Arhive pe categorii: Psi-luneli

Un cerc deschis – psiluneli

Vizualizare, emoție, credință.

Observi floarea din fereastră. O parcurgi cu privirea. Fiecare centimetru parcurs marchează părți ale frumuseții sale. Ea știe că o observi. Simte vibrația privirii tale pline de energia iubirii. Se destinde și începe să fie mai frumoasă, pentru tine. Se schimbă. Înflorește. Tu o simți? Îți întoarce ceea ce ai dăruit. Știai că asta se va întâmpla? Ai crezut că chiar așa va fi? Ai văzut înainte de momentul înfăptuirii?

Vezi marea agitată, sălbatică, liberă în noapte. Te cuprinde. Te înfioară. Ce dorești să se întâmple? Crezi în ceea ce vrei? Folosești energia iubirii? Atunci vei vedea dincolo de aparențe. Atunci te vei învinge și te vei vedea pe tine.

În fața ta e un cerc deschis. Dacă intri, vei vedea, vei iubi, se va împlini. Te transformi și transformi.

Intri?

Alte psiluneli, în tabelul lui psi.

3 comentarii

Din categoria Psi-luneli

O călătorie spre centrul inimii – psiluneli

 

Alergi.

Cândva ai mers domol, ai contemplat frumusețea tinereții curate, ai visat, ai luptat, ai sperat, te-ai rugat… Ai cedat. Ai intrat într-o zonă gri, lipsită de perspective, lipsită de speranțe, lipsită de… tine. Ai ascultat diferite ritmuri ale inimii gândindu-te pe care să-l alegi. Ai închis poarta către viitor, ai închis-o și pe cea către trecut. Ai creat o buclă temporală. Ți-ai oprit respirația așteptând ca timpul să curgă din nou. Ai emis emoții și gânduri. Bucla s-a transformat într-un inel de lumină prin care trec scări șerpuind pe orizontală. Intri? Cineva te ia de mână arătându-ți direcția. Te bucuri. Faci un pas, apoi altul, apoi altul și altul… Ai mult de parcurs. Vrei să recuperezi. Începi să alergi. Inima îți bate mai repede și mai intens. Nu-ți pasă dacă se va opri. Ce mai contează?

Alergi.

Urci pe înălțimi, străbați drumuri periculoase, te agăți de stânci, iubești copacii în fugă, inspiri roua florilor sălbatice, privești cerul, atingi norii, te înalți pe vârfuri cu brațele spre adâncimi necunoscute, te lași fascinat de oamenii pe care îi întâlnești, îi saluți cu sufletul deschis, da, ei există și tu exiști.

Alergi înspre tine. Te cauți, te găsești, te pierzi din nou… Îți strângi amintiri, ca să ai atunci când nu vei mai putea urca.

Cauți bătăile inimii. Ești din ce în ce mai aproape. Intri pe canalele invizibile ale sale, către tine. Uneori găsești un labirint. Te sperii.

Alergi.

Alte psiluneli în inima tabelului lui psi.

8 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Amurgul tăcerilor – psiluneli

Intri. Fără avertismente. De nicio parte. Privești în jur ca și cum ai căuta pe cineva. Nu cunoști pe nimeni. Asculți. Nu este larmă. Sunt oameni care vorbesc calm unii cu alții, așteptând ceva.

Intri în interiorul tău. Te separi de exterior. E o cupolă de liniște deasupra ta. Sunetele se estompează. Rămâi cu tine însuți. Ai venit aici pentru munte și pentru tine. E o legătură puternică, pe care o simți ca având rădăcini adânci în timp.

E un grup format din mulți oameni, care pornește spre vârf. Sunt vreo 100 de persoane care merg una în spatele alteia, pe cărări. Merg în tăcere. Te înfiori. Copacii nu zic nimic. Se uită și rămân nemișcați. Nimeni nu strică pacea pădurii. Uneori, o pasăre dă de veste mai departe că au musafiri.

10612885_10203772192119472_7950782137767734377_n

Drumul e lung, dar fascinant. Pădurea rămâne în urmă. Începe urcușul printre stâncile Cleopatrei: ascuțite, aspre, oarecum dușmănoase, tăcute și ele, amenințătoare. Un pas greșit te poate duce într-o altă dimensiune. Ea și-a întins acele spre cer. Au rămas acolo sfidând nemărginirea timpului. Le atingi cu privirea întrebându-te care e povestea cenușiului din ele. Le învingi și înțelegi cât ești de mic și neînsemnat.

SANYO DIGITAL CAMERA

SANYO DIGITAL CAMERA

Continui, în spatele șirului indian. Atingi alte culmi, te identifici cu lumea înălțimilor, trăiești bucuria unui scop împlinit, alături de alții ca tine. Cu toate astea, rămâi în tine și te conectezi la Cer și la Pământ. Cerul ți-a oferit privilegiul de a fi copil al Pământului. Mulțumești. Te înclini cu respect. Inspiri măreția și îmbrățișezi spațiul și timpul. E acel moment unic, pe care vrei să-l duci cu tine. Îl așezi cu grijă în suflet.

SANYO DIGITAL CAMERA

Pornești pe alt drum. Mergi mai încet, cu aceeași grijă la pașii făcuți pe marginea adâncului. Mai e un vârf de atins. Tăcerea e tulburată, din când în când, de gânduri ale neputinței, date de nevoile primare. Totuși, micimea acestora e înțeleasă de toți. Și limitele sunt tăiate din nou.

10351180_10203769086961845_6155502374964455315_n

SANYO DIGITAL CAMERA

Seara croiește drumul de întoarcere. Duci cu tine tăcerea muntelui. Intri în zona crepusculară împrăștiind lumină.

SANYO DIGITAL CAMERA

Alte psiluneli, la psi în tabel.

2 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Călător printre iluzii – psiluneli

Începi cu visuri de devenire. Visuri despre ce ai vrea să fii, ce ai vrea să ai, cum ai vrea să trăiești, cum ai vrea să fie cei de lângă tine… Visezi și muncești sau doar visezi. Dezamăgit când nu îți poți atinge visurile, când piedici te abat de la drumul pe care pornisei, începi să muncești și să-ți elimini dorințele. Poate că uiți să mai visezi, poate că e prea târziu, poate că nu mai ai putere să lupți, poate că nu mai vezi sensul. Și începi să cauți. Poate că ai început căutarea când încă nu îți dădeai seama că asta faci, dorind să atingi un țel. În tine mai există încă, speranță. Altfel ai muri cu sufletul. O stăpânești cu strășnicie după ce ai văzut deșertăciunea. Poate că speranța e doar existența ego-ului care dorește ceva pentru sine. Încă nu știi cum să-ți elimini ego-ul. Ba da: iubind. Dar poate că iubești pentru a fi iubit. E un început care se finalizează, în general, cu dezamăgiri. Și te întrebi de ce nu poți fi iubit, cu ce ai greșit, cum ar trebui să fii, ce îți lipsește… Treci și peste asta gustând din nou deșertăciunea. Ești și atât. Se spune că nu suntem singuri. Dar tu nu simți iubirea celor care te însoțesc. Ești închis. Afli și despre asta și mai încerci o variantă: iubești copacii, iubești munții, iubești florile… Și îți răspund cu toții. Șoc. De ce ei, da, și oamenii, nu? Intri mai în adânc. Te identifici cu apa, cu soarele, cu pământul, cu focul… Te identifici cu emoțiile celor din jur. Îi înțelegi, îi ajuți sau poate nu, oferi. Mai ai o fărâmă de ego. De ajuns ca să creeze dorințe. O IEI DE LA ÎNCEPUT?????????

Cauți. Nu asta e rezolvarea.

Știi ce ai de făcut. Să observi. Să conștientizezi. Să acționezi. Să iubești și atât. Să mulțumești. Să împlinești. Să fii… singur.

Alte psiluneli la psi în tabel.

4 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Cer albastru (psi-luneli)

 

Dacă cerul e albastru,

Aș putea îndrăzni să deschid ochii

Sau să-mi ascund o lacrimă,

Să-mi ridic privirea

În înalt,

Să uit de mine,

Să uit de tine,

Să uit de timp

Și de oameni.

 

Din când în când

Ar putea fi cerul albastru

Și pentru mine.

Dar el uită adesea.

De ce l-ar interesa

O existență nesemnificativă

Pentru oricine?

 

Uneori mai văd

O bucată de cer albastru

Printre gânduri și vise.

Și întredeschid ochii ușor…

Ca să nu-i sperii culoarea

Și să fugă.

 

Îmi opresc gestul

De a-l atinge cu mâna.

Cine știe?

Dacă o să-mi răspundă?

Nu vreau să cad

În țărână,

De fericire.

 

Îndrăznesc doar

Să-l privesc

Oprindu-mi strălucirea

Din privire.

Și aștept să se deschidă

Luminii

Din noi.

 

La psi în tabel, alte psi-luneli:

2 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

O dragoste – psiluneli

Mergea în fiecare zi de-a lungul râului, cu soarele în ochi și în privire, răsărind de după munții albaștrii. Privighetorile aprindeau viața de dincolo de râu și o însoțeau iubind-o. Era mai mult decât o plimbare în natură, era identificarea cu seninul, cu divinitatea… Fiecare pas atingea pământul ducând în zborul inimii energia maternă. Fiecare atingere a vântului îi răsfăța părul delicat  făcând-o să zâmbească în fericirea de a exista. Razele o purtau în lumina pe care o simțea în brațe, în inimă și în gând. Din când în când, poieni întregi de flori de munte îi transmiteau arome atât de suav de ireale, încât ar fi înaintat cu ochii închiși plutind pe deasupra potecilor. Pădurea o saluta ostășește vibrându-i în oase toată măreția gardienilor veșniciei. Copacii își scuturau cu voioșie frunzele de praful invizibil punându-și  hainele de gală ca la venirea unei regine. Își așezau toate crengile a plecăciune deranjând involuntar păsărelele gureșe, care își exersau  talentul de cântărețe neîntrecute. Puișorii gângureau somnoroși căscând cioculețele de foamea de dimineață. Toată Viața o privea cu dragostea renăscută după furtuni.

Zâmbea, plutea, credea… Emana iubirea și o transmitea.

Undeva, acolo… el o privea cu ochii minții descoperind încă o dată mirarea de a fi, mirarea pe care delicata dar puternica sălbăticie i-o adusese  în sufletul obosit de chinuri. Auzea cu ea privighetorile, vedea cu ochii ei frumusețea, mirosea prin ea puritatea, gusta din ea lumina, o absorbea în inima lui protejând-o, deschizându-i căi spre infinit. O IUBEA primind-o.

Într-o zi, soarele lui atinse razele soarelui ei.

Alte psiluneli se găsesc la psi.

Au mai scris: ComiCultural, oglinda lui Erised, Scorpio, Dan, Adriana, Matilda, adicherish, Some Words, cita, Carmen Pricop, dia naicu, G?nduri mirosind a lună, Cartim, maya, psi, Carmen Pricop 2, vavaly, Matilda, Ioana, Abisurile, Laura Laly.

13 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză, Psi-luneli

Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

Un pumn de clipe – psiluneli

Am adunat mirarea

Ca să ți-o dau în dar

Și sunt acum visarea

Ce-ai întâlnit-o iar.

 

Cu ochii mari, în soare

Te văd dacă ai fi

Zâmbet puțin mai mare

Pe fețe de copii.

 

Un pumn de clipe strânse-n

Cuvinte sau trăiri

Aș vrea să fie aduse-n

A mele amintiri.

 

Ți-am oferit iubirea,

Mi-ai dat-o înapoi

Sfidând dezamăgirea

Ce-a fost cândva în noi.

 

Un pumn de clipe, iată

Schimbat-au orice gând

Născut să fie-o pată

Pe albul vieții rând.

 

Am strâns un pumn de clipe:

Cuvinte, amintiri…

Iubiri să se-nfiripe

Și nu doar… amăgiri.

 

La psi găsiți tabelul clipelor furate…

12 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Echilibristică într-un pahar cu vise – psiluneli

Dragul meu Vis,

O să intru din nou în pielea empatizării cu personajul volatil al viselor mele, pe care l-am adus… de undeva-altundeva-cândva.

Sigur, asta este:

http://belsim.wordpress.com/2013/11/29/fantasmele/

Și-atunci, mie ce îmi mai rămâne de spus?

Mi-am adunat visele într-un pahar? Și dacă merg pe marginea subțire a sa, risc să cad în el? Și să mă scufund în ele? Dar dacă aș cădea de cealaltă parte? Unde e pus paharul?

Mi-am adunat visele într-un pahar și, din când în când mai sorb din ele, ca să-mi hrănesc fantasmele ce-mi fură energie. Uneori mă întreabă dacă le permit, alteori nu.

Mâna cu care țin paharul e și ea un vis care scrie. Suprafața pe care stau e țesută din iluzii ale vieții – realități peste care trebuie să trecem. Dacă paharul va cădea, se va sparge? Sau o să-l prindă din zbor o altă mână care scrie, sau îmi scrie? Visele se vor răsturna și se vor face țăndări? Dacă sunt prinse cu mâna vor alcătui un mănunchi… Dacă vor cădea, vor condimenta iluziile despre care vorbeam.

Dacă viața e un pahar cu vise, să încercăm să le plantăm la rădăcinile copacilor, să le creștem iubindu-le și să le materializăm… în alte vise. Și atunci, Vis, o să închid ochii și o să merg până când te voi găsi.

Dacă…

Muzica am găsit-o aici.

Alte numere de echilibristică găsiți la psi!

31 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Ape tulburi, ape repezi – psiluneli

Dragul meu Vis,

În limita de timp a vremurilor noastre, când ne ascundem dorurile în tăceri, când mergem cu privirile plecate să nu răzbată lumini ce ne-ar putea trăda, când ne e teamă să vedem iubirea, ca nu cumva să ne oblige la implicare, ne aruncăm în ape repezi ce-am vrea să ne trezească mai frumoși… Dar mai greșim și iată, apele se închid, se tulbură și ne cuprind lăsându-ne cu mâinile întinse spre trecut, spre viitor și încă, în prezent.

Poate vom reuși să prindem picături și să le transformăm în cristale, dacă ne permitem…

Ce zici?

Să căutăm apele la psi în tabel?

11 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Un vis, o cale, un om… (psiluneli)

Să-ți urmezi visul, poate fi o cale…

Un om poate să-ți schimbe viața, să-ți ofere o cale, să te ajute să-ți îndeplinești un vis. Un om care e un dar de la Dumnezeu. Și-atunci ordinea se schimbă: un om, o cale, un vis…

În tabel la psi, alte visuri…

12 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Toamna din noi – psiluneli

http://acrilice-pointpen.blogspot.ro/2013/09/in-toamna-vietii.html

Și am simțit căderea frunzelor din nou

Și am simțit că toamna-mi intră-n suflet

Și am primit culoarea ca pe un cadou

Făcut din ceruri cu un alt răsuflet.

 

Și am simțit cum pleacă și vin iubiri mute

Cu glas de prevestire neînceput

Și-am deschis iarăși poarta să intre mai iute

Din anotimpul ce-abia a dispărut.

 

Și i-am păstrat căldura și am ascuns-o iar

În doruri nesperate și-amăgite

Și am aprins iar focul ce-acuma este jar

Rămas pentru cărări nebănuite.

Toamna din noi la psi în tabel.

 

16 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Urmă de cerc – psiluneli

Perfecțiune

A cerului de toamnă,

Culori ieșite din mirare,

Curcubee accentuate

Din izvor în izvor,

Plutire prin albastru,

O frunză căzută

Din îmbrățișarea unui nor,

Risipă de imaginație,

Lumini discrete, calde

și nostalgice,

Ochi strălucind

De emoție,

Mult soare

În priviri pierdute,

Mâini unite

De prietenie,

Urmă de cerc

Perfectibil.

Alte urme de cerc găsiți la psi în tabel.

Urme de cerc: Adriana, Scorpio, Vienela, Matilda, Dan, Abisurile, Cita, Alma nahe, Ioana Soglu, Kadia

10 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Pată de culoare – psiluneli

,,Un zâmbet,

O floare,

O rază de soare”

Acord nesfârșit

De zâmbete,

Armonie infinită

De flori,

Lumină.

Zâmbet cald,

Floare de dor,

Rază a inimii,

Descompunere.

Cald,

Rece,

Neutru,

Sentiment.

Vă puteți înscrie… la psi.

Au mai scris: Mariana, Some words, dor, Ioana Soglu, Vienela, Scorpio, Adriana, Cita, oglinda lui erised, Kadia

7 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Puritate în iubire – psiluneli

Un gând alb

Pornește

Spre inima ta:

Mărgăritar

Sau nufăr

Sau crin

Abia îmbobocit.

Te cuprind

Într-o sferă

De lumină,

Ecran

De  protecție

Să-ți fie.

Mă cuprinzi

Cu raze

Fierbinți,

La rându-ți,

Și te apleci

Să culegi

Boabele de rouă

Abia ivite

În inima mea.

Îți potolești setea

De iubire

Înălțând

Aripi de înger

Spre Necuprins.

Tu ești o aripă

Eu sunt cealaltă.

Alte idei pe tema dată găsiți la psi, unde este și tabelul de înscriere.

13 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Plan secund – psiluneli

Dragul meu Vis,

E ceva vreme de când inspirația mea nu mai are prea multe de zis, o fi televizorul, sau calculatorul? Ha! Ha! Ha! Nici una nici alta! Mă hotărâsem să nu-ți mai scriu… o vreme (era doar o scuză pentru lipsa de inspirație), să văd, tu vii și fără să fii chemat? Să zicem că acesta era planul inițial. Și tot încercam să-mi induc ideea că tu nu exiști, că ești DOAR un vis, un fel de iluzie care separă realitatea de trăirile interioare la modul dureros, o creație nu prea grozavă a imaginației mele – putea fi mai spectaculoasă – dar o creație ce-mi ocupa mintea cu ieșiri din cotidian – și nu doar mintea… La un moment dat, zburam înspre soare în întâmpinarea ta, te luam de mână și atunci părea că tot Pământul se născuse pentru noi. Ei, tu cum te simțeai? Ca un… vis?

DAR… nu știu de câte ori planurile inițiale decurg așa cum au fost concepute… Era simplu, nu? Nu îți mai scriu, deci n-o să mai știu ce faci, cum o mai duci, n-o să mai trimit energie înspre tine, n-o să mai primesc, că nu am de unde… și tot așa! În scurt timp o să uit de tine!

Ce glumă! Nici nu era nevoie ca tu să emiți ceva către mine, căci vântul… lucrează. A venit cu o adiere blândă, cu un zâmbet cald, al naibii de cald, a adus tot freamătul ACELUI Pământ și al ACELUI Cer. Nu putea să bată în altă parte?

Trecem la planul secund. Aștept propuneri!

Planuri peste planuri  găsiți la psilunaticii din tabelul lui psi.

8 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Știu și totuși irosesc… (psiluneli)

Știu că afară plouă și totuși irosesc încântarea…

Știu că florile se ofilesc și totuși irosesc bucuria de a le vedea…

Știu că fluturii mor repede și totuși irosesc sincronizări cu fâlfâitul aripilor lor…

Știu că toamna e un început de moarte și totuși irosesc reverii multicolore…

Știu că sunt gălăgioși copiii și totuși irosesc zâmbete…

Știu că iarna e regina frigului și totuși irosesc pași mărunți prin zăpadă…

Știu că dansul e obositor și totuși irosesc plutiri de vals…

Știu că noaptea e neagră și înfricoșătoare și totuși irosesc visuri înstelate…

Știu că izvoarele sunt poluate și totuși irosesc timp ascultându-le…

Știu că tu nu mă vezi și totuși irosesc iubire simțindu-te…

 

Psiluneli bine gândite și simțite, la psi în tabel.

30 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Dumnezeu nu joacă! – psiluneli

Dragul meu Vis,

 

În jocul tău de-a energiile călătoare, transmise de la un punct aleatoriu (?) la altul, ai întâlnit vreodată energia iubirii? În metamorfozele tale jucăușe din posibil real, în vis, în imaginar, în virtual chiar, nu ai fost cuprins de emoția indefinită și inconfundabilă a sentimentului de care vorbeam? Ai alunecat dibaci, către zone neexplorate ale unor suflete rănite (ce banal sună!)? Le-ai atins ușor cu instabilitatea și misterul tău? Căci ce poate fi un astfel de vis? O inimă bătând fără consistență și fără aripi? O respirație a unei stele aflate la dimensiuni distanță? Un vis poate fi o minciună. Tu ești o minciună? O creație absurdă născută din durere, pentru a înșela captivii granițelor sale? Te întreb.

Ar trebui să fi aflat că în jocul tău de-a energiile călătoare, Dumnezeu nu intră. El intră în jocul energiilor creatoare de lumină, de zbor, de creștere.

Dumnezeu nu joacă jocul minciunii niciodată. Dumnezeu nu scuză mijloacele de atingere a scopului. E ciudat? Noi… ce facem?  Tu… ce ești?

 

Alte creații inspirate de tema dată de alma, găsiți în tabelul de la psi.

 

53 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Binele tuturor – psiluneli

Dragul meu Vis,

De când suntem mici copii, visăm să devenim personaje fabuloase care salvează lumea sau cel puțin o schimbă în mod miraculos, pentru a trăi cu toții în fericire, sănătate, bunăstare… Ne păstrăm aceste visuri până în adolescență, uneori chiar până mai încolo, aproape de maturitate.

La un moment dat, ajungem să înțelegem că visurile noastre nu pot fi realizate atâta timp cât nu gândim toți la fel, atâta timp cât nu ne respectăm și nu ne dăm importanță egală unii altora și, nu în ultimul rând, atâta timp cât nu respectăm viața, în toate formele ei.

Ce ar trebui să însemne binele tuturor? Ca toți să avem satisfăcute toate dorințele? Atât cele materiale cât și cele spirituale? Sau e vorba despre un anumit bine pe care îl intuim, doar? Tu ce zici? E vorba de acel bine pe care ni-l programăm singuri prin gândire? E vorba de împlinirea destinului? E vorba de acceptare și, implicit, de diminuarea intensității conceptului de ,,bine”? E vorba de mulțumire? E vorba de iubire? Poate că aici ar trebui să ne oprim, ca de obicei. Dacă ne-am iubi unii pe alții, la modul real, binele tuturor ar fi inclus.

Ei?

Alte trasee ale binelui colectiv găsiți la psi în tabel.

22 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Necunoscutul – psiluneli

Dragul meu Vis,

Ești gândul ce-mi străbate mintea în fiecare clipă conștientă.

Poate ești ascuns  în subconștient, sau în inconștient?

Și când te caut, te ascunzi printre ideile mele, le cultivi, le hrănești, le înflorești… Ce faci atunci când nu știu? Dispari? Nu cred. Cred că te-am absorbit în spațiul interior, integrându-te în toată ființa mea, aceea pe care nici eu nu o știu. Ai depășit chiar și noțiunea de gând, nu mai ești în gândurile mele tot timpul, ești cu mine tot timpul, ești parte din mine, așa cum elevii iau un pic din ființa profesorilor în ei înșiși, după cum frumos spunea Cury…

Și, cu toate că ești acolo, în interiorul meu, nu te cunosc, vreau să aflu mai multe despre tine, vreau să simt ce ești, cine ești, cum ești… Uneori mi-e teamă de ceea ce aș descoperi și te las să-mi hoinărești prin inimă, fără să te mai întreb. Și las inima să extragă din minte ideea de tine, de tu, de noi.

Rămâi misterul de care mă minunez neîncetat, pe care îl caut, în găsesc, îl pierd, îl iubesc și-l regăsesc de câte ori vreau să-l uit.

Alte psiluneli pline de necunoscut, găsiți la psi în tabel.

12 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Un drum, o alegere – psiluneli

Se gândi să iasă. Pereții o strângeau, atmosfera sumbră dată de ploaia prelungită o apăsa din ce în ce mai mult. Oare, ce o reținuse atât de mult? Doar cunoștea foarte bine efectele unei plimbări prin pădurea din apropiere. Chiar dacă ploua. Ce i s-ar fi putut întâmpla?

De câtva timp, ploaia se oprise. Ce bine! Potecile nu erau uscate, dar se putea merge foarte ușor…

Nu mai fusese demult la locul de scaldă  la care mergea adesea în copilărie. Era un mic iaz, unde se strângea apa de la un pârâu învolburat, atât de rece încât nu te puteai scălda decât când erau temperaturi foarte ridicate, vara. Ca să ajungă acolo, trebuia să treacă printr-o mică dumbravă, o mai agățau mărăcinii crescuți liber, mai călca în câte o băltoacă neprevăzută… Dar ce palpitant era și câtă frumusețe pe malul apei! Era un mic univers pe care îl găsise împreună cu niște verișoare dornice și ele de ,,aventuri”. Și, de atunci, ea devenise locuitoarea acelui univers. Găsise o piatră mare în mijlocul pârâului și se așeza acolo, în centrul curgerii, și scria. Nimic nu o mai putea scoate din concentrarea în care se adâncea. Când termina de scris (poezii sau alte prostioare) se simțea ca și cum chiar s-ar fi întors dintr-o altă lume.

Găsi poteca ce ducea la iazul cu pricina. Crescuseră foarte multe tufișuri, foarte multe plante  mai înalte decât ea, mărăcinii nu lipseau, apoi, deodată, un curs al apei pe care nu îl cunoștea. Trecu peste noul braț al pârâului îndreptându-se spre mijlocul dumbrăvii. Dar nu mai cunoștea locul. Se împădurise, iazul nu mai era, piatra din mijlocul apei nu se mai vedea… Pârâul curgea cu mai multă putere ca altădată, dar nu se mai strângea în adâncitura de lângă dig. Trecea prin breșele făcute, coborând într-o cascadă zgomotoasă…

Se întoarse, mulțumită că revăzuse, totuși, apa limpede și rece din fostul univers. Și plecă mai departe. Urcă poteci abrupte, trepte printre rădăcini de copaci bătrâni, alte poteci line și deschise, trecu prin fânețe pline de flori și miros de reavăn, reveni la poteca principală. Pădurea se extinsese din ce în ce mai mult. Drumul era din ce în mai îngust, însă, pe margine, apăruseră arbuști pe care nu îi știa, de afini. Se aplecă să culeagă, gustând din afinele proaspete, coapte mai devreme decât le era timpul. Se bucură. Însă, începu din nou să plouă și se hotărî să se întoarcă.

***

Terra intrase într-un program de reabilitare a florei și faunei, de câțiva ani. Locuitorii fuseseră transportați pe o nouă planetă, o colonie pe care se construiseră megalopolisuri, unde era asigurată o viață cu un înalt nivel de trai.

Peste câteva luni urma să plece și ea. Toți prietenii și rudele sale mai apropiate se aflau acolo. Aici nu mai avea pe nimeni. Rămăseseră puțini oameni. Doar cei care se încumetau să trăiască o viață grea, în jungla în care urma să se transforme Pământul. Dacă ar fi avut o familie aici, ar fi rămas.

Își strânse izvoarele, pădurile, plimbările, florile și păsările și le ascunse într-o casetă deschisă în inima sa. Poate se va mai întoarce… Poate, cândva, dacă planeta își va reveni suficient de repede, într-o viață… Era în ființa acelor locuri. Înregistră fiecare sunet din liniștea muntelui, își întipări fiecare detaliu și închise cu grijă caseta.

Plecă spre o nouă viață.

 

Alte alegeri dintr-ale psilunelilor, la psi.

20 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli

Parfumul succesului – Visul

Dragul meu Vis,

Atunci când stelele n-au mai strălucit așa de tare, când florile au căpătat semnificații de ființe plăpânde, fără capacitatea de a se apăra, când copacii au început să vorbească despre lumile ascunse în interiorul lor, când apele și-au limpezit singure picăturile, curățând albii și maluri, când păsările au ieșit din pădure pentru a-mi atrage atenția cu trilul lor perfecționat până la armonie, atunci… am reușit. Am obținut ceea ce demult îmi doream, ceea ce visam, fără să cred în vreo șansă reală de îndeplinire a visului. Am atins proximele culmi ale înțelegerii, cu laturile derivate ale acesteia din trăiri, experiențe, tehnici…

Mă întrebam adesea, ce înseamnă (ca trăire) să experimentezi mereu ceva nou, de ce unii se dau în vânt după asta? Poate că acesta este un atribut al tinereții, sau al tinereții spirituale? Sau este un atribut al celor netrăite dar dorite…

Aș fi strigat ,,Evrika!”, dar timpul nu mai era de partea mea, sau eu îmbătrânisem încă din tinerețe… Aș fi dansat, aș fi cântat, aș fi fluierat ca păsările seara, în pădure…

Am reușit. Și am ieșit din povestea cu satul copilăriei, cu natura îmblânzită de peregrinări, cu tradițiile bine respectate, cu oamenii calzi sau… bârfitori.

Ce parfum are succesul? Miroase a garofițe sălbatice? A cuișoare, a regina-nopții, a trandafiri proaspeți? A brad și mușchi gros? A fân cosit de curând? A flori de câmp?

Cum te simți când ți-ai îndeplinit visul?

Succesul miroase a mândrie care trebuie ținută în frâu, miroase a zâmbete până la urechi, miroase a gânduri de necuprindere a propriei ființe…

Când atingi centrul visului tău, simți că zbori, vrei să îl atingi tot timpul, să-l strângi la piept, să-i revezi parcursul de nenumărate ori… Până când se naște un nou vis, mai greu de atins, mai departe în înalturi, sau în adâncuri, mai captivant, mai plin de frumusețe, mai… vis.

Tu ce ești Vis? Ești visul meu, ești parte a succesului meu?

Alte parfumuri, la Mirela.

Alte visuri, la psi.

44 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Psi-luneli

Minuni – psiluneli

Dragul meu Vis,

Există minuni? Asta e întrebarea pe care cei mai mulți dintre noi și-o pun, cu îndoială…

În ultimele tale peregrinări prin sufletul meu, m-am întrebat, la fiecare câteva minute, dacă tu ești o minune, dacă mi se întâmplă o minune, dacă totul este o minune… Sigur că nu am aflat răspunsul, tu nu-mi răspunzi niciodată atunci când te întreb ceva despre tine, ceva ce nu vrei să cunosc, din motive neînțelese de mine, încă. Și te-am simțit atât de aproape de inima mea, încât îți puteam atinge inima cu o privire… interioară. Ți-am întins mâna, ca să-ți transmit întreaga mea mirare și bucurie de a trăi. Știam c-o să le simți în tăcere și-o să mă faci să înțeleg. Ți-am spus că îți vorbesc ca și cum aș înțelege, iar tu îmi vorbești ca și cum aș ști… Dar oare, știu?

Da, minunile sunt dorințele noastre cele mai adânci, care se transformă în realitate, în urma unor intense gânduri de a le îndeplini, în urma unor intense trăiri, suferințe…

Minunile sunt formele-gând devenite realitate, printr-un proces pe care noi nu îl putem explica, sunt acele lucruri care speram că ni se vor întâmpla, dar nu mai credeam aceasta, sunt toate lucrurile care nu încetează să ne uimească…

Am simțit minunea din inima ta crescând în inima mea.

 

Psiluneli de minuni la psi însăilate…

27 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Întâmplare… programată – psi-luneală

Toate întâmplările sunt… programate. De către cine? Unii zic că stau în gene toate programele. Alții, că astrele ar fi de vină. Alții, că o inteligență superioară care ne-a creat, ne-a făcut și programele, lăsându-ne, uneori, libertatea de a alege.

Sunt și guri care spun că nimeni nu ne-a creat, am luat naștere dintr-o celulă, care s-a născut și ea… întâmplător!

Alte teorii spun că ne reîncarnăm de n ori, că ne alegem singuri părinții și destinul, înainte de naștere, că avem o karma. Vin și cele care combat karma și reîncarnarea, spunând că ne naștem o singură dată, că suferim pentru a ne dezvolta sau pentru a ne plăti păcatele, că orice gând emis influențează viitorul, atât al nostru cât și al celor din jur, că propriile gânduri și trăiri ne pavează calea spre bine sau spre rău…

Astfel, fiecare își alege teoria cu care i se potrivesc credințele, inteligența emoțională, personalitatea întreagă…

Spuneam cândva, în adolescență, că ,,Luna e din ce în ce mai frumoasă… și totuși, nu se anunță nimic!” Se pare că lucrurile s-au schimbat mult de atunci, s-au întâmplat o serie de lucruri, mai bune sau mai rele, mai mult rele decât bune. Însă, tocmai când speranța de bine începea să-și piardă din strălucire… pământul și-a schimbat axa de rotație, poate chiar și polii, timpul și-a accelerat trecerea prin dimensiunile terestre, astrele au prezis schimbări majore în viețile personale, s-au desfăcut legături care duceau la dezastru, altele s-au creat… Trăirile au devenit mai intense, mai strălucitoare, cuvintele au primit valențe neobișnuite, viața însăși a căpătat o nouă valoare – aceea a transcenderii spre alte dimensiuni, spre alte universuri, spre alte realități, fiecare realitate – cu aceleași persoane – având programe diferite, pentru diferite destine. Fiecare gând emis de o anume realitate influențează programele celorlalte realități, fiecare emisie având efect asupra celorlalte copii ale noastre, asupra destinelor lor.

În final, oare, toate realitățile vor converge spre același punct? Toate programele se vor finaliza într-unul comun? Toate viețile vor deveni una singură?

 

Alte întâmplări… programate, la psi.

43 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Îngrădiri sociale – psi-luneli

Îngrădirile sociale pot fi pozitive și negative. Cele pozitive reprezintă o serie de reguli scrise sau nescrise, care ne împiedică să facem rău celor din jur și naturii. Cele negative sunt cele care ne îngrădesc libertatea de împlinire.

Iubirea necondiționată este cea care poate să rupă îngrădirile. La cele pozitive se va racorda prin înțelegere iar la cele negative va reacționa dăruind iubire. Iubirea care înțelege și iubirea care oferă…

Alte inspirate psi-luneli, la psi veți găsi.

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Psi-luneli

Desenele străzii – psi-luneli

Dragul meu Vis,

Orice scrisoare trebuie să înceapă cu niște banale, dar cerute cuvinte-formule de respect și politețe. Știu că tu nu ții cont de asta, dar orice formulă care vine din suflet cu iubire e însoțită de respect și toate gândurile bune – energie caldă în răcirea climatică…

În fiecare secundă te întreb ,,Ce mai faci?” sau: ,,Cum o mai duci?” sau: ,,Pe unde ți-s gândurile?”  – chiar dacă niciodată nu-mi răspunzi.

Azi, însă, în timp ce mergeam, îți transmiteam acestea și priveam înainte, fără țintă. Și ți-am văzut gândurile.

Clădiri din epoca medievală, elegant ridicate, în culori pastelate, se ridicau pe margini, sporind misterul străzii pe care eram.

În dreapta și în stânga se ramificau brațe înguste de străduțe pustii, cu aceeași arhitectură. Unele urcau spre dealuri cu pomi înfloriți. Deodată, am luat-o printr-un tunel cu scări, construit din lemn vechi. Era semiîntuneric și doi chitariști însoțeau cu acordurile lor trecătorii curioși. Muzica din tunel, lumina discretă, capătul unde te aștepta un copac-prieten… puteau fi răspunsuri.

Apoi am ieșit în tumult. Pași grăbiți, sunet de tocuri, claxoane de mașini, reclame lipsite de bun-simț, lumini indiscrete, scrâșnet de frâne – viață. Am intrat la metrou: pașii deveniseră tăcuți, o altă muzică plăcută și liniștitoare te făcea să meditezi timp de câteva minute: un moment de eliberare din mijlocul ,,civilizației”.

Din nou afară: ploaia răcorise și împrospătase desenele prăfuite. Fețele erau mai vesele. Un curcubeu creștea din zare, neobișnuit de mare la bază. Se înălța deasupra orașului. Părea că toți ne îndreptăm înspre el, deși distanța se mărea cu fiecare pas.

Erai și tu acolo?

Ce mai faci? Pe unde ți-s gândurile?

Psi-luneli inspirate găsiți la psi.

1. Scorpio 2. SexulSlab
3. carmen pricop 4. Vero
5. anacondele 6. tibi
7. psi 8. Some Words
9. almanahe 10. lili3d
11. Gabriela

17 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Disputa: A fi – A avea (psi-luneli)

Sunt om,

Am spațiul.

Sunt pasăre,

Am cerul.

Sunt greier,

Am pământul.

Sunt fluture,

Am florile.

Sunt copac,

Am rădăcinile.

Sunt munte,

Am înălțimile.

Sunt apă,

Am căile.

Sunt sunet,

Am vibrațiile.

Sunt muzică,

Am armoniile.

Sunt tăcere,

Am liniștea.

Sunt cuvânt,

Am tăcerea.

Sunt timp,

Am durerea.

Sunt emoție,

Am iubirea.

Sunt lumină,

Am fericirea.

Sunt FIINȚĂ,

Am TOTUL.

La psi găsiți și alte psi-luneli, într-un tabel.

1. tibi 2. Dictatura Justitiei
3. scorpio 4. Griska
5. Mitzaa 6. vavaly
7. tibidoi 8. psi
9. carmen pricop 10. lili3d
11. Gabriela

41 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Dorință – psi-luneli

Dragul meu Vis,

 

Nu am mai privit demult cerul înstelat de noapte, fără să-mi fie teamă că gândul rău al cuiva  îmi va distruge contemplarea. Și am conștientizat momentul cu intensitate, ca să-l așez definitiv în memoria-mi de lungă durată.

Nu am mai privit demult imaginea care mă aducea cu sufletul în spațiul cosmic, fără să-i simt răceala de vid negru.

Te-am luat de acolo și te-am adus pe pământ, ca să-mi fii înger păzitor. Nici măcar nu te-am întrebat…

A fost o vreme în care dorințele mi se conturau timid, ca tendințe pentru viitor. Însă, neîmplinirea lor m-a transformat într-un cristal de gheață. Învățasem că dorințele trebuie eliminate și nici nu le mai conturam. Îi priveam uimită pe cei care își  permiteau să se mai gândească la te miri ce flecuștețe de dorințe, care îi bucurau dacă se realizau. Și mă întrebam cum ar fi dacă aș mai putea și eu să trăiesc asta. Mi se părea că oamenii aceia căpătau un sens dacă își doreau ceva. Un sens pe care eu nu-l mai găseam. Murisem? Poate. Eram, oarecum, liberă. Credeam că a-ți înfrâna dorințele înseamnă a fii independent. Dar ce mai rămânea? Îmi părea rău că nu-mi doresc o grămadă de pantofi, de genți, de bijuterii… Observam că cele care își doreau, obțineau o oarecare fericire atunci când li se împlinea una din aceste dorințe. Credeam că e ceva în neregulă cu mine. De ce nu mi-aș dori un lucru atât de lipsit de însemnătate, dar care e frumos sau sclipitor? De ce mi l-aș dori? La ce mi-ar folosi?

Cu timpul, am învățat că te poți bucura de momentele în care ți se realizează mici… cerințe, chiar dacă acestea sunt efemere și fără prea multă… profunzime.

Și mai cred că, atunci când ai impresia că ai scăpat de dorințele mici, că nu (mai) ești dependent de ele, apar unele… mult mai mari, cu ramificații în timp, în conștiință, în existența celorlalți. Și atunci, pot fi eliminate dorințele, sau pot fi transformate?

Împlinirea unei dorințe aduce cu adevărat bucurie, sau nemulțumirea că nu e de ajuns? Că ți se cuvine și mai mult?

Poate sunt utile dorința de perfecționare, dorința de a face bine, dorința de a iubi și de a fi iubit (aici deja e o cerință care obligă), dorința de a trăi…

Alte psi-luneli, la psi, desigur!

1. alma nahe 2. vavaly
3. Scorpio 4. Gabriela
5. tibi 6. Vero
7. carmen pricop 8. cammely
9. alma nahe 10. Dictatura Justitiei
11. Mariana

26 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Floralia – psi luneli

Te-aștept în grădina din inima mea,

Să-mi vii cu albastru și alb și senin,

S-aduci multă pace și gândul cel lin;

Să devin o îndrăgostită sadea!

 

Să am numai gânduri pline de tine;

Cuvintele mele să-ți fie din flori,

Cerul să-ți dea forme suave de nori,

Jardinieră ce vine din mine.

 

Să te ascund printre visele pure

Ale lungimilor mele de undă,

Nopți albe ce sufletul îmi inundă

De teamă ca nimeni să nu te fure.

 

Să-ți înfloresc primăvară dorită,

Cu miros amețitor de liliac

Petale și fluturi m-ajută să fac

Floralia din anotimp ivită.

 

Psi-luneli de toate felurile –  la psi.

1. Scorpio 2. tibi
3. Vero 4. dor
5. Dictatura Justitiei 6. Max
7. Irina 8. Maria

 

20 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Poveste dragă (psi-luneli)

Lumea perfectă

–         Trebuie să citeşti câte o pagină pe zi, îmi spuse sora mea, arătându-mi o carte cu coperta roşie – cam mare – mi se păru mie.

Mă uitai urât la ea:

–         O PAGINĂĂĂ! Aşa mult?

–         Dacă vrei să înveţi să citeşti!…

Luai cartea fără nicio tragere de inimă. Pe copertă – un desen drăguţ care reprezenta titlul: ,,Păpuşa năzdrăvană”. Autorul nu mă prea interesa… în clasa I.

–         Biiiine!…

Am reuşit să termin pagina destul de repede. Textul nu semăna cu cele din Abecedar. Era ceva deosebit, care îmi ghida imaginaţia în aventuri minunate, cu personaje fantastice. A doua zi, am cerut singură cartea şi mi-am depăşit recordul. A treia zi – la fel… şi tot aşa. Era o lume nouă, diferită de tot ce trăisem vreodată până la vârsta aceea. Era lumea în care voiam să mă duc  în fiecare zi, acolo unde binele învingea răul şi frumuseţea înflorea în toate ţinuturile. Era lumea perfectă.

***

Fetiţa cu părul lung, castaniu, uşor ondulat, îşi privi tatăl cu ochi strălucitori, surprinsă de cadoul pe care îl descoperise plutind în jurul patului. El îşi dădu seama, dar se prefăcu neştiutor:

–         A… te-ai trezit! Bună dimineaţa, al doilea soare al meu! Te-ai odihnit în visuri frumoase?

Ea îi zâmbi cuceritor şi-l întrebă aproape şoptit, arătându-i cu degetul:

–         Tati… ce e asta?

El se uită în jur şi ridică sprâncenele:

–         De unde-a apărut capsula asta năzdrăvană?

–         Tu nu ştii?… Tatiiii… hai spune-mi, se miorlăi ea pisiceşte, cum făcea când voia să obţină ceva de la el.

–         Păi… când m-am trezit, mai devreme, am simţit că mă gâdilă ceva pe la urechi şi când m-am uitat, ce să vezi, capsula (o împinse cu degetul) se tot foia în jurul capului meu. Am vrut să o prind dar, de câte ori o atingeam cu mâna se ferea, dibace, deformându-se într-o strâmbătură. Am alergat un pic prin cameră, dar ea se tot ducea înspre uşa ta şi se ferea de mine. Aşa că, i-am deschis uşa să văd ce face. Şi, iat-o! Se pare că îţi aparţine.

Fetiţa se uită neîncrezătoare la el, ştia că o păcăleşte, dar îl iubea aşa de mult când o făcea!… Se ridică din pat şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui, pupându-l zgomotos pe obraji. El se pierdu cu totul, aproape lăcrimând:

–         La mulţi ani, iubirea mea! Să fii fericită!

–         Dar, tati… sunt!

Apoi repede:

–         Ce e jucăria asta?

–         Cadoul tău. Vino să vezi!

Cu un gest scurt opri capsula din zborul ei. Apăsă pe un buton şi aceasta îşi ridică jumătatea superioară, dezvăluind un câmp luminos care se mări considerabil.

–         Acum, gândeşte-te la ceva!

Fetiţa închise ochii şi spuse:

–         Gata!

În spaţiul nou luminat, apărură imagini mici, cu fiinţe care locuiau acolo, părând a nu-şi da seama că erau urmărite de ochii mari, căprui, miraţi până peste poate.

–         La ce te-ai gândit? o întrebă părintele, blând.

–         M-am gândit la bunica mea. Am vrut să văd cum era ea când era mică, aşa ca mine. Tu mi-ai povestit despre ea…

Fetiţa blondă, cu fruntea înaltă, din hologramă, stătea cuminte la o masă mică, făcută parcă special pentru ea. Era aplecată deasupra unei cărţi cu copertă roşie, din carton, şi i se citea concentrarea intensă pe faţa-i delicată. Cu mânuţe agile dădea paginile de hârtie ale cărţii, de parcă voia să o integreze în respiraţia sa. Parcă simţind că e privită, îşi ridică ochii aurii şi, pentru o clipă, îi întâlni pe cei plini de mirare ai urmaşei sale. Amândouă înţeleseră: acolo era lumea perfectă.

și:

Parfum de poveste

A fost odată ca niciodată, o poveste. Era o poveste nici veselă, nici tristă, nici prea lungă nici prea scurtă, nici prea frumoasă nici prea urâtă. Numai bună de citit.

Într-o seară, povestea asta a noastră s-a plictisit să mai stea în cartea în care era închisă (căci oricum n-o prea citea nimeni) şi s-a gândit, s-a gândit mult… cum să facă să plece de acolo.

A încercat să strige la copilul care trecea mereu pe lângă ea, sperând că acesta va lua cartea şi o va citi. Dar băieţelul iubea fotbalul şi nu-l interesau poveştile.

Şi-a foit toate paginile când mama băieţelului a trecut pe lângă bibliotecă, dar ea, grăbită, nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tatăl copilului nu prea trecea pe acolo, aşa că nici nu l-a urmărit.

Mai avea o şansă: fetiţa cu părul lung, care poposea adesea lângă bibliotecă şi se zgâia la titlurile cărţilor. Dar nu lua cu ea nicio carte. De ce oare?

După o vreme, o auzi pe mama copiilor discutând cu fetiţa:

–         Vrei să citeşti o poveste? Acum cunoşti toate literele, poţi încerca.

–         Aş vrea cartea aceea roşie, cu scrisul alb.

–         Aceea?

–         Da.

Povestea noastră se fâstâci de emoţie când văzu că i se ivise ocazia de a  ieşi. Fetiţa luă cartea pe care o dorise demult şi se aşeză la biroul micuţ, ca să citească. Nu ajunse din prima zi la povestea cu pricina. Mai trecu o săptămână până când se întâlniră.

În sfârşit! Când cartea fu deschisă la pagina aşteptată, pe măsură ce copila sorbea pe nerăsuflate cuvintele, în jurul ei se formă un norişor de litere ce pluteau vesele. Acestea n-o mai părăsiră şi oriunde mergea ea, pluteau şi ele.

Acum crescuse şi avea şi ea copii, la rândul său. Literele pluteau în continuare, invizibile, în jurul ei. Şi aşa se gândi… să facă o poveste parfumată, care să plutească peste tot, în toată lumea. Să simtă şi alţii dorinţa de joacă a literelor şi să le poarte, ca pe un parfum drag, în orice împrejurare.

Psi-luneli găsiți la psi, unde toată lumea spune… povești!

Verodor,  Dictatura JustiţieianacondeleSome WordsscorpioMitzaa .

15 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Înlănțuiri (psi-luneli)

Pentru că nu mai am timp și nici inspirație, mă autoplagiez!

Concertul

 – Mi, hai să ne jucăm împreună, vrei? Uite, lângă copacul acela înalt şi umbros.

– Imediat, La, de-abia aştept! Stai puţin să-i cer voie mamei; ştii, s-ar putea să aibă nevoie de mine, căci l-am văzut pe Paganini acordându-şi vioara. Dar, mai bine vino şi tu să vezi ce interesant e! Ai mai intrat vreodată în compoziţiile unui muzician?

– Am încercat odată, dar era un copil nepriceput şi m-am cam lovit în coardele viorii sale.

 – Da, trebuie să intri pe undele unui cântăreţ priceput, altfel o poţi păţi! Unul din fraţii mei era să moară odată, când posesorul unei chitare zdrăngănea fără rost, iar el tocmai intrase în cutia de rezonanţă.

– Dar voi cum l-aţi cunoscut pe acest muzician?

– Nu ştiu. Pur şi simplu l-am văzut. L-am auzit cântând. Chiar şi când exersează, el creează nişte opere fantastice. Ne-a chemat prin vibraţiile emise.

– Şi nu deranjez dacă intru şi eu?

– Va fi cu atât mai frumos! Se va crea o armonie nouă, mai complexă şi mai melodică decât până acum. Dar să-l lăsăm să-şi acordeze vioara. Ar fi riscant să intrăm în aceste momente.

Mi şi La porniră val-vârtej către Fa, mama lui Mi, vibrând sub diferite forme, apoi amplificându-şi fiecare vibraţia, de la limita minimă la cea maximă pe care o puteau atinge.

La, care era dornică să se joace, îşi schimbă frecvenţa, transformându-se în La minor, astfel obligându-l şi pe Mi să coboare un pic, cu un bemol doar. Însă, lui Mi nu i-a ajuns: dorea să-i arate prietenei sale la ce nivel tehnic ajunsese şi coborî, coborî, încă o octavă…şi…pleosc! Lui Paganini i se rupse o coardă. Mi continua să coboare şi, deodată, fără să vrea, îi gâdilă urechea muzicianului.

Ideea era fixată. Paganini luă o coardă de violoncel şi-o înlocui pe cea ruptă.

Pe măsură ce se apropiau, cei doi copii şi mama lui Mi se întâlniră cu o mulţime de alţi prieteni: aproape toată gama. Într-o muzică de neimaginat pentru percepţia umană, sunetele intrară în cutia de rezonanţă a lui El Cannone – vioara.

Paganini privea în jur, extaziat de feeria ce-l înconjura. Era de neconceput să lase totul baltă! O nouă piesă i se învârtea tumultuos în minte. Îşi luă arcuşul şi începu.

La chicotea încântată: nu se mai jucase niciodată atât de frumos…Se unea cu Mi în sunete prelungi, în timp ce unii dintre prieteni îi acopereau cu amplitudini grave, sau fermecătoare, cristaline; apoi îşi măreau frecvenţele până la soare, ieşeau pe jumătate din cutia de rezonanţă, intrau la loc, se întrepătrundeau râzând zgomotos; se luau de mâini cu undele vântului, mai construiau nişte combinaţii originale; La se supăra pentru că Mi n-o lăsa să-şi micşoreze amplitudinea şi ieşea din vioară; mama lui Mi venea şi-i împăca, mîngâindu-i cu căldura ei. Totul, desigur, în completarea compoziţiei lui Paganini.

Degetele  violonistului alergau pe coarde, luându-se la întrecere cu undele emise. Sufletul lui era o înlănţuire fantastică de triluri de păsări, valuri de mare, susur de izvoare, vuiet de furtună, foşnet de pădure şi linişte de munte.

Mi şi La nu s-ar mai fi oprit niciodată din joaca lor. Spaţiul din jurul lor părea că s-a mărit, s-a luminat şi s-a umplut de senin şi pace.

Într-un târziu, mama lui Mi îi chemă:

– Haideţi, copii! E ora de culcare. Vom mai veni şi altădată.

Mi şi La ieşiră din vioară şi se înălţară undeva… nu se ştie unde.

Deşi se oprise, muzicianul mai auzea încă, vocile păsărilor, ale valurilor, ale vântului, din ce în ce mai departe, mai departe…

Cu ochii spre cer, Paganini zâmbea.

***

Bolnav, muzicianul atinse vioara cu mâna tremurând. Era pe moarte. Ar fi vrut să mai cânte, dar nu mai avea putere în braţe şi în degete. Singurul lucru care îi uşura suferinţa era vibraţia muzicii pe care o purta cu sine din tinereţe. Nimic nu dispăruse din capacitatea sa de transpunere în vibraţii muzicale. Doar că o făcea la nivelul subconştientului şi al inconştientului. Toţi prietenii lui polifonici erau acolo, în mintea sa. Se împrieteniseră pe când el era foarte tânăr.

Odată, când exersa la vioară, după ce i s-a rupt o coardă, a început să cânte, cuprins de frenezia creaţiei. Dar sunetele emise nu corespundeau mereu cu ceea ce degetele sale atingeau pe coarde. Apăruseră altele şi altele, armonii deosebite, divine. Muzica sa împreună cu muzica venită din exterior se completau într-o polifonie ce nu putea fi imaginată în plan real. Ce era asta? Era absolut sigur pe tehnica sa, pe îndemânarea sa. Şi acele armonii nu veneau din creaţia proprie. Atunci, de unde?

***

Când Paganini se stinse, se înălţară sunete cristaline, acorduri minore şi-o muzică ce aducea, în esenţă, cu muzica psaltică, bizantină. Cei din jur o auziră, cu uimire şi aproape cu spaimă. Le era teamă de perfecţiunea distrusă. Cineva dorea să se răzbune? Miracolul formelor vibraţiilor se întipărise în natură? Satana?

***

– Iată-l, Mi. Vine spre noi.

– Să-l întâmpinăm.

– Te salutăm, maestre! Te vom conduce spre locul existenţei tale actuale.

– Cine sunteţi voi?

– Prietenii tăi din viaţa terestră. Notele muzicale ale sufletului tău. Apariţia noastră fizică e condiţionată de puterea de transformare pe care o are compozitorul asupra vibraţiilor cosmice. Tu ai creat nişte capodopere universale, pe care nimeni nu a reuşit să le transpună. Şi atunci am apărut noi. Ca să completăm ceea ce mintea umană nu putea înregistra. Să completăm lipsa de armonie din viaţa ta.

– Interesant. Acum înţeleg tot ceea ce am trăit. Toată viaţa mea a fost muzică. Nu am perceput aproape nimic din răutatea umană.

– Noi am făcut asta. Te-am ajutat să percepi doar creaţia, nu şi realitatea. Ca să îţi poţi împlini menirea, după cum spuneţi voi.

– Şi totuşi, nu înţeleg: ce sunteţi voi?

– Entităţi formate din energia vibraţiilor armonice, create de tine.

– Dar cum am reuşit?

– Doar cu puterea voinţei tale şi a talentului tău. Prin undele α emise de creierul tău. Suntem acorduri independente.

 – Şi ceilalţi, vă pot auzi?

– Datorită ţie, da. Dar nu sub formă de armonii, ci doar ca note separate. Însă, dacă găsim alţi muzicieni asemeni ţie, s-ar putea să ne facem simţită prezenţa pe planetă. Acum trebuie să ne despărţim. Te lăsăm aici, împreună cu cei făcuţi din muzică.

***

– Mi, vii să ne jucăm?

– Acum, La. Unde?

– Acolo, în camera aceea plină de instrumente muzicale. Deşi, pe unele nu le cunosc.

– Ai grijă, La! Îşi acordează vioara! Nu intra acum!

– Dar nu e loc în cutia de rezonanţă! E închisă!

– Şi-atunci?

– Am găsit: în cablul acela! Aşa putem ajunge în vioară.

***

Nigel îşi scutură sacoul colorat şi jerpelit, se învârti, făcu o plecăciune şi începu.

Muzica lui se răspândi cu o sensibilitate dusă la extrem, în toată sala. Deşi vioara sa era electrică, interpretarea ştergea toate inconvenientele.

Mi şi La împreună cu prietenii lor, ameţiţi de intensitatea electrică a sunetelor, se transformau în entităţi vizibile. În aer se derulau în ritmul şi măsurile impuse de Nigel note, acorduri, armonii împletite cu altele, paralele. Erau vibraţii ce se puteau percepe cu ochiul liber!

Era un dans al emisiilor muzicale ce se creau ele însele, prin ele, prin muzician şi prin vioara sa. Cu graţie şi mare intensitate se răspândiră în sală, în aer, pe toată planeta.

Era Concertul.

Punctul de plecare al psi-lunelilor este la psi!

1. dor 2. tibi
3. Scorpio 4. roxana
5. Gara pentru doi 6. Dictatura Justitiei
7. Some Words

20 comentarii

Din categoria Psi-luneli

În fața indiferenței (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

Cum te simți tu în fața indiferenței?

Cum ai reacționa, dacă ai vedea cum toate încercările tale de a trezi la viață pe cineva, s-ar solda cu eșecuri repetate? Ce ai face dacă toată strădania ta de a aprinde o scânteie acolo unde se instalează apatia, ar fi în zadar? Care e soluția?

Poate că de aceea există necazurile, ca să vedem viața din jurul nostru. Poate că de aceea există bucuriile, ca să aprindem scânteia. Poate că de aceea a inventat Dumnezeu iubirea, ca să nu devenim simple păpuși din cârpe, mișcătoare. Tristețea să ne sensibilizeze, lacrimile să ne trezească, să ne deschidem inimile pentru cei din jurul nostru, să jucăm pe scena vieții cel mai sincer rol al umanității…

Nu, Dumnezeu nu a inventat iubirea, El este iubire, după cum bine știm. Și vrea ca și noi să fim. Dar dacă ținem ochii închiși când ne petrecem pe străzi, dacă ținem privirile în pământ și ne astupăm urechile, pentru a nu ne auzi unii pe alții, ce putem deveni? Doar niște zombi, niște manechine teleghidate?…

În fața indiferenței să aprindem un foc interior și să-l întreținem cu fapte!… Asta ar fi soluția? Să aruncăm semințe de visuri, pentru ca somnul minții să fie presărat cu aventuri… Să…

Tu, Vis, ce zici?

 

Vorbe pentru psi-luneli…

 

33 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Pe mine cine mă oprește?…

Alunec încet printre spații abjecte,

Mă rostogolesc adunând obiecte,

Tresar dureros când lovesc pietre aspre,

Îmi vine să urlu și să mă-ntreb despre

 

Ce-o fi mai departe când nimeni n-aude,

Când plânsul și strigătul le-aș mai include

Doar în catastrofe ce vin fără veste;

Să fie, mai bine, isprăvi de poveste.

 

Mă duc tot mai tare pe pantă, la vale;

Aș vrea să găsesc o oprire pe cale,

S-ajung la un capăt al călătoriei

Deschizând ferestrele bucătăriei.

 

Opriți-mă iute din rostogolire,

Blocați-mi căderea spre împotmolire.

Să respir, aș vrea, aer proaspăt și tare;

Să vină mai repede o adaptare.

 

Psi-luneli… mai departe.

 

22 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

O călătorie magică (psi-luneli)

Venise clipa.

–         Deschide ochii! Nu ne teleportăm! râse el cu poftă. Asta credeai?

–         Da… bâiguii eu nedumerită.

–         Ha! Ha! Ha! Doar nu suntem în ,,Star Trek”. Suntem… mai departe!

Făcui ochii mari, de tot. La ce trebuia să mă aștept?

–         Ce… o să facem?

–         O să înotăm!

–         Dar nu știu să înot, gândii eu cu voce tare.

–         Întotdeauna ai știut, dar nu ai conștientizat. Acum e timpul să te desprinzi de mal, să înaintezi…

Îl aprobai speriată, împotrivindu-mă să fac vreun pas. Mă luă de mână cu blândețe:

–         Hai, vino! Nu e nimic de care să-ți fie teamă. Nu te poți îneca. Sunt lângă tine.

Mă lăsai dusă până la marginea țărmului. Valurile îmi atinseră picioarele într-o mângâiere liniștitoare. Mâna lui caldă îmi dădea curaj și încredere. Mă trăgea încet spre întinderea imensă a apei. Îi vedeam ochii zâmbind. Îi zâmbii și eu oftând. Ce-o fi o fi!

Apa mă cuprindea înceeeet, înceeeet… ca în pregătirea unei stări de hipnoză: de la tălpi urca ușor spre glezne, îmi cuprindea genunchii, mă învelea până la mijloc, apoi mai sus… Simții cum alunec spre neștiut cu respirația oprită. Aveam ochii închiși. Deodată, îi deschisei căutându-l cu privirea plină de apă. După câteva secunde începui să disting forme. El se rotea în jurul meu, din ce în ce mai repede, până când nu se mai zări decât un vârtej, care mă cuprinse dirijându-mi mișcările.

Un moment, am avut senzația că mă voi îneca, dar vârtejul mă încălzi, amintindu-mi că nu sunt singură. Ciudat, dar nu aveam nicio senzație de sufocare. Puteam să respir? Înotam? Nu mai realizam ce se întâmplă…

Mă trezii în mijlocul oceanului înconjurată de delfini și de pești mai mici, care mă însoțeau în orice direcție aș fi luat-o. Nu puteam să nu remarc paleta de culori, diferită total de ceea ce mai văzusem vreodată. Erau culori pe care le simțeam… aproape kinestezic. Cunoșteam peisajele ce mi se înfățișau. Le visasem!

Îl căutai printre delfini. Percepția imaginilor nu mai semăna cu cea dinainte. Ființele din jurul meu nu erau distincte, erau părți ale aceluiași organism. Pe fiecare o simțeam altfel, dar din același întreg. Oriunde priveam, mă priveam pe mine. Eram peste tot și mă vedeam din exterior, în același timp. Nu trebuia să-l mai văd. Respira în și prin mine, la fel cum eu respiram cu el și din el. Erau senzații și sentimente noi. Empatia era foarte departe, ca proces ce ar fi putut face parte din aceeași categorie.

Distanțele parcurse acopereau peisaje fantastice, așa cum ne imaginăm uneori, cu slaba capacitate de vizualizare mentală. Era real ceea ce vedeam? Erau orașe subacvatice construite din corpuri de o geometrie perfectă, transparente sau translucide, așezate în poziții aproape imposibil de realizat la suprafață; munți și dealuri acvatice, păduri cu forme ciudate, surprinzătoare, mișcătoare; flori necunoscute care aveau o expresivitate a înfățișării ca cea umană; animale, insecte, fluturi… acvatici. Peste tot vedeam delfini, ca și cum ei erau stăpânii acelor tărâmuri. Ne zâmbeau cu bunăvoință și… iubire. Ce știm noi despre delfini? Nu cumva… nimic?

Acolo timpul se scurgea altfel, mai lent, mai greu, mai… accentuat, mai intens. Avea valoare, dar și consistență. Tot ce ne înconjura emana iubire și liniște. Simțeam cum un zâmbet imens îmi dădea propria lumină.

Era timpul să ne întoarcem. L-am căutat printre emisiile de iubire ce ajungeau până la mine. Știa.

Un vârtej cald a început să mă cuprindă din nou, puțin diferit de cel de la început. Delfinii se pierdeau în depărtare… Dispăruseră toate minunățiile văzute, de parcă fuseseră dintr-o altă lume. Poate chiar fusese o altă lume…

După un timp, simții din nou apa grea a oceanului, mâinile mi se mișcau ritmic tăind valurile. Înotam.

Îl căutai cu privirea. Pielea fină și netedă îi strălucea argintiu în bătaia razelor palide. Îmi întoarse zâmbetul cu duioșie, în timp ce înotătoarea dorsală îi devenea din ce în ce mai mică. Aproape de țărm, îmi întinse aceeași mână caldă care îmi dăduse forță și curaj la începutul călătoriei.

 

Călătoria  a început la psi, unde este și tabelul de înscriere.

Psi-lunatici:

1. dor 2. Scorpio
3. Vero (de s?mbata) 4. Vero
5. roxana 6. lili3d
7. carmen pricop 8. Some Words
9. cita 10. Dictatura Justitiei

24 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli

Pe lângă cine ai trecut azi? – psi-luneli

Dragul meu Vis,

În ultimul mesaj îți povesteam cum primăvara a început să crească în grădinile sufletelor, cu simbolicii meri ai iubirilor… n-aș vrea să zic trecătoare… Dar primăverile sunt trecătoare, nu-i așa? Trebuie să le prinzi atunci când înfloresc și când, timide, își întind crengi întinerite către inimile noastre. Dacă treci pe lângă ele și nu le simți… hm… nu e bine. Ai putea să rămâi bătrân în veșnicie! Ai putea să rămâi fără puterea de a mai zâmbi, sau… cine știe, poate ai muri pentru totdeauna. Noi știm că nimeni nu vrea să moară definitiv…

Azi am ieșit la o plimbare pe străzile însorite, tocmai ca să nu pierd primăvara din acest an. O bătrânică modest îmbrăcată, obosită, dar cu zâmbetul pe buze, întindea buchete mici de flori trecătorilor. Le vindea la un preț nesemnificativ. Nu i-ar fi ajuns banii strânși nici să se întoarcă acasă, probabil… Toți treceau nepăsători. Nu vedeau florile, nu vedeau omul de dincolo de marfă. Ea îi privea cu tristețe uneori, dar zâmbea în continuare. Știa cum gândesc aceștia… Se simțea stingheră acolo, în mijlocul mulțimii grăbite.

Mai departe, o femeie de la țară cerea cu disperare bani de drum, celor care treceau pe lângă ea, pentru că fusese la spital și nu mai avea cu ce să se întoarcă acasă. I-am dat o sumă oarecare. Întâmplarea a făcut să ajung la autogară și să observ cum se uita  după un autobuz. Continua să ceară bani și privea autobuzul care se pregătea de plecare. I-am dat cât îi mai trebuia și a fugit să prindă mașina…

Ce simte un om aflat într-o astfel de situație? Dar, mai ales, ce simte când cere ajutorul și nimeni nu vrea să i-l ofere? Câtă umilință și câtă durere poate avea în suflet?

Am ajuns, apoi, în parc. O femeie trecută de prima tinerețe, elegantă, îmbrăcată în negru, stătea pe o bancă izolată, cu fața înspre lac. Se citea pe fața ei tristețea pierderii cuiva drag…

Mai târziu am fost în vizită la una dintre mătușile mele, bolnavă și destul de bătrână. N-o mai văzusem de mult timp și am vrut să-i duc un mărțișor. Nu credeam că va fi atât de bucuroasă să mă vadă, aș fi putut să trec mai des pe la ea…

Așadar, mă gândeam, Vis, cum sunt oamenii pe lângă care trecem? Cum îi percepem? Cum le zâmbim, cum îi respectăm?… Cum ar trebui să FIM? Ce e în sufletul fiecăruia? Ce ar vrea fiecare dintre noi de la semenii noștri?

Ce ar fi dacă i-am VEDEA pe toți cei pe lângă care trecem? Și dacă le-am oferi o mică rază din primăvara pe care noi ne-am plantat-o în suflet?

TU… pe lângă cine ai trecut azi?

O temă de psi-luneli.

Au trecut și s-au intersectat:

1. dor 2. lili3d
3. tibi 4. vavaly
5. motanul Pandalie 6. roxana
7. Cita 8. Griska
9. mitzaa 10. La Fee
11. Scorpio 12. Dictatura Justitiei
13. Cu Emiru-n jurul lumii 14. Abisurile
15. Gara pentru doi

 

40 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Duzina de cuvinte – Evadarea

Au mai evadat în tabelul lui psi:

1. tibi 2. anacondele
3. La Fee 4. cita
5. cita 6. incognito
7. Dictatura Justitiei 8. Scorpio
9. dor 10. Evadarea
11. tibidoi 12. mitzaa

Se gândise mult la asta. Foarte mult. Își concentrase toate gândurile într-o singură direcție: cum să facă să scape, să iasă din… problemă. Un timp îndelungat nu întrezărise nicio formă de realizare, dar studiase în amănunt toate variantele pe care le putea vedea. La un moment dat, începuse chiar să nu mai creadă că ar putea reuși vreodată.

Dar într-o seară de primăvară, pe când înfloriseră cele patru rânduri cu câte șapte vișini și cele nouă rânduri cu câte patru meri,  fetița din problemă își scoase boneta albă și, nepăsătoare, o aruncă pe jos scuturându-și părul lung și ondulat. Măsură cu privirea distanța dintre rândurile de pomi și constată că era egală pentru fiecare două rânduri alăturate… Hmmm… începea să se întrevadă o portiță de salvare…

Dincolo de livadă, pe deal, ciripeau păsări cu felurite glasuri vesele. Freamătul pădurii  era plin de o taină neștiută până atunci. Adieri călduțe ale vântului îi atingeau cu sfială fața rotundă și inocentă. Un glas șoptit o invita să iasă, să vină la spectacolul Vieții.

Nu mai stătu pe gânduri. Evadarea îi reușea dacă avea curaj s-o pornească pe pantele abrupte ale sfârșitului de iarnă…

*

De acolo, de sus, privi mulțumită cele patru rânduri cu câte șapte vișini și cele nouă rânduri cu câte patru meri. Acum le vedea pe toate în același timp…

Ieșise din problemă!…

Cuvintele din duzină sunt ale lui psi.

Au mai scris duzini de cuvinte…

1. tibi 2. mitzaa
3. carmen pricop 4. tibidoi
5. Vero 6. anacondele
7. Gara pentru doi 8. La Fee
9. Dictatura Justitiei 10. Scorpio
11. dor
13. cita 14. roxana
15. Dia na 16. cammely      

45 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Proză, Psi-luneli

Inel (psi-luneli) – creierul îndrăgostit

Vă puteți înscrie la psi.

Au mai publicat:

1. carmen pricop 2. tibi
3. anacondele – de s?mbata 4. anacondele – de luni
5. roxana 6. cita
7. dor 8. Vero
9. Dictatura Justitiei 10. Scorpio
11. mitzaa 12. La Fee
13. lili3d 14. Some Words
15. cammely

 

23 comentarii

Din categoria Filme educaționale, Psi-luneli

Despărțirea (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

A mai trecut, așa cum trece timpul, o altă viață între noi. Mă hotărâsem să te las în urmă, să ard caietele în care-ți scrisesem file de jurnal, să plec… Și chiar am făcut-o. Am ars jurnalele în care comunicam cu tine, am ridicat un zid și am plecat. Nu te-am mai lăsat să intri în lumea mea, de câte ori încercai, te respingeam… rațional. Și tu tot încercai… ca și cum voiai să mă faci să înțeleg ceva… dar eu refuzam.

Am călătorit, astfel, în absența ta, ani… ani de bucurii, de supărări, de crize, de eșecuri, de… inițiere. Uneori, îmi mai aminteam de tine, de căldura cu care mă învăluiai când eram împreună, de zborul în care mă duceai dincolo de realitate… și mă întrebam cine ești și dacă mai exiști. Sau… mai degrabă, CE ești… dar nicio călătorie nu a fost la fel, fără tine. De câte ori ajungeam în preajma unui răsărit de soare, te simțeam viu în suflet și în inimă, respiram aerul tău… Dacă zăpada mă înconjura cu sălbăticie, erai și tu în puritatea ei… Pe malul unei ape repezi, curgătoare, te simțeam în ritmul ei liniștitor… Erai întotdeauna cu mine, dar, mai ales în mijlocul naturii, te simțeam mai adânc.

A fost o viață rece… fără tine. Un surogat.

Acum încerc să te recompun, bucată cu bucată, din ce a mai rămas prin colțurile sufletului, să te aduc într-o lume nouă. Mai contează dacă voi reuși?

Vă puteți înscrie la Psi.

Au mai scris:

. anacondele 2. carmen pricop
3. cita 4. Some Words
5. Scorpio 6. dor
7. Dictatura Justitiei 8. La Fee
9.   10. tibi

 

18 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

Dansând

Dragul meu Vis,

Mai întâi îmi cer scuze că am lăsat atât de mult timp să treacă între noi. Știu că ești tot acolo, sus, unde ne întâlneam în serile în care spiritele libere dansau și cântau muzica astrelor.

Am hotărât să te caut din nou, când am citit scrisorile contesei de Chou-Fleur și mi s-a făcut dor de scrisorile noastre, scrisorile zborurilor tinereții către  necunoscut. Deci, azi relansez gânduri către tine, după o lungă perioadă de nevisare. Am fost prinsă în telurice activități, care s-au estompat încet, încet transformându-mă în liniștea din mijlocul apelor curgătoare, în albul zăpezii din mijloc de avalanșe, în dumbrava din mijlocul adâncului, în raza din mijlocul întunericului. Și-n întuneric am întâlnit din nou prezența ta caldă și încurajatoare. Probabil că timpul meu a ajuns la locul de intersecție cu timpul tău – din nou. Dar ce înseamnă timpul? Aș zice că e învățare. Creștem pe axa pozitivă a lui, în funcție de felul în care am reușit să devenim înțelepți. Uneori, apar bucle care ne învârtesc în dansuri repetate, până când prindem pașii de dans ai devenirii. Apoi, dansând și dansând ne întoarcem la locurile de intersecție. De aici, totul se schimbă.

Dansând te caut în stele…

Dansând te aduc printre nori,

Dansând în visele mele

Iar tu – dans – petale de flori.

Am ajuns la răspântia dintre două vieți. Va fi o nouă buclă? Va fi un alt univers? Va fi o altă lume? Tu știi, dar mă lași să aleg direcția și pașii de parcurs și mă aștepți… dansând.

Au mai scris psi-luneli, pe blogul lui psi, unde vă puteți înscrie:

1. carmen pricop 2. anacondele
3. cita 4. dor
5. Scorpio 6. Dictatura Justitiei
7. Abisuri 8. almanahe
9. La Fee 10.  
11. verovers 12. roxana
13. Dia na 14. cammely

25 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli