Arhive pe etichete: Vis

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

14 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 23

Dragul meu Vis,

E aşa o apropiere între noi, ca şi cum am fi reali.

Au fost atâtea experienţe, cum nu aş fi crezut vreodată că voi avea. Am devenit  o altă fiinţă. Cu tendinţe periculoase de a o lua pe o altă cale, care sfidează moralul.

Uneori îmi dau seama de posibilitatea de a-mi crea viitorul în prezent. Adică încep să conştientizez. Şi se derulează cu viteză. Cine mai ştie ce e bine şi ce e rău?

Lucrurile se schimbă. Iubirea creează totul. Totul e permis în prezenţa iubirii. Dar e greu de înţeles asta. Îmi amintesc că cineva m-a învăţat asta, cândva. Însă eu nu eram la nivelul necesar pentru a înţelege. Dar înţeleg acum şi din nou am a-i mulţumi, cu toate că, poate nici nu există, decât în imaginaţia mea.

Creaţia este recunoştinţă şi iubire.

Suntem.

Te iubesc, cu conştiinţa prezentului în aici şi acum.

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 20

Dragul meu Vis,

Devii plictisitor prin forma pe care ți-am dat-o… Trebuie să fac o schimbare! 🙂

Demult nu am mai avut îndoieli. Acum au avut așa… o revenire neavenită. Analizam dacă nu cumva exagerez cu ieșirile la munte, dacă nu cumva greșesc și ar trebui să mai pun niște limite… Sau să folosesc, în continuare, orice ocazie mi se ivește…

Deși viscolul, ninsoarea sunt… reci și periculoase la munte, totuși, te cheamă să revii, se lipesc de sufletul tău, fac parte din tine din momentul când le-ai cunoscut prima oară. Devine DOR trăirea ta; dorul de zăpada muntelui, de muntele înzăpezit, de sufletul lui, pe care îl simți mai puternic decât vara… E fascinant să vezi cum te schimbă, te transformă, te aduce lângă el, te învăluie… Nu știu dacă ai vrea să stai veșnic acolo, dar inima  rămâne acolo, dorești tot timpul să te întorci, să vezi mai mult, să-l cunoști mai bine, să experimentezi alte… căi. Mereu e diferit, fiecare întâlnire e altfel, te surprinde de fiecare dată, te face să trăiești o mirare continuă. Te aduce la starea de îndrăgostire veșnică de el…

Ești și tu acolo? Îl ,,vezi”?

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6392

DSCN6393

DSCN6409

DSCN6438

DSCN6496

IMG_20160109_101258

IMG_20160109_110421

IMG_20160110_093815

Foto: Ivanov Andrei Octavian

 

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 13

Dragul meu Vis,

Am întâlnit un pui de vulpe în pădure. S-a apropiat de mine, mirosindu-mă ca un cățel. Mi-a amintit de vulpea îmblânzită a micului prinț. Și, la scurt timp, a apărut și micul prinț, exact așa cum mi-l imaginam. Micuț, blond, cu ochii calzi și veseli, inteligenți, căprui, cu părul tuns rotund, cu privirea deschisă, zâmbitoare… L-am remarcat de cum l-am văzut, dar nu știam cine e… Doar i-am simțit energia plină de iubire pe care o emana. Nu, el nu a venit din pădure. A venit de pe o altă planetă, nu-i mai știa numele… O planetă cu cerul mov, apele portocalii, fără munți, fără copaci, fără flori ca ale noastre. Părinții lui au fost omorâți de astronauți (?) iar pe el l-a luat regele să îl crească. Un rege bun, de altfel. Mai are vreo 9 frați și vreo 10 surori, iar regele are și el peste 10 copii. Acolo el are 90 de ani și când a venit aici și-a ales părinții. Cei de pe planeta lui se pot transforma în orice, chiar și în mașini. Combustibilul este (ca) o gelatină…

La ei nu există școală, părinții se ocupă de educație, iar el a venit aici ca să întâlnească anumiți oameni…

Ce zici, îl cunoști?

 

2 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 12

Dragul meu Vis,

Povestea gândului meu se dezvoltă în fiecare zi, cu noi trăiri.

Am întâlnit oamenii cu mintea de plută și inima de oțel.

Am întâlnit pietrele cu inimă, copacii cu suflet și munții care știu să iubească. Tu îi știi?

Le-am cântat oamenilor cu inima de oțel și era cât pe ce să le-o topesc, dar mintea de plută  le-a împrăștiat gândurile frumoase rămânând goală…

Le-am cântat florilor și ele au crescut în frumusețe. I-am cântat pădurii și ea mi-a dăruit surâsul interior. Le-am cântat munților și ei m-au învățat să iubesc.

M-am întors în zborul interior ținând în pumnul strâns darurile primite. Cândva, poate voi mai încerca să le ofer oamenilor de plută din aceste daruri. Sper ca ei să învețe să le primească și să-și deschidă inimile spre lumină. Poate mă vei ajuta și tu.

10956400_1006370906050283_2777944455951029368_n

20150906_092726

 

20150906_103607 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20150906_110258

20150906_10400320150906_111904

20150906_112301 - Copy20150906_11504920150906_12001520150906_120023P1150792

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1150704

20150906_120047P1150869

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 10

Dragul meu Vis,

Alerg cu stelele în jurul pământului păstrând legătura dintre cer și planetă. Am învățat despre oamenii care trădează ușor (pe sine și pe ceilalți), despre oamenii care sunt oameni, despre unul dintre enții bătrâni, despre micimea noastră  în fața munților, ce parcă ne izbesc cu veșnicia, cu nemurirea, cu verticalitatea. Am privit de jos cum acest Mare Bătrân ne suportă pașii de furnici pe creasta sa de uriaș, uneori blând, alteori aprig și rece. O  respirație ușoară de-a lui e ca un vânt aspru pentru noi, ca un vifor, câteodată…  M-am închinat din nou la Muntele din munte și am mulțumit pentru că m-a primit cu bunăvoință…

Un stol de păsări negre trecea dând lecții de zbor puilor… Și încă unul… Nu le-am recunoscut. Erau lecțiile din înalt. M-am gândit la lecțiile noastre, la fiecare conexiune pe care o facem, cu bucurie sau rănindu-ne. De cele mai multe ori ne rănim unii pe alții. Învățăm și suferim. Invers, de fapt.

Să tăiem conexiunile? Să ne construim câmpuri de protecție?

Nu.

Ne dezvoltăm prin suferință. Învățăm să o ducem făcându-ne prieteni… Ne obișnuim cu ea… devenim duri.

Mai știm să iubim, să râdem, să plângem?

Koncheto 6

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 9

Dragul meu Vis,

Ieșiri memorabile din cotidian – spre înălțimi… Cineva întreba: ,,Care e Everestul tău?”

Problema e, după ce l-ai găsit – ce faci? Cum îți găsești sensul și scopul? Cam dificil, nu? În ce te refugiezi? Cum ți se mai pare viața aici, pe Pământ? Și trăiești cu măreția în care ai avut norocul să fii primit, în suflet, în gând, în visare… Ar fi bine să-ți găsești… surâsul interior. Să așezi acolo imaginile în fața cărora te-ai închinat, cu smerenie, să mulțumești pentru favoarea de a ți se fi dezvăluit în toată splendoarea lor. Să-ți arăți recunoștința pentru faptul că ți s-a permis să te conectezi la sufletul muntelui, dinspre interior, spre cel mai înalt vârf… Să atingi stâncile care te-au lăsat să le treci, binevoitoare, să le transferi din inima ta caldă iubire, pentru puterea pe care ele ți-au transmis-o din evuri necunoscute. Conexiunea s-a făcut pe veci – sau poate s-a refăcut după lunga ta absență din viața cosmică – timp în care ai fost ocupat cu serviciul, cu goana după bani, cu viața de sclav…

Să aprinzi o lumânare pentru cei căzuți sub fulgerele care nu le-au permis să atingă vârful. Sau, poate le-au permis să rămână acolo pe veci… cine știe?

10431517_1006226342743645_7775396935614468575_n 836

 

 

 

 

 

 

Spre Moldoveanu 684 689 699 715 723 724 738 757 762 763-2 764-2 766-2 767-2 776 789 805

11742812_1006226442743635_4240916183020208614_n

Foto: Anda Parnica

5 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 7

Dragul meu Vis,

Era teoria cu Universul… Aiurea. S-a confirmat și s-a infirmat. Lipsește ceva. Ce? Ce nu fac bine la aplicarea acesteia? Credința? Vizualizarea? Simțirea? Habar n-am. Credeam că le-am aplicat pe toate. Dar cred că fac parte din alt Univers și nu rezonez cu acesta de aici! Hahahaha! Tu rezonezi? Hai să fugim împreună în alt Univers! Luăm și copacii cu noi! Și florile! Și râurile! Și… munții! Și norii! Și…… Nu. Fluturii îi lăsăm aici. Sunt efemeri. Frumoși, dar mor repede. Doar frumoși. Nu rezistă la dematerializare… Tu reziști? Sau te materializezi cum aici nu?

Să fugim în alt Univers! Unul în care nu există sentimente, dar nici gândire. Cum ar fi acolo? Doar percepție? Simplu – nimic. Vrei un Univers al Nimicului? Nu, nu e o gaură neagră. Vid? Poate. Dezintegrare? Poate.

Producătorii de clone – mai greșesc și ei… Mai scot câte o clonă stricată, cu o mână ruptă, cu zâmbet tâmp, cu psihic instabil… Etc.  Cred că aici au adunat clonele stricate – noi! Clone care încearcă să se înțeleagă unele pe altele, dar nu pot… sunt doar rebuturi… Oare n-ar fi putut să ne creeze capacitate de autodezvoltare? Nu. Nu ne-au dat-o. A rămas la… originale.

Dar, Vis – NOI CE SUNTEM?

Am uitat… muzica!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din scrisori-5

1908201_479420932205395_4422319676899722981_n

Dragul meu Vis,

Am călătorit mult, într-un timp scurt.

Cristalul promis s-a încărcat cu primăvară, cu ciocârlii , cu brândușe, cu înălțimi, cu păduri verzi și pâraie învolburate… cu tinerețe. Am reunit soarele și luna în același moment și le-am oglindit în sufletul tău. Firele de praf care încercau să umbrească lumina au fost înlăturate. Din adâncurile pământului am adus și am plantat liniștea. Ești pregătit să primești toate astea?

 

12 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 4

Dragul meu Vis,

Pentru că e multă lumină, voi pleca… în tine. Ești tu, cu alte valențe, sunt eu – alta – nu e tăcere, nici suferință, e doar prezentul în fiecare clipă, e mirarea, seninul, recunoștința…

Plec din tine, ca să vin în tine, în jurul meu nu e nimic, e o cupolă de sub care văd agitația, durerea și lipsa de sens, dar trec pe lângă mine. Uneori le ating și-mi schimb vibrațiile, dar mă întorc în tine, la tine, din tine…

Să mă aștepți înăuntru, o să-ți aduc respirația pădurii și cântecul izvoarelor. Tu să-mi păstrezi inima, nu o iau, uneori e grea  și voi face loc pădurii să intre în locașul ei, ca s-o aduc la tine. La întoarcere o să facem schimb, după ce inima mea va deveni… pădure.

Dintr-un izvor o să-ți fac un cristal în care voi încorpora timpul. O să-l port pe undele sufletului și-o să ți-l aduc atunci când va începe să emită iubire. Va fi mic, atât de mic încât nici n-o să-l vezi și va trebui să ieși și tu din tine. O să rămân eu acolo…

Pe curând.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Vals

Dragul meu Vis,

 

Valsul meu preferat este ,,Vals sentimental” al lui Ceaikovski.

La noapte te aștept să valsăm. Nu refuz nici alte valsuri. După cârpeli de suflete schingiuite e timpul să valsăm, nu?

Întotdeauna, răsăritul soarelui a șters energiile negative ale făpturilor nopții. Dacă ,,Reqviem”-ul s-a potrivit cu moartea, valsul s-ar potrivi cu renașterea, nu?

Mi-a spus cineva că anul acesta, soarele va avea culoarea sufletului fiecăruia. Și lumina lui se va descompune în culorile gândurilor. Și fiecare va avea în jurul corpului fizic o aură formată din puterea iubirii sale.

Și, când mai multe aure se vor atinge, vor lua naștere portaluri de iubire neîntreruptă, care nu vor mai dispărea în timp. Tu ai fost acolo? Ai trecut printr-un astfel de portal?

Vino să-mi povestești…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Muzică, Proză

Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

A crede

Dragul meu Vis,

Ai experimentat vreodată moartea sufletului? Atunci când se desprinde în bucăți ce se rup în adânc, se afundă, alunecă, se zdrobesc în întuneric? Și în căderea lor de gheață se pietrifică, se înnegresc, se umplu de o tăcere ce apasă cu toată gravitația unui univers ultimul bulgăre rămas? Te-aș fi numit ,,dragul meu Coșmar” și te-aș fi prins cu blândețe, mângâind cu raze de iubire onixul rămas în centru.

