Am respirat adânc… şi am intrat. Primii paşi i-am făcut cu reţinere, ca şi când monştri acvatici m-ar fi ameninţat… cu ce?
De fapt, nu era nimic. Am privit în sus. Copaci fără limite se legănau în ritmul undelor marine, unduindu-se ameţitor printre razele izolate, ce pătrundeau, uneori, la adâncime mai mare.
Eram pe fundul mării. Mă mişcam prin apă cu mare uşurinţă, respirând, probabil, prin branhii. Corpul îmi era uşor… mai uşor decât în zbor. Aici nu existau riscuri de cădere în gol. Peşterile prin care tocmai trecusem erau luminate destul de bine şi arătau miracole nemaiîntâlnite. Sculpturile apei împodobeau pereţii, cu toată dragostea cristalină pe care aceasta o putea dărui. Acolo nu erau pietre, erau monumente. Să te strecori printre ele devenise un privilegiu al învingătorilor. Al învingătorilor??? Cine a spus asta?
M-am întors la pădure. Nu se vedeau rădăcinile copacilor. Cred că veneau de undeva… din adâncurile pământului. Continuam să-i privesc curioasă pe aceşti giganţi ai mării, neştiuţi de nimeni. Aha… abia acum îmi explicam dragostea ce le-o purtam dintotdeauna. Erau ai mei. Şi eu eram a lor. Aveam aceeaşi respiraţie, aceeaşi frecvenţă, acelaşi… moment.
M-am dus mai departe. Simţeam linişte. Pădurea se întindea pe o suprafaţă foarte mare. Alge creşteau spre vârfuri şi-i împodobeau crengile, oarecum straniu. Am zărit câteva vietăţi despre care nu ştiam nimic. Semănau cu nişte peşti cu…cioc, de toate culorile. Şi… cântau! Crengile emanau şi ele… muzică. Şi uite-aşa, m-au cuprins şi pe mine în trilurile lor cu o sonoritate… acvatică. Muzica apelor. Nu astfel mi-o imaginam. Era cu atât mai originală. La baza trunchiurilor, apa, simţindu-se iubită, împrăştia cristale albe. Am întins mâna să ating unul.
Miros de mare s-a împrăştiat prin cameră. Geamul era deschis. Când m-am apropiat, am zărit crengile EI, retrăgându-se lin spre apă. Îmi lăsase pe pervaz un diamant dintre cele şlefuite de iubirea apei.
Parfumul vine de la Mirela.
Au scris:
http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure.html
http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure-poveste-parfumata-intre-bloggeri/
Max Peter
http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/10/parfumul-roadelor-toamnei-poveste.html
Gina
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/10/coboara-toamna.html
Shayna
http://lunapatrata.wordpress.com/2011/10/08/padure-padure-nebuna/
Rokssana
http://rokssana.wordpress.com/2011/10/08/cand-intru-in-padure/
Gabi
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/10/08/povestea-parfumata-a-plimbarilor-prin-padure/
October Cat
http://octocat.org/2011/10/plimbare-prin-padure-cu-iz-de-parfum/
http://verovers.wordpress.com/2011/09/12/nesfarsita-cale/
http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/10/pe-carari-tomnatice-prin-padure.html
http://www.blogulucimpoca.ro/personale/acopera-mi-inima-cu-ceva/
Invitaţi: Alice, Alt cer senin, Atlantisra, Androxa, Ana, Carla, Carmen, Carmen Amza, Daurel, Gabriela Elena, George, Incertitudini, Ioan Usca, Lolita, My heart to your heart, Paporniţa, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Sara, Shayna.
Pingback: Plimbare parfumată prin pădure. Poveste parfumată între bloggeri « Mirela Pete. Blog
Povestea ta parfumata e un vis frumos.
ApreciazăApreciază
De data asta nu prea reuşit.
ApreciazăApreciază
Pingback: Povestea parfumata a plimbarilor prin pădure « my heart to your heart
Pingback: cand intru in padure « Rokssana's Blog
Pingback: Avantaje « Ioan Usca
Pingback: pentru că e concert Scorpions… | Ţara vorbelor în vânt
Pingback: Toamna in imagini si muzica « Supravietuitor's Blog
ihmmm…frumoase vise ai tu 🙂
ApreciazăApreciază
Vi le dau şi vouă.
ApreciazăApreciază
Pingback: Din studenţie… « Gabriela Elena
Pingback: Padure, padure nebuna… « lunapatrata
Aromele de vis sunt specialitatatea mea… cum ar putea sa nu imi placa?
ApreciazăApreciază
Am fost şi prin visele tale…
ApreciazăApreciază
Imaginaţia ta debordantă e dublată de un talent pe măsură! Mă bucur de fiecare dată să citesc. Splendid!
O zi frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur şi eu de bucuria produsă!
Zi liniştită.
ApreciazăApreciază
Pingback: Otero « schtiel
Degeaba spui că nu ţi-a reuşit, scrii foarte frumos!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc. Mă gândeam la ce ar spune ,,criticii”. Undeva lipseşte logica, altundeva mai era de descris…
Dar nu doresc decât să transmit sentimente. Atât.
Zile liniştite!
ApreciazăApreciază
Ce frumos ați descris aici întâlnirea cu pădurea!… „Erau ai mei. Şi eu eram a lor. Aveam aceeaşi respiraţie, aceeaşi frecvenţă, acelaşi… moment. ” }mi place mult aroma de vis a pădurii descrise!
O seară frumoasă vă doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Mică Prinţesă.
Cred c-ai avut inspiraţie la olimpiadă, nu?
Linişte îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Pingback: Nesfârşita cale… « VeroVers
destul de interesant!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Mirosul de mare sarata si crengile ei au ajuns pana la mine! Am venit sa le ating diafanul! Felicitari pentru incursiune!
Iti doresc o saptamana de vis pe carari tomnatice! 🙂
ApreciazăApreciază
Înseamnă că am reuşit să scot pădurea din apă.
Să fie!
ApreciazăApreciază
am mers impreuna cateva clipe sa cunosc padurea acvatica cu al sau parfum…
foarte frumos, chiar daca-i in vis! 😉
ApreciazăApreciază
Poate o fi adevărat undeva… cândva…
ApreciazăApreciază
Te invit la o alta plimbare! http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/10/pe-carari-tomnatice-prin-padure.html
ApreciazăApreciază
Mulţumesc. Am stat prea mult în casă.
ApreciazăApreciază
Niciodată nu-i prea târziu ! Scrii foarte frumos !
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, de asemenea şi tu.
ApreciazăApreciază
Pingback: O zi în pădure | Per aspera ad astra
Pingback: Viața de sclav pe domeniul ministrului Funeriu mă duce cu gândul la o PLIMBARE PARFUMATĂ LA MARGINEA PĂDURII « Dictatura justitiei
Putem lua o farama din visele tale? 🙂
ApreciazăApreciază
Toate visele mele sunt libere… pentru a fi preluate.
ApreciazăApreciază