fi vazut vreo icoana.Poate si din cauza faptului ca de cite ori am fost vegetatia acoperea aproape in totalitate baza stincilor.

Nici de inscriptii nu eram preocupat pentru ca am vazut tot felul de la cruci „sculptate” cu cutitul in scoarta de copaci pina la: Betty+ Nelu=Love

Un nene-Nenea Vasile- muntean si padurean din Apuseni, cu care am cutreierat citeva veri mi-a zis , printre multe altele ca pe munte sint multe locuri mai speciale.Si asta din cauza faptului ca muntele este leaganul vietii.El a dat omului si de mincare si l-a si aparat.Dupa ce omul a invatat sa respecte muntele a stiut sa mearga si la cimpie si in toate celelalte…

Vezi articol original 299 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Hebereu=brambura;hai hui

Fosile şi pietre

N-am mai auzit cuvintul asta ” hebereu” de foarte multa vreme si imediat ce l-am auzit mi-am amintit de oameni dragi plecati de mult de pe aceasta lume si de o intimplare din drumetiile noastre pe munte.

Eram cu Puiu, prietenul meu, intr-o plimbare prin muntii Codru Moma.Nu-s munti inalti.Colo catre o mie, omieosuta de metri, dar de o rara frumusete.

Mergeam aiurea, incintati de tot ce era imprejurul nostru.

Intr-o seara, ajunsi la o casa mai indepartata de restul satului si cerindu-ne voie sa dormim in sura, ne-a zis gospodarul sa nu umblam hebereu prin padurile astea ca nu-i bine.Multi oameni s-or ratacit sau or ajuns in alta parte decit unde or vrut sa ajunga si or ramas zaluzi.

Ce incintati eram.Dimineata, dupa ce am baut lapte cald, proaspat muls, am pornit vitejeste, zimbind fericiti, direct spre padurea cu pricina.

Am umblat toata ziua, atenti sa vedem ce ni…

Vezi articol original 130 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Biserica din copaci

Fosile şi pietre

Eram cu prietenii la o cafea la Arizona si unul (M)  povestea ca mergind prin padure prin Vladeasa a vazut case din copaci.

Normal ca am sarit pe el cu totii, glumind si rizind, dar el calm ne-a explicat ca sint din lemn, dar structura de rezistenta a fiecarei case sint copacii din padure.

Bineinteles ca am vrut si eu sa vad asa ceva, iar el s-a  oferit sa vina cu mine.Asa ca, am pornit impreuna pe munte.

Eram un pic invidios pe el, ca avea echipamente serioase, la care eu nici nu puteam visa.Rucsac cu sina, sac de dormit matlasat, cordelina pentru eventuale catarari- eu inca foloseam funie-,avea si crampoane pentru gheata desi era vara( cred ca le-a luat numai sa ma impresioneze pe mine si a reusit), un cort micut de o persoana si pelerina pentru cort…

Buun.De la Suncuius am pornit de-a dreptul fara sa ne lasam…

Vezi articol original 726 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Petru Mos

Fosile şi pietre

Am tot auzit pe la scoala ca s-a deschis un santier pentru o noua hidrocentrala si eram tare curios sa vad cum decurg manevrele, asa ca  fiind vacanta m-am pornit spre zona.

Gara, tren, gara si pe jos spre munte.In a doua localitate- si care parea ultima- am intrebat o lele mai dezghetata pe unde sa merg.

Pai, sui pe vale in sus si pa cind sa ajunji la luminisul ala pa care-l vezi (mi-a aratat), o iei pe linga inspre dreapta si cam cit ai face un fluier de rachita ajunji la santier.

Stii sa faci fluier de rachita?

Stiu.

In luminisul ala ii o casa , da’ nu mere acolo ca-i plin de naluci.Vezi-ti de drum si pe santier or avea grija de tine ca-s tineri toti si cu parul mai mare decit al tau.

Las ca oi mere la Coparativa si oi da un telefon sa stie…

Vezi articol original 779 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Un cerc deschis – psiluneli

Vizualizare, emoție, credință.

Observi floarea din fereastră. O parcurgi cu privirea. Fiecare centimetru parcurs marchează părți ale frumuseții sale. Ea știe că o observi. Simte vibrația privirii tale pline de energia iubirii. Se destinde și începe să fie mai frumoasă, pentru tine. Se schimbă. Înflorește. Tu o simți? Îți întoarce ceea ce ai dăruit. Știai că asta se va întâmpla? Ai crezut că chiar așa va fi? Ai văzut înainte de momentul înfăptuirii?

Vezi marea agitată, sălbatică, liberă în noapte. Te cuprinde. Te înfioară. Ce dorești să se întâmple? Crezi în ceea ce vrei? Folosești energia iubirii? Atunci vei vedea dincolo de aparențe. Atunci te vei învinge și te vei vedea pe tine.

În fața ta e un cerc deschis. Dacă intri, vei vedea, vei iubi, se va împlini. Te transformi și transformi.

Intri?

Alte psiluneli, în tabelul lui psi.

3 comentarii

Din categoria Psi-luneli

O călătorie spre centrul inimii – psiluneli

 

Alergi.

Cândva ai mers domol, ai contemplat frumusețea tinereții curate, ai visat, ai luptat, ai sperat, te-ai rugat… Ai cedat. Ai intrat într-o zonă gri, lipsită de perspective, lipsită de speranțe, lipsită de… tine. Ai ascultat diferite ritmuri ale inimii gândindu-te pe care să-l alegi. Ai închis poarta către viitor, ai închis-o și pe cea către trecut. Ai creat o buclă temporală. Ți-ai oprit respirația așteptând ca timpul să curgă din nou. Ai emis emoții și gânduri. Bucla s-a transformat într-un inel de lumină prin care trec scări șerpuind pe orizontală. Intri? Cineva te ia de mână arătându-ți direcția. Te bucuri. Faci un pas, apoi altul, apoi altul și altul… Ai mult de parcurs. Vrei să recuperezi. Începi să alergi. Inima îți bate mai repede și mai intens. Nu-ți pasă dacă se va opri. Ce mai contează?

Alergi.

Urci pe înălțimi, străbați drumuri periculoase, te agăți de stânci, iubești copacii în fugă, inspiri roua florilor sălbatice, privești cerul, atingi norii, te înalți pe vârfuri cu brațele spre adâncimi necunoscute, te lași fascinat de oamenii pe care îi întâlnești, îi saluți cu sufletul deschis, da, ei există și tu exiști.

Alergi înspre tine. Te cauți, te găsești, te pierzi din nou… Îți strângi amintiri, ca să ai atunci când nu vei mai putea urca.

Cauți bătăile inimii. Ești din ce în ce mai aproape. Intri pe canalele invizibile ale sale, către tine. Uneori găsești un labirint. Te sperii.

Alergi.

Alte psiluneli în inima tabelului lui psi.

8 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Amurgul tăcerilor – psiluneli

Intri. Fără avertismente. De nicio parte. Privești în jur ca și cum ai căuta pe cineva. Nu cunoști pe nimeni. Asculți. Nu este larmă. Sunt oameni care vorbesc calm unii cu alții, așteptând ceva.

Intri în interiorul tău. Te separi de exterior. E o cupolă de liniște deasupra ta. Sunetele se estompează. Rămâi cu tine însuți. Ai venit aici pentru munte și pentru tine. E o legătură puternică, pe care o simți ca având rădăcini adânci în timp.

E un grup format din mulți oameni, care pornește spre vârf. Sunt vreo 100 de persoane care merg una în spatele alteia, pe cărări. Merg în tăcere. Te înfiori. Copacii nu zic nimic. Se uită și rămân nemișcați. Nimeni nu strică pacea pădurii. Uneori, o pasăre dă de veste mai departe că au musafiri.

10612885_10203772192119472_7950782137767734377_n

Drumul e lung, dar fascinant. Pădurea rămâne în urmă. Începe urcușul printre stâncile Cleopatrei: ascuțite, aspre, oarecum dușmănoase, tăcute și ele, amenințătoare. Un pas greșit te poate duce într-o altă dimensiune. Ea și-a întins acele spre cer. Au rămas acolo sfidând nemărginirea timpului. Le atingi cu privirea întrebându-te care e povestea cenușiului din ele. Le învingi și înțelegi cât ești de mic și neînsemnat.

SANYO DIGITAL CAMERA

SANYO DIGITAL CAMERA

Continui, în spatele șirului indian. Atingi alte culmi, te identifici cu lumea înălțimilor, trăiești bucuria unui scop împlinit, alături de alții ca tine. Cu toate astea, rămâi în tine și te conectezi la Cer și la Pământ. Cerul ți-a oferit privilegiul de a fi copil al Pământului. Mulțumești. Te înclini cu respect. Inspiri măreția și îmbrățișezi spațiul și timpul. E acel moment unic, pe care vrei să-l duci cu tine. Îl așezi cu grijă în suflet.

SANYO DIGITAL CAMERA

Pornești pe alt drum. Mergi mai încet, cu aceeași grijă la pașii făcuți pe marginea adâncului. Mai e un vârf de atins. Tăcerea e tulburată, din când în când, de gânduri ale neputinței, date de nevoile primare. Totuși, micimea acestora e înțeleasă de toți. Și limitele sunt tăiate din nou.

10351180_10203769086961845_6155502374964455315_n

SANYO DIGITAL CAMERA

Seara croiește drumul de întoarcere. Duci cu tine tăcerea muntelui. Intri în zona crepusculară împrăștiind lumină.

SANYO DIGITAL CAMERA

Alte psiluneli, la psi în tabel.

2 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Călător printre iluzii – psiluneli

Începi cu visuri de devenire. Visuri despre ce ai vrea să fii, ce ai vrea să ai, cum ai vrea să trăiești, cum ai vrea să fie cei de lângă tine… Visezi și muncești sau doar visezi. Dezamăgit când nu îți poți atinge visurile, când piedici te abat de la drumul pe care pornisei, începi să muncești și să-ți elimini dorințele. Poate că uiți să mai visezi, poate că e prea târziu, poate că nu mai ai putere să lupți, poate că nu mai vezi sensul. Și începi să cauți. Poate că ai început căutarea când încă nu îți dădeai seama că asta faci, dorind să atingi un țel. În tine mai există încă, speranță. Altfel ai muri cu sufletul. O stăpânești cu strășnicie după ce ai văzut deșertăciunea. Poate că speranța e doar existența ego-ului care dorește ceva pentru sine. Încă nu știi cum să-ți elimini ego-ul. Ba da: iubind. Dar poate că iubești pentru a fi iubit. E un început care se finalizează, în general, cu dezamăgiri. Și te întrebi de ce nu poți fi iubit, cu ce ai greșit, cum ar trebui să fii, ce îți lipsește… Treci și peste asta gustând din nou deșertăciunea. Ești și atât. Se spune că nu suntem singuri. Dar tu nu simți iubirea celor care te însoțesc. Ești închis. Afli și despre asta și mai încerci o variantă: iubești copacii, iubești munții, iubești florile… Și îți răspund cu toții. Șoc. De ce ei, da, și oamenii, nu? Intri mai în adânc. Te identifici cu apa, cu soarele, cu pământul, cu focul… Te identifici cu emoțiile celor din jur. Îi înțelegi, îi ajuți sau poate nu, oferi. Mai ai o fărâmă de ego. De ajuns ca să creeze dorințe. O IEI DE LA ÎNCEPUT?????????

Cauți. Nu asta e rezolvarea.

Știi ce ai de făcut. Să observi. Să conștientizezi. Să acționezi. Să iubești și atât. Să mulțumești. Să împlinești. Să fii… singur.

Alte psiluneli la psi în tabel.

4 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Cer albastru (psi-luneli)

 

Dacă cerul e albastru,

Aș putea îndrăzni să deschid ochii

Sau să-mi ascund o lacrimă,

Să-mi ridic privirea

În înalt,

Să uit de mine,

Să uit de tine,

Să uit de timp

Și de oameni.

 

Din când în când

Ar putea fi cerul albastru

Și pentru mine.

Dar el uită adesea.

De ce l-ar interesa

O existență nesemnificativă

Pentru oricine?

 

Uneori mai văd

O bucată de cer albastru

Printre gânduri și vise.

Și întredeschid ochii ușor…

Ca să nu-i sperii culoarea

Și să fugă.

 

Îmi opresc gestul

De a-l atinge cu mâna.

Cine știe?

Dacă o să-mi răspundă?

Nu vreau să cad

În țărână,

De fericire.

 

Îndrăznesc doar

Să-l privesc

Oprindu-mi strălucirea

Din privire.

Și aștept să se deschidă

Luminii

Din noi.

 

La psi în tabel, alte psi-luneli:

2 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Univers

–          Ce este aceea? mă întrebă cu voce subțire, prințul cu ochi negri și strălucire în privire, uitându-se la noul meu mărțișor.

–          O galaxie, îi răspunsei mângâindu-i părul negru, ciufulit. Se uită cu curiozitate atingând plăcuța dreptunghiulară ce înfățișa o spirală, mai multe lanțuri moleculare și câteva simboluri…

–          Ce este o galaxie? mă întrebă cu aceeași voce delicată.

–          O galaxie… este un loc din cer, unde se află mai multe stele, planete… și face parte din Univers. Și noi suntem într-o galaxie.

Tăcu. Se uită la mine zâmbind recunoscător și nu mă întrebă ce înseamnă Universul. Era să mă topesc, dar am luat o ținută impunătoare, ca să nu se observe.

Mă uitai și eu la… galaxie. Ar putea fi o structură de ghimbir, îmi spuse un gând. Am zâmbit. Prințul cu ochi negri plecă să mai deseneze niște dinozauri umani, cu picături de sânge în rănile pe care le primiseră în lupta pentru existență, lupta foamei. Toți dinozaurii lui erau linii albastre, curbate, ample, intersectându-se, uneori, în unghiuri spațiale. Acum apăruseră câteva puncte roșii…

Poate că aici era… Universul.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Proză

Duzina de cuvinte – Sunt!

,,Râsul învinge frica”, spunea Umberto Eco.

Eram pe margine. Aveam chipul cadaveric, trupul descărnat, un putregai al existenței mele ratate…  În decorul sumbru mă vedeam tot mai des descompus în mii de bucățele… Un giulgiu îmi acoperise fața, corpul… Așteptam. Aș fi vrut să văd cum îmi stă… Convoiul funerar se deplasa încet, parcă vrând să-mi prelungească intrarea în mormânt. Le-aș fi spus să meargă mai repede, să miște carul acela mortuar mai vioi, că mă doare capul de la atâta moarte împrăștiată cu jelaniile lor…Și mai urma să-mi cânte și-un prohod de vreo câteva zeci de strofe!… Ah! Cine m-a pus să-mi pun țărână în cap? Unde era Lolita? Să mă salveze de la aceste orori? Daaa… mi-am amintit: era… de partea cealaltă. După ce m-a descoperit flirtând cu Elena, s-a măritat. Dar… Amalia? Și ea… m-a văzut când cerșeam dragostea Mariei! Of! Pe cine mai puteam invoca? Pe… Anabela. Ea, cea inocentă, care nu știa nimic despre toate celelalte… iubiri. Ea m-ar fi putut ajuta. Aveam nevoie de energia ei creatoare și pură, ca să mă trezesc din coșciug. Ce căutam acolo? Aa… da! Voiam să-i fac o farsă  Belindei, ca să-i câștig dragostea for ever!… Și nu știu de ce mi-era atât de somn… Ușor… m-a cuprins o stare de fericire, de extaz inițiatic… Fabulos! Toată lumea din convoi râdea. Râdea și râdea și râdea, de parcă le-aș fi prezentat un spectacol de divertisment! Ce nerușinare!

Dar mai spunea cineva, ca o completare, că, de fapt, râsul îl învinge pe… Satan.

Alte povești morbide la psi în tabel!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

O dragoste – psiluneli

Mergea în fiecare zi de-a lungul râului, cu soarele în ochi și în privire, răsărind de după munții albaștrii. Privighetorile aprindeau viața de dincolo de râu și o însoțeau iubind-o. Era mai mult decât o plimbare în natură, era identificarea cu seninul, cu divinitatea… Fiecare pas atingea pământul ducând în zborul inimii energia maternă. Fiecare atingere a vântului îi răsfăța părul delicat  făcând-o să zâmbească în fericirea de a exista. Razele o purtau în lumina pe care o simțea în brațe, în inimă și în gând. Din când în când, poieni întregi de flori de munte îi transmiteau arome atât de suav de ireale, încât ar fi înaintat cu ochii închiși plutind pe deasupra potecilor. Pădurea o saluta ostășește vibrându-i în oase toată măreția gardienilor veșniciei. Copacii își scuturau cu voioșie frunzele de praful invizibil punându-și  hainele de gală ca la venirea unei regine. Își așezau toate crengile a plecăciune deranjând involuntar păsărelele gureșe, care își exersau  talentul de cântărețe neîntrecute. Puișorii gângureau somnoroși căscând cioculețele de foamea de dimineață. Toată Viața o privea cu dragostea renăscută după furtuni.

Zâmbea, plutea, credea… Emana iubirea și o transmitea.

Undeva, acolo… el o privea cu ochii minții descoperind încă o dată mirarea de a fi, mirarea pe care delicata dar puternica sălbăticie i-o adusese  în sufletul obosit de chinuri. Auzea cu ea privighetorile, vedea cu ochii ei frumusețea, mirosea prin ea puritatea, gusta din ea lumina, o absorbea în inima lui protejând-o, deschizându-i căi spre infinit. O IUBEA primind-o.

Într-o zi, soarele lui atinse razele soarelui ei.

Alte psiluneli se găsesc la psi.

Au mai scris: ComiCultural, oglinda lui Erised, Scorpio, Dan, Adriana, Matilda, adicherish, Some Words, cita, Carmen Pricop, dia naicu, G?nduri mirosind a lună, Cartim, maya, psi, Carmen Pricop 2, vavaly, Matilda, Ioana, Abisurile, Laura Laly.

13 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză, Psi-luneli

Duzina de cuvinte – SCRIITORUL

Plictisitor. Tot ce citea era plictisitor. Își aduse scrumiera de pe noptieră. A, nu, nu mai fuma. Acolo își ținea bomboanele de ciocolată. Se gândi la toți fanii lui care erau din ce în ce mai numeroși și mai lingușitori. Plictisitor. Ar fi schimbat tot conținutul publicației. I-ar fi dat o tentă de… ezoterism, că tot se poartă, de puțină istorie, tot ezoterică (cine a mai auzit de așa ceva) și, poate ar fi organizat concursuri de interpretare… Îi surâdea ideea. Se uită la like-urile care se înmulțiseră precum niște scame pe un covor de lână. Ce bine se simțea când apărea un nou fan!… Îi creștea inima și îl făcea să împrăștie numai iubire în jur. Și de pe scara cerului i-ai fi putut vedea strălucirea… Era un scop îndeplinit, nu?

Câți citeau cu adevărat ceea ce scria? Unii aveau obiceiul să aplice câte un like înainte de a apuca să citească ceva. Verificase timpul și observase cine făcea așa. Zâmbi dezamăgit. Singura scuză pentru asta găsea că este tinerețea. Își aminti de propria lui tinerețe. Câte prostii mai făcea!…

Iubise femeile. Pe toate. Avea un scenariu bine pus la punct și perfecționat în timp. Nu le putea da ,,like” pe vremurile acelea, dar știa cum să le cucerească. Le găsea întotdeauna punctele sensibile, le făcea declarații pe care nu le puteau refuza, le dăruia flori (uneori imaginare), le încuraja în tot ce făceau, le mai manipula puțin, pe scurt, le amăgea cu propriile lor trăiri. Le făcea să înflorească (Ce-i mai plăcea expresia asta!) din doar câteva cuvinte și puțin mister. Alteori alegea melodii cu semnificații bine ascunse în mesajele transmise, pe care le dedica lor… la timpul potrivit. Întotdeauna găsea câte o fană care să-l ajute, mai sclifosită sau mai sobră… nu conta. Era un vampir energetic. Le storcea de vlagă pe rând, apoi încerca să se descotorosească de ele, mai delicat sau mai dur, după situație. Unele înțelegeau și, din mândrie, se retrăgeau cu capul sus, dar rănite, altele renunțau mai greu și încercau să se răzbune (fără succes, desigur – cine le mai credea?) și câteva rezistau eroic… dar cu sufletele pline de îndoieli.

Își trase scaunul mai departe de birou și își urcă satisfăcut picioarele pe lângă tastatură, pe pupitru. Cumpărase chiar el scândura de cireș din care îl făcuse.

Lăsă deoparte analiza lecturilor și se apucă de scris. Avea de așternut multe amintiri. Inima lui devenise o scorbură de la ultima… cucerire. Oare aceea era ultima, sau o confunda? Nu mai știa. De atunci, sufletul i se golise și nu mai reușea să-și aplice vechile ,,trucuri”. Îi secase izvorul… iubirii. Trebuia să scrie, ca să retrăiască momentele de ,,glorie” și astfel să cheme cu puterea gândurilor… CE? Conștiința? Va mai vedea. Se gândi că iubirea lui era un mozaic de diamante șlefuite din care putea alcătui acum, în sfârșit, iubirea aceea unică pe care toată lumea o visează. Oare?

O duzină de cuvinte în mai multe… diamante, se află la psi.

33 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Proză

Vals

Dragul meu Vis,

 

Valsul meu preferat este ,,Vals sentimental” al lui Ceaikovski.

La noapte te aștept să valsăm. Nu refuz nici alte valsuri. După cârpeli de suflete schingiuite e timpul să valsăm, nu?

Întotdeauna, răsăritul soarelui a șters energiile negative ale făpturilor nopții. Dacă ,,Reqviem”-ul s-a potrivit cu moartea, valsul s-ar potrivi cu renașterea, nu?

Mi-a spus cineva că anul acesta, soarele va avea culoarea sufletului fiecăruia. Și lumina lui se va descompune în culorile gândurilor. Și fiecare va avea în jurul corpului fizic o aură formată din puterea iubirii sale.

Și, când mai multe aure se vor atinge, vor lua naștere portaluri de iubire neîntreruptă, care nu vor mai dispărea în timp. Tu ai fost acolo? Ai trecut printr-un astfel de portal?

Vino să-mi povestești…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Muzică, Proză

Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

A crede

Dragul meu Vis,

Ai experimentat vreodată moartea sufletului? Atunci când se desprinde în bucăți ce se rup în adânc, se afundă, alunecă, se zdrobesc în întuneric? Și în căderea lor de gheață se pietrifică, se înnegresc, se umplu de o tăcere ce apasă cu toată gravitația unui univers ultimul bulgăre rămas? Te-aș fi numit ,,dragul meu Coșmar” și te-aș fi prins cu blândețe, mângâind cu raze de iubire onixul rămas în centru.

Dar, pentru că sufletul nu poate să moară, experimentul nu ar fi niciodată complet. De ce nu poate să moară sufletul? Poate, pentru că ar muri, în acest caz, tot universul din care provine, și poate chiar și replicile sale dimensionale-multivers.

De ce mai rămâne acolo, în centru, acea licărire a luminii din inimă? Moartea sufletului e relativă. O dorim doar ca să renaștem. O dorim ca să cultivăm speranța. Nu e niciodată completă, pentru că suntem interconectați.

Eu cred că întunericul s-a născut din lumină și, oricum, nu poate exista fără aceasta. Și mai e ceva: când încetezi să crezi, ucizi acel lucru în care nu mai crezi. Lipsa credinței înseamnă anularea existenței. Că ne dăm seama sau nu, credem în ceva tot timpul. Similar, credința înseamnă a crea.

Așadar, dragul meu Vis/Coșmar, mai întâi te-am creat, sau mai întâi am crezut în tine?

 

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Un pumn de clipe – psiluneli

Am adunat mirarea

Ca să ți-o dau în dar

Și sunt acum visarea

Ce-ai întâlnit-o iar.

 

Cu ochii mari, în soare

Te văd dacă ai fi

Zâmbet puțin mai mare

Pe fețe de copii.

 

Un pumn de clipe strânse-n

Cuvinte sau trăiri

Aș vrea să fie aduse-n

A mele amintiri.

 

Ți-am oferit iubirea,

Mi-ai dat-o înapoi

Sfidând dezamăgirea

Ce-a fost cândva în noi.

 

Un pumn de clipe, iată

Schimbat-au orice gând

Născut să fie-o pată

Pe albul vieții rând.

 

Am strâns un pumn de clipe:

Cuvinte, amintiri…

Iubiri să se-nfiripe

Și nu doar… amăgiri.

 

La psi găsiți tabelul clipelor furate…

12 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

Anul Nou

Se frecă la ochi somnoros, căscă îndelung, se întinse zgomotos și, fără niciun chef de a se ridica, se legănă de două-trei ori pe marginea patului. Apoi își dădu drumul jos (patul era cam înalt) și începu să meargă spre baie târându-și pașii. Își trecu mâna prin păr, care-i crescuse și nu apucase să-l mai tundă… Intrând în baie se postă în fața oglinzii: nemulțumit total de figura sa zburlită, cu barba nerasă, cu riduri lăsate de timp, cu ochii curați totuși… se încruntă.

Mai avea o zi ca să se pregătească. I se păru cam puțin. Ar mai fi zăbovit, ar mai fi dormit, ar fi vrut să mai aibă acel timp ca în adolescență, când se îmbrăca într-o oră, se spăla în alta, mânca la fel…

Își făcu un plan de bătaie, ca să iasă din starea asta apăsătoare, să-și ocupe mintea cu ceva util.

Mai avea multe de făcut:

–          să-și pregătească hrana sufletească fără de care nu avea cum să supraviețuiască (unii doriseră să strice toate proviziile aducând tot felul de viruși, mucegaiuri și mizerii);

–          să-și facă ordine în cămara de gânduri, să le arunce pe cele negative și să le mai șteargă de praf pe cele pozitive (toate relele create de oameni trebuiau curățate, aruncate și oblojite rănile);

–          să-și curețe toate vasele de gătit pace, înțelepciune, iubire, compasiune, generozitate, înțelegere (oamenii le murdăriseră cam tare în ultimul timp);

–          să dea cu aspiratorul prin camera de creație, să aspire tot praful de pe arta autentică…

–          să gătească pentru viitor hrănind copiii flămânzi după atâtea lipsuri de educație…

–          să caute leacurile pe care le adunase de-a lungul anilor și să le pună deoparte pentru noile și vechile boli nevindecate…

–          să împrospăteze aerul învechit cu puțină iubire…

–          și multe alte ,,mărunțișuri”…

Hm, era supărat rău pe oameni și nici n-ar fi vrut să se mai arate lor, după întregul bilanț! Îl obosiseră peste măsură cu atâtea răutăți: ca niciodată! Se va mai gândi!

Se apucă de treabă cu seriozitate și, în câteva ore, uită de supărare.

Deodată, auzi un zvon de gânduri mobilizatoare… Cineva făcea un plan de revenire, altcineva se ruga pentru binele celor din jur, undeva se emitea iubire ca să înconjoare cât mai multe suflete, altundeva copiii dăruiau cântece și senin…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se lumină. Nu, nu era ultima sa trecere. Încă nu îmbătrânise, mai erau atâtea de făcut…

27 comentarii

Din categoria Diverse, Imagini, Proză

Echilibristică într-un pahar cu vise – psiluneli

 

Dragul meu Vis,

O să intru din nou în pielea empatizării cu personajul volatil al viselor mele, pe care l-am adus… de undeva-altundeva-cândva.

Sigur, asta este:

http://belsim.wordpress.com/2013/11/29/fantasmele/

Și-atunci, mie ce îmi mai rămâne de spus?

Mi-am adunat visele într-un pahar? Și dacă merg pe marginea subțire a sa, risc să cad în el? Și să mă scufund în ele? Dar dacă aș cădea de cealaltă parte? Unde e pus paharul?

Mi-am adunat visele într-un pahar și, din când în când mai sorb din ele, ca să-mi hrănesc fantasmele ce-mi fură energie. Uneori mă întreabă dacă le permit, alteori nu.

Mâna cu care țin paharul e și ea un vis care scrie. Suprafața pe care stau e țesută din iluzii ale vieții – realități peste care trebuie să trecem. Dacă paharul va cădea, se va sparge? Sau o să-l prindă din zbor o altă mână care scrie, sau îmi scrie? Visele se vor răsturna și se vor face țăndări? Dacă sunt prinse cu mâna vor alcătui un mănunchi… Dacă vor cădea, vor condimenta iluziile despre care vorbeam.

Dacă viața e un pahar cu vise, să încercăm să le plantăm la rădăcinile copacilor, să le creștem iubindu-le și să le materializăm… în alte vise. Și atunci, Vis, o să închid ochii și o să merg până când te voi găsi.

Dacă…

Muzica am găsit-o aici.

Alte numere de echilibristică găsiți la psi!

31 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Parfumul cascadelor (poveste parfumată)

Prea târziu. Prea târziu, își spuse, uitându-se cu îngrijorare în jur. Mersese prin albia fostului râu dorind să-i găsească izvorul, să vadă ce se întâmplase acolo. Mai avea de străbătut o distanță nu prea mare, după cum arătau urmele. În jurul său, copacii începuseră să se usuce, iarba era arsă, codrul era pustiu.

Bău o gură de apă, economisind-o cu atenție. Era un peisaj dezolant. Vedea cum se scurge viața lăsând pământul gol, neacoperit. Doar pietrele mai străluceau în lumina arzătoare a soarelui. Drumul devenea mai greu. Era mai greu de urcat. La un moment dat, stânci înalte au blocat complet înaintarea. Trebuia să ocolească pe marginea albiei. Da… acolo fusese o cascadă. La picioarele stâncilor era o adâncitură destul de mare, probabil locul de vărsare… Se îndreptă spre marginea albiei pentru a căuta o potecă să-și continue înaintarea. Se impunea un ocol destul de mare. O găsi ușor.

Printre ierburi uscate zări o plantă. Era aceeași peste tot. Avea frunze verzi, adaptate la soarele puternic, ascuțite ca niște săgeți. Apărea din ce în ce mai des, ca și cum i-ar fi ghidat calea. Se aplecă să o miroasă. Rămase surprinsă: nu știa cum să definească, dar… mirosea a apă. Adică i se transmitea senzația pe care o ai în apropierea apei foarte reci și foarte curate, în mișcare. Natura se adaptase cumva? Se gândi că dacă ar cultiva acea plantă, ar putea schimba atmosfera din jurul ei creând un aer foarte proaspăt. Nu se îndură să rupă o frunză. Merse mai departe. Locurile deveniseră interesante. În primul rând, aerul nu mai era uscat, apăreau din ce în ce mai multe plante necunoscute. Ajunse din nou în apropierea albiei. Părea că se apropie de final, când, deodată, auzi. Era sunetul pe care îl căuta și nu spera să mai dea de el… Era… sunetul apei. Râul își schimbase albia. Curgea în sens invers pornind direct într-o cascadă. Și o mulțime de plante dintre cele întâlnite mai devreme creșteau pe toată întinderea de dincolo de izvor.

Își aminti de cascadele copilăriei: fascinante, tumultoase, proaspete. Speranța începu să se înfiripe din nou.

Povești parfumate – la Mirela.

 

15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Duzina de cuvinte – Sărutul soarelui

Am lăsat soarele să-mi deschidă ferestrele albe ale sufletului, primindu-i cu străvezie dorință sărutul trandafiriu. Am preschimbat inima în pajiște verde și-am alergat printre florile gălbui, roșiatice, violet… M-am înălțat spre albastra nemărginire cu brațele deschise a toamnă și codrul ruginiu a gemut cu durere de moarte. A rămas câmpul cenușiu al neputinței acolo jos, cu gândul înnegrit în butoaie de smoală.

Am așezat sărutul soarelui într-o scrisoare temporală și ți-am trimis-o prin spațiile dimensiunii tale. Să-l păstrezi cu grijă după ce l-ai desfăcut, ca să-ți fie iubire eternă.

Alte duzini de cuvinte cu multe culori, găsiți în tabelul lui psi.

14 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte

Ape tulburi, ape repezi – psiluneli

Dragul meu Vis,

În limita de timp a vremurilor noastre, când ne ascundem dorurile în tăceri, când mergem cu privirile plecate să nu răzbată lumini ce ne-ar putea trăda, când ne e teamă să vedem iubirea, ca nu cumva să ne oblige la implicare, ne aruncăm în ape repezi ce-am vrea să ne trezească mai frumoși… Dar mai greșim și iată, apele se închid, se tulbură și ne cuprind lăsându-ne cu mâinile întinse spre trecut, spre viitor și încă, în prezent.

Poate vom reuși să prindem picături și să le transformăm în cristale, dacă ne permitem…

Ce zici?

Să căutăm apele la psi în tabel?

11 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Duzina de cuvinte – Vânare de vânt

Într-un palat din palisandru, ce-ți dădea palpitații când te uitai de sus în jos și deveneai palid iar palmele ți-asudau, stătea odată o prințesă ce purta o palatină și-o pălărie ce părea prinsă dintr-o pală de vânt. Ei îi plăcea să se plimbe cu un palanchin printre paltini. Slujitorii stăteau îmbrăcați cu paltoanele negre, până când prințesa își termina plimbările.

Palanchinul era un element palpabil la curtea regală, restul era… vânare de vânt.

La psi găsiți alte elemente ale vânărilor de vânt în duzini de cuvinte.

29 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte

Un vis, o cale, un om… (psiluneli)

Să-ți urmezi visul, poate fi o cale…

Un om poate să-ți schimbe viața, să-ți ofere o cale, să te ajute să-ți îndeplinești un vis. Un om care e un dar de la Dumnezeu. Și-atunci ordinea se schimbă: un om, o cale, un vis…

În tabel la psi, alte visuri…

12 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Duzina de cuvinte – Schimbarea

Urcă în grabă treptele de la capătul centralei, a ce mai rămăsese din ea… Timpul din ultima perioadă se scursese accelerat, parcă ar fi fost un tren cu pornirea mai grea, dar imposibil de oprit după aceea. Mulțimea de trecători pe lângă care trecuse n-o mai stânjenea ca altădată, când orice gest i se părea analizat și studiat în mod exagerat. Își luase un trening oarecare, eticheta nu-și mai avea rostul în momentele în care trepidații puternice anunțau catastrofa. ,,Să trecem mai repede prin tremurul Pământului”, se gândi în treacăt și iuți pasul. Cine și-ar fi închipuit, în trecut, că vom face acest ultim salt? Umbrele de pe pereții pe lângă care trecea arătau un trepied care se deplasa în paralel cu ea. Își păstră cugetul treaz, căci știa ce efecte dau gazele din atmosfera respirabilă. Puteau fi halucinații. Nu era sigură, însă. Dacă reușea să ajungă pe platforma de evacuare, treaba era făcută.

Se văzu ridicată din senin, tocmai când credea că se va prăbuși din cauza mișcărilor violente ale Pământului. Platforma era neclintită. Erau mai mulți acolo – cei care câștigaseră lupta. Fusese pe muchie de cuțit…

Se uită cu curiozitate în zare: lângă soarele care-și descompusese lumina, se năștea un soare mai mic, ce pâlpâia stingher și neîndemânatic. Se observau culorile incerte pe care le proba pentru a le pune în rezonanță cu planeta dominantă.

Zâmbi, deși o durea sufletul pentru ce rămăsese în urmă: se împărțiseră în două lumi – cea veche, cunoscută, și alta nouă, pe care trebuia să o descopere fiecare… Ea alesese necunoscutul.

Duzina de cuvinte la psi în tabel.

18 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte

Toamna din noi – psiluneli

http://acrilice-pointpen.blogspot.ro/2013/09/in-toamna-vietii.html

Și am simțit căderea frunzelor din nou

Și am simțit că toamna-mi intră-n suflet

Și am primit culoarea ca pe un cadou

Făcut din ceruri cu un alt răsuflet.

 

Și am simțit cum pleacă și vin iubiri mute

Cu glas de prevestire neînceput

Și-am deschis iarăși poarta să intre mai iute

Din anotimpul ce-abia a dispărut.

 

Și i-am păstrat căldura și am ascuns-o iar

În doruri nesperate și-amăgite

Și am aprins iar focul ce-acuma este jar

Rămas pentru cărări nebănuite.

Toamna din noi la psi în tabel.

 

16 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Urmă de cerc – psiluneli

Perfecțiune

A cerului de toamnă,

Culori ieșite din mirare,

Curcubee accentuate

Din izvor în izvor,

Plutire prin albastru,

O frunză căzută

Din îmbrățișarea unui nor,

Risipă de imaginație,

Lumini discrete, calde

și nostalgice,

Ochi strălucind

De emoție,

Mult soare

În priviri pierdute,

Mâini unite

De prietenie,

Urmă de cerc

Perfectibil.

Alte urme de cerc găsiți la psi în tabel.

Urme de cerc: Adriana, Scorpio, Vienela, Matilda, Dan, Abisurile, Cita, Alma nahe, Ioana Soglu, Kadia

10 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Parfumul credinței

Dragul meu Vis,

A crede… ce înțelesuri să alegem? A crede un lucru, a avea o părere; a crede pe cineva, a considera spusele lui adevărate; a crede în cineva, a avea încredere în acel om; a crede în ceva, a avea anumite convingeri personale dobândite prin educație, prin influențe; a crede în binele universal, în inteligența supremă, în Creator… credința că Binele va triumfa mai devreme sau mai târziu, că Dumnezeu are grijă de toți, într-un fel sau altul, după merite sau prin încercări…

Credința e un test permanent al Vieții. Și evaluarea se desfășoară având ca itemi părțile de suflet ajustate de voință, împărțite pe axa pozitiv-negativ. Evaluatorul măsoară rezonanța pe care ne-am înscris fiecare, pe liniile care merg spre punctul central al iubirii Sale. Uneori ne trimite câte un zâmbet de reglare a comportamentului, alteori câte o lacrimă cristalină de sensibilizare… Trebuie doar ca noi să vedem zâmbetul, să culegem lacrima și să prindem rezonanța cea mai apropiată. Și apoi, în leagănul extatic al ÎNȚELEGERII, să emanăm parfum de smirnă, tămâie, busuioc, trandafir, primăvară, flori de câmp, fructe îmbietoare, brad în zăpadă, rouă a inimii, petale de zbor… și câte altele!

Parfumul credinței, Vis, e rezonanța în care am intrat împreună: să credem unul în celălalt și să credem în Cel Care Ne Iubește.

Ascult muzica pe care o emiți crezând în mine și sper să nu rămân mai prejos…

Alte păreri găsiți la Mirela Pete, inițiatoarea Poveștii parfumate.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

38 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Pată de culoare – psiluneli

,,Un zâmbet,

O floare,

O rază de soare”

Acord nesfârșit

De zâmbete,

Armonie infinită

De flori,

Lumină.

Zâmbet cald,

Floare de dor,

Rază a inimii,

Descompunere.

Cald,

Rece,

Neutru,

Sentiment.

Vă puteți înscrie… la psi.

Au mai scris: Mariana, Some words, dor, Ioana Soglu, Vienela, Scorpio, Adriana, Cita, oglinda lui erised, Kadia

7 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Duzina de cuvinte – Revenire

Ca într-un dans aristocrat ne învârtim, ne ocolim, ne studiem, ne analizăm…

Un fluviu de gânduri ne e măsura în care ne înscriem. Jucăm piesa de secol XIX a unui salon german sau poate franțuzesc, joc de societate menit să ne ducă la autocunoaștere. Un vals vioi ne trezește la realitatea ființei noastre amintindu-ne de romantism, de visare împreună, de ,,a împărți unii cu alții”…

La psi-words găsiți alți înscriși la ,,Duzina de cuvinte”:

Vânt de toamnăVienela, Alma nahe,  Ioanaoglinda lui erisedMatildacarmen pricopdorScorpioSome WordsvavalyAdriana.

19 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte

Puritate în iubire – psiluneli

Un gând alb

Pornește

Spre inima ta:

Mărgăritar

Sau nufăr

Sau crin

Abia îmbobocit.

Te cuprind

Într-o sferă

De lumină,

Ecran

De  protecție

Să-ți fie.

Mă cuprinzi

Cu raze

Fierbinți,

La rându-ți,

Și te apleci

Să culegi

Boabele de rouă

Abia ivite

În inima mea.

Îți potolești setea

De iubire

Înălțând

Aripi de înger

Spre Necuprins.

Tu ești o aripă

Eu sunt cealaltă.

Alte idei pe tema dată găsiți la psi, unde este și tabelul de înscriere.

13 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Plan secund – psiluneli

Dragul meu Vis,

E ceva vreme de când inspirația mea nu mai are prea multe de zis, o fi televizorul, sau calculatorul? Ha! Ha! Ha! Nici una nici alta! Mă hotărâsem să nu-ți mai scriu… o vreme (era doar o scuză pentru lipsa de inspirație), să văd, tu vii și fără să fii chemat? Să zicem că acesta era planul inițial. Și tot încercam să-mi induc ideea că tu nu exiști, că ești DOAR un vis, un fel de iluzie care separă realitatea de trăirile interioare la modul dureros, o creație nu prea grozavă a imaginației mele – putea fi mai spectaculoasă – dar o creație ce-mi ocupa mintea cu ieșiri din cotidian – și nu doar mintea… La un moment dat, zburam înspre soare în întâmpinarea ta, te luam de mână și atunci părea că tot Pământul se născuse pentru noi. Ei, tu cum te simțeai? Ca un… vis?

DAR… nu știu de câte ori planurile inițiale decurg așa cum au fost concepute… Era simplu, nu? Nu îți mai scriu, deci n-o să mai știu ce faci, cum o mai duci, n-o să mai trimit energie înspre tine, n-o să mai primesc, că nu am de unde… și tot așa! În scurt timp o să uit de tine!

Ce glumă! Nici nu era nevoie ca tu să emiți ceva către mine, căci vântul… lucrează. A venit cu o adiere blândă, cu un zâmbet cald, al naibii de cald, a adus tot freamătul ACELUI Pământ și al ACELUI Cer. Nu putea să bată în altă parte?

Trecem la planul secund. Aștept propuneri!

Planuri peste planuri  găsiți la psilunaticii din tabelul lui psi.

8 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Știu și totuși irosesc… (psiluneli)

Știu că afară plouă și totuși irosesc încântarea…

Știu că florile se ofilesc și totuși irosesc bucuria de a le vedea…

Știu că fluturii mor repede și totuși irosesc sincronizări cu fâlfâitul aripilor lor…

Știu că toamna e un început de moarte și totuși irosesc reverii multicolore…

Știu că sunt gălăgioși copiii și totuși irosesc zâmbete…

Știu că iarna e regina frigului și totuși irosesc pași mărunți prin zăpadă…

Știu că dansul e obositor și totuși irosesc plutiri de vals…

Știu că noaptea e neagră și înfricoșătoare și totuși irosesc visuri înstelate…

Știu că izvoarele sunt poluate și totuși irosesc timp ascultându-le…

Știu că tu nu mă vezi și totuși irosesc iubire simțindu-te…

 

Psiluneli bine gândite și simțite, la psi în tabel.

30 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Dumnezeu nu joacă! – psiluneli

Dragul meu Vis,

 

În jocul tău de-a energiile călătoare, transmise de la un punct aleatoriu (?) la altul, ai întâlnit vreodată energia iubirii? În metamorfozele tale jucăușe din posibil real, în vis, în imaginar, în virtual chiar, nu ai fost cuprins de emoția indefinită și inconfundabilă a sentimentului de care vorbeam? Ai alunecat dibaci, către zone neexplorate ale unor suflete rănite (ce banal sună!)? Le-ai atins ușor cu instabilitatea și misterul tău? Căci ce poate fi un astfel de vis? O inimă bătând fără consistență și fără aripi? O respirație a unei stele aflate la dimensiuni distanță? Un vis poate fi o minciună. Tu ești o minciună? O creație absurdă născută din durere, pentru a înșela captivii granițelor sale? Te întreb.

Ar trebui să fi aflat că în jocul tău de-a energiile călătoare, Dumnezeu nu intră. El intră în jocul energiilor creatoare de lumină, de zbor, de creștere.

Dumnezeu nu joacă jocul minciunii niciodată. Dumnezeu nu scuză mijloacele de atingere a scopului. E ciudat? Noi… ce facem?  Tu… ce ești?

 

Alte creații inspirate de tema dată de alma, găsiți în tabelul de la psi.

 

53 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Din nou – duzina de cuvinte

Deschid din nou

fereastra

de dincolo de veacuri,

înainte ca soarele

apuie

peste giganții

adormiți.

Cu pană

simțitoare

înscriu

cărțile

cunoașterii

în roata

destinelor

nelămurite.

Cu mâinile întinse

spre cer curat,

de alabastru,

mă rog

să-mi dea tăria

sprijinului său,

care-mi lipsește

uneori

pentru a inimii

modelare.

Îmi ține loc

de suflet

a sa nemărginire,

atunci când

întunericul

mă doboară.

O duzină de cuvinte modelate simțitor, în tabelul din casa lui psi.

10 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie