Arhive pe etichete: Leloup

Rugăciunea tuturor simţurilor – 6

Mirosul

După îmbrăţişare, trupul celuilalt a lăsat asupra trupului nostru un pic din parfumul său, şi putem astfel rămâne mult timp parcă învăluiţi de prezenţa lui… Din nou, metafora iubirii pare mai potrivită decât cea conceptuală pentru descrierea trăirii corespunzătoare acestei forme de rugăciune: ,,Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.” (Cântarea Cântărilor 1, 13).

Nu există imagine mai frumoasă, vor spune asprii părinţi ai deşertului, pentru a descrie cele mai înalte culmi ale rugăciunii inimii. Prezenţa lui Dumnezeu ne impregnează atunci atât înăuntru cât şi în afară, şi toate faptele noastre sunt precum aura parfumată a lui Hristos Cel viu în noi…

În legătură cu versetul 1,11 din Cântarea Cântărilor: ,,Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă”, Zoharul afirmă: ,,Regele Îl desemnează pe Cel Sfânt, binecuvântat fie El”; ,,la masa mea” desemnează omul iubitor de Dumnezeu şi care merge pe calea cea dreaptă, om în care Domnul Şi-a făcut lăcaş; ,,nardul meu a revărsat mireasmă” desemnează faptele bune ale omului (I, 56 b).

Poate că mirosul este simţul nostru cel mai subtil, dar şi cel de care lumea contemporană pare a se teme cel mai mult, dacă e să ne luăm după succesul deodorantelor… (sau poate că lumea şi-a pierdut mirosul bun de odinioară?) Parfumul cuiva este taina sa, ,,esenţa” sa, şi se spune despre cineva, în mod pe cât de semnificativ pe atât de iraţional: ,,nu-mi miroase a bine”.

În domeniul rugăciunii, fenomenele manifestării unor parfumuri aşa-zis ,,supranaturale” nu sunt deloc rare. Să ne gândim doar la ce pot trăi uneori credincioşii care se roagă la biserica Notre-Dame-du-Laus; Fecioara Maria îşi manifestă prezenţa printr-un parfum care nu seamănă cu niciunul dintre cele pe care le putem găsi în flacoanele scumpe din magazinele noastre.

Sfântul Serafim de Sarov îşi iniţiază prietenul, pe Motovilov, în rugăciunea în Duh, prin manifestarea nu numai a unei păci foarte profunde şi a unei blândeţi extraordinare, ci şi prin parfumul său.

De altfel, nicio tradiţie nu ignoră puterea tămâiei. Rolul său este cu adevărat acela de a ne face să pătrundem într-o nouă stare de conştiinţă, de a ne trezi faţă de frumuseţea Prezenţei. Atunci nu ne mai putem dori să auzim nimic, ci doar să închidem ochii, ,,doar să respirăm”, iar în fiecare inspiraţie să simţim cum în tot corpul nostru se difuzează prezenţa Celui Viu.

A-ţi răspândi parfumul simbolizează, de asemenea, actul prin care te încredinţezi cu totul lui Dumnezeu în rugăciune. Este actul de iubire prin excelenţă; să ne gândim la Maria Magdalena la picioarele lui Iisus.

Când rostim, la unison cu Psalmul: ,,Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”, aceasta înseamnă că ne încredinţăm lui Dumnezeu ,,atât în esenţa noastră, cât şi în existenţa noastră”. De acum, totul Îi aparţine, la fel cum bobul de tămâie aparţine flăcării.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

 Recomandări: G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna

Un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Rugăciunea tuturor simţurilor – 5

Gustul

Auzind, Văzând şi Atingând cum se cuvine, Prezenţa divină ne-a devenit mai familiară. Contactul a fost deja stabilit. Mai putem oare face încă un pas în intimitate? Psalmul ne invită: ,,Gustaţi să vedeţi cât de bun este Domnul” (Psalmul 34, 8). Trebuie să gustăm şi să savurăm această Prezenţă.

Etimologia cuvântului înţelepciune (sapientia, sapere) ne reaminteşte că înţeleptul este cel care ştie să guste, cel care ,,gustă” savoarea Fiinţei în cele mai variate forme ale sale.

A te ruga, înseamnă a simţi gustul lui Dumnezeu. ,,Sărută-mă cu sărutările gurii tale”, spune primul verset din Cântarea Cântărilor, iar începutul Zoharului adaugă: ,,Atunci când Cel Sfânt – binecuvântat fie numele Lui! – i-a revelat lui Israel, pe muntele Sinai, Cele Zece Porunci, fiecare vorbă s-a împărţit în şaptezeci de sunete; iar aceste sunete au apărut în ochii lui Israel ca tot atâtea lumini strălucitoare.”

Israel a văzut, de asemenea – cu proprii săi ochi – Slava lui Dumnezeu, aşa cum stă scris: ,,Şi tot poporul a văzut zgomotele” (Ieşire 20, 18). Scriptura nu spune ,,le-a auzit”, ci ,,le-a văzut” (îm). Acest zgomot i-a vorbit fiecăruia dintre israeliţi, întrebându-i: ,,Vrei să primeşti legea care cuprinde atâtea oprelişti şi porunci?”

Israelitul a răspuns: ,,Da!” Atunci zgomotul l-a sărutat pe fiecare israelit pe gură, după cum stă scris: ,,Să mă sărute cu sărutările gurii lui!” (II,146 a).

Nu este de ajuns să ,,auzi” porunca lui Dumnezeu; mai trebuie să-L şi ,,vezi”, întrupat în persoana Celui Drept, iar apoi să-L ,,guşti”, să-L apreciezi singur, să-L manifeşti prin întreaga ta viaţă.

Rabbi Isaac mai spune în Zohar (II, 124 b): ,,De ce oare nu nspune Scriptura: ,,să mă iubească”, în loc de ,,să-mi dea sărutări?” Prin sărut, prietenii ăşi schimbă duhurile (suflurile) şi, de aceea, sărutul se dă pe gură, izvorul duhului (pneuma). Când duhurile a doi prieteni se întâlnesc printr-o sărutare, gură pe gură, aceste duhuri nu se mai despart unul de altul. De aici rezultă cât de bună este moartea prin sărutul divin: sufletul primeşte un sărut de la Domnul şi se uneşte, astfel, cu Duhul Sfânt, pentru a nu se mai despărţi niciodată de El.

Iată de ce  Adunarea lui Israel spune: ,,Să-mi dea o sărutare a gurii Sale, pentru ca duhul nostru să se unească cu al Lui şi să nu se mai despartă de Acesta.”

Acest limbaj figurativ ne poate irita, dar dacă Dumnezeu ,,le vorbeşte oamenilor”, de ce să nu spunem şi că El ,,îi îmbrăţişează”? Tradiţia ne spune că Moise a murit dintr-un sărut al lui Dumnezeu, indicând astfel, în mod simbolic, în ce stare de uniune ajunsese el prin intermediul rugăciunii.

În experienţa rugăciunii, Dumnezeu nu este lipsit de savoare, deşi nicio savoare, nicio comparaţie nu se poate apropia de Realitatea că El Este. Părinţii Bisericii – în continuarea rabinilor – vor relua tema gustului  simţit în rugăciune şi al sărutului mistic, când vor vorbi despre Euharistie. Sfintele Taine reprezintă semnul sensibil al unei realităţi invizibile, aşa cum sărutul dat de o mamă copilaşului ei este semnul sensibil al iubirii pe care i-o poartă. Euharistia este semnul sensibil al iubirii pe care Dumnezeu o are pentru noi. El se face pâinea noastră, vinul nostru; El vrea să fie gustat, cunoscut din interior.

Cunoaştem ce repercusiuni poate avea un sărut asupra corpului uman, ce fiori lăuntrici poate el trezi. Rugăciunea savuroasă este o intrare în camera nupţială, în misterul Unirii creatului cu necreatul. Atunci, spune sfântul Augustin, Dumnezeu va fi experimentat ca fiind ,,cu totul Altul decât mine şi mai mult decât mine”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: AtlantisraColţu cu muzică, G1b2i3, George,  Mirela Pete, Schtiel, Shayna

6 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Rugăciunea tuturor simţurilor – 4

Atingerea

Auzul şi văzul ne menţin în preajma lui Dumnezeu, dar prezenţa nu se transformă în îmbrăţişare decât prin atingere. De altfel, aceasta este succesiunea indicată de sfântul Ioan în prima sa Epistolă, ca şi cum uzul fiecărui simţ ar manifesta un anumit grad de intimitate cu Cuvântul Vieţii:

,,Ce era de la început,

ce am auzit,

ce am văzut cu ochii noştri,

ce am privit

şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii,

şi Viaţa s-a arătat

şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim” (I Ioan 1, 1-2)

Ceea ce auzim, vedem sau atingem, precizează sfântul Ioan, este ,,ceea ce este de la începuturi”. Noi nu avem nimic de adăugat, nimic de inventat; trebuie doar să ne aplicăm simţurile noastre la ceea ce este, pentru ca ,,acesta” să se poată manifesta.

Uneori, atingerea sperie, ca şi cum s-ar raporta la o senzorialitate mai densă decât cea a Auzului sau a Văzului, mai ataşată de materie, de caracterul grosier al lucrurilor.

În rugăciune, urechea devine capabilă să audă neauzitul, iar ochiul – să vadă nevăzutul. Oare rugăciunea nu face şi Atingerea capabilă să simtă neatinsul, spaţiul din sânul suprafeţei? Să ne amintim de experienţa lui Teilhard de Chardin, când a strâns în pumn o bucată de metal; aceasta a fost prima lui ,,senzaţie a lui Dumnezeu” – un infinit s-a făcut simţit în acea infimă bucăţică de univers…

,,Dacă aţi şti ce profundă este pielea”, spunea şi Paul Valéry. Da, însă depinde cum o atingi… Există persoane care ne ating ca o scoarţă de copac, iar altele ne fac să ne înfiorăm până în străfundurile fiinţei. Există mâini care ne strivesc, care ne fac să ne simţim ca nişte obiecte, ca nişte animale, şi există mâini care ne liniştesc, care ne vindecă şi uneori chiar ne îndumnezeiesc (a se vedea, de pildă, practica impunerii mâinilor, ca mijloc de vindecare dar şi ca mijloc de transmitere a graţiei).

Cei din vechime vorbeau adeseori despre rugăciunea mâinilor, referindu-se la muncă, dar oare mâinile nu se roagă decât atunci când muncesc? Oare nu se pot ruga şi când mângâie, adică atunci când devin sălaşul iubirii şi al respectului, fiind astfel ,,spiritualizate”?

Rugăciunea Atingerii este rugăciunea unui trup care nu se cramponează, care nu se încolăceşte ca un laţ în jurul celuilalt. A-L atinge pe Dumnezeu, sau a ne lăsa atinşi de El, nu înseamnă a ne simţi striviţi, ci a ne simţi învăluiţi de spaţiu. Dumnezeu nu ne sufocă niciodată.

Rugăciunea este o îmbrăţişare care ne face liberi.

Nu ne rugăm cu pumnii strânşi, nici cu ghearele, nici cu lipici în vârful degetelor…

Nu ne putem ruga decât cu braţele deschise, cu palmele oferite ,,Ţie Doamne”.

 (Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Child again, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna

3 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Rugăciunea tuturor simţurilor – 3

Văzul

Cartea lui Iov se încheie cu următoarele cuvinte, care par a indica o anumită superioritate a vederii asupra auzului: ,,Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă.” (Iov 42, 5-6).

Ascultarea menţine distanţa; prin privire, prezenţa apare în proximitatea fiinţei noastre. A auzi pe cineva nu este chiar acelaşi lucru cu a-l vedea; or, omul doreşte şi să vadă, iar dacă vorbim despre Dumnezeu, omul doreşte să-L vadă ,,aşa cum este”, după cum spune sfântul Ioan, şi nu doar aşa cum şi-L poate închipui sau reprezenta…

,,Ştim că dacă El se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.” (I Ioan 3,2).

Pentru a-L vedea pe Dumnezeu ,,aşa cum este”, şi ochiul, la fel ca şi urechea, trebuie să fie purificat. Altminteri, riscul cel mare este ca el să nu vadă decât o nălucă, o proiecţie.

Privirea noastră este atât de des împovărată de amintiri, de judecăţi, de comparaţii…

Cel ce ar vedea măcar o dată trandafirul, ar şti ce înseamnă a te ruga…

Trandafirul sau o faţă.

Acolo unde oamenii vedeau un adulter sau o păcătoasă, Iisus vedea o femeie; privirea Lui nu se oprea asupra măştii sau a grimasei, ci contempla chipul ei.

A te ruga înseamnă a contempla chipul tuturor lucrurilor, adică prezenţa Sa, apropierea Sa familiară, care constituie o dovadă a duioşiei lui Dumnezeu.

Suntem întotdeauna frumoşi în privirea unui om care se roagă; el nu se lasă păcălit de sclifoselile noastre, ci vede mai în profunzime ceea ce avem mai bun. El Îl priveşte pe Dumnezeu din noi.

Pentru a ne ruga mai bine, dacă ochii noştri ar începe să vadă ceea ce văd, dacă privirea noastră şi-ar face timp să se aşeze şi să se odihnească în ceea ce percepe, ar descoperi şi că toate lucrurile ne privesc, că toate lucrurile se roagă.

Să încetăm să aplicăm etichete.

Să trecem de la observaţie la contemplare, aceasta este mişcarea rugăciunii ochilor.

Să sesizăm tot ceea ce este invizibil, în ceea ce vedem.

Să ne îndreptăm spre acel punct inaccesibil în care toate privirile se întâlnesc.

A vedea devine viziune.

Viziunea devine uniune.

,,Devenim asemeni Lui pentru că Îl vedem aşa cum este.”

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Child again, Clipe de Cluj,  Colţu cu muzică, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna

8 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita