Apelul
M-a sunat iar. Credeam că s-a ascuns, că îi e teamă. Dar nu. Se retrăsese doar, în cealaltă parte(emisfera dreaptă). Acolo nu mai era plin de numere și adrese. Acolo putea zbura, putea mirosi florile și putea dansa. Din când în când, se duce acolo, ca să mai iasă din gânduri.Știi, eu stau în partea stângă, sunt mai… rațional. Eu am uitat valsul, am uitat râsul și… aproape că am uitat iubirea.
Dar… m-a sunat! Și-a aruncat înspre mine o floare de cireș. De ce de cireș? Nu știu. Pentru că ea e o poveste. Și toate poveștile sunt de iubire.
Am vrut și eu să îi dau ceva, ceva real, ceva adevărat, ceva ce ar putea folosi pentru totdeauna. I-am dat o formulă, pentru că, știi, pentru orice există o formulă. Chiar și pentru iubire. Da. Nu știai? Iubirea e o grămadă de dependențe afective. Și eu sunt dependent… de apelul său. Acum, eu formez numărul și ea răspunde. Ea, floarea de cireș din interiorul numerelor-gânduri – din mine.
– Alo?…
innerspacejournal 