Arhive pe etichete: povești

Poveste dragă (psi-luneli)

Lumea perfectă

–         Trebuie să citeşti câte o pagină pe zi, îmi spuse sora mea, arătându-mi o carte cu coperta roşie – cam mare – mi se păru mie.

Mă uitai urât la ea:

–         O PAGINĂĂĂ! Aşa mult?

–         Dacă vrei să înveţi să citeşti!…

Luai cartea fără nicio tragere de inimă. Pe copertă – un desen drăguţ care reprezenta titlul: ,,Păpuşa năzdrăvană”. Autorul nu mă prea interesa… în clasa I.

–         Biiiine!…

Am reuşit să termin pagina destul de repede. Textul nu semăna cu cele din Abecedar. Era ceva deosebit, care îmi ghida imaginaţia în aventuri minunate, cu personaje fantastice. A doua zi, am cerut singură cartea şi mi-am depăşit recordul. A treia zi – la fel… şi tot aşa. Era o lume nouă, diferită de tot ce trăisem vreodată până la vârsta aceea. Era lumea în care voiam să mă duc  în fiecare zi, acolo unde binele învingea răul şi frumuseţea înflorea în toate ţinuturile. Era lumea perfectă.

***

Fetiţa cu părul lung, castaniu, uşor ondulat, îşi privi tatăl cu ochi strălucitori, surprinsă de cadoul pe care îl descoperise plutind în jurul patului. El îşi dădu seama, dar se prefăcu neştiutor:

–         A… te-ai trezit! Bună dimineaţa, al doilea soare al meu! Te-ai odihnit în visuri frumoase?

Ea îi zâmbi cuceritor şi-l întrebă aproape şoptit, arătându-i cu degetul:

–         Tati… ce e asta?

El se uită în jur şi ridică sprâncenele:

–         De unde-a apărut capsula asta năzdrăvană?

–         Tu nu ştii?… Tatiiii… hai spune-mi, se miorlăi ea pisiceşte, cum făcea când voia să obţină ceva de la el.

–         Păi… când m-am trezit, mai devreme, am simţit că mă gâdilă ceva pe la urechi şi când m-am uitat, ce să vezi, capsula (o împinse cu degetul) se tot foia în jurul capului meu. Am vrut să o prind dar, de câte ori o atingeam cu mâna se ferea, dibace, deformându-se într-o strâmbătură. Am alergat un pic prin cameră, dar ea se tot ducea înspre uşa ta şi se ferea de mine. Aşa că, i-am deschis uşa să văd ce face. Şi, iat-o! Se pare că îţi aparţine.

Fetiţa se uită neîncrezătoare la el, ştia că o păcăleşte, dar îl iubea aşa de mult când o făcea!… Se ridică din pat şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui, pupându-l zgomotos pe obraji. El se pierdu cu totul, aproape lăcrimând:

–         La mulţi ani, iubirea mea! Să fii fericită!

–         Dar, tati… sunt!

Apoi repede:

–         Ce e jucăria asta?

–         Cadoul tău. Vino să vezi!

Cu un gest scurt opri capsula din zborul ei. Apăsă pe un buton şi aceasta îşi ridică jumătatea superioară, dezvăluind un câmp luminos care se mări considerabil.

–         Acum, gândeşte-te la ceva!

Fetiţa închise ochii şi spuse:

–         Gata!

În spaţiul nou luminat, apărură imagini mici, cu fiinţe care locuiau acolo, părând a nu-şi da seama că erau urmărite de ochii mari, căprui, miraţi până peste poate.

–         La ce te-ai gândit? o întrebă părintele, blând.

–         M-am gândit la bunica mea. Am vrut să văd cum era ea când era mică, aşa ca mine. Tu mi-ai povestit despre ea…

Fetiţa blondă, cu fruntea înaltă, din hologramă, stătea cuminte la o masă mică, făcută parcă special pentru ea. Era aplecată deasupra unei cărţi cu copertă roşie, din carton, şi i se citea concentrarea intensă pe faţa-i delicată. Cu mânuţe agile dădea paginile de hârtie ale cărţii, de parcă voia să o integreze în respiraţia sa. Parcă simţind că e privită, îşi ridică ochii aurii şi, pentru o clipă, îi întâlni pe cei plini de mirare ai urmaşei sale. Amândouă înţeleseră: acolo era lumea perfectă.

și:

Parfum de poveste

A fost odată ca niciodată, o poveste. Era o poveste nici veselă, nici tristă, nici prea lungă nici prea scurtă, nici prea frumoasă nici prea urâtă. Numai bună de citit.

Într-o seară, povestea asta a noastră s-a plictisit să mai stea în cartea în care era închisă (căci oricum n-o prea citea nimeni) şi s-a gândit, s-a gândit mult… cum să facă să plece de acolo.

A încercat să strige la copilul care trecea mereu pe lângă ea, sperând că acesta va lua cartea şi o va citi. Dar băieţelul iubea fotbalul şi nu-l interesau poveştile.

Şi-a foit toate paginile când mama băieţelului a trecut pe lângă bibliotecă, dar ea, grăbită, nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tatăl copilului nu prea trecea pe acolo, aşa că nici nu l-a urmărit.

Mai avea o şansă: fetiţa cu părul lung, care poposea adesea lângă bibliotecă şi se zgâia la titlurile cărţilor. Dar nu lua cu ea nicio carte. De ce oare?

După o vreme, o auzi pe mama copiilor discutând cu fetiţa:

–         Vrei să citeşti o poveste? Acum cunoşti toate literele, poţi încerca.

–         Aş vrea cartea aceea roşie, cu scrisul alb.

–         Aceea?

–         Da.

Povestea noastră se fâstâci de emoţie când văzu că i se ivise ocazia de a  ieşi. Fetiţa luă cartea pe care o dorise demult şi se aşeză la biroul micuţ, ca să citească. Nu ajunse din prima zi la povestea cu pricina. Mai trecu o săptămână până când se întâlniră.

În sfârşit! Când cartea fu deschisă la pagina aşteptată, pe măsură ce copila sorbea pe nerăsuflate cuvintele, în jurul ei se formă un norişor de litere ce pluteau vesele. Acestea n-o mai părăsiră şi oriunde mergea ea, pluteau şi ele.

Acum crescuse şi avea şi ea copii, la rândul său. Literele pluteau în continuare, invizibile, în jurul ei. Şi aşa se gândi… să facă o poveste parfumată, care să plutească peste tot, în toată lumea. Să simtă şi alţii dorinţa de joacă a literelor şi să le poarte, ca pe un parfum drag, în orice împrejurare.

Psi-luneli găsiți la psi, unde toată lumea spune… povești!

Verodor,  Dictatura JustiţieianacondeleSome WordsscorpioMitzaa .

15 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Parfum de iubire (poveste parfumată)

O privi trist, fără să zică nimic.

–         De ce nu mi-ai spus? continuă ea înfierbântată. Nu meritam atâta încredere? Vrei să plec, nu?

–         Nu, dar…

–         Am înțeles. Nu mai am loc în viața ta. Nu trebuie să inventezi nimic. POT să înțeleg.

–         Aș vrea să știi că te-am iubit… și nu te-am mințit niciodată, spuse el abia auzit.

–         OK. Mă retrag.

Ieși aruncându-i o privire de dojană. Avea ochii în lacrimi. El îi cunoștea privirea aceea, de căprioară rănită. Știa că-i rupsese sufletul în două. Dar nu avea de ales. În curând, aveau să sosească. Și ucideau pe oricine era cu el. Cumva, singur s-ar mai fi putut salva. Dar voia s-o protejeze pe ea. Și pentru asta, trebuia s-o facă să plece. Hm… reușise… O văzu din spate, cum merge clătinându-se. Plângea. Nu întoarse capul.

Închise ușa sperând ca ea să nu se întoarcă. Se așeză. Încă nu știa ce modalitate de a-l ucide vor folosi. Pe ea n-o cunoșteau. Reușise să-i ascundă identitatea mai mult de un an, de când se cunoșteau. Se pregăti de plecare. Nu dorea ca ei să afle de locuința aceea. Poate că ea s-ar mai fi întors vreodată și atunci ar fi fost în pericol. Așa că, își pregătise un alt loc, unde ei credeau că-și petrece cea mai mare parte a timpului.

Coborî la mașină și demară. Era urmărit. Asta însemna că ei cunoșteau și locul acela. Tresări gândindu-se la ea. Era necesar să-și schimbe planurile. Trebuia să o salveze. Întoarse mașina cu prima ocazie și se grăbi s-o ajungă din urmă. Din fericire, nu ajunsese prea departe. Se așezase pe o bancă. Opri și îi făcu semn să urce. Ea îl privi nedumerită, gata să refuze, când observă mișcarea ciudată a unei mașini de mai departe. Urcă…

–         Trebuie să ne îndepărtăm. Suntem pe cale de a fi prinși, spuse el urmărind oglinda retrovizoare.

–         Tu… voiai să mă îndepărtezi, din această cauză? îl întrebă ea tremurându-i vocea.

–         Da. Dar acum te-au descoperit și pe tine. Nu știu dacă vom scăpa. De data asta s-au hotărât să scape de mine, i-am deranjat prea mult cu articolul acela. Știam că așa va fi.

–         Până se dau lucrurile pe față, putem merge la una dintre prietenele mele, spuse ea. Dacă reușim să scăpăm de ei…

După un timp, cu multă îndemânare, reușiră să se facă nevăzuți. Lăsară mașina pe o stradă oarecare și luară un taxi. După ce au coborât, s-au îmbrățișat ca și cum nu se văzuseră de mult timp. Acum erau împreună… De undeva, venea un miros de regina-nopții…

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie.

14 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate