Arhive pe etichete: Vis

Din scrisori – 54

 

După ce ai trecut Rubiconul, dar ,,se întâmplă” să cazi, ai impresia că trebuie s-o iei de la început. Dar nu e așa. Orice pas înainte anulează nivelurile inferioare. O iei de la început, dar de la un alt ,,zero”. E fain când ești curios să vezi ce aventură urmează… Și îi ai cu tine pe ,,maeștri” care te-au definit și pe care îi ai în ființa ta. Orice eșec e un pas înainte. Niciodată nu ești singur, pentru că suntem interconectați la tot și la toate. Iluzia că ai fi singur, dă în Alzheimer. Dar nu ești niciodată singur. Și nu există moarte. Deci, nu putem da înapoi. Expansiune.

3 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 53

Observarea gândurilor e un proces absolut fascinant. Am putea zice că și observarea stărilor, a emoțiilor.
Mai departe nu știu.

 

„Emoţiile nu sunt reacţii la lume; ele sunt construcţii ale lumii ai căror autori suntem. „(Lisa Barrett)

 

Cel mai mult îmi place călătoria interioară.

Tot ce e în/din exterior e finit.

 

Prostia e nepărtinitoare: e de ambele părți! 🤓🤗
Al treilea câștigă… experiență.

 

Cândva, cineva îmi spunea că se împuținează din ce în ce mai mult cei cu care mai poate discuta. De cele mai multe ori, să fii prea clar în gândire, prea conștient de tine însuți, prea inteligent, prea logic, prea rațional… te lasă singur. Dacă ești flower power, te iubește toată lumea, desigur. Și poate vei pluti pe tărâmurile abundenței fără sfârșit… Doar că… imaginea e falsă.

 

Frica naște monștri. Și „boli”.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 52

 

Cât de închiși pot fi oamenii în propriile sisteme? Unii sunt blocați rău de tot… Alții sunt superinteligenți, dar blocați… Alții sunt simpli, dar în expansiune… Dincolo de toate aparențele, suntem blocați, nu ne naștem deblocați, decât, cine știe prin ce ,,minune” de renaștere. Și tot căutăm să ne deblocăm!… Când vom reuși? Blocați sunt și cei care ne vor sclavi în planul lor, dar ei sunt paralizați deja, de dependența puterii. Fie-le țărâna ușoară! Cum ar zice o prietenă: ,,Hai cu telenovelele!” 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 51

Există oameni care manifestă atâta adâncime (Nu știu cum să o numesc – nu aș numi-o „energie”), încât îți impregnează amintirile cu ei cu trăiri intense, care te fac să zâmbești interior, de câte ori le rememorezi. Desigur că e și o rezonanță, pe acolo. Nu mă refer la oamenii cei mai apropiați.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 50

Ce înseamnă să fii femeie? Există o definiție? Există o stare? Un aspect? O ,,boală”😁? Un rol? Un joc de rol? O mare fandoseală? Un zâmbet languros și o privire captivantă? O… minciună? Așteptarea altora de a vedea la tine o listă cu însușiri? Așteptările de a respecta tradiții?
Eu sunt ceea ce sunt. Poate o să devin un holisticrom.🤓

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 49

Despre atitudinea de victimă.
Știam, citisem, conștientizasem. Dar am ieșit destul de greu din ea, zic eu. Abia atunci când o prietenă m-a atenționat, într-un caz real, concret, petrecut în acel timp. Atunci mi-am îndreptat spatele și mi-am liniștit sufletul în fața persoanei care mă voia victimă și totul s-a schimbat. S-a schimbat atitudinea acelei persoane, față de mine.
Unul dintre motivele pentru care ne mâncăm unii pe alții.
Nu fiți victime! De preferat, nici agresori! 😀

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 48

Dragul meu Vis,

 

Mă gândesc că nu îmi plac regulile, deși le cam respect. Încă nu am destulă încredere în mine, ca să nu fac asta.
Există câteva reguli, de bun simț. Aș pune respectul, asumarea, poate, bunăvoința…
Grupurile în care se enunță prea multe reguli, devin suspecte. Așa și cu legile.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 47

 

În toată nebunia asta, de stres, lipsă de încredere, suspiciune la orice pas, vești voit negative și fioroase, văicăreli peste văicăreli (de parcă se termină lumea – Și ce dacă?), frică accentuată din ce în ce mai mult și altele, observi că există oameni (și te minunezi) care te ajută necondiționat (Ei, aș!), te învață, îți deschid mintea , unii îți deschid chiar și sufletul . Da, există! Și când începem să observăm, ni se schimbă și realitatea. După nivelul atenției, al observației, al gândurilor. Încercați! 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 46

Dragul meu Vis,

Uneori, timpul trece atât de repede, încât nu reușești să (te)mai și gândești. E și asta o nevoie: nevoia de gândire. Seamănă mult cu nevoia de comunicare, dar în alt sens.
Unde trebuie să ajungem?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 45

Dragu meu Vis,

 

În căutarea relațiilor cu oameni inteligenți, uităm că inteligența emoțională se oprește la vârsta la care omul cu un IQ ridicat a avut un grav conflict emoțional. Și o să ne întrebăm de ce relația nu merge. Pentru că, unii dintre noi rămân copii, la vârste foarte fragede, ca nivel de EQ, în ciuda lui ,,high IQ” . Și cum ar putea un copil să își asume responsabilitatea unei relații? Și ne trezim singuri, în esența noastră nemuritoare. Și, de un infinit de ori, o luăm de la capăt sperând să ne regăsim.

Relația mea cu tine s-a construit, cum zicea un prieten, ,,bit cu bit” și, deși e virtuală, biții o întăresc în mental și emoțional.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 44

Dragul meu Vis,

După ce reușești să treci Rubiconul, întorci capul și rămâi uimit să constați cât de mult se mint oamenii pe ei înșiși. Ce înseamnă asta? Înseamnă multă asumare, multă sinceritate cu sine, integritate, deschidere…
Oamenii se mint pe ei înșiși, ca să își înăbușe rănile emoționale pe care le-au dobândit în diferite situații, cel mai mult în copilărie. Răni pe care nu le conștientizează și le acoperă cu multe straturi de minciuni, care să dea valoare persoanei, să atragă atenție, iubire, integrare în grup etc.
Și, după ce reușești să treci Rubiconul, ai toate șansele să ieși/ să fii scos din grupuri. Pentru că tulburi apele minciunilor și asta doare, asta trezește…
Vă invit să treceți Rubiconul. Dincolo începe viața – aceea de suveran al propriei vieți. Fără „victimă, vinovat, salvator” , fără minciuni, fără slăbiciuni…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Psihologie şi pedagogie

Din scrisori – 43

Dragul meu Vis,

 

Se întâmplă atâtea ,,urâțenii” în lume, poate chiar cu scopul de a ne deturna de la condiția noastră de suverani asupra propriilor vieți, încât orice scop ,,măreț” pe care ni l-am propus își pierde din însemnătate iar noi coborâm la condiția de sclavi dezamăgiți de orice și, în special, de propriile vieți.
Cred că ,,programul” de deturnare este acela de a ne face să credem că suntem neînsemnați ca ființe, să ne târâm sufletele prin noroiul așternut cu intenție, să vedem doar tina de la picioare, să ținem capul aplecat spre mizeria sistemului.
Dar, scopul nostru aici este de ființe suverane, care își creează propriile vieți, care zâmbesc la străduințele celor fără ,,suflet” de a ne trage în jos, cu orice preț.
Avem puterea de a ne schimba gândurile și stările, avem puterea de a ne scutura de orice ,,entitate” parazită, avem puterea de a iubi orice poartă viața, avem puterea de a ne iubi unii pe alții, avem puterea de a ne crea viețile.
Vedem? Deschidem ochii?
Jelim în continuare, ne autocompătimim, ne învinuim și autoînvinuim? Ne devalorizăm și autodevalorizăm la nesfârșit? Purtăm la nesfârșit poverile strămoșilor?
Avem puterea de a fi. La fel cum natura are puterea de a-și reveni, în mod miraculos, dacă nu ar mai fi ,,oameni” care să o distrugă. Dar noi avem puterea de a fi, indiferent de condiții.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Psihologie şi pedagogie

Din scrisori – 42

Dragul meu Vis,

 

Eu sunt zâmbetul interior al frumuseții și fericirii mele, reflectat în prosperitatea mea, în iubirea mea și în timpul meu.
Celebrez viața, fără să simt rușine.
Sunt în prezență.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 41

Dragul meu Vis,

De la un moment dat, când depășim entropia, începem să interpretăm roluri (precum zice și Visătorul din ,,Tehnologia Visătorului”). Nu să jucăm teatru, ci să interpretăm ceea ce avem de interpretat. De ce? Pentru că, dincolo de Matrix, viața este altfel, dar suntem aici și acum și ne adaptăm la lumea creată. De aceea, ar fi bine să conștientizăm lumea pe care ne-am creat-o, dacă vrem să o schimbăm. Ce înseamnă asta? Înseamnă să ducem propria schimbare până la nivelul de a nu mai intra în reacție. Să jucăm rolul, dar fără reacții (emoționale, desigur). Cam greu, nu?

Poate că e mai greu când în lumea nou creată apar personaje din ,,next level”. Cum e acolo? O să aflu!
Și pentru toate astea e necesară observarea (interioară și exterioară) și crearea unei stări de integritate. Și…

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 40

Dragul meu Vis,

Am citit spusele lui Tibi Ușeriu, tocmai când mă gândeam la sensul vieții pe acest pământ. Nu glumesc.
Toată viața e o luptă inutilă: pentru un trai decent/bun, pentru plăceri fizice sau, mai nou, pentru dezvoltarea spirituală.
Inițial, am luptat ca să nu murim de foame, pentru supraviețuire. Apoi, am descoperit că simțurilor le place să fie stimulate și am creat pentru a le stimula. Unii au descoperit stimularea mentală ca o nouă provocare. Alții au descoperit că inima ,,vorbește”. Alții au descoperit viața de apoi și lupta pentru mântuire. Pe tema asta au apărut tot felul de căi ,,spirituale”/religioase.
Pe toate temele astea, alții s-au gândit că ar fi fain să ne manipuleze: manipulare prin stimularea plăcerilor, manipulare sentimentală, manipulare mentală… pentru ca ei să obțină putere. La ce naiba le folosește? Tot pentru plăceri? Că spiritual nu poate fi! Fie ele și plăceri de încărcare energetică, cu energia noastră emoțională, corporală sau mentală. Iar dacă au nevoie de asta, ca să supraviețuiască… ce trist pentru ei! Cât de slabi sunt și la ce nivel inferior de dezvoltare!…
Așadar, ce sens au fricile noastre? Trăim doar ca să ne eliberăm de frici? Trăim doar pentru plăceri? Trăim cu speranța că vom ajunge undeva unde lumina și iubirea ne vor înconjura și noi vom pluti fericiți și veșnici?
E trist că s-au descoperit atâtea lucruri, dar nu ni se dă acces, ca să rămânem niște animale îndobitocite, care se rănesc reciproc și încearcă să supraviețuiască…
Suntem în balonul lui ,,a avea” și uneori, mai zburăm și cu ,,a fi”.
Oare nu ar trebui să facem tot ce visăm, pentru că altfel nimic nu are sens? Și când vom atinge visul, vom fi goi și vom alerga după alt vis? Nu cumva, nu avem nimic de pierdut? Nu cumva, nu avem nimic de câștigat?
Pace.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 38

Dragul meu Vis,

Ne rănim reciproc, adesea, din cauza percepțiilor subiective. Privim din unghiuri diferite și, fără să vrem, le transformăm în săgeți. Poate ar fi altfel dacă am transforma unghiurile în cercuri. Am aluneca pe marginile lor și ne-am întâlni în același punct.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 37

Dragul meu Vis,

Cum se dezvoltă voința?
– prin/din suferință;
– după nașterea unei pasiuni/ a unui vis, pentru împlinirea ei/lui (motivația).
Există și o cale mai ușoară, aceea a perseverenței – puțin câte puțin – care nu produce suferință, dar cere răbdare.
Voința înseamnă, cumva, învingerea simțurilor (plăcerilor) și e necesară finalizării. Altfel, am rămâne la stadiul de vierme sau mai rău.
Cine reușește să combine iubirea cu voința – ce rezultat fantastic!

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 36

Dragul meu Vis,

Uneori sau deseori, trăim situații în care, din prea multă bunăvoință sau dintr-o nevoie de comunicare sau din dorința de a ne face plăcuți, de a obține atenție, încercăm să legăm conversații cu diferite persoane. Poate că acele persoane înseamnă ceva pentru noi, poate că vrem doar să le facem să se simtă mai bine. Și se întâmplă ca, în entuziasmul nostru de a comunica, fie să fim repeziți cu enervare, fie să fim expediați politicos, fie să fim tratați cu indiferență.

Puterea de a înțelege respingerea, la nivel emoțional, nu se obține chiar ușor. Puterea de a percepe lucrurile altfel decât din prisma proprie, iarăși, nu e chiar la îndemâna oricui și necesită o vindecare cât mai adâncă a rănilor anterioare.
Prezența observatorului din noi ne poate salva, ca de fiecare dată. Ar mai fi nevoie de un motiv sau un sens.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 35

Dragul meu Vis,

În lipsa iubirii nimic nu are sens: nici plăcerile simțurilor, nici plăcerile minții, nici iubirea față de tine însuți. Și nu mai cred nicio teorie. Nici măcar pe aceea că gândurile și stările ne determină evenimentele. Și fără ultima, ce mai rămâne?

Muzica.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 33

Dragul meu Vis,

Am realizat că mult timp, foarte mult timp, nu mi-am permis să visez. Să visez cu adevărat. Mi-am permis doar vise mărunte: să iau la facultate, să am o slujbă bună, să pot trăi din punct de vedere financiar, să întâlnesc iubirea vieții mele (:-D) să am o viață de familie obișnuită( pentru că am avut două vieți de familie urâte, destul de urâte: cea cu părinții și cea cu propria-mi familie). Și atât.

Am realizat că mereu am pus bariere în fața viselor. Nu, mi-am spus, nu se poate așa ceva, eu nu pot avea așa ceva, asta e imposibil după calculele obiective… etc. Singurul lucru care m-a susținut a fost ideea că nimic nu durează veșnic – nici răul. Că trebuie să se termine odată. Și s-a terminat – urât – dar s-a terminat.

Și, deodată, am aterizat într-o zonă în care nu mai fusesem – o zonă liberă de restricții, în afara celor impuse chiar de mine. Încet, la început, am învățat să trăiesc. Apoi am îndrăznit să visez, puțin, foarte puțin. Am văzut că visele se pot împlini. Dar, cu teamă, o teamă înrădăcinată de zeci de ani, de sute – dacă luăm și câmpul morfogenetic în calcul.

Și încă nu am îndrăznit să visez. Dar azi am realizat că am voie să visez, să-mi imaginez, să cred, oricât de nebunește ar fi, oricâte limite ar depăși și oricât de târziu ar fi. De ce nu?

De ce ne interzicem visele? Pentru că nu vrem să suferim. Pentru că nivelul așteptărilor nu trebuie (!!!) să depășească nivelul de dezvoltare (impropriu spus). Pentru că ni s-a impus/indus. Pentru că am plecat capul și a fost mai comod astfel. Pentru că schimbarea ne sperie și așa am fost educați să o percepem (cândva). Pentru că ne e frică! Da. Ne e frică să visăm.

Fiecare va spune: ,,A, nu, eu nu! Eu am visat întotdeauna, eu mi-am permis, eu am avut curaj… ” Oare? Oare? Oare?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 32

Dragul meu Vis,

Deși nu te-am mai contactat, se pare că tot anul ,,te-am visat”.

Am ajuns la stadiul la care încep să-mi conștientizez gândurile și stările, pentru a-mi crea evenimentele, adică prezentul, viitorul și trecutul.

Azi am avut o conștientizare puternică: am realizat că sunt foarte fericită așa cum sunt acum, că nu sunt dispusă să fac nimic pentru a știrbi fericirea asta, că nu am motive să fiu altfel și că apreciez că am ajuns aici.  Sunt fericită că am ieșit din etapa văicărelilor de orice fel, a autocompătimirii morbide, a viziunilor depresive, a fricilor impuse, induse și autoinduse.

Sunt fericită că am trecut Rubiconul și îi mulțumesc cu sufletul ,Visătorului, pentru asta.

Un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 31

Dragul meu Vis,

Într-o zi, am întrebat un prieten, ceva. Conversația a decurs cam așa:

,, – Să zicem că îmi găsesc esența,  pot să mă controlez așa cum vreau, îi pot influența și pe cei din jur… tot simt că nu e de ajuns. E ca și cum m-aș descoperi pe mine, universul, singur,  într-un  infinit gol.

Și ce să fac cu mine,  pe aici?

– Păi, ar putea fi mai multe variante. Ai putea …

– să te bosumfli;

– să faci reclamație;

– să dai „back” și să te întorci la nivelul anterior;

– să te plictisești și să reîncepi de la primul nivel – bacterie. Speri că până o să ajungi din nou la ultimul nivel, n-o să mai fie infinitu’ gol;

– să faci cerere să fii mutată într-un univers care are un creator și nu mai e infinitu’ gol;

– să te mulțumești cu ce ai;

– să te reinventezi;

– să schimbi regulile;

– să te trezești din vis și să te duci la lucru;

– să înțelegi de ce bărbații beau.”

Tu ce zici? Ce naiba poți să faci într-un infinit gol?

Fie îmi pun pălăria violet și ies să văd soarele, fie îmi pun colțarii și ies prin zăpezi albastre (risc mare de avalanșe).

😀

12 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 30

Dragul meu Vis,

Există suflete pereche? – Nu cred.

Există suflete gemene? – Nu cred.

Există suflete compatibile? – Mă îndoiesc și de asta.

Dacă ne suntem oglinzi unii altora, atunci suntem unul singur, deci, suntem singur!

