Arhive pe etichete: iubire

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Iubirea

Sursa:

http://treziredivina.wordpress.com/2014/03/03/a-inceput-postul-mare/

7 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

O dragoste – psiluneli

Mergea în fiecare zi de-a lungul râului, cu soarele în ochi și în privire, răsărind de după munții albaștrii. Privighetorile aprindeau viața de dincolo de râu și o însoțeau iubind-o. Era mai mult decât o plimbare în natură, era identificarea cu seninul, cu divinitatea… Fiecare pas atingea pământul ducând în zborul inimii energia maternă. Fiecare atingere a vântului îi răsfăța părul delicat  făcând-o să zâmbească în fericirea de a exista. Razele o purtau în lumina pe care o simțea în brațe, în inimă și în gând. Din când în când, poieni întregi de flori de munte îi transmiteau arome atât de suav de ireale, încât ar fi înaintat cu ochii închiși plutind pe deasupra potecilor. Pădurea o saluta ostășește vibrându-i în oase toată măreția gardienilor veșniciei. Copacii își scuturau cu voioșie frunzele de praful invizibil punându-și  hainele de gală ca la venirea unei regine. Își așezau toate crengile a plecăciune deranjând involuntar păsărelele gureșe, care își exersau  talentul de cântărețe neîntrecute. Puișorii gângureau somnoroși căscând cioculețele de foamea de dimineață. Toată Viața o privea cu dragostea renăscută după furtuni.

Zâmbea, plutea, credea… Emana iubirea și o transmitea.

Undeva, acolo… el o privea cu ochii minții descoperind încă o dată mirarea de a fi, mirarea pe care delicata dar puternica sălbăticie i-o adusese  în sufletul obosit de chinuri. Auzea cu ea privighetorile, vedea cu ochii ei frumusețea, mirosea prin ea puritatea, gusta din ea lumina, o absorbea în inima lui protejând-o, deschizându-i căi spre infinit. O IUBEA primind-o.

Într-o zi, soarele lui atinse razele soarelui ei.

Alte psiluneli se găsesc la psi.

Au mai scris: ComiCultural, oglinda lui Erised, Scorpio, Dan, Adriana, Matilda, adicherish, Some Words, cita, Carmen Pricop, dia naicu, G?nduri mirosind a lună, Cartim, maya, psi, Carmen Pricop 2, vavaly, Matilda, Ioana, Abisurile, Laura Laly.

13 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză, Psi-luneli

Despre iubire

Am găsit undeva următoarele:

”Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”(Pr. Teofil Părăian)

 

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Stări sufletești

Puritate în iubire – psiluneli

Un gând alb

Pornește

Spre inima ta:

Mărgăritar

Sau nufăr

Sau crin

Abia îmbobocit.

Te cuprind

Într-o sferă

De lumină,

Ecran

De  protecție

Să-ți fie.

Mă cuprinzi

Cu raze

Fierbinți,

La rându-ți,

Și te apleci

Să culegi

Boabele de rouă

Abia ivite

În inima mea.

Îți potolești setea

De iubire

Înălțând

Aripi de înger

Spre Necuprins.

Tu ești o aripă

Eu sunt cealaltă.

Alte idei pe tema dată găsiți la psi, unde este și tabelul de înscriere.

13 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Știu și totuși irosesc… (psiluneli)

Știu că afară plouă și totuși irosesc încântarea…

Știu că florile se ofilesc și totuși irosesc bucuria de a le vedea…

Știu că fluturii mor repede și totuși irosesc sincronizări cu fâlfâitul aripilor lor…

Știu că toamna e un început de moarte și totuși irosesc reverii multicolore…

Știu că sunt gălăgioși copiii și totuși irosesc zâmbete…

Știu că iarna e regina frigului și totuși irosesc pași mărunți prin zăpadă…

Știu că dansul e obositor și totuși irosesc plutiri de vals…

Știu că noaptea e neagră și înfricoșătoare și totuși irosesc visuri înstelate…

Știu că izvoarele sunt poluate și totuși irosesc timp ascultându-le…

Știu că tu nu mă vezi și totuși irosesc iubire simțindu-te…

 

Psiluneli bine gândite și simțite, la psi în tabel.

30 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Spre alb – poveste parfumată

Își ridică privirea spre cer, ca într-un ultim gând de stabilire a traseului pe care voia să-l urmeze. Soarele era spre apus, putea fi privit cu ușurință, făcându-te astfel să te separi de lumea reală, ca linie de demarcație dintre lumină și penumbră. Se pregăti. Recapitulă încă o dată pașii pe care trebuia să-i urmeze. Orice greșeală o putea duce direct în… penumbră. Acesta era pericolul asupra căruia o avertizaseră mai mulți dintre cei ce experimentaseră zborul. Chiar și el îi spusese. Nu o dată… ,,Să ai grijă, încrederea ta trebuie să fie deplină, o mică ezitare poate dărâma totul, te poate arunca în prăpăstiile adânci ale deznădejdii, în brațele forțelor întunecate; atât așteaptă; te vor prinde fără milă și nu sunt mulți cei care au reușit să scape… Nu trebuie să întrerupi bătăile aripilor, o faci extrem de lent, calm, cu toată forța ta interioară, inspiri lumina și o păstrezi în tine… Adânc, în profunzimile ființei tale, există iubirea care crește. Nu întrerupe procesul. Ai trecut testele de rezistență. Acum depinde doar de felul în care te mobilizezi. Acolo ești pe cont propriu.” O luase de mână și îi transmisese pentru ultima dată, din energia adâncurilor lui. ,,Acum poți să zbori!”

Îi zărise lacrima din suflet și îl simțise aproape trist. Ei nu aveau voie să fie triști. Nu mai erau… muritori. Înțelese. Zborul ei putea fi redeschiderea căii lui.

Se lansa cu cea mai puternică motivație profund activată. Își strânse aripile în față, ca într-o rugăciune, le ridică încet în sus, le deschise apoi și începu să se ridice lent și constant. Privirea lui o urmărea, ajutând-o să rămână cu inima deschisă. Soarele se apropiase de linia orizontului și începea să dispară puțin câte puțin. Depăși insesizabil limita dintre lumea de aici și cea în care trebuia să ajungă. Nu simți acel șoc al trecerii despre care i se spusese. Nu se rostogoli prin tunelul înconjurat de întuneric. O lumină albă se ivi ca la un nou răsărit, discret și plină de căldură. Se transformă într-o sferă imensă care o cuprindea inundând-o. O simțea ieșindu-i din mijlocul pieptului și cuprinzând-o, în același timp. Erau sfere de raze albe, concentrice. O bucurie imensă se împrăștie împreună cu lumina: în interior și în exterior.

Acolo jos, el zâmbi și ochii îi străluciră. Știa că a reușit. Acum se putea pregăti s-o urmeze.

La câtva timp, în noua dimensiune, cei doi își uniră zâmbetele și privirile într-o nouă sferă de alb. Emanau arome de iubire pură, împlinită atât de rar…

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, inițiatoarea clubului Poveștii parfumate.

21 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Duzina de cuvinte – Îndoiala

Un tremur interior o cuprinse când realiză greutatea vorbelor lui. Cu ironii subtile îi dăduse de înțeles că nu are încredere în ea, luase în râs toate eforturile ei de a-i face pe plac… Nedumerită, se gândise la alte trepte pe care le avea de urcat pentru a-i demonstra iubirea. Însă, ce sens ar fi avut? Cum l-ar fi putut mulțumi vreodată, dacă toată nevinovăția și încrederea pe care ea le investise în această iubire, fuseseră luate în derâdere? Mai avea vreo șansă? Se simțea ca într-un tren al dorințelor luminoase, deraiat din cauza unui creion aflat pe calea ferată…

Cu câteva zile în urmă, el păruse mai… îndrăgostit ca niciodată. O uimise cu exuberanța cu care făcea treceri spre stări necunoscute, încă. Se lăsase purtată pe aripile în care cred îndrăgostiții și își trasase cu creta sufletului o dâră, pe care s-o găsească atunci când va pierde calea spre lumină…

De unde apăruse breșa de neîncredere din sentimentele lui? Ce se întâmplase? Ce îl făcuse să intre în breasla cinicilor tocmai în raport cu ea? Să fi fost acea creolă implicată? Tot nu înțelegea. Nu făcuse nimic greșit. Îl iubea sincer și-i dorea tot binele. Apoi, această întorsătură neașteptată care o scotea din starea de fericire și îi greva inima cu sentimente grele, necunoscute, dureroase… Începuse suferința iubirii? Știa că va veni, dar crezuse cu toată deschiderea în iubirea celuilalt. Ce era de făcut?

Se întrebă cu îngrijorare: oare mai există iubire în lipsa încrederii?

Va afla în timp. Va lupta pentru a învinge și neîncrederea și influențele unora, altora… Va lupta pentru iubirea ei! Și nu o va pierde!

Duzini de cuvinte așezate frumos la psi în tabel.

44 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte

Îngrădiri sociale – psi-luneli

Îngrădirile sociale pot fi pozitive și negative. Cele pozitive reprezintă o serie de reguli scrise sau nescrise, care ne împiedică să facem rău celor din jur și naturii. Cele negative sunt cele care ne îngrădesc libertatea de împlinire.

Iubirea necondiționată este cea care poate să rupă îngrădirile. La cele pozitive se va racorda prin înțelegere iar la cele negative va reacționa dăruind iubire. Iubirea care înțelege și iubirea care oferă…

Alte inspirate psi-luneli, la psi veți găsi.

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Psi-luneli

Mărturisire – Liviu Rebreanu

„Astăzi însă, știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuință de inimă; ei nu vor decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârșit, că și în iubire succesul e tot. Dorințele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulțumite, da. Dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată!

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă ca și credința. În iubire n-ai să fii convins niciodată. Tot ce nu e supunere și devotament nu e iubire. Trebuie să trăiești mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambitioși, cei mândri, cei obraznici și nerecunoscători nu pot ști ce este iubirea și, așa, cei mai mulți dintre noi de abia la vârsta de cincizeci de ani începem să înțelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu.

Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun ca ele nu merita să fie iubite, ci să strig pretutindeni: știu să iubesc, fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna!

Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc, aș vrea să fiu iar mândru, ambițios, cuceritor. Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aș cânta din syrinx te-aș duce într-o poiană scăldată de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubești: aceasta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta este cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oacheșă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu și firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, și altmintrelea, erau cam porniți spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii care până atunci erau înfometați. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înțeleagă poezia cea mare a suferinței trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeții au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeți! Iar eu care citesc bucuros în stele și-mi fac o plăcere dintru a așterne slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

O, vanitas, vanitatum vanitas! Zice profetul. Toate suferințele sunt deșarte! Îți șoptește un glas dinăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deșertăciuni mari, nimicuri pline de durere.
Și totuși, pentru aceste nimicuri deșarte, pentru aceste deșertăciuni nepătrunse aș fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aș fi în stare să-mi dau chiar viața.

Nu știu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deșertăciunile lumești, am ales pe cea mai frumoasă, care e și cea mai frumoasă, fiindcă e cea mai deșartă din toate.”

Sursa:

http://reasheeshablog.wordpress.com/2013/05/27/marturisire-liviu-rebreanu/

18 comentarii

Din categoria Citate celebre, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Dar – duzina de cuvinte

Am primit un dar.

La intrarea în palatul de  scris,

alb și curat,

s-a născut o floare

a lui Dumnezeu,

iubire neașteptată

într-un regal al cuvintelor,

ce mi-a împlinit

cererea de existență

printre rândurile

bătăilor de aripi

ale fluturilor

desprinși

din curcubee.

Am primit un dar.

Mi-am deschis larg inima,

ducând pașii de vals

spre înfloriri târzii

ale copacilor

cu ramuri

din lemn dulce.

Am primit un dar!

Duzina de cuvinte se găsește la psi, unde se află și tabelul de înscriere.

1. Scorpio 2. tibi
3. Vero 4. Some Words
5. Dictatura Justitiei 6. Max
7. alma nahe 8. lili3d
9. vantdetoamna

21 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie

Parfumul celui de lângă tine

Să te trezești dimineața simțindu-i respirația caldă și puternică lângă tine și să inspiri adânc energia plină de calm și lumină pe care o emană prezența sa…

Dar nu să te trezești încovoiată, mirosind o respirație putrezită de băutura consumată cu o seară înainte (ca în toate serile…), nu să inspiri o cantitate mare de energie negativă pe care ți-o trimite sadic printr-o privire tulbure și rea, gata să te împingă cu brutalitate din pat, dacă mai întârzii…

În privirea lui să te vezi frumoasă, dorită, apreciată… Să-ți zâmbească cu recunoștință și iubire, să-i vezi stelele din ochi atunci când te însoțește, să te amețească cu două vorbe din care ai simțit cât de adânc ești în sufletul lui…

Și nu să te facă să te vezi urâtă, bătrână și rea, de câte ori îți spune ceva (bineînțeles – acuzator), să-ți rânjească în față de câte ori ai greșit (sau nu), să-ți arunce o privire disprețuitoare sau una inexpresivă, înghețată, să-ți ceară să fii a lui cu tupeul bețivului care nu se vede pe sine, dar devine violent dacă îl refuzi…

Să simți că prezența ta îi dă puterea și calmul cu care învinge greutățile și că apreciază darul pe care îl primește din sufletul tău…

Și nu să-ți reproșeze la orice pas că din cauza ta…

Să-l simți ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru care mulțumești în fiecare zi în fața icoanei…

Și nu să te rogi în fiecare zi la Dumnezeu să-ți dea răbdare și putere, ca să mai reziști un timp…

Să-i simți mângâierile și îmbrățișările care te transportă în alte dimensiuni…

Și nu palmele sau pumnii cu care te amenință sau te lovește…

Să îi respiri iubirea prin intermediul soarelui, de câte ori se luminează-n zori, atunci când spațiul și timpul vă despart pe Pământ.

Și nu aerul libertății atunci când ai avut norocul să pleci departe de el…

Să-l simți adânc în sufletul tău știind că și el simte la fel… Să-i simți mirosul drag în orice moleculă din spațiul care te înconjoară…

Să-l simți ca pe cea de-a doua spirală care se împletește cu a ta, spre infinit.

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.

24 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Pod de lumină

Traducere Bridge Of Light- Pink.    Preluat de la: http://treziredivina.wordpress.com/2013/02/28/numai-iubirea-poate-sa-construiasca-un-pod-de-lumina/

Podul de lumină

Când crezi că speranța
S-a pierdut
Și nu-ți rămâne decât
Să te dai bătut,
Când melancolia se transformă în durere,
Încrederea s-a pierdut,
Atunci mi se pare că nu, nu o să mă mai pot
întoarce vreodată din locul acesta.

Uneori nu există o explicație evidentă,
De ce cele mai sfinte stele pot simți pulsațiile cele mai puternice

Asta se întamplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta.

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare.
De aceea, trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină

Când picioarele îți sunt de piatră
Și ești convins că ești singur-cuc
Privește stelele în loc de întuneric.
Ai să vezi că inima ta strălucește ca soarele.

Să nu lăsăm mânia să ne piardă
Și dorința de a fi corect costă mult prea mult.

Asta se întâmplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta,

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare,
de aceea trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină.

Respiră adânc, cu toată ființa,
Dar nu uita să lași dragostea să se întoarcă.

Asta se întâmplă atunci când poți să construiești un pod de lumină,
Asta face ca răul să se transforme în bine,
Asta se întâmplă când nu poți să abandonezi lupta.

Asta se întâmplă când iubirea face din noapte zi,
Asta se întâmplă când singurătatea dispare,
de aceea trebuie să fii puternic diseară,
numai iubirea poate să construiască un pod de lumină.
Numai iubirea poate să construiască un pod de lumină…

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Parfum de fericire (poveste parfumată)

Dragul meu Vis,

Ultima dată ne-am despărțit în pași de dans, cu picioarele goale în petale de flori și străluciri de stele în priviri. Acolo sus. De atunci, am adus dansul peste tot: în șoaptele râurilor, în unduirile crengilor pădurii, în mișcarea firelor ierbii, în vâltoarea norilor, în adierile vântului… Am învelit piscurile în ceață albastră, am deschis porțile grădinilor lăsând fluturii să se împrăștie peste tot cu miresmele florilor de vară… am risipit soare în undele lacurilor și cristale în izvoare… am presărat mușchi verzi pe lângă potecile iubirii și scări din rădăcini de copaci pentru îndrăgostiții Vieții. Din liane am făcut leagăne pentru prințișorii râsetelor netulburate și le-am pus cununi de ochiul-boului pe frunțile luminoase…

Cineva m-a întrebat:

,,-   Ce este fericirea?

–         Fericirea ești tu

–         Cum sunt eu fericire?

–         Tu ești fericire pentru că știi să zâmbești atunci când necazurile te cuprind și le transformi în lecții de curs.

–         Nu e de ajuns să zâmbești…

–         Zâmbetul îți descrețește fruntea și îți aduce dragoste în privire… Și când iubești, nu poți fi decât fericit…

–         Pot să iubesc și să nu fiu fericit!

–         Greșit. Dacă iubești cu adevărat, te transformi… în fericire.

–         Pot să iubesc și să condamn?

–         Nu.

–         Dar iubirea aduce și durere pe lângă trăirile extraordinare…

–         Adevărat.

–         Și-atunci, nu dispare fericirea?

–         Nu. Ea coexistă împreună cu durerea…”

Încă mai am amintirile vii ale ultimei tale vizite. O să le păstrez într-o scorbură din adâncul pădurii inimii mele. Acolo mă întorc mereu să stau de vorbă cu bătrânii copaci. Te-am așezat și pe tine printre ei… Astfel, veți crea povești împreună – cu sufletul tău și cu înțelepciunea lor…

Povestea a fost inițiată de Mirela  – unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Elly.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
9.
10.

 

39 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Fluturi de iubire – exercițiu de vizualizare

,,Vă invit să practicăm împreună un exercițiu simplu ce poate avea efecte nebănuite asupra noastra și a celor din jur.

Exercițiul se cheamă – Fluturi de iubire

Este extrem de simplu și este format din trei pași, trei elemente îngemănate.
Timp de 5-10 minute, dacă se poate, și mai mult, o dată pe zi sau dimineața și seara (mult mai recomandat) să vizualizăm/simțim:

1. Cum din inimile noastre izvorăsc fluturi de iubire;

2. Cum din inimile noastre izvorăsc fluturi de iubire și se îndreaptă spre inimile celor apropiați (prieteni, familie) dar mai ales persoane cu care avem unele adversități, neînțelegeri sau comunicăm mai greu;

3. Cum din inimile celor incluși în acest exercițiu izvorăsc fluturi de iubire. Chiar dacă pare mai dificil, acest pas ar fi încununarea acestui exercițiu, rezultatele fiind uimitoare…

Cei trei pași pot fi realizați împreună în același exercitiu, sau separat, depinde de experiența și dorința fiecăruia.

Primul pas este esențial și chiar dacă îl realizăm doar pe el este o mare realizare. Cu cît ne învăluim mai profund în iubirea noastră, cu atât vom putea să practicăm cu mai mult succes acest exercițiu…

Pentru cei care nu pot vizualiza este recomandat să simtă cum din inima lor și a celorlalți izvorăsc fluturi de iubire.

Poate părea dificil pentru cei care nu au făcut lucruri asemănătoare niciodată, dar merită încercat.

Un gest ajutător pentru toți (dar mai ales pentru cei care nu au astfel de experiențe) ar fi ca la început să-i scriem pe o foaie de hârtie pe toți cei care vrem să-i includem în acest exercițiu. Iar hârtia o vom avea mereu aproape când vrem să reluăm această practică.
Odată făcut acest pas nu rămâne decât să vedem sau să simțim cum din inima noastră și din inima lor izvorăsc nenumărați fluturi de iubire colorați în infinite culori.

În timp ne vom conecta foarte ușor cu ei. Vom simți în inimile noastre mai multă iubire și putem să extindem acest exercițiu asupra unor categorii mai largi de oameni. Colegii de lucru sau de școală, oamenii pe care îi întâlnim zilnic, locuitorii unui sat, ai unui oraș, ai unei țări, ai întregii planete.

Deprinși cu acest exercițiu al imaginației și al inimii, putem să ne schimbăm modul în care relaționăm cu ceilalți, vizualizând și simțind timp de câteva secunde de fiecare dată când ne întâlnim cu cineva, cum din inima lui izvorăsc minunați fluturi.

Practica acestui exercițiu simplu va aduce mai multă iubire în viața noastră și în viața celor apropiați. Ne va ajuta să avem o viață mai frumoasă și ne va susține într-un mod foarte simplu evoluția și ascensiunea fără a apela la cursuri costisitoare, metode învechite și greoaie.

E foarte simplu. De 2 ori sau 3 ori pe zi, sau de câte ori simțim nevoia, ne așezăm într-un loc îmbietor și practicăm relaxați și în joacă acest exercițiu. Putem sta liniștiți într-o formă de semimeditație, putem dansa, cânta și orice ne îmbie inima și imaginația.

După o săptămână -două sau poate mai repede, depinde de intensitatea exercițiului, semințele vor încolți. Și cu cât vom practica mai des, cu atât vom avea parte de mai multă iubire, frumusețe, armonie.

Putem apela la acest exercițiu oricând, mai ales în momente mai tensionate, trimițând fluturi de iubire spre o anumită situație sau spre o persoană cu care avem o relație conflictuală sau tensionată. Și așa mai departe.

Putem să ne conectăm astfel cu oricine vrem și să trimitem spre oricine iubire în acest mod simplu.

De ce fluturi? Fiindcă ei zboară nestingheriți spre nebănuite zări ducând cu ei frumusețea și iubirea lor. Și dincolo de orice imagine poetică, prin aripile lor fragile atrag cel mai eficient energia soarelui ce trimite clipă de clipă spre noi iubirea lui nemărginită.
Dar fiecare dintre noi poate să-și imagineze ce vrea… Iubire să fie!

E minunat să iubim și extrem de generos din partea noastră să ni-i imaginăm pe ceilalți iubind această unică și minunată viață!
Din inima mea, din inima tuturor oamenilor, izvorăsc fluturi diafani de iubire! Aici, acum, mereu!

Vă rog să trimiteți acest mesaj mai departe, să zboare spre toate zările cât mai mulți fluturi de iubire! Mulțumesc! 
P.S.  Această iubire nu are deloc legătură doar cu iubirea de partener (unde deseori apare dualitatea iubire-dorință), ci este vorba, așa în câteva cuvinte, despre iubirea necondiționată față de viață, față de tot ce este viu…”

Sursa: http://treziredivina.wordpress.com/2013/01/31/iubirea-neconditionata-fata-de-viata/

6 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

De ce iubim, de ce înșelăm

11 comentarii

Din categoria Filme educaționale

Oare ce înseamnă a iubi ? (preluat de la Child Again)

Ia te uită, ce întrebare ! s-ar putea spune. De parcă nu s-a vorbit de atâtea ori despre asta,de  parcă nu toți înțelepții și filosofii lumii și-au spus părerile… Ce am putea spune noi în plus față de ei ? Cu adevărat, e o pierdere de vreme !Cam așa mi-am zis și eu la început… Ce s-ar mai putea spune în plus ? Dar uite, după toate definițiile și explicațiile filosofico-teologice, mi-am dat seama, peste ani, că nu mai știam ce înseamnă practic acest lucru !  Nu despre simțire e vorba, care e atât de clară pentru fiecare, încât nu mai e nevoie de explicații . Ci de acțiunea pornită din dragoste. Cum ar trebui să arate, practic, o acțiune pornită din dragoste ?Nu e o întrebare retorică, ci dimpotrivă, una care necesită un răspuns clar. Sau, răspunsuri ! Pentru că, întrucât acțiunile pot fi foarte diverse, și răspunsurile trebuie să fie pe potrivă.
Și, dacă ne gândim că și tipurile de iubiri sunt atât de diferite, atunci situația se complică și mai mult !

Dar, în mintea mea, cred că am găsit un oarecare ”numitor comun”; fie și relativ. Cred că se spoate spune că, o acțiune pornită din dragoste, indiferent de felul acelei dragoste, trebuie să fie neapărat promptă, sau, pe cât posibil, în momentul când persoana iubită are nevoie. Dacă tărăgănăm prea mult o acțiune iubitoare, atunci când aceasta depinde de noi, cred că dovedim că ne iubim mai mult propriul confort decât pe acea persoană. Și, câte astfel de cazuri nu sunt ! ”Nu pot veni acum la tine, dar tu știi oricum că te iubesc !”, sau ”Nu pot veni să asist la serbarea de sfârșit de an, dar eu te iubesc oricum !” (un părinte către copil), sau ”Te voi ajuta, dar mai întâi trebuie să îmi fac cumpărăturile.”

Aici, intervine o altă calitate a acțiunii iubitoare (sau, lipsa ei !): prioritizarea în favoarea persoanei iubite. Atunci când iubim, nimic nu este mai important decât persoana iubită, nimic nu poate trece în față ! Nici chiar necesitățile noastre proprii. Pur și simplu, nu putem să facem altceva, să ne ocupăm de altceva, atunci când știm că persoana iubită are nevoie de noi. Dacă, totuși, acest lucru se întâmplă, este tocmai un indiciu că nu este vorba de iubire, ci de un soi de relație confortabilă, bazată pe obișnuințe. Sau, de o relație de care ne putem dispensa cu ușurință, în favoarea altor lucruri.
Aici nu este vorba doar de relația bărbat-femeie, ci și de aceea părinte-copil, sau de pură prietenie. Dacă extindem și mi mult, putem spune că e vorba chiar și de iubirea noastră pentru țară, sau de cea pentru Dumnezeu. În acest sens, cât de mici și lipsiți de iubire suntem, de fapt !

Acestea fiind zise, cred că ar mai exista o calitate a acțiunii iubitoare care să arate că este vorba exact de iubire, și nu de altceva. Dar mă tem că, dacă acceptăm și acest criteriu, vom înțelege că, de fapt, nu iubim deloc… Sau, iubim prea puțin !
Deci, după simțirea mea, o acțiune iubitoare nu trebuie să aștepte răspuns favorabil din partea celeilalte/celorlalte persoane. Adică: ”voi face cutare lucru doar dacă voi ști sigur că și X ar face la fel pentru mine, altfel sunt un fraier/o fraieră”. Sau, ”voi face acest lucru întrucât X a făcut și el la fel pentru mine. Iubesc pentru că știu sigur că sunt iubit/ă”.

Desigur, în lumea noastră umană e greu să iubim așa… de fapt, e greu să iubim, pur și simplu ! Atunci când, desigur, nu este vorba de simțiri explozive și colorate, care ne crează nouă-înșine o stare de euforie, și pe care oricine le botează cu numele de „iubire”. Acele simțiri nu cer ”demonstrații”, iar când totuși oferă demonstrații, în mod gratuit, este vorba de gesturi mărețe și originale, acele așa-zise „nebunii”; care însă nu aduc nici un folos persoanei iubite. Ci doar ne permit să ne demonstrăm nouă-înșine cât de tare ”iubim” !
Bine, pe de altă parte, chiar și aceste ”nebunii”, întrucât ne permit să ”ieșim din noi-înșine”, sunt preferabile lipsei oricărei acțiuni iubitoare.

Aceste reguli, după cum am spus, nu se aplică doar unui singur tip de iubire. Chiar și iubirea omului pentru Dumnezeu le cunoaște… Desigur, aici lucrurile sunt mai complicate, pentru că oamenii nu pot iubi de la început o Entitate pe care nu o văd, și nu o simt. Doar atunci când încep să Îi simtă prezența, doar atunci încep și ei să Îl iubească. Dar, chiar și aici, există multe hopuri și variații, dureri și dezamăgiri – ca în orice relație de iubire ! Pentru că o relație între două persoane vii – chiar dacă una dintre ele este intangibilă – evoluează, trece prin încercări, se mai și rupe uneori… Totul depinde de percepția noastră asupra Celeilalte iubiri ! Fiindcă o iubire de Dumnezeu călduță, mereu la fel, pentru că așa ni s-a spus nouă – că trebuie să Îl iubim, cred că nu are nici o valoare în ochii Lui.

Undeva în Evanghelii stă scris: ”Noi îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit cel dintâi”.Când citim pentru prima oară, par doar vorbe… Dar, după ani și ani de probe, le înțelegem adevărul ! Așa este, pentru că El ne-a iubit cel dintâi, pentru că ne-a iubit imens, până la sacrificiu, din acest motiv nu putem să nu Îl iubim ! Atât suntem noi capabili, ființe limitate ce suntem: să Îl iubim pentru că El ne iubește. Iar dacă se întâmplă să nu mai simțim această iubire, atunci… e ușor de înțeles ce putem simți noi ! Cred că, dacă am ajunge să Îl iubim indiferent de iubirea pe care o simțim, sau nu, din partea Lui, atunci, deja am fi El… sau măcar, am participa la Dumnezeire, după modelul participării la Idealurile lui Platon.
Dar, El știe că nu putem asta dintr-o dată ! Și atunci, ne mai trimite din când în când o Persoană Celestă iubitoare care să se ocupe de noi… să nu ne simțim cu totul lipsiți de iubire ! Pentru că altfel, în mod clar, noțiunile de Iubire și Dumnezeu nu ar mai avea nici o valoare pentru noi.

Poate că textul nu a fost prea clar; poate că unora li se va părea chiar haotic și de puțin folos spiritual ! Dar trebuie să fie și dintre aceia care să înțeleagă câte ceva… dintre aceia care au trecut prin foc și prin apă, după cum spune Psalmistul. Oricum, fiecare este liber să își dea propriile definiții ale acțiunii iubitoare; în fapt, ale practicii iubirii. Poate pentru unii această practică îmbracă și alte aspecte, pe care eu le-am scăpat, sau nu le-am trăit încă. Orice e posibil ! Tocmai de aceea, ar fi frumos să ne spunem părerile, să contribuim fiecare cu câte ceva la înțelegerea acestui fenomen complex, și doar aparent cunoscut, care este iubirea.

”Iubirea ca moartea e de tare” spune Cântarea Cântărilor. Cu asta, sunt de acord ! Dar… să existe oare lucruri mai tari chiar și decât moartea ?

sursa: http://univcrestact.blogspot.ro/

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

I Love the Rain

 

 

 

 

 

 

31 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Imagini

Lumea perfectă (parfumul cărţilor)

 

–         Trebuie să citeşti câte o pagină pe zi, îmi spuse sora mea, arătându-mi o carte cu coperta roşie – cam mare – mi se păru mie.

