Arhive pe etichete: parc

Parcuri (poveste parfumată)

Nimic nu se potrivea. Își ascultă inima: tăcea. Își consultă programul de judecăți de valoare: părea șters. Pe ce să se bazeze? Își privi interlocutorul cu niște ochi inexpresivi încercând să-i surprindă vreo privire rătăcită. Niciun rezultat. Acesta vorbea privind pe undeva, pe deasupra. Oare vorbea cu ea? Se întoarse și se uită în spate. Acolo era muntele. Hm… Era genul de om care nu te privește în ochi atunci când vorbește cu tine. Nu era un semn prea bun. Poate era timid? Poate comunica doar așa… de complezență? Sau avea un repertoriu de care se plictisise folosindu-l prea des? Își trecu o mână prin păr. Da. Erau ochelarii. Ai ei. Cum să te privească cineva când ai pe nas o pereche de ochelari întunecați? Același sentiment îl avea și ea când întâlnea o persoană care se ascundea în spatele unor lentile.

Se gândi că a făcut o greșeală venind să-l întâlnească. Se simți singură printre copacii înalți, cu tulpini drepte. Băncile erau toate goale, aleile pustii…

***

Reprogramă.

***

Se îndreptă cu pași mici spre locul de întâlnire. El stătea așezat pe o bancă de la  marginea parcului, sub un tei bătrân. Era îmbrăcat elegant, prea elegant pentru o întâlnire în parc… Când o zări, se ridică și îi sărută mâna. O privea… ca pe un obiect, cu un zâmbet în colțul gurii. Își dăduse părul cu gel și mirosea a parfum tare. Hmmm… îi plăcea să iasă în evidență… de prost gust. Îl privi rece, după ce își scosese ochelarii. Cine nu ar fi fost intimidat de o asemenea privire?

El se bâlbâi tot timpul, încurajat de aprobările ei…  superioare. A respirat ușurat când întâlnirea a luat sfârșit. Tensiunea creată fusese copleșitoare.

Ea se simți iarăși singură, printre copacii care răspândeau arome amețitoare… Băncile erau goale, aleile pustii…

***

Refăcu programul.

***

Mersese mult în interiorul parcului, până aproape de lac. Câteva sălcii întregeau priveliștea într-o atmosferă de liniște și pace. Valuri ușoare se izbeau de mal și apa era curată, dând impresia de răcoare. Sub sălcii erau bănci.

Se așeză pe o bancă, așteptând. Poate nu va mai veni. Nici nu i-ar fi părut rău. Era frumos și așa în mijlocul parcului cu lac, departe de larma sufletelor. Dar auzi pași în spate. Se întoarse. Se izbi de o privire pătrunzătoare, care, aproape că o făcu să-și lase ochii în jos. Niciun alt amănunt n-o mai interesa. Îl privi și ea, uitând să mai facă o analiză rece a situației.

Firesc, se așeză pe bancă lângă ea, începând să discute ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna.

Băncile nu mai erau goale, aleile se animaseră brusc și se făcuse cald…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie. Tema a fost propusă de  Samewhiteblue.

 

27 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate