Arhive pe etichete: scrisori

Din scrisori – 30

Dragul meu Vis,

Există suflete pereche? – Nu cred.

Există suflete gemene? – Nu cred.

Există suflete compatibile? – Mă îndoiesc și de asta.

Dacă ne suntem oglinzi unii altora, atunci suntem unul singur, deci, suntem singur!

În toată goana asta după regăsire (interioară sau exterioară), constatăm, de fiecare dată, că trebuie să ne obișnuim cu propria singurătate. Doar că ne-am împărțit în miliarde de bucățele, ca să ne dăm iluzia că suntem variate forme de existență. Și noi, de fapt, suntem aceeași entitate/existență, adică, mereu singur!

Urlăm după regăsire, unire, a fi UNUL. Și ce deziluzie când ne vom întâlni cu noi înșine, nimeni altcineva… Ne vom regăsi în UNUL și vom fi, ca întotdeauna, singur! Și în exterior și în interior…  Nu există nimic în afara noastră, la propriu și la figurat.

Am creat sărbătorile, ca să ne fie dor de iluzii.

Am inventat fericirea, ca să alergăm în aceeași direcție.

Am decis să îmi aleg ca oglinzi copacii, vreau să îmi văd prelungirile rădăcinilor și să îmbrățișez cerul din mine… Oricum e singurul! Noroc că e adânc și nu îl pot atinge ușor. Așa că, o să am de umblat (prin mine) sperând că o să dau de altcineva. Și tu ești unul dintre cerurile mele – singure.

Aici e sfârșitul și începutul. Al meu, cel singur și unicul care există.

Reclame

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

Dansând

Dragul meu Vis,

Mai întâi îmi cer scuze că am lăsat atât de mult timp să treacă între noi. Știu că ești tot acolo, sus, unde ne întâlneam în serile în care spiritele libere dansau și cântau muzica astrelor.

Am hotărât să te caut din nou, când am citit scrisorile contesei de Chou-Fleur și mi s-a făcut dor de scrisorile noastre, scrisorile zborurilor tinereții către  necunoscut. Deci, azi relansez gânduri către tine, după o lungă perioadă de nevisare. Am fost prinsă în telurice activități, care s-au estompat încet, încet transformându-mă în liniștea din mijlocul apelor curgătoare, în albul zăpezii din mijloc de avalanșe, în dumbrava din mijlocul adâncului, în raza din mijlocul întunericului. Și-n întuneric am întâlnit din nou prezența ta caldă și încurajatoare. Probabil că timpul meu a ajuns la locul de intersecție cu timpul tău – din nou. Dar ce înseamnă timpul? Aș zice că e învățare. Creștem pe axa pozitivă a lui, în funcție de felul în care am reușit să devenim înțelepți. Uneori, apar bucle care ne învârtesc în dansuri repetate, până când prindem pașii de dans ai devenirii. Apoi, dansând și dansând ne întoarcem la locurile de intersecție. De aici, totul se schimbă.

Dansând te caut în stele…

Dansând te aduc printre nori,

Dansând în visele mele

Iar tu – dans – petale de flori.

Am ajuns la răspântia dintre două vieți. Va fi o nouă buclă? Va fi un alt univers? Va fi o altă lume? Tu știi, dar mă lași să aleg direcția și pașii de parcurs și mă aștepți… dansând.

Au mai scris psi-luneli, pe blogul lui psi, unde vă puteți înscrie:

1. carmen pricop 2. anacondele
3. cita 4. dor
5. Scorpio 6. Dictatura Justitiei
7. Abisuri 8. almanahe
9. La Fee 10.  
11. verovers 12. roxana
13. Dia na 14. cammely

25 comentarii

Din categoria Proză, Psi-luneli