Arhive pe etichete: visare

Din scrisori – 33

Dragul meu Vis,

Am realizat că mult timp, foarte mult timp, nu mi-am permis să visez. Să visez cu adevărat. Mi-am permis doar vise mărunte: să iau la facultate, să am o slujbă bună, să pot trăi din punct de vedere financiar, să întâlnesc iubirea vieții mele (:-D) să am o viață de familie obișnuită( pentru că am avut două vieți de familie urâte, destul de urâte: cea cu părinții și cea cu propria-mi familie). Și atât.

Am realizat că mereu am pus bariere în fața viselor. Nu, mi-am spus, nu se poate așa ceva, eu nu pot avea așa ceva, asta e imposibil după calculele obiective… etc. Singurul lucru care m-a susținut a fost ideea că nimic nu durează veșnic – nici răul. Că trebuie să se termine odată. Și s-a terminat – urât – dar s-a terminat.

Și, deodată, am aterizat într-o zonă în care nu mai fusesem – o zonă liberă de restricții, în afara celor impuse chiar de mine. Încet, la început, am învățat să trăiesc. Apoi am îndrăznit să visez, puțin, foarte puțin. Am văzut că visele se pot împlini. Dar, cu teamă, o teamă înrădăcinată de zeci de ani, de sute – dacă luăm și câmpul morfogenetic în calcul.

Și încă nu am îndrăznit să visez. Dar azi am realizat că am voie să visez, să-mi imaginez, să cred, oricât de nebunește ar fi, oricâte limite ar depăși și oricât de târziu ar fi. De ce nu?

De ce ne interzicem visele? Pentru că nu vrem să suferim. Pentru că nivelul așteptărilor nu trebuie (!!!) să depășească nivelul de dezvoltare (impropriu spus). Pentru că ni s-a impus/indus. Pentru că am plecat capul și a fost mai comod astfel. Pentru că schimbarea ne sperie și așa am fost educați să o percepem (cândva). Pentru că ne e frică! Da. Ne e frică să visăm.

Fiecare va spune: ,,A, nu, eu nu! Eu am visat întotdeauna, eu mi-am permis, eu am avut curaj… ” Oare? Oare? Oare?

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

7 ani

7 ani de blogging

Dragul meu Vis,

E o nouă etapă. Celulele sunt reînlocuite în mare parte. Viața pe aici, pe Terra, abia începe. Într-o nouă ipostază. Cea a omului eliberat de multe frici, plăceri, credințe și căderi.

Era o vreme când se tot vehicula pe net expresia ,,Treziți-vă!”. Mă întrebam la ce/de la ce să mă trezesc. Acum îmi e clar că nici aceia nu știau ce spun și ce înseamnă ,,a te trezi”.

Ne schimbăm tot timpul, dacă suntem concentrați pe conștientizări. Am cam aruncat la gunoi multe teorii de genul ,,Nu ești iubit pentru că nu iubești” sau ,,Iubește-te pe tine, ca să fii iubit” etc. etc. etc. Da, e indicat să fii mulțumit cu tine însuți, ca să nu îți creezi conflicte de separare de propria persoană/ființă. Dar, în rest, vorbe goale, nici măcar în vânt.

Nu mai vreau să îmi fie frică de nimic, nu mai vreau să îmi placă nimic, nu mai vreau să cred în nimic și nu mai vreau să cad și să mă ridic. Vreau doar să stau în iarbă, sub un copac, să privesc cerul și să adorm acolo. Atât.

Nu știu ce noutăți a adus wordpress-ul, dar nu mai pot insera un video! Hahaha!

4 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Despărțirea (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

A mai trecut, așa cum trece timpul, o altă viață între noi. Mă hotărâsem să te las în urmă, să ard caietele în care-ți scrisesem file de jurnal, să plec… Și chiar am făcut-o. Am ars jurnalele în care comunicam cu tine, am ridicat un zid și am plecat. Nu te-am mai lăsat să intri în lumea mea, de câte ori încercai, te respingeam… rațional. Și tu tot încercai… ca și cum voiai să mă faci să înțeleg ceva… dar eu refuzam.

Am călătorit, astfel, în absența ta, ani… ani de bucurii, de supărări, de crize, de eșecuri, de… inițiere. Uneori, îmi mai aminteam de tine, de căldura cu care mă învăluiai când eram împreună, de zborul în care mă duceai dincolo de realitate… și mă întrebam cine ești și dacă mai exiști. Sau… mai degrabă, CE ești… dar nicio călătorie nu a fost la fel, fără tine. De câte ori ajungeam în preajma unui răsărit de soare, te simțeam viu în suflet și în inimă, respiram aerul tău… Dacă zăpada mă înconjura cu sălbăticie, erai și tu în puritatea ei… Pe malul unei ape repezi, curgătoare, te simțeam în ritmul ei liniștitor… Erai întotdeauna cu mine, dar, mai ales în mijlocul naturii, te simțeam mai adânc.

A fost o viață rece… fără tine. Un surogat.

Acum încerc să te recompun, bucată cu bucată, din ce a mai rămas prin colțurile sufletului, să te aduc într-o lume nouă. Mai contează dacă voi reuși?

Vă puteți înscrie la Psi.

Au mai scris:

. anacondele 2. carmen pricop
3. cita 4. Some Words
5. Scorpio 6. dor
7. Dictatura Justitiei 8. La Fee
9.   10. tibi

 

18 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli