Arhive pe etichete: Micul prinț

Din scrisori – 13

Dragul meu Vis,

Am întâlnit un pui de vulpe în pădure. S-a apropiat de mine, mirosindu-mă ca un cățel. Mi-a amintit de vulpea îmblânzită a micului prinț. Și, la scurt timp, a apărut și micul prinț, exact așa cum mi-l imaginam. Micuț, blond, cu ochii calzi și veseli, inteligenți, căprui, cu părul tuns rotund, cu privirea deschisă, zâmbitoare… L-am remarcat de cum l-am văzut, dar nu știam cine e… Doar i-am simțit energia plină de iubire pe care o emana. Nu, el nu a venit din pădure. A venit de pe o altă planetă, nu-i mai știa numele… O planetă cu cerul mov, apele portocalii, fără munți, fără copaci, fără flori ca ale noastre. Părinții lui au fost omorâți de astronauți (?) iar pe el l-a luat regele să îl crească. Un rege bun, de altfel. Mai are vreo 9 frați și vreo 10 surori, iar regele are și el peste 10 copii. Acolo el are 90 de ani și când a venit aici și-a ales părinții. Cei de pe planeta lui se pot transforma în orice, chiar și în mașini. Combustibilul este (ca) o gelatină…

La ei nu există școală, părinții se ocupă de educație, iar el a venit aici ca să întâlnească anumiți oameni…

Ce zici, îl cunoști?

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita