Semnătura mea parfumată (II)

Mereu m-am întrebat cum miroase cedrul, deși știam. Probabil că o analiză intuitivă a cuvântului, a sunetelor sale, a găsit frecvența undelor materializate în real.

Am crescut cu el, m-am jucat printre crengile sale, mi-am dat cu ceara sa pe mâini, ca să miros frumos, am făcut ceai din mugurii săi și mi-am umplut viața cu energia sa puternică, de ascensiune.

Dar cuvântul… sensul său emoțional – le-am descoperit în existențe străvechi ale neamului meu de femei, asemănătoare cu Fefeleaga. Da. Femei puternice, silite să muncească și să întrețină familii cu tații plecați la război, cu puterea dată de iubire și de iubire de viață. Femei înfrățite cu cai de povară – asemenea lor și ele. De o dârzenie ca a ființelor mitice care au colindat Pământul… Supuse pământului care le hrănea copiii. Blânde cu nepoții intrați în inimile lor. De neînfrânt în fața soldaților rătăciți pe pământurile lor. Perseverente până la Dumnezeu. Curioase în fața misterelor vieții omenești dar și a plantelor și animalelor. Recunoscătoare pentru fiecare firimitură de pâine ori bucată de mămăligă ce le hrănea copiii. Senine pentru fiecare rază de soare ce le creștea porumbul și iarba din fânețe… Uimite de fiecare picătură de ploaie ce le uda recoltele și le transforma în energie vitală. Credincioase soților plecați. Penelope răbdătoare, țesând povești în gherghefuri. Mame planetare identificate cu Geea. Necuprinse. În expansiune…

Femeile care mă susțin și m-au susținut cu existențele lor integrate în a mea. Toate, imense, intense, pure, curajoase, stăpâne ale vieții lor, blânde, vulnerabile, angelice…

Ele și cedrii necunoscuți ai pădurilor lor. Doar ele și cedrii. Alergând cu lupii și caii…

Mă înclin în fața sufletelor lor! În fața sufletului meu!

Mă înclin în fața cedrului din mine!

Trăire conștientă

Să avem curajul de a nu fi la fel ca ceilalți!

Aici și acum

Totul există, pentru că noi existăm.

Covishima 3

COVISHIMA EP. 3 – Frauda

Covishima – ep. 2

COVISHIMA EP. 2 – Adevarul despre o minciuna

https://rumble.com/vt5d9a-covishima-ep.-2-adevarul-despre-o-minciuna.html

Covishima – investigații OCHR

COVISHIMA EP. 1 – Conspirația este mai mare decât pare.

Bilanț – pentru că așa face toată lumea!

Trecu și 2021.

Sunt tot aici, încă. Dar nu mai știu să folosesc blogul. M-am gândit să-i fac o revizuire, să șterg postări, să șterg categorii, să repar… dar folosesc timp aiurea făcând asta. Și tot eu sunt cea care s-a schimbat! Ca să vezi! M-am obișnuit cu emoticoanele și nu le am!

Am recitit unele postări (nu prea multe) și voiam să le șterg, pentru că mi-am schimbat și modul de gândire. Dar, cum chiar eu ocolesc în cercuri largi minciuna și ar trebui, în plus, să fac modificări mari, le-am lăsat acolo, poate chiar ca să văd (să-mi amintesc) diferența dintre cea dinainte și cea de acum.

Încă analizez dacă am pus bine virgulele. Mi-a rămas programul de atenționare al unora, că e vai de virgulele mele! Deh! Reguli care inhibă.

Așadar, vă salut în ultima zi, pentru a începe de la un alt zero!

Din scrisori – 54

 

După ce ai trecut Rubiconul, dar ,,se întâmplă” să cazi, ai impresia că trebuie s-o iei de la început. Dar nu e așa. Orice pas înainte anulează nivelurile inferioare. O iei de la început, dar de la un alt ,,zero”. E fain când ești curios să vezi ce aventură urmează… Și îi ai cu tine pe ,,maeștri” care te-au definit și pe care îi ai în ființa ta. Orice eșec e un pas înainte. Niciodată nu ești singur, pentru că suntem interconectați la tot și la toate. Iluzia că ai fi singur, dă în Alzheimer. Dar nu ești niciodată singur. Și nu există moarte. Deci, nu putem da înapoi. Expansiune.

Din scrisori – 53

Observarea gândurilor e un proces absolut fascinant. Am putea zice că și observarea stărilor, a emoțiilor.
Mai departe nu știu.

 

„Emoţiile nu sunt reacţii la lume; ele sunt construcţii ale lumii ai căror autori suntem. „(Lisa Barrett)

 

Cel mai mult îmi place călătoria interioară.

Tot ce e în/din exterior e finit.

 

Prostia e nepărtinitoare: e de ambele părți! 🤓🤗
Al treilea câștigă… experiență.

 

Cândva, cineva îmi spunea că se împuținează din ce în ce mai mult cei cu care mai poate discuta. De cele mai multe ori, să fii prea clar în gândire, prea conștient de tine însuți, prea inteligent, prea logic, prea rațional… te lasă singur. Dacă ești flower power, te iubește toată lumea, desigur. Și poate vei pluti pe tărâmurile abundenței fără sfârșit… Doar că… imaginea e falsă.

 

Frica naște monștri. Și „boli”.

Din scrisori – 52

 

Cât de închiși pot fi oamenii în propriile sisteme? Unii sunt blocați rău de tot… Alții sunt superinteligenți, dar blocați… Alții sunt simpli, dar în expansiune… Dincolo de toate aparențele, suntem blocați, nu ne naștem deblocați, decât, cine știe prin ce ,,minune” de renaștere. Și tot căutăm să ne deblocăm!… Când vom reuși? Blocați sunt și cei care ne vor sclavi în planul lor, dar ei sunt paralizați deja, de dependența puterii. Fie-le țărâna ușoară! Cum ar zice o prietenă: ,,Hai cu telenovelele!” 

Din scrisori – 51

Există oameni care manifestă atâta adâncime (Nu știu cum să o numesc – nu aș numi-o „energie”), încât îți impregnează amintirile cu ei cu trăiri intense, care te fac să zâmbești interior, de câte ori le rememorezi. Desigur că e și o rezonanță, pe acolo. Nu mă refer la oamenii cei mai apropiați.

Din scrisori – 50

Ce înseamnă să fii femeie? Există o definiție? Există o stare? Un aspect? O ,,boală”😁? Un rol? Un joc de rol? O mare fandoseală? Un zâmbet languros și o privire captivantă? O… minciună? Așteptarea altora de a vedea la tine o listă cu însușiri? Așteptările de a respecta tradiții?
Eu sunt ceea ce sunt. Poate o să devin un holisticrom.🤓

Din scrisori – 49

Despre atitudinea de victimă.
Știam, citisem, conștientizasem. Dar am ieșit destul de greu din ea, zic eu. Abia atunci când o prietenă m-a atenționat, într-un caz real, concret, petrecut în acel timp. Atunci mi-am îndreptat spatele și mi-am liniștit sufletul în fața persoanei care mă voia victimă și totul s-a schimbat. S-a schimbat atitudinea acelei persoane, față de mine.
Unul dintre motivele pentru care ne mâncăm unii pe alții.
Nu fiți victime! De preferat, nici agresori! 😀

Din scrisori – 48

Dragul meu Vis,

 

Mă gândesc că nu îmi plac regulile, deși le cam respect. Încă nu am destulă încredere în mine, ca să nu fac asta.
Există câteva reguli, de bun simț. Aș pune respectul, asumarea, poate, bunăvoința…
Grupurile în care se enunță prea multe reguli, devin suspecte. Așa și cu legile.

Din scrisori – 47

 

În toată nebunia asta, de stres, lipsă de încredere, suspiciune la orice pas, vești voit negative și fioroase, văicăreli peste văicăreli (de parcă se termină lumea – Și ce dacă?), frică accentuată din ce în ce mai mult și altele, observi că există oameni (și te minunezi) care te ajută necondiționat (Ei, aș!), te învață, îți deschid mintea , unii îți deschid chiar și sufletul . Da, există! Și când începem să observăm, ni se schimbă și realitatea. După nivelul atenției, al observației, al gândurilor. Încercați! 

Din scrisori – 46

Dragul meu Vis,

Uneori, timpul trece atât de repede, încât nu reușești să (te)mai și gândești. E și asta o nevoie: nevoia de gândire. Seamănă mult cu nevoia de comunicare, dar în alt sens.
Unde trebuie să ajungem?

Aiureli care ne consumă

 

Pierdem atât de mult timp creându-ne frici noi și alimentându-le pe cele vechi!… Și apoi căutăm metode și tehnici de liniștire a minții și deblocare a canalelor energetice. Ca să nu mai vorbim de lighioanele extraterestre/extradimensionale/parareale și altele, care se lipesc de noi și ne sug energia… Și noi trebuie să le iubim, că numai așa le putem învinge sau ne putem elibera. Și dacă la toate astea se mai adaugă și chestiile de psihotronică ce zboară prin aer și prin capetele noastre, manipulate deja, avem o imagine posibilă a ceea ce suntem. Asta dacă nu zburdăm pe câmpii cu fluturi roz și floricele îmbătătoare.
A, dar să nu uităm de puterea ce zace în noi, putere care, odată activată, ne poate face nemuritori.
Am omis ceva? 😉

Buclă

 

Suntem prinși într-o buclă temporală?
Zilele curg la fel, cu dorința de „mai mult timp pentru mine „. Conștientizările se repetă, după aceleași greșeli sau evenimente. Mereu speri că următoarea dată vei schimba ceva sau vei face lucrurile mai bine. Cunoști toți pașii schimbării însă, în momentul decisiv, faci aceeași greșeală. Și iar speri că vei reuși, și iar te acuzi și uiți că ești o persoană importantă, tu pentru tine. Și iar…

Perspective

 

Uneori, accepți felul în care te văd ceilalți. E perspectiva lor, ce conține informațiile pe care ei le pot accesa. Și îți transformi propria perspectivă într-una combinată. O îmbogățești, zâmbești…

Fără frici

 

Eliminarea oricărei stări de frică (de ORICE) ne poate schimba percepția asupra a tot ceea ce cunoaștem. Și atunci, și noi ne vom transforma în ceea ce nu credeam că e posibil.
Compasiunea față de cei care ne fac rău, dezintegrează răul, nu pentru că răul nu ar continua să se manifeste, ci pentru că, pentru noi, nu mai înseamnă nimic. Ori, răul nu vrea să fie NIMIC.  E în constelația megalomaniei. 

Zâmbește!

 

Atitudinea (aici, zâmbetul) poate determina starea psihică.

Zâmbește, chiar dacă nu-ți vine!

Din scrisori – 45

Dragu meu Vis,

 

În căutarea relațiilor cu oameni inteligenți, uităm că inteligența emoțională se oprește la vârsta la care omul cu un IQ ridicat a avut un grav conflict emoțional. Și o să ne întrebăm de ce relația nu merge. Pentru că, unii dintre noi rămân copii, la vârste foarte fragede, ca nivel de EQ, în ciuda lui ,,high IQ” . Și cum ar putea un copil să își asume responsabilitatea unei relații? Și ne trezim singuri, în esența noastră nemuritoare. Și, de un infinit de ori, o luăm de la capăt sperând să ne regăsim.

Relația mea cu tine s-a construit, cum zicea un prieten, ,,bit cu bit” și, deși e virtuală, biții o întăresc în mental și emoțional.

Credeți?

Dacă Universul este un organism macro, ne-ar ajuta asta să fim mai responsabili pentru viețile noastre ca… celule? Ne-ar ajuta să ne iubim mai mult pe noi înșine, ca fiind părți din propriul organism?
Poate că chiar așa este. Și atunci, ura pe care o avem pentru propriile ființe ar trebui transformată în iubire (orice o fi însemnând ea).
Analizând în profunzime, putem vedea că ne sabotăm pe noi înșine atât de des și atât de intens!… De ce oare? Ce ne lipsește pentru a ne opri din autodistrugere?
Cine o să-mi spună că se iubește pe sine… să se mai gândească…
Devalorizări, autodevalorizări, îngrijorări, temeri, frici adânci, percepții de neschimbat, principii, morală etc. etc. etc….

La mulți ani, Innerspace! (cu întârziere)

Apelul

M-a sunat iar. Credeam că s-a ascuns, că îi e teamă. Dar nu. Se retrăsese doar, în cealaltă parte(emisfera dreaptă). Acolo nu mai era plin de numere și adrese. Acolo putea zbura, putea mirosi florile și putea dansa. Din când în când, se duce acolo, ca să mai iasă din gânduri.Știi, eu stau în partea stângă, sunt mai… rațional. Eu am uitat valsul, am uitat râsul și… aproape că am uitat iubirea.
Dar… m-a sunat! Și-a aruncat înspre mine o floare de cireș. De ce de cireș? Nu știu. Pentru că ea e o poveste. Și toate poveștile sunt de iubire.
Am vrut și eu să îi dau ceva, ceva real, ceva adevărat, ceva ce ar putea folosi pentru totdeauna. I-am dat o formulă, pentru că, știi, pentru orice există o formulă. Chiar și pentru iubire. Da. Nu știai? Iubirea e o grămadă de dependențe afective. Și eu sunt dependent… de apelul său. Acum, eu formez numărul și ea răspunde. Ea, floarea de cireș din interiorul numerelor-gânduri – din mine.
– Alo?…

Din scrisori – 44

Dragul meu Vis,

După ce reușești să treci Rubiconul, întorci capul și rămâi uimit să constați cât de mult se mint oamenii pe ei înșiși. Ce înseamnă asta? Înseamnă multă asumare, multă sinceritate cu sine, integritate, deschidere…
Oamenii se mint pe ei înșiși, ca să își înăbușe rănile emoționale pe care le-au dobândit în diferite situații, cel mai mult în copilărie. Răni pe care nu le conștientizează și le acoperă cu multe straturi de minciuni, care să dea valoare persoanei, să atragă atenție, iubire, integrare în grup etc.
Și, după ce reușești să treci Rubiconul, ai toate șansele să ieși/ să fii scos din grupuri. Pentru că tulburi apele minciunilor și asta doare, asta trezește…
Vă invit să treceți Rubiconul. Dincolo începe viața – aceea de suveran al propriei vieți. Fără „victimă, vinovat, salvator” , fără minciuni, fără slăbiciuni…

Din scrisori – 43

Dragul meu Vis,

 

Se întâmplă atâtea ,,urâțenii” în lume, poate chiar cu scopul de a ne deturna de la condiția noastră de suverani asupra propriilor vieți, încât orice scop ,,măreț” pe care ni l-am propus își pierde din însemnătate iar noi coborâm la condiția de sclavi dezamăgiți de orice și, în special, de propriile vieți.
Cred că ,,programul” de deturnare este acela de a ne face să credem că suntem neînsemnați ca ființe, să ne târâm sufletele prin noroiul așternut cu intenție, să vedem doar tina de la picioare, să ținem capul aplecat spre mizeria sistemului.
Dar, scopul nostru aici este de ființe suverane, care își creează propriile vieți, care zâmbesc la străduințele celor fără ,,suflet” de a ne trage în jos, cu orice preț.
Avem puterea de a ne schimba gândurile și stările, avem puterea de a ne scutura de orice ,,entitate” parazită, avem puterea de a iubi orice poartă viața, avem puterea de a ne iubi unii pe alții, avem puterea de a ne crea viețile.
Vedem? Deschidem ochii?
Jelim în continuare, ne autocompătimim, ne învinuim și autoînvinuim? Ne devalorizăm și autodevalorizăm la nesfârșit? Purtăm la nesfârșit poverile strămoșilor?
Avem puterea de a fi. La fel cum natura are puterea de a-și reveni, în mod miraculos, dacă nu ar mai fi ,,oameni” care să o distrugă. Dar noi avem puterea de a fi, indiferent de condiții.

Din scrisori – 42

Dragul meu Vis,

 

Eu sunt zâmbetul interior al frumuseții și fericirii mele, reflectat în prosperitatea mea, în iubirea mea și în timpul meu.
Celebrez viața, fără să simt rușine.
Sunt în prezență.

Din scrisori – 41

Dragul meu Vis,

De la un moment dat, când depășim entropia, începem să interpretăm roluri (precum zice și Visătorul din ,,Tehnologia Visătorului”). Nu să jucăm teatru, ci să interpretăm ceea ce avem de interpretat. De ce? Pentru că, dincolo de Matrix, viața este altfel, dar suntem aici și acum și ne adaptăm la lumea creată. De aceea, ar fi bine să conștientizăm lumea pe care ne-am creat-o, dacă vrem să o schimbăm. Ce înseamnă asta? Înseamnă să ducem propria schimbare până la nivelul de a nu mai intra în reacție. Să jucăm rolul, dar fără reacții (emoționale, desigur). Cam greu, nu?

Poate că e mai greu când în lumea nou creată apar personaje din ,,next level”. Cum e acolo? O să aflu!
Și pentru toate astea e necesară observarea (interioară și exterioară) și crearea unei stări de integritate. Și…

 

Din scrisori – 40

Dragul meu Vis,

Am citit spusele lui Tibi Ușeriu, tocmai când mă gândeam la sensul vieții pe acest pământ. Nu glumesc.
Toată viața e o luptă inutilă: pentru un trai decent/bun, pentru plăceri fizice sau, mai nou, pentru dezvoltarea spirituală.
Inițial, am luptat ca să nu murim de foame, pentru supraviețuire. Apoi, am descoperit că simțurilor le place să fie stimulate și am creat pentru a le stimula. Unii au descoperit stimularea mentală ca o nouă provocare. Alții au descoperit că inima ,,vorbește”. Alții au descoperit viața de apoi și lupta pentru mântuire. Pe tema asta au apărut tot felul de căi ,,spirituale”/religioase.
Pe toate temele astea, alții s-au gândit că ar fi fain să ne manipuleze: manipulare prin stimularea plăcerilor, manipulare sentimentală, manipulare mentală… pentru ca ei să obțină putere. La ce naiba le folosește? Tot pentru plăceri? Că spiritual nu poate fi! Fie ele și plăceri de încărcare energetică, cu energia noastră emoțională, corporală sau mentală. Iar dacă au nevoie de asta, ca să supraviețuiască… ce trist pentru ei! Cât de slabi sunt și la ce nivel inferior de dezvoltare!…
Așadar, ce sens au fricile noastre? Trăim doar ca să ne eliberăm de frici? Trăim doar pentru plăceri? Trăim cu speranța că vom ajunge undeva unde lumina și iubirea ne vor înconjura și noi vom pluti fericiți și veșnici?
E trist că s-au descoperit atâtea lucruri, dar nu ni se dă acces, ca să rămânem niște animale îndobitocite, care se rănesc reciproc și încearcă să supraviețuiască…
Suntem în balonul lui ,,a avea” și uneori, mai zburăm și cu ,,a fi”.
Oare nu ar trebui să facem tot ce visăm, pentru că altfel nimic nu are sens? Și când vom atinge visul, vom fi goi și vom alerga după alt vis? Nu cumva, nu avem nimic de pierdut? Nu cumva, nu avem nimic de câștigat?
Pace.

Din scrisori – 39

Dragul meu Vis,

Ce interesant e să ai un maestru/profesor, pe care să nu îl vezi niciodată, să nu știi cum îl cheamă, dar să-l cunoști atât de bine prin intermediul cuvintelor cu suflet! Cam asta ar fi și relația cu Dumnezeu, nu? Dar la alt nivel…
Relația maestru – ucenic e o relație specială. Augusto Cury spunea ceva de genul: ,,Să nu uiți niciodată că voi lua un pic din ființa ta, în propria mea ființă!”

Din scrisori – 38

Dragul meu Vis,

Ne rănim reciproc, adesea, din cauza percepțiilor subiective. Privim din unghiuri diferite și, fără să vrem, le transformăm în săgeți. Poate ar fi altfel dacă am transforma unghiurile în cercuri. Am aluneca pe marginile lor și ne-am întâlni în același punct.

Din scrisori – 37

Dragul meu Vis,

Cum se dezvoltă voința?
– prin/din suferință;
– după nașterea unei pasiuni/ a unui vis, pentru împlinirea ei/lui (motivația).
Există și o cale mai ușoară, aceea a perseverenței – puțin câte puțin – care nu produce suferință, dar cere răbdare.
Voința înseamnă, cumva, învingerea simțurilor (plăcerilor) și e necesară finalizării. Altfel, am rămâne la stadiul de vierme sau mai rău.
Cine reușește să combine iubirea cu voința – ce rezultat fantastic!

Din scrisori – 36

Dragul meu Vis,

Uneori sau deseori, trăim situații în care, din prea multă bunăvoință sau dintr-o nevoie de comunicare sau din dorința de a ne face plăcuți, de a obține atenție, încercăm să legăm conversații cu diferite persoane. Poate că acele persoane înseamnă ceva pentru noi, poate că vrem doar să le facem să se simtă mai bine. Și se întâmplă ca, în entuziasmul nostru de a comunica, fie să fim repeziți cu enervare, fie să fim expediați politicos, fie să fim tratați cu indiferență.

Puterea de a înțelege respingerea, la nivel emoțional, nu se obține chiar ușor. Puterea de a percepe lucrurile altfel decât din prisma proprie, iarăși, nu e chiar la îndemâna oricui și necesită o vindecare cât mai adâncă a rănilor anterioare.
Prezența observatorului din noi ne poate salva, ca de fiecare dată. Ar mai fi nevoie de un motiv sau un sens.

Din scrisori – 35

Dragul meu Vis,

În lipsa iubirii nimic nu are sens: nici plăcerile simțurilor, nici plăcerile minții, nici iubirea față de tine însuți. Și nu mai cred nicio teorie. Nici măcar pe aceea că gândurile și stările ne determină evenimentele. Și fără ultima, ce mai rămâne?

Muzica.

Din scrisori – 34

Dragul meu Vis,

Încet, încet, am început să conștientizez cine ești.

În fiecare secundă se schimbă punctul de reper din care facem parte. Deci, în fiecare secundă se schimbă poziția noastră în sistemul solar, în galaxie, în univers… Ce importanță mai are că se schimbă un an? Adică, în fiecare secundă (ca reper de percepție) începem din nou să existăm. Fiecare secundă a vieții noastre trebuie celebrată ca începutul unui nou an. Ceva mai moderat, desigur. Fără ucidere de vietăți datorită petardelor și artificiilor (deși sunt frumoase).

În fiecare secundă ar trebui să celebrăm viața și iubirea, în mod conștient. Acest lucru poate schimba totul. Ne poate face să Vedem.

Și atunci când gânduri de neliniște ne cuprind, e de ajuns să ne amintim că viața este o continuă celebrare, indiferent ce percepem că ni s-ar putea întâmpla. Sigur că e greu de ieșit din sistemul apocaliptic al minților noastre, dar fiecare pas de conștientizare duce mai departe.

Celebrați în mod conștient VIAȚA!

Psihologia femeii agresate fizic și psihic, mentalitatea societății și atitudinea de victimă

E mult timp de când mă gândesc la acest lucru. Vine o vreme când se produc schimbări de paradigmă, desigur, după îndelungate sau intense acumulări cantitative de elemente necesare evoluției, considerând că se produce o evoluție și nu o involuție.

Cum începe? Presupunem că e vorba de femeia căsătorită cu un agresor. Victima se căsătorește din iubire, cu o persoană pe care o vede ca fiind diferită de ceilalți, are ceva în plus, îi place. Până la prima palmă. Îl iartă, pentru că îl înțelege, se consideră, deja, vinovată. Agresorul e atras ca muștele de miere, de victimă și de atitudinea ei. Intră în cercul vicios. Ea plânge, suferă, el simte plăcere pentru asta: probabil că îl face să se simtă puternic și ,,bărbat”. Apoi vine ,,împăcarea”, deh din iubire, ce nu face victima pentru a-și satisface agresorul? E fericită crezând că iubirea schimbă oamenii, îi face mai buni. Până la următoarea palmă.
Agresiunile se repetă, deja au devenit obișnuință. Agresorul consideră ca fiind normal ceea ce face. Victima suferă în tăcere. Se retrage în sine din ce în ce mai mult. Nu consideră normal. Realizează că iubirea nu a schimbat nimic, că a aruncat perle în noroi. Apar umbrele: neîncrederea în sine, se întreabă de ce nu poate avea parte de iubire, se consideră urâtă, slută, proastă, rea(!), un accident al naturii, un parazit etc. Agresorul are grijă să îi inducă toate astea sistematic. Poate că realizează ce a creat, poate nu. Cercul se învârtește la fel. Victima ia și pumni în cap, în stomac, uneori în ochi, alteori, agresorul o atacă având bocancii în picioare, după ce a pus-o la pământ…

Societatea – mentalitatea – nu s-a schimbat nici acum prea mult: victima e vinovată. De ce stă cu el? De ce nu spune? O merită, dă-o dracu’ , e rea de gură, e… în toate felurile, doar așa spune agresorul, care se transformă în victimă, în ochii prietenilor de la cârciumă. Cu câtă plăcere reacționează câteodată ,,hienele”! Sunt fericite că au judecat corect, că au pe cine judeca, că au cui da ,,sfaturi”. Poate chiar primesc rolul de ,,salvator”, cine știe!

Victima se închide și mai mult în ea. Intră în noaptea neagră a sufletului. Totul s-a spulberat: iubirea, aprecierea, încrederea, plăcerea de a mai trăi. Își dorește din ce în ce mai mult moartea ( a ei sau a lui). Nu vrea să se mai facă ziuă, după nopțile în care își ia pumnii de rigoare, e dată afară din casă/cameră/pat, trimisă în frig să jelească acolo. Poate că e comod rolul acesta. Nu trebuie să mai gândească, să ia decizii, să lupte. A devenit un obiect. Nu vrea să dea ochi cu oamenii. Le simte pofta de sânge. Nu spune nimănui ce i se întâmplă. Îi este rușine. Ba chiar îi ia apărarea agresorului. Doar ea și l-a ales, nu? Are copii de crescut. Uneori, agresorul o amenință că îi omoară.

Atitudinea de victimă îi atrage pe toți: pe colegii de la serviciu, pe șefii victimei, pe… oricine. Aceștia încep să o judece pentru diverse lucruri. Șefii adoră să îi facă observații, eventual să țipe la ea, să o pună la colț.

Cam greu să ieși din cercul ăsta, cam greu să iei o decizie, cam greu să renunți la tot. Dar rămâne o chestiune de viață și de moarte: dacă nu te ucide el, te vei îmbolnăvi sau te vei sinucide… Poate că apar ajutoare, poate că e momentul să ceri ajutor, poate vei găsi prieteni… Poate există viață dincolo de moarte.

SO, KRAV MAGA!

Începi prin a-ți îndrepta spatele, prin a-ți ridica privirea din pământ și a aduce puțin foc în privire. Învață să reacționezi! Învață să ai vise! Învață să te aperi! Agresorii sunt precum câinii din haită: le e teamă dacă îți arăți puterea, dacă le arăți bariera, dacă reacționezi, dacă le arăți până unde se întinde teritoriul lor.
Ești stăpânul propriilor vise, propriilor gânduri și stări!

Din scrisori – 33

Dragul meu Vis,

Am realizat că mult timp, foarte mult timp, nu mi-am permis să visez. Să visez cu adevărat. Mi-am permis doar vise mărunte: să iau la facultate, să am o slujbă bună, să pot trăi din punct de vedere financiar, să întâlnesc iubirea vieții mele (:-D) să am o viață de familie obișnuită( pentru că am avut două vieți de familie urâte, destul de urâte: cea cu părinții și cea cu propria-mi familie). Și atât.

Am realizat că mereu am pus bariere în fața viselor. Nu, mi-am spus, nu se poate așa ceva, eu nu pot avea așa ceva, asta e imposibil după calculele obiective… etc. Singurul lucru care m-a susținut a fost ideea că nimic nu durează veșnic – nici răul. Că trebuie să se termine odată. Și s-a terminat – urât – dar s-a terminat.

Și, deodată, am aterizat într-o zonă în care nu mai fusesem – o zonă liberă de restricții, în afara celor impuse chiar de mine. Încet, la început, am învățat să trăiesc. Apoi am îndrăznit să visez, puțin, foarte puțin. Am văzut că visele se pot împlini. Dar, cu teamă, o teamă înrădăcinată de zeci de ani, de sute – dacă luăm și câmpul morfogenetic în calcul.

Și încă nu am îndrăznit să visez. Dar azi am realizat că am voie să visez, să-mi imaginez, să cred, oricât de nebunește ar fi, oricâte limite ar depăși și oricât de târziu ar fi. De ce nu?

De ce ne interzicem visele? Pentru că nu vrem să suferim. Pentru că nivelul așteptărilor nu trebuie (!!!) să depășească nivelul de dezvoltare (impropriu spus). Pentru că ni s-a impus/indus. Pentru că am plecat capul și a fost mai comod astfel. Pentru că schimbarea ne sperie și așa am fost educați să o percepem (cândva). Pentru că ne e frică! Da. Ne e frică să visăm.

Fiecare va spune: ,,A, nu, eu nu! Eu am visat întotdeauna, eu mi-am permis, eu am avut curaj… ” Oare? Oare? Oare?

Din scrisori – 32

Dragul meu Vis,

Deși nu te-am mai contactat, se pare că tot anul ,,te-am visat”.

Am ajuns la stadiul la care încep să-mi conștientizez gândurile și stările, pentru a-mi crea evenimentele, adică prezentul, viitorul și trecutul.

Azi am avut o conștientizare puternică: am realizat că sunt foarte fericită așa cum sunt acum, că nu sunt dispusă să fac nimic pentru a știrbi fericirea asta, că nu am motive să fiu altfel și că apreciez că am ajuns aici.  Sunt fericită că am ieșit din etapa văicărelilor de orice fel, a autocompătimirii morbide, a viziunilor depresive, a fricilor impuse, induse și autoinduse.

Sunt fericită că am trecut Rubiconul și îi mulțumesc cu sufletul ,Visătorului, pentru asta.

7 ani

7 ani de blogging

Dragul meu Vis,

E o nouă etapă. Celulele sunt reînlocuite în mare parte. Viața pe aici, pe Terra, abia începe. Într-o nouă ipostază. Cea a omului eliberat de multe frici, plăceri, credințe și căderi.

Era o vreme când se tot vehicula pe net expresia ,,Treziți-vă!”. Mă întrebam la ce/de la ce să mă trezesc. Acum îmi e clar că nici aceia nu știau ce spun și ce înseamnă ,,a te trezi”.

Ne schimbăm tot timpul, dacă suntem concentrați pe conștientizări. Am cam aruncat la gunoi multe teorii de genul ,,Nu ești iubit pentru că nu iubești” sau ,,Iubește-te pe tine, ca să fii iubit” etc. etc. etc. Da, e indicat să fii mulțumit cu tine însuți, ca să nu îți creezi conflicte de separare de propria persoană/ființă. Dar, în rest, vorbe goale, nici măcar în vânt.

Nu mai vreau să îmi fie frică de nimic, nu mai vreau să îmi placă nimic, nu mai vreau să cred în nimic și nu mai vreau să cad și să mă ridic. Vreau doar să stau în iarbă, sub un copac, să privesc cerul și să adorm acolo. Atât.

Nu știu ce noutăți a adus wordpress-ul, dar nu mai pot insera un video! Hahaha!

Semnătura mea parfumată (Din povești parfumate)

Cine sunt eu?

M-am întrebat adesea, ca oricine. Ce caut aici? Ce trebuie să fac și ce am făcut, de fapt? De ce sunt eu? Ce rost am? De ce sunt singură, aici, în Univers? Și care e amprenta trecerii mele, pe aici, care e… semnătura mea parfumată?

La început, mi-am făcut semnătura cântând. Nu știam de ce mă fascinează sunetele și vibrația inimii la sunete, dar… emiteam. Eram un emițător nealterat de răutate și urâțenie. Probabil că simțeam că trebuie să mă conectez cu Universul.

Mai târziu, am început să mă semnez cu litere, cu cuvinte, cu scriituri. Era lucrul pe care nu putea să mi-l ia nimeni, pe care îl puteam păstra în minte și în suflet, pentru oricând, pentru orice, pentru oriunde.

Apoi, am învățat să îmi găsesc propria semnătură în liniște, în liniștea minții… și a sufletului. Am experimentat înăuntrul meu, am căutat, mai caut și voi căuta.

Ulterior, am găsit necuvintele în munți: în munții care te iubesc, în munții care îți arată măreția, în munții care te fac să te simți ca acasă, cu familiile de megaliți, în munții care te plimbă pe colinele lor blânde, în munții care te inundă în frumusețe, în munții care te transportă în lumi nevăzute, de basm, în munții care se joacă cu tine făcându-se invizibili și împingându-te cu vântul, uneori chiar făcându-te să zbori…

Da, m-am gândit că asta ar putea fi semnătura mea parfumată: aerul tare al zăpezii, al brazilor plini de rășină, al brândușelor și al altor flori cu arome suave, de munte, al vântului ce le poartă pe toate pe aripile sale. Parfum de munte.

 

La mulți ani, Clubului Condeielor Parfumate! Mirela Pete este creatoarea și gazda acestui frumos club. Aici sunt și celelalte povești.

 

Din scrisori – 31

Dragul meu Vis,

Într-o zi, am întrebat un prieten, ceva. Conversația a decurs cam așa:

,, – Să zicem că îmi găsesc esența,  pot să mă controlez așa cum vreau, îi pot influența și pe cei din jur… tot simt că nu e de ajuns. E ca și cum m-aș descoperi pe mine, universul, singur,  într-un  infinit gol.

Și ce să fac cu mine,  pe aici?

– Păi, ar putea fi mai multe variante. Ai putea …

– să te bosumfli;

– să faci reclamație;

– să dai „back” și să te întorci la nivelul anterior;

– să te plictisești și să reîncepi de la primul nivel – bacterie. Speri că până o să ajungi din nou la ultimul nivel, n-o să mai fie infinitu’ gol;

– să faci cerere să fii mutată într-un univers care are un creator și nu mai e infinitu’ gol;

– să te mulțumești cu ce ai;

– să te reinventezi;

– să schimbi regulile;

– să te trezești din vis și să te duci la lucru;

– să înțelegi de ce bărbații beau.”

Tu ce zici? Ce naiba poți să faci într-un infinit gol?

Fie îmi pun pălăria violet și ies să văd soarele, fie îmi pun colțarii și ies prin zăpezi albastre (risc mare de avalanșe).

😀

Din scrisori – 30

Dragul meu Vis,

Există suflete pereche? – Nu cred.

Există suflete gemene? – Nu cred.

Există suflete compatibile? – Mă îndoiesc și de asta.

Dacă ne suntem oglinzi unii altora, atunci suntem unul singur, deci, suntem singur!

În toată goana asta după regăsire (interioară sau exterioară), constatăm, de fiecare dată, că trebuie să ne obișnuim cu propria singurătate. Doar că ne-am împărțit în miliarde de bucățele, ca să ne dăm iluzia că suntem variate forme de existență. Și noi, de fapt, suntem aceeași entitate/existență, adică, mereu singur!

Urlăm după regăsire, unire, a fi UNUL. Și ce deziluzie când ne vom întâlni cu noi înșine, nimeni altcineva… Ne vom regăsi în UNUL și vom fi, ca întotdeauna, singur! Și în exterior și în interior…  Nu există nimic în afara noastră, la propriu și la figurat.

Am creat sărbătorile, ca să ne fie dor de iluzii.

Am inventat fericirea, ca să alergăm în aceeași direcție.

Am decis să îmi aleg ca oglinzi copacii, vreau să îmi văd prelungirile rădăcinilor și să îmbrățișez cerul din mine… Oricum e singurul! Noroc că e adânc și nu îl pot atinge ușor. Așa că, o să am de umblat (prin mine) sperând că o să dau de altcineva. Și tu ești unul dintre cerurile mele – singure.

Aici e sfârșitul și începutul. Al meu, cel singur și unicul care există.

Intunericul

Cunoasterea Intunericului

In incursiunile mele prin randurile celor care abordeaza invataturile si/sau fenomenele spirituale in mediul virtual romanesc, am observat cateva lucruri care m-au convins ca este cazul sa incep sa scriu pe anumite subiecte specifice. Nu, nu scriu pentru voi cititorilor, nici pentru educarea voastra, nici pentru trezirea voastra. Scriu pentru ca vreau sa le exprim, pentru ca Echilibrul indeamna spre aparitia unor astfel de randuri care abordeaza, pe scurt, Intunericul.

Ce este Intunericul ? In Artele Spirituale, Intunericul a fost definit (printre altele) ca acea parte a Cunoasterii care nu este constienta de Intreg, de conexiunea cu Universul, ci actioneaza intr-un mod rebel si relativ independent, adancindu-se in consecintele unei astfel de abordari limitate. Cu toate ca in multe culturi si religii, Intunericul a devenit o expresie a tot ceea ce inseamna frica, distrugere si suferinta pentru om, sensul initiatic, ezoteric, al Intunericului difera mult de aceasta perspectiva. In ceea…

Vezi articolul original 580 de cuvinte mai mult

Să ne oferim!

În ultima vreme, energiile circulă nebune printre noi, înspre noi, de la noi, înăuntrul nostru… De aceea, raportul cauză-efect se produce cu viteze neașteptate.
Am oferit… am primit, surprinzător de repede, ceva la care mă gândisem. Și iarăși am primit… și încă…
Un prieten îmi spusese cândva, că e necesar să înveți să ceri și să accepți. Ce înseamnă să accepți? E starea de recunoștință, de mulțumire sinceră, de fericire acordată în sensul din care a venit oferta. Adică, să faci un schimb reciproc de energie (ceva ce nu se poate exprima prea bine…). Asta trebuie să facem cu toții: să ne unim în grupuri, să oferim iubire, recunoștință, mulțumiri, gânduri senine… Și s-ar putea să levităm. Adică, în termeni noi, să ne creștem vibrația ajutându-ne reciproc. Glumesc, cu levitația. Aici, deja înseamnă crearea unui câmp antigravitațional sub noi. Și totuși…

Oferiți celor din jur din ființele voastre și vă veți întregi! E atât de simplu…

Din scrisori – 29

Dragul meu Vis,

Era o vreme când existau povești.

Era o vreme când oamenii se țineau de mână și priveau cu emoție stelele nopților luminoase. Și ascultau greierii din lanurile de fân. Sau broaștele orăcăind în preajma apelor. Și se lăsau pătrunși de undele cu miros de flori de câmp amețind în hore de Sânziene.

Era o vreme când iubirea avea alte valențe. Întotdeauna era unică, și, poate, irepetabilă. Atunci când, respectând principii, viața avea mai multă lumină și senin. Atunci când normalitatea era altfel definită.

Era o vreme când oamenii trăiau poveștile, și poate le scriau sau le cântau…

Era o vreme când oamenii se iubeau. Simplu. Și atât.

La mulți ani, ieri, Innerspace!

Dragă Innerspace,

Să știi că te-am iubit!

La mulți ani!

Intervenții… amuzante

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

Din scrisori – 27 (Parfumul dansului)

Dragul meu Vis,

Ce parfum poate avea dansul?

Depinde ce fel de dans… Să fie dansul ploilor? Al vântului? Al razelor de soare, de lumină? Al iubirii? Al tristeții? Al pasiunii? Al tandreții? Al luptei? Al războinicului? Al planetelor?

Da, pe primele patru mi le-aș alege…

Mi-aș alege dansul cu aromă de apă curată, venită direct din ceruri, să purifice totul cu cristalele ei limpezi.

Mi-aș alege dansul cu aromă de vânt, care se rotește vesel, de la încet la sălbatic, și aruncă în neant impuritățile ce nu-i rezonează…

Aș alege dansul razelor, m-aș face lumină și aș chema ființele să iubească. Ar fi parfumul florilor de vară adunate în esențe particulare dar răspândindu-se într-un întreg…

Aș alege și dansul pasiunii, dar i-aș da o aromă puternică și care durează mai puțin… Să nu ucidă…

Aș alege o aromă de flori de vișin și aș dansa-o până ce aș prinde vântul în apele iubirii… Aici și acum.

Ție ți-aș trimite esența dansului întreg, să o împrăștii în dimensiunea ta și să o trimiți prin reflecție, înapoi… în mine. Și atunci, aș mirosi a… primăvară.

Celelalte povești parfumate le găsiți la Mirela în tabel. Următoarea poveste este programată pentru 23 aprilie, după o idee de Ella: Parfumul seducției.

Din scrisori – 26 (Parfumul literelor)

Dragul meu Vis,

,,Lumea se schimbă”

Destul de repede. E de ajuns să te lași în voia Lui Dumnezeu și sincronicitățile răsar la tot pasul. Intenția și primul pas făcut în direcția intenției nasc serii întregi de întâmplări revelatorii sau neașteptate…

Cândva scriam povești pe blogul Mirelei, cu miresme îmbătătoare de mere coapte, de salcâmi, de tei, de copilărie, de iubire, de ploaie… și multe altele. Cândva, trăiam într-o lume total diferită de cea de acum. Timpul era mai diluat, activitățile mai sărace în conținut, stilul de viață se voia unul liniștit, alături de o familie, gândurile și simțirile erau mai limitate și cu o mulțime de principii/restricții pe care le respectam… Dar aveam cuvintele, dincolo de limite, ca unică formulă de evadare din ceea ce era partea urâtă sau limitată a vieții mele…

Privind înapoi, într-o vreme și mai îndepărtată, când adolescența era la graniță cu tinerețea, scriam, scriam, scriam pe caiete pe care le prelucram cu drag, le personalizam, le impregnam cu aromele purității și visurilor de devenire… În acea vreme, a așterne pe hârtie propriu-mi suflet era o trăire premergătoare vremurilor de acum, când sufletul s-a obișnuit să zboare în lumină.

Luam stiloul cu cerneală albastră între degetele subțiri și delicate, dar puternice și începeam să dansez pe hârtia albă creând adesea un balet al mâinii și literelor. Simțeam mirosul de cerneală plutind pe deasupra paginilor cu litere așternute… Îl inspiram ca pe lumina ce îmi trasa pe atunci, un drum anevoios, cu multe piedici. Litere rotunde, ascuțite, dantelate, dansate sau nervoase, pline de iubire sau de melancolie, de tristețe adesea… cu miros de flori de munte, de izvoare, de păduri, de păr în vânt, de aer tare, de zăpadă curată, de copilărie sălbatică, cu zdrelituri, cățărări, jocuri…

Se spune că există o artă și nu doar atât, a literelor, care creează destine, care transformă omul din omidă în fluture, care îi dă aripi de înger și mâini vindecătoare, dacă scrie aceste litere cu propriile sale mâini. Dar pentru asta, trebuie să le găsească, să le așeze în cuvinte pline de iubire, credință, imaginație… Astfel, el va inspira parfumul cernelii și al hârtiei albe, îl va aduce din minte în inimă, va contura pe inimă literele alese și le va trimite apoi în centrul Universului, prin particulele odorifice specifice. care vor atinge în drumul lor planete, sori, comete… Ce stă la baza acestor particule? Te-ai întrebat? Da: e apa și pădurea.

O să construiesc pentru tine litere înflorite cu miros de viorele, brândușe și ghiocei, ca să-ți umpli dimensiunea cu frumos iar tu să creezi cuvinte-inimă și să le împrăștii în curcubeu.

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, care a propus și tema de astăzi. Următoarea temă este ,,Parfumul dansului” și este propusă de Irina Bek Silving, pentru 26 martie.