Arhive pe etichete: alb

Din scrisori – 20

Dragul meu Vis,

Devii plictisitor prin forma pe care ți-am dat-o… Trebuie să fac o schimbare! 🙂

Demult nu am mai avut îndoieli. Acum au avut așa… o revenire neavenită. Analizam dacă nu cumva exagerez cu ieșirile la munte, dacă nu cumva greșesc și ar trebui să mai pun niște limite… Sau să folosesc, în continuare, orice ocazie mi se ivește…

Deși viscolul, ninsoarea sunt… reci și periculoase la munte, totuși, te cheamă să revii, se lipesc de sufletul tău, fac parte din tine din momentul când le-ai cunoscut prima oară. Devine DOR trăirea ta; dorul de zăpada muntelui, de muntele înzăpezit, de sufletul lui, pe care îl simți mai puternic decât vara… E fascinant să vezi cum te schimbă, te transformă, te aduce lângă el, te învăluie… Nu știu dacă ai vrea să stai veșnic acolo, dar inima  rămâne acolo, dorești tot timpul să te întorci, să vezi mai mult, să-l cunoști mai bine, să experimentezi alte… căi. Mereu e diferit, fiecare întâlnire e altfel, te surprinde de fiecare dată, te face să trăiești o mirare continuă. Te aduce la starea de îndrăgostire veșnică de el…

Ești și tu acolo? Îl ,,vezi”?

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6392

DSCN6393

DSCN6409

DSCN6438

DSCN6496

IMG_20160109_101258

IMG_20160109_110421

IMG_20160110_093815

Foto: Ivanov Andrei Octavian

 

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita, Proză

Spre alb – poveste parfumată

Își ridică privirea spre cer, ca într-un ultim gând de stabilire a traseului pe care voia să-l urmeze. Soarele era spre apus, putea fi privit cu ușurință, făcându-te astfel să te separi de lumea reală, ca linie de demarcație dintre lumină și penumbră. Se pregăti. Recapitulă încă o dată pașii pe care trebuia să-i urmeze. Orice greșeală o putea duce direct în… penumbră. Acesta era pericolul asupra căruia o avertizaseră mai mulți dintre cei ce experimentaseră zborul. Chiar și el îi spusese. Nu o dată… ,,Să ai grijă, încrederea ta trebuie să fie deplină, o mică ezitare poate dărâma totul, te poate arunca în prăpăstiile adânci ale deznădejdii, în brațele forțelor întunecate; atât așteaptă; te vor prinde fără milă și nu sunt mulți cei care au reușit să scape… Nu trebuie să întrerupi bătăile aripilor, o faci extrem de lent, calm, cu toată forța ta interioară, inspiri lumina și o păstrezi în tine… Adânc, în profunzimile ființei tale, există iubirea care crește. Nu întrerupe procesul. Ai trecut testele de rezistență. Acum depinde doar de felul în care te mobilizezi. Acolo ești pe cont propriu.” O luase de mână și îi transmisese pentru ultima dată, din energia adâncurilor lui. ,,Acum poți să zbori!”

Îi zărise lacrima din suflet și îl simțise aproape trist. Ei nu aveau voie să fie triști. Nu mai erau… muritori. Înțelese. Zborul ei putea fi redeschiderea căii lui.

Se lansa cu cea mai puternică motivație profund activată. Își strânse aripile în față, ca într-o rugăciune, le ridică încet în sus, le deschise apoi și începu să se ridice lent și constant. Privirea lui o urmărea, ajutând-o să rămână cu inima deschisă. Soarele se apropiase de linia orizontului și începea să dispară puțin câte puțin. Depăși insesizabil limita dintre lumea de aici și cea în care trebuia să ajungă. Nu simți acel șoc al trecerii despre care i se spusese. Nu se rostogoli prin tunelul înconjurat de întuneric. O lumină albă se ivi ca la un nou răsărit, discret și plină de căldură. Se transformă într-o sferă imensă care o cuprindea inundând-o. O simțea ieșindu-i din mijlocul pieptului și cuprinzând-o, în același timp. Erau sfere de raze albe, concentrice. O bucurie imensă se împrăștie împreună cu lumina: în interior și în exterior.

Acolo jos, el zâmbi și ochii îi străluciră. Știa că a reușit. Acum se putea pregăti s-o urmeze.

La câtva timp, în noua dimensiune, cei doi își uniră zâmbetele și privirile într-o nouă sferă de alb. Emanau arome de iubire pură, împlinită atât de rar…

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, inițiatoarea clubului Poveștii parfumate.

21 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Corăbii de gânduri

Corăbii pline de gânduri plutesc spre ţărmurile albe ale liniştii.

Pescăruşii le vestesc intrarea ţipând a bucurie.

Bucuria sparge liniştea în cioburi limpezi de cristal.

Corăbiile se opresc o clipă speriate, plutind pe o singură linie.

Gândurile se preling în valuri răscolitoare, inundând insula ţărmurilor albe.

Ţărmurile albe se-nfioară în îmbrăţişarea fierbinte a gândurilor.

Insula înfloreşte ridicându-şi păduri pline de viaţa izvoarelor de cunoaştere.

Copacii se unduiesc în sunete de gânduri şi renasc anotimpuri.

Anotimpurile cresc îmbogăţind universul cu viaţă.

Şi viaţa se-ntoarce pe insula gândurilor albe, plutind în corăbii ale liniştii.

Doar iubire…

Recomandări: Bibliodeva, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

11 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie

E iarnă…iar

,,Vi se pare că puteţi avea încredere în propriul vostru creier? Poate că şovăie un moment când este confruntat cu tabla înmulţirii. Poate că din când în când vă trimite într-o cameră să căutaţi ceva doar pentru ca după aceea să vă abandoneze complet. Şi, dacă este cât de cât asemănător cu al meu, creierul vostru poate să refuze cu încăpăţânare să înveţe parcarea laterală. Însă acestea sunt doar câteva plângeri meschine şi nerecunoscătoare dacă ne gândim la tot ceea ce face creierul nostru pentru noi. […]

Însă adevărul […] este acesta: creierul vostru lipsit de scrupule nu vă merită deloc încrederea. El are câteva obiceiuri alunecoase care distorsionează şi maschează adevărul.”

(Cordelia Fine – Creierul pe cont propriu)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru voi: Alice, Androxa, Atlantisra, Buceginatura, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw.

19 comentarii

Din categoria Imagini, Psihologie şi pedagogie

Iarna… pe uliţă

Recomandări: Atlantisra, Carla, Carmen, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana,  Shayna, Theodora, Vizualw.

40 comentarii

Din categoria Imagini