Arhive pe etichete: parfum

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

16 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfum de iubire (poveste parfumată)

O privi trist, fără să zică nimic.

–         De ce nu mi-ai spus? continuă ea înfierbântată. Nu meritam atâta încredere? Vrei să plec, nu?

–         Nu, dar…

–         Am înțeles. Nu mai am loc în viața ta. Nu trebuie să inventezi nimic. POT să înțeleg.

–         Aș vrea să știi că te-am iubit… și nu te-am mințit niciodată, spuse el abia auzit.

–         OK. Mă retrag.

Ieși aruncându-i o privire de dojană. Avea ochii în lacrimi. El îi cunoștea privirea aceea, de căprioară rănită. Știa că-i rupsese sufletul în două. Dar nu avea de ales. În curând, aveau să sosească. Și ucideau pe oricine era cu el. Cumva, singur s-ar mai fi putut salva. Dar voia s-o protejeze pe ea. Și pentru asta, trebuia s-o facă să plece. Hm… reușise… O văzu din spate, cum merge clătinându-se. Plângea. Nu întoarse capul.

Închise ușa sperând ca ea să nu se întoarcă. Se așeză. Încă nu știa ce modalitate de a-l ucide vor folosi. Pe ea n-o cunoșteau. Reușise să-i ascundă identitatea mai mult de un an, de când se cunoșteau. Se pregăti de plecare. Nu dorea ca ei să afle de locuința aceea. Poate că ea s-ar mai fi întors vreodată și atunci ar fi fost în pericol. Așa că, își pregătise un alt loc, unde ei credeau că-și petrece cea mai mare parte a timpului.

Coborî la mașină și demară. Era urmărit. Asta însemna că ei cunoșteau și locul acela. Tresări gândindu-se la ea. Era necesar să-și schimbe planurile. Trebuia să o salveze. Întoarse mașina cu prima ocazie și se grăbi s-o ajungă din urmă. Din fericire, nu ajunsese prea departe. Se așezase pe o bancă. Opri și îi făcu semn să urce. Ea îl privi nedumerită, gata să refuze, când observă mișcarea ciudată a unei mașini de mai departe. Urcă…

–         Trebuie să ne îndepărtăm. Suntem pe cale de a fi prinși, spuse el urmărind oglinda retrovizoare.

–         Tu… voiai să mă îndepărtezi, din această cauză? îl întrebă ea tremurându-i vocea.

–         Da. Dar acum te-au descoperit și pe tine. Nu știu dacă vom scăpa. De data asta s-au hotărât să scape de mine, i-am deranjat prea mult cu articolul acela. Știam că așa va fi.

–         Până se dau lucrurile pe față, putem merge la una dintre prietenele mele, spuse ea. Dacă reușim să scăpăm de ei…

După un timp, cu multă îndemânare, reușiră să se facă nevăzuți. Lăsară mașina pe o stradă oarecare și luară un taxi. După ce au coborât, s-au îmbrățișat ca și cum nu se văzuseră de mult timp. Acum erau împreună… De undeva, venea un miros de regina-nopții…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

14 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Întoarcere în timp (II)

Rămase cu poșeta în mână, uitându-se gânditor la umbrele de pe aleea din fața sa. Înțelese cât de mult se complicase misiunea. Tara era liberă și își făcuse o nouă echipă, după cum părea. De aceea îl aleseseră pe el: pentru că o cunoștea. Și timpul nu constituia un dezavantaj pentru partea întunecată, dimpotrivă.

Privi încă o dată poșeta și deschise fermoarul de la buzunarul interior. Un plic de culoare albă, micuț, se afla înăuntru. În acel moment, o siluetă înaltă și suplă se desprinse de după trunchiul gros al unui copac. Purta o rochie din mătase grea, după tiparul celor din perioada interbelică, asortată cu poșeta din mâinile lui. O văzu de la spate, dar recunoscu mersul elastic, de felină, al celei care, altădată, îi umpluse sufletul  de iubire. Se întrebă ce voia să-i transmită. O invitație de întoarcere în timp? În ,,Micul Paris”? Va vedea din scrisoare. Era inutil s-o urmărească. Ar fi dispărut la primul pas făcut de el cu această intenție. O conduse cu privirea până la capătul aleii, sperând că își va întoarce capul. O boare ușoară de vânt primăvăratic îl înconjură, cu miros de Chanel. Ameți. Era chiar… ea. Și sperase că a uitat-o.

Scoase scrisoarea din plic, emoționat. Dar se strădui să-și oprească freamătul inimii. Nu-și permitea să se lase purtat de sentimente. Le-ar fi dat satisfacție celor din echipa adversă.

,, Iubitul meu,

Ce ironie că încă îți mai spun astfel, nu-i așa? Dar simți și tu savoarea acestui cuvânt, unic pentru tine și pentru mine. Indiferent ce crezi, nimănui n-o să-i mai spun vreodată astfel…

A fost nevoie să mă întorc în timp, pentru a-l descoperi pe cel care a inventat dispozitivul (Ce ușor l-am luat!). Stai liniștit: nu l-am ucis, i-am arătat doar ce efecte va avea ceea ce el crede că e pozitiv! Sau voi credeți că va face bine planetei!… Privește mai adânc în inima ta  ca să simți ce înseamnă trecerea la acele niveluri de frecvență. Diferența e extrem de mică, pentru a ajunge la distrugere. Și… aici, ,,răul” e necesar. Nu ți s-a spus, pentru a fi mai eficient în misiunea ta. E cam greu să mă crezi, nu? După ce am dispărut așa… inexplicabil și apoi m-ai regăsit la forțele întunecate. Vei înțelege singur, la un moment dat.

Încă mă gândesc la tine, cu intensitatea pe care tu m-ai învățat s-o folosesc. Nu ai simțit până acum? M-aș mira. Aaa… dar să nu crezi că poți folosi asta împotriva mea. Am învățat foarte bine să-mi  stăpânesc sentimentele. Nu le poți simți decât dacă eu vreau… Deci, nu vei ști niciodată să mă manipulezi apelând la sensibilitățile omenești… Ai intrat atât de adânc în sufletul meu, încât te-am ascuns într-o zonă total inaccesibilă oricărui aparat de citire a spațiului interior. Și te păstrez acolo… “

Se așeză pe bancă. Crezuse… altceva. Dar poate ea dorea doar să-l cucerească din nou, apelând la partea sensibilă… Era mai mare această probabilitate. Se reculese. Da, sigur că asta era. Avea nevoie de el pentru obținerea audienței în fața oamenilor, în politica sa de cucerire a sufletelor. Împreună cu el ar fi fost greu de distrus, sau de înlăturat. Scrisoarea avea un efect neașteptat. Îi inundase sufletul puternic, aducându-i în memorie pasiunea pentru Tara. Fusese, probabil, iubirea vieții lui. De când ea se alăturase celorlalți, nu mai întâlnise pe nimeni care să aibă o astfel de influență asupra lui. Continuă să citească:

,, Ai înțeles, presupun. Te aștept în Orașul vechi, acolo unde călătoream ca să trăim un moment de eternitate… în dans. Să te îmbraci elegant!… Vei avea o surpriză.

Cu mult dor,

Tara ”

Închise scrisoarea și o puse la loc, în poșetă. Avea de învins amintirile, ca să poată înțelege ceea ce urmărea Tara. O călătorie… în timp?

Povestea a început la Mirela, iar tema a fost propusă de Elly.

Invitați: Bibliodeva, Child again, Deepiny, George, Robert, La Fee Blanche,

CARMEN, Daurel, Diana, Elly, Florentina, Gabi, Lolita, Pandhoraa, Sara, Vania, ZinaVeroVanessa

31 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfumul unui poem

Parfumul unui poem

Prin chiar înţelesul lui, un poem e alcătuit dintr-un parfum special: parfum de iubire, de contemplare, de vremuri apuse, de melancolie, de visare… Pe măsura sufletului fiecăruia. Şi fiecare suflet e un poem, mai liniştit sau mai zbuciumat.

Fiecare poem al fiecărui suflet poartă arome unice, indestructibile.

Rabindranath Tagore – Când îmi porunceşti să cânt

Când îmi porunceşti să cânt,
mă semeţesc de trufie;
dar privesc spre faţa Ta
şi lacrimile-mi umplu ochii.
Tot ce-i aspru şi urât în viaţa mea
se preface-n armonie
şi veneraţia mea îşi întinde aripile
ca o pasăre bucuroasă în zboru-i pe mare.
Ştiu că îti place cântecul meu.
Ştiu că, drept cântăreţ, am învoire-n faţa Ta.
Cântul meu înaripat ajunge la Picioarele Tale
pe care nu mai nădăjduiam să le ating.
Îmbătată de această bucurie de-a cânta,
îmi pierd firea şi Te numesc prieten,
pe Tine, Dumnezeul meu!

Rabindranath Tagore – Cântul meu şi-a despuiat podoaba

Cântul meu şi-a despuiat podoaba.
Eu nu mai pun trufie-n el.
Podoabele-ar împiedica unirea noastră,
s-ar pune între noi
şi foşnetul lor ar acoperi glasul Tău.
Mândria-mi de poet
moare de ruşine la vederea Ta.
O, Stăpâne-Poet,
m-am aşezat la picioarele Tale,
ca să fie viaţa mea simplă şi limpede –
un flaut de trestie pe care-l umpli cu muzica Ta!

Povestea a început la Mirela.

Au scris:

Mirela Parfumul unui poem. Les Fleurs du Mal

Rokssana  Parfumul unor poeme

Doru Vulturești Înmiresmarea Înșchiopătată

Florentina Covasna Parfum de poem

 Gabi Poveste parfumată.Parfumul unui Poem Cântec

Luna Pătrată Poeme de dragoste…Poveste parfumata

Lolita Parfumul unor poeme nemuritoare

Aurora Stropi de suflet Parfumul unui poem

CARMEN Parfumul unui poem

36 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Parfumul unei scrisori temporale

Parfumul unei scrisori temporale

Dragul meu prieten,

Nu a trecut prea mult timp de când ai plecat în această călătorie temporală şi déjà mi-e dor să comunic cu tine. O să continui să-ţi povestesc ceea ce începusem în ultima seară, înainte de plecarea ta…

Nu-mi amintesc când i-am simţit prezenţa prima oară. Ştiu doar că eram la vârsta căutărilor, nu ştiam prea bine ce caut, dar voiam cu tot dinadinsul să găsesc ceva. Cred că ai trecut şi tu prin asta; ai avut aceleaşi sentimente de nedefinire, nu ştiai dacă îţi place ceva cu adevărat sau nu, nu ştiai dacă vei mai avea puterea să visezi după trecerea primului eşec, totul era învăluit în culori pastelate şi fără nume, în atmosferă plutea acelaşi curent cu zeci de sensuri şi nu ştiai dacă vei putea parcurge traiectoria pe care ţi-ai ales-o.

Soarele îşi înconjura razele cu coroane de nori, învăluia florile în lumina sa cernită şi eu parc-aş fi stat, dar nu eram sigură că vreau asta, parc-aş fi adunat nişte flori, dar mi-era milă să le rup, aş fi păşit prin iarbă, dar nu voiam s-o strivesc şi îmi doream să zbor, ca să nu ating frumuseţea cu tălpile pantofilor.

Acasă mă înconjuram de cărţi, dar nu ştiam pe care să le aleg, toate mă atrăgeau şi nu ştiam care sunt mai importante.

Astfel, mă întorceam într-o seară din mijlocul naturii, cu gândul să merg în casă şi să mai citesc ceva. Şi i-am simţit prezenţa. Mi-am îndreptat mâna spre o carte nou apărută, cu câteva teorii de filozofie ce nu mai fuseseră abordate de mult timp şi, ca şi cum un gând aparte mi-ar fi trasat direcţia mâinii, am luat un caiet şi apoi un stilou. Am început să scriu şi gândurile erau ale mele, prezenţa sa nu mă influenţa aşa cum este influenţat un hipnotizat. Vrusesem să fac ceva, dar mi s-a indicat o altă acţiune. Mai târziu mi-am dat seama că mă făcea să-mi descopăr aptitudinile reale, era un fel de îndrumător care îţi arată traseul ce trebuie urmat, chiar dacă există ramificaţii.

De atunci i-am simţit prezenţa în fiecare clipă şi încet, încet, mă descopeream pe mine însămi. Aşa am început să scriu. Simţeam cum se apleacă peste umărul meu citindu-mi rândurile şi simţeam chiar ce îi place şi ce nu. Şi dacă ceva nu-i plăcea, reciteam paginile scrise şi le refăceam. Să nu crezi că între noi exista un mod propriu-zis de comunicare. Pur şi simplu mă făcea să înţeleg că urma să fac un anumit lucru. Era, într-un fel, prezenţa imaterială a ,,întâmplării” destinului meu. Nu? Pentru că pot să zic că ,,din întâmplare” am început să scriu, ,,din întâmplare” am învăţat anumite lucruri şi nu altele, ,,din întâmplare” mi-am ales o profesie şi nu alta şi tot ,,din întâmplare” te-am întâlnit pe tine. Şi după această ultimă ,,întâmplare” am devenit, bineînţeles, o fiinţă plină de extaz şi de aceea nu  mi-am dat seama când a plecat. Poate, din prima clipă a întâlnirii mele cu tine?

Am aflat într-o zi, când tu plecasei undeva, într-o călătorie. Am simţit brusc, că sunt singură. Nu-i mai simţeam ,,respiraţia” atât de cunoscută mie. Ţin minte că o zi întreagă m-am tot învârtit de colo până colo neştiind ce să fac. Mă gândeam la tine şi ştiam că numai tu îi poţi înlocui prezenţa.

Atunci şi-a luat rămas bun de la mine.

Lăsasem fereastra deschisă şi vântul începuse să adie cu miros de toamnă. Ceva ca o chemare m-a împins spre fereastră şi, deodată, o frunză mi-a mângâiat obrazul cu prezenţa sa. Am început să plâng, ca atunci când te desparţi de cineva drag, ştiind însă că-l vei regăsi într-un alt mod.

Acolo, în dimensiunea temporală în care ai ajuns, îl vei simţi şi tu. Probabil că vei primi scrisoarea mea când te vei întoarce. Atunci vei ştii

Aştept cu nerăbdare veşti de la tine. Mi-e dor de prezenţa ta.

                                                                                                Cu mult drag,

                                                                                                  Prietena ta,

L.

Povestea a început la Mirela. Sunteţi invitaţi şi voi: Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Child again, Colţu cu muzică, Convieţuire, Dallina, Daurel, De vorbă cu viaţa,  G1b2i3, Gabrielle, George, Incertitudini, Ioan Usca, Lolita, Loryloo, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Vizualw.

Au mai scris:

Mirela  Scrisori parfumate

Pandhoraa:

“Ce emotie suava imprastie amintirile picurate cu grija aici de tine…
M-au emotionat…
Mirosul…mirosul poate fi uneori aura care inconjoara o persoana care inseamna ceva pentru noi…
Corespondenta ta cu fiul scriitorului mi-a amintit de adolescenta mea si de prietenia epistolara pe care am avut-o cu un la fel de adolescent italian…
Gasisem adresa lui in revista pentru copii Topolino…el spunea acolo ca doreste sa-si faca prieteni din intrega lume…asa ca…i-am scris…si in felul asta am inceput o corespondenta care a durat 7 ani…
Iti multumesc ca mi-ai trezit aceasta amintire…
Scrisorile de la el nu erau parfumate, dar hartia era imprimata discret cu imagini cu peisaje sau flori…eram topita dupa acele scrisori care aratau atat de diferit fata de ale noastre…”

Cristian Gheorghe  Parfum de scrisoare

Carmen: Scrisoarea, un parfum uitat?!

Aurora:  “Târziu în noapte, gândul mă poartă înapoi în timp, când cu fiorul ce străbate trupul fecioarei îndrăgostite, alergam înaintea poştaşului să-mi aducă cuvintele magice închise în plicuri albe sigilate… cu mâini tremurânde defsăceam în grabă scrisoarea şi ochii lacomi sorbeau în câteva clipe slovele-petale roşii născute floare din iubire, învăluindu-mă în parfumul dragostei…
O citeam o dată şi încă o dată… şi-o ascundeam cu grijă sub perna mea de fată, să-mi rămână în gând şi în vis. Urma răspunsul cu alte clipe de magie, când fiecare cuvânt ce se aşternea era un strop din inima mea ce bătea nebuneşte. Sărutam în taină fiecare pagină … sigilam plicul şi mâini necunoscute urmau să-mi poarte acea parte din suflet până la făt-frumos. Urmau zile de aşteptare cu emoţie şi nerăbdare.
Şi acum scriu scrisori. Cu mare drag. Mi se pare mai personal, mai cald, mai … altfel… fiindcă parfumul unei scrisori nu se compară cu nimic!

Daurel:  Comunicarea prin scrisori…

Gabi:   http://g1b2i3.wordpress.com/2012/02/04/scrisoarea/

Teo Negură:                             http://teonegura.wordpress.com/2012/02/04/poveste-parfumata-de-vis-67/

Doruhttp://atdoru.wordpress.com/2012/02/04/tacerea-voastra-vorbitoare/

Rokssanahttp://rokssana.wordpress.com/2012/02/04/scrisoarea-lui-alexandru-vlahuta-catre-fiica-sa/

Shaynahttp://lunapatrata.wordpress.com/2012/02/04/scrisoare-poveste-parfumata/

Lolitahttp://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2012/02/scrisoarea-un-parfum-veritabil.html

Max Peterhttp://romanianstampnews.blogspot.com/2012/02/poveste-parfumata-parfumul-vechilor.html

Carmen Amzahttp://dictaturajustitiei.wordpress.com/2012/02/04/scrisori-parfumate-de-vreme/

Gabriela Elenahttp://gabryellehelen.wordpress.com/2012/02/04/scrisorile-si-revendica-parfumul/

37 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză