Arhive pe etichete: univers

Din scrisori – 31

Dragul meu Vis,

Într-o zi, am întrebat un prieten, ceva. Conversația a decurs cam așa:

,, – Să zicem că îmi găsesc esența,  pot să mă controlez așa cum vreau, îi pot influența și pe cei din jur… tot simt că nu e de ajuns. E ca și cum m-aș descoperi pe mine, universul, singur,  într-un  infinit gol.

Și ce să fac cu mine,  pe aici?

– Păi, ar putea fi mai multe variante. Ai putea …

– să te bosumfli;

– să faci reclamație;

– să dai „back” și să te întorci la nivelul anterior;

– să te plictisești și să reîncepi de la primul nivel – bacterie. Speri că până o să ajungi din nou la ultimul nivel, n-o să mai fie infinitu’ gol;

– să faci cerere să fii mutată într-un univers care are un creator și nu mai e infinitu’ gol;

– să te mulțumești cu ce ai;

– să te reinventezi;

– să schimbi regulile;

– să te trezești din vis și să te duci la lucru;

– să înțelegi de ce bărbații beau.”

Tu ce zici? Ce naiba poți să faci într-un infinit gol?

Fie îmi pun pălăria violet și ies să văd soarele, fie îmi pun colțarii și ies prin zăpezi albastre (risc mare de avalanșe).

😀

Reclame

12 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Univers

–          Ce este aceea? mă întrebă cu voce subțire, prințul cu ochi negri și strălucire în privire, uitându-se la noul meu mărțișor.

–          O galaxie, îi răspunsei mângâindu-i părul negru, ciufulit. Se uită cu curiozitate atingând plăcuța dreptunghiulară ce înfățișa o spirală, mai multe lanțuri moleculare și câteva simboluri…

–          Ce este o galaxie? mă întrebă cu aceeași voce delicată.

–          O galaxie… este un loc din cer, unde se află mai multe stele, planete… și face parte din Univers. Și noi suntem într-o galaxie.

Tăcu. Se uită la mine zâmbind recunoscător și nu mă întrebă ce înseamnă Universul. Era să mă topesc, dar am luat o ținută impunătoare, ca să nu se observe.

Mă uitai și eu la… galaxie. Ar putea fi o structură de ghimbir, îmi spuse un gând. Am zâmbit. Prințul cu ochi negri plecă să mai deseneze niște dinozauri umani, cu picături de sânge în rănile pe care le primiseră în lupta pentru existență, lupta foamei. Toți dinozaurii lui erau linii albastre, curbate, ample, intersectându-se, uneori, în unghiuri spațiale. Acum apăruseră câteva puncte roșii…

Poate că aici era… Universul.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Proză