În toată goana asta după regăsire (interioară sau exterioară), constatăm, de fiecare dată, că trebuie să ne obișnuim cu propria singurătate. Doar că ne-am împărțit în miliarde de bucățele, ca să ne dăm iluzia că suntem variate forme de existență. Și noi, de fapt, suntem aceeași entitate/existență, adică, mereu singur!

Urlăm după regăsire, unire, a fi UNUL. Și ce deziluzie când ne vom întâlni cu noi înșine, nimeni altcineva… Ne vom regăsi în UNUL și vom fi, ca întotdeauna, singur! Și în exterior și în interior…  Nu există nimic în afara noastră, la propriu și la figurat.

Am creat sărbătorile, ca să ne fie dor de iluzii.

Am inventat fericirea, ca să alergăm în aceeași direcție.

Am decis să îmi aleg ca oglinzi copacii, vreau să îmi văd prelungirile rădăcinilor și să îmbrățișez cerul din mine… Oricum e singurul! Noroc că e adânc și nu îl pot atinge ușor. Așa că, o să am de umblat (prin mine) sperând că o să dau de altcineva. Și tu ești unul dintre cerurile mele – singure.

Aici e sfârșitul și începutul. Al meu, cel singur și unicul care există.

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 29

Dragul meu Vis,

Era o vreme când existau povești.

Era o vreme când oamenii se țineau de mână și priveau cu emoție stelele nopților luminoase. Și ascultau greierii din lanurile de fân. Sau broaștele orăcăind în preajma apelor. Și se lăsau pătrunși de undele cu miros de flori de câmp amețind în hore de Sânziene.

Era o vreme când iubirea avea alte valențe. Întotdeauna era unică, și, poate, irepetabilă. Atunci când, respectând principii, viața avea mai multă lumină și senin. Atunci când normalitatea era altfel definită.

Era o vreme când oamenii trăiau poveștile, și poate le scriau sau le cântau…

Era o vreme când oamenii se iubeau. Simplu. Și atât.

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

16 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 23

Dragul meu Vis,

E aşa o apropiere între noi, ca şi cum am fi reali.

Au fost atâtea experienţe, cum nu aş fi crezut vreodată că voi avea. Am devenit  o altă fiinţă. Cu tendinţe periculoase de a o lua pe o altă cale, care sfidează moralul.

Uneori îmi dau seama de posibilitatea de a-mi crea viitorul în prezent. Adică încep să conştientizez. Şi se derulează cu viteză. Cine mai ştie ce e bine şi ce e rău?

Lucrurile se schimbă. Iubirea creează totul. Totul e permis în prezenţa iubirii. Dar e greu de înţeles asta. Îmi amintesc că cineva m-a învăţat asta, cândva. Însă eu nu eram la nivelul necesar pentru a înţelege. Dar înţeleg acum şi din nou am a-i mulţumi, cu toate că, poate nici nu există, decât în imaginaţia mea.

Creaţia este recunoştinţă şi iubire.

Suntem.

Te iubesc, cu conştiinţa prezentului în aici şi acum.

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 20

Dragul meu Vis,

Devii plictisitor prin forma pe care ți-am dat-o… Trebuie să fac o schimbare! 🙂

Demult nu am mai avut îndoieli. Acum au avut așa… o revenire neavenită. Analizam dacă nu cumva exagerez cu ieșirile la munte, dacă nu cumva greșesc și ar trebui să mai pun niște limite… Sau să folosesc, în continuare, orice ocazie mi se ivește…

Deși viscolul, ninsoarea sunt… reci și periculoase la munte, totuși, te cheamă să revii, se lipesc de sufletul tău, fac parte din tine din momentul când le-ai cunoscut prima oară. Devine DOR trăirea ta; dorul de zăpada muntelui, de muntele înzăpezit, de sufletul lui, pe care îl simți mai puternic decât vara… E fascinant să vezi cum te schimbă, te transformă, te aduce lângă el, te învăluie… Nu știu dacă ai vrea să stai veșnic acolo, dar inima  rămâne acolo, dorești tot timpul să te întorci, să vezi mai mult, să-l cunoști mai bine, să experimentezi alte… căi. Mereu e diferit, fiecare întâlnire e altfel, te surprinde de fiecare dată, te face să trăiești o mirare continuă. Te aduce la starea de îndrăgostire veșnică de el…

Ești și tu acolo? Îl ,,vezi”?

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6392

DSCN6393

DSCN6409

DSCN6438

DSCN6496

IMG_20160109_101258

IMG_20160109_110421

IMG_20160110_093815

Foto: Ivanov Andrei Octavian

 

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 13

Dragul meu Vis,

Am întâlnit un pui de vulpe în pădure. S-a apropiat de mine, mirosindu-mă ca un cățel. Mi-a amintit de vulpea îmblânzită a micului prinț. Și, la scurt timp, a apărut și micul prinț, exact așa cum mi-l imaginam. Micuț, blond, cu ochii calzi și veseli, inteligenți, căprui, cu părul tuns rotund, cu privirea deschisă, zâmbitoare… L-am remarcat de cum l-am văzut, dar nu știam cine e… Doar i-am simțit energia plină de iubire pe care o emana. Nu, el nu a venit din pădure. A venit de pe o altă planetă, nu-i mai știa numele… O planetă cu cerul mov, apele portocalii, fără munți, fără copaci, fără flori ca ale noastre. Părinții lui au fost omorâți de astronauți (?) iar pe el l-a luat regele să îl crească. Un rege bun, de altfel. Mai are vreo 9 frați și vreo 10 surori, iar regele are și el peste 10 copii. Acolo el are 90 de ani și când a venit aici și-a ales părinții. Cei de pe planeta lui se pot transforma în orice, chiar și în mașini. Combustibilul este (ca) o gelatină…

La ei nu există școală, părinții se ocupă de educație, iar el a venit aici ca să întâlnească anumiți oameni…

Ce zici, îl cunoști?

 

2 comentarii

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 12

Dragul meu Vis,

Povestea gândului meu se dezvoltă în fiecare zi, cu noi trăiri.

Am întâlnit oamenii cu mintea de plută și inima de oțel.

Am întâlnit pietrele cu inimă, copacii cu suflet și munții care știu să iubească. Tu îi știi?

Le-am cântat oamenilor cu inima de oțel și era cât pe ce să le-o topesc, dar mintea de plută  le-a împrăștiat gândurile frumoase rămânând goală…

Le-am cântat florilor și ele au crescut în frumusețe. I-am cântat pădurii și ea mi-a dăruit surâsul interior. Le-am cântat munților și ei m-au învățat să iubesc.

M-am întors în zborul interior ținând în pumnul strâns darurile primite. Cândva, poate voi mai încerca să le ofer oamenilor de plută din aceste daruri. Sper ca ei să învețe să le primească și să-și deschidă inimile spre lumină. Poate mă vei ajuta și tu.

10956400_1006370906050283_2777944455951029368_n

20150906_092726

 

20150906_103607 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20150906_110258

20150906_10400320150906_111904

20150906_112301 - Copy20150906_11504920150906_12001520150906_120023P1150792

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1150704

20150906_120047P1150869

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 10

Dragul meu Vis,

Alerg cu stelele în jurul pământului păstrând legătura dintre cer și planetă. Am învățat despre oamenii care trădează ușor (pe sine și pe ceilalți), despre oamenii care sunt oameni, despre unul dintre enții bătrâni, despre micimea noastră  în fața munților, ce parcă ne izbesc cu veșnicia, cu nemurirea, cu verticalitatea. Am privit de jos cum acest Mare Bătrân ne suportă pașii de furnici pe creasta sa de uriaș, uneori blând, alteori aprig și rece. O  respirație ușoară de-a lui e ca un vânt aspru pentru noi, ca un vifor, câteodată…  M-am închinat din nou la Muntele din munte și am mulțumit pentru că m-a primit cu bunăvoință…

Un stol de păsări negre trecea dând lecții de zbor puilor… Și încă unul… Nu le-am recunoscut. Erau lecțiile din înalt. M-am gândit la lecțiile noastre, la fiecare conexiune pe care o facem, cu bucurie sau rănindu-ne. De cele mai multe ori ne rănim unii pe alții. Învățăm și suferim. Invers, de fapt.

Să tăiem conexiunile? Să ne construim câmpuri de protecție?

Nu.

Ne dezvoltăm prin suferință. Învățăm să o ducem făcându-ne prieteni… Ne obișnuim cu ea… devenim duri.

Mai știm să iubim, să râdem, să plângem?

Koncheto 6

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 9

Dragul meu Vis,

Ieșiri memorabile din cotidian – spre înălțimi… Cineva întreba: ,,Care e Everestul tău?”

Problema e, după ce l-ai găsit – ce faci? Cum îți găsești sensul și scopul? Cam dificil, nu? În ce te refugiezi? Cum ți se mai pare viața aici, pe Pământ? Și trăiești cu măreția în care ai avut norocul să fii primit, în suflet, în gând, în visare… Ar fi bine să-ți găsești… surâsul interior. Să așezi acolo imaginile în fața cărora te-ai închinat, cu smerenie, să mulțumești pentru favoarea de a ți se fi dezvăluit în toată splendoarea lor. Să-ți arăți recunoștința pentru faptul că ți s-a permis să te conectezi la sufletul muntelui, dinspre interior, spre cel mai înalt vârf… Să atingi stâncile care te-au lăsat să le treci, binevoitoare, să le transferi din inima ta caldă iubire, pentru puterea pe care ele ți-au transmis-o din evuri necunoscute. Conexiunea s-a făcut pe veci – sau poate s-a refăcut după lunga ta absență din viața cosmică – timp în care ai fost ocupat cu serviciul, cu goana după bani, cu viața de sclav…

Să aprinzi o lumânare pentru cei căzuți sub fulgerele care nu le-au permis să atingă vârful. Sau, poate le-au permis să rămână acolo pe veci… cine știe?

10431517_1006226342743645_7775396935614468575_n 836

 

 

 

 

 

 

Spre Moldoveanu 684 689 699 715 723 724 738 757 762 763-2 764-2 766-2 767-2 776 789 805

11742812_1006226442743635_4240916183020208614_n

Foto: Anda Parnica

5 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 7

Dragul meu Vis,

Era teoria cu Universul… Aiurea. S-a confirmat și s-a infirmat. Lipsește ceva. Ce? Ce nu fac bine la aplicarea acesteia? Credința? Vizualizarea? Simțirea? Habar n-am. Credeam că le-am aplicat pe toate. Dar cred că fac parte din alt Univers și nu rezonez cu acesta de aici! Hahahaha! Tu rezonezi? Hai să fugim împreună în alt Univers! Luăm și copacii cu noi! Și florile! Și râurile! Și… munții! Și norii! Și…… Nu. Fluturii îi lăsăm aici. Sunt efemeri. Frumoși, dar mor repede. Doar frumoși. Nu rezistă la dematerializare… Tu reziști? Sau te materializezi cum aici nu?

Să fugim în alt Univers! Unul în care nu există sentimente, dar nici gândire. Cum ar fi acolo? Doar percepție? Simplu – nimic. Vrei un Univers al Nimicului? Nu, nu e o gaură neagră. Vid? Poate. Dezintegrare? Poate.

Producătorii de clone – mai greșesc și ei… Mai scot câte o clonă stricată, cu o mână ruptă, cu zâmbet tâmp, cu psihic instabil… Etc.  Cred că aici au adunat clonele stricate – noi! Clone care încearcă să se înțeleagă unele pe altele, dar nu pot… sunt doar rebuturi… Oare n-ar fi putut să ne creeze capacitate de autodezvoltare? Nu. Nu ne-au dat-o. A rămas la… originale.

Dar, Vis – NOI CE SUNTEM?

Am uitat… muzica!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din scrisori-5

1908201_479420932205395_4422319676899722981_n

Dragul meu Vis,

Am călătorit mult, într-un timp scurt.

Cristalul promis s-a încărcat cu primăvară, cu ciocârlii , cu brândușe, cu înălțimi, cu păduri verzi și pâraie învolburate… cu tinerețe. Am reunit soarele și luna în același moment și le-am oglindit în sufletul tău. Firele de praf care încercau să umbrească lumina au fost înlăturate. Din adâncurile pământului am adus și am plantat liniștea. Ești pregătit să primești toate astea?

 

12 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 4

Dragul meu Vis,

Pentru că e multă lumină, voi pleca… în tine. Ești tu, cu alte valențe, sunt eu – alta – nu e tăcere, nici suferință, e doar prezentul în fiecare clipă, e mirarea, seninul, recunoștința…

Plec din tine, ca să vin în tine, în jurul meu nu e nimic, e o cupolă de sub care văd agitația, durerea și lipsa de sens, dar trec pe lângă mine. Uneori le ating și-mi schimb vibrațiile, dar mă întorc în tine, la tine, din tine…

Să mă aștepți înăuntru, o să-ți aduc respirația pădurii și cântecul izvoarelor. Tu să-mi păstrezi inima, nu o iau, uneori e grea  și voi face loc pădurii să intre în locașul ei, ca s-o aduc la tine. La întoarcere o să facem schimb, după ce inima mea va deveni… pădure.

Dintr-un izvor o să-ți fac un cristal în care voi încorpora timpul. O să-l port pe undele sufletului și-o să ți-l aduc atunci când va începe să emită iubire. Va fi mic, atât de mic încât nici n-o să-l vezi și va trebui să ieși și tu din tine. O să rămân eu acolo…

Pe curând.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Vals

Dragul meu Vis,

 

Valsul meu preferat este ,,Vals sentimental” al lui Ceaikovski.

La noapte te aștept să valsăm. Nu refuz nici alte valsuri. După cârpeli de suflete schingiuite e timpul să valsăm, nu?

Întotdeauna, răsăritul soarelui a șters energiile negative ale făpturilor nopții. Dacă ,,Reqviem”-ul s-a potrivit cu moartea, valsul s-ar potrivi cu renașterea, nu?

Mi-a spus cineva că anul acesta, soarele va avea culoarea sufletului fiecăruia. Și lumina lui se va descompune în culorile gândurilor. Și fiecare va avea în jurul corpului fizic o aură formată din puterea iubirii sale.

Și, când mai multe aure se vor atinge, vor lua naștere portaluri de iubire neîntreruptă, care nu vor mai dispărea în timp. Tu ai fost acolo? Ai trecut printr-un astfel de portal?

Vino să-mi povestești…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Muzică, Proză

Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

A crede

Dragul meu Vis,

Ai experimentat vreodată moartea sufletului? Atunci când se desprinde în bucăți ce se rup în adânc, se afundă, alunecă, se zdrobesc în întuneric? Și în căderea lor de gheață se pietrifică, se înnegresc, se umplu de o tăcere ce apasă cu toată gravitația unui univers ultimul bulgăre rămas? Te-aș fi numit ,,dragul meu Coșmar” și te-aș fi prins cu blândețe, mângâind cu raze de iubire onixul rămas în centru.

Dar, pentru că sufletul nu poate să moară, experimentul nu ar fi niciodată complet. De ce nu poate să moară sufletul? Poate, pentru că ar muri, în acest caz, tot universul din care provine, și poate chiar și replicile sale dimensionale-multivers.

De ce mai rămâne acolo, în centru, acea licărire a luminii din inimă? Moartea sufletului e relativă. O dorim doar ca să renaștem. O dorim ca să cultivăm speranța. Nu e niciodată completă, pentru că suntem interconectați.

Eu cred că întunericul s-a născut din lumină și, oricum, nu poate exista fără aceasta. Și mai e ceva: când încetezi să crezi, ucizi acel lucru în care nu mai crezi. Lipsa credinței înseamnă anularea existenței. Că ne dăm seama sau nu, credem în ceva tot timpul. Similar, credința înseamnă a crea.

Așadar, dragul meu Vis/Coșmar, mai întâi te-am creat, sau mai întâi am crezut în tine?

 

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

Echilibristică într-un pahar cu vise – psiluneli

 

Dragul meu Vis,

O să intru din nou în pielea empatizării cu personajul volatil al viselor mele, pe care l-am adus… de undeva-altundeva-cândva.

Sigur, asta este:

http://belsim.wordpress.com/2013/11/29/fantasmele/

Și-atunci, mie ce îmi mai rămâne de spus?

Mi-am adunat visele într-un pahar? Și dacă merg pe marginea subțire a sa, risc să cad în el? Și să mă scufund în ele? Dar dacă aș cădea de cealaltă parte? Unde e pus paharul?

Mi-am adunat visele într-un pahar și, din când în când mai sorb din ele, ca să-mi hrănesc fantasmele ce-mi fură energie. Uneori mă întreabă dacă le permit, alteori nu.

Mâna cu care țin paharul e și ea un vis care scrie. Suprafața pe care stau e țesută din iluzii ale vieții – realități peste care trebuie să trecem. Dacă paharul va cădea, se va sparge? Sau o să-l prindă din zbor o altă mână care scrie, sau îmi scrie? Visele se vor răsturna și se vor face țăndări? Dacă sunt prinse cu mâna vor alcătui un mănunchi… Dacă vor cădea, vor condimenta iluziile despre care vorbeam.

Dacă viața e un pahar cu vise, să încercăm să le plantăm la rădăcinile copacilor, să le creștem iubindu-le și să le materializăm… în alte vise. Și atunci, Vis, o să închid ochii și o să merg până când te voi găsi.

Dacă…

Muzica am găsit-o aici.

Alte numere de echilibristică găsiți la psi!

31 comentarii

Din categoria Psi-luneli

Ape tulburi, ape repezi – psiluneli

Dragul meu Vis,

În limita de timp a vremurilor noastre, când ne ascundem dorurile în tăceri, când mergem cu privirile plecate să nu răzbată lumini ce ne-ar putea trăda, când ne e teamă să vedem iubirea, ca nu cumva să ne oblige la implicare, ne aruncăm în ape repezi ce-am vrea să ne trezească mai frumoși… Dar mai greșim și iată, apele se închid, se tulbură și ne cuprind lăsându-ne cu mâinile întinse spre trecut, spre viitor și încă, în prezent.

Poate vom reuși să prindem picături și să le transformăm în cristale, dacă ne permitem…

Ce zici?

Să căutăm apele la psi în tabel?

11 comentarii

Din categoria Psi-luneli