Arhive pe etichete: poşetă

Întoarcere în timp (II)

Rămase cu poșeta în mână, uitându-se gânditor la umbrele de pe aleea din fața sa. Înțelese cât de mult se complicase misiunea. Tara era liberă și își făcuse o nouă echipă, după cum părea. De aceea îl aleseseră pe el: pentru că o cunoștea. Și timpul nu constituia un dezavantaj pentru partea întunecată, dimpotrivă.

Privi încă o dată poșeta și deschise fermoarul de la buzunarul interior. Un plic de culoare albă, micuț, se afla înăuntru. În acel moment, o siluetă înaltă și suplă se desprinse de după trunchiul gros al unui copac. Purta o rochie din mătase grea, după tiparul celor din perioada interbelică, asortată cu poșeta din mâinile lui. O văzu de la spate, dar recunoscu mersul elastic, de felină, al celei care, altădată, îi umpluse sufletul  de iubire. Se întrebă ce voia să-i transmită. O invitație de întoarcere în timp? În ,,Micul Paris”? Va vedea din scrisoare. Era inutil s-o urmărească. Ar fi dispărut la primul pas făcut de el cu această intenție. O conduse cu privirea până la capătul aleii, sperând că își va întoarce capul. O boare ușoară de vânt primăvăratic îl înconjură, cu miros de Chanel. Ameți. Era chiar… ea. Și sperase că a uitat-o.

Scoase scrisoarea din plic, emoționat. Dar se strădui să-și oprească freamătul inimii. Nu-și permitea să se lase purtat de sentimente. Le-ar fi dat satisfacție celor din echipa adversă.

,, Iubitul meu,

Ce ironie că încă îți mai spun astfel, nu-i așa? Dar simți și tu savoarea acestui cuvânt, unic pentru tine și pentru mine. Indiferent ce crezi, nimănui n-o să-i mai spun vreodată astfel…

A fost nevoie să mă întorc în timp, pentru a-l descoperi pe cel care a inventat dispozitivul (Ce ușor l-am luat!). Stai liniștit: nu l-am ucis, i-am arătat doar ce efecte va avea ceea ce el crede că e pozitiv! Sau voi credeți că va face bine planetei!… Privește mai adânc în inima ta  ca să simți ce înseamnă trecerea la acele niveluri de frecvență. Diferența e extrem de mică, pentru a ajunge la distrugere. Și… aici, ,,răul” e necesar. Nu ți s-a spus, pentru a fi mai eficient în misiunea ta. E cam greu să mă crezi, nu? După ce am dispărut așa… inexplicabil și apoi m-ai regăsit la forțele întunecate. Vei înțelege singur, la un moment dat.

Încă mă gândesc la tine, cu intensitatea pe care tu m-ai învățat s-o folosesc. Nu ai simțit până acum? M-aș mira. Aaa… dar să nu crezi că poți folosi asta împotriva mea. Am învățat foarte bine să-mi  stăpânesc sentimentele. Nu le poți simți decât dacă eu vreau… Deci, nu vei ști niciodată să mă manipulezi apelând la sensibilitățile omenești… Ai intrat atât de adânc în sufletul meu, încât te-am ascuns într-o zonă total inaccesibilă oricărui aparat de citire a spațiului interior. Și te păstrez acolo… “

Se așeză pe bancă. Crezuse… altceva. Dar poate ea dorea doar să-l cucerească din nou, apelând la partea sensibilă… Era mai mare această probabilitate. Se reculese. Da, sigur că asta era. Avea nevoie de el pentru obținerea audienței în fața oamenilor, în politica sa de cucerire a sufletelor. Împreună cu el ar fi fost greu de distrus, sau de înlăturat. Scrisoarea avea un efect neașteptat. Îi inundase sufletul puternic, aducându-i în memorie pasiunea pentru Tara. Fusese, probabil, iubirea vieții lui. De când ea se alăturase celorlalți, nu mai întâlnise pe nimeni care să aibă o astfel de influență asupra lui. Continuă să citească:

,, Ai înțeles, presupun. Te aștept în Orașul vechi, acolo unde călătoream ca să trăim un moment de eternitate… în dans. Să te îmbraci elegant!… Vei avea o surpriză.

Cu mult dor,

Tara ”

Închise scrisoarea și o puse la loc, în poșetă. Avea de învins amintirile, ca să poată înțelege ceea ce urmărea Tara. O călătorie… în timp?

Povestea a început la Mirela, iar tema a fost propusă de Elly.

Invitați: Bibliodeva, Child again, Deepiny, George, Robert, La Fee Blanche,

CARMEN, Daurel, Diana, Elly, Florentina, Gabi, Lolita, Pandhoraa, Sara, Vania, ZinaVeroVanessa

31 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Întoarcere în timp I

 

Era din nou printre oameni. Începu să se integreze în forfota oraşului aglomerat. Se simţea ca un sălbatic adus de curând în mijlocul ,,civilizaţiei”. Câteva secunde privi în jur, căutând să se orienteze.  Îşi aminti instrucţiunile de parcurgere a traseului pentru a ajunge la locul de întâlnire. Trebuia să folosească transportul în comun. Luă mai întâi metroul şi merse patru staţii. Apoi luă un autobuz cu care parcurse trei staţii. De aici trebuia să meargă pe jos cam un sfert de oră. Atenţia îi era trează. Ieşise din starea de amorţeală dată de lipsa acţiunii. Hmm… ce bine era! În sfârşit, părea a fi în elementul său.

Discret, observă oamenii care treceau pe lângă el şi analiză starea generală. Cei mai mulţi păreau preocupaţi de grijile cotidiene: serviciu, casă, familie, sănătate. Câţiva erau trişti, chiar supăraţi, din motive emoţionale, afective: singurătate, iubiri pierdute sau interzise, eşecuri profesionale… Foarte puţini erau veseli, optimişti, zâmbitori. Nu obţinuse o analiză îmbucurătoare. Raportul său va exprima necesitatea implementării unei strategii de urgenţă… la nivel planetar. Colegii săi care avuseseră aceeaşi misiune, dar în locuri diferite, veniseră cu analize asemănătoare.

În acel sfert de oră simţi şi resimţi stările şi sentimentele celor cu care se intersecta. Aproape că îl copleşeau. Avea nevoie să se aşeze… Ajunsese într-un parc mare, cu multe bănci, alei şi copaci îngrijiţi. Se îndreptă spre o bancă aflată mai departe de intrarea principală. Se aşeză, obosit de trăirile experimentate, dar însufleţit de scopul acţiunilor sale. Îi observă pe cei care se plimbau pe alei. Trebuia să apară persoana de contact. Era deja în întârziere. Presupuse că s-a întâmplat ceva neprevăzut, când privirea îi căzu pe banca din faţa sa. Acolo apăruse pe neaşteptate o poşetă elegantă din piele, micuţă, cu nişte forme ciudate brodate pe partea vizibilă. Nu văzuse nicio persoană îndreptându-se către acea bancă, poşeta nu fusese acolo când venise el. Şi-atunci, de unde apăruse? Se gândi că persoana de contact nu voia să fie recunoscută de nimeni şi lăsase poşeta, special pentru el. Dar cum de nu o văzuse? ,,S-a teleportat”, îşi zise zâmbind. ,,Cred că mi s-au cam atenuat abilităţile pe care le aveam în tinereţe…” Dar experienţa sa era copleşitoare faţă de a celor mai tineri. Trăise etape deosebite, schimbări majore în care pieriseră aproape toţi partenerii săi. Se număra printre puţinii veterani rămaşi. Cea mai grea misiune pe care o trăise fusese aceea când tocmai iubita lui făcea parte dintr-o grupare de forţe negative. Şi atenuarea sau eliminarea acestora cerea chiar ceva sacrificii. Ea şi încă vreo câţiva fuseseră capturaţi într-o sferă de lumină, pentru a se încerca transformarea lor în forţe pozitive, ,,reabilitarea întunericului” – cum o numiseră. Dar dezamăgirea pe care o trăise atunci când a descoperit adevărul, i-a distrus treptat iubirea pentru ea. Sperase că procedeul de reabilitare va realiza o metamorfoză completă, însă, nu se ştie de ce, iubita lui fusese singura care nu dorea să se schimbe. Îl duruse foarte tare, deoarece îşi atribuia lui însuşi o mare parte din vină.

Se ridică îndreptându-se către banca din faţă. Atinse cu grijă poşeta, după ce o studiase câteva clipe. Părea inofensivă. Urmări cu atenţie înscrisurile de pe o parte şi alta. Arătau ca nişte broderii fine…

Cel sau cea cu care trebuia să se întâlnească, avea de adus un dispozitiv micuţ, pentru amplificarea vibraţiilor de frecvenţă înaltă, la nivelul întregii planete. Un prototip, singurul de altfel. Deschise poşeta, bănuind că era ceea ce aştepta. Încă exista riscul ca obiectul din mâna lui să fie periculos… Continuă. Fără să vrea întoarse poşeta invers şi atunci văzu: broderia arăta o scriere codificată, folosită doar în misiunile top secret şi care nu mai fusese utilizată de foarte mulţi ani: ,,Dispozitivul e la noi” şi o semnătură binecunoscută lui, care odată îi fusese dragă…

Lupta abia începuse.

Povestea a fost iniţiată de Mirela.

Invitaţi: Carmen,Daurel,Diana,Elly,Florentina,Gabi,Tury,Vania,Sara,Lolita,Pandhoraa,Vanessa,Zina.

Bibliodeva, La Fee Blanche, Child again, George, Robert, Revelaţii nesfârşite, Schtiel.

55 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză