Arhive pe etichete: poveste parfumată

Parfumul cascadelor (poveste parfumată)

Prea târziu. Prea târziu, își spuse, uitându-se cu îngrijorare în jur. Mersese prin albia fostului râu dorind să-i găsească izvorul, să vadă ce se întâmplase acolo. Mai avea de străbătut o distanță nu prea mare, după cum arătau urmele. În jurul său, copacii începuseră să se usuce, iarba era arsă, codrul era pustiu.

Bău o gură de apă, economisind-o cu atenție. Era un peisaj dezolant. Vedea cum se scurge viața lăsând pământul gol, neacoperit. Doar pietrele mai străluceau în lumina arzătoare a soarelui. Drumul devenea mai greu. Era mai greu de urcat. La un moment dat, stânci înalte au blocat complet înaintarea. Trebuia să ocolească pe marginea albiei. Da… acolo fusese o cascadă. La picioarele stâncilor era o adâncitură destul de mare, probabil locul de vărsare… Se îndreptă spre marginea albiei pentru a căuta o potecă să-și continue înaintarea. Se impunea un ocol destul de mare. O găsi ușor.

Printre ierburi uscate zări o plantă. Era aceeași peste tot. Avea frunze verzi, adaptate la soarele puternic, ascuțite ca niște săgeți. Apărea din ce în ce mai des, ca și cum i-ar fi ghidat calea. Se aplecă să o miroasă. Rămase surprinsă: nu știa cum să definească, dar… mirosea a apă. Adică i se transmitea senzația pe care o ai în apropierea apei foarte reci și foarte curate, în mișcare. Natura se adaptase cumva? Se gândi că dacă ar cultiva acea plantă, ar putea schimba atmosfera din jurul ei creând un aer foarte proaspăt. Nu se îndură să rupă o frunză. Merse mai departe. Locurile deveniseră interesante. În primul rând, aerul nu mai era uscat, apăreau din ce în ce mai multe plante necunoscute. Ajunse din nou în apropierea albiei. Părea că se apropie de final, când, deodată, auzi. Era sunetul pe care îl căuta și nu spera să mai dea de el… Era… sunetul apei. Râul își schimbase albia. Curgea în sens invers pornind direct într-o cascadă. Și o mulțime de plante dintre cele întâlnite mai devreme creșteau pe toată întinderea de dincolo de izvor.

Își aminti de cascadele copilăriei: fascinante, tumultoase, proaspete. Speranța începu să se înfiripe din nou.

Povești parfumate – la Mirela.

 

15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Parfumul zorilor

Era ca un cântec ce o trezea în fiecare dimineață: un sunet blând și limpede ce o făcea să deschidă ochișorii negri și strălucitori. Își ștergea ciocul micuț de paiele din cuib, dădea de două ori din aripioare, își întindea codița în formă de furculiță. Apoi arunca o privire scurtă spre puișorii adormiți și îi împingea delicat cu ciocul, trezindu-i.

Urma ca el să vină, să le lumineze noua zi de muncă și antrenament. Dar ei îl așteptau devreme, pe sârmele electrice aeriene, aliniați în trei-patru șiruri alb-negre. Cântau încetișor, cu glasuri limpezi și calde, aducând bucurie în inimile celor iubitori de zori de vară. Și atunci, toate spiritele nopții se grăbeau să se retragă, refugiindu-se din calea luminii care începea să cuprindă emisfera rândunelelor.

Picături de rouă spălau petalele odihnite ale florilor, primenindu-le pentru întâmpinarea iubitului lor. Acestea își deschideau întreaga frumusețe strălucind în mijlocul aromelor de curat amețitor. Fiecare zâmbea cu parfumul ei unic: regina nopții, trandafiri, crini, flori de nu-mă-uita, flori de câmp…

Iar el se apropia vertiginos de linia orizontului unde era așteptat. Și când prima rază atingea marginea muntelui, toți își ridicau capetele a salut de bucurie: se treziseră. Noua energie îi pregătea pentru noua zi. Nimic nu putea egala momentul răbufnirii de puritate și parfum. Nimic nu se putea compara cu victoria luminii asupra întunericului, cu înnoirea respirației Pământului dimineții în momentul nașterii noii zile.

Fiecare atom își încărca porția de viață pentru a duce mai departe infinitul.

Povestea parfumată începe de la Mirela, unde vă puteți înscrie și voi. 

26 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Spre alb – poveste parfumată

Își ridică privirea spre cer, ca într-un ultim gând de stabilire a traseului pe care voia să-l urmeze. Soarele era spre apus, putea fi privit cu ușurință, făcându-te astfel să te separi de lumea reală, ca linie de demarcație dintre lumină și penumbră. Se pregăti. Recapitulă încă o dată pașii pe care trebuia să-i urmeze. Orice greșeală o putea duce direct în… penumbră. Acesta era pericolul asupra căruia o avertizaseră mai mulți dintre cei ce experimentaseră zborul. Chiar și el îi spusese. Nu o dată… ,,Să ai grijă, încrederea ta trebuie să fie deplină, o mică ezitare poate dărâma totul, te poate arunca în prăpăstiile adânci ale deznădejdii, în brațele forțelor întunecate; atât așteaptă; te vor prinde fără milă și nu sunt mulți cei care au reușit să scape… Nu trebuie să întrerupi bătăile aripilor, o faci extrem de lent, calm, cu toată forța ta interioară, inspiri lumina și o păstrezi în tine… Adânc, în profunzimile ființei tale, există iubirea care crește. Nu întrerupe procesul. Ai trecut testele de rezistență. Acum depinde doar de felul în care te mobilizezi. Acolo ești pe cont propriu.” O luase de mână și îi transmisese pentru ultima dată, din energia adâncurilor lui. ,,Acum poți să zbori!”

Îi zărise lacrima din suflet și îl simțise aproape trist. Ei nu aveau voie să fie triști. Nu mai erau… muritori. Înțelese. Zborul ei putea fi redeschiderea căii lui.

Se lansa cu cea mai puternică motivație profund activată. Își strânse aripile în față, ca într-o rugăciune, le ridică încet în sus, le deschise apoi și începu să se ridice lent și constant. Privirea lui o urmărea, ajutând-o să rămână cu inima deschisă. Soarele se apropiase de linia orizontului și începea să dispară puțin câte puțin. Depăși insesizabil limita dintre lumea de aici și cea în care trebuia să ajungă. Nu simți acel șoc al trecerii despre care i se spusese. Nu se rostogoli prin tunelul înconjurat de întuneric. O lumină albă se ivi ca la un nou răsărit, discret și plină de căldură. Se transformă într-o sferă imensă care o cuprindea inundând-o. O simțea ieșindu-i din mijlocul pieptului și cuprinzând-o, în același timp. Erau sfere de raze albe, concentrice. O bucurie imensă se împrăștie împreună cu lumina: în interior și în exterior.

Acolo jos, el zâmbi și ochii îi străluciră. Știa că a reușit. Acum se putea pregăti s-o urmeze.

La câtva timp, în noua dimensiune, cei doi își uniră zâmbetele și privirile într-o nouă sferă de alb. Emanau arome de iubire pură, împlinită atât de rar…

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, inițiatoarea clubului Poveștii parfumate.

21 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfumul succesului – Visul

Dragul meu Vis,

Atunci când stelele n-au mai strălucit așa de tare, când florile au căpătat semnificații de ființe plăpânde, fără capacitatea de a se apăra, când copacii au început să vorbească despre lumile ascunse în interiorul lor, când apele și-au limpezit singure picăturile, curățând albii și maluri, când păsările au ieșit din pădure pentru a-mi atrage atenția cu trilul lor perfecționat până la armonie, atunci… am reușit. Am obținut ceea ce demult îmi doream, ceea ce visam, fără să cred în vreo șansă reală de îndeplinire a visului. Am atins proximele culmi ale înțelegerii, cu laturile derivate ale acesteia din trăiri, experiențe, tehnici…

Mă întrebam adesea, ce înseamnă (ca trăire) să experimentezi mereu ceva nou, de ce unii se dau în vânt după asta? Poate că acesta este un atribut al tinereții, sau al tinereții spirituale? Sau este un atribut al celor netrăite dar dorite…

Aș fi strigat ,,Evrika!”, dar timpul nu mai era de partea mea, sau eu îmbătrânisem încă din tinerețe… Aș fi dansat, aș fi cântat, aș fi fluierat ca păsările seara, în pădure…

Am reușit. Și am ieșit din povestea cu satul copilăriei, cu natura îmblânzită de peregrinări, cu tradițiile bine respectate, cu oamenii calzi sau… bârfitori.

Ce parfum are succesul? Miroase a garofițe sălbatice? A cuișoare, a regina-nopții, a trandafiri proaspeți? A brad și mușchi gros? A fân cosit de curând? A flori de câmp?

Cum te simți când ți-ai îndeplinit visul?

Succesul miroase a mândrie care trebuie ținută în frâu, miroase a zâmbete până la urechi, miroase a gânduri de necuprindere a propriei ființe…

Când atingi centrul visului tău, simți că zbori, vrei să îl atingi tot timpul, să-l strângi la piept, să-i revezi parcursul de nenumărate ori… Până când se naște un nou vis, mai greu de atins, mai departe în înalturi, sau în adâncuri, mai captivant, mai plin de frumusețe, mai… vis.

Tu ce ești Vis? Ești visul meu, ești parte a succesului meu?

Alte parfumuri, la Mirela.

Alte visuri, la psi.

44 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Psi-luneli

Parfum de ploaie

În ploile grădinii mele

Tu-mi construiești senin rețele

Din stropi de diamante grele,

Apă curată ca și ele.

Pe prispa gândurilor mele

Te-aștept clădind mereu castele

Din fire de nisip și stele,

Înlănțuind din zbor inele.

În casa gândurilor mele

Așez buchete de-albăstrele

Să-ți mângâi zilele cu ele

În cântece de păsărele.

Grădina visurilor mele

Te-așteaptă înflorind ca ele

Și te reflectă în zorele

Și în petale de lalele.

Rămân curate aromele,

Strălucitoare sunt formele,

Gânduri senine sunt ploile

Te-așteaptă vesele florile.

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, unde vă puteți înscrie.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

 

24 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Ploi albe – duzina de cuvinte și povestea parfumată

 

Ploi albe ne-mpresoară

În prezentul infinit.

Scânteie reaprinsă

De copilul înflorit,

Fără să știe

Că se va înălța

ca un vulcan

peste generații

ce se adaptează

de la inferior

la superior,

de la niciodată

la oricând,

de la virtual

la real,

de la imposibil

la foarte probabil.

Ploi albe,

De folos iubitoare,

Inteligență emoțională

A materiei vii,

Trezită

Cu suspine

De picături

Ale cerului

Din noi.

Duzina de cuvinte prelucrată în multe feluri, la psi.

Povestea parfumată, prelucrată în mai multe feluri la Mirela:

40 comentarii

Din categoria Duzina de cuvinte, Poezie, Poveşti parfumate

Pădurea de salcâmi – II (poveste parfumată)

Prima parte – aici.

***

Ce se întâmplase? se întrebă ea. El dispăruse în momentul programat, dar ea rămăsese tot acolo, în pădurea de salcâmi. Se uită la ceasul care fusese sincronizat cu ceasul lui și cu aparatul de transport într-un alt univers. Nu părea în neregulă. Se gândiseră, la început, să facă teleportarea într-o realitate paralelă, dar acolo ar fi încurcat destinele celor similari… Acordarea la frecvențele timpului îi ajuta să stabilească un punct de pornire în noul univers.

Salcâmii se unduiră ușor la adierea vântului ce pornise. Mirosul puternic, dar plăcut în același timp, o învălui amețitor. Nereușita o lăsase într-o stare de dezorientare. Fără el, nimic nu avea sens.

Încercă să-și adune gândurile, pentru a putea analiza situația. Probabil că el ajunsese în locul accesat. Trebuia să fie o pădure similară cu cea în care se aflaseră și în care ea rămăsese. Puteau crea o reversibilitate a situației? Nu aveau nicio modalitate de a stabili o cale de comunicare… Nu se puteau baza decât pe sincronizarea gândirii ei cu a lui, ca timp și ca mod de acțiune. Trebuia să gândească amândoi într-o armonie perfectă și să acționeze în același timp.

Își aminti cum începuse relația lor. Își interceptaseră reciproc câteva mesaje, fără să știe ceva unul despre celălalt. După un timp, începuseră să-și recunoască unul altuia stilul și să decodifice mesajele din punct de vedere emoțional. Încă nu se cunoșteau… După încă un timp, ajunseseră să-și sincronizeze gândurile, până aproape de telepatie. Și… ,,întâmplător” s-au întâlnit în aceeași misiune.

Asta era singura soluție.

Calculă timpul de când se despărțiseră și speră că și el va face același lucru, luând în considerare noul timp pe care îl putea măsura.

Apăsă pe butonul ceasului…

***

Ghirlandele albe de salcâm, ale pădurii ce îi primise cu căldură, se unduiau în fața lor atingându-i timid. Fiecare floare, din fiecare ciorchine, zâmbea și… privea.

Amândoi se racordaseră, cumva, la gândurile celuilalt. Cele două universuri se intersectaseră o fracțiune minusculă de timp. Acum se îmbrățișau cu uimire. O altă fracțiune de secundă îi despărțise. Timpul…

Aromele din noua pădure le promiteau o lume diferită, fascinantă.

Povestea parfumată a fost inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie. Tema a fost propusă de Samewhiteblue.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

24 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Parfumul celui de lângă tine

Să te trezești dimineața simțindu-i respirația caldă și puternică lângă tine și să inspiri adânc energia plină de calm și lumină pe care o emană prezența sa…

Dar nu să te trezești încovoiată, mirosind o respirație putrezită de băutura consumată cu o seară înainte (ca în toate serile…), nu să inspiri o cantitate mare de energie negativă pe care ți-o trimite sadic printr-o privire tulbure și rea, gata să te împingă cu brutalitate din pat, dacă mai întârzii…

În privirea lui să te vezi frumoasă, dorită, apreciată… Să-ți zâmbească cu recunoștință și iubire, să-i vezi stelele din ochi atunci când te însoțește, să te amețească cu două vorbe din care ai simțit cât de adânc ești în sufletul lui…

Și nu să te facă să te vezi urâtă, bătrână și rea, de câte ori îți spune ceva (bineînțeles – acuzator), să-ți rânjească în față de câte ori ai greșit (sau nu), să-ți arunce o privire disprețuitoare sau una inexpresivă, înghețată, să-ți ceară să fii a lui cu tupeul bețivului care nu se vede pe sine, dar devine violent dacă îl refuzi…

Să simți că prezența ta îi dă puterea și calmul cu care învinge greutățile și că apreciază darul pe care îl primește din sufletul tău…

Și nu să-ți reproșeze la orice pas că din cauza ta…

Să-l simți ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru care mulțumești în fiecare zi în fața icoanei…

Și nu să te rogi în fiecare zi la Dumnezeu să-ți dea răbdare și putere, ca să mai reziști un timp…

Să-i simți mângâierile și îmbrățișările care te transportă în alte dimensiuni…

Și nu palmele sau pumnii cu care te amenință sau te lovește…

Să îi respiri iubirea prin intermediul soarelui, de câte ori se luminează-n zori, atunci când spațiul și timpul vă despart pe Pământ.

Și nu aerul libertății atunci când ai avut norocul să pleci departe de el…

Să-l simți adânc în sufletul tău știind că și el simte la fel… Să-i simți mirosul drag în orice moleculă din spațiul care te înconjoară…

Să-l simți ca pe cea de-a doua spirală care se împletește cu a ta, spre infinit.

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.

24 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfum de leagăn (poveste parfumată)

,,…de la o zi la alta mai mult, mai rapid, mai puternic, se simte un flux vital nou și totuși străvechi. Energia feminină se trezește. Din somnolență, neîncredere și durere țâșnește forța primordială perfectă, manifestată prin Femeie.

Încă nu a învățat cine este, încă nu își cunoaște Puterea și totuși, instinctiv, forța divină din ea se cere manifestată. Încet, cu răbdare și perseverență, mugurii proaspeți sparg crusta întunericului pus asupra ei. Începe să strălucească. O femeie completă, care se cunoaște pe ea însăși deși nu o știe încă, care se iubește și se acceptă cu toate greșelile trecutului. Nu puține, nu puține…

Ce forță vitală trezește Ființa adormită care poate, vrea, știe și dorește să danseze în soare, pur și simplu pentru că există? Fără să ceară nicio răsplată, nici măcar a admirației celor din jur?

Este un început de primăvară… altfel. De fiecare dată e altfel, dar acum e un început de zbor. Spre înaltul din ea, spre înaltul Înaltului. A stat închisă în ea, a curățat cu răbdare tot neamul ei și pe cel omenesc și pe cel stelar, a curățat și a transformat totul într-un imens Câmp de Iubire, cu iubirea ei.

Acum primește manifestarea acestei străvechi forțe a vieții care începe să iasă ca să strălucească în toate nuanțele posibile, ale tuturor culorilor. Vizibile și invizibile. Femeia începe  să își dorească să fie femeie în adâncul ființei ei, fără să o spună. Doar s-o arate. În sfârșit! Nu mai dorește să conducă, să fie egală cu bărbatul sau în loc de…

A venit timpul reconcilierii energiilor manifestate masculine cu cele feminine.
Echilibrarea poate să înceapă. Curând, femeia se va simți ea însăși.
Până acum a făcut Câmpul de Iubire.
Acum ea este Câmpul de Iubire.
Și este forța vieții care salvează Viața însăși.”

Preluat de aici.

Pentru Povestea parfumată inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie.

27 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Doi ani de poveste parfumată – dedicație

Camille Saint-Saëns

Mon Coeur S’ouvre À Ta Voix

Mon cœur s’ouvre à ta voix comme s’ouvrent les fleurs
Aux baisers de l’aurore!
Mais, ô mon bien-aimé, pour mieux sécher mes pleurs,
Que ta voix parle encore!
Dis-moi qu’à Dalila tu reviens pour jamais!
Redis à ma tendresse
Les serments d’autrefois, ces serments que j’aimais!

Ah! réponds à ma tendresse!

Verse-moi, verse-moi l’ivresse!

Ainsi qu’on voit des blés les épis onduler

Sous la brise légère,

Ainsi frémit mon cœur, prêt à se consoler
À ta voix qui m’est chère!
La flèche est moins rapide à porter le trépas,
Que ne l’est ton amante à voler dans tes bras!
Ah! réponds à ma tendresse!
Verse-moi, verse-moi l’ivresse!

Inițiatoarea poveștii: Mirela Pete

Clubul  Poveștii:  AncaCarmen,Diana Elly,Gabi,Gând VisIrealia,KarmapoliceLiliMalaMellyMinnie,Nina,Ochii VerziPandhora,Silving,SaraSimonaRoxana SamewhiteblueVienelaDaurelVania


15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Parfum de fericire (poveste parfumată)

Dragul meu Vis,

Ultima dată ne-am despărțit în pași de dans, cu picioarele goale în petale de flori și străluciri de stele în priviri. Acolo sus. De atunci, am adus dansul peste tot: în șoaptele râurilor, în unduirile crengilor pădurii, în mișcarea firelor ierbii, în vâltoarea norilor, în adierile vântului… Am învelit piscurile în ceață albastră, am deschis porțile grădinilor lăsând fluturii să se împrăștie peste tot cu miresmele florilor de vară… am risipit soare în undele lacurilor și cristale în izvoare… am presărat mușchi verzi pe lângă potecile iubirii și scări din rădăcini de copaci pentru îndrăgostiții Vieții. Din liane am făcut leagăne pentru prințișorii râsetelor netulburate și le-am pus cununi de ochiul-boului pe frunțile luminoase…

Cineva m-a întrebat:

,,-   Ce este fericirea?

–         Fericirea ești tu

–         Cum sunt eu fericire?

–         Tu ești fericire pentru că știi să zâmbești atunci când necazurile te cuprind și le transformi în lecții de curs.

–         Nu e de ajuns să zâmbești…

–         Zâmbetul îți descrețește fruntea și îți aduce dragoste în privire… Și când iubești, nu poți fi decât fericit…

–         Pot să iubesc și să nu fiu fericit!

–         Greșit. Dacă iubești cu adevărat, te transformi… în fericire.

–         Pot să iubesc și să condamn?

–         Nu.

–         Dar iubirea aduce și durere pe lângă trăirile extraordinare…

–         Adevărat.

–         Și-atunci, nu dispare fericirea?

–         Nu. Ea coexistă împreună cu durerea…”

Încă mai am amintirile vii ale ultimei tale vizite. O să le păstrez într-o scorbură din adâncul pădurii inimii mele. Acolo mă întorc mereu să stau de vorbă cu bătrânii copaci. Te-am așezat și pe tine printre ei… Astfel, veți crea povești împreună – cu sufletul tău și cu înțelepciunea lor…

Povestea a fost inițiată de Mirela  – unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Elly.

Au mai scris:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
9.
10.

 

39 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parcuri (poveste parfumată)

Nimic nu se potrivea. Își ascultă inima: tăcea. Își consultă programul de judecăți de valoare: părea șters. Pe ce să se bazeze? Își privi interlocutorul cu niște ochi inexpresivi încercând să-i surprindă vreo privire rătăcită. Niciun rezultat. Acesta vorbea privind pe undeva, pe deasupra. Oare vorbea cu ea? Se întoarse și se uită în spate. Acolo era muntele. Hm… Era genul de om care nu te privește în ochi atunci când vorbește cu tine. Nu era un semn prea bun. Poate era timid? Poate comunica doar așa… de complezență? Sau avea un repertoriu de care se plictisise folosindu-l prea des? Își trecu o mână prin păr. Da. Erau ochelarii. Ai ei. Cum să te privească cineva când ai pe nas o pereche de ochelari întunecați? Același sentiment îl avea și ea când întâlnea o persoană care se ascundea în spatele unor lentile.

Se gândi că a făcut o greșeală venind să-l întâlnească. Se simți singură printre copacii înalți, cu tulpini drepte. Băncile erau toate goale, aleile pustii…

***

Reprogramă.

***

Se îndreptă cu pași mici spre locul de întâlnire. El stătea așezat pe o bancă de la  marginea parcului, sub un tei bătrân. Era îmbrăcat elegant, prea elegant pentru o întâlnire în parc… Când o zări, se ridică și îi sărută mâna. O privea… ca pe un obiect, cu un zâmbet în colțul gurii. Își dăduse părul cu gel și mirosea a parfum tare. Hmmm… îi plăcea să iasă în evidență… de prost gust. Îl privi rece, după ce își scosese ochelarii. Cine nu ar fi fost intimidat de o asemenea privire?

El se bâlbâi tot timpul, încurajat de aprobările ei…  superioare. A respirat ușurat când întâlnirea a luat sfârșit. Tensiunea creată fusese copleșitoare.

Ea se simți iarăși singură, printre copacii care răspândeau arome amețitoare… Băncile erau goale, aleile pustii…

***

Refăcu programul.

***

Mersese mult în interiorul parcului, până aproape de lac. Câteva sălcii întregeau priveliștea într-o atmosferă de liniște și pace. Valuri ușoare se izbeau de mal și apa era curată, dând impresia de răcoare. Sub sălcii erau bănci.

Se așeză pe o bancă, așteptând. Poate nu va mai veni. Nici nu i-ar fi părut rău. Era frumos și așa în mijlocul parcului cu lac, departe de larma sufletelor. Dar auzi pași în spate. Se întoarse. Se izbi de o privire pătrunzătoare, care, aproape că o făcu să-și lase ochii în jos. Niciun alt amănunt n-o mai interesa. Îl privi și ea, uitând să mai facă o analiză rece a situației.

Firesc, se așeză pe bancă lângă ea, începând să discute ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna.

Băncile nu mai erau goale, aleile se animaseră brusc și se făcuse cald…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie. Tema a fost propusă de  Samewhiteblue.

 

27 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Călătorie cinematică (poveste parfumată)

Era în ajunul Anului Nou. Ca de obicei, mama făcea pregătiri, la care cel mai mic nu participa, ba chiar era lăsat liber și aproape… nesupravegheat!

Ura! Pe uliță! La sanie!

Văzu o mulțime de copii și oameni mari care se îndrepta spre clădirea veche a grădiniței… Ce făceau oare acolo? Se luă după ei, curios, mai ales că era și sora sa în mulțime. Și… află. Sala mare a grădiniței se transformase într-o sală de cinema, cu multe scaune, o scenă și un ecran mare, sus, pe scenă. Din podul unde altădată erau Gheonoaiele, Scorpiile și alte lighioane care speriau copiii, porneau câteva raze care se proiectau pe ecranul cel mare.

Cum să intre și el acolo? O căută pe soră-sa și se ținu de ea până își atinse scopul. Noroc că cel care proiecta… FILMELE  era un unchi înțelegător, care le dădu voie să intre fără să plătească. Fu în culmea fericirii, mai ales când văzu ce se întâmpla cu adevărat acolo. Sora lui știa exact de ce venise acolo. El nu. Și așa uitară cu desărvârșire că părinții îi așteptau acasă, pentru ultimele pregătiri de Revelion. Când se termină filmul, își dădură seama de ceea ce va urma. Adică, o mică pedeapsă pentru o întârziere cam mare. Sora sa își ceru repede iertare și scăpă. Dar el… cum să-și ceară iertare dacă nu îi părea rău de ce făcuse? Și stătu așa… îmbufnat, până la miezul nopții (nimeni nu îl băga în seamă), când realiză că ar putea să spună cuvintele magice, dacă voia să guste și el ceva bun!…

Asta fu prima aventură legată de cinematograf…

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie…

18 comentarii

Din categoria Diverse, Filme educaționale, Poveşti parfumate

Fulg (poveste parfumată)

Liniște.

Călătoresc fără viteză, adâncul accelerează în jurul meu, culorile nu se schimbă, nu se amplifică, nu se intesifică. Negru și albastru. Așteptam să văd stele galbene, roșii, albe, dar adâncul nu permite forme și culori calde în Sine.

Liniște.

Accelerația mă amețește la propriu, negrul se combină cu albastrul și pare că nu există un final al călătoriei. Nu e obositor, e o amețeală care transformă gândurile în nemișcare, în nimic.

Realizez aproape cu durere liniștea totală. Încerc să-mi ascult organele interne, dacă sunt vie le voi auzi și voi face o legătură între mine și adâncul necuprins. Orice sunet ar putea deveni muzică, dar totul pare înghețat. Nu aud nici pârâitul gheții. Vreau să simt bucurie sau tristețe, dar nu simt nimic. Pietrele au și ele sunete, pot fi calde sau reci.

Totuși, există gândul liniștii și ealiniștea. Oare are vârstă? Era aici dintotdeauna? E în mine? Eu sunt în ea?

Adâncul se oprește deodată, ca și cum mi-ar fi auzit întrebările. Se întoarce înspre mine cu negrul și albastrul strălucind. Din infinitul lui se eliberează, aproape invizibil, un punct minuscul. Se apropie de mine. Renaște un gând. Renaște o imagine. Renaște un sunet. Îmi aud inima. Bate neregulat și timid. Punctul înaintează renăscând mișcarea.

A fost o clipă. Clipa tăcerii. Clipa de liniște.

Un fulg alb mi se așază pe obraz.

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă tot de ea.

38 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză

Flori de noiembrie – poveste parfumată

Privi în jur. Copacii mai aveau încă frunze, toate colorate și cu miros de umed. Soarele se oglindea pe suprafața rece a apei și îi cunoștea zâmbetul înghețat. De la distanță părea cald și îmbietor în strălucirea sa falsă.

Mai avusese câteva prietene care se stinseseră încet, încet, de parcă razele le-ar fi otrăvit pe rând, dându-le pumnale de gheață în loc de căldura plină de energie a verii.

Fusese o vară lungă – dădea impresia că nu se va mai termina, era bine, dincolo de munte ardea, dar cei de aici nu știau… Aici, florile străluceau, albastrul cerului era mai intens decât oricând, aerul era oxigenat și curat, tot ce era viu difuza lumină și bucurie, parcă s-ar fi aflat cu toții într-o cupolă transparentă.

De la o vreme începuse gerul: mai ușor în primele zile, dimineața și seara. Trebuia să-ți strângi frunzele și să-ți închizi ochii. Ziua se termina mai repede iar noaptea plutea ceva în aer, ceva care te biciuia cu pale de gheață în răstimpuri. Un vuiet straniu strecura fiori de spaimă prin tulpini, ajungând până aproape de rădăcini.

La câțiva metri mai avea un prieten, un trandafir roz, pe care îl vedea de dimineață, de când se trezeau cu toții – care mai rămăseseră. Azi i se păru supărat, foarte supărat… Ce i s-o fi întâmplat? Își ridică una din flori încercând să-i atragă atenția, dar el nici nu mișcă. Așteptă până când prima rază se strecură vizibil către căpșorul lui și înlemni: rămăsese cu un zâmbet strâmb pe față și toate petalele erau acoperite de… gheață. La creșterea temperaturii va cădea singur în țărână… și el.

Se strânse mai tare în sine cu senzația că ce va urma, nu o va ocoli nici pe ea. Dar petalele sale erau vioaie, deși frunzele de la bază începuseră să se îngălbenească. Fiecare noapte îi aducea șfichiuiri înghețate și din ce în ce mai puternice. Știa. Se uită înspre El, soarele, și își luă rămas bun. În noaptea următoare, o brumă mai groasă ca cea dinainte se așternu pe toată grădina…

 

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Minnie.

 

 

 

29 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză

Parfum de iubire (poveste parfumată)

O privi trist, fără să zică nimic.

–         De ce nu mi-ai spus? continuă ea înfierbântată. Nu meritam atâta încredere? Vrei să plec, nu?

–         Nu, dar…

–         Am înțeles. Nu mai am loc în viața ta. Nu trebuie să inventezi nimic. POT să înțeleg.

–         Aș vrea să știi că te-am iubit… și nu te-am mințit niciodată, spuse el abia auzit.

–         OK. Mă retrag.

Ieși aruncându-i o privire de dojană. Avea ochii în lacrimi. El îi cunoștea privirea aceea, de căprioară rănită. Știa că-i rupsese sufletul în două. Dar nu avea de ales. În curând, aveau să sosească. Și ucideau pe oricine era cu el. Cumva, singur s-ar mai fi putut salva. Dar voia s-o protejeze pe ea. Și pentru asta, trebuia s-o facă să plece. Hm… reușise… O văzu din spate, cum merge clătinându-se. Plângea. Nu întoarse capul.

Închise ușa sperând ca ea să nu se întoarcă. Se așeză. Încă nu știa ce modalitate de a-l ucide vor folosi. Pe ea n-o cunoșteau. Reușise să-i ascundă identitatea mai mult de un an, de când se cunoșteau. Se pregăti de plecare. Nu dorea ca ei să afle de locuința aceea. Poate că ea s-ar mai fi întors vreodată și atunci ar fi fost în pericol. Așa că, își pregătise un alt loc, unde ei credeau că-și petrece cea mai mare parte a timpului.

Coborî la mașină și demară. Era urmărit. Asta însemna că ei cunoșteau și locul acela. Tresări gândindu-se la ea. Era necesar să-și schimbe planurile. Trebuia să o salveze. Întoarse mașina cu prima ocazie și se grăbi s-o ajungă din urmă. Din fericire, nu ajunsese prea departe. Se așezase pe o bancă. Opri și îi făcu semn să urce. Ea îl privi nedumerită, gata să refuze, când observă mișcarea ciudată a unei mașini de mai departe. Urcă…

–         Trebuie să ne îndepărtăm. Suntem pe cale de a fi prinși, spuse el urmărind oglinda retrovizoare.

–         Tu… voiai să mă îndepărtezi, din această cauză? îl întrebă ea tremurându-i vocea.

–         Da. Dar acum te-au descoperit și pe tine. Nu știu dacă vom scăpa. De data asta s-au hotărât să scape de mine, i-am deranjat prea mult cu articolul acela. Știam că așa va fi.

–         Până se dau lucrurile pe față, putem merge la una dintre prietenele mele, spuse ea. Dacă reușim să scăpăm de ei…

După un timp, cu multă îndemânare, reușiră să se facă nevăzuți. Lăsară mașina pe o stradă oarecare și luară un taxi. După ce au coborât, s-au îmbrățișat ca și cum nu se văzuseră de mult timp. Acum erau împreună… De undeva, venea un miros de regina-nopții…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

14 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

La o cană cu vin (parfumul vinului)

S-au adunat ciorchinii-n arome peste dealuri,

O toamnă creativă ne-mbată în culori

De frunze foșnitoare ce cad acum în valuri:

Concerte puțin triste, de orgă și viori.

 

Te iau de mână astăzi să îți transmit căldura

Fiorului din șoapte ce ne-a cuprins din nou;

Un strop de vin ne face să ne uităm măsura

Înghețului de sine, tăcerii din ecou.

 

Ascultă galaxia de dincolo de timpuri

E toamnă și în stele, e toamnă și în noi,

Un strop de vin ne-aruncă în dansul peste câmpuri,

Amețitoare raze născute doar în doi.

 

În praf de stele albe ne amintim trecuturi

Ce n-au fost dans în toamnă, ce n-au fost dans de doi,

Dar aruncăm înghețul și aruncăm saluturi

Fantomelor ce viață au mai lăsat în noi.

 

Creăm din nou prezentul, îl modelăm în ramuri

De visuri împlinite, renaștere în dar.

Te chem să vezi cum rodul iubirii stă în lanuri

Întinse peste inimi reînviate iar.

 

Hai să uităm cu totul trecutul fără suflet,

Să ne-ncălzim o cană cu aromatul vin,

Și să începem iarăși povestea cu un zâmbet,

Aromă, dans în aer, nimic nu e străin…

Povestea parfumată a fost inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris: Silving, Minnie, Gabi, Ochii Verzi, Diana

13 comentarii

Din categoria Poezie, Poveşti parfumate

Parfumul ochilor căprui

Repostez:

Te iubesc și te aud

în freamătul vântului.

Te iubesc şi te văd

printre păsări și nori.

Te iubesc

când soarele ne salută,

Te iubesc

când noaptea ne-nvăluie.

Te iubesc scufundându-mă

în adâncul

ochilor tăi.

Şi rămân

totdeauna

în adâncul

ochilor tăi,

iubindu-te.

Poveste inițiată de Mirela, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris: Carmen, Pandhoraa care a propus tema de azi, OchiiVerzi, Silving, Minnie, Sara, Gabi

29 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Parfum de cuvinte

Cele mai frumoase cuvinte despre…

„Un singur cuvânt ne eliberează de toate greutăţile şi durerile din viaţă: Acel cuvânt este dragostea.” – Sofocle

„Atenţia este cea mai simplă formă de iubire; prin ea binecuvântăm şi suntem binecuvântaţi.” – John Tarrant

„Iubim pentru că este singura aventură adevarată.” – Nikki Giovanni

„Iubirea este ca argintul viu în mâna ta. Lasă-ţi mâna deschisă şi va sta. Închide palma şi va sări departe.” – Dorothy Parker

„Iubirea este prietenia pusă pe jar.” – anonim

„Iubirea este un lucru ideal, căsătoria un lucru real.” – Goethe

„Uneori, iubirea este mai puternică decât toate convingerile omului.” – Isaac Bashevis Singer

„Iubirea nu conştientizează meritul sau lipsa lui; nu are scală… Iubirea iubeşte; aceasta este natura ei.” – Howard Thurman

„Iubirea este ca războiul: uşor de început însă foarte greu de încheiat.” – Anonim

„Iubirea constă în asta: două singurătăţi care se salută, se protejează şi se ating una pe alta.” – Rainer Maria Rilke

„Dragostea este dorinţa irezistibilă de a fi dorit irezistibil.” – Mark Twain

„Iubirea este mai mult de trei cuvinte rostite înainte de culcare. Iubirea este susţinută de acţiune, un tipar de devotament în lucrurile pe care le facem  unul pentru celălalt în fiecare zi.” – Nicholas Sparks

„Iubirea este singurul răspuns sănătos şi satisfăcător în problema existenţei umane” – Erich Fromm

„Ei nu iubesc ceea ce nu îşi arată iubirea. Cursul dragostei lor nu a mers niciodată fără cusur. Iubirea este familiară. Iubirea este un demon. Nu există alt înger întunecat la fel ca dragostea.” – William Shakespeare

„A iubi înseamnă a suferi. Pentru a evita suferinţa trebuie să nu iubeşti. Însă există suferinţă provocată de lipsa iubirii. Astfel încât, a iubi înseamnă a suferi, a nu iubi înseamna a suferi. A suferi înseamnă a suferi. Eşti fericit când iubeşti. Deci eşti fericit când suferi. Dar suferinţa te face nefericit. În concluzie, pentru a fi nefericit cineva trebuie să iubească, sau să iubească a suferi, sau să sufere din prea multă fericire. ” – Woody Allen

Şi… povestea mea despre cei care au CUVINTE:  aici.

Mă aşez în faţa suprafeţei albe pentru scris, o privesc cu dragoste, îi admir puritatea, o ating cu sufletul şi îi imprim clipa magică a creaţiei. Îmi acordez cu satisfacţie degetele care vor prinde uşor peniţa, o vor roti pentru a o pregăti de scris, se vor lipi de ea cu toată dăruirea de care sunt capabile. Şi, împreună, vor purcede la uimitoarea aventură a eliberării energiei albastre, energie care aprinde în absolut toate fiinţele inteligente, iubirea…divină.

Energia albastră începe, ca o primă balerină, să danseze pe suprafaţa perfect netedă. De aici, Cuvântul va pleca spre… Voi.

***

Nu poţi face acest lucru dacă nu ţi-ai acordat, de asemenea, şi sufletul, cu iubirea Mamei Universului Albastru. Asta cere o pregătire îndelungată, într-un loc anume, secret pentru cei care au ales altă cale. Vreme de mulţi ani am străbătut, împreună cu colegii mei, trasee speciale, intra şi interdimensionale, supra şi subspaţiale, universuri paralele sau concentrice, neidentificate de inteligenţele de vârf ale civilizaţiilor ostile nouă. Călătoria a fost una de încercare, s-a folosit şi energia roşie, ca să ne testeze puterea de a trece prin suliţele otrăvite ale noncreaţiei. Au fost şi indivizi care au renunţat, întorcându-se acasă pentru a-şi alege alte ,,meserii”.

În sfârşit, am zărit din mijlocul energiei roşii locul minunat unde urma să primim botezul iniţierii. Am fost coborâţi cu grijă printr-o spirală tubulară, până la nivelul planetei unde eram aşteptaţi. Credeam că vom ajunge într-un spaţiu al spiritelor verzi, dar era cu totul… altceva. Era…rece. Fiori de gheaţă ne înţepau de peste tot. După energia roşie, am trecut printr-un proces ciudat de călire. E-adevărat că toţi am simţit că suntem pe punctul de a renunţa, atât de dure au fost săgeţile de gheaţă. Dar eram deja testaţi. Se ştia că putem duce atât cât e nevoie. Şi am avut impresia că săgeţile s-au oprit la timp, dar de fapt, noi eram cei care coordonam durata şi intensitatea durerii provocate de ele.

Programul prevedea şi câte o ,,mică” pauză. La locul de cazare, norişori albaştri şi albi te invitau la odihnă. Fără să vrei, un somn profund te cuprindea, crezându-te în braţele protectoare ale Mamei. Sau poate că erau chiar braţele Ei. Când credeai că te-ai odihnit suficient, coşmaruri negre te făceau să respiri sacadat, dureri puternice ţi se aşezau în piept şi gheonoaie te urmăreau cu respiraţie putredă. Spre dimineaţă, visuri albe te învăluiau ca nişte giulgiuri înmiresmate cu esenţe speciale. Sub fiecare dintre ele te simţeai singur, dar în siguranţă.

Trezirea din somn se făcea printr-un procedeu care ne încălzea inimile. Părea că o briză uşoară îţi ridică pleoapele, oferindu-ţi privelişti luate din Rai. Din raiul fiecărei inimi în parte. Simţeai sărutul Mamei şi mângâierea Ei iubitoare. Apoi, când nici nu îţi făcusei bine ordine în gânduri, te găseai în mijlocul unor cutremure sau inundaţii, ori incendii din care nu ştiai cum să scapi mai repede. Erai înconjurat de vuiete ale adâncurilor, ale apelor, sau de groaza focului. Nu apucai să te scufunzi, să te îneci sau să te arzi, căci apăreau îngeri ca nişte fiinţe transparente, care te ridicau în tăcere şi te aşezau cu grijă în norişorii albaştri.

Apoi, pauză.

Astfel alternau procedeele de formare, tot timpul: de la frig la cald, de la rău la bine, de la spaimă la extaz, de la cădere la zbor, de la demoni la îngeri.

Nimeni nu ştia unde ne aflăm. Însă, peste tot simţeam iubire: în copaci, în iarbă, în sol, în nori, în stratosferă. Cu toate astea, noaptea, la un anumit timp pe care nu îl puteam defini, simţeam în aceleaşi lucruri, ură. Ne înconjura şi ne apăsa foarte aproape de infarct. Cădeam în adâncuri negre care păreau că ne comprimă, lăsându-ne, totuşi, să trăim printre rare inspiraţii. Toată fericirea din timpul zilei se dezintegra la acel ceas din noapte. Dar dimineaţa exista în continuare şi aerul era respirabil. Când apăreau zorile, nu vedeam niciun soare, niciunde. Lumina venea, parcă, din noi. Cu cât avansam pe treptele pregătirii, cu atât lumina era mai potrivită. Unde aveam nevoie de ea se intensifica  sau  scădea, după preferinţe.

Prin toate aceste încercări am trecut relativ uşor. Dar mai erau două probe, cele mai grele: proba confruntării cu fiinţe asemenea nouă şi proba confruntării cu noi înşine. O perioadă de timp stabilită după mişcarea fiecărei planete unde eram duşi separat, fiecare dintre noi trebuia să trăiască anumite ,,vieţi” cu fiinţe alese special, care să ne creeze tot felul de probleme sau clipe plăcute. Erau situaţii date pentru a ne face să reacţionăm, să învăţăm, să decidem ce alegeri am putea face, în universuri potrivite cu nivelul conştiinţelor proprii.

Trăiam o viaţă nouă, originală, în lumea aleasă de Formatori. Totul era cât se poate de real, nu existau simulări. Aveam cu noi doar energia câştigată în programul de pregătire, pe planeta scriitorilor. Ne integram total în  noile lumi, astfel încât uitam de unde am venit.

Într-un fel sau altul, viaţa din universul paralel se încheia şi eram aduşi din nou, pe planeta amintită. Despărţirea era o nouă lecţie din care ieşeam cu sufletele rupte în două.

Ultima lecţie era judecata conştiinţei. Imaginaţia, talentul, creativitatea dispăreau, punându-ni-se în faţă doar Adevărul. Ultima probă. Cea care hotăra pe ce planetă vom fi repartizaţi să FIINŢĂM.

Cum vedeam Adevărul? Prin derulare, revizuire, gândire critică, iubire. Adică, prin Înţelepciune. Derulam amintirile din programul de formare, revizuiam toate procesele prin care trecuserăm, criticam atitudinile şi comportamentele proprii, iubeam TOTUL. De fapt, nu era chiar aşa de simplu. Autoevaluarea se desfăşura într-o perioadă temporală care părea destul de lungă, dar fără a putea fi măsurată. Nouă ni se părea…infinită. Dar, desigur că relativitatea în care trăiam de mult timp, ne făcea să nu apreciem corect anumite limite.

Când, în sfârşit, lupta cu conştiinţa era câştigată, Mama Universului Albastru ne cuprindea tandru în nemărginirea Sa, dăruindu-ne ultima legătură cu Fiinţa Sa.

Bineînţeles că eram cu toţii pregătiţi de acum, pentru manifestarea prin Creaţie a Iubirii.

Mai rămăsese ceva de făcut: fiecare dintre noi primea o repartiţie pe câte o planetă nou creată. Cu aceasta eram acordaţi pe aceeaşi lungime de undă.

***

Aici. Imensităţi de Frumuseţe. Energie Pură. Ireal plantat în Real. Armonie Multiversală.

La început, va fi Cuvântul… Apoi Veţi fi Voi şi Cuvântul Meu către Voi.

 

Povestea parfumată a început la Mirela,unde găsiţi şi tabelul de înscriere, iar tema a fost propusă de Sara.

 

32 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Străzi

Ridic clădiri albastre

Pe străzi de gânduri.

Plantez copaci înfloriți

Pe aleile dintre ele,

Construiesc bolți

De trandafiri

La intrări

Și tuneluri

De liliac alb

La ieșiri.

Multiplic aleile

Și prelungesc străzile.

La capetele lor

Așez domuri transparente

Îmbrăcate în magnolii.

Pe margini – izvoare;

La mijloc – trovanți.

Arunc puțină viață

Pe trotuare

Și pictez forme

Care să o poarte.

Îmbrac străzile de gânduri

În liniște și muzică

Și mă aşez pe o bancă

Să le ascult.

Povestea a început la Mirela.

Au mai scris: Carmen, Ioan Usca, Sara, Lolita,Diana, Ochii verzi, Gabi.

35 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate

Întoarcere în timp I

 

Era din nou printre oameni. Începu să se integreze în forfota oraşului aglomerat. Se simţea ca un sălbatic adus de curând în mijlocul ,,civilizaţiei”. Câteva secunde privi în jur, căutând să se orienteze.  Îşi aminti instrucţiunile de parcurgere a traseului pentru a ajunge la locul de întâlnire. Trebuia să folosească transportul în comun. Luă mai întâi metroul şi merse patru staţii. Apoi luă un autobuz cu care parcurse trei staţii. De aici trebuia să meargă pe jos cam un sfert de oră. Atenţia îi era trează. Ieşise din starea de amorţeală dată de lipsa acţiunii. Hmm… ce bine era! În sfârşit, părea a fi în elementul său.

Discret, observă oamenii care treceau pe lângă el şi analiză starea generală. Cei mai mulţi păreau preocupaţi de grijile cotidiene: serviciu, casă, familie, sănătate. Câţiva erau trişti, chiar supăraţi, din motive emoţionale, afective: singurătate, iubiri pierdute sau interzise, eşecuri profesionale… Foarte puţini erau veseli, optimişti, zâmbitori. Nu obţinuse o analiză îmbucurătoare. Raportul său va exprima necesitatea implementării unei strategii de urgenţă… la nivel planetar. Colegii săi care avuseseră aceeaşi misiune, dar în locuri diferite, veniseră cu analize asemănătoare.

În acel sfert de oră simţi şi resimţi stările şi sentimentele celor cu care se intersecta. Aproape că îl copleşeau. Avea nevoie să se aşeze… Ajunsese într-un parc mare, cu multe bănci, alei şi copaci îngrijiţi. Se îndreptă spre o bancă aflată mai departe de intrarea principală. Se aşeză, obosit de trăirile experimentate, dar însufleţit de scopul acţiunilor sale. Îi observă pe cei care se plimbau pe alei. Trebuia să apară persoana de contact. Era deja în întârziere. Presupuse că s-a întâmplat ceva neprevăzut, când privirea îi căzu pe banca din faţa sa. Acolo apăruse pe neaşteptate o poşetă elegantă din piele, micuţă, cu nişte forme ciudate brodate pe partea vizibilă. Nu văzuse nicio persoană îndreptându-se către acea bancă, poşeta nu fusese acolo când venise el. Şi-atunci, de unde apăruse? Se gândi că persoana de contact nu voia să fie recunoscută de nimeni şi lăsase poşeta, special pentru el. Dar cum de nu o văzuse? ,,S-a teleportat”, îşi zise zâmbind. ,,Cred că mi s-au cam atenuat abilităţile pe care le aveam în tinereţe…” Dar experienţa sa era copleşitoare faţă de a celor mai tineri. Trăise etape deosebite, schimbări majore în care pieriseră aproape toţi partenerii săi. Se număra printre puţinii veterani rămaşi. Cea mai grea misiune pe care o trăise fusese aceea când tocmai iubita lui făcea parte dintr-o grupare de forţe negative. Şi atenuarea sau eliminarea acestora cerea chiar ceva sacrificii. Ea şi încă vreo câţiva fuseseră capturaţi într-o sferă de lumină, pentru a se încerca transformarea lor în forţe pozitive, ,,reabilitarea întunericului” – cum o numiseră. Dar dezamăgirea pe care o trăise atunci când a descoperit adevărul, i-a distrus treptat iubirea pentru ea. Sperase că procedeul de reabilitare va realiza o metamorfoză completă, însă, nu se ştie de ce, iubita lui fusese singura care nu dorea să se schimbe. Îl duruse foarte tare, deoarece îşi atribuia lui însuşi o mare parte din vină.

Se ridică îndreptându-se către banca din faţă. Atinse cu grijă poşeta, după ce o studiase câteva clipe. Părea inofensivă. Urmări cu atenţie înscrisurile de pe o parte şi alta. Arătau ca nişte broderii fine…

Cel sau cea cu care trebuia să se întâlnească, avea de adus un dispozitiv micuţ, pentru amplificarea vibraţiilor de frecvenţă înaltă, la nivelul întregii planete. Un prototip, singurul de altfel. Deschise poşeta, bănuind că era ceea ce aştepta. Încă exista riscul ca obiectul din mâna lui să fie periculos… Continuă. Fără să vrea întoarse poşeta invers şi atunci văzu: broderia arăta o scriere codificată, folosită doar în misiunile top secret şi care nu mai fusese utilizată de foarte mulţi ani: ,,Dispozitivul e la noi” şi o semnătură binecunoscută lui, care odată îi fusese dragă…

Lupta abia începuse.

Povestea a fost iniţiată de Mirela.

Invitaţi: Carmen,Daurel,Diana,Elly,Florentina,Gabi,Tury,Vania,Sara,Lolita,Pandhoraa,Vanessa,Zina.

Bibliodeva, La Fee Blanche, Child again, George, Robert, Revelaţii nesfârşite, Schtiel.

55 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfum de flori de tei

Am adunat esenţe înmiresmate şi am construit o aripă dintr-un vis.

Le-am închis în sticluţe-bijuterii ca să le păstrez varietatea însufleţită.

Pe un raft al sufletului am aşezat esenţa teiului, s-o am în amintire când voi construi a doua aripă a visului meu.

Într-o zi, am deschis poarta sufletului şi am lăsat aromele să se împrăştie în zborul visului. Acesta s-a înălţat din ce în ce mai sus… şi a dus florile de tei undeva, către un alt suflet. A rămas acolo aşezându-se pe un raft, pentru a fi amintirea cu care el să-şi construiască aripile visului său…

Povestea a început la Mirela, unde vă puteţi înscrie…

Au mai scris: Ioan Usca, Mirela, Carmen(10  mai 2011), Sara, Gabi

Invitaţi: Bibliodevafiliala3, Clipe de Cluj, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

19 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate

Parfum de poveste

Parfum de poveste

A fost odată ca niciodată, o poveste. Era o poveste nici veselă, nici tristă, nici prea lungă nici prea scurtă, nici prea frumoasă nici prea urâtă. Numai bună de citit.

Într-o seară, povestea asta a noastră s-a plictisit să mai stea în cartea în care era închisă (căci oricum n-o prea citea nimeni) şi s-a gândit, s-a gândit mult… cum să facă să plece de acolo.

A încercat să strige la copilul care trecea mereu pe lângă ea, sperând că acesta va lua cartea şi o va citi. Dar băieţelul iubea fotbalul şi nu-l interesau poveştile.

Şi-a foit toate paginile când mama băieţelului a trecut pe lângă bibliotecă, dar ea, grăbită, nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tatăl copilului nu prea trecea pe acolo, aşa că nici nu l-a urmărit.

Mai avea o şansă: fetiţa cu părul lung, care poposea adesea lângă bibliotecă şi se zgâia la titlurile cărţilor. Dar nu lua cu ea nicio carte. De ce oare?

După o vreme, o auzi pe mama copiilor discutând cu fetiţa:

–         Vrei să citeşti o poveste? Acum cunoşti toate literele, poţi încerca.

–         Aş vrea cartea aceea roşie, cu scrisul alb.

–         Aceea?

–         Da.

Povestea noastră se fâstâci de emoţie când văzu că i se ivise ocazia de a  ieşi. Fetiţa luă cartea pe care o dorise demult şi se aşeză la biroul micuţ, ca să citească. Nu ajunse din prima zi la povestea cu pricina. Mai trecu o săptămână până când se întâlniră.

În sfârşit! Când cartea fu deschisă la pagina aşteptată, pe măsură ce copila sorbea pe nerăsuflate cuvintele, în jurul ei se formă un norişor de litere ce pluteau vesele. Acestea n-o mai părăsiră şi oriunde mergea ea, pluteau şi ele.

Acum crescuse şi avea şi ea copii, la rândul său. Literele pluteau în continuare, invizibile, în jurul ei. Şi aşa se gândi… să facă o poveste parfumată, care să plutească peste tot, în toată lumea. Să simtă şi alţii dorinţa de joacă a literelor şi să le poarte, ca pe un parfum drag, în orice împrejurare.

Povestea a început la Mirela.

Au scris:

Mirela Parfumul poveștii parfumate

CARMEN Parfumul povestilor parfumate

Florentina Povestea povestii parfumate

Daurel Parfumul modelelor de viata

Doru Punerea genunchiului in pietre

Vanessa Poveste Parfumată

Sara Parfumul povestii parfumate

Vera http://linkping.wordpress.com/2012/02/26/tangentand-parfumul-povestii-parfumate/

Lolita Povestea povestilor parfumate la multi ani

Dictatura justiției Parfumul povestii parfumate

Pandhoraa Parfumul povestilor parfumate

Aurora  Povestea poveştilor parfumate

Zamfir Pop http://zamfirpop.com/blog/2012/02/26/parfum-de-cafea-rememorata/

45 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Parfumul unui colţ de stea

Parfumul unui colţ de stea

M-am aruncat cu pasiune în zborul către stele sclipitoare, iluzorii.

Ele mi-au colorat viaţa apărând şi dispărând din percepţia mea, din afecţiunea mea.

Ani de zile le-am inclus în sufletul meu, sperând la minuni care să se împlinească.

Ani de zile mi-au înşelat aşteptările, oferindu-mi doar miracolul iubirii îngheţate de pe suprafeţele lor strălucitoare.

Acum le privesc cu iubirea mea îngheţată, simple corpuri agăţate de cerul visării.

Şi totuşi, undeva… în cele mai adânci unghere ale inimii mele, un colţ de stea şi-a păstrat nealterată frumuseţea. Se străduieşte să-şi adune energia necesară autocreării, pentru ca mai apoi, să renască prin speranţă, într-o stea unică, arzătoare şi… durabilă.

Am mai păstrat un colţ dintr-o stea veşnică. Să fie ea iubirea.

Povestea a început la Mirela. Tema a fost propusă de Shayna.

Au scris:

Mirela Parfumul unui colț de stea (poveste parfumată)

Lili Parfumul unui colţ de stea

Sara Parfumul unui colt de stea

Luna Pătrată Vrei sa fiu steaua ta?

Teo Negura Poveste parfumata de vis (68)

Lolita Sclipiri de stele Poveste-parfumata

Doru  “Mâna mea în cinci colţuri ca o stea”

Călin Muzici cu parfum de stea

Vero   O stea…

Gabi  Poveste parfumata.Parfumul de Luceafăr

Gabriela Elena http://gabryellehelen.wordpress.com/2012/02/11/o-raza-fugita-din-chaos-lumesc/


Invitaţi: Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Colţu cu muzică, Denisa, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Teo Negură, Theodora, Vizualw.

36 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate