De ce îmi place liniștea?

Am făcut un experiment.

Întâmplarea a făcut să țin locul unei profesoare, la clasele V-VIII, într-o după amiază.

M-am gândit să le cer copiilor să facă un eseu cu titlul ,,De ce îmi place liniștea?”.

Mulți au cerut să scrie de ce NU le place liniștea! Pentru că le e teamă să rămână singuri; pentru că au frați care le umplu viețile și, în liniște se sperie; pentru că liniștea îi plictisește.

De cealaltă parte, sunt cei care au descoperit liniștea și beneficiile ei. Un copil de clasa a VI-a a descoperit chiar meditația… singur – căutând.

Iată ce au scris câțiva copii de clasa a III-a:

,,Mie îmi place liniștea, pentru că te poți relaxa, nu te dor urechile și poți lucra liniștit…”

,,Și liniștea te face să te controlezi asupra a ceea ce faci. Și energia negativă se transformă în pozitivă…”

,,Liniștea este plăcută, dar dacă nu o respecți, nu te va mai respecta nimeni, deoarece vei fi gălăgios…”

,,Mie îmi place liniștea, deoarece este plăcută, pentru că nu se mai aude niciun sunet și este foarte liniștitor și te poți concentra la diferite lucruri cum ar fi : la test, la probleme etc…. Care conține gândit.”

,,Și liniștea îți face mintea mai calmă, te face să nu mai fi nervos. Și de la liniște o să știi mai multe lucruri…”

,,1. Mie îmi place liniștea, pentru că ești liniștit și ai un moment foarte frumos și poți să te concentrezi la lecții.

2. Mie îmi mai place liniștea, pentru că, dacă ieși de dimineață afară, poți auzi păsările.

3. Mie îmi mai place liniștea, pentru că poți să exersezi diferite sporturi.

4. Mie îmi mai place liniștea, pentru că poți să exersezi să cânți.

5. Liniștea e plăcută pentru că poți să dormi liniștit noaptea.

6. Liniștea mai e plăcută pentru că poți să te joci liniștit afară cu prietenul meu…

7. Liniștea mai e plăcută pentru că poți să te concentrezi la evaluări.

8. Liniștea mai e plăcută pentru că te duci la un magazin și, când vrei să spui că puteți să-mi dați guma aceea și vânzătorul aude…”

,,Liniștea e plăcută, o întâlnim mai rar decât am crezut eu. La muncă nu prea o întâlnești, nici la școală nu prea, dar acasă sigur e. Te așteaptă când nu crezi.

Dimineața, când te trezești, e liniște perfectă. Iei micul dejun, e liniștit și fericit. E liniște. La școală sau la muncă nu e liniște perfectă, nici în timpul orei, nici în pauză, nici în baie nu o găsești. Dar acasă o găsești cu siguranță.

Când mă relaxez seara, nu am somn sau nu am nimic, eu îmi iau un pahar cu lapte și o carte, o citesc și adorm repede ca secunda și încet ca un melc și adorm ca un vițel în liniște și pace…”

 

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Să ne oferim!

În ultima vreme, energiile circulă nebune printre noi, înspre noi, de la noi, înăuntrul nostru… De aceea, raportul cauză-efect se produce cu viteze neașteptate.
Am oferit… am primit, surprinzător de repede, ceva la care mă gândisem. Și iarăși am primit… și încă…
Un prieten îmi spusese cândva, că e necesar să înveți să ceri și să accepți. Ce înseamnă să accepți? E starea de recunoștință, de mulțumire sinceră, de fericire acordată în sensul din care a venit oferta. Adică, să faci un schimb reciproc de energie (ceva ce nu se poate exprima prea bine…). Asta trebuie să facem cu toții: să ne unim în grupuri, să oferim iubire, recunoștință, mulțumiri, gânduri senine… Și s-ar putea să levităm. Adică, în termeni noi, să ne creștem vibrația ajutându-ne reciproc. Glumesc, cu levitația. Aici, deja înseamnă crearea unui câmp antigravitațional sub noi. Și totuși…

Oferiți celor din jur din ființele voastre și vă veți întregi! E atât de simplu…

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 29

Dragul meu Vis,

Era o vreme când existau povești.

Era o vreme când oamenii se țineau de mână și priveau cu emoție stelele nopților luminoase. Și ascultau greierii din lanurile de fân. Sau broaștele orăcăind în preajma apelor. Și se lăsau pătrunși de undele cu miros de flori de câmp amețind în hore de Sânziene.

Era o vreme când iubirea avea alte valențe. Întotdeauna era unică, și, poate, irepetabilă. Atunci când, respectând principii, viața avea mai multă lumină și senin. Atunci când normalitatea era altfel definită.

Era o vreme când oamenii trăiau poveștile, și poate le scriau sau le cântau…

Era o vreme când oamenii se iubeau. Simplu. Și atât.

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita

La mulți ani, ieri, Innerspace!

Dragă Innerspace,

Să știi că te-am iubit!

La mulți ani!

7 comentarii

Din categoria Diverse

Cum sunt afectați copiii noștri de efectul nocebo

Efectul nocebo înseamnă – într-un mod simplu spus – să nu crezi în eficența unui lucru, să ai gânduri negative, să te „aștepți la ce este mai rău”.

Societatea noastră, școala la care merg copiii noștri, parentingul de acasă – toate sunt sub spectrul efectului nocebo mai mult decât au fost vreodată. Copiilor li se spune:

– să fie atenți că se pot îmbolnăvi foarte ușor (ceea ce de multe ori este adevărat, dar cu ce ne ajută să ne fie frică de asta?);

–  că lumea este plină de oameni răi (ceea ce este – din nou – adevărat, dar așa a fost și pe timpul în care noi am fost copii, nu erau mai mulți oameni răi în acele vremuri și totuși nu eram terorizați cu acest aspect); …

Vezi articolul aici

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Psihologie şi pedagogie

Încrederea în ceilalți – Ion Ovidiu Pânișoară

,,Pentru Streep (2014) încrederea reprezintă fundamentul tuturor conexiunilor umane – de la întâlniri întâmplătoare la prietenii și relații intime”. Mai bine spus, încrederea înseamnă baza pe care vom construi o relație cu cel de lângă noi; în lipsa acestei fundații orice relație tinde să se prăbușească mai devreme sau mai târziu.

Ce ne facem însă cu societatea de astăzi care ne transmite prin toate canalele media și prin miturile și poveștile urbane că nu este bine să ai încredere în nimeni, că dacă ai încredere în cineva ești un candidat sigur la rănirea sentimentelor mai devreme sau mai târziu? Unii părinți cred că au învățat bine lecția lipsei de încredere: Emma Sargent (2011, p. 138) povestește o situație bună pentru o reflecție profundă. Un copil (George) era singur la părinți, își respecta tatăl din al cărui cuvânt nu ieșea; relația lor era importantă pentru amândoi. Într-o zi tatăl lui i-a spus să încerce să sară din capul scărilor pentru că el stă la baza acestora și îl va prinde dacă este ceva în neregulă. Copilul era temător pentru că, deși îi plăcea să sară, distanța era mai mare decât cea la care se simțea în siguranță. Totuși, îndemnat de tatăl său (și având încredere că el se află acolo și îl va feri de pericole) și-a făcut curaj și a sărit. Atunci tatăl s-a dat la o parte și l-a lăsat să aterizeze fără ajutor (ceea ce a însemnat și o oarecare lovire). George a fost extrem de confuz și îndurerat; părintele, în schimb, văzându-l așa, i-a replicat: Așa o să înveți să nu ai încredere în nimeni!

Cum o să fie viitorul spre care ne îndreptăm dacă populația lumii o să fie formată din copii educați ca George? Ne dorim un astfel de viitor?”

 

Vezi articolul aici

Cheile Dobrogei

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Despre NOI – gânduri și lumină

Fizica cuantică și autovindecarea

Noi gandim incontinuu, fie ca vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de ganduri pe zi. Iar toate aceste ganduri ale noastre produc consecinte, pentru ca fiecare gand este de fapt o energie pe care o lansam in Univers si nu doar in directia dorita, ci in toate directiile. Energia emisa de gandurile noastre isi cauta apoi, in drumul ei, o alta energie cu care sa vibreze la unison, dupa principiul „ceea ce se aseamana se aduna”. Fiecare gand, indiferent ca este bun sau rau, declanseaza un proces de rezonanta. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gandurilor noastre va fi atras automat in viata noastra.

Gandurile tale secrete, felul in care ii judeci pe ceilalti, vorbaria interminabila a mintii – totul formeaza un fel de intentie. Asadar, prin gandurile noastre, noi emitem permanent energie catre exterior, fapt care influenteaza intr-o mare masura ceea ce atragem in viata noastra. De aceea, o scanare atenta a propriilor ganduri, mai ales a celor despre noi insine, ne ajuta sa constentizam ce anume avem de schimbat. Ştiti ce este minunat aici? Faptul ca sta in puterea noastra sa ne alegem gandurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar daca v-ati saturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apasati butonul si alegeti „Dragostea lui Dumnezeu ma inconjoara si ma sustine in fiecare clipa a vietii”. Veti simti diferenta.

Vezi mai departe

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Hrana solară

CE ESTE PRIVITUL SOARELUI?
Privitul soarelui (supranumit si „inghitirea soarelui”) reprezinta o practica stricta de captare treptata a luminii solare cu organele de vaz in momentele zilei in care emisiile de radiatii ultraviolete sunt cel mai scazute – la rasarit si la apus. Avizatii sustin ca aceasta practica presupune cateva reguli fundamentale. In primul rand, trebuie desfasurata in prima ora de dupa momentul apusului sau de dinainte de rasarit pentru a nu suprasolicita ochii.
In al doilea rand, tehnica trebuie desfasurata in talpile goale, pentru ca picioarele sa se afle in contact direct cu solul, fie ca este vorba de nisip, namol sau praf. Cea de-a treia si ultima regula presupune cresterea treptata a timpului petrecut privind soarele, pornind de la 10 secunde in prima zi si adaugand zilnic cate 10 secunde. Sursele sustin ca practicarea privitului soarelui nu implica niciun fel de riscuri atat timp cat se respecta aceste trei reguli.
Ucraineanul Nikolai Dolgoruky se autoproclama un „inghititor de soare”. Acesta practica privitul soarelui de 12 ani incoace, si sustine ca, inca de la inceput, obtine o mare parte din energia necesara vietii din energia solara.

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Iluziile în care trăim

Cele mai grandioase din iluziile care ne țin acaparați de matrice, cele de care atât de mulți dintre noi sunt încă fermecați, sunt prezentate mai jos.

1. Iluzia domniei Legii, Ordinii și Autorității

Pentru mulți dintre noi, respectarea legii este considerată o obligație morală, și mulți dintre noi fac cu bucurie acest lucru, chiar dacă corupția, scandalul și răutatea demonstrează în mod repetat că legile sunt lucruri flexibile pentru cei care au ,,mușchi” să le-ndoaie. Brutalitatea și criminalitatea poliției este agresivă, mai ales în SUA, instanțele favorizează pe cei bogați, și nu ne mai putem duce chiar viața noastră privată datorită pătrunderii supravegherii statului. Și în tot acest timp de război ilegal și imoral permanent orwellian, există o furie în fundalul vieții pentru uciderea și distrugerea întregii națiuni și culturi.

 

Ordinea socială nu este ceea ce pare, pentru că este bazată în întregime pe supunere și acceptare, ce este pusă în aplicare prin teama de consecințe. Istoria ne învață din nou și din nou că legea nu trebuie folosită ca un instrument de opresiune, control social și jaf individual și național, astfel orice așa-numită autoritate în această privință este falsă, ipocrită și nedreaptă.  În cazul în care legea în sine nu respectă legea, nu există nicio lege, nu există nicio ordine și nu există nicio dreptate. Fastul și capcanele autorității, pe care ordinea mondială actuală le predică, sunt doar de ascundere a adevărului pentru control, fără consimțământul nostru.

2. Iluzia Prosperității și Fericirii   

Împodobirea cu haine scumpe și bijuterii, colecții, acumulând bunuri materiale care ar invidia pe orice monarh al secolului 19 a devenit un substitut pentru prosperitatea autentică. Menținerea iluziei de prosperitate este critică pentru economia noastră, pentru că de la înființarea sa este construită pe consum, fraudă, credit și datorii. Sistemul bancar în sine a fost proiectat de sus în jos pentru a crea bogăție nelimitată pentru unii, prin impozitarea eternă a noastră a celorlalți. Adevărata prosperitate este un mediu vibrant și o abundență de sănătate, fericire, dragoste și relații. Așa cum mulți oameni percep bunurile materiale ca pe o formă de auto-identificare în această cultură, am alunecat tot mai departe de experiența adevăratei prosperități. Prosperitate înseamnă să ai ceea ce ai nevoie atunci când ai nevoie, fără acumulare sau risipă.

3. Iluzia Alegerii și Libertății  

 

Citește printre rânduri și uită-te la amprenta fină, nu suntem liberi, nu prin orice standard inteligent. Libertatea înseamnă a putea alege, dar în lumea de astăzi, alegerea a ajuns să însemne o selecție între opțiunile disponibile, întotdeauna în limitele unui sistem juridic și fiscal corupt și în limitele normelor cultural acceptate și aplicate. Priviți doar falsa instituție a democrației moderne pentru a găsi un exemplu strălucit de alegeri false care apar reale. Câteva partide înrădăcinate, corupte, arhaice politic, defilează cu mândrie și speranța națiunii, dar terțe părți și vocile independente sunt blocate în mod intenționat, ridiculizate și anihilate. Iluzia alegerii și libertatea este un opresor puternic, pentru că ne face proști în acceptarea lanțurilor și lesei scurte ca și cum acestea sunt semnele distinctive ale libertății.

4. Iluzia Adevărului   

Adevărul a devenit un subiect sensibil în cultura noastră și am fost programați să credem că adevărul vine de la ,,semizeii” din mass-media, celebrități și guverne. Dacă televizorul declară ceva a fi adevărat, atunci suntem eretici să credem altfel. În scopul de a menține ordinea actuală, puterile care depind de acceptarea noastră au versiunea lor de adevăr. În timp ce gânditori independenți și jurnaliști aruncă în aer continuu versiunile oficiale ale realității, iluzia adevărului este atât de puternică încât este nevoie de o răsturnare completă a viziunii individuale pentru a evita disonanța cognitivă necesară pentru a funcționa într-o societate care urmărește în mod deschis realități false.

5. Iluzia Timpului

Ei spun că timpul înseamnă bani, dar aceasta este o minciună. Timpul este viața ta. Viața ta este o manifestare continuă a evoluției în acum. Privind dincolo de lumea celor cinci simțuri, unde am fost instruiți să ne mișcăm în conformitate cu ceasul și calendarul, găsim că spiritul este etern și că fiecare suflet individual este parte a acestei eternități. Marea înșelăciune aici este consolidarea ideii că momentul prezent este de foarte mică valoare, că trecutul este ceva ce nu putem anula sau vreodată uita, și că viitorul este intrinsec mai important atât decât trecutul cât și decât prezentul. Aceasta poartă atenția de la ceea ce se întâmplă de fapt chiar acum și ne direcționează spre viitor. Odată complet concentrat pe ceea ce va veni, mai degrabă decât ceea ce este, suntem o pradă ușoară pentru agenții de publicitate și proxeneții temerilor care tulbură viziunea noastră asupra viitorului cu fiecare grijă posibilă și îngrijorări imaginabile. Suntem cei mai fericiți atunci când viața nu ne bagă într-o cutie, când spontaneitatea și aleatoriul ne oferă șansa de a afla mai multe despre noi înșine. Pierzând prezentul în scopul fanteziilor despre viitor este o capcană. Cele mai intense momente atemporale de bucurie spirituală se găsesc într-o meditație liniștită și sunt dovada că timpul este o construcție a minții omenirii și nu este neapărat obligatoriu pentru experiența umană. Dacă timpul înseamnă bani, atunci viața poate fi măsurată în bani. Când nu ai bani, așa este și viața. Acest lucru este o înșelăciune totală, pentru că viața este, într-adevăr, absolut de neprețuit.

6. Iluzia Separării  

La nivel strategic, tactica ,,dezbină și cucerește” este procedura standard de operare pentru autoritari și armatele invadatoare, dar iluzia separării rulează chiar mai adânc decât atât. Suntem programați să credem ca indivizi, că suntem în competiție cu toată lumea și cu tot ce ne înconjoară, inclusiv cu vecinii noștri și chiar cu mama natură. Noi versus ei la extrem ! Aceasta neagă categoric adevărul că viața pe această planetă este infinit interconectată. Fără aer curat, apă curată, sol sănătos, precum și un sentiment global vibrant al comunității și iubirii nu putem supraviețui aici. În timp ce iluzia separării ne mângâie îmbucurător egoul și ne oferă un sentiment de control, în realitate nu servește decât pentru a ne înrobi și izola.

   CONCLUZIE

Marile iluzii menționate aici au fost puse în scenă în fața noastră ca o campanie pentru a încuraja acceptarea oarbă a mașinațiunilor Matricei. Într-o încercare de a ne dezâmputernici, ei ne cer conformarea și ascultarea noastră, dar noi nu trebuie să uităm că toate acestea sunt doar un pas elaborat de vânzare. Ei nu pot vinde ceva ce mie nu-mi pasă și ce nu vreau să cumpăr. Fiți voi înșivă, nu aveți nevoie de nimic din exterior, voi nu trebuie să deveniți, voi sunteți deja !

Sursa

Peștera Sf. Ioan Casian

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Intervenții… amuzante

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Scrisoarea unui șef de trib

Scrisoarea unui şef de trib indian (Pieile Roşii) adresată Preşedintelui SUA în anul 1894
„Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pă­mântului? Ideea ni se pare stranie.
Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?
Pentru poporul meu nu există colţ al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.
Seva care urcă în arbori poartă în ea credinţa Pieilor Ro­şii; fiecare luminiş şi fiecare insectă sunt sacre pentru memo­ria şi credinţa poporului meu.
Când albii merg la ceruri şi uită locul natal, morţii noştri nu-şi uită niciodată acest pământ frumos pentru că el le este mamă. Noi facem parte din pământ şi el face parte din noi.
Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fraţii noştri; crestele stâncilor, roua preriilor, căldura din pieptul poneilor şi omul aparţin aceleiaşi familii.
Acest pământ este sacru pentru noi. Iar apa scânteietoare care se prăvăleşte în râuri şi pârâiaşe nu este numai apă, ea este sângele strămoşilor noştri.
…Trebuie să-i învăţaţi pe copiii voştri că pământul nostru este sfânt, că fiecare imagine ce se reflectă în apa clară a lacu­rilor este ca o fantomă care vorbeşte despre întâmplări, despre amintiri ale vieţii celor din poporul meu. Murmurul apei este vocea tatălui meu.
Râurile sunt surorile noastre; ele ne astâmpără setea, ne poartă canoea şi ne hrănesc copiii. Dacă noi vă vindem pă­mântul nostru va trebui să vă amintiţi toate acestea şi să-i învăţaţi pe copiii voştri că râurile sunt surorile noastre şi ale voastre şi de aceea trebuie să le iubiţi ca pe fraţii voştri.
Noi ştim că omul alb nu înţelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palmă de pământ face cât oricare alta pentru că el este un străin care vine în noapte, îşi ia de pe pă­mânt ceea ce îi trebuie şi-l părăseşte. Pământul nu-i este frate, ci duşman. Îşi uită mormântul tatălui său şi îşi creşte copiii fără dragoste de pământul natal… El tratează pe mama sa, pă­mântul, şi pe tatăl său cerul, ca pe lucruri care se pot cumpăra, jefui sau vinde, asemenea oilor şi perlelor colorate. Lăcomia sa va sărăci pământul şi-l va lăsa pustiu.
Eu nu ştiu nimic, modul nostru de a fi diferă de al vostru (…)
Nu există un colţ liniştit în oraşele omului alb. Nicăieri nu se aude creşterea ierbii primăvara sau bătaia aripilor de fluturi.
Dar poate că este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg.
Zgomotul din oraşe te asurzeşte. Ce rămâne din viaţă dacă nu poţi asculta clipocitul apei şi cântecul broaştelor în noapte?
Dar poate este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţe­leg.
Indianul preferă adierea vântului care mângâie oglinda ia­zului şi mireasma vântului spălat de ploaia de amiază sau par­fumat de pini.
Aerul este scump omului roşu pentru că toţi împart acelaşi suflu. Animalul, arborele şi omul – toţi respiră la fel. Omul alb nu pare să perceapă aerul pe care îl respiră.
Asemenea unui muribund, el nu-i mai recunoaşte miro­sul… Trebuie să ştiţi că aerul este cu mult mai preţios şi că suflul aerului este acelaşi în toate lucrurile care trăiesc. Aerul care a dat strămoşilor noştri prima lor respiraţie primeşte, de asemenea, ultima lor privire. Şi dacă ne vindem pământul, voi trebuie să-l păstraţi curat şi sfânt pentru ca omul să poată simţi mângâierea vântului şi dulceaţa câmpului în floare.
…Dacă hotărâm să vă vindem pământ, voi pune o condi­ţie: omul alb trebuie să trateze animalele de pe acest pământ ca pe fraţii şi surorile sale. Eu sunt sălbatic şi nu înţeleg un alt mod de a trăi. Am vă­zut miile de bizoni care putrezeau în preerie lăsaţi acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului.
Eu sunt un sălbatic şi nu pricep cum acest cal de fier care fumegă poate fi mai important decât bizonii pe care noi nu-i ucidem decât pentru nevoile vieţii noastre.
Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar dispă­rea, omul ar muri complet solitar, pentru că tot ceea ce li se întâmplă animalelor i se întâmplă imediat şi omului.
Toate lucrurile sunt legate între ele.
Spuneţi copiilor voştri că pământul de sub picioarele lor nu este altceva decât cenuşa strămoşilor noştri… învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce noi i-am învăţat pe ai noştri – pământul este mama noastră şi ceea ce se întâmplă pământului, nouă ni se întâmplă şi se întâmplă copiilor pământului. Dacă omul batjocoreşte pământul, pe sine se batjocoreşte.
Noi o ştim de mult – nu pământul aparţine omului, ci omul pământului.
Noi o ştim bine – toate lucrurile sunt legate între ele, sân­gele face legătura între membrii aceleiaşi familii.
…Nu omul a ţesut pânza pământului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu pânza pământului, lui îşi face. Nici omul alb, care are un Dumnezeu, nu poate să nu împărtă­şească acest destin comun.
Când ultimul om va dispărea de pe acest pământ şi când amintirea sa nu va mai fi decât umbra unei imagini care stră­bate preeria, râurile şi pădurile vor păstra spiritul fraţilor mei pentru că ei iubesc acest pământ ca pruncul bătăile inimii ma­terne.
După toate, noi suntem probabil fraţi şi surori. Există ceva pe care noi îl ştim bine şi pe care omul alb îl va şti poate într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi cu al vostru. Voi credeţi că Dumnezeu este numai al vostru ca şi pământul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului şi are aceeaşi îndurare pentru toţi oamenii, albi sau roşii.
Cel ce-şi murdăreşte patul va pieri într-o zi sufocat de propriile sale mizerii.
Dar în timp ce noi pierim, voi veţi stră­luci iluminaţi de forţa unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pământ şi care, într-un scop special, v-a permis să ne dominaţi. Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu înţelegem pentru ce sunt ucişi toţi bizonii, de ce nu sunt domesticiţi caii sălba­tici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt înăbuşite de mirosul greu al oamenilor, de ce priveliştea frumoaselor coline este tulburată de strigătele lor. Unde sunt desişurile ascunse? Au dispărut. Unde este ma­rele vultur? A dispărut şi el.
Este sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii. Pământul este leagănul şi sursa de existenţă a vieţii noas­tre. Aceasta o ştiau, mult mai bine decât noi, oamenii care tră­iau nemijlocit în natură. În mod paradoxal, în numele civiliza­ţiei şi al prosperităţii, l-am uitat, degradându-l, pustiindu-l. Pământul a devenit irespirabil. Riscăm să dispărem sufocaţi de propria noastră „operă”. Dacă omul distruge Pământul care l-a creat şi care-l hră­neşte, înseamnă că ori doreşte să se sinucidă, ori adevărurile pe care le deţine despre sine şi natură sunt false.”

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Din scrisori – 28 (Parfumul seducției)

Dragul meu Vis,

E mirosul trandafirului, al cuișoarelor, al bujorului sălbatic, dar cel mai mult, da, e miros de brad!

L-am întâlnit într-o seară, când pluteam pe aripi de zbor interior. Își spunea Arijoul și dansa râzând ca un copil senin și nebunatic. Eu, serioasă, îi ironizam încercările stângace de a intra în vorbă… Dacă dansa, cum puteam vorbi cu el? Era ca prințul ce voia să îmblânzească vulpea…

Se uita la mine cu ochi de cer, cu o claie de păr negru și ciufulit și cu zâmbetul nelipsit. Cum să ai încredere într-o astfel de creatură? Era prea… iubăreț. Iar eu, prea… serioasă. L-am întrebat rece:

– Ce vrei de la mine?

– Să-ți sărut sufletul. Mă lași?

– Încearcă (Dacă poți, gândeam eu)!

– Hm! Ești puternică, zise. E greu…

Mă uitam la el cu mirare. Cum ar fi putut să îmi sărute sufletul? Dacă eu nu îi dădeam voie… M-am gândit să experimentez, să vedem ce capacități are…

– Pot să-ți fiu lumina din inimă, începu iar dansatorul.

– Nu mai spune! De unde ți-ai luat replicile?

– Pot să fiu energia caldă ce te învăluie… mai șopti el lingușitor.

Zâmbeam și mă amuzam copios.

– Și mai ce?

– Când te duci la munte, îmbrățișează un copac, privește soarele și zâmbește. Și eu te voi îmbrățișa și cu o rază îți voi săruta sufletul…

– Dar cine ești tu? l-am întrebat cu neîncredere.

– Eu sunt… Infinitul. Sunt spectrul tău de lumină, descompus în curcubeu…

– Ai mai evoluat… în replici, i-am zis. Dar începuse deja să devină interesant. Simțeam cum, într-adevăr, mă încălzesc și… roșesc. Ei, poftim, uite cum mă lăsasem manipulată de niște… cuvinte banale…

– Ești magică! spuse, după ce începu să-mi povestească despre viața lui. Eu îl ascultam, cu uimire, neîncredere, amuzament și interes. Nu l-am mai luat în râs. Avea replici de copil sincer și nepăsător. Se strecura cu îndemânare, cu căldură, se lipea de sufletul meu. Ce-ar fi dacă…

Mă luă de mână, mă privi cu ochii lui de cer senin și începu să mă învârtească în dansul nebunatic, pe ritmuri de tango. ,,Ești dragostea mea secretă”, cânta falsând și zâmbind. ,,Eu cred în sunet și Lumină”, îmi spunea. ,,Și tu îmi transmiți mie iubire, iar eu mă transform în spectru de lumină…”

Ce putea urma? Ridicarea la cer, desigur… levitația…

Da, Vis, e cu esențe de trandafir, de cuișoare, de bujor sălbatic, de brad…

Povestea face parte din ,,Povești parfumate”. La Mirela găsiți alte povești pline de parfumuri…

 

16 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 27 (Parfumul dansului)

Dragul meu Vis,

Ce parfum poate avea dansul?

Depinde ce fel de dans… Să fie dansul ploilor? Al vântului? Al razelor de soare, de lumină? Al iubirii? Al tristeții? Al pasiunii? Al tandreții? Al luptei? Al războinicului? Al planetelor?

Da, pe primele patru mi le-aș alege…

Mi-aș alege dansul cu aromă de apă curată, venită direct din ceruri, să purifice totul cu cristalele ei limpezi.

Mi-aș alege dansul cu aromă de vânt, care se rotește vesel, de la încet la sălbatic, și aruncă în neant impuritățile ce nu-i rezonează…

Aș alege dansul razelor, m-aș face lumină și aș chema ființele să iubească. Ar fi parfumul florilor de vară adunate în esențe particulare dar răspândindu-se într-un întreg…

Aș alege și dansul pasiunii, dar i-aș da o aromă puternică și care durează mai puțin… Să nu ucidă…

Aș alege o aromă de flori de vișin și aș dansa-o până ce aș prinde vântul în apele iubirii… Aici și acum.

Ție ți-aș trimite esența dansului întreg, să o împrăștii în dimensiunea ta și să o trimiți prin reflecție, înapoi… în mine. Și atunci, aș mirosi a… primăvară.

Celelalte povești parfumate le găsiți la Mirela în tabel. Următoarea poveste este programată pentru 23 aprilie, după o idee de Ella: Parfumul seducției.

15 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 26 (Parfumul literelor)

Dragul meu Vis,

,,Lumea se schimbă”

Destul de repede. E de ajuns să te lași în voia Lui Dumnezeu și sincronicitățile răsar la tot pasul. Intenția și primul pas făcut în direcția intenției nasc serii întregi de întâmplări revelatorii sau neașteptate…

Cândva scriam povești pe blogul Mirelei, cu miresme îmbătătoare de mere coapte, de salcâmi, de tei, de copilărie, de iubire, de ploaie… și multe altele. Cândva, trăiam într-o lume total diferită de cea de acum. Timpul era mai diluat, activitățile mai sărace în conținut, stilul de viață se voia unul liniștit, alături de o familie, gândurile și simțirile erau mai limitate și cu o mulțime de principii/restricții pe care le respectam… Dar aveam cuvintele, dincolo de limite, ca unică formulă de evadare din ceea ce era partea urâtă sau limitată a vieții mele…

Privind înapoi, într-o vreme și mai îndepărtată, când adolescența era la graniță cu tinerețea, scriam, scriam, scriam pe caiete pe care le prelucram cu drag, le personalizam, le impregnam cu aromele purității și visurilor de devenire… În acea vreme, a așterne pe hârtie propriu-mi suflet era o trăire premergătoare vremurilor de acum, când sufletul s-a obișnuit să zboare în lumină.

Luam stiloul cu cerneală albastră între degetele subțiri și delicate, dar puternice și începeam să dansez pe hârtia albă creând adesea un balet al mâinii și literelor. Simțeam mirosul de cerneală plutind pe deasupra paginilor cu litere așternute… Îl inspiram ca pe lumina ce îmi trasa pe atunci, un