,,Stările sufletești s-ar putea defini spunând că sunt conținuturi mentale, conștiente sau inconștiente, ce amestecă stări ale trupului, emoții subtile și gânduri automate și care vor influența majoritatea atitudinilor noastre. În general, nu le acordăm decât o mică atenție și nici nu le consacrăm eforturi, fie ca să le înțelegem, fie ca să le cerem să se pună în slujba noastră. Din fericire, ele fac acest lucru singure, de la sine: rolul și influența lor asupra a ceea ce suntem și facem sunt imense.
Gândiți-vă la influența proastei voastre dispoziții, a necazurilor voastre asupra voastră. Gândiți-vă la furiile voastre, exprimate sau nu, dar atât de adesea disproporționate în raport cu evenimentele imediate: nu provin ele în mod frecvent din ruminația unor stări sufletești de resentiment, de ranchiună, de umilință sau, pur și simplu, de decepție, de neliniște? Stări sufletești frământate în minte de o bucată de vreme și cu atât mai puternice cu cât nu vom fi fost conștienți de ele. Gândiți-vă, de asemenea – stările sufletești nu sunt doar un zbucium! – la forța pe care vi-o pot da elanurile și entuziasmul vostru, la sprinteneala trupului vostru în zilele de bucurie, la avântul provocat de buna dispoziție.
Stările noastre sufletești sunt mai mult decât niște gânduri sau emoții: sunt amestecul acestora. Nicio emoție nu e lipsită de gândire, niciun gând nu e complet lipsit de amintiri, nicio amintire nu există fără emoție etc. Stările sufletești sunt expresia acestui mare amestec indisociabil a tot ceea ce se petrece în noi și în jurul nostru: amestec de emoții și de gânduri, de trup și de spirit, de în afară și de înăuntru, de prezent și de trecut. Acest amestec este în mod evident pe cât de bogat, pe atât de complicat: impur, unic, labil, reînceput mereu, niciodată exact același. Ca valurile mării…
Stările sufletești nu sunt doar o acumulare de idei, de emoții sau de senzații, ci și o construcție originală: fuziunea, sinteza pe care o efectuăm în mod automat între înăuntru (starea trupului și viziunea asupra lumii) și afară (reactivitate față de ceea ce ni se întâmplă: suntem mișcați de evenimente). Stările sufletești sunt un fenomen fizic unificator: leagă trecutul, prezentul și viitorul într-un sentiment de coerență și de destin. Ele sunt ca lichidul conducător de electricitate: grație lor, totul se încinge și totul se limpezește, resimțim inspirație sau amenințare, suferințele noastre se domolesc încetișor sau se intensifică în mod excesiv.”
,, (…) stările sufletești există în permanență, fără intervenția noastră voluntară. Suntem mai mult sau mai puțin conștienți în mod clar de acestea și, în orice caz, ele sunt mereu accesibile eforturilor noastre de introspecție.
(…) Ca un buletin meteorologic psihic, stările noastre sufletești sunt un climat mental, frumos sau posomorât, uneori stabil pentru mai multe zile, alteori schimbător de mai multe ori într-o zi…”
,,Altă caracteristică a stărilor sufletești: remanența lor. Remanența este persistența parțială a unui fenomen după dispariția cauzei sale. În esență, stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau declanșat. Odată cu ele există și un frecvent fenomen de resurgență: reapariția lor, analizată cu mii de subtilități la distanță de zile sau de ani, face farmecul romanelor lui Marcel Proust: Doar un moment al trecutului? Poate că mult mai mult; ceva care, comun trecutului și prezentului, este cu mult mai esențial decât ele două.
Stările sufletești sunt urma faptelor și a gesturilor noastre, toate interstițiile prin care trecutul nostru, sau așteptările noastre, iau loc la masa prezentului. Este tot ce rămâne în noi după ce a trecut trenul vieții.
(…) Există numeroase moduri de a-ți apropia stările sufletești. Deseori, trebuie să te oprești. Să te oprești din ceea ce ești în curs să faci: din a munci, din a alerga, din a înjura întreaga lume… Stările noastre sufletești sunt întotdeauna acolo, un zgomot de fond. Te oprești și asculți, așa cum facem în pădure atunci când ne oprim din mers și ciulim urechile: auzim atunci vântul, copacii, păsările, tot freamătul pădurii. La început, e de ajuns pur și simplu să ne oprim și să observăm ce murmură în noi. Apoi, vrem să mergem puțin mai departe: în acest caz, va trebui să învățăm să ascultăm și să observăm mai bine stările noastre sufletești, de exemplu, prin meditație sau prin scrisul despre sine.
(…) În meditația zen există o frumoasă metaforă, cea a cascadei: fiecare dintre noi își poate observa stările sufletești chiar rămânând foarte aproape de ele, asemenea cuiva care se plimbă și care s-a strecurat în spatele cascadei și se găsește în mod provizoriu la adăpost între stânci și torentul ce se prăbușește – puțin ud, puțin tremurând, dar apărat și privilegiat. Unul dintre obiectivele meditației denumită pe deplin conștientă este, astfel, acela de a sta o clipă deoparte și de a-ți vedea trecând stările sufletești, de a ți le descompune, de a ți le înțelege. Dar fără să încerci să oprești torentul: cine și-ar pune în gând să oprească apa unei cascade?”
(Christophe André – Stările sufletești – Învățarea seninătății)
Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Child again, Colțu cu muzică, G1b2i3, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Mirela Pete, Schtiel.
innerspacejournal 