Mă uitai urât la ea:

–         O PAGINĂĂĂ! Aşa mult?

–         Dacă vrei să înveţi să citeşti!…

Luai cartea fără nicio tragere de inimă. Pe copertă – un desen drăguţ care reprezenta titlul: ,,Păpuşa năzdrăvană”. Autorul nu mă prea interesa… în clasa I.

–         Biiiine!…

Am reuşit să termin pagina destul de repede. Textul nu semăna cu cele din Abecedar. Era ceva deosebit, care îmi ghida imaginaţia în aventuri minunate, cu personaje fantastice. A doua zi, am cerut singură cartea şi mi-am depăşit recordul. A treia zi – la fel… şi tot aşa. Era o lume nouă, diferită de tot ce trăisem vreodată până la vârsta aceea. Era lumea în care voiam să mă duc  în fiecare zi, acolo unde binele învingea răul şi frumuseţea înflorea în toate ţinuturile. Era lumea perfectă.

***

Fetiţa cu părul lung, castaniu, uşor ondulat, îşi privi tatăl cu ochi strălucitori, surprinsă de cadoul pe care îl descoperise plutind în jurul patului. El îşi dădu seama, dar se prefăcu neştiutor:

–         A… te-ai trezit! Bună dimineaţa, al doilea soare al meu! Te-ai odihnit în visuri frumoase?

Ea îi zâmbi cuceritor şi-l întrebă aproape şoptit, arătându-i cu degetul:

–         Tati… ce e asta?

El se uită în jur şi ridică sprâncenele:

–         De unde-a apărut capsula asta năzdrăvană?

–         Tu nu ştii?… Tatiiii… hai spune-mi, se miorlăi ea pisiceşte, cum făcea când voia să obţină ceva de la el.

–         Păi… când m-am trezit, mai devreme, am simţit că mă gâdilă ceva pe la urechi şi când m-am uitat, ce să vezi, capsula (o împinse cu degetul) se tot foia în jurul capului meu. Am vrut să o prind dar, de câte ori o atingeam cu mâna se ferea, dibace, deformându-se într-o strâmbătură. Am alergat un pic prin cameră, dar ea se tot ducea înspre uşa ta şi se ferea de mine. Aşa că, i-am deschis uşa să văd ce face. Şi, iat-o! Se pare că îţi aparţine.

Fetiţa se uită neîncrezătoare la el, ştia că o păcăleşte, dar îl iubea aşa de mult când o făcea!… Se ridică din pat şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui, pupându-l zgomotos pe obraji. El se pierdu cu totul, aproape lăcrimând:

–         La mulţi ani, iubirea mea! Să fii fericită!

–         Dar, tati… sunt!

Apoi repede:

–         Ce e jucăria asta?

–         Cadoul tău. Vino să vezi!

Cu un gest scurt opri capsula din zborul ei. Apăsă pe un buton şi aceasta îşi ridică jumătatea superioară, dezvăluind un câmp luminos care se mări considerabil.

–         Acum, gândeşte-te la ceva!

Fetiţa închise ochii şi spuse:

–         Gata!

În spaţiul nou luminat, apărură imagini mici, cu fiinţe care locuiau acolo, părând a nu-şi da seama că erau urmărite de ochii mari, căprui, miraţi până peste poate.

–         La ce te-ai gândit? o întrebă părintele, blând.

–         M-am gândit la bunica mea. Am vrut să văd cum era ea când era mică, aşa ca mine. Tu mi-ai povestit despre ea…

Fetiţa blondă, cu fruntea înaltă, din hologramă, stătea cuminte la o masă mică, făcută parcă special pentru ea. Era aplecată deasupra unei cărţi cu copertă roşie, din carton, şi i se citea concentrarea intensă pe faţa-i delicată. Cu mânuţe agile dădea paginile de hârtie ale cărţii, de parcă voia să o integreze în respiraţia sa. Parcă simţind că e privită, îşi ridică ochii aurii şi, pentru o clipă, îi întâlni pe cei plini de mirare ai urmaşei sale. Amândouă înţeleseră: acolo era lumea perfectă.

Povestea a fost iniţiată de Mirela, unde vă puteţi înscrie.

Au mai scris: Silving, Grişka, Carmen, Ochii Verzi, Mirela, Sara, Pandhora, Anca, Vania, Lolita, Diana (a propus această temă), Minnie, Daurel

64 comentarii

Din categoria Filme educaționale, Poveşti parfumate, Proză

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian (2)

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian

(…) ,,După cum am mai spus, este adevărat: ţinta profesiunii noastre constă în Împărăţia lui Dumnezeu sau în Împărăţia cerurilor; dar calea noastră este puritatea inimii, fără de care este cu neputinţă ca cineva să atingă această ţintă. Ochind-o aşadar cu grijă, pentru a ne afla calea, ne îndreptăm direct spre ea, ca pe o linie trasă cu îndemânare. Când gândurile noastre se abat câtuşi de puţin, noi ne întoarcem de îndată la ea, şi corectăm din priviri această rătăcire, întocmai ca şi cum am folosi o riglă. Acest principiu, ajutându-ne să ne adunăm toate puterile pentru a le aţinti asupra unicului ţel, ne va înştiinţa de îndată ce mintea se va îndepărta de la direcţia pe care şi-a propus-o.” (Convorbiri).

(…) Scopul vieţii creştine este gnosis, viziunea lui Dumnezeu, participarea la viaţa Sfintei Treimi, domnia Fiinţei-Iubire, iar metoda este praktikè, purificarea pasiunilor şi a gândurilor (logismoi), purificarea inimii. ,,Ţelul lui praktikè este purificarea minţii şi a inimii şi slobozirea lor din gheara patimilor”. (…) La fel ca la Evagrie, puritatea inimii este pentru Casian o stare de libertate şi de nonataşament şi el insistă asupra descrierii dificultăţilor ce pot fi întâlnite pe această cale a eliberării; ataşamentul faţă de lucruri oricât de neînsemnate poate fi la fel de îngrăditor ca cel pentru lucrurile importante; am putea adăuga că ataşamentul faţă de aspectele ,,subtile” (practici spirituale, doctrine, percepţii subtile elevate etc.) poate constitui o piedică la fel de mare ca şi ataşamentul faţă de lucrurile ,,grosiere” cum ar fi averea, reputaţia sau mâncarea.

Cei care uită să privească în oglinda pură a inimii lor, care se ataşează de imaginile şi de reflexiile care se perindă pe ea, nu vor vedea lumina pură; însă puritatea inimii nu se dobândeşte niciodată ,,o dată pentru totdeauna”, ci oglinda trebuie spălată în fiecare dimineaţă de toată necurăţia întipărită pe ea.

(…) ,,Dovadă limpede că nu atingi dintr-o dată desăvârşirea numai prin goliciune, prin renunţarea la averi şi prin dispreţuirea slavei lumeşti, dacă nu adaugi şi această iubire, ale cărei diferite mădulare le descrie Apostolul. Or, ea nu şade decât în curăţenia inimii. Căci a nu cunoaşte nici pizma, nici înfumurarea, nici mânia; a nu fi dezmăţat; a nu-ţi urmări doar propriul interes; a nu te bucura de nedreptate; a nu ţine deloc cont de rău şi tot restul: ce este oare asta dacă nu jertfa către Dumnezeu a unei inimi desăvârşite şi foarte pure, pe care o păstrezi mereu neprihănită de orice patimă?” (Convorbiri)

Această căutare a purităţii inimii nu este doar o căutare a paradisului pierdut, a inocenţei pierdute, o întoarcere la integritatea adevăratei noastre naturi, ci chiar căutarea Împărăţiei în sensul în care iubirea este cea care purifică şi izbăveşte totul.

A face orice fără iubire, iată ce face omul necurat; infuzarea iubirii în toate faptele noastre, iată ce le transformă şi le purifică din interior, la fel ca focul, după cum spun vechii alchimişti – ,,când focul a pătruns în inima plumbului, acesta devine aur”: ,,Puritatea inimii va fi deci singura măsură a faptelor şi a dorinţelor noastre. Pentru ea trebuie să luăm calea singurătăţii, să suferim în ajunare, veghe, muncă, goliciune, să ne dedăm lecturii şi practicii celorlalte virtuţi, neavând alt ţel, prin ele, decât de a ne face şi păstra inima de nepătruns pentru toate patimile cele rele, şi de a urca, prin tot atâtea trepte, până la desăvârşirea iubirii.” (Convorbiri)

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Savitsky, Gabrielle, George, Ioan Usca, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Vizualw

18 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Parfumul unui colţ de stea

Parfumul unui colţ de stea

M-am aruncat cu pasiune în zborul către stele sclipitoare, iluzorii.

Ele mi-au colorat viaţa apărând şi dispărând din percepţia mea, din afecţiunea mea.

Ani de zile le-am inclus în sufletul meu, sperând la minuni care să se împlinească.

Ani de zile mi-au înşelat aşteptările, oferindu-mi doar miracolul iubirii îngheţate de pe suprafeţele lor strălucitoare.

Acum le privesc cu iubirea mea îngheţată, simple corpuri agăţate de cerul visării.

Şi totuşi, undeva… în cele mai adânci unghere ale inimii mele, un colţ de stea şi-a păstrat nealterată frumuseţea. Se străduieşte să-şi adune energia necesară autocreării, pentru ca mai apoi, să renască prin speranţă, într-o stea unică, arzătoare şi… durabilă.

Am mai păstrat un colţ dintr-o stea veşnică. Să fie ea iubirea.

Povestea a început la Mirela. Tema a fost propusă de Shayna.

Au scris:

Mirela Parfumul unui colț de stea (poveste parfumată)

Lili Parfumul unui colţ de stea

Sara Parfumul unui colt de stea

Luna Pătrată Vrei sa fiu steaua ta?

Teo Negura Poveste parfumata de vis (68)

Lolita Sclipiri de stele Poveste-parfumata

Doru  “Mâna mea în cinci colţuri ca o stea”

Călin Muzici cu parfum de stea

Vero   O stea…

Gabi  Poveste parfumata.Parfumul de Luceafăr

Gabriela Elena http://gabryellehelen.wordpress.com/2012/02/11/o-raza-fugita-din-chaos-lumesc/


Invitaţi: Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Colţu cu muzică, Denisa, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Teo Negură, Theodora, Vizualw.

36 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate