Arhive pe etichete: psi-luneli

Toamna din noi – psiluneli

http://acrilice-pointpen.blogspot.ro/2013/09/in-toamna-vietii.html

Și am simțit căderea frunzelor din nou

Și am simțit că toamna-mi intră-n suflet

Și am primit culoarea ca pe un cadou

Făcut din ceruri cu un alt răsuflet.

 

Și am simțit cum pleacă și vin iubiri mute

Cu glas de prevestire neînceput

Și-am deschis iarăși poarta să intre mai iute

Din anotimpul ce-abia a dispărut.

 

Și i-am păstrat căldura și am ascuns-o iar

În doruri nesperate și-amăgite

Și am aprins iar focul ce-acuma este jar

Rămas pentru cărări nebănuite.

Toamna din noi la psi în tabel.

 

16 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Urmă de cerc – psiluneli

Perfecțiune

A cerului de toamnă,

Culori ieșite din mirare,

Curcubee accentuate

Din izvor în izvor,

Plutire prin albastru,

O frunză căzută

Din îmbrățișarea unui nor,

Risipă de imaginație,

Lumini discrete, calde

și nostalgice,

Ochi strălucind

De emoție,

Mult soare

În priviri pierdute,

Mâini unite

De prietenie,

Urmă de cerc

Perfectibil.

Alte urme de cerc găsiți la psi în tabel.

Urme de cerc: Adriana, Scorpio, Vienela, Matilda, Dan, Abisurile, Cita, Alma nahe, Ioana Soglu, Kadia

10 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Întâmplare… programată – psi-luneală

Toate întâmplările sunt… programate. De către cine? Unii zic că stau în gene toate programele. Alții, că astrele ar fi de vină. Alții, că o inteligență superioară care ne-a creat, ne-a făcut și programele, lăsându-ne, uneori, libertatea de a alege.

Sunt și guri care spun că nimeni nu ne-a creat, am luat naștere dintr-o celulă, care s-a născut și ea… întâmplător!

Alte teorii spun că ne reîncarnăm de n ori, că ne alegem singuri părinții și destinul, înainte de naștere, că avem o karma. Vin și cele care combat karma și reîncarnarea, spunând că ne naștem o singură dată, că suferim pentru a ne dezvolta sau pentru a ne plăti păcatele, că orice gând emis influențează viitorul, atât al nostru cât și al celor din jur, că propriile gânduri și trăiri ne pavează calea spre bine sau spre rău…

Astfel, fiecare își alege teoria cu care i se potrivesc credințele, inteligența emoțională, personalitatea întreagă…

Spuneam cândva, în adolescență, că ,,Luna e din ce în ce mai frumoasă… și totuși, nu se anunță nimic!” Se pare că lucrurile s-au schimbat mult de atunci, s-au întâmplat o serie de lucruri, mai bune sau mai rele, mai mult rele decât bune. Însă, tocmai când speranța de bine începea să-și piardă din strălucire… pământul și-a schimbat axa de rotație, poate chiar și polii, timpul și-a accelerat trecerea prin dimensiunile terestre, astrele au prezis schimbări majore în viețile personale, s-au desfăcut legături care duceau la dezastru, altele s-au creat… Trăirile au devenit mai intense, mai strălucitoare, cuvintele au primit valențe neobișnuite, viața însăși a căpătat o nouă valoare – aceea a transcenderii spre alte dimensiuni, spre alte universuri, spre alte realități, fiecare realitate – cu aceleași persoane – având programe diferite, pentru diferite destine. Fiecare gând emis de o anume realitate influențează programele celorlalte realități, fiecare emisie având efect asupra celorlalte copii ale noastre, asupra destinelor lor.

În final, oare, toate realitățile vor converge spre același punct? Toate programele se vor finaliza într-unul comun? Toate viețile vor deveni una singură?

 

Alte întâmplări… programate, la psi.

43 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Îngrădiri sociale – psi-luneli

Îngrădirile sociale pot fi pozitive și negative. Cele pozitive reprezintă o serie de reguli scrise sau nescrise, care ne împiedică să facem rău celor din jur și naturii. Cele negative sunt cele care ne îngrădesc libertatea de împlinire.

Iubirea necondiționată este cea care poate să rupă îngrădirile. La cele pozitive se va racorda prin înțelegere iar la cele negative va reacționa dăruind iubire. Iubirea care înțelege și iubirea care oferă…

Alte inspirate psi-luneli, la psi veți găsi.

12 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Psi-luneli

Desenele străzii – psi-luneli

Dragul meu Vis,

Orice scrisoare trebuie să înceapă cu niște banale, dar cerute cuvinte-formule de respect și politețe. Știu că tu nu ții cont de asta, dar orice formulă care vine din suflet cu iubire e însoțită de respect și toate gândurile bune – energie caldă în răcirea climatică…

În fiecare secundă te întreb ,,Ce mai faci?” sau: ,,Cum o mai duci?” sau: ,,Pe unde ți-s gândurile?”  – chiar dacă niciodată nu-mi răspunzi.

Azi, însă, în timp ce mergeam, îți transmiteam acestea și priveam înainte, fără țintă. Și ți-am văzut gândurile.

Clădiri din epoca medievală, elegant ridicate, în culori pastelate, se ridicau pe margini, sporind misterul străzii pe care eram.

În dreapta și în stânga se ramificau brațe înguste de străduțe pustii, cu aceeași arhitectură. Unele urcau spre dealuri cu pomi înfloriți. Deodată, am luat-o printr-un tunel cu scări, construit din lemn vechi. Era semiîntuneric și doi chitariști însoțeau cu acordurile lor trecătorii curioși. Muzica din tunel, lumina discretă, capătul unde te aștepta un copac-prieten… puteau fi răspunsuri.

Apoi am ieșit în tumult. Pași grăbiți, sunet de tocuri, claxoane de mașini, reclame lipsite de bun-simț, lumini indiscrete, scrâșnet de frâne – viață. Am intrat la metrou: pașii deveniseră tăcuți, o altă muzică plăcută și liniștitoare te făcea să meditezi timp de câteva minute: un moment de eliberare din mijlocul ,,civilizației”.

Din nou afară: ploaia răcorise și împrospătase desenele prăfuite. Fețele erau mai vesele. Un curcubeu creștea din zare, neobișnuit de mare la bază. Se înălța deasupra orașului. Părea că toți ne îndreptăm înspre el, deși distanța se mărea cu fiecare pas.

Erai și tu acolo?

Ce mai faci? Pe unde ți-s gândurile?

Psi-luneli inspirate găsiți la psi.

1. Scorpio 2. SexulSlab
3. carmen pricop 4. Vero
5. anacondele 6. tibi
7. psi 8. Some Words
9. almanahe 10. lili3d
11. Gabriela

17 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Disputa: A fi – A avea (psi-luneli)

Sunt om,

Am spațiul.

Sunt pasăre,

Am cerul.

Sunt greier,

Am pământul.

Sunt fluture,

Am florile.

Sunt copac,

Am rădăcinile.

Sunt munte,

Am înălțimile.

Sunt apă,

Am căile.

Sunt sunet,

Am vibrațiile.

Sunt muzică,

Am armoniile.

Sunt tăcere,

Am liniștea.

Sunt cuvânt,

Am tăcerea.

Sunt timp,

Am durerea.

Sunt emoție,

Am iubirea.

Sunt lumină,

Am fericirea.

Sunt FIINȚĂ,

Am TOTUL.

La psi găsiți și alte psi-luneli, într-un tabel.

1. tibi 2. Dictatura Justitiei
3. scorpio 4. Griska
5. Mitzaa 6. vavaly
7. tibidoi 8. psi
9. carmen pricop 10. lili3d
11. Gabriela

41 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Floralia – psi luneli

Te-aștept în grădina din inima mea,

Să-mi vii cu albastru și alb și senin,

S-aduci multă pace și gândul cel lin;

Să devin o îndrăgostită sadea!

 

Să am numai gânduri pline de tine;

Cuvintele mele să-ți fie din flori,

Cerul să-ți dea forme suave de nori,

Jardinieră ce vine din mine.

 

Să te ascund printre visele pure

Ale lungimilor mele de undă,

Nopți albe ce sufletul îmi inundă

De teamă ca nimeni să nu te fure.

 

Să-ți înfloresc primăvară dorită,

Cu miros amețitor de liliac

Petale și fluturi m-ajută să fac

Floralia din anotimp ivită.

 

Psi-luneli de toate felurile –  la psi.

1. Scorpio 2. tibi
3. Vero 4. dor
5. Dictatura Justitiei 6. Max
7. Irina 8. Maria

 

20 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

Poveste dragă (psi-luneli)

Lumea perfectă

–         Trebuie să citeşti câte o pagină pe zi, îmi spuse sora mea, arătându-mi o carte cu coperta roşie – cam mare – mi se păru mie.

Mă uitai urât la ea:

–         O PAGINĂĂĂ! Aşa mult?

–         Dacă vrei să înveţi să citeşti!…

Luai cartea fără nicio tragere de inimă. Pe copertă – un desen drăguţ care reprezenta titlul: ,,Păpuşa năzdrăvană”. Autorul nu mă prea interesa… în clasa I.

–         Biiiine!…

Am reuşit să termin pagina destul de repede. Textul nu semăna cu cele din Abecedar. Era ceva deosebit, care îmi ghida imaginaţia în aventuri minunate, cu personaje fantastice. A doua zi, am cerut singură cartea şi mi-am depăşit recordul. A treia zi – la fel… şi tot aşa. Era o lume nouă, diferită de tot ce trăisem vreodată până la vârsta aceea. Era lumea în care voiam să mă duc  în fiecare zi, acolo unde binele învingea răul şi frumuseţea înflorea în toate ţinuturile. Era lumea perfectă.

***

Fetiţa cu părul lung, castaniu, uşor ondulat, îşi privi tatăl cu ochi strălucitori, surprinsă de cadoul pe care îl descoperise plutind în jurul patului. El îşi dădu seama, dar se prefăcu neştiutor:

–         A… te-ai trezit! Bună dimineaţa, al doilea soare al meu! Te-ai odihnit în visuri frumoase?

Ea îi zâmbi cuceritor şi-l întrebă aproape şoptit, arătându-i cu degetul:

–         Tati… ce e asta?

El se uită în jur şi ridică sprâncenele:

–         De unde-a apărut capsula asta năzdrăvană?

–         Tu nu ştii?… Tatiiii… hai spune-mi, se miorlăi ea pisiceşte, cum făcea când voia să obţină ceva de la el.

–         Păi… când m-am trezit, mai devreme, am simţit că mă gâdilă ceva pe la urechi şi când m-am uitat, ce să vezi, capsula (o împinse cu degetul) se tot foia în jurul capului meu. Am vrut să o prind dar, de câte ori o atingeam cu mâna se ferea, dibace, deformându-se într-o strâmbătură. Am alergat un pic prin cameră, dar ea se tot ducea înspre uşa ta şi se ferea de mine. Aşa că, i-am deschis uşa să văd ce face. Şi, iat-o! Se pare că îţi aparţine.

Fetiţa se uită neîncrezătoare la el, ştia că o păcăleşte, dar îl iubea aşa de mult când o făcea!… Se ridică din pat şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui, pupându-l zgomotos pe obraji. El se pierdu cu totul, aproape lăcrimând:

–         La mulţi ani, iubirea mea! Să fii fericită!

–         Dar, tati… sunt!

Apoi repede:

–         Ce e jucăria asta?

–         Cadoul tău. Vino să vezi!

Cu un gest scurt opri capsula din zborul ei. Apăsă pe un buton şi aceasta îşi ridică jumătatea superioară, dezvăluind un câmp luminos care se mări considerabil.

–         Acum, gândeşte-te la ceva!

Fetiţa închise ochii şi spuse:

–         Gata!

În spaţiul nou luminat, apărură imagini mici, cu fiinţe care locuiau acolo, părând a nu-şi da seama că erau urmărite de ochii mari, căprui, miraţi până peste poate.

–         La ce te-ai gândit? o întrebă părintele, blând.

–         M-am gândit la bunica mea. Am vrut să văd cum era ea când era mică, aşa ca mine. Tu mi-ai povestit despre ea…

Fetiţa blondă, cu fruntea înaltă, din hologramă, stătea cuminte la o masă mică, făcută parcă special pentru ea. Era aplecată deasupra unei cărţi cu copertă roşie, din carton, şi i se citea concentrarea intensă pe faţa-i delicată. Cu mânuţe agile dădea paginile de hârtie ale cărţii, de parcă voia să o integreze în respiraţia sa. Parcă simţind că e privită, îşi ridică ochii aurii şi, pentru o clipă, îi întâlni pe cei plini de mirare ai urmaşei sale. Amândouă înţeleseră: acolo era lumea perfectă.

și:

Parfum de poveste

A fost odată ca niciodată, o poveste. Era o poveste nici veselă, nici tristă, nici prea lungă nici prea scurtă, nici prea frumoasă nici prea urâtă. Numai bună de citit.

Într-o seară, povestea asta a noastră s-a plictisit să mai stea în cartea în care era închisă (căci oricum n-o prea citea nimeni) şi s-a gândit, s-a gândit mult… cum să facă să plece de acolo.

A încercat să strige la copilul care trecea mereu pe lângă ea, sperând că acesta va lua cartea şi o va citi. Dar băieţelul iubea fotbalul şi nu-l interesau poveştile.

Şi-a foit toate paginile când mama băieţelului a trecut pe lângă bibliotecă, dar ea, grăbită, nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tatăl copilului nu prea trecea pe acolo, aşa că nici nu l-a urmărit.

Mai avea o şansă: fetiţa cu părul lung, care poposea adesea lângă bibliotecă şi se zgâia la titlurile cărţilor. Dar nu lua cu ea nicio carte. De ce oare?

După o vreme, o auzi pe mama copiilor discutând cu fetiţa:

–         Vrei să citeşti o poveste? Acum cunoşti toate literele, poţi încerca.

–         Aş vrea cartea aceea roşie, cu scrisul alb.

–         Aceea?

–         Da.

Povestea noastră se fâstâci de emoţie când văzu că i se ivise ocazia de a  ieşi. Fetiţa luă cartea pe care o dorise demult şi se aşeză la biroul micuţ, ca să citească. Nu ajunse din prima zi la povestea cu pricina. Mai trecu o săptămână până când se întâlniră.

În sfârşit! Când cartea fu deschisă la pagina aşteptată, pe măsură ce copila sorbea pe nerăsuflate cuvintele, în jurul ei se formă un norişor de litere ce pluteau vesele. Acestea n-o mai părăsiră şi oriunde mergea ea, pluteau şi ele.

Acum crescuse şi avea şi ea copii, la rândul său. Literele pluteau în continuare, invizibile, în jurul ei. Şi aşa se gândi… să facă o poveste parfumată, care să plutească peste tot, în toată lumea. Să simtă şi alţii dorinţa de joacă a literelor şi să le poarte, ca pe un parfum drag, în orice împrejurare.

Psi-luneli găsiți la psi, unde toată lumea spune… povești!

Verodor,  Dictatura JustiţieianacondeleSome WordsscorpioMitzaa .

15 comentarii

Din categoria Psi-luneli

În fața indiferenței (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

Cum te simți tu în fața indiferenței?

Cum ai reacționa, dacă ai vedea cum toate încercările tale de a trezi la viață pe cineva, s-ar solda cu eșecuri repetate? Ce ai face dacă toată strădania ta de a aprinde o scânteie acolo unde se instalează apatia, ar fi în zadar? Care e soluția?

Poate că de aceea există necazurile, ca să vedem viața din jurul nostru. Poate că de aceea există bucuriile, ca să aprindem scânteia. Poate că de aceea a inventat Dumnezeu iubirea, ca să nu devenim simple păpuși din cârpe, mișcătoare. Tristețea să ne sensibilizeze, lacrimile să ne trezească, să ne deschidem inimile pentru cei din jurul nostru, să jucăm pe scena vieții cel mai sincer rol al umanității…

Nu, Dumnezeu nu a inventat iubirea, El este iubire, după cum bine știm. Și vrea ca și noi să fim. Dar dacă ținem ochii închiși când ne petrecem pe străzi, dacă ținem privirile în pământ și ne astupăm urechile, pentru a nu ne auzi unii pe alții, ce putem deveni? Doar niște zombi, niște manechine teleghidate?…

În fața indiferenței să aprindem un foc interior și să-l întreținem cu fapte!… Asta ar fi soluția? Să aruncăm semințe de visuri, pentru ca somnul minții să fie presărat cu aventuri… Să…

Tu, Vis, ce zici?

 

Vorbe pentru psi-luneli…

 

33 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Pe mine cine mă oprește?…

Alunec încet printre spații abjecte,

Mă rostogolesc adunând obiecte,

Tresar dureros când lovesc pietre aspre,

Îmi vine să urlu și să mă-ntreb despre

 

Ce-o fi mai departe când nimeni n-aude,

Când plânsul și strigătul le-aș mai include

Doar în catastrofe ce vin fără veste;

Să fie, mai bine, isprăvi de poveste.

 

Mă duc tot mai tare pe pantă, la vale;

Aș vrea să găsesc o oprire pe cale,

S-ajung la un capăt al călătoriei

Deschizând ferestrele bucătăriei.

 

Opriți-mă iute din rostogolire,

Blocați-mi căderea spre împotmolire.

Să respir, aș vrea, aer proaspăt și tare;

Să vină mai repede o adaptare.

 

Psi-luneli… mai departe.

 

22 comentarii

Din categoria Poezie, Psi-luneli

O călătorie magică (psi-luneli)

Venise clipa.

–         Deschide ochii! Nu ne teleportăm! râse el cu poftă. Asta credeai?

–         Da… bâiguii eu nedumerită.

–         Ha! Ha! Ha! Doar nu suntem în ,,Star Trek”. Suntem… mai departe!

Făcui ochii mari, de tot. La ce trebuia să mă aștept?

–         Ce… o să facem?

–         O să înotăm!

–         Dar nu știu să înot, gândii eu cu voce tare.

–         Întotdeauna ai știut, dar nu ai conștientizat. Acum e timpul să te desprinzi de mal, să înaintezi…

Îl aprobai speriată, împotrivindu-mă să fac vreun pas. Mă luă de mână cu blândețe:

–         Hai, vino! Nu e nimic de care să-ți fie teamă. Nu te poți îneca. Sunt lângă tine.

Mă lăsai dusă până la marginea țărmului. Valurile îmi atinseră picioarele într-o mângâiere liniștitoare. Mâna lui caldă îmi dădea curaj și încredere. Mă trăgea încet spre întinderea imensă a apei. Îi vedeam ochii zâmbind. Îi zâmbii și eu oftând. Ce-o fi o fi!

Apa mă cuprindea înceeeet, înceeeet… ca în pregătirea unei stări de hipnoză: de la tălpi urca ușor spre glezne, îmi cuprindea genunchii, mă învelea până la mijloc, apoi mai sus… Simții cum alunec spre neștiut cu respirația oprită. Aveam ochii închiși. Deodată, îi deschisei căutându-l cu privirea plină de apă. După câteva secunde începui să disting forme. El se rotea în jurul meu, din ce în ce mai repede, până când nu se mai zări decât un vârtej, care mă cuprinse dirijându-mi mișcările.

Un moment, am avut senzația că mă voi îneca, dar vârtejul mă încălzi, amintindu-mi că nu sunt singură. Ciudat, dar nu aveam nicio senzație de sufocare. Puteam să respir? Înotam? Nu mai realizam ce se întâmplă…

Mă trezii în mijlocul oceanului înconjurată de delfini și de pești mai mici, care mă însoțeau în orice direcție aș fi luat-o. Nu puteam să nu remarc paleta de culori, diferită total de ceea ce mai văzusem vreodată. Erau culori pe care le simțeam… aproape kinestezic. Cunoșteam peisajele ce mi se înfățișau. Le visasem!

Îl căutai printre delfini. Percepția imaginilor nu mai semăna cu cea dinainte. Ființele din jurul meu nu erau distincte, erau părți ale aceluiași organism. Pe fiecare o simțeam altfel, dar din același întreg. Oriunde priveam, mă priveam pe mine. Eram peste tot și mă vedeam din exterior, în același timp. Nu trebuia să-l mai văd. Respira în și prin mine, la fel cum eu respiram cu el și din el. Erau senzații și sentimente noi. Empatia era foarte departe, ca proces ce ar fi putut face parte din aceeași categorie.

Distanțele parcurse acopereau peisaje fantastice, așa cum ne imaginăm uneori, cu slaba capacitate de vizualizare mentală. Era real ceea ce vedeam? Erau orașe subacvatice construite din corpuri de o geometrie perfectă, transparente sau translucide, așezate în poziții aproape imposibil de realizat la suprafață; munți și dealuri acvatice, păduri cu forme ciudate, surprinzătoare, mișcătoare; flori necunoscute care aveau o expresivitate a înfățișării ca cea umană; animale, insecte, fluturi… acvatici. Peste tot vedeam delfini, ca și cum ei erau stăpânii acelor tărâmuri. Ne zâmbeau cu bunăvoință și… iubire. Ce știm noi despre delfini? Nu cumva… nimic?

Acolo timpul se scurgea altfel, mai lent, mai greu, mai… accentuat, mai intens. Avea valoare, dar și consistență. Tot ce ne înconjura emana iubire și liniște. Simțeam cum un zâmbet imens îmi dădea propria lumină.

Era timpul să ne întoarcem. L-am căutat printre emisiile de iubire ce ajungeau până la mine. Știa.

Un vârtej cald a început să mă cuprindă din nou, puțin diferit de cel de la început. Delfinii se pierdeau în depărtare… Dispăruseră toate minunățiile văzute, de parcă fuseseră dintr-o altă lume. Poate chiar fusese o altă lume…

După un timp, simții din nou apa grea a oceanului, mâinile mi se mișcau ritmic tăind valurile. Înotam.

Îl căutai cu privirea. Pielea fină și netedă îi strălucea argintiu în bătaia razelor palide. Îmi întoarse zâmbetul cu duioșie, în timp ce înotătoarea dorsală îi devenea din ce în ce mai mică. Aproape de țărm, îmi întinse aceeași mână caldă care îmi dăduse forță și curaj la începutul călătoriei.

 

Călătoria  a început la psi, unde este și tabelul de înscriere.

Psi-lunatici:

1. dor 2. Scorpio
3. Vero (de s?mbata) 4. Vero
5. roxana 6. lili3d
7. carmen pricop 8. Some Words
9. cita 10. Dictatura Justitiei

24 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli