Arhive pe categorii: Stări sufletești

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

Reclame

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Bună dimineața!

Scrie un comentariu

Din categoria Muzică, Stări sufletești

Despre iubire

Am găsit undeva următoarele:

”Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”(Pr. Teofil Părăian)

 

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Stări sufletești

Very Inspiring Blogger!!!

Am primit această nominalizare de la Geanina  – http://cronicileunuipsihoterapeut.wordpress.com/2013/03/26/nominalizari-si-ramas-bun/

și de la Camelia –  http://cameliaedu.wordpress.com/2013/03/25/cand-cel-ce-premiaza-devine-premiant/

Le mulțumesc pentru onoarea ce mi-au făcut-o!

REGULI:

  1.  Display the Award Certificate on your website. 

  2. Announce your win with a post and link to whoever presented you with the award.

  3. Present 15 awards to deserving bloggers. 

  4. Drop them a comment to tip them off after you have linked them in the post.

  5. Post 7 interesting things about yourself.

1. Postează certificatul de premiere pe blogul tău

2. Anunță-ți victoria printr-o postare și afișează legătura spre cei care te-au nominalizat

3. Nominalizează 15 bloguri

4. Scrie un comentariu la fiecare dintre aceste 15 bloguri, anunțând nominalizarea prin trimitere la link

5. Scrie 7 lucruri interesante despre tine însuți.

O dedicație pentru voi toți, cei care EXISTAȚI:

1. Nu-mi place să mă laud

2. Am învățat că e bine să te lauzi

3. Încă nu am învățat să mă laud!

4. Pe la 3 ani ziceam că mă fac cântăreață în limba engleză…

5. Sunt foarte perseverentă

6. N-am ajuns (încă) cântăreață…

7. Iubesc copiii

Ofer premiul altor 15 bloggeri:

1. Acrilice-pointpen

2. Între noapte și zi

3. Belsim

4. Calea spre tine

5. Childagain

6. Despre sufletul meu

7. Ieșirea din Matrix

8. La Fee Blanche

9. Gabriela Savitski

10. Trezire divină

11. Știri scurte

12. Mirela Pete

13. Psi

14. Same white blue

15. Cita

Și tuturor celorlalți pe care nu-i pot nominaliza.

25 comentarii

Din categoria Diverse, Stări sufletești

Stări sufletești – 10

,,Stările sufletești creează în noi un ecou al lumii exterioare, care se poate dezvolta la nesfârșit, care ne trage după ea și ne înghite. Fără îndoială că acest fapt ne permite, deseori, să analizăm mai bine această lume exterioară, să o înțelegem, să o resimțim. Aceste îmbogățiri pe care le permit stările noastre sufletești sunt atunci în serviciul capacităților noastre de gândire și de reflecție.

Dar existența acestor stări sufletești ca un ecou permanent la experiențele noastre de viață poate pune niște probleme. De exemplu, dacă ele deformează percepția noastră asupra realității sau o înlocuiesc. Vă amintiți de alegoria peșterii, a lui Platon? În cel mai celebru dialog al său, Republica, filosoful evocă o peșteră subterană unde sunt închiși niște oameni care n-au văzut niciodatălumina zilei, dar care nu percep din realitate decât umbrele proiectate de slaba lumină pe care o primesc pe pereții lumii lor strâmte și limitate. În ciuda certitudinilor lor – ceea ce văd, ei chiar văd și aceasta există; dar nu este toată realitatea lumii – ei trăiesc în eroare și în neîmplinire. Astfel, stările noastre sufletești riscă și ele să ne înșele. Să ne închidă într-o lume virtuală care nu este de fapt decât o îndepărtare de lume, o reconstituire, mai mult sau mai puțin sub controlul nostru, desigur, dar înșelătoare, deformată, amputată.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât stările noastre sufletești se hrănesc din ele însele: tristețea ne sensibilizează față de lucrurile triste, ceea ce ne face să devenim și mai triști. Ele induc, de asemenea, comportamente care merg în același sens: resentimentul provoacă neînțelegeri și conflicte care confirmă și realimentează resentimentul. Încetul cu încetul, stările sufletești dezvoltându-se, ele pot să ne abată de la real și să ne aspire în lumea lor. Atunci, ele ne pot facilita ,,ieșiri din real”, așa cum există ieșiri pe autostradă. Nu este vorba doar despre stările sufletești negative: în euforie, în afară de acest amestec de bucurie și de dilatare a stimei de sine, există și o pierdere periculoasă a contactului cu realitatea.

………………………………………………………………………………………………………

Există, de asemenea, un efect de remanență, despre care am vorbit: stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau care le-au declanșat. Cu riscul unei veșnice reveniri a lor căreia ne vom abandona, dacă nu suntem vigilenți: stările noastre sufletești își fac drum în noi, într-un mod foarte concret, activând la nivelul creierului nostru niște ,,căi sinaptice” ale tratării informațiilor, înclinate întotdeauna în aceeași direcție. După o vreme, avem tendința de a ne sprijini în exces pe senzațiile noastre lăuntrice, de a considera stările noastre sufletești drept o informație mereu valabilă: este modelul științific al mood-as-input, în care ceea ce resimțim în mod subiectiv ne servește drept semnal valabil pentru a judeca realitatea și a acționa în consecință. ”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

6 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 9

,,… o stare sufletească devine o problemă dacă ia ceva din echilibrul și din bogăția noastră interioară, în loc să le adauge ceva.

Căci toate acestea nu sunt doar o chestiune de pozitivitate sau de negativitate: există bucurii nesănătoase, plăceri și desfătări toxice care ne secătuiesc pe termen lung. Plăcerea răzbunării, a dominării, de exemplu; sau cea a Schadenfreude, acea plăcere de a-i vedea pe ceilalți eșuând, amestec de bucurie și de culpabilitate; și poate, pur și simplu, ansamblul stărilor sufletești de mândrie, atât de ușor molipsitoare prin instinctul de dominare și nevoia de superioritate.

În mod invers, există suferințe sănătoase, care ne deschid ochii asupra anumitor realități, precum cele legate de compătimire. Suferințe care ar putea fi anticamerele unei forme de eliberare de toate suferințele. Budismul vorbește astfel despre renunțare, sau despre spiritul de emergență: ,,A simți perfect până la ce punct suntem vulnerabili la suferință, explică Dalai-Lama, și odată constatată această vulnerabilitate absolută […], putem întrevedea posibilitatea ca spiritul nostru să se elibereze de ea.” Această stare sufletească de deziluzie, tristă și dureroasă pentru început, este ceea ce va permite, potrivit gânditorilor budiști, conștientizarea zădărniciei care există spre a fi capitalizată în Samsara, altfel spus în lumea iluziilor materiale, acel ,,teatru în care ființa omenească trăiește experiența suferinței în atașamentul înșelător față de lucruri.”

Idealul, ușor de înțeles, al stărilor sufletești pozitive pemanente nu este deci nici realist, nici de dorit: e nevoie de umbră pentru a da profunzime luminii. Umbrele înfrumusețează ziua și, astfel, luminile serii sau ale dimineții sunt uneori mai frumoase decât cele din plină zi. Este și noaptea frumoasă? Da, dar numai pentru că se știe că după aceea va urma o nouă zi…

Așadar, fiecare cu rolul său: am văzut aceasta, viața își va lua sarcina să ne aducă lotul său de evenimente adverse și stările sufletești negative care le însoțesc. Și este sarcina noastră să ne îngrijim de sufletele noastre și să ne limpezim zilele.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

 

2 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 8

,,Noi, poeții, când avem o supărare, în loc să o alungăm, îi căutăm un titlu.” Nu este o frază din Baudelaire, ci în mod precis una rostită de San Antonio.” (Comisarul San Antonio – din romanele polițiste ale lui Frédéric Dard).

,,(…) mai multe studii au arătat că faptul de a fi fost deprimat poate uneori să sporească creativitatea; dar cu o condiție, totuși importantă: să nu mai fi deprimat în actualitate! În caz contrar nu mai există deloc creativitate. Trebuie să notăm că aceste studii se referă la subiecți normali, nu la genii sau la creatori consacrați, la care lucrurile sunt, fără îndoială, diferite datorită capacităților lor superioare. Pentru ei, pare să existe în mod clar o legătură între patologia lor mentală (de cele mai multe ori o maladie bipolară, mare amplificatoare a stărilor sufletești) și creativitatea lor. Din nefericire, capacitățile lor creative superioare dau naștere și unor dezechilibre superioare; cum spunea unul dintre pacienții mei, pictor talentat (și cu o bună părere despre sine): Nebunii geniali sunt și mai nebuni decât nebunii normali. Dar, în cazul lor, și pentru că am îngrijit sau am întâlnit câțiva, sentimentul meu este că geniul lor nu se datorează în întregime suferințelor lor, ci faptului că acesta le-a opus rezistență. De multe ori, cineva nu este genial datorită  nenorocirii și a dezechilibrului, ci este genial în pofida nenorocirii și a dezechilibrului.

Pentru a rezuma: dacă cineva a fost deprimat, poate fi mai creativ atunci când s-a vindecat. Dacă este genial, va fi în mod obligatoriu mai creativ, oricare ar fi starea sa. Dar cei care nu sunt nici foști deprimați, nici genii?

Ei bine, în cazul lor, stările sufletești pozitive își recapătă avantajul!

……………………………………………………………………………………………………

(…) faptul de a face același lucru dar în două stări de spirit diferite, atrage după sine consecințe diferite. Stările sufletești care însoțesc toate actele noastre zilnice au mult mai multă importanță decât ne imaginăm. Când vorbim despre a da sens la ceea ce facem, mai ales activităților noastre obișnuite (a face grădinărit, a spăla vasele, a citi o poveste copiilor noștri, a ne face meseria, a oferi locul în autobuz unei persoane în vârstă…), de aici încep lucrurile să se manifeste: ceea ce ne spunem și ceea ce resimțim în momentul în care acționăm poate înzeci sau anula dimensiunea benefică a actelor noastre.

Pentru a trage concluzia asupra subiecților nongeniali (cea mai mare parte dintre noi, totuși), multe dintre studiile referitoare la legătura dintre stările sufletești și creativitate arată că, dacă stările sufletești pozitive ne fac să devenim mai flexibili, cele nepozitive ne fac să devenim mai perseverenți. Și aceste două capacități sunt la fel de necesare creativității: să perseverăm fără să ne încrâncenăm.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

9 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 7

,, Evenimentele vieții și situațiile defavorabile induc mai multe stări sufletești negative, decât induc corespondentele lor favorabile, stările sufletești pozitive: suntem agasați de boilerul care tocmai s-a defectat, dar nu ne bucurăm că avem apă caldă în fiecare dimineață. Ei bine, ar trebui să o facem cu titlul de exercițiu de luciditate și de fericire! Și în această privință există numeroase lucrări care confirmă existența fenomenului.

Există, de altfel, un fenomen încă și mai uimitor pe care îl regăsim în mod obișnuit în cercetările asupra stărilor sufletești: la originea stărilor sufletești negative se află, în general, evenimente de viață stresante. Pe când la originea stărilor sufletești pozitive se găsesc mai des fie o bună funcționare corporală (de exemplu, am avut o activitate fizică sau am petrecut o noapte liniștită), fie interacțiuni sociale agreabile ( am petrecut momente plăcute cu alți oameni), mai degrabă decât evenimente de viață pozitive și memorabile. Bineînțeles, evenimentele favorabile ne ajută și ele să resimțim stări sufletești agreabile, dar nu sunt neapărat necesare. Pe termen lung, ceea ce pare decisiv este faptul că li se adaugă în mod regulat plăceri fizice și sociale.”

………………………………………………………………………………………

,,Stările sufletești pozitive facilitează lărgirea privirii noastre asupra lumii: atunci când suntem fericiți, ne simțim în siguranță, ne place totul, suntem gata să privim și să admirăm tot ce ne înconjoară. Pe câtă vreme stările sufletești negative ne incită și mai mult să ne focalizăm asupra a ceea ce ni se pare periculos sau problematic; și atunci (așa cum se întâmplă la neliniște sau la frică), când privim cu atenție în jurul nostru, nu o facem cu spiritul deschis și gata să întâmpine frumusețea sau noutatea, ci cu spiritul închis și îngustat asupra unui singur obiectiv și în jurul unei singure întrebări: există oare vreun pericol, da sau nu? Atunci, restul nu ne mai interesează deloc. Supraveghem lumea mai degrabă în amănuntele sale, decât să o privim în frumusețea ei.

În sfârșit, stările sufletești negative ne împing la o tratare a informației mai degrabă lentă, prudentă, atentă, minuțioasă, numită procedurală în jargonul oamenilor de știință; pas cu pas și nu prea repede, ca și cum am merge pe un teren minat! Ele ne dau impresia că timpul care trece este mai lung. În vreme ce stările sufletești pozitive ne duc către o apropiere de lumea înconjurătoare mai curând rapidă, globală și intuitivă, numită euristică: țopăim din punct de vedere psihologic!

…………………………………………………………………………………………….

Inima se întărește doar atunci când spațiul se adâncește, și doar când inima se întărește, adâncirea spațiului ne este dată ca să vedem și să trăim (J.-L. Chrétien, La Joie spacieuse. Essai sur la dilatation, Paris, Éditions de Minuit, 2007).”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 6

Efectul Zeigarnik

 ,,Automatismele noastre spre negativ pot avea și o altă origine: cea a unui mijloc indirect al memoriei ca renumitul ,,efect Zeigarnik”, un clasic al psihologiei experimentale. Este vorba despre tendința pe care o avem de a ne aminti mai bine (dar și, vai, de a rumina mai mult) o acțiune sau o sarcină, dacă aceasta a fost întreruptă. Experimentul original al psiholoagei rusoaice Bluma Zeigarnik consta în a le cere unor copii să realizeze în cursul unei zile vreo douăzeci de mici obiecte (din pastă de modelat, mărgele sau puzzle-uri). Ea îi lăsa să termine jumătate din activități, dar făcea în așa fel încât celelalte să rămână neterminate. Puțin mai târziu, copiii au fost rugați să-și amintească tot ce făcuseră. Sarcinile rămase neterminate erau citate de aproximativ două ori mai des decât celelalte. Ipoteza lui Zeigarnik era aceea că mica tensiune indusă prin faptul de a mai avea niște ,,lucruri de făcut” este domolită de terminarea lor, ceea ce facilitează uitarea lor conștientă (și nicidecum inconștientă; de exemplu, succesele noastre ne servesc ca să construim o rețea de amintiri inconștiente pozitive care ne vor servi din nou mai târziu). Pe când faptul de a nu putea termina ceva ce trebuie întreprins este mai bine memorat, desigur, pentru că tensiunea ,,lucrurilor rămase de făcut” nu este domolită: acest fapt asociază amintirea cu o emoție negativă care facilitează recursul la conștiință.

Vom vorbi din nou despre toate acestea atunci când vom aborda stările sufletești de neliniște și de anxietate, căci, pentru majoritatea oamenilor, lozinca, deviza ar putea fi :,,A termina o treabă liniștește!”

În ceea ce privește viața noastră modernă, ne putem, de altfel, întreba dacă multiplicarea la infinit a întreruperilor, solicitărilor, stimulărilor, dacă fragmentarea extremă a ocupațiilor și a activităților noastre, dacă toate acestea nu produc în realitate o gigantică succesiune de întreruperi și de frustrări, de care nici măcar nu suntem conștienți, dar care fac să se reverse asupra noastră aceste stări sufletești negative care ne apasă atât de mult…”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

17 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 5

,, (…) influențele dintre stările sufletești și gânduri sunt reciproce. În fapt, este vorba despre două fațete ale aceluiași fenomen, precum cele două fețe ale unei cărți de joc. Starea sufletească este un amestec indisociabil de gânduri, ce pot fi definite și reperate, și de simțiri subiective mai complicat de a fi exprimate în cuvinte precise. Dar este și o creație originală: faptul că noi vedem cutare sau cutare lucru nu înseamnă că el va putea fi asociat în mod automat cutărei ori cutărei simțiri subiective. O analiză personală a reușitei sau a eșecului nu va aduce neapărat după sine stări sufletești plăcute sau, respectiv, neplăcute. Totul va fi foarte curând recompus plecând de la o mulțime de alte elemente ale personalității noastre, ale trecutului nostru: de aceea există reușite amare și eșecuri liniștite.

În mod frecvent, în stările sufletești, gândurile sunt la început vagi, incomplete, ca norii care sunt împinși de vânt, se destramă, se descompun și se recompun, scapă autorității noastre. De îndată ce le abandonăm lor însele, aceste gânduri agățate de stările sufletești își trăiesc viața, asemenea unor copii pe care adulții uită să-i supravegheze, să-i educe. De aceea se vorbește despre stări ale sufletului, și nu despre stări ale spiritului: este un mod de gândire natural, sălbatic, arhaic. Dar nu inutil. Astfel, în numeroase sarcini, ne dovedim a fi mai performanți sub efectul unei ușoare activări emoționale (nu este vorba de a provoca o emoție puternică, ci mai degrabă niște stări sufletești).

(…) în ceea ce numim intuiție, suntem informați printr-o percepție subliminală, care activează gânduri inconștiente și emoții subtile. De fiecare dată când simțim că cineva ne minte sau ne ascunde ceva, intuiția noastră se întemeiază în fapt pe percepția inconștientă a asimetriilor de pe chipul interlocutorului nostru și a diferitelor mici incoerențe. Această percepție este ceva care atrage după sine starea de îndoială atât de tipică pentru momentul acela: ne simțim prost fizic, puțin frământați și perplecși din punct de vedere intelectual, fără argumente pentru a-l contrazice pe celălalt, dar cu convingerea intimă că ceva nu e în regulă. Acest gen de îndoială nu este doar o experiență intelectuală: ne îndoim, de asemenea, și de la bun început, în fibra noastră intimă.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 4

,,Prin stările noastre sufletești nu reacționăm doar la evenimentul care le-a indus, ci și la ceea ce înseamnă acel eveniment în ansamblul vieții noastre. Există astfel o repunere în perspectivă, o inscripție în identitatea noastră, în biografia noastră: stările mele sufletești îmi amintesc , uneori cu vigoare, ce înseamnă pentru mine acel eveniment, în viața care a fost a mea.”

,,Anumite perioade ale vieții noastre sunt atât de bogate în stări sufletești, încât vor juca mai târziu un rol pe care l-am putea denumi excesiv (dacă nu recunoaștem importanța stărilor sufletești) în formarea identității noastre. Nu prin ceea ce am făcut, ci prin intensitatea discretă și invizibilă a ceea ce am trăit: sunt cei mai frumoși ani ai vieții noastre, precum și cei mai profunzi și mai intenși. Nu sunt întotdeauna aceiași.

Căci ceea ce face din cineva o ființă sunt poate mai puțin actele sale publice, cât obiceiurile sale secrete, mai puțin intențiile sale planificate, cât visările sale vagi. Stările noastre sufletești, această parte cea mai secretă din noi înșine, este și cea mai revelatoare. Apropiații noștri o cunosc sau o presimt. Adevărul unei persoane rezidă deseori în stările sale sufletești: de unde rezultă neplăcerea ca alții să ne citească jurnalele intime.”

  (Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

2 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Imagini, Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 3

Culpabilitatea

,,Un apropiat ne cere ajutorul, îl refuzăm pentru că aceasta ne complică viaţa şi pentru că nu pare atât de important. Refuzul nostru este acceptat fără comentarii. Se vede clar că l-am contrariat, poate că l-am supărat. Dar ştim că nu e chiar o grozăvie, că celălalt se poate descurca şi altfel. Doar dacă nu cumva… Scurta schimbare a aprins stările sufleteşti de culpabilitate. Ne întrebăm dacă am făcut bine refuzând. Dacă acest refuz nu este cumva în dezacord cu valorile noastre. Inconfort. Suntem trişti şi pentru că avem sentimentul de a-l fi făcut să sufere, de a fi deteriorat o legătură importantă pentru noi. Decepţie de sine, de a nu fi fost mai disponibil, mai serviabil. Apoi, agasare ca urmare a faptului că nu putem fi mai egoişti: în definitiv, la naiba! Iritaţia împotriva celui care a venit să ne ceară chestia asta: înainte eram liniştiţi, noi n-am cerut nimic! Apoi, revenirea remuşcărilor: dorinţa de a da înapoi şi de a spune da, ca să nu ne mai simţim atât de prost cum ne simţim acum. Deodată, sentimentul de oboseală pricinuit de nevoia de a face toate aceste alegeri, de a lua toate aceste decizii. O mică răbufnire de nelinişte: şi dacă eu însumi aş avea nevoie, într-o zi, să cer ajutorul şi mi s-ar spune nu? Şi dacă aş fi la ananghie şi nu m-ar ajuta nimeni? După o vreme, suntem sătui până în gât de toate aceste ruminaţii, încercăm să trecem la altceva. Să fim serioşi… Doar nu crezi că stările tale sufleteşti vor înceta cât ai bate din palme, doar pentru că aşa ai hotărât?!

Nu, nu se vor opri în felul acesta. Mai cu seamă culpabilitatea, care joacă un rol important în psihismul nostru: acela de a ne constrânge să reexaminăm anumite decizii dăunătoare celorlalţi. Culpabilitatea interpelează conştiinţa noastră morală şi ne forţează să reflectăm: această suferinţă pe care (poate) am declanşat-o, putea fi evitată? Şi în ce fel? Prea puţină culpabilitate face din noi nişte egocentrici. Dar prea multă culpabilitate ne face să devenim bolnăvicios de sensibili. Ne face oare mai buni?

(…) Conştiinţa? Ea nu împiedică niciodată comiterea unui păcat. Împiedică doar să te bucuri în pace de el. (Theodore Dreiser)

(…) Scriitorii au înţeles şi au descris totul cu mult înaintea psihanaliştilor… Freud spunea în această privinţă: Oriunde am fost, un poet fusese înaintea mea. ”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

 

12 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 2


,,(…) ceea ce e tipic pentru stările sufleteşti este amestecul, subtilitatea, sunt stările sufleteşti mixte, în care elementele plăcute se îmbină cu tonalităţile dureroase.

Astfel, în nostalgie, acest caracter mixt este clar descifrabil: acest regret melancolic pentru un lucru revolut asociază în acelaşi timp plăcerea (amintirile agreabile) cu durerea (pentru că sunt revolute). A-ţi aminti, a zâmbi, dar a suferi din pricina amintirii… Nostalgia este îndeajuns de agreabilă pentru a avea dorinţa de a i te consacra, pentru a reveni la ea atât de des, orice s-ar întâmpla. În nostalgie, un strop de tristeţe joacă rolul sării în bucate.

Şi decepţia este tipică pentru o stare sufletească. Ea se întemeiază pe amintirea unei încrederi acordate, care ar trebui să fie plăcută (a acorda încredere ne face bine: aceasta înseamnă că dispunem de legături fiabile), dar care este contaminată de ceea ce a pricinuit decepţia (lipsă sau trădare). Atunci, după amărăciune, urmează tulburarea: decepţia nu este doar o suferinţă emoţională, ci şi o repunere în discuţie a viziunii noastre asupra lumii. Am avut încredere, dar acest lucru nu mai este posibil. În mod ciudat (pentru cei care nu cunosc stările sufleteşti), decepţia se termină adesea cu un gust dulce-amar: pentru că, într-un anumit fel, este o satisfacţie dureroasă, o certitudine (iar certitudinile ne satisfac mai mult decât îndoielile): Bănuiam eu, ar fi trebuit să bănuiesc… Decepţia este o stare sufletească care ne produce o durere mai întâi violentă, în care emoţiile înving gândurile, apoi trenantă, atunci când muşcătura acestor emoţii lasă locul unor viziuni triste asuprea lumii.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Colţu cu muzică, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Mirela Pete, Papillon, Robert, Schtiel, Shayna

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Să înțelegem stările sufletești – 1

 

,,Stările sufletești s-ar putea defini spunând că sunt conținuturi mentale, conștiente sau inconștiente, ce amestecă stări ale trupului, emoții subtile și gânduri automate și care vor influența majoritatea atitudinilor noastre. În general, nu le acordăm decât o mică atenție și nici nu le consacrăm eforturi, fie ca să le înțelegem, fie ca să le cerem să se pună în slujba noastră. Din fericire, ele fac acest lucru singure, de la sine: rolul și influența lor asupra a ceea ce suntem și facem sunt imense.

Gândiți-vă la influența proastei voastre dispoziții, a necazurilor voastre asupra voastră. Gândiți-vă la furiile voastre, exprimate sau nu, dar atât de adesea disproporționate în raport cu evenimentele imediate: nu provin ele în mod frecvent din ruminația unor stări sufletești de resentiment, de ranchiună, de umilință sau, pur și simplu, de decepție, de neliniște? Stări sufletești frământate în minte de o bucată de vreme și cu atât mai puternice cu cât nu vom fi fost conștienți de ele. Gândiți-vă, de asemenea – stările sufletești nu sunt doar un zbucium! – la forța pe care vi-o pot da elanurile și entuziasmul vostru, la sprinteneala trupului vostru în zilele de bucurie, la avântul provocat de buna dispoziție.

Stările noastre sufletești sunt mai mult decât niște gânduri sau emoții: sunt amestecul acestora. Nicio emoție nu e lipsită de gândire, niciun gând nu e complet lipsit de amintiri, nicio amintire nu există fără emoție etc. Stările sufletești sunt expresia acestui mare amestec indisociabil a tot ceea ce se petrece în noi și în jurul nostru: amestec de emoții și de gânduri, de trup și de spirit, de în afară și de înăuntru, de prezent și de trecut. Acest amestec este în mod evident pe cât de bogat, pe atât de complicat: impur, unic, labil, reînceput mereu, niciodată exact același. Ca valurile mării…

Stările sufletești nu sunt doar o acumulare de idei, de emoții sau de senzații, ci și o construcție originală: fuziunea, sinteza pe care o efectuăm în mod automat între înăuntru (starea trupului și viziunea asupra lumii) și afară (reactivitate față de ceea ce ni se întâmplă: suntem mișcați de evenimente).  Stările sufletești sunt un fenomen fizic unificator: leagă trecutul, prezentul și viitorul într-un sentiment de coerență și de destin. Ele sunt ca lichidul conducător de electricitate: grație lor, totul se încinge și totul se limpezește, resimțim inspirație sau amenințare, suferințele noastre se domolesc încetișor sau se intensifică în mod excesiv.”

,, (…) stările sufletești există în permanență, fără intervenția noastră voluntară. Suntem mai mult sau mai puțin conștienți în mod clar de acestea și, în orice caz, ele sunt mereu accesibile eforturilor noastre de introspecție.

(…) Ca un buletin meteorologic psihic, stările noastre sufletești sunt un climat mental, frumos sau posomorât, uneori stabil pentru mai multe zile, alteori schimbător de mai multe ori într-o zi…”

,,Altă caracteristică a stărilor sufletești: remanența lor. Remanența este persistența parțială a unui fenomen după dispariția cauzei sale. În esență, stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau declanșat. Odată cu ele există și un frecvent fenomen de resurgență: reapariția lor, analizată cu mii de subtilități la distanță de zile sau de ani, face farmecul romanelor lui Marcel Proust: Doar un moment al trecutului? Poate că mult mai mult; ceva care, comun trecutului și prezentului, este cu mult mai esențial decât ele două.

Stările sufletești sunt urma faptelor și a gesturilor noastre, toate interstițiile prin care trecutul nostru, sau așteptările noastre, iau loc la masa prezentului. Este tot ce rămâne în noi după ce a trecut trenul vieții.

(…) Există numeroase moduri de a-ți apropia stările sufletești. Deseori, trebuie să te oprești. Să te oprești din ceea ce ești în curs să faci: din a munci, din a alerga, din a înjura întreaga lume… Stările noastre sufletești sunt întotdeauna acolo, un zgomot de fond. Te oprești și asculți, așa cum facem în pădure atunci când ne oprim din mers și ciulim urechile: auzim atunci vântul, copacii, păsările, tot freamătul pădurii. La început, e de ajuns pur și simplu să ne oprim și să observăm ce murmură în noi. Apoi, vrem să mergem puțin mai departe: în acest caz, va trebui să învățăm să ascultăm și să observăm mai bine stările noastre sufletești, de exemplu, prin meditație sau prin scrisul despre sine.

(…) În meditația zen există o frumoasă metaforă, cea a cascadei: fiecare dintre noi își poate observa stările sufletești chiar rămânând foarte aproape de ele, asemenea cuiva care se plimbă și care s-a strecurat în spatele cascadei și se găsește în mod provizoriu la adăpost între stânci și torentul ce se prăbușește – puțin ud, puțin tremurând, dar apărat și privilegiat. Unul dintre obiectivele meditației denumită pe deplin conștientă este, astfel, acela de a sta o clipă deoparte și de a-ți vedea trecând stările sufletești, de a ți le descompune, de a ți le înțelege. Dar fără să încerci să oprești torentul: cine și-ar pune în gând să oprească apa unei cascade?”

(Christophe André – Stările sufletești – Învățarea seninătății)

Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Child again, Colțu cu muzică, G1b2i3, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Mirela Pete Schtiel.

10 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești

„Stările mele sufletești, ce sunt ele?

Este tot ce înțeleg atunci când mă extrag din automatismele de zi cu zi, atunci când ies din ,,acțiune” și mă las în voie să observ ce se petrece în mine. Problema este să le observi: o stare sufletească este în continuă mișcare și de aceea li se spune, desigur, ,,stări sufletești”. În engleză se vorbește despre stream of affects: curent, val de afecte.

Stările sufletești sunt ecoul în mine a tot ceea ce sunt în curs de a trăi sau a tot ce am trăit, sau a tot ce nu am trăit, dar mi-ar fi plăcut să trăiesc, sau a tot ce sper să trăiesc. Sunt, de asemenea, tot ceea ce continuă să mi se învârtească în cap după ce mi-am spus: e bine, stop, oprește-te, nu te mai gândi.

Pe scurt, stările sufletești sunt o întreagă lume.”

Christophe André – Stările sufletești – Învățarea seninătății

„Ce e de făcut?
Întâi să uităm tot ce știm… dar nu de tot! Adică lăsăm tot deoparte, mai ales grijile…așa se învață să fii liber…
Apoi, să descoperim din nou tot ceea ce ne înconjoară…așa se deschid ochii
Apoi, încearcă să înțelegi cele ce le vezi, să iubești întregul, nu…particularul, apoi particularul ca făcând parte din întreg… așa se deschide sufletul

Apoi…încep să vină și… tehnicile.” (George Valah)

6 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești