Din scrisori – 18

Dragul meu Vis,

Într-o zi voi întrerupe conexiunea cu tine și te voi materializa sau te voi șterge.

Am intrat într-o nebunie a performanțelor de atingere a greului, nu neapărat voită, dar, cu siguranță, apreciată.

Am înțeles, încă o dată, cât de mici suntem noi, oamenii, cât de puțin apreciem viața din jurul nostru, cât de mult ne îndepărtăm unii de alții, cât de falși suntem în mod obișnuit, cât de puțin ne iubim unii pe alții… Și cât de multă nevoie de iubire și de a dărui iubire avem. Dar ștergem sentimentele frumoase ca și cum am fi doar niște roboți care trebuie să câștige bani.

În cazul meu, a devenit dorința de a face bani ca să pot merge la munte (la modul adevărat, real) și să pot să-mi iau echipament. Altfel, la ce-mi trebuie timpul? Și la ce… banii ( …nu că aș avea vreo șansă să-i obțin pentru lucruri care costă extrem de mult…)?

Ultimele plimbări au fost un alt fel de conexiune cu natura. Una mai dură, cu teste de rezistență fizică și psihică. Desigur că ultima a întrecut-o pe penultima…

Așa a început…

La cinci fără două minute, mă sună organizatorul să vadă dacă m-am trezit. Nu pricepeam de ce ceasul meu e înainte cu o oră… și de ce ăia de la meteo dau starea vremii pe telefon în avans cu o oră, când, de obicei, o arătau cu mai multe ore în urmă… După vreo două minute am priceput că eu nu m-am trezit la ora fixată și mă aflam în momentul în care ar fi trebuit să ies din casă. În doisprezece  minute ieșeam din casă grăbindu-mă spre metrou și apoi spre gară, cu rucsacul cel mare în spate.

Am rugat băieții să-mi ia și mie bilet, ca să prindem trenul împreună. Am prins trenul. Eram 5… Fantastici.

Am ajuns la Brașov, de unde trebuia să luăm un microbuz spre Avrig. Ne-am dus fiecare pe la WC, pe la chioșcuri pentru mâncare etc. Când m-am întors, nu era nimeni. Am așteptat, m-am dus să-mi iau ceva de ronțăit, m-am uitat împrejur… mi-am mai luat ceva de mâncare, am dat unui copil de țigancă ce-mi luasem înainte… colegii mei nu mai apăreau. M-am hotărât să-mi deschid telefonul. Mesaje. Ei plecaseră. CUM? Probabil că, în timp ce eu stăteam cu spatele la mașini, ei urcaseră în microbuz, mă așteptaseră, s-a aglomerat foarte tare, ei nu mai puteau coborî, eu nu aveam telefonul deschis…. Și am rămas prin auto/gara din Brașov. Primul gând a fost să mă întorc la București. Dar, liderul m-a încurajat că mă vor aștepta la Avrig. Am închis ochii, m-am liniștit și, în scurt timp, găseam un alt microbuz care mergea în direcția dorită. M-au așteptat o oră la Avrig. Când i-am întâlnit, am numărat mutrele celor care mă înjuraseră . Erau… cinci. Mai apăruse cineva.

Am pornit-o la drum. Voiam să ajungem la cabana Bărcaciu. Am luat-o pe jos. Erau vreo zece kilometri până la poalele muntelui. Din fericire, o dubiță ne-a mai scurtat traseul, ușurându-ne calea.

Am urcat prin pădure, spre cabană. Mi-era dor de pădure. A fost nevoie să aprindem frontalele. Am găsit bețe de trekking  – unul de fag și unul de brad – și le-am luat. Știam cât de folositoare mi-ar putea fi.

Ne-am cazat la cabană, în pod. Am hotărât să ne trezim devreme a doua zi, pe la ora 4. Așa am făcut. Tom Sawyer și Huckleberry Finn își făcuseră bagajele și nu mai aveau răbdare cu … cei mai în vârstă. Ziceau că pleacă singuri, dar n-au făcut-o. Ar fi fost o mare imprudență.

Am pornit la drum. Voiam să ajungem la refugiul Călțun – asta era ideea. În scurt timp a început urcarea. Pe măsură ce urcam, se întețea ninsoarea și scădea vizibilitatea. Fetele pomeneau despre căldura de la cabană… A început să nu-mi mai placă. Presimțeam ceva? Le-am întrebat dacă e vreuna dispusă să se întoarcă. Niciuna, bineînțeles! Îmi era frig și mi-am amintit de frigul de la ,,5 jnepeni”. Nu mai voiam asta! O puternică dorință de a nu mai continua m-a cuprins. Mă tot uitam în urmă gândindu-mă să mă întorc singură, dar nu mai vedeam urmele și cum sunt foarte dezorientată în spațiu, am hotărât să nu rămân singură și să merg înainte, cu ceilalți.

O ceață, o ,,negură” albă se apropia din spate, în față era deja totul alb. Ninsoarea ne-a cuprins cu totul în albul ei. Pe alocuri se stârnea viscolul. Încet, încet ne-am obișnuit cu frigul. Am intrat adânc în ,,urgia albă”. Băieții mergeau în față și făceau potecă schimbând din când în când locurile. La un moment dat, i-a înlocuit și una dintre fete, mai îndrăzneață și mai ușoară. Până la Scara era un traseu de 2-3 ore. Noi l-am făcut în vreo 11… Nu din cauză că se mergea greu, deși era și asta, ci pentru că nu vedeam absolut nimic și ne ghidam doar cu GPS-ul. De vreo două ori ne-am învârtit în cerc. Picase ideea cu a ajunge la Călțun. Primul refugiu mai apropiat era Scara.Să ne întoarcem nu mai puteam, mersesem prea mult. Nu se mai vedeau creste, nu se mai vedeau prăpăstii și nici vreun marcaj. Uneori găseam câte un marcaj și eram fericiți, dar direcția spre următorul nu era ușor de găsit. Ne rugam să găsim refugiul, fără să ne mai gândim și la ce va fi după… Am înotat prin zăpadă, viscol și ger cele unsprezece ore. Alteori eram nevoiți să abordăm câte o pantă pe care nu cred că ne-am fi cățărat în condiții normale. Dar acum nu vedeam mare lucru… Exista risc de avalanșe, am observat cu toții asta, dar nimeni nu zicea nimic…  Pășeam pe urmele pașilor făcute de primul din șir, ca să nu tăiem zăpada. Nu era nevoie de colțari, însă de piolet sau bețe de trekking, da. Îmi luasem bețele mele de lemn, care au fost excelente. Aveau noduri și intrau bine în zăpadă susținându-mă, mai ales pe pantele alea de 75 de grade, pe care nu le-aș fi putut urca fără sprijin.

Uneori eram nevoiți să mergem în patru labe, ca să nu ne afundăm în zăpada prea înaltă. Bețele, ne țineau la suprafață, dacă le  așezam orizontal pe suprafața de parcurs. Alteori mergeam în patru labe din cauza vântului care ne culca la pământ. A fost amuzant odată, când viscolul ne-a pus pe toți la pământ, simultan.

În fine, când a apărut refugiul la orizont (adică la vreo 4-5 metri) am auzit strigăte de bucurie și urlete să mă las la pământ. Nu am priceput ce spuneau ceilalți decât după ce m-a  trântit viscolul. Dar m-am ținut bine. Ușa s-a deschis greu, era zăpadă în fața ei și trebuia desțepenită… Au muncit băieții și au reușit. Înăuntru ne-am îmbrățișat cu toții, ca niște copii fericiți.

Era 16,30-17… Aveam o noapte lungă de rezistat la vreo -10 grade.

Aveam termosuri cu ceai. Liderul avea un primus, un băiat mai avea o butelie. Ne-am încălzit, oarecum. Ne-am băgat în sacii de dormit. Unii aveau bocancii uzi, mănușile la fel… S-a descurcat fiecare cum a putut. Mâncare aveam destulă, apa înghețase în sticle. Am topit zăpadă pentru ce mai era nevoie. În funcție de fiabilitatea sacilor de dormit, am dormit mai mult sau mai puțin înghețați. Aveam fularul cu gheață pe el de la respirație. L-am băgat într-o pungă și aceasta în sacul de dormit. Până dimineața a rămas la fel. Una dintre fete pierduse izoprenul, căci i-l luase vântul…

Noaptea se auzea viscolul urlând de ziceai c-o să zboare acoperișul. Partea mai grea era cu mersul la WC. Trebuia să ieși afară și să te bați cu  același viscol.

A venit și ziua a doua. Planul era să ne întoarcem la cabana de unde veniserăm, dacă  puteam. Am plecat mai târziu, pe la 9,30 – 10. Ne-am îmbrăcat după cum aveam haine în bagaje. Eu mi-am reparat una dintre parazăpezi, căreia i se rupsese cureaua de prindere în catarmă. Speram să ieșim cu bine din găleata în care era amplasat refugiul. Trebuia să coborâm niște zone abrupte, să ajungem la marcaj… Ne-am legat cu coarda, toți șase. Rucsacul mi se părea ușor. Cred că pusesem multe haine pe mine și îl mai golisem.

Au trecut niște ore până când am ajuns la zone mai puțin periculoase. Începeam să găsim marcajele mai ușor. Liderul era epuizat de efort. Ne rugam să țină bateria la GPS. Îl folosea pe cel de-al doilea. Îl ținea în buzunarul interior de la piept. O dată i s-a întâmplat să scape amândouă telefoanele pe lângă buzunar. Când a vrut să-l scoată pe cel cu GPS-ul funcțional, nu-l mai găsea. A fost un moment cumplit pentru el. Din fericire, telefoanele erau în interiorul hainei, oprite în elasticul de la bază. De atunci, Tom Sawyer îi amintea mereu să verifice și să închidă fermoarul de la buzunar…

Ochelarii mei de vedere (care altădată erau buni și la zăpadă) se umpleau de gheață și nu mai vedeam nimic prin ei. După ce îi ștergeam, în secunda următoare erau înghețați la loc. Așa că i-am dat jos. Uneori, viscolul te făcea să te oprești și să te întorci cu capul în direcția opusă. Ochelarii de ski îi lăsasem acasă…

Fiecare marcaj găsit era o victorie. Când a apărut zona cu copaci, băieții au găsit și urmele vechi. Acolo ninsese mai puțin și nu viscolise vântul zăpada. Nu mai era nevoie de GPS! Parcă înviasem cu toții.

La cabană am băut vin fiert – cei care mai eram în picioare. Două zile ne rugasem la toți sfinții cunoscuți, la arhangheli, la îngeri, la ființele de lumină etc.  să ne ajute să găsim drumul. Am mulțumit.

Ziua plecării.

Mi-am uitat bețele de trekking la cabană!

O mare parte din drum am mers pe urmele lăsate de un… ursuleț. Atâta doar că erau în sens invers traseului nostru.

Cumva, sufletul mi-a rămas în norii de zăpadă și viscol prin care am trecut. E greu să cobori de acolo. Nu a fost frică, a fost altceva. A fost dorința de a găsi drumul.

Un timp o să fac numai dușuri fierbinți…

 

Reclame

4 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Touching the Void

http://filmehd.net/touching-the-void-culmile-neantului-2003-filme-online.html

Scrie un comentariu

Din categoria Filme educaționale

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 16

Dragul meu Vis,

Oooo… cât a trecut de la ultima comunicare? O eternitate… Intens – ca tot ce se petrece în ultima vreme.

Am fost prinsă într-un val al energiilor – nu neapărat negative – ca toți pământenii, de altfel. O parte dintre noi se afundă, încă, în nimicurile fără sens ale vechii paradigme, celalată parte se înalță progresiv pe aripi de îngeri.

Am fost pe urmele morții, i-am simțit mirosul, i-am văzut opera… Am atins-o. Nu, nu acolo unde s-a dus toată lumea; în altă parte. În inima munților, desigur. Acolo moartea e frumoasă, dar îți dă fiori reci de singurătate. Și, cu toate că mi-am propus să trec mai rar pe acolo, am s-o fac din nou. De ce? E dependență? E chemare? E adrenalină? E rezonanță? Sunt toate la un loc? Ce mai contează?

Aveam atât de multe să-ți spun, încât le-am uitat pe toate, pentru că și-au pierdut sensul.

Trăim și atât. (pe Valea Bucșoiului și Creasta Balaurului)

1610996_10207070003044099_6508052755576841089_n 1898285_10207070033644864_5588732927680111825_n 10155308_1067990469886469_6019875466260494609_n 11221521_1143010419055616_5645522659146903088_n 12009729_10207070132927346_4221153286457882869_n 12065796_10207070064965647_6948615313129415268_n 12144865_10207070004364132_5222134026688908517_n 12189127_1143010685722256_5154661259180917649_n 12189173_10207070076445934_4454405264430935968_n 12189710_10207070075725916_5827180388345705623_n 12190972_10207070000644039_8830989689347911063_n 12191520_10207070131007298_4833697447554302795_n 12191537_10207070085806168_3815316345823358371_n 12191967_10207070083686115_1230149500857776317_n 12193755_10207070076405933_4666829117920138768_n

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Integrala Crestei Făgărașului – Ziua 3: Viața de refugiu

balerinudincarpati

Ziua 3

După unele negocieri cu Radu, am decis să încercăm totuși un segment scurt, până la refugiul Fereastra Zmeilor. Știam că avem nevoie să ne apropiem puțin de obiectiv, pentru a nu încărca ultimele două zile prea mult. Așa că am plecat pe o vreme cam cețoasă, în jurul ore 12.00 din cabana.

IMG_2760Foto: Părăsind cabana Podragu

IMG_2764Foto (V): Fenomenul barierei de nori observabil și acum

IMG_2769Foto (V): Spre Iezerul Podu Giurgiului

IMG_2770Foto: Iezerul Podu Giurgiului

IMG_2778IMG_2783Foto: Momente de vizibilitate pe crestele ascuțite

IMG_2788Foto: Zona „La 3 pași de moarte”

Într-un final ajungem la refugiul Fereastra Zmeilor pe la 3, cam devreme ce-i drept, dar înaintea ploii.

IMG_2799În ciuda poziționării superbe a refugiului, nu am fost atât de ocupați cu priveliștea, cât cu uscatul hainelor și bocancilor udate cu o zi în urmă..

IMG_2802Foto: Bocancii fiind uzi, Radu confecționează papuci din ce găsește.

Viața de refugiu..

IMG_2805IMG_2806IMG_2807IMG_2811IMG_2810IMG_2808 Foto:…

Vezi articolul original 93 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Christian Adventure

Școala care mi-a schimbat viața

I-am auzit pe mulți spunând asta. Nu-mi place să imit sau să repet ce spun alții, dar, de data asta trebuie să recunosc: da, mi-a schimbat viața!

M-am înscris ezitând, deși știam că îmi doresc foarte mult să fac ceea ce scria în textul de reclamă. Mi-era teamă de ideea de a învăța, o respingeam în totalitate. Cu ajutorul unui prieten, însă, m-am dus.

Așa a început aventura.

Cursuri, aplicații. Cursuri, aplicații.

La început m-am speriat când am auzit ce echipament îmi trebuie. Dar am rezistat tendinței de a mă retrage și ,,Universul” m-a ajutat să găsesc.

Am cunoscut oameni și am învățat să cunosc oameni. Am constatat că aproape toți ,,muntzomanii” care rămân fideli muntelui sunt deosebiți. M-am bucurat de faptul că m-au acceptat printre ei.

Fiecare aplicație practică a Școlii de ghizi montani a fost o aventură. De la ușor la greu.

Dintotdeauna mi-am dorit să escaladez munții, dar nu am avut condițiile necesare. Însă, cum energia Pământului e în continuă transformare, iată că sincronicitățile s-au produs. Am mulțumit cu recunoștință pentru ele. M-am închinat în sufletul muntelui și am început să mă contopesc cu el. Am început să-i simt căldura (chiar și în iarnă), am învățat să-i cunosc iubirea, m-am integrat în inima pădurii, am plutit în frumusețea florilor sale. Și voi continua să o fac, atâta timp cât voi putea. Da… și apele. Cum să le uiți? Energia lor te scoate în afara timpului, dacă înveți să le accepți.

Nu-mi pasă dacă am promovat sau nu. E singurul examen la care am venit cu plăcere și la care AM  SIMȚIT să scriu ceea ce am scris. E examenul pe care îl doresc tuturor: fără stres, fără teamă, cu inima deschisă. Se numește a dărui. Așa cum și liderul Școlii a dăruit. Ne-a dăruit posibilitatea de a ne cunoaște, pe noi înșine și pe cei ca noi. De a cunoaște oameni cu care să împărțim aceleași trăiri. De a ne ,,crește vibrația”. De a ne regăsi în măreția muntelui. De a ne depăși limitele și de a dori cu putere acest lucru.

Fiecare traseu/tură pe munte e un dans. Un dans cu tine însuți: dansul zborului spre înălțimi.

„Provocarea supremă este să depăşeşti entropia, să spargi acele bariere care închid şi izolează viaţa, limitând energia şi împlinirea.”
(Kerro Panille – Cânt închinat lui Avata.
Pandora. Incidentul Iisus – Frank Herbert, Bill Ransom)10639713_10204674512516750_1871303829307975146_n

10645154_10204674511116715_2801948838950471624_n

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

De rerum naturae: „28 Septembrie 2015″…

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Summerhill

Scrie un comentariu

Din categoria Filme educaționale

Valea Mălinului

20150913_09325920150913_09500620150913_09501220150913_09551220150913_102927
20150913_10102120150913_10180320150913_101053

20150913_10503920150913_10583920150913_095723
20150913_095955
20150913_095944
20150913_11151620150913_11042820150913_11194020150913_12422220150913_13225320150913_13434912002091_785498781562833_2214665717108769987_n11220838_785501278229250_4084474212359255912_n12003960_785498531562858_5464989268484232796_n12036949_785498254896219_4429874010192861080_n12036927_785501074895937_3375984463392772469_n11999045_10206811592503997_879557789471744838_n

4 comentarii

Din categoria Imagini

Din scrisori – 13

Dragul meu Vis,

Am întâlnit un pui de vulpe în pădure. S-a apropiat de mine, mirosindu-mă ca un cățel. Mi-a amintit de vulpea îmblânzită a micului prinț. Și, la scurt timp, a apărut și micul prinț, exact așa cum mi-l imaginam. Micuț, blond, cu ochii calzi și veseli, inteligenți, căprui, cu părul tuns rotund, cu privirea deschisă, zâmbitoare… L-am remarcat de cum l-am văzut, dar nu știam cine e… Doar i-am simțit energia plină de iubire pe care o emana. Nu, el nu a venit din pădure. A venit de pe o altă planetă, nu-i mai știa numele… O planetă cu cerul mov, apele portocalii, fără munți, fără copaci, fără flori ca ale noastre. Părinții lui au fost omorâți de astronauți (?) iar pe el l-a luat regele să îl crească. Un rege bun, de altfel. Mai are vreo 9 frați și vreo 10 surori, iar regele are și el peste 10 copii. Acolo el are 90 de ani și când a venit aici și-a ales părinții. Cei de pe planeta lui se pot transforma în orice, chiar și în mașini. Combustibilul este (ca) o gelatină…

La ei nu există școală, părinții se ocupă de educație, iar el a venit aici ca să întâlnească anumiți oameni…

Ce zici, îl cunoști?

 

2 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 12

Dragul meu Vis,

Povestea gândului meu se dezvoltă în fiecare zi, cu noi trăiri.

Am întâlnit oamenii cu mintea de plută și inima de oțel.

Am întâlnit pietrele cu inimă, copacii cu suflet și munții care știu să iubească. Tu îi știi?

Le-am cântat oamenilor cu inima de oțel și era cât pe ce să le-o topesc, dar mintea de plută  le-a împrăștiat gândurile frumoase rămânând goală…

Le-am cântat florilor și ele au crescut în frumusețe. I-am cântat pădurii și ea mi-a dăruit surâsul interior. Le-am cântat munților și ei m-au învățat să iubesc.

M-am întors în zborul interior ținând în pumnul strâns darurile primite. Cândva, poate voi mai încerca să le ofer oamenilor de plută din aceste daruri. Sper ca ei să învețe să le primească și să-și deschidă inimile spre lumină. Poate mă vei ajuta și tu.

10956400_1006370906050283_2777944455951029368_n

20150906_092726

 

20150906_103607 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20150906_110258

20150906_10400320150906_111904

20150906_112301 - Copy20150906_11504920150906_12001520150906_120023P1150792

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1150704

20150906_120047P1150869

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Cauzele spirituale ale bolilor (I)

196187_10150898512043303_265058064_nSerghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor. Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:

Prima cauza:

Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ. Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui proces i s-a raliat medicina.

Vezi articolul original 2.751 de cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

Cauzele spirituale ale bolilor (partea a II-a)

Un articol mai important decât, poate, am crede…

305Ploaie20rosieCauza a patra:

Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului.

Vezi articolul original 1.481 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Cascade ascunse în Bucegi!

6 comentarii

Din categoria Imagini, Material didactic, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 10

Dragul meu Vis,

Alerg cu stelele în jurul pământului păstrând legătura dintre cer și planetă. Am învățat despre oamenii care trădează ușor (pe sine și pe ceilalți), despre oamenii care sunt oameni, despre unul dintre enții bătrâni, despre micimea noastră  în fața munților, ce parcă ne izbesc cu veșnicia, cu nemurirea, cu verticalitatea. Am privit de jos cum acest Mare Bătrân ne suportă pașii de furnici pe creasta sa de uriaș, uneori blând, alteori aprig și rece. O  respirație ușoară de-a lui e ca un vânt aspru pentru noi, ca un vifor, câteodată…  M-am închinat din nou la Muntele din munte și am mulțumit pentru că m-a primit cu bunăvoință…

Un stol de păsări negre trecea dând lecții de zbor puilor… Și încă unul… Nu le-am recunoscut. Erau lecțiile din înalt. M-am gândit la lecțiile noastre, la fiecare conexiune pe care o facem, cu bucurie sau rănindu-ne. De cele mai multe ori ne rănim unii pe alții. Învățăm și suferim. Invers, de fapt.

Să tăiem conexiunile? Să ne construim câmpuri de protecție?

Nu.

Ne dezvoltăm prin suferință. Învățăm să o ducem făcându-ne prieteni… Ne obișnuim cu ea… devenim duri.

Mai știm să iubim, să râdem, să plângem?

Koncheto 6

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Koncheto ridge between Kutelo peaks, August 2015

Plimbare la 2900 de metri. După care urmează creasta Koncheto… Pe aici am fost. Video de Cătă Oprea.

Și pe youtube:

Koncheto 1 Koncheto 2 Koncheto 3 Koncheto 4 Koncheto 5 Koncheto 6 Koncheto

4 comentarii

Din categoria Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

jaaaazz…

2 comentarii

Din categoria Muzică

Din scrisori – 9

Dragul meu Vis,

Ieșiri memorabile din cotidian – spre înălțimi… Cineva întreba: ,,Care e Everestul tău?”

Problema e, după ce l-ai găsit – ce faci? Cum îți găsești sensul și scopul? Cam dificil, nu? În ce te refugiezi? Cum ți se mai pare viața aici, pe Pământ? Și trăiești cu măreția în care ai avut norocul să fii primit, în suflet, în gând, în visare… Ar fi bine să-ți găsești… surâsul interior. Să așezi acolo imaginile în fața cărora te-ai închinat, cu smerenie, să mulțumești pentru favoarea de a ți se fi dezvăluit în toată splendoarea lor. Să-ți arăți recunoștința pentru faptul că ți s-a permis să te conectezi la sufletul muntelui, dinspre interior, spre cel mai înalt vârf… Să atingi stâncile care te-au lăsat să le treci, binevoitoare, să le transferi din inima ta caldă iubire, pentru puterea pe care ele ți-au transmis-o din evuri necunoscute. Conexiunea s-a făcut pe veci – sau poate s-a refăcut după lunga ta absență din viața cosmică – timp în care ai fost ocupat cu serviciul, cu goana după bani, cu viața de sclav…

Să aprinzi o lumânare pentru cei căzuți sub fulgerele care nu le-au permis să atingă vârful. Sau, poate le-au permis să rămână acolo pe veci… cine știe?

10431517_1006226342743645_7775396935614468575_n 836

 

 

 

 

 

 

Spre Moldoveanu 684 689 699 715 723 724 738 757 762 763-2 764-2 766-2 767-2 776 789 805

11742812_1006226442743635_4240916183020208614_n

Foto: Anda Parnica

5 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Taramul interzis

CasaEVV

Am numit taramul interzis acel loc unde sunt doar mortii, iar cei vii nu au voie sa patrunda. Iar daca ei patrund, isi asuma riscuri.

Unul din taramurile mortilor este cimitirul, acolo unde, desi e „taram sfant”, cei vii se simt sleiti de puteri. Poate ati crezut ca o vizita intr-un cimitir, chiar daca nu la mortii vostri, este consumatoare de energie din cauza tristetii pe care o simtiti intr-un astfel de loc sumbru. Deloc. Daca ar fi sa gandim in de-amarunt, veti observa gradul de consum ca fiind diferit de la un cimitir la altul. La asta contribuie o multitudine de factori, iata cativa dintre ei:

1. Arhitectura. Arhitectura are puterea de a crea o iluzie ce poate strapunge campurile de protectie ale unui individ, lasand astfel loc sa se strecoare teama.

2. Vechimea mormintelor. Cu cat un spirit ramas prins intre lumi are vechime mai mare, cu atat…

Vezi articolul original 245 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

disciplina, a fi sau a nu fi – adevar

CasaEVV

credinta poate muta muntii, lumi intregi, puncte de asamblare.

cand spui cred ca pot.. te separi de credinta.

cand spui sunt si pot, esti una.

tuaregs

este folositor sa inveti despre diferitele fatete ale adevarului, aminteste-ti sa vezi si intregul.

orice e prea mult aduce dezechilibru fix.  unii gasesc graalul in explicatiile ratiunii si ale logicii. cred ca daca explica toul si inteleg logic ii ajuta la ceva. altii in fizica, cuantica, stiinta, religia, postul, ispite..

a stii este alta si a putea face este una. atentie nu unul.

o poezie cuprinde esentele mai bine..

Sintaxa
Un om care se holba la ecuaţiile lui
A spus că universul are un început.
„Fusese o explozie, a zis.
Big-bang-ul cel mare şi universul s-a născut.
Şi se extinde”, a mai zis.
Chiar îi calculase lungimea vieţii:
Zece miliarde de rotiri ale Pămîntului în jurul Soarelui.
Tot globul 1-a aplaudat.
Şi toţi…

Vezi articolul original 365 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 7

Dragul meu Vis,

Era teoria cu Universul… Aiurea. S-a confirmat și s-a infirmat. Lipsește ceva. Ce? Ce nu fac bine la aplicarea acesteia? Credința? Vizualizarea? Simțirea? Habar n-am. Credeam că le-am aplicat pe toate. Dar cred că fac parte din alt Univers și nu rezonez cu acesta de aici! Hahahaha! Tu rezonezi? Hai să fugim împreună în alt Univers! Luăm și copacii cu noi! Și florile! Și râurile! Și… munții! Și norii! Și…… Nu. Fluturii îi lăsăm aici. Sunt efemeri. Frumoși, dar mor repede. Doar frumoși. Nu rezistă la dematerializare… Tu reziști? Sau te materializezi cum aici nu?

Să fugim în alt Univers! Unul în care nu există sentimente, dar nici gândire. Cum ar fi acolo? Doar percepție? Simplu – nimic. Vrei un Univers al Nimicului? Nu, nu e o gaură neagră. Vid? Poate. Dezintegrare? Poate.

Producătorii de clone – mai greșesc și ei… Mai scot câte o clonă stricată, cu o mână ruptă, cu zâmbet tâmp, cu psihic instabil… Etc.  Cred că aici au adunat clonele stricate – noi! Clone care încearcă să se înțeleagă unele pe altele, dar nu pot… sunt doar rebuturi… Oare n-ar fi putut să ne creeze capacitate de autodezvoltare? Nu. Nu ne-au dat-o. A rămas la… originale.

Dar, Vis – NOI CE SUNTEM?

Am uitat… muzica!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Escaladă

127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 144 147 148 DSC_0266 DSC_0267 DSC_0268 DSC_0338

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Imagini

Calea pelerinului – 8 – despre rugăciune

innerspacejournal

Calea pelerinului – 8

Pe lângă experienţa iubirii în umilinţă, experienţa Transfigurării reprezintă una dintre caracteristicile fundamentale ale vieţii isihaste; la Muntele Athos, după exemplul lui Grigorie Palamas, se insistă foarte mult asupra realismului acestei experienţe care constituie chezăşia învierii noastre, a participării noastre la lumina necreată. Nikos Kazantzakis observă că tendinţa noastră este de  ,,a-L umaniza pe Dumnezeu, când ar trebui de fapt să îndumnezeim omul” – în totalitatea lui. Un exemplu luat din istoria artei ne poate ajuta să înţelegem ce poate însemna ,,pierderea teologiei energiilor divine în lumea occidentală”. Corpul lui Hristos şi cele ale sfinţilor erau reprezentate odinioară în nimb, erau complet aureolate de lumină, apoi această lumină s-a transformat în aureolă numai în jurul feţei, ajungând în cele din urmă la dimensiunea unui mic disc sau inel deasupra capului lui Hristos şi al sfinţilor, ca şi cum graţia s-ar fi retras din corpul omului, ne…

Vezi articolul original 557 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului – despre rugăciune (7)

innerspacejournal

Calea pelerinului – 7

Biblia şi Filocalia pe care le cita mereu stareţul vor deveni singurii tovarăşi ai pelerinului, care va continua astfel să verifice cu grijă autenticitatea experienţelor sale în oglinda tradiţiei. Pas cu pas, rugăciunea îşi urmează drumul în fiinţa lui; întocmai precum Avram, pelerinul ,,merge în prezenţa lui Dumnezeu” şi rugăciunea îl face să se menţină în prezenţa Sa sfântă, să revină neîncetat la El prin invocaţie, îl transformă şi-l călăuzeşte spre Plenitudinea Sa. Creştinul nu este un om mai bun decât alţii, nici mai inteligent, nici mai iubitor, el doar merge cu Cineva, rămâne în Prezenţa sa, iar această Prezenţă, mai mult decât toate eforturile sale , îl transformă.

Într-un cuplu se spune că bărbatul şi femeia, îmbătrânind, ajung să semene chiar fizic; trăind astfel prin rugăciune în apropierea lui Dumnezeu, ajungem să semănăm cu El: devenim ceea ce iubim.

,,De atunci şi până azi mereu…

Vezi articolul original 888 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

4 ani!

La mulți ani, Innerspace!

140147

19 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori-5

1908201_479420932205395_4422319676899722981_n

Dragul meu Vis,

Am călătorit mult, într-un timp scurt.

Cristalul promis s-a încărcat cu primăvară, cu ciocârlii , cu brândușe, cu înălțimi, cu păduri verzi și pâraie învolburate… cu tinerețe. Am reunit soarele și luna în același moment și le-am oglindit în sufletul tău. Firele de praf care încercau să umbrească lumina au fost înlăturate. Din adâncurile pământului am adus și am plantat liniștea. Ești pregătit să primești toate astea?

 

12 comentarii

Din categoria Capsule

Calea pelerinului – despre rugăciune – 6

innerspacejournal

Calea pelerinului – 6

(…)

Stareţul îi propune pelerinului un ,,antrenament” progresiv: 3 000 de invocaţii pe zi, apoi 6 000, apoi 12 000… putem fi şocaţi de acest aspect ,,cantitativ”! Stareţul ne reaminteşte un aspect esenţial: calitatea rugăciunii nu depinde de noi, ci Dumnezeu o dă, însă cantitatea este ceea ce putem noi să-I oferim lui Dumnezeu (,,timpul pe care ţi-l petreci cu trandafirul tău îl face pe acesta atât de preţios”). Cantitatea este ceea ce ţine de natura noastră, de efortul nostru; ea nu provoacă graţia, nu este cauza acesteia, dar ea ne aduce în starea şi condiţia optimă de non-distragere pentru a-l primi pe Înger atunci când va trece pe la noi…

Rugăciunea trebuie să fie frecventă, căci perfecţiunea şi corectitudinea rugăciunii noastre nu depind de noi, după cum spune şi apostolul Pavel: ,,Noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie (Romani 8,26). Numai sârguinţa a fost…

Vezi articolul original 702 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Mantra sufletului

CasaEVV

Pentru cei care nu cunosc termenul de mantra, acesta inseamna o invocatie repetitiva (de cele mai multe ori cu voce tare) cu tenta spirituala a unor simboluri, a unor ghizi de lumina sau altele. De multe ori, mantrele sunt puse pe o anume melodicitate pentru a le inlesni si intari puterea de invocare.

Exista o mantra a Sufletului, este foarte bine gandita si mai ales este incredibil de pura prin legatura cu inceputurile, drept pentru care are un impact covarsitor asupra sortii si a corpului fizic, in general. Aceasta se intampla din cauza faptului ca cei mai multi oameni isi fac alegerile pe baza realitatii imediate (cea fizica), ceea ce nu este in deplin acord cu spiritualul – de cele mai multe ori.

Mantra sufletului afecteaza atat Sufletul cat si Steaua Sufletului. Steaua Sufletului se afla se circa 15 cm deasupra capului, adesea este confundata cu chakra superioara a 8-a (ei…

Vezi articolul original 66 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Reintregirea campurilor

CasaEVV

Orice corp fizic este inconjurat de campuri energetice de protectie. Campurile energetice sunt menite sa amorseze duritatea vibratiei scazute a fizicului in comuniune cu vibratia inalta a spiritului. Cand aceste baraje se sparg si cele doua intra in contact direct, apare durerea.

Diferenta de vibratie covarsitoare intre doua componente alaturate fara camp de protectie, produce durere.

Aceste campuri, odata sparte, se pot regenera de la sine sau nu, in functie de puterea interioara. Acesta este, insa, cazul in care totul este la nivelul 0 in care nu se intervine. Pentru a interveni in regenerarea campurilor este necesara intentia.

Algoritm de reintregire a campurilor

Cu voia lui Dumnezeu, invoc puterea matricei originale de Creatie care sa curga prin corpul meu si sa reintregeasca campurile sparte!

Vezi articolul original

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului – despre rugăciune – 5

innerspacejournal

Calea pelerinului – 5

(…) ,,Doamne miluieşte” înseamnă: ,,Tu Care eşti, trimite asupra mea, asupra tuturor, Suflul Tău, Duhul Tău, şi totul va fi reînnoit; fie ca Mila şi Bunătatea Ta să se pogoare asupra mea, asupra tuturor; nu privi la neputinţa mea de a Te iubi, de a respira în Tine, ci fă din nou să înflorească dorul meu, schimbă-mi inima de piatră în inimă de carne…”

La ,,Doamne miluieşte” se adaugă în general Numele lui Iisus, al lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Sfinţii părinţi insistă foarte mult asupra importanţei Numelui lui Iisus în rugăciune, pentru că astfel însăşi prezenţa lui ,,Theantropos”, a Dumnezeului-om se apropie de noi; realizăm că Dumnezeu nu este fără om şi că omul nu este fără Dumnezeu – în El, Dumnezeu şi omul sunt indisolubil uniţi ,,fără confuzie şi fără separare”.

Chiar în interiorul acestei invocări a Numelui lui Iisus poate să apară…

Vezi articolul original 359 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului – despre rugăciune

innerspacejournal

Calea pelerinului – 4

În învăţătura dăruită de stareţ pelerinului, forţa imaginaţiei este călăuzită înspre inimă; de ce să-L cauţi în afară pe Cel care se află înăuntru – deşi această noţiune de exterior şi interior este necesar să fie relativizată – oare nu umple El totul? Important este să-ţi stabileşti un loc unde prezenţa Sa se simte mai pregnant. Pentru isihaşti, locul privilegiat, ,,locul lui Dumnezeu”, este inima.

,,Să ai o inimă şi vei fi mântuit.” A avea o inimă nu înseamnă numai a te concentra asupra unei anumite părţi a trupului, ci reprezintă un anumit fel de a fi, de a vedea, de a respira cu inima. Trăsătura specifică a inimii este familiaritatea cu toţi şi cu toate, trăirea nu într-o lume de obiecte ci într-o lume de prezenţe. Rugăciunea isihastă are ca scop această trezire a inimii, această sensibilitate faţă de prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi…

Vezi articolul original 636 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului – despre rugăciune

innerspacejournal

Calea pelerinului – 3

  • ,,Aşază-te” – Aceasta se referă în primul rând la postură, la atitudinea justă, la ,,postura care exclude impostura” (dar aici nu se pune problema să intrăm într-un şablon, nu există meditaţie prefabricată); a fi nici crispat nici molatec, într-o atitudine de relaxare şi în acelaşi timp de vigilenţă… Este postura iubitei din Cântarea Cântărilor: ,,Dorm, dar inima mea veghează”.

Modul corect de a te aşeza este cel care îţi permite să rămâi cât mai mult timp nemişcat fără să oboseşti, nemişcarea trupului favorizând-o pe cea a minţii, chiar dacă într-o primă etapă aceasta se agită, de unde reiese şi importanţa perseverenţei în această nemişcare.

La nivel psihologic, ,,aşază-te” înseamnă ,,să-ţi regăseşti temeiul”, să fii într-o atitudine de stabilitate şi de echilibru; în limba română expresia echivalentă ar fi ,,a fi în largul tău”, desemnând starea unei persoane în armonie cu ea însăşi.

Într-un sens mai spiritual…

Vezi articolul original 687 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului – despre rugăciune

innerspacejournal

Calea pelerinului – 2

,,Am auzit multe predici foarte frumoase despre rugăciune, dar toate erau nişte îndrumări despre rugăciune în general: ce este rugăciunea, de ce trebuie să te rogi, care sunt roadele rugăciunii. Dar cum să ajungi să te rogi cu adevărat? În această privinţă nu mi se spunea nimic. Am auzit o predică despre rugăciunea inimii şi despre rugăciunea neîncetată; dar nimeni nu-mi spunea cum să ajung la această rugăciune…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Soseşte o clipă în viaţa noastră când nu ne mai putem mulţumi doar cu idei generale, ci avem nevoie de o îndrumare concretă, de a fi asistaţi pas cu pas în desfăşurarea experienţelor noastre spirituale. În marea tradiţie isihastă, la fel ca în toate marile tradiţii spirituale ale omenirii, se insistă asupra acestei transmiteri de la om la om, ,,de la inima mea la inima ta”.  Cea mai bună oglindă în care putem discerne calitatea sau caracterul…

Vezi articolul original 531 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Calea pelerinului

innerspacejournal

Calea pelerinului – 1

(…) Pelerinul mergea din biserică în biserică, de la o predică la alta, de la o cuvântare la alta. I s-a spus că Dumnezeu este lumină, limpede, curată, pură lumină, şi că a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a te trezi faţă de această lumină ,,care luminează orice om ce vine pe această lume.”

Bine, dar ,,eu nu văd limpede, mintea mi-e înceţoşată, gândurile mă bezmeticesc, cum să cunosc lumina adevărată?” I s-a tot spus că Dumnezeu este Iubire, Treime, Relaţie de persoane, fără confuzie, fără separare, şi că ,,Cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” Este minunat, nemaipomenit, este suficient să iubeşti… Dar ,,cum” să iubeşti? ,,Am cuvântul iubire pe buze, dar nu-i simt dulceaţa-n inimă, nu-mi pot suferi vecinul; desigur, îi iubesc pe cei care mă iubesc, dar pe cei care mă ponegresc? dar pe cei care nu mă…

Vezi articolul original 372 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Înapoi acasă

innerspacejournal

http://video.crestinortodox.ro/cyRF5mqsgru/Colind_traditional_din_Tracia.html

Înapoi acasă

« Tânărul discipol al părintelui Serafim a mai rămas după aceea încă câteva luni pe Muntele Athos. Rugăciunea cea simplă a lui Iisus, ,,Avva” (,,Tată Ceresc”), îl propulsa adeseori în abisuri fără margini şi fără fund, aducându-l uneori în pragul unei adevărate beţii extatice: ,,Nu sunt eu cel care trăiesc acum, Christos cel veşnic trăieşte în mine”, putea să spună el atunci, la fel ca Sfântul Pavel. Când era copleşit de aceste stări, în el apărea o mare umilinţă şi dorinţa intensă de intervenţie în favoarea celorlalţi, care se manifesta printr-o dorinţă arzătoare ,,ca toţi oamenii să fie salvaţi din starea în care se aflau şi să atingă plenitudinea extatică a cunoaşterii Adevărului”. El devenise acum precum o flacără vie; ardea mereu în focul iubirii. ,,Ardea tot timpul şi totuşi nu era niciodată consumat”. Trăia de asemeni adesea sublime viziuni luminoase. Unii spuneau chiar că l-ar fi…

Vezi articolul original 443 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Anthony Hopkins – vals

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Muzică

Nu conteaza la cine te rogi, conteaza cine te asculta !

CasaEVV

Simona Reinyte      In ultima vreme auzim tot mai des cuvantul “spiritualitate”. Atat de des incat nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva e o noua gaselnita care va avea partea ei de glorie si apoi se va stinge precum flacara violet sau va cadea in uitare precum ateismul ori soborul de preoti, toate in mare voga la un moment dat.
Era o vreme in care oamenii se declarau religiosi. In momentul in care si-au dat seama ca ceea ce numesc religie n-are nicio legatura cu credinta si nu este decat o forma de manipulare, au inceput sa se declare atei, adica inafara curentului religios. Adevarul este ca omul are nevoie de credinta asa cum are nevoie de aer, asa ca majoritatea celor ce s-au declarat atei au inceput sa devina spirituali. Nu mai vreau sa fiu maipulat, dar am nevoie sa cred in ceva ! In ce sa cred?…

Vezi articolul original 208 cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

A medita precum Iisus

innerspacejournal

A medita precum Iisus

«[…] Într-o bună zi, tânărul îl căută special pe părintele Serafim ca să-l întrebe: ,,Părinte, de ce nu mi-ai vorbit încă niciodată de Iisus? Care era rugăciunea Lui, forma Lui de meditaţie? În toate liturghiile şi slujbele eu ştiu că nu se vorbeşte decât despre El. În rugăciunea Inimii, aşa cum o descrie Filocalia, Numele Lui este adeseori invocat. De ce nu-mi spui nimic despre El?”

Părintele Serafim păru a fi foarte tulburat, ca şi cum tânărul i-ar fi cerut să-i dezvăluie cel mai intim secret al inimii sale. Cu cât mai mare este revelaţia dumnezeiască primită, cu atât mai mare este şi smerenia cu care ea poate fi transmisă altuia. Părintele Serafim îi mărturisi apoi că el însuşi încă nu se simţea atât de smerit pentru a-i putea comunica un asemenea secret: ,,Aceasta, să ştii că numai Duhul Sfânt te poate învăţa. Nimeni nu…

Vezi articolul original 530 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Muntele sfinților

37 comentarii

Din categoria Filme educaționale, Povestea gândului - a medita

Lumina Sfanta a Invierii sa va aduca sanatate,impliniri si sperante!

Blogul omului frumos

11141233_380007598853104_1377653225224483822_n

Hristos a inviat! inseamna: intr-adevar Dumnezeu exista!
Hristos a inviat! inseamna: intr-adevar exista lume cereasca ca lume reala si fara de moarte!
Hristos a inviat! inseamna: viata e mai tare ca moartea!
Hristos a inviat! inseamna: toate nadejdile bune ale omenirii sunt indreptatite!
Hristos a inviat! inseamna: toate problemele vietii sunt pe deplin dezlegate!
Toate parabolele principale si grele sunt lamurite; catusele intunericului si ale tristetii sunt sfaramate, fiindca: ” Hristos a inviat!” ( Velimirovici 248).
Iata ce inseamna a fi ucenicul Idealului intrupat: peste toate tristetile veacului de acum, a fi martor, cu pretul vietii, al invierii fiintei omenesti, la destinatia ei de obarsie!
Spiritul uman nu poate muri. El s-a retras doar in sine, lasand lumea din afara in stapanirea altor puteri. Poate ca aceasta constituie o tactica a spiritului pentru ca raul sa ajunga la ultimele lui consecinte si astfel indreptarea sa fie radicala si liber voita(…

Vezi articolul original 293 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Un Paște plin de lumină vie s-aveți!

Cei care sunteți în București: ne vedem la noapte, la slujbă,  la Domnița Bălașa. Corul cântă perfect!

46 comentarii

Din categoria Diverse, Muzică

Cum sa nu mai interpretezi lucrurile intr-o maniera personala

Vindeca Viata

nature-leaves-stones-plants-zen-pebbles-wallpaper-iphone-wallpaper-pebbles-hd-tumblr-size-retina-free-5-home-screen-lock-wallpapers-best(1)

Don Miguel Ruiz spune

“Nu mai lua absolut nimic personal. Nimic din ceea ce altii fac nu este din cauza ta. Ceea ce alti oameni fac si spun este o proiectie a propriei lor realitati, a propriului lor vis. Atunci cand vei deveni imun la opiniile si actiunile celorlalti, nu vei mai fi o victima a suferintei inutile”.

Traim intr-o lume unde nu intotdeauna oamenii sunt amabili unii cu ceilalti. O lume in care oamenii folosesc uneori cuvinte aspre pentru a comunica intre ei sau pentru a descrie o alta persoana. Pentru a putea trai in pace si armonie este nevoie sa invatam sa nu mai interpretam lucrurile intr-o maniera personala.

Nu este vorba despre tine, este vorba despre ei

“Nu ceea ce spun te raneste, este vorba despre ranile pe care le ating prin ceea ce spun. Te ranesti singur. Eu nu pot lua asta personal” Don Miguel Ruiz.

Vezi articolul original 1.323 de cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse

A medita precum Avraam

innerspacejournal

A medita precum Avraam

«Până acum, se putea spune că învăţătura stareţului Serafim fusese de ordin natural şi terapeutic. Călugării din vechime, după cum mărturiseşte chiar Filon al Alexandriei, erau de fapt nişte ,,terapeuţi” (,,tămăduitori”). Înainte de a conduce omul la adevărata iluminare, rolul lor era, înainte de toate, să vindece grabnic natura umană şi să o armonizeze pe deplin, astfel încât aceasta să poată primi Graţia cea înălţătoare a lui Dumnezeu, care nu contrazice natura, ci doar o restaurează şi o împlineşte. Muntele, macul, oceanul, pasărea, toate până la urmă l-au învăţat pe tânărul nostru să conştientizeze, să recapituleze diferitele nivele de existenţă mereu vii pe care fiinţa sa le cunoscuse cândva sau, cu alte cuvinte, diferitele regnuri care compun macrocosmosul: regnul mineral, cel vegetal şi cel animal.. Omul – după cum fiecare poate să-şi dea seama, privind cu multă atenţie  în jurul său şi în el însuşi –…

Vezi articolul original 1.028 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 4

Dragul meu Vis,

Pentru că e multă lumină, voi pleca… în tine. Ești tu, cu alte valențe, sunt eu – alta – nu e tăcere, nici suferință, e doar prezentul în fiecare clipă, e mirarea, seninul, recunoștința…

Plec din tine, ca să vin în tine, în jurul meu nu e nimic, e o cupolă de sub care văd agitația, durerea și lipsa de sens, dar trec pe lângă mine. Uneori le ating și-mi schimb vibrațiile, dar mă întorc în tine, la tine, din tine…

Să mă aștepți înăuntru, o să-ți aduc respirația pădurii și cântecul izvoarelor. Tu să-mi păstrezi inima, nu o iau, uneori e grea  și voi face loc pădurii să intre în locașul ei, ca s-o aduc la tine. La întoarcere o să facem schimb, după ce inima mea va deveni… pădure.

Dintr-un izvor o să-ți fac un cristal în care voi încorpora timpul. O să-l port pe undele sufletului și-o să ți-l aduc atunci când va începe să emită iubire. Va fi mic, atât de mic încât nici n-o să-l vezi și va trebui să ieși și tu din tine. O să rămân eu acolo…

Pe curând.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

A medita precum o pasăre

innerspacejournal

A medita precum o pasăre

« ,,Poziţia stabilă, orientarea consecventă spre lumina lui Dumnezeu şi respiraţia profundă, natural ritmată precum oceanul nu formează încă meditaţia isihastă, îi spuse într-o zi Părintele Serafim tânărului nostru. Trebuie să înveţi acum să meditezi întocmai ca o pasăre.” Şi , luându-l de mână, îl conduse  spre o mică chilie, deasupra căreia îşi făcuseră cuib două turturele. Ciripitul lor zglobiu îl încântă mai întâi pe tânărul nostru, dar sfârşi prin a-l enerva. Lui i se părea că ele îşi alegeau exact momentul când el dorea să doarmă pentru a-şi ciripi cele mai dulci şoapte de iubire. Tânărul nostru îl întrebă nedumerit pe călugăr ce înseamnă toate acestea şi cât va mai dura această comedie. Muntele, macul şi oceanul mai treacă-meargă (deşi, fără îndoială că cineva din afară ar fi putut imediat să se întrebe ce legătură aveau toate acestea cu creştinismul), dar acum, să ajungă…

Vezi articolul original 667 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse