Arhive pe categorii: Stări sufletești

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Bună dimineața!

Scrie un comentariu

Din categoria Muzică, Stări sufletești

Azi am plâns în brațele fiului meu

sursa: http://georgebragadireanu.com/azi-am-plans-in-bratele-fiului-meu/

,,Azi am plans in bratele lui Andrei. Eu aproape 39, el aproape 11.

L-am dus la baie cu pretextul de a-si pieptana parul blond si m-am asezat pe scaunelul de plastic si am inceput sa plang in hohote. L-am luat inn brate si am plans amandoi in hohote de disperare, de durere si de neputinta. Am plans si i-am spus cat il iubesc si ca stiu ca poate fi curajos. Atat am putut sa fac, sa ii spun sa ia viata in piept.

Dar nu l-am invatat sa fie curajos niciodata. In fata vietii lui plina de scoala, a celor 10 ore de mate, istorie, geografie si trei limbi straine, plina de stres si de invatatoare stricte care nu il apreciaza pentru cine este ci pentru ce trebuie sa stie si sa faca.

L-am obligat sa schimbe 4 gradintite si 4 scoli in ultimii opt ani. Pentru ca am tot cautat, am tot cautat locul cel mai potrivit in care sa poata fi el insusi. Si nu am gasit niciunde acest loc.

Am plans pentru neputinta mea de a-i oferi locul in care sa fie el insusi, bun, curat si plin de veselie.

Si toate locurile astea in care l-am dus au vrut si vor sa il invete lucruri, sa faca chestii, sa bage in el notiuni, termeni si cunostinte dincolo de toata putinta lui, de dorintele lui, de nevoile lui de a fi pur si simplu.

Am plans pentru durerea lui pe care o resimte in fiecare zi cand nu se stie ascultat, apreciat si inteles. Pentru durerea lui de acum, chiar de acum, de la prima ora din ziua asta cand probabil a inceput sa somatizeze inconstient si sa il doara capul. Si noi ne prefacem ca s-ar putea sa fie o raceala cand de fapt este durerea lui care iese afara astfel.

Am plans de furie ca nu sunt in stare sa ii ofer un mediu in care pur si simplu sa fie el insusi, sa se descopere, sa devina. Ci unul care ii cere sa faca, sa stie ce fac si altii, ce trebuie sa stie si altii.

Am plans pentru furia si sictirul pe care il am in mine reprimat de multi ani fata de sistemul idiot, cretin si dezumanizant in care sunt educati copiii in Romania. Pentru sistemul de cacat gestionat de niste oameni mici, crescuti si ei, ca si mine, in ideea facutului, avutului si inregimentarii standardizate in sistem, in linia de productie.

Am plans pentru neputinta mea de a intelege ca tot ce predic altora nu se regaseste in viata lui si a mea; ca viata nu este despre a avea si a face ci despre a fi. Nu este despre cunostinte si lucruri ci despre atitudine, despre valori, despre curaj, despre intuitie, despre ascultarea sinelui profund interior.

Am plans pentru ca nu stiu ce sa fac mai departe.

Am plans pentru ca mi-e frica sa ii mai schimb inca o data scoala, pentru ca mi-e frica sa fac homeschooling cu el, pentru ca mi-e frica sa il duc la o scoala de cartier cu program scurt, pentru frica de a-l lasa mai liber, pentru frica mea de a ma dedica lui in totalitate, pentru frica de a renunta la facutul si avutul meu ca sa fie el si sa fim noi.

Am plans pentru incapacitatea mea de a-i fi transmis ce este bun si frumos. Si pentru ca l-am lasat in bataia vantului si in bataia de jos a sistemului. Pentru incapacitatea mea de a gandi disciplinat pe termen lung fericirea familiei mele. Pentru incapacitatea mea de a ma desprinde de normele culturale romanesti si de a ne desprinde de ele intru fericirea noastra.

Il tineam in brate si hohoteam amandoi de un plans eliberator al carui efect insa mi-e frica acum ca se va duce, ca furia mi se va domoli, ca ma voi reintoarce la defacuturile mele, laafaceriurile si afacerile mele, la a avea-urile mele, la avuturilemele. Business inseamna busyness  – adica sa fii ocupat, sa faci,afacere.

Asa cum suntem azi, ne dedicam lui a face in locul lui a fi. Si ne trezim la sfarsitul vietii ca de fapt nu luam nimic cu noi din ce am facut si ce am avut ci doar din ce nu am fost.

Am plans si plang si acum, cand scriu randurile astea si ma gandesc la el, cum sta in bancuta lui asezata ca la teatru, din care isi urmareste guru-ul profesor care le baga in cap in portii generoase de stiinta si care in acelasi moment le ia din suflet in portii generoase libertatea de a fi pur si simplu.

L-am sarutat cand a plecat. Nu mai era o mare involburata ci o mare linistita. Dar in strafunduri stim amandoi ca plansul nu a rezolvat nimic pentru el. Ca am plans degeaba. Ca am plans doar pentru iubirea dintre noi, nu si pentru durerea dintre noi.

“De ce nu cantam la instrumente, in loc sa studiem teoria muzicii?”

De ce nu mai deseneaza? De ce i-au luat creioanele colorate?

De ce nu vorbesc si despre alte religii si despre spiritualitate?

De ce nu fac meditatie, de ce nu fac introspectie, de ce fac doar fractii?

De ce intra in competitie unii cu altii in loc sa intre in competitie cu ei insisi?

De ce sunt incurajati sa parasca in loc sa fie incurajati sa isi vada de ale lor?

De ce sunt scosi la tabla? De ce stau in banci in loc sa stea in cerc?

De ce trebuie sa care dupa el in fiecare dimineata 10 kilograme de ghiozdan?

De ce nu fac mai mult sport ci doar alearga ca bezmeticii in pauzele dintre ore, intr-o incercare frenetica de a se elibera?

De ce iau FB-uri si note la Euclid, in loc sa nu ia nimic ci doar aprecieri pentru efort?

De ce nu sunt lasati sa impartaseasca sentimente ci doar gandire?

De ce avem numai oameni de nimic, mereu si mereu alti oameni mici in fruntea sistemului educational, al guvernului si al statului?

De ce trebuie sa suferim generatie dupa generatie in loc sa ne racordam la spiritualitatea lumii de astazi?

De ce traim in trecut in loc sa traim in prezent?

De ce atat frica in loc de atata curaj?

 

Furie, disperare, sictir, neputinta. Ale unui tata blocat in fricile lui. Invatat sa traiasca cu frica de maine.

Andrei, te iubesc. tati, cum nu am iubit niciodata pe nimeni. Esti copilul special care a venit ca un dar in viata noastra si pe care, uite, nu stiu ce sa fac sa nu il distrug. Nu stiu cum sa fac sa nu te distrug. Asta nu stiu, tati. Si mi-e frica sa am curaj, mi-e frica sa fac lucruri pe care nu le-am facut niciodata cu toate ca la 39 de ani tot ceea ce stiu mai bine este sa fac. Iti iubesc capsorul plin de idei, plin de imaginatie, plin de vise. Iti iubesc corpusorul firav, parul tau carlionat si blond, ochii albastri, inimioara puternica, mainile cu unghiile roase de stres, obrajorii plansi de durerea ta. Iti iubesc sufletul chinuit care vrea sa ma invete ce sa fac dar pe care nu stiu sa il inteleg. Iti iubesc vorbele pline de durere si pline de veselie. Iti iubesc zambetul senin si plin cand ne jucam. Iti iubesc fetisoara trista cand pleci la scoala si fetisoara trista cand te intorci. Iti iubesc viata ciudata pe care ti-o construiesti in lumea asta de cacat in care traim. Iti iubesc plansul in bratele mele impartasindu-ne lacrimile sarate pe care ti le simt cand te sarut. Iti iubesc ziua de azi si ziua de ieri si ziua de maine, asa nenorocite cum sint. Eu pot sa mai plang acum, cand scriu toate astea, tu nu poti sa o faci acolo in bancuta ta, cu caietele tale de mate.”

29 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi, Stări sufletești

Afirmaţii pentru Prosperitate

sursa: http://eusuntvictor.wordpress.com/2013/06/20/rugaciunea-abundentei-si-a-prosperitatii/

A se citi cu voce tare timp de 30 de zile!

Eu SUNT sursa tuturor bogăţiilor
Eu SUNT bogat(ă) şi am idei creative
Mintea mea abundă de gânduri noi, originale, inspirate
Ceea ce am de oferit este unic şi lumea o doreşte
Valoarea mea este infinită
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu sunt gata să fac şi să dau
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu recunosc şi îndeplinesc
Recompensa minţii mele este fără obstacole şi limite
Nimic nu poate sta în calea creativităţii mele inspirate
Energia puterii pline de viaţă a lui Dumnezeu învinge orice obstacol şi revarsă în lume, binecuvântări şi prosperitate tuturor, şi totul prin mine
Eu radiez binecuvântări, eu radiez creativitate, eu radiez prosperitate, eu radiez servicii pline de iubire
Eu radiez Bucurie, Frumos, Pace, Înţelepciune şi Putere
Umanitatea mă caută şi mă recompensează
Eu SUNT iubit(ă) de către lume
Eu SUNT dorit(ă) oriunde merg
Eu SUNT apreciat(ă)
Ceea ce am de oferit este mult dorit
Ceea ce am de oferit îmi aduce o recompensă bogată
Prin viziunea mea, lumea este binecuvântată
Prin gândirea mea clară şi scopul ferm, noi valori minunate încep să se manifeste
Viziunea mea este ca şi viziunea celor viteji
Credinţa mea este ca şi credinţa celor neînvinşi
Puterea mea de a realiza este nelimitată
Eu, în Sursa mea desăvârşită, sunt toată bogăţia, toată puterea, toată productivitatea
Eu, “NUMELE TĂU” declar libertatea mea financiară, ACUM şi de acum încolo pentru totdeauna!
Şi eu las ca aşa să fie.

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Stări sufletești

Despre iubire

Am găsit undeva următoarele:

”Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”(Pr. Teofil Părăian)

 

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Stări sufletești

O minune în 16 zile – tehnici și exerciții de gândire pozitivă

Sursa: http://www.artadeatrai.ro/arhiva/25/gindire_pozitiva.25.php

Gândire pozitivă

Elena Muşat

Acest text a circulat prin intermediul poştei electronice. Consider că merită să fie accesibil şi celor care nu au acces la internet şi de aceea îl vom reproduce în paginile revistei noastre cu toată umilinţa şi recunoştinţa faţă de cel care i‑a dat viaţă mai întâi.

O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

 Cum puteţi avea o zi perfectă:

Ziua are patru „încheieturi”. Încărcarea energetică şi invocarea bunei sorţi are un efect mai puternic atunci când sunt practicate la aceste „încheieturi”, sau schimbări de lumini.

Schimbările de lumini:

–          dimineaţa

–          amiaza

–          seara

–          miezul nopţii

„Foloseşte bine răsăritul şi asfinţitul, oprindu‑te atunci din orice lucru şi lăsînd mintea în stare de mare curăţenie câteva minute.”

Ziua perfectă o vei croi cu gândul, dimineaţa. Repetă mental de trei ori: „Ziua aceasta este un dar de la Dumnezeu, să o primesc ca atare”.

Dimineaţa, la sculare, ridică‑te din pat lent, dar ferm. Evită gesturile bruşte pentru a obişnui inima cu ritmul diurn. Spală‑te până la brâu, dar cu apă puţină. Purifică limba. După spălare, fă următorul exerciţiu:

„Ținând mâinile împreunate, cu palmele ca pentru rugăciune, expiră lung, purificator; inspiră apoi în voie, desfăcând larg mâinile şi simţind că te umpli cu lumină albă ‑ lumina Christică”.

Să începi aceste exerciţii numai într‑o zi de sărbătoare. Cu faţa spre răsărit, spune mental, de două ori: „Este o zi bună”. Norocul are forma gândului.

Ziua întâi

Învaţă să te trezeşti, învaţă să mănânci.

Ziua perfectă se sprijină pe doi piloni: gândul pozitiv; mâncarea potrivită (cu lucrul tău).

Regula este: „învaţă să te trezeşti, învaţă să mănânci”.

Dimineaţa, după purificarea limbii, bea un pahar cu apă: apa nu trebuie să fie rece, ci la temperatura camerei. Niciodată de la frigider! Poţi pune, în paharul cu apă, o linguriţă de miere.

La trezire să‑ţi spui: „Este o zi fastă”!

Fiecare zi are un simbol şi un stăpîn care‑ţi sunt releuri spre tărie.

Sărbătorile sunt repere ale salvării.

Astăzi este ziua puterii tale în lume. Şi asupra lumii. Când deschizi ochii, atrage binele şi creează împrejurări favorabile ţie. Precizează‑ţi scopul, şi scopul va veni singur spre tine. Dar ai grijă să‑l formulezi precis, cu ochii deschişi şi cu mintea senină.

La mâncare, evită două greşeli şi anume: abundenţa şi întunecimea hranei. Să nu mănânci niciodată peste trebuinţele corpului. Nu mânca între mese.

Ziua a doua

Gândeşte‑te că pâinea este mai mult decît pâine.

Corelează mâncarea cu o atitudine mentală pozitivă.

Profită de momentul mesei, când corpul este ascultător şi ajută‑l să trăiască mai sus de nivelul biologic.

Când ai întâlniri importante, dacă vrei să învingi, mănâncă foarte puţin. Dacă ai şedinţe sau treburi pe la parlament sau primărie, dimineaţa nu te îmbuiba cu prea multă mâncare.

Cantitatea de mâncare pentru o masă apreciaz‑o astfel: „maxim cît ar intra în şoseta piciorului tău, pînă la gleznă”.

Tot ce depăşeşte această măsură, strică la supleţea minţii.

Te aşezi la masă pentru a lua micul dejun. Corpul tău este stabil.

Alungi grijile, preocupările. Te linişteşti. Nu citeşti ziarele. Înainte de a începe mâncatul îţi spui mental : „Pâinea este mai mult decît pâine”.

Repetă de trei ori, adică timp de douăsprezece secunde, cu ochii deschişi, dar privind lăuntric. Trăieşte intens şi liniştit conţinutul următoarei fraze: „Nu căuta sensurile, ci doar trăirea ‑ o stare de recunoştinţă”.

Mai gândeşte‑te că pâinea nu este aliment, ci medicament. Aşa se face trecerea de la mâncat ca act biologic la actul conştient şi spiritual.

Această conştientizare te predispune la mobilitatea mentală de care ai nevoie în această zi. Asocierea între un act biologic şi o gândire divină conduce la „euharistie”. Saltul de la grosier la subtil, de la simţuri la spirit.

Ziua a treia

Spune mental: „Am doar trei trebuinţe”.

O zi prielnică pentru reducerea trebuinţelor! Omul scindat are 1001 de trebuinţe şi trăieşte în continuă agitare şi stres. Tabloul real al trebuinţelor umane este în numar de 36. Omul perfect echilibrat are 18 trebuinţe. Omul optimizat are doar 9. În afară de acestea, mai sunt două categorii: înţeleptul şi bogatul. Ei au doar trei trebuinţe. Iar eliberatul are zero trebuinţe.

Dimineaţa, la răsărit, stai pe scaun; coloana trebuie să fie dreaptă, mîinile pe genunchi cu palmele orientate, fie în sus, fie în jos ‑ cum te simţi mai comod. Ferm şi destins. Ochii deschişi, dar privind lăuntric.

Spune mental: „Am doar trei trebuinţe”.

Repetă aceasta de şase ori. Bate la uşa subconştientului şi ţi se va întredeschide doi milimetri. Respiră profund, expirând mai lung decît ai inspirat, apoi repetă iarăşi de şase ori: „Am doar trei trebuinţe”. Apoi rămâi douăsprezece secunde cu mintea complet liberă, transparentă.

Spun douăsprezece secunde pentru că este o unitate temporară tainică. Nu‑i nevoie să te uiţi la ceas. Poate fi şi mai mult dar să nu fie mai puţin de atât. La sfârşit respiră lung ‑ va rezulta o linişte bună. Nu te preocupa ce nume au aceste trei trebuinţe, dimineaţa şi ori de câte ori constaţi asaltul miilor de trebuinţe care vor să‑ţi clatine puterea!

Ziua a patra

Autocontrolul expresiei feţei ca depăşire a hipnozei spontane.

„Lumea este o oglindă şi‑ţi restituie chipul pe care i‑l arăţi”, zicea un înţelept.

Dacă îi arăţi chip posomorât, îţi restituie eşecuri, dacă îi arăţi chip senin, îţi restituie seninătate şi realizare.

La ieşirea din casă, coborârea în stradă, controlează‑ţi expresia feţei.

Să nu aibă nici o urmă de față de înmormântare.

Oricâte griji şi preocupări ai între pereţii casei, pe stradă descreţeşte‑ţi fruntea şi construieşte‑ţi un chip senin, destins.

Chipul tău programează lumea cu nuanţe afective. Tu eşti un programator inconştient al lumii. Mereu funcţionează între tine şi alţii o hipnoză spontană, neştiută, dar puternică. Oamenii se sugestionează tacit prin chip, atitudine, culori, aşteptări.

Aminteşte‑ţi azi, de două ori, exerciţiul zilei; când te vei afla între oameni, să‑ţi controlezi atent seninătatea feţei. Destindere şi seninătate.

Să‑ţi spui: „Chipul meu senin îmbunătăţeşte aura corpului meu şi a celor pe lângă care trec”.

Un om îmbunătăţit are efect pozitiv, prin simpla lui prezenţă, asupra a 100 de oameni.

Pe stradă, în metrou, în tramvai, la birou, toţi vor primi de la tine, fără să ştie, un program pozitiv. Tu însuţi vei resimţi pozitiv reflexia acestui program, căci lumea este o oglindă.

Ziua a cincea

Nu te enerva că doi şi cu doi fac patru.

Iată un test pentru a verifica starea nervilor unui om. Întreabă‑l cît fac doi şi cu doi.

Un nevrotic îţi va răspunde: „Doi şi cu doi fac patru, dar chestia asta mă enervează teribil”.

Aşadar, nu te enerva că doi şi cu doi fac patru, nu te enerva că lumea este cum este, că strâmbul este prea strâmb. Nu fi mânios.

Mânia este mare consumatoare de energie.

Păstrează‑ţi calmul şi vei rămâne puternic într‑o lume neisprăvită încă, într‑o ţară care trece prin experienţa junglei.

Miercurea este considerată cea mai bună zi a săptămânii, şi asta pentru că este ziua obstacolelor. În tradiţia noastră, Sfânta Miercuri este cea care pune obstacole pentru a‑ţi stimula duhul treziei, şi tot ea ridică obstacolele…

Ceea ce ţi se pare o înfrângere, nu‑i decît o faţă a ascezei. Iar cele obţinute fără asceză se sting repede.

Nu te mânia că există obstacole. Mânia „perforează” şi strică acel înveliş nevăzut, acea compunere de câmpuri de energii care protejează corpul tău.

Există boli grave din mânie şi există vindecări miraculoase prin „isihia” (practica liniştii lăuntrice).

Nu te mânia pe Balcani şi pe balcanici, ci deschide ochii. Nu există duşmani, ci doar victime ale propriei lor dizarmonii.

Dacă înţelegi aceasta, mintea îţi va inspira soluţii optime în orice situaţie.

Ziua a şasea

Trei soluții pentru combaterea stresului.

Motivul stresului este lăuntric, nu exterior. Stresul nu este o înfrângere obiectivă ci o autoînfrângere.

La serviciu, te stresează ritmul muncii şi lipsa de timp. Japonezii, care lucrează 72 de ore pe săptămână, nu sunt deloc stresaţi. Balcanicii lucrează 44 de ore pe săptămână, dar adesea se plâng de stres.

Combaţi stresul anulând sau dizolvând două conflicte: conflictul cu Munca şi conflictul cu Timpul. Munca te stresează când o faci în silă.

Practica optimizării ne îndeamnă să privim munca ca pe o slujire a semenului. Asta este foarte greu într‑un sistem degradat şi corupt.

E greu să‑l slujeşti pe cel care te jefuieşte. Dar dacă reuşeşti asta, vei diminua nu jaful ci nevroza.

Conflictul cu Timpul este în realitate un conflict cu tine însuţi. Impresia de lipsă de timp provine întotdeauna din lipsa de bucurie şi eficienţă. Găseşte mulţumirea şi astfel vei găsi timpul.

Primul pas:

Stopează gândirea negativă ‑ dacă nu definitiv, măcar un minut la fiecare douăsprezece minute.

Al doilea pas:

Educă‑ţi gândirea pozitivă; schimbă‑l pe „imposibil” cu „posibil”. Căci reuşita este o părere transformată în decizie. Cum?

După fiecare două ore de lucru, te opreşti două minute şi 30 de secunde, rămânând în acest scurt interval de timp într‑o stabilitate perfectă, cu coloana vertebrală dreaptă, cu mintea fără gânduri.

Capacitatea de răspuns la factorii de stres creşte şi poţi rezolva astfel chiar şi singurul stres dramatic: cel de nesolicitare.

Ziua a şaptea

Respiraţia luminată

Azi te ajuţi de respiraţie ca să faci trecerea de la biologic la spiritual, să faci trecerea de la rudimentar la îmbunătăţit, căci tot ce este rudimentar este şi vulnerabil.

Respiraţia se numește „luminată” când te concentrezi pe actul respirator şi‑l însoţeşti cu sugestii pozitive. O numim luminată ca s‑o deosebim de cea biologică; inspirăm lumină.

Eşti în picioare, în faţa ferestrei, cu ochii deschişi. Expiri lung, apăsînd palmele una peste alta unite în dreptul bărbiei. Accentuezi presiunea între palme. Continui să expiri „storcând” abdomenul, apăsând bărbia spre gât, aplecând capul în jos. Rămâi fără aer în piept cinci secunde. Cardiacii să nu forţeze, ceilalţi să stea aşa minim cinci secunde.

În acest timp, mintea se concentrează pe ideea de purificare a celor trei zone solicitate: abdomen, gât, frunte. Sunt cele trei locuri ‑ funcţii răspunzătoare de soartă: metabolism, vorbire, gîndire.

Apoi inspiră liber, spunând: „Inspir lumină albă”. În practica optimizării, „lumina albă” înseamnă lumină încărcată cu cele trei atribute dumnezeieşti (credinţă, nădejde, dragoste).

Când spui „Inspir lumină albă”, spontan te umpli cu cele şase calităţi divine ‑ mai precis le reactualizezi în propria ta făptură, iei cunoştinţă de ele.

Mintea cunoaşte astfel extindere şi calitate.

Dimineaţa, să faci şase respiraţii luminate. Lucrează încet, fără să forţezi. Expiraţia este mult mai lungă decît inspiraţia. La urmă, după cele şase respiraţii luminate, închide ochii, lasă mâinile pe lângă corp şi rămâi destins şi detaşat, fără gânduri, două minute, ascultând senzaţiile din trup, ascultând tăcerea lăuntrică.

Această „ascultare” a tăcerii este chiar relaţia ta imediată şi personală cu El ‑ Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu al Dragostei şi al Luminii ‑ iar în planul psihic exerciţiul aduce o necesară stare de trezire şi vitalitate.

Ziua a opta

Citeşte versetul 3, psalmul 23 din Biblie.

Există două categorii de oameni:

unii care ratează ziua de duminică;

alţii care se mâhnesc pentru că nu au cu cine s‑o rateze.

Sîmbăta şi duminica, cei singuri simt dureros şi disperat singurătatea. Acumularea nemulţumirii se transformă direct în simptom de angoasă.

Pentru cei singuri, sărbătoarea trebuie redescoperită, pentru însănătoşirea omului.

Pentru aceasta unii se duc în casa împărătească la liturghie. Alţii ştiu că şi urcarea pe munte este o rugăciune.

Alţii descoperă azi „lecţia divină”.

Este un pas spre meditaţie. Citirea unui text sacru, contopindu‑te cu înţelesurile lui, se numeşte „lecţia divină”.

Ca exerciţiu de iluminare, se practică patru ore pe zi.

Dacă în alte zile citeşti jumătate de verset din Biblie, duminica să te decizi să citeşti un verset întreg!.

Versetul 3 din Psalmul 23 – Citeşte‑l contopindu‑te cu conţinutul său, repetă‑l şi vei vedea că el conţine secretul vindecării şi al ascensiunii tale.

Şi nu uita: eşti un om cult în măsura în care ai înţeles litera Bibliei şi eşti un om eliberat în măsura în care ai înţeles spiritul ei.

După „lecţia divină” sunt sigur că vei fi inspirat despre cum să câştigi duminica, de atâtea ori pierdută. Vei şti ce să faci cu ziua vieţii tale.

Vei şti că fericirea care se întemeiază pe un obiect exterior este fragilă şi atunci vei căuta unde trebuie.

Ziua a noua

Postul împărătesc

Mâine hotărăşti să posteşti. Ţii post ca să‑ţi întăreşti sănătatea sau ca să vindeci pe altul; să te purifici de toxine sau să pregăteşti terenul minţii clarvăzătoare. Căci postul este profilaxie şi spiritualitate. Este şi ofrandă, ajutor.

În India, în statul Kerala, femeile postesc o zi pe săptămână, ca Dumnezeu să dea viaţă lungă bărbaţilor lor.

Şi cum ofranda te sporeşte pe tine, ele postesc pentru longevitatea bărbaţilor, iar efectul este că ele trăiesc mult mai mult decât bărbaţii.

Postul împărătesc este când mănânci o dată pe zi, seara după apusul soarelui.

Toamna, masa zilei de post împărătesc să fie la ora 18.00. Rupi postul printr‑o mâncare uşoară şi „luminată”, de pildă pâine cu legume ca să nu strici ce ai clădit o zi întreagă.

Mâncarea „luminată” înseamnă acel „tablou” alimentar stabilit după criteriul reflexului ereditar; observă ce au mâncat oamenii locului timp de 30 de generaţii, apoi fă o medie.

Asadar, pentru spaţiul românesc, pe primul loc stau cerealele şi produsele cerealiere. Pâinea reprezintă 65% din alimentaţie. Urmează legumele, ulei de floarea soarelui, fructe şi miere. De abia apoi vin alte produse, în proporţii mici.

Posteşte numai cu un însoţitor sau doi dar niciodată singur. Evită în post orice supărare : o mânie de numai cinci minute îl anulează.

Ziua a zecea

Postirea nu înseamnă înfometare

Când începe unul din posturile mari de peste an, să vă gândiţi la exemplul lui Ioan de la Sihla. Ioan a fost un om cu studii, dar a văzut că şcolile nu dau soluţia trăitului şi a ales calea liniştii.

Prin calea liniştii lăuntrice (numită şi isihia), el a dobîndit puteri miraculoase, între care citirea perfectă a gândurilor şi căldura vitală permanentă.

Într‑o zi de iarnă, în Postul Crăciunului, el a fost întrebat dacă nu îi este frig desculţ şi dezbrăcat. Ioan a răspuns: „Eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine. Nu simt frigul, nici arşiţa, nici foamea, nici setea, nici altă nevoinţă pământească”.

Acest om (a cărui viaţă o ştim din Patericul român ) a obţinut aceste daruri prin post şi rugăciune, cele două „aripi” ale vieţii sporite.

Ioan a lăsat un mesaj în privinţa vieţii alimentare: el observă că fiecare etapă a evoluţiei spirituale este însoţită şi determinată de o îmbunătăţire a regimului alimentar, dinspre întunecat spre lumină, dinspre cruzimea lăcomiei spre inteligenţa şi smerenia meselor simple şi uşoare.

Duceţi astfel postul, gândindu‑vă că postirea nu înseamnă înfometare, ci regândirea hranei, şi o atitudine sufletească îmbunătăţită.

Postul nu‑i slujire, ci prilej de corectare a unor obiceiuri alimentare greşite.

Şi învăţarea meditaţiei, şi sentimentul de recunoştinţă, amintirea că pâinea este simbolul timpului divin: astfel te programezi, la masă, cu atribute divine, iar mâncarea devine prilej de trecere de la biologic la spiritual.

Şi postul de cuvinte, făptuit prin evitarea asprimii şi prin păstrarea tăcerii.

Mănâncă atât cât să nu‑ţi refuze pofta de meditaţie.

Dacă după masă ai poftă de meditaţie, ai mâncat adevărat.

Ziua a unsprezecea

O soluţie împotriva suferinţei de a trăi

Există 64 de remedii împotriva suferinţei. „Luarea de cunoştinţă” este primul remediu, adică conştientizarea. Şi dacă începi să‑l practici corect, consecvent şi continuu vei fi scutit de celelalte 63 de remedii.

„Luarea de cunoştinţă” este mutarea atenţiei de la grijile tale spre corpul tău, de la grijile mari şi însemnate la neînsemnatul corp.

Grijile sunt expresia ego‑ului.

Corpul este exprimarea vibraţiei universale. („Materia este un ritm, substanţa este o frecvenţă”).

Luarea de cunoştinţă se practică astfel:

‑ Te aşezi ferm şi stabil pe un scaun (sau mai bine pe un taburet, dar niciodată pe un fotoliu), căci coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă, fără efort, iar genunchii să fie ceva mai jos de osul iliac, sau cel mult la acelasi nivel ‑ niciodată genunchii să nu fie mai sus decît nivelul bazinului.

‑ Mâinile împreunate în poală, cu stânga peste dreapta, pentru că stânga antrenează, prin legare, emisfera din dreapta: emisfera cerebrală a tăcerii, a rugăciunii, a înţelegerii „psi”.

‑ Capul trebuie să fie drept, ochii deschişi, dar lăsaţi oblic în jos, privind ca şi lăuntric.

În poziţia aceasta, rămâi nemişcat cel puţin două minute şi treizeci de secunde. În acest timp, te concentrezi pe ordinea corpului tau, adică fixezi mental, rând pe rând, coloana pe care o ţii dreaptă şi părţile corpului, păzind stabilitatea lor.

Alte două minute şi treizeci de secunde te concentrezi pe fluxul respiraţiei, devii martor al respiraţiei tale.

Încă două minute şi treizeci de secunde păstrezi mintea pură, fără nici un gând. Apoi pendulezi uşor bustul de cîteva ori, spre stânga şi spre dreapta, după care te ridici şi faci câţiva paşi prin cameră.

Acest exercitiu, atît de simplu, are putere de liniştire şi de încărcare energetică, activând pulsul vieţii.

Ziua a douăsprezecea

Iniţierea în terapia iertării

Exerciţiul iertării se practică la apusul soarelui. Foloseşte energia finalului de zi pentru cel mai important exerciţiu al optimizării tale.

Nu te culca niciodată apăsat de neiertare. Să nu rămână în mintea ta, peste noapte, cel neiertat. Tot ce rămîne neiertat în tine se transformă în program negativ şi produce, în viitor, rău.

Adversitatea este o impuritate, n‑o păstra în tine, dizolv‑o. Aşadar, ierţi pentru tine, nu pentru altul. Ierţi ca să dizolvi un focar patogen.

Boala este o informaţie despre încătuşare. Când ierţi un adversar, te eliberezi de el ‑ tu rupi lanţul (cea mai dură legatură este între victimă şi călău). Ierţi ca să programezi mintea serii cu sănătate.

Mânia îţi sparge aura corpului, iertarea o face strălucitoare.

Eşti în picioare, cu faţa spre fereastră. Deschide braţele, larg. Măcar o dată pe zi deschide braţele. Spune în gînd: „Sunt deschis şi receptiv la bogăţia lumii”.

Concentrează‑te pe ideea că tu protejezi şi hrăneşti, cu energia ta, spaţiul din jur: oraşul tău, apoi România, Europa, planeta…

Expiră lung. La expiraţie expulzezi din mental că „tu eşti tu”. La inspiraţie te umpli de mulţumire şi încredere în tine. Apoi rămâi fără gânduri, cu sentimentul că protejezi.

Cea mai bună iertare este să faci binele. Să trimiţi un gând bun către ei. Tu eşti ei. Repetă fraza: „Sunt uşor, sunt tot mai uşor”. Ca şi cum, iertând, te despovărezi de o greutate. „Mă eliberez iertând, mă dezleg, sunt uşor”.

Să foloseşti bine asfinţitul. Iertând, tu arzi negativitatea din trupul tău actual şi din soartă.

Adevărata iertare este să faci un dar celui iertat. Este o ofrandă.

Braţele şi trupul tău fac simbolul unei cruci, iar crucea e paradigma cosmosului; pentru om este îmbrăţişare, hrănire, protejarea semenilor.

Dăruieşte ca să ierţi. Evocă mental pe cel iertat şi dăruieşte‑i gândul însănătoşirii, al unei bune sorţi. Nu‑i un dar simbolic, e chiar real; gândul construieşte, partricipă la arhitectura vibratoare a semenului tău şi, mai departe, a lumii. Gândul iertării aduce armonie, iar tu vei locui într‑o lume armonioasă.

Gândul e mai puternic decît fapta.

Ziua a treisprezecea

Eşecul este o formă a nerăbdării

Postirea prilejuieşte o încărcare energetică şi o purificare. Mintea dobândeşte claritate perfectă, trupul ‑ supleţe, tonusul psihic urcă, aura e strălucitoare.

Cei care au viaţă de cuplu vor evita actul sexual în timpul postului. Un act sexual anulează rezultatele unui post de 21 de zile. De aceea, cei care nu au putut să se abţină de la a avea contact sexual în post, sunt îndemnaţi ca, după sărbători, să repete 21 de zile de postire.

Postul nu‑i prilej de interdicţii, nici de mortificare, ci un prilej de deşteptare la minte, de observare că omul, în general, este tentat să acumuleze greşeli şi eşecuri.

Ce este eşecul?

Eşecul este o forţă a nerăbdării noastre. Postul este un exerciţiu de răbdare, chemând în ajutor fie instinctul de conservare, fie pe Dumnezeu.

Dealtfel, între Dumnezeu şi instinctul de conservare este o continuitate perfectă (exprimată şi prin atributul „Atotţiitorul”, conferit Supremului). În ce priveşte instinctul sexual, să ai grijă de două prescripţii: moderaţie şi curăţenie. Pe acestea să le ţii şi după ce trece postul. Căci postul nu‑i un accident calendaristic limitat acum la 40 de zile, ci este o şcoală a schimbării inimii şi un antrenament spiritual.

De aceea nu‑l vei resimţi ca pe o constrângere, ci ca pe o actualizare a soluţiilor de soartă bună.

Ziua a paisprezecea

Ora conexiunilor astrale

Adevărata ieşire din singurătate este trăirea, timp de o clipă, a condiţiei de „neuron” din creierul speţei, al planetei. Când o spui, pare un lucru ingenios. Dar când o trăieşti, este o reducere la zero a ego‑ului, este o trăire a sa… şi eşti parte a oceanului care e speţa umană.

Omul este mai puternic dacă percepe amploarea conexiunilor sale pe pământ şi‑n eter, a legăturilor sale cu energetismul teluric si cosmic.

Cunoscând conexiunile tale intime, fluide, cu ceilalţi oameni şi cu toată speţa, diminuează complexele psihice, diminuează impulsul de a‑şi sfâşia semenul, diminuează frica de tine şi de alţii, frica latentă care‑ţi consumă energia. Cum se face asta?

Mai înainte am indicat un exerciţiu de „luare de cunoştinţă”.

Dacă prelungeşti timpul exerciţiului, vor apărea efecte noi şi însemnate. Anterior, durata exerciţiului a fost de circa 9 minute. Fă exercițiul seara. Ferm şi agreabil, timp de 15 minute, mutând atenţia de la grijile importante, la corpul „neimportant” (ştiind că grijile sunt expresia ego‑ului, iar corpul este expresia atracţiei universale ).

Nu prelungi exerciţiul peste 15 minute decât dacă ai îndrumător.

În general, după 10 minute apare senzaţia de vastitate, de dilatare plăcută a corpului şi pierderea senzaţiei de greutate fizică. Observă starea aceasta, dar nu te ataşa de ea; păstrează trezia şi controlul perfect al schemei corporale.

Căci poate să apară senzaţia de dedublare, de „ieşire în astral”. Nu te lăsa atras pe panta asta.

Un maestru zicea: „Dacă practicantul o ia spre cer, trage‑l de picioare în jos”.

Tu faci experienţa extinderii conştiinţei nu pentru a ieşi din corp în univers, ci pentru a realiza că trupul este chiar locul unde universul devine fiinţa ta. Şi astfel te întăreşti.

Experimentele „ieşirii” în astral sunt uşoare, amăgitoare şi ţin de copilăria ezoterică a omenirii. Tu alege să faci experienţa treziei perfecte, aducând pe pământ cele câştigate în văzduh.

Ziua a cinsprezecea

Dialog cu subconştientul despre vindecare şi soartă bună

O zi perfectă depinde de seara perfecta: o zi bună se cunoaşte de cu seara… Mintea serii este leneşă şi profundă, mai primitoare de sugestii decât mintea dimineţii.

Înaintea somnului, trei sau cinci minute înainte de a adormi, mintea omului se află în starea „alfa”, în mod natural. Adică activitatea electrică a creierului îşi încetineşte ritmul, are un ritm de circa 8 ‑ 12 cicli pe secundă: ritmul „alfa”.

Starea alfa este propice pentru autoprogramare pozitivă. În această stare, sugestia pătrunde mai uşor în inconştient. Iar dacă a pătruns acolo, ea devine acţiune.

Viitorul are forma minţii tale. „Mintea produce mereu modele ale viitorului”, constată psihiatrul Lewy. Dacă îi dai minţii o frază anume elaborată şi o convingere, mintea produce din ele viitor, produce ziua de mâine, produce situaţii favorabile ţie.

Controlează acest proces de modelare prin cuvinte. Viitorul ascultă de stări şi propoziţii.

Când ai o maladie, să repeţi, în starea de somnolenţă, pînă adormi (circa 3 ‑ 5 minute) fraza: „Mă simt din ce în ce mai bine… pe zi ce trece… şi din toate punctele de vedere” (metoda E. Cuoe).

Repetă rar, calm, pînă adormi. Fă acest lucru şapte seri la rînd, iar pentru fixarea rezultatului, încă şapte + şapte seri la rînd. Adormi cu această frază în minte, căci această frază a vindecat mii de persoane.

Nu pronunţa numele bolii, căci subconştientul nu ştie termeni medicali, nu ştie nici măcar ce înseamnă „gripă”. El preia numai sugestia însănătoşirii. Şi o împlineşte cu mare precizie. El este un factor de restabilire a condiţiei naturale a fiinţei, un mediator al bunei sorţi.

Ziua a şaisprezecea

Comportamentul de reuşită

Seara, la culcare, să nu rememorezi niciodată momente neplăcute ale zilei încheiate. Nu „rumega “gânduri rele. La culcare, frânele raţionale sunt slăbite şi atunci, subconştientul primeşte mai uşor sugestiile şi impresiile puternice. „Rumegarea” unui eşec al zilei devine astfel un program pentru un nou eşec. Dacă prelungeşti o mâhnire, te programezi cu încă o mâhnire.

Stopează această tendinţă, aminteşte‑ţi că eşecul este doar o faţă a nerăbdării şi a orgoliului tău. Stopează, seara, orice emoţie negativă, dând minţii o sugestie de întărire.

Stopează imaginaţia sau obsesia cu privire la o întâlnire viitoare.

Iată cum se procedează: dacă a doua zi trebuie să dai un răspuns important, dacă se cere să iei o hotărâre capitală, e bine să nu te frămânţi cum vei rezolva. Ci doar detaşat de orice grijă, să rosteşti cu calm: „Iau decizii bune”. Fără să te gândeşti care decizie anume.

Întăreşte doar mintea cu încredere în sine, prin propoziţia: „Iau decizii bune”. Repet‑o mai multe seri la rînd. Deciziile care vor urma cu siguranţă vor fi inspirate, în acord cu trebuinţele reale ale fiinţei tale.

Dacă vrei să îmbunătăţeşti o trăsătură de personalitate (voinţa, eficienţa, stăpînire de sine, claritate mentală ), formulează sugestii simple, scurte, directe, totdeauna la timpul prezent. Subconştientul nu cunoaşte alte timpuri.

Păstrează o singură sugestie, o singura frază ‑ program ‑ şi nu o schimba 21 de zile. Ca program universal de recuperare a condiţiei naturale puternice, repetă propoziţia: „Sunt calm, sunt cu desăvârşire calm”.

Fă acest exerciţiu 21 de seri la rând, ca rezultatul obţinut să se fixeze şi să devină o achiziţie permanentă.

Pe aceeaşi cale poţi introduce în inconştient un program privind scopurile tale imediate sau sugestii privind dinamica fiinţei şi contextul evoluţiei tale, sugestii precum: „Eu iau decizii bune”, „Am claritate mentală”, „Am stăpînire de sine”.

Pentru o sugestie, programul este elaborat cu atenţie la indicativ prezent (inconştientul nu cunoaşte alt timp sau mod verbal), şi ţinând cont de logica paradoxală a psihicului abisal.

Astfel, pentru a contracara o afecţiune contagioasă, elaborezi un program care să corecteze mentalitatea „statistică” a omului: contagiunea este consecinţa unei mentalităţi statistice.

Sunt două căi de a avea acces la inconştient. Una din exterior, de programare în alfa. Alta din interior, lăsând inconştientul să se rostească singur: prin suspendarea temporară a activităţii corticale şi prin crearea stării de linişte. Dar asta este o experienţă, nu se poate povesti.
Sugestii practice

Gândirea pozitivă şi comportamentul de reuşită

Parabola fraţilor păcătoşi. Doi fraţi au făptuit aceeaşi greşeală, căzând pradă instinctelor. „Biruiţi de pofta curviei”, zice Patericul roman. Ei au primit, apoi, aceeaşi pedeapsă de îndreptare : un an de recluziune.

Au fost închişi în celule diferite. Au primit mâncare cât să trăiască, pâine şi apă, amândoi întocmai.

După un an, fraţii au fost eliberaţi.

Unul din ei arăta „galben la faţă şi uscat ca chipul mortului”, iar celălalt era vesel şi rumen la faţă „ca şi cum ar fi fost la o mare desfătare”.

Ei au fost întrebaţi cum au petrecut anul recluziunii, căci toți voiau să afle de ce arătau diferit!

Cel care a ieşit slab şi gălbejit a răspuns că a rumegat gânduri amare, nu‑i ieşea din minte că a greşit, îl chinuia culpa, îl obseda trecutul, îl chinuia frica. Este un caz de „gândire negativă”.

Cel care a ieşit cu chipul rumen şi luminos a spus că în toată perioada recluziunii i‑a mulţumit lui Dumnezeu că i‑a arătat lumina salvării. Nu s‑a gîndit nici la eşecul lui, nici că este păcătos, nici la ceţurile trecutului. A trăit orice gând apăsător prin repetarea rugăciunii minţii în inimă (oratio mentis). A stopat orice amintire traumatizantă. A stat mereu cu mintea îndreptată spre divinitate şi, de aici, au rezultat puterea şi regenerarea.

Cine aprofundează sensul acestei întâmplări are cheia gândirii pozitive.


Schimbarea filtrului afectiv

Există persoane care au tendinţa să selecteze din viaţă emoţii negative, văd viaţa în negru. Ele au pierdut memoria binelui. Au numai memoria căderii.

Răul de care îţi tot aduci aminte este un rău triplat. Aceste persoane spun mereu: „Am numai ghinioane, am numai necazuri. Tot ce‑i rău pe lume mi se întâmplă numai mie. Altora le merge bine, deşi nu merită. Eu merit şi nu am nimic. Mi se scârbeşte de viaţă”. Aşa spun aceste persoane.

Jeluirea este un mod de a fura energie de la altul. Cei care o folosesc, practică un fel de vampirism energetic, adesea inconştient, fură energie, dar nu ca să se întărească, ci ca să o risipească.

În acest caz, este necesară „schimbarea filtrelor negative”, mutaţia gândului de la minus la plus, de la negativ la pozitiv.

Schimbarea atitudinii mentale. Aşa începe purificarea de negativitate.

Cum să cauţi partea bună a contextelor tale? Prin gândirea pozitivă: nu afirma că răul există, ci afirmă că tu eşti tare în faţa răului.

Gândirea pozitivă nu spune că lumea este perfectă, ci spune că putem fi tari în faţa imperfecţiunii lumii.
9 Reguli pentru întărirea gândirii pozitive

1. Înlocuieşte semnul minus cu semnul plus. Înlocuieşte‑l pe „nu pot” prin „pot”. La sfârşitul zilei, în loc să spui „sunt obosit”, spune: „trupul meu are nevoie naturală de refacere şi simte bucuria acestei refaceri”. În loc de „sunt sfârşit”, spune: „urmează un nou început”.

2. Evită în faţa altora propoziţii care conţin programări negative. Nu‑i întîmpina pe prieteni cu vorbe negative, de tipul: „Vai, ce rău arăţi”, ci distinge, la oricine, trăsătura lui pozitivă, motivul sau aspectul în care acela ar putea excela. Pe acela subliniază‑l.

3. Întăreşte‑ţi energetismul, căci gândirea negativă şi depresia ţin de un deficit energetic. Agresivitatea, ţine şi ea de un deficit energetic, ca şi nesiguranţa şi spaima de eşec. Orice întărire a energetismului sporeşte pozitivitatea gândirii. Şi orice pozitivare a gândirii sporeşte energetismul. Este ceea ce numim cerc vicios (şi el rezultă din … purificarea cercului vicios).

4. Ridică pragul de toleranţă la frustare. Aceasta presupune un antrenament sau o terapie contra „mal‑sevraj”‑ului (termen provenit din limba franceză, avînd sensul de rău‑înţărcat). Se pare că majoritatea oamenilor au fost „rău înţărcaţi” de mame; de aici provin carenţele de adaptare la real.

5. Controlează‑ţi cele 1000 de trebuinţe şi încearcă să le restrîngi. Cere mult de la viaţă, ştiind să te mulţumesti cu cât vine şi continuând să ceri mult de la viaţă.

6. Evită comparaţiile care îţi stârnesc invidia. Evită comparaţiile (cu semeni mai mult sau mai putin iluştri, cu semeni care sunt, mai mult sau mai putin, vedete) care te deranjează, care te deprimă. Fă numai acele comparaţii din care să vezi clar avantajele tale pe lumea asta.

7. Înlocuieşte cuvîntul „superior” (care întreţine rivalitate, stratificări, trufie, slavă deşartă) prin cuvântul „autentic”.

8. Întăreşte‑ţi psihologia de învingător sau mentalitatea de învingător. Mulţumire fermă, stabilitate emoţională, linişte lăuntrică, stăruinţă. Nu te mâhni că poţi pierde bătălii de etapă: cea finală contează. Aminteşte‑ţi aforismul acesta: „Reuşita în viaţă este o părere. Dar o părere transformată în hotărâre”. Mai aminteşte‑ţi şi aforismul următor: „Orice câştig este un DAR, orice pierdere este o restituire”.

9. Formulează‑ţi o ţintă de etapă (pozitivă şi pragmatică), dar o ţintă de existenţă (pontifical înaltă): realizarea personalităţii, împlinirea spirituală. Treptat, dă prioritate ţintei de existenţă.

17 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Very Inspiring Blogger!!!

Am primit această nominalizare de la Geanina  – http://cronicileunuipsihoterapeut.wordpress.com/2013/03/26/nominalizari-si-ramas-bun/

și de la Camelia –  http://cameliaedu.wordpress.com/2013/03/25/cand-cel-ce-premiaza-devine-premiant/

Le mulțumesc pentru onoarea ce mi-au făcut-o!

REGULI:

  1.  Display the Award Certificate on your website. 

  2. Announce your win with a post and link to whoever presented you with the award.

  3. Present 15 awards to deserving bloggers. 

  4. Drop them a comment to tip them off after you have linked them in the post.

  5. Post 7 interesting things about yourself.

1. Postează certificatul de premiere pe blogul tău

2. Anunță-ți victoria printr-o postare și afișează legătura spre cei care te-au nominalizat

3. Nominalizează 15 bloguri

4. Scrie un comentariu la fiecare dintre aceste 15 bloguri, anunțând nominalizarea prin trimitere la link

5. Scrie 7 lucruri interesante despre tine însuți.

O dedicație pentru voi toți, cei care EXISTAȚI:

1. Nu-mi place să mă laud

2. Am învățat că e bine să te lauzi

3. Încă nu am învățat să mă laud!

4. Pe la 3 ani ziceam că mă fac cântăreață în limba engleză…

5. Sunt foarte perseverentă

6. N-am ajuns (încă) cântăreață…

7. Iubesc copiii

Ofer premiul altor 15 bloggeri:

1. Acrilice-pointpen

2. Între noapte și zi

3. Belsim

4. Calea spre tine

5. Childagain

6. Despre sufletul meu

7. Ieșirea din Matrix

8. La Fee Blanche

9. Gabriela Savitski

10. Trezire divină

11. Știri scurte

12. Mirela Pete

13. Psi

14. Same white blue

15. Cita

Și tuturor celorlalți pe care nu-i pot nominaliza.

25 comentarii

Din categoria Diverse, Stări sufletești

Stări sufletești – 10

,,Stările sufletești creează în noi un ecou al lumii exterioare, care se poate dezvolta la nesfârșit, care ne trage după ea și ne înghite. Fără îndoială că acest fapt ne permite, deseori, să analizăm mai bine această lume exterioară, să o înțelegem, să o resimțim. Aceste îmbogățiri pe care le permit stările noastre sufletești sunt atunci în serviciul capacităților noastre de gândire și de reflecție.

Dar existența acestor stări sufletești ca un ecou permanent la experiențele noastre de viață poate pune niște probleme. De exemplu, dacă ele deformează percepția noastră asupra realității sau o înlocuiesc. Vă amintiți de alegoria peșterii, a lui Platon? În cel mai celebru dialog al său, Republica, filosoful evocă o peșteră subterană unde sunt închiși niște oameni care n-au văzut niciodatălumina zilei, dar care nu percep din realitate decât umbrele proiectate de slaba lumină pe care o primesc pe pereții lumii lor strâmte și limitate. În ciuda certitudinilor lor – ceea ce văd, ei chiar văd și aceasta există; dar nu este toată realitatea lumii – ei trăiesc în eroare și în neîmplinire. Astfel, stările noastre sufletești riscă și ele să ne înșele. Să ne închidă într-o lume virtuală care nu este de fapt decât o îndepărtare de lume, o reconstituire, mai mult sau mai puțin sub controlul nostru, desigur, dar înșelătoare, deformată, amputată.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât stările noastre sufletești se hrănesc din ele însele: tristețea ne sensibilizează față de lucrurile triste, ceea ce ne face să devenim și mai triști. Ele induc, de asemenea, comportamente care merg în același sens: resentimentul provoacă neînțelegeri și conflicte care confirmă și realimentează resentimentul. Încetul cu încetul, stările sufletești dezvoltându-se, ele pot să ne abată de la real și să ne aspire în lumea lor. Atunci, ele ne pot facilita ,,ieșiri din real”, așa cum există ieșiri pe autostradă. Nu este vorba doar despre stările sufletești negative: în euforie, în afară de acest amestec de bucurie și de dilatare a stimei de sine, există și o pierdere periculoasă a contactului cu realitatea.

………………………………………………………………………………………………………

Există, de asemenea, un efect de remanență, despre care am vorbit: stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau care le-au declanșat. Cu riscul unei veșnice reveniri a lor căreia ne vom abandona, dacă nu suntem vigilenți: stările noastre sufletești își fac drum în noi, într-un mod foarte concret, activând la nivelul creierului nostru niște ,,căi sinaptice” ale tratării informațiilor, înclinate întotdeauna în aceeași direcție. După o vreme, avem tendința de a ne sprijini în exces pe senzațiile noastre lăuntrice, de a considera stările noastre sufletești drept o informație mereu valabilă: este modelul științific al mood-as-input, în care ceea ce resimțim în mod subiectiv ne servește drept semnal valabil pentru a judeca realitatea și a acționa în consecință. ”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

6 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 9

,,… o stare sufletească devine o problemă dacă ia ceva din echilibrul și din bogăția noastră interioară, în loc să le adauge ceva.

Căci toate acestea nu sunt doar o chestiune de pozitivitate sau de negativitate: există bucurii nesănătoase, plăceri și desfătări toxice care ne secătuiesc pe termen lung. Plăcerea răzbunării, a dominării, de exemplu; sau cea a Schadenfreude, acea plăcere de a-i vedea pe ceilalți eșuând, amestec de bucurie și de culpabilitate; și poate, pur și simplu, ansamblul stărilor sufletești de mândrie, atât de ușor molipsitoare prin instinctul de dominare și nevoia de superioritate.

În mod invers, există suferințe sănătoase, care ne deschid ochii asupra anumitor realități, precum cele legate de compătimire. Suferințe care ar putea fi anticamerele unei forme de eliberare de toate suferințele. Budismul vorbește astfel despre renunțare, sau despre spiritul de emergență: ,,A simți perfect până la ce punct suntem vulnerabili la suferință, explică Dalai-Lama, și odată constatată această vulnerabilitate absolută […], putem întrevedea posibilitatea ca spiritul nostru să se elibereze de ea.” Această stare sufletească de deziluzie, tristă și dureroasă pentru început, este ceea ce va permite, potrivit gânditorilor budiști, conștientizarea zădărniciei care există spre a fi capitalizată în Samsara, altfel spus în lumea iluziilor materiale, acel ,,teatru în care ființa omenească trăiește experiența suferinței în atașamentul înșelător față de lucruri.”

Idealul, ușor de înțeles, al stărilor sufletești pozitive pemanente nu este deci nici realist, nici de dorit: e nevoie de umbră pentru a da profunzime luminii. Umbrele înfrumusețează ziua și, astfel, luminile serii sau ale dimineții sunt uneori mai frumoase decât cele din plină zi. Este și noaptea frumoasă? Da, dar numai pentru că se știe că după aceea va urma o nouă zi…

Așadar, fiecare cu rolul său: am văzut aceasta, viața își va lua sarcina să ne aducă lotul său de evenimente adverse și stările sufletești negative care le însoțesc. Și este sarcina noastră să ne îngrijim de sufletele noastre și să ne limpezim zilele.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

 

2 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 8

,,Noi, poeții, când avem o supărare, în loc să o alungăm, îi căutăm un titlu.” Nu este o frază din Baudelaire, ci în mod precis una rostită de San Antonio.” (Comisarul San Antonio – din romanele polițiste ale lui Frédéric Dard).

,,(…) mai multe studii au arătat că faptul de a fi fost deprimat poate uneori să sporească creativitatea; dar cu o condiție, totuși importantă: să nu mai fi deprimat în actualitate! În caz contrar nu mai există deloc creativitate. Trebuie să notăm că aceste studii se referă la subiecți normali, nu la genii sau la creatori consacrați, la care lucrurile sunt, fără îndoială, diferite datorită capacităților lor superioare. Pentru ei, pare să existe în mod clar o legătură între patologia lor mentală (de cele mai multe ori o maladie bipolară, mare amplificatoare a stărilor sufletești) și creativitatea lor. Din nefericire, capacitățile lor creative superioare dau naștere și unor dezechilibre superioare; cum spunea unul dintre pacienții mei, pictor talentat (și cu o bună părere despre sine): Nebunii geniali sunt și mai nebuni decât nebunii normali. Dar, în cazul lor, și pentru că am îngrijit sau am întâlnit câțiva, sentimentul meu este că geniul lor nu se datorează în întregime suferințelor lor, ci faptului că acesta le-a opus rezistență. De multe ori, cineva nu este genial datorită  nenorocirii și a dezechilibrului, ci este genial în pofida nenorocirii și a dezechilibrului.

Pentru a rezuma: dacă cineva a fost deprimat, poate fi mai creativ atunci când s-a vindecat. Dacă este genial, va fi în mod obligatoriu mai creativ, oricare ar fi starea sa. Dar cei care nu sunt nici foști deprimați, nici genii?

Ei bine, în cazul lor, stările sufletești pozitive își recapătă avantajul!

……………………………………………………………………………………………………

(…) faptul de a face același lucru dar în două stări de spirit diferite, atrage după sine consecințe diferite. Stările sufletești care însoțesc toate actele noastre zilnice au mult mai multă importanță decât ne imaginăm. Când vorbim despre a da sens la ceea ce facem, mai ales activităților noastre obișnuite (a face grădinărit, a spăla vasele, a citi o poveste copiilor noștri, a ne face meseria, a oferi locul în autobuz unei persoane în vârstă…), de aici încep lucrurile să se manifeste: ceea ce ne spunem și ceea ce resimțim în momentul în care acționăm poate înzeci sau anula dimensiunea benefică a actelor noastre.

Pentru a trage concluzia asupra subiecților nongeniali (cea mai mare parte dintre noi, totuși), multe dintre studiile referitoare la legătura dintre stările sufletești și creativitate arată că, dacă stările sufletești pozitive ne fac să devenim mai flexibili, cele nepozitive ne fac să devenim mai perseverenți. Și aceste două capacități sunt la fel de necesare creativității: să perseverăm fără să ne încrâncenăm.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

9 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 7

,, Evenimentele vieții și situațiile defavorabile induc mai multe stări sufletești negative, decât induc corespondentele lor favorabile, stările sufletești pozitive: suntem agasați de boilerul care tocmai s-a defectat, dar nu ne bucurăm că avem apă caldă în fiecare dimineață. Ei bine, ar trebui să o facem cu titlul de exercițiu de luciditate și de fericire! Și în această privință există numeroase lucrări care confirmă existența fenomenului.

Există, de altfel, un fenomen încă și mai uimitor pe care îl regăsim în mod obișnuit în cercetările asupra stărilor sufletești: la originea stărilor sufletești negative se află, în general, evenimente de viață stresante. Pe când la originea stărilor sufletești pozitive se găsesc mai des fie o bună funcționare corporală (de exemplu, am avut o activitate fizică sau am petrecut o noapte liniștită), fie interacțiuni sociale agreabile ( am petrecut momente plăcute cu alți oameni), mai degrabă decât evenimente de viață pozitive și memorabile. Bineînțeles, evenimentele favorabile ne ajută și ele să resimțim stări sufletești agreabile, dar nu sunt neapărat necesare. Pe termen lung, ceea ce pare decisiv este faptul că li se adaugă în mod regulat plăceri fizice și sociale.”

………………………………………………………………………………………

,,Stările sufletești pozitive facilitează lărgirea privirii noastre asupra lumii: atunci când suntem fericiți, ne simțim în siguranță, ne place totul, suntem gata să privim și să admirăm tot ce ne înconjoară. Pe câtă vreme stările sufletești negative ne incită și mai mult să ne focalizăm asupra a ceea ce ni se pare periculos sau problematic; și atunci (așa cum se întâmplă la neliniște sau la frică), când privim cu atenție în jurul nostru, nu o facem cu spiritul deschis și gata să întâmpine frumusețea sau noutatea, ci cu spiritul închis și îngustat asupra unui singur obiectiv și în jurul unei singure întrebări: există oare vreun pericol, da sau nu? Atunci, restul nu ne mai interesează deloc. Supraveghem lumea mai degrabă în amănuntele sale, decât să o privim în frumusețea ei.

În sfârșit, stările sufletești negative ne împing la o tratare a informației mai degrabă lentă, prudentă, atentă, minuțioasă, numită procedurală în jargonul oamenilor de știință; pas cu pas și nu prea repede, ca și cum am merge pe un teren minat! Ele ne dau impresia că timpul care trece este mai lung. În vreme ce stările sufletești pozitive ne duc către o apropiere de lumea înconjurătoare mai curând rapidă, globală și intuitivă, numită euristică: țopăim din punct de vedere psihologic!

…………………………………………………………………………………………….

Inima se întărește doar atunci când spațiul se adâncește, și doar când inima se întărește, adâncirea spațiului ne este dată ca să vedem și să trăim (J.-L. Chrétien, La Joie spacieuse. Essai sur la dilatation, Paris, Éditions de Minuit, 2007).”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 6

Efectul Zeigarnik

 ,,Automatismele noastre spre negativ pot avea și o altă origine: cea a unui mijloc indirect al memoriei ca renumitul ,,efect Zeigarnik”, un clasic al psihologiei experimentale. Este vorba despre tendința pe care o avem de a ne aminti mai bine (dar și, vai, de a rumina mai mult) o acțiune sau o sarcină, dacă aceasta a fost întreruptă. Experimentul original al psiholoagei rusoaice Bluma Zeigarnik consta în a le cere unor copii să realizeze în cursul unei zile vreo douăzeci de mici obiecte (din pastă de modelat, mărgele sau puzzle-uri). Ea îi lăsa să termine jumătate din activități, dar făcea în așa fel încât celelalte să rămână neterminate. Puțin mai târziu, copiii au fost rugați să-și amintească tot ce făcuseră. Sarcinile rămase neterminate erau citate de aproximativ două ori mai des decât celelalte. Ipoteza lui Zeigarnik era aceea că mica tensiune indusă prin faptul de a mai avea niște ,,lucruri de făcut” este domolită de terminarea lor, ceea ce facilitează uitarea lor conștientă (și nicidecum inconștientă; de exemplu, succesele noastre ne servesc ca să construim o rețea de amintiri inconștiente pozitive care ne vor servi din nou mai târziu). Pe când faptul de a nu putea termina ceva ce trebuie întreprins este mai bine memorat, desigur, pentru că tensiunea ,,lucrurilor rămase de făcut” nu este domolită: acest fapt asociază amintirea cu o emoție negativă care facilitează recursul la conștiință.

Vom vorbi din nou despre toate acestea atunci când vom aborda stările sufletești de neliniște și de anxietate, căci, pentru majoritatea oamenilor, lozinca, deviza ar putea fi :,,A termina o treabă liniștește!”

În ceea ce privește viața noastră modernă, ne putem, de altfel, întreba dacă multiplicarea la infinit a întreruperilor, solicitărilor, stimulărilor, dacă fragmentarea extremă a ocupațiilor și a activităților noastre, dacă toate acestea nu produc în realitate o gigantică succesiune de întreruperi și de frustrări, de care nici măcar nu suntem conștienți, dar care fac să se reverse asupra noastră aceste stări sufletești negative care ne apasă atât de mult…”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

17 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 5

,, (…) influențele dintre stările sufletești și gânduri sunt reciproce. În fapt, este vorba despre două fațete ale aceluiași fenomen, precum cele două fețe ale unei cărți de joc. Starea sufletească este un amestec indisociabil de gânduri, ce pot fi definite și reperate, și de simțiri subiective mai complicat de a fi exprimate în cuvinte precise. Dar este și o creație originală: faptul că noi vedem cutare sau cutare lucru nu înseamnă că el va putea fi asociat în mod automat cutărei ori cutărei simțiri subiective. O analiză personală a reușitei sau a eșecului nu va aduce neapărat după sine stări sufletești plăcute sau, respectiv, neplăcute. Totul va fi foarte curând recompus plecând de la o mulțime de alte elemente ale personalității noastre, ale trecutului nostru: de aceea există reușite amare și eșecuri liniștite.

În mod frecvent, în stările sufletești, gândurile sunt la început vagi, incomplete, ca norii care sunt împinși de vânt, se destramă, se descompun și se recompun, scapă autorității noastre. De îndată ce le abandonăm lor însele, aceste gânduri agățate de stările sufletești își trăiesc viața, asemenea unor copii pe care adulții uită să-i supravegheze, să-i educe. De aceea se vorbește despre stări ale sufletului, și nu despre stări ale spiritului: este un mod de gândire natural, sălbatic, arhaic. Dar nu inutil. Astfel, în numeroase sarcini, ne dovedim a fi mai performanți sub efectul unei ușoare activări emoționale (nu este vorba de a provoca o emoție puternică, ci mai degrabă niște stări sufletești).

(…) în ceea ce numim intuiție, suntem informați printr-o percepție subliminală, care activează gânduri inconștiente și emoții subtile. De fiecare dată când simțim că cineva ne minte sau ne ascunde ceva, intuiția noastră se întemeiază în fapt pe percepția inconștientă a asimetriilor de pe chipul interlocutorului nostru și a diferitelor mici incoerențe. Această percepție este ceva care atrage după sine starea de îndoială atât de tipică pentru momentul acela: ne simțim prost fizic, puțin frământați și perplecși din punct de vedere intelectual, fără argumente pentru a-l contrazice pe celălalt, dar cu convingerea intimă că ceva nu e în regulă. Acest gen de îndoială nu este doar o experiență intelectuală: ne îndoim, de asemenea, și de la bun început, în fibra noastră intimă.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești – 4

,,Prin stările noastre sufletești nu reacționăm doar la evenimentul care le-a indus, ci și la ceea ce înseamnă acel eveniment în ansamblul vieții noastre. Există astfel o repunere în perspectivă, o inscripție în identitatea noastră, în biografia noastră: stările mele sufletești îmi amintesc , uneori cu vigoare, ce înseamnă pentru mine acel eveniment, în viața care a fost a mea.”

,,Anumite perioade ale vieții noastre sunt atât de bogate în stări sufletești, încât vor juca mai târziu un rol pe care l-am putea denumi excesiv (dacă nu recunoaștem importanța stărilor sufletești) în formarea identității noastre. Nu prin ceea ce am făcut, ci prin intensitatea discretă și invizibilă a ceea ce am trăit: sunt cei mai frumoși ani ai vieții noastre, precum și cei mai profunzi și mai intenși. Nu sunt întotdeauna aceiași.

Căci ceea ce face din cineva o ființă sunt poate mai puțin actele sale publice, cât obiceiurile sale secrete, mai puțin intențiile sale planificate, cât visările sale vagi. Stările noastre sufletești, această parte cea mai secretă din noi înșine, este și cea mai revelatoare. Apropiații noștri o cunosc sau o presimt. Adevărul unei persoane rezidă deseori în stările sale sufletești: de unde rezultă neplăcerea ca alții să ne citească jurnalele intime.”

  (Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

2 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Imagini, Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 3

Culpabilitatea

,,Un apropiat ne cere ajutorul, îl refuzăm pentru că aceasta ne complică viaţa şi pentru că nu pare atât de important. Refuzul nostru este acceptat fără comentarii. Se vede clar că l-am contrariat, poate că l-am supărat. Dar ştim că nu e chiar o grozăvie, că celălalt se poate descurca şi altfel. Doar dacă nu cumva… Scurta schimbare a aprins stările sufleteşti de culpabilitate. Ne întrebăm dacă am făcut bine refuzând. Dacă acest refuz nu este cumva în dezacord cu valorile noastre. Inconfort. Suntem trişti şi pentru că avem sentimentul de a-l fi făcut să sufere, de a fi deteriorat o legătură importantă pentru noi. Decepţie de sine, de a nu fi fost mai disponibil, mai serviabil. Apoi, agasare ca urmare a faptului că nu putem fi mai egoişti: în definitiv, la naiba! Iritaţia împotriva celui care a venit să ne ceară chestia asta: înainte eram liniştiţi, noi n-am cerut nimic! Apoi, revenirea remuşcărilor: dorinţa de a da înapoi şi de a spune da, ca să nu ne mai simţim atât de prost cum ne simţim acum. Deodată, sentimentul de oboseală pricinuit de nevoia de a face toate aceste alegeri, de a lua toate aceste decizii. O mică răbufnire de nelinişte: şi dacă eu însumi aş avea nevoie, într-o zi, să cer ajutorul şi mi s-ar spune nu? Şi dacă aş fi la ananghie şi nu m-ar ajuta nimeni? După o vreme, suntem sătui până în gât de toate aceste ruminaţii, încercăm să trecem la altceva. Să fim serioşi… Doar nu crezi că stările tale sufleteşti vor înceta cât ai bate din palme, doar pentru că aşa ai hotărât?!

Nu, nu se vor opri în felul acesta. Mai cu seamă culpabilitatea, care joacă un rol important în psihismul nostru: acela de a ne constrânge să reexaminăm anumite decizii dăunătoare celorlalţi. Culpabilitatea interpelează conştiinţa noastră morală şi ne forţează să reflectăm: această suferinţă pe care (poate) am declanşat-o, putea fi evitată? Şi în ce fel? Prea puţină culpabilitate face din noi nişte egocentrici. Dar prea multă culpabilitate ne face să devenim bolnăvicios de sensibili. Ne face oare mai buni?

(…) Conştiinţa? Ea nu împiedică niciodată comiterea unui păcat. Împiedică doar să te bucuri în pace de el. (Theodore Dreiser)

(…) Scriitorii au înţeles şi au descris totul cu mult înaintea psihanaliştilor… Freud spunea în această privinţă: Oriunde am fost, un poet fusese înaintea mea. ”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

 

12 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufleteşti – 2


,,(…) ceea ce e tipic pentru stările sufleteşti este amestecul, subtilitatea, sunt stările sufleteşti mixte, în care elementele plăcute se îmbină cu tonalităţile dureroase.

Astfel, în nostalgie, acest caracter mixt este clar descifrabil: acest regret melancolic pentru un lucru revolut asociază în acelaşi timp plăcerea (amintirile agreabile) cu durerea (pentru că sunt revolute). A-ţi aminti, a zâmbi, dar a suferi din pricina amintirii… Nostalgia este îndeajuns de agreabilă pentru a avea dorinţa de a i te consacra, pentru a reveni la ea atât de des, orice s-ar întâmpla. În nostalgie, un strop de tristeţe joacă rolul sării în bucate.

Şi decepţia este tipică pentru o stare sufletească. Ea se întemeiază pe amintirea unei încrederi acordate, care ar trebui să fie plăcută (a acorda încredere ne face bine: aceasta înseamnă că dispunem de legături fiabile), dar care este contaminată de ceea ce a pricinuit decepţia (lipsă sau trădare). Atunci, după amărăciune, urmează tulburarea: decepţia nu este doar o suferinţă emoţională, ci şi o repunere în discuţie a viziunii noastre asupra lumii. Am avut încredere, dar acest lucru nu mai este posibil. În mod ciudat (pentru cei care nu cunosc stările sufleteşti), decepţia se termină adesea cu un gust dulce-amar: pentru că, într-un anumit fel, este o satisfacţie dureroasă, o certitudine (iar certitudinile ne satisfac mai mult decât îndoielile): Bănuiam eu, ar fi trebuit să bănuiesc… Decepţia este o stare sufletească care ne produce o durere mai întâi violentă, în care emoţiile înving gândurile, apoi trenantă, atunci când muşcătura acestor emoţii lasă locul unor viziuni triste asuprea lumii.”

(Christophe André – Stările sufleteşti – Învăţarea seninătăţii)

Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Colţu cu muzică, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Mirela Pete, Papillon, Robert, Schtiel, Shayna

3 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Să înțelegem stările sufletești – 1

 

,,Stările sufletești s-ar putea defini spunând că sunt conținuturi mentale, conștiente sau inconștiente, ce amestecă stări ale trupului, emoții subtile și gânduri automate și care vor influența majoritatea atitudinilor noastre. În general, nu le acordăm decât o mică atenție și nici nu le consacrăm eforturi, fie ca să le înțelegem, fie ca să le cerem să se pună în slujba noastră. Din fericire, ele fac acest lucru singure, de la sine: rolul și influența lor asupra a ceea ce suntem și facem sunt imense.

Gândiți-vă la influența proastei voastre dispoziții, a necazurilor voastre asupra voastră. Gândiți-vă la furiile voastre, exprimate sau nu, dar atât de adesea disproporționate în raport cu evenimentele imediate: nu provin ele în mod frecvent din ruminația unor stări sufletești de resentiment, de ranchiună, de umilință sau, pur și simplu, de decepție, de neliniște? Stări sufletești frământate în minte de o bucată de vreme și cu atât mai puternice cu cât nu vom fi fost conștienți de ele. Gândiți-vă, de asemenea – stările sufletești nu sunt doar un zbucium! – la forța pe care vi-o pot da elanurile și entuziasmul vostru, la sprinteneala trupului vostru în zilele de bucurie, la avântul provocat de buna dispoziție.

Stările noastre sufletești sunt mai mult decât niște gânduri sau emoții: sunt amestecul acestora. Nicio emoție nu e lipsită de gândire, niciun gând nu e complet lipsit de amintiri, nicio amintire nu există fără emoție etc. Stările sufletești sunt expresia acestui mare amestec indisociabil a tot ceea ce se petrece în noi și în jurul nostru: amestec de emoții și de gânduri, de trup și de spirit, de în afară și de înăuntru, de prezent și de trecut. Acest amestec este în mod evident pe cât de bogat, pe atât de complicat: impur, unic, labil, reînceput mereu, niciodată exact același. Ca valurile mării…

Stările sufletești nu sunt doar o acumulare de idei, de emoții sau de senzații, ci și o construcție originală: fuziunea, sinteza pe care o efectuăm în mod automat între înăuntru (starea trupului și viziunea asupra lumii) și afară (reactivitate față de ceea ce ni se întâmplă: suntem mișcați de evenimente).  Stările sufletești sunt un fenomen fizic unificator: leagă trecutul, prezentul și viitorul într-un sentiment de coerență și de destin. Ele sunt ca lichidul conducător de electricitate: grație lor, totul se încinge și totul se limpezește, resimțim inspirație sau amenințare, suferințele noastre se domolesc încetișor sau se intensifică în mod excesiv.”

,, (…) stările sufletești există în permanență, fără intervenția noastră voluntară. Suntem mai mult sau mai puțin conștienți în mod clar de acestea și, în orice caz, ele sunt mereu accesibile eforturilor noastre de introspecție.

(…) Ca un buletin meteorologic psihic, stările noastre sufletești sunt un climat mental, frumos sau posomorât, uneori stabil pentru mai multe zile, alteori schimbător de mai multe ori într-o zi…”

,,Altă caracteristică a stărilor sufletești: remanența lor. Remanența este persistența parțială a unui fenomen după dispariția cauzei sale. În esență, stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau declanșat. Odată cu ele există și un frecvent fenomen de resurgență: reapariția lor, analizată cu mii de subtilități la distanță de zile sau de ani, face farmecul romanelor lui Marcel Proust: Doar un moment al trecutului? Poate că mult mai mult; ceva care, comun trecutului și prezentului, este cu mult mai esențial decât ele două.

Stările sufletești sunt urma faptelor și a gesturilor noastre, toate interstițiile prin care trecutul nostru, sau așteptările noastre, iau loc la masa prezentului. Este tot ce rămâne în noi după ce a trecut trenul vieții.

(…) Există numeroase moduri de a-ți apropia stările sufletești. Deseori, trebuie să te oprești. Să te oprești din ceea ce ești în curs să faci: din a munci, din a alerga, din a înjura întreaga lume… Stările noastre sufletești sunt întotdeauna acolo, un zgomot de fond. Te oprești și asculți, așa cum facem în pădure atunci când ne oprim din mers și ciulim urechile: auzim atunci vântul, copacii, păsările, tot freamătul pădurii. La început, e de ajuns pur și simplu să ne oprim și să observăm ce murmură în noi. Apoi, vrem să mergem puțin mai departe: în acest caz, va trebui să învățăm să ascultăm și să observăm mai bine stările noastre sufletești, de exemplu, prin meditație sau prin scrisul despre sine.

(…) În meditația zen există o frumoasă metaforă, cea a cascadei: fiecare dintre noi își poate observa stările sufletești chiar rămânând foarte aproape de ele, asemenea cuiva care se plimbă și care s-a strecurat în spatele cascadei și se găsește în mod provizoriu la adăpost între stânci și torentul ce se prăbușește – puțin ud, puțin tremurând, dar apărat și privilegiat. Unul dintre obiectivele meditației denumită pe deplin conștientă este, astfel, acela de a sta o clipă deoparte și de a-ți vedea trecând stările sufletești, de a ți le descompune, de a ți le înțelege. Dar fără să încerci să oprești torentul: cine și-ar pune în gând să oprească apa unei cascade?”

(Christophe André – Stările sufletești – Învățarea seninătății)

Recomandări: Atlantisra, Bibliodeva, Child again, Colțu cu muzică, G1b2i3, George Valah, Ioan Usca, La Fee Blanche, Mirela Pete Schtiel.

10 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești

Stări sufletești

„Stările mele sufletești, ce sunt ele?

Este tot ce înțeleg atunci când mă extrag din automatismele de zi cu zi, atunci când ies din ,,acțiune” și mă las în voie să observ ce se petrece în mine. Problema este să le observi: o stare sufletească este în continuă mișcare și de aceea li se spune, desigur, ,,stări sufletești”. În engleză se vorbește despre stream of affects: curent, val de afecte.

Stările sufletești sunt ecoul în mine a tot ceea ce sunt în curs de a trăi sau a tot ce am trăit, sau a tot ce nu am trăit, dar mi-ar fi plăcut să trăiesc, sau a tot ce sper să trăiesc. Sunt, de asemenea, tot ceea ce continuă să mi se învârtească în cap după ce mi-am spus: e bine, stop, oprește-te, nu te mai gândi.

Pe scurt, stările sufletești sunt o întreagă lume.”

Christophe André – Stările sufletești – Învățarea seninătății

„Ce e de făcut?
Întâi să uităm tot ce știm… dar nu de tot! Adică lăsăm tot deoparte, mai ales grijile…așa se învață să fii liber…
Apoi, să descoperim din nou tot ceea ce ne înconjoară…așa se deschid ochii
Apoi, încearcă să înțelegi cele ce le vezi, să iubești întregul, nu…particularul, apoi particularul ca făcând parte din întreg… așa se deschide sufletul

Apoi…încep să vină și… tehnicile.” (George Valah)

6 comentarii

Din categoria Psihologie şi pedagogie, Stări sufletești