Arhive pe etichete: nocebo

Cum sunt afectați copiii noștri de efectul nocebo

Efectul nocebo înseamnă – într-un mod simplu spus – să nu crezi în eficența unui lucru, să ai gânduri negative, să te „aștepți la ce este mai rău”.

Societatea noastră, școala la care merg copiii noștri, parentingul de acasă – toate sunt sub spectrul efectului nocebo mai mult decât au fost vreodată. Copiilor li se spune:

– să fie atenți că se pot îmbolnăvi foarte ușor (ceea ce de multe ori este adevărat, dar cu ce ne ajută să ne fie frică de asta?);

–  că lumea este plină de oameni răi (ceea ce este – din nou – adevărat, dar așa a fost și pe timpul în care noi am fost copii, nu erau mai mulți oameni răi în acele vremuri și totuși nu eram terorizați cu acest aspect); …

Vezi articolul aici

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Psihologie şi pedagogie