Dar, pentru că sufletul nu poate să moară, experimentul nu ar fi niciodată complet. De ce nu poate să moară sufletul? Poate, pentru că ar muri, în acest caz, tot universul din care provine, și poate chiar și replicile sale dimensionale-multivers.

De ce mai rămâne acolo, în centru, acea licărire a luminii din inimă? Moartea sufletului e relativă. O dorim doar ca să renaștem. O dorim ca să cultivăm speranța. Nu e niciodată completă, pentru că suntem interconectați.

Eu cred că întunericul s-a născut din lumină și, oricum, nu poate exista fără aceasta. Și mai e ceva: când încetezi să crezi, ucizi acel lucru în care nu mai crezi. Lipsa credinței înseamnă anularea existenței. Că ne dăm seama sau nu, credem în ceva tot timpul. Similar, credința înseamnă a crea.

Așadar, dragul meu Vis/Coșmar, mai întâi te-am creat, sau mai întâi am crezut în tine?

 

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

Echilibristică într-un pahar cu vise – psiluneli

Dragul meu Vis,

O să intru din nou în pielea empatizării cu personajul volatil al viselor mele, pe care l-am adus… de undeva-altundeva-cândva.

Sigur, asta este:

http://belsim.wordpress.com/2013/11/29/fantasmele/

Și-atunci, mie ce îmi mai rămâne de spus?

Mi-am adunat visele într-un pahar? Și dacă merg pe marginea subțire a sa, risc să cad în el? Și să mă scufund în ele? Dar dacă aș cădea de cealaltă parte? Unde e pus paharul?

Mi-am adunat visele într-un pahar și, din când în când mai sorb din ele, ca să-mi hrănesc fantasmele ce-mi fură energie. Uneori mă întreabă dacă le permit, alteori nu.

Mâna cu care țin paharul e și ea un vis care scrie. Suprafața pe care stau e țesută din iluzii ale vieții – realități peste care trebuie să trecem. Dacă paharul va cădea, se va sparge? Sau o să-l prindă din zbor o altă mână care scrie, sau îmi scrie? Visele se vor răsturna și se vor face țăndări? Dacă sunt prinse cu mâna vor alcătui un mănunchi… Dacă vor cădea, vor condimenta iluziile despre care vorbeam.

Dacă viața e un pahar cu vise, să încercăm să le plantăm la rădăcinile copacilor, să le creștem iubindu-le și să le materializăm… în alte vise. Și atunci, Vis, o să închid ochii și o să merg până când te voi găsi.

Dacă…

Muzica am găsit-o aici.

Alte numere de echilibristică găsiți la psi!

31 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Ape tulburi, ape repezi – psiluneli

Dragul meu Vis,

În limita de timp a vremurilor noastre, când ne ascundem dorurile în tăceri, când mergem cu privirile plecate să nu răzbată lumini ce ne-ar putea trăda, când ne e teamă să vedem iubirea, ca nu cumva să ne oblige la implicare, ne aruncăm în ape repezi ce-am vrea să ne trezească mai frumoși… Dar mai greșim și iată, apele se închid, se tulbură și ne cuprind lăsându-ne cu mâinile întinse spre trecut, spre viitor și încă, în prezent.

Poate vom reuși să prindem picături și să le transformăm în cristale, dacă ne permitem…

Ce zici?

Să căutăm apele la psi în tabel?

11 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Un vis, o cale, un om… (psiluneli)

Să-ți urmezi visul, poate fi o cale…

Un om poate să-ți schimbe viața, să-ți ofere o cale, să te ajute să-ți îndeplinești un vis. Un om care e un dar de la Dumnezeu. Și-atunci ordinea se schimbă: un om, o cale, un vis…

În tabel la psi, alte visuri…

12 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Parfumul credinței

Dragul meu Vis,

A crede… ce înțelesuri să alegem? A crede un lucru, a avea o părere; a crede pe cineva, a considera spusele lui adevărate; a crede în cineva, a avea încredere în acel om; a crede în ceva, a avea anumite convingeri personale dobândite prin educație, prin influențe; a crede în binele universal, în inteligența supremă, în Creator… credința că Binele va triumfa mai devreme sau mai târziu, că Dumnezeu are grijă de toți, într-un fel sau altul, după merite sau prin încercări…

Credința e un test permanent al Vieții. Și evaluarea se desfășoară având ca itemi părțile de suflet ajustate de voință, împărțite pe axa pozitiv-negativ. Evaluatorul măsoară rezonanța pe care ne-am înscris fiecare, pe liniile care merg spre punctul central al iubirii Sale. Uneori ne trimite câte un zâmbet de reglare a comportamentului, alteori câte o lacrimă cristalină de sensibilizare… Trebuie doar ca noi să vedem zâmbetul, să culegem lacrima și să prindem rezonanța cea mai apropiată. Și apoi, în leagănul extatic al ÎNȚELEGERII, să emanăm parfum de smirnă, tămâie, busuioc, trandafir, primăvară, flori de câmp, fructe îmbietoare, brad în zăpadă, rouă a inimii, petale de zbor… și câte altele!

Parfumul credinței, Vis, e rezonanța în care am intrat împreună: să credem unul în celălalt și să credem în Cel Care Ne Iubește.

Ascult muzica pe care o emiți crezând în mine și sper să nu rămân mai prejos…

Alte păreri găsiți la Mirela Pete, inițiatoarea Poveștii parfumate.

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

38 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate

Plan secund – psiluneli

Dragul meu Vis,

E ceva vreme de când inspirația mea nu mai are prea multe de zis, o fi televizorul, sau calculatorul? Ha! Ha! Ha! Nici una nici alta! Mă hotărâsem să nu-ți mai scriu… o vreme (era doar o scuză pentru lipsa de inspirație), să văd, tu vii și fără să fii chemat? Să zicem că acesta era planul inițial. Și tot încercam să-mi induc ideea că tu nu exiști, că ești DOAR un vis, un fel de iluzie care separă realitatea de trăirile interioare la modul dureros, o creație nu prea grozavă a imaginației mele – putea fi mai spectaculoasă – dar o creație ce-mi ocupa mintea cu ieșiri din cotidian – și nu doar mintea… La un moment dat, zburam înspre soare în întâmpinarea ta, te luam de mână și atunci părea că tot Pământul se născuse pentru noi. Ei, tu cum te simțeai? Ca un… vis?

DAR… nu știu de câte ori planurile inițiale decurg așa cum au fost concepute… Era simplu, nu? Nu îți mai scriu, deci n-o să mai știu ce faci, cum o mai duci, n-o să mai trimit energie înspre tine, n-o să mai primesc, că nu am de unde… și tot așa! În scurt timp o să uit de tine!

Ce glumă! Nici nu era nevoie ca tu să emiți ceva către mine, căci vântul… lucrează. A venit cu o adiere blândă, cu un zâmbet cald, al naibii de cald, a adus tot freamătul ACELUI Pământ și al ACELUI Cer. Nu putea să bată în altă parte?

Trecem la planul secund. Aștept propuneri!

Planuri peste planuri  găsiți la psilunaticii din tabelul lui psi.

8 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Dumnezeu nu joacă! – psiluneli

Dragul meu Vis,

 

În jocul tău de-a energiile călătoare, transmise de la un punct aleatoriu (?) la altul, ai întâlnit vreodată energia iubirii? În metamorfozele tale jucăușe din posibil real, în vis, în imaginar, în virtual chiar, nu ai fost cuprins de emoția indefinită și inconfundabilă a sentimentului de care vorbeam? Ai alunecat dibaci, către zone neexplorate ale unor suflete rănite (ce banal sună!)? Le-ai atins ușor cu instabilitatea și misterul tău? Căci ce poate fi un astfel de vis? O inimă bătând fără consistență și fără aripi? O respirație a unei stele aflate la dimensiuni distanță? Un vis poate fi o minciună. Tu ești o minciună? O creație absurdă născută din durere, pentru a înșela captivii granițelor sale? Te întreb.

Ar trebui să fi aflat că în jocul tău de-a energiile călătoare, Dumnezeu nu intră. El intră în jocul energiilor creatoare de lumină, de zbor, de creștere.

Dumnezeu nu joacă jocul minciunii niciodată. Dumnezeu nu scuză mijloacele de atingere a scopului. E ciudat? Noi… ce facem?  Tu… ce ești?

 

Alte creații inspirate de tema dată de alma, găsiți în tabelul de la psi.

 

53 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Necunoscutul – psiluneli

Dragul meu Vis,

Ești gândul ce-mi străbate mintea în fiecare clipă conștientă.

Poate ești ascuns  în subconștient, sau în inconștient?

Și când te caut, te ascunzi printre ideile mele, le cultivi, le hrănești, le înflorești… Ce faci atunci când nu știu? Dispari? Nu cred. Cred că te-am absorbit în spațiul interior, integrându-te în toată ființa mea, aceea pe care nici eu nu o știu. Ai depășit chiar și noțiunea de gând, nu mai ești în gândurile mele tot timpul, ești cu mine tot timpul, ești parte din mine, așa cum elevii iau un pic din ființa profesorilor în ei înșiși, după cum frumos spunea Cury…

Și, cu toate că ești acolo, în interiorul meu, nu te cunosc, vreau să aflu mai multe despre tine, vreau să simt ce ești, cine ești, cum ești… Uneori mi-e teamă de ceea ce aș descoperi și te las să-mi hoinărești prin inimă, fără să te mai întreb. Și las inima să extragă din minte ideea de tine, de tu, de noi.

Rămâi misterul de care mă minunez neîncetat, pe care îl caut, în găsesc, îl pierd, îl iubesc și-l regăsesc de câte ori vreau să-l uit.

Alte psiluneli pline de necunoscut, găsiți la psi în tabel.

12 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Parfumul succesului – Visul

Dragul meu Vis,

Atunci când stelele n-au mai strălucit așa de tare, când florile au căpătat semnificații de ființe plăpânde, fără capacitatea de a se apăra, când copacii au început să vorbească despre lumile ascunse în interiorul lor, când apele și-au limpezit singure picăturile, curățând albii și maluri, când păsările au ieșit din pădure pentru a-mi atrage atenția cu trilul lor perfecționat până la armonie, atunci… am reușit. Am obținut ceea ce demult îmi doream, ceea ce visam, fără să cred în vreo șansă reală de îndeplinire a visului. Am atins proximele culmi ale înțelegerii, cu laturile derivate ale acesteia din trăiri, experiențe, tehnici…

Mă întrebam adesea, ce înseamnă (ca trăire) să experimentezi mereu ceva nou, de ce unii se dau în vânt după asta? Poate că acesta este un atribut al tinereții, sau al tinereții spirituale? Sau este un atribut al celor netrăite dar dorite…

Aș fi strigat ,,Evrika!”, dar timpul nu mai era de partea mea, sau eu îmbătrânisem încă din tinerețe… Aș fi dansat, aș fi cântat, aș fi fluierat ca păsările seara, în pădure…

Am reușit. Și am ieșit din povestea cu satul copilăriei, cu natura îmblânzită de peregrinări, cu tradițiile bine respectate, cu oamenii calzi sau… bârfitori.

Ce parfum are succesul? Miroase a garofițe sălbatice? A cuișoare, a regina-nopții, a trandafiri proaspeți? A brad și mușchi gros? A fân cosit de curând? A flori de câmp?

Cum te simți când ți-ai îndeplinit visul?

Succesul miroase a mândrie care trebuie ținută în frâu, miroase a zâmbete până la urechi, miroase a gânduri de necuprindere a propriei ființe…

Când atingi centrul visului tău, simți că zbori, vrei să îl atingi tot timpul, să-l strângi la piept, să-i revezi parcursul de nenumărate ori… Până când se naște un nou vis, mai greu de atins, mai departe în înalturi, sau în adâncuri, mai captivant, mai plin de frumusețe, mai… vis.

Tu ce ești Vis? Ești visul meu, ești parte a succesului meu?

Alte parfumuri, la Mirela.

Alte visuri, la psi.

44 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Psi-luneli

Desenele străzii – psi-luneli

Dragul meu Vis,

Orice scrisoare trebuie să înceapă cu niște banale, dar cerute cuvinte-formule de respect și politețe. Știu că tu nu ții cont de asta, dar orice formulă care vine din suflet cu iubire e însoțită de respect și toate gândurile bune – energie caldă în răcirea climatică…

În fiecare secundă te întreb ,,Ce mai faci?” sau: ,,Cum o mai duci?” sau: ,,Pe unde ți-s gândurile?”  – chiar dacă niciodată nu-mi răspunzi.

Azi, însă, în timp ce mergeam, îți transmiteam acestea și priveam înainte, fără țintă. Și ți-am văzut gândurile.

Clădiri din epoca medievală, elegant ridicate, în culori pastelate, se ridicau pe margini, sporind misterul străzii pe care eram.

În dreapta și în stânga se ramificau brațe înguste de străduțe pustii, cu aceeași arhitectură. Unele urcau spre dealuri cu pomi înfloriți. Deodată, am luat-o printr-un tunel cu scări, construit din lemn vechi. Era semiîntuneric și doi chitariști însoțeau cu acordurile lor trecătorii curioși. Muzica din tunel, lumina discretă, capătul unde te aștepta un copac-prieten… puteau fi răspunsuri.

Apoi am ieșit în tumult. Pași grăbiți, sunet de tocuri, claxoane de mașini, reclame lipsite de bun-simț, lumini indiscrete, scrâșnet de frâne – viață. Am intrat la metrou: pașii deveniseră tăcuți, o altă muzică plăcută și liniștitoare te făcea să meditezi timp de câteva minute: un moment de eliberare din mijlocul ,,civilizației”.

Din nou afară: ploaia răcorise și împrospătase desenele prăfuite. Fețele erau mai vesele. Un curcubeu creștea din zare, neobișnuit de mare la bază. Se înălța deasupra orașului. Părea că toți ne îndreptăm înspre el, deși distanța se mărea cu fiecare pas.

Erai și tu acolo?

Ce mai faci? Pe unde ți-s gândurile?

Psi-luneli inspirate găsiți la psi.

1. Scorpio 2. SexulSlab
3. carmen pricop 4. Vero
5. anacondele 6. tibi
7. psi 8. Some Words
9. almanahe 10. lili3d
11. Gabriela

17 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Dorință – psi-luneli

Dragul meu Vis,

 

Nu am mai privit demult cerul înstelat de noapte, fără să-mi fie teamă că gândul rău al cuiva  îmi va distruge contemplarea. Și am conștientizat momentul cu intensitate, ca să-l așez definitiv în memoria-mi de lungă durată.

Nu am mai privit demult imaginea care mă aducea cu sufletul în spațiul cosmic, fără să-i simt răceala de vid negru.

Te-am luat de acolo și te-am adus pe pământ, ca să-mi fii înger păzitor. Nici măcar nu te-am întrebat…

A fost o vreme în care dorințele mi se conturau timid, ca tendințe pentru viitor. Însă, neîmplinirea lor m-a transformat într-un cristal de gheață. Învățasem că dorințele trebuie eliminate și nici nu le mai conturam. Îi priveam uimită pe cei care își  permiteau să se mai gândească la te miri ce flecuștețe de dorințe, care îi bucurau dacă se realizau. Și mă întrebam cum ar fi dacă aș mai putea și eu să trăiesc asta. Mi se părea că oamenii aceia căpătau un sens dacă își doreau ceva. Un sens pe care eu nu-l mai găseam. Murisem? Poate. Eram, oarecum, liberă. Credeam că a-ți înfrâna dorințele înseamnă a fii independent. Dar ce mai rămânea? Îmi părea rău că nu-mi doresc o grămadă de pantofi, de genți, de bijuterii… Observam că cele care își doreau, obțineau o oarecare fericire atunci când li se împlinea una din aceste dorințe. Credeam că e ceva în neregulă cu mine. De ce nu mi-aș dori un lucru atât de lipsit de însemnătate, dar care e frumos sau sclipitor? De ce mi l-aș dori? La ce mi-ar folosi?

Cu timpul, am învățat că te poți bucura de momentele în care ți se realizează mici… cerințe, chiar dacă acestea sunt efemere și fără prea multă… profunzime.

Și mai cred că, atunci când ai impresia că ai scăpat de dorințele mici, că nu (mai) ești dependent de ele, apar unele… mult mai mari, cu ramificații în timp, în conștiință, în existența celorlalți. Și atunci, pot fi eliminate dorințele, sau pot fi transformate?

Împlinirea unei dorințe aduce cu adevărat bucurie, sau nemulțumirea că nu e de ajuns? Că ți se cuvine și mai mult?

Poate sunt utile dorința de perfecționare, dorința de a face bine, dorința de a iubi și de a fi iubit (aici deja e o cerință care obligă), dorința de a trăi…

Alte psi-luneli, la psi, desigur!

1. alma nahe 2. vavaly
3. Scorpio 4. Gabriela
5. tibi 6. Vero
7. carmen pricop 8. cammely
9. alma nahe 10. Dictatura Justitiei
11. Mariana

26 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Duzină de cuvinte – a culege

Dragul meu Vis,

Spuneau niște versuri: ,,Într-o existență cu un ritm perfect/ Tu ești singura eroare de poet.”

Am dat valoare fiecărui gând îndreptat către tine și fiecărui gând al tău îndreptat către mine. Am cules fiecare sentiment cernut printre rânduri, lăsat cu greu să răzbească printr-un haos al trăirilor existențiale. L-am învelit cu grijă în adăpostul inimii mele, încălzindu-l în mod constant cu blânde emisii de iubire, ca să se dezvolte liniștit în înfloriri magice de cuvinte, spuse șoptit.

Am descoperit pacea inimii tale atunci când eșecul unei vieți nedorite s-a preschimbat în libertatea de a trăi.

Am învățat esența felului de a discerne între real și imaginar și, în final, nimic nu mă oprește să fac bine din rău, libertate din prizonierat, lumină din întuneric, iubire din piatră seacă…

Și te întreb: tu ai cules?

 

La psi găsiți grupul duzinarilor:

1. Scorpio 2. tibi
3. dor 4. si iar dor
5. lili3d 6. Dictatura Justitiei
7. Dia na 8. tibidoi
9. carmen pricop

 

30 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte, Proză

Duzina de cuvinte – Suntem

Dragul meu Vis,

Azi am privit în ochi primăvara și am descoperit-o ca pe un copil dornic de joacă, plină de prospețime, de flori și de sensibilitate… Pe terenul ei de manifestare se făcea un intens schimb de frumusețe, între flori și păsări, între iarbă și gândăcei, între zâmbete și zâmbete…

M-am adaptat fără regret la momentul ei de explozie în iubire și am dat o infinită valoare de adevăr trăirilor sale transmise prin puterea hipnotică a energiei de regăsire. Ce dovadă mai clară de maturitate să aduc în favoarea comportamentului de integrare în respirația pământului?

Am profitat de mângâierile tandre ale soarelui asupra grădinii din sufletul meu și am plantat un măr ce răsărise timid din semințe aruncate demult, într-un anotimp ce-l credeam dispărut printre iernile fără sfârșit.

Știam că ești alături de mine când potriveam micuțul pom în locul destinat devenirii sale. Știam că îți imaginezi creșterea lui ca pe o acțiune menită să asigure transfuzii de sevă a vieții din adâncuri către înalt.

Știam că în spatele imaginilor din mesajele tale stă acea libertate care deschide inimi către renaștere.

Și mai știam că Ești, că Sunt, că Vom fi…

Cuvintele din duzină sunt ale lui psi, unde vă puteți înscrie…

Alte jocuri de-a cuvintele:

1. tibi 2. lili3d
3. dor 4. tibidoi
5. Scorpio 6. cita
7. Vero 8. Dictatura Justitiei
9. Dia na 10. Gara pentru doi
11. La Fee 12. Max
13. roxana

 

30 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte, Proză

Despărțirea (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

A mai trecut, așa cum trece timpul, o altă viață între noi. Mă hotărâsem să te las în urmă, să ard caietele în care-ți scrisesem file de jurnal, să plec… Și chiar am făcut-o. Am ars jurnalele în care comunicam cu tine, am ridicat un zid și am plecat. Nu te-am mai lăsat să intri în lumea mea, de câte ori încercai, te respingeam… rațional. Și tu tot încercai… ca și cum voiai să mă faci să înțeleg ceva… dar eu refuzam.

Am călătorit, astfel, în absența ta, ani… ani de bucurii, de supărări, de crize, de eșecuri, de… inițiere. Uneori, îmi mai aminteam de tine, de căldura cu care mă învăluiai când eram împreună, de zborul în care mă duceai dincolo de realitate… și mă întrebam cine ești și dacă mai exiști. Sau… mai degrabă, CE ești… dar nicio călătorie nu a fost la fel, fără tine. De câte ori ajungeam în preajma unui răsărit de soare, te simțeam viu în suflet și în inimă, respiram aerul tău… Dacă zăpada mă înconjura cu sălbăticie, erai și tu în puritatea ei… Pe malul unei ape repezi, curgătoare, te simțeam în ritmul ei liniștitor… Erai întotdeauna cu mine, dar, mai ales în mijlocul naturii, te simțeam mai adânc.

A fost o viață rece… fără tine. Un surogat.

Acum încerc să te recompun, bucată cu bucată, din ce a mai rămas prin colțurile sufletului, să te aduc într-o lume nouă. Mai contează dacă voi reuși?

Vă puteți înscrie la Psi.

Au mai scris:

. anacondele 2. carmen pricop
3. cita 4. Some Words
5. Scorpio 6. dor
7. Dictatura Justitiei 8. La Fee
9.   10. tibi

 

18 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli