Arhive pe etichete: principiu

Principiul nonagresivităţii comportamentale (59)

Principiul nonagresivităţii comportamentale

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Instituţiile educaţionale par incapabile să facă faţă creşterii cazurilor de agresiune şcolară, iar măsurile luate ţin de gestionarea administrativă a situaţiei, mai mult decât de studierea profundă a fenomenului.

Tipologia agresivităţii cuprinde diferenţe între agresivitatea impulsivă şi agresivitatea premeditată sau între agresivitatea proactivă şi agresivitatea reactivă.

Agresivitatea impulsivă este automată, neplanificată, rapidă; autorul nu se gândeşte la consecinţele acţiunilor sale.

Agresivitatea premeditată este deliberată.

Agresivitatea proactivă apare fără a fi provocată.

Agresivitatea reactivă se constituie ca un răspuns la agresivitatea altei persoane.

Adesea, cadrul didactic reacţionează impulsiv, necontrolat, ca răspuns la un comportament agresiv (real sau interpretat astfel) al unuia sau mai multor cursanţi ai săi. De aceea, el trebuie să identifice strategii de management pentru propria sa furie. Fiind o meserie stresantă, profesia didactică presupune acumularea unei stări de frustrare. Acumulând multă furie, profesorul trebuie să înveţe cum să şi-o exprime fără a-şi răni în vreun fel cursanţii. E indicată folosirea ,,mesajelor-eu”. Acestea presupun exprimarea obiectivă a propriei stări fără a face referiri negative la persoana celuilalt. Nu va spune: ,,Eşti un elev slab!”, ci va centra mesajul pe propria persoană: ,,Sunt dezamăgit!”

Profesorul trebuie să demonstreze un control al propriei furii, cel puţin la acelaşi nivel pe care îl aşteaptă de la elevii săi. Mai mult, în momentul în care îşi exprimă furia în sala de clasă, el are parte de unul din rarele momente de maximă atenţie din partea elevilor săi.

Factorii determinanţi ai agresiunii de care trebuie să se ţină seama:

–   Factorii personali – atitudini ale agresorului, credinţe şi tendinţe comportamentale;

–         Factorii situaţionali.

Factorii personali sunt direct legaţi de cei situaţionali: o anumită situaţie poate incita la agresiune  anumite persoane, dar unele pot intra într-o stare agresivă mai uşor decât altele.

Printre instigatorii sociali se numără:

–         provocarea;

–         frustrarea – blocajul apărut în atingerea unor scopuri de către o persoană;

–     frica şi disconfortul – înregistrarea unei stări anxioase poate genera o reacţie agresivă;

–         stresul social cu care avem de-a face zilnic.

Cercetările arată că provocarea are efecte semnificative la nivelul persoanelor cu o stimă de sine înaltă, dar nesigură. Narcisiştii au o stimă de sine deosebit de fragilă şi instabilă, care poate ajunge la extreme în doar câteva minute, spre deosebire de un elev cu o stimă de sine stabilă şi coerentă.

Elevul trebuie ajutat să înţeleagă de ce este importantă pentru el activitatea solicitată de cadrul didactic, pentru a nu ajunge la frustrare.

Frica şi disconfortul generate de profesor (de şcoală) reprezintă o altă cauză pentru creşterea nivelului de agresivitate în interiorul procesului de învăţământ.

În ceea ce priveşte stresul social, cadrul didactic trebuie să ia în calcul incidenţa pe care acesta o are în activitatea sa curentă, atât de la el spre elevi, cât şi de la elevi spre profesor.

Concluzie:

,,Confruntat cu fenomenul violenţei şcolare, cadrul didactic trebuie să cunoască mecanismele intime ale agresivităţii, pentru a putea dezvolta o dimensiune strategică a managementului clasei de elevi!”

Nonagresivi: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw

9 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Principiul evitării gândirii stereotipe (57)

Principiul evitării gândirii stereotipe

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Deşi ne considerăm obiectivi, nu putem scăpa de capcana gândirii stereotipe.

Prin studiul ,,Pygmalion in the Classroom”, Rosenthal şi Jacobson au arătat că profeţia autoîmplinită poate schimba rezultatele procesului instructiv-educativ. Adică, aceasta acţionează ca o legătură între ceea ce credem că putem obţine şi ceea ce obţinem în final – dacă aveţi o părere bună faţă de cineva, atunci veţi vedea doar lucrurile bune, ceea ce va conduce la o evoluţie mai bună a acestei persoane; dacă aveţi o părere proastă, lucrurile vor merge în această direcţie.

Aşteptările cadrelor didactice referitoare la capacitatea unor elevi pot constitui un motor de dezvoltare pentru aceştia. Acelaşi lucru poate duce la rezultate mai slabe, dacă aşteptările sunt pe măsură, chiar dacă performanţele reale ce pot fi atinse ar fi  mai ridicate.

Fenomenul poate avea şi direcţia inversă. Dacă elevilor li se spune că un profesor este competent şi inteligent, ei vor învăţa mai bine, vor fi mai atenţi la ore, mai liniştiţi şi mai sârguincioşi.

Dacă mesajul adresat elevilor în privinţa unui comportament este pozitiv, sunt şanse mari pentru a obţine comportamente pozitive.

În situaţia în care un cadru didactic consideră că toţi elevii sunt deştepţi şi nu se poate să nu reuşească, el va obţine maximum de la aceştia, prin simplul fapt că a ignorat o realitate obiectivă/evidentă.

Concluzie:

,,Încercaţi să vă analizaţi propriile stereotipuri de gândire. Vă aşteaptă un demers dificil: este greu să fiţi absolut obiectiv şi să vă recunoaşteţi unele dintre ele (care sunt, evident, limite ale comportamentului dumneavoastră didactic). Nu dezamăgiţi, faceţi-vă acest ,,examen” cât de des puteţi şi veţi vedea o îmbunătăţire constantă a modului de a interrelaţiona cu elevii dumneavoastră. Şi nu uitaţi: câteodată există şi aspecte pozitive ale gândirii stereotipe (cum ar fi credinţa în profesia didactică şi în succesul dumneavoastră de a dezvolta orice elev, fără să ţineţi cont de situaţia concretă).”

Recomandări: Androxa, Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw.

11 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie