Arhive pe etichete: Ioan

Calea rugăciunii – 8

Calea rugăciunii – 8

Aşadar calea apofatică nu este doar o teologie negativă. Realitatea absolută este dincolo atât de negaţie cât şi de afirmaţie, adică dincolo de funcţionarea duală a minţii: nici aceasta, nici aceea.

Apofaza este deci experimentarea directă a Realului ,,aşa cum ESTE”, fără ca aparatul psihomental să intre în funcţiune, fără ca acesta să se proiecteze în el, deformându-l. Asta înseamnă a vedea fără ochi, a înţelege fără minte.  Şi dacă numai cel asemenea îl poate înţelege pe asemănătorul lui, trebuie să devii Dumnezeu pentru a înţelege CINE este Dumnezeu.  Acelaşi lucru este sugerat de Ioan în prima sa epistolă: ,,Vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”.

Textele lui Dionisie ne pot părea pure speculaţii dacă le separăm de contextul existenţial, biblic, în care se trăiesc. Dumnezeul Bibliei este într-adevăr un Dumnezeu ascuns (Isaia 45,15). El ,,Şi-a pus întunericul acoperământ” (Psalmii 17, 13), iar tetragrama sacră YHWH, Numele revelat lui Moise în Rugul de Foc, drept un refuz de a se numi. ,,Eu sunt Cel Ce sunt” – Du-te, umblă în prezenţa Mea, vei vedea Cine sunt, Cine voi fi…

Calea ascensiunii apofatice, în care ne eliberăm gradat de tirania a tot ceea ce este cunoscut, este comparată de Dionisie – precum şi de mulţi alţi autori creştini, cum ar fi Grigorie din Nyssa – cu urcarea lui Moise pe muntele Sinai pentru a-L întâlni pe Dumnezeu.

,,Ieşind din lumea în care vezi şi eşti văzut, Moise pătrunde în tenebrele cu adevărat mistice ale necunoaşterii: aici el renunţă la orice cunoaştere pozitivă şi trece dincolo de orice percepţie şi orice viziune, căci acum îi aparţine complet Celui care este dincolo de tot şi de toate, căci el nu-şi mai aparţine lui însuşi şi nici altora, fiind unit prin ceea ce are el mai bun cu Cel care scapă oricărei cunoaşteri; renunţând la orice cunoaştere pozitivă, şi graţie tocmai acestei necunoaşteri, el cunoaşte dincolo de minte” (Teologia mistică; Grigorie din Nyssa, Viaţa lui Moise).

Astfel, este clar că drumul pe care ne invită Dionisie în urma lui Moise nu conduce la ,,Nimic” ci, prin ,,Nimic”, la ,,Uniune”.

Capătul căii apofatice, după Dionisie, este Extazul, Beatitudinea supremă, Unirea cu Dumnezeu Cel Viu, Care nu poate fi numit nici măcar prin termeni precum Fiinţa, Actul Pur (Aristotel) sau Unitatea (Plotin).

,,Degeaba vorbeşti despre Dumnezeu, spunea Grigorie din Nazianz, este mai bine să te purifici pentru El.”

Calea apofatică este deci o cale practică, ce duce la extaz. Deşertul pentru călugări, noaptea pentru mistici – acestea sunt creuzetele în care se realizează Uniunea incomprehensibilă dintre Creat şi Necreat.

Nici Iisus nu este uitat pe această cale; Iisus este El Însuşi Calea, adică Cel în Care se realizează unirea contrariilor, Unitatea paradoxală a Divinului şi a umanului, a finitului şi a infinitului, a Creatului şi a Necreatului. El este arhetipul, din interiorul timpului şi din Eternitate, a ceea ce este Dumnezeu în om şi a ceea ce este omul în Dumnezeu.

,,În umanitatea lui Hristos – afirmă Dionisie Areopagitul – Supraesenţialul s-a manifestat în esenţa umană fără a înceta să fie ascuns după această manifestare sau, pentru a mă exprima într-un mod mai divin, în inima manifestării. El sălăşluieşte în mister, căci misterul lui Iisus a rămas ascuns. Nicio raţiune, nicio inteligenţă nu a reuşit să desluşească ceea ce este El în Sine. Orice s-ar spune despre El, El rămâne inefabil şi orice am înţelege în privinţa Lui, El rămâne de necunoscut.” (Scrisori III)

El este Stăpânul etern încarnat în spaţiu şi în timp. El este Văzutul şi Nevăzutul, Învăţătura Maestrului ascuns.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela, Max Peter, Robert,  Shayna.

11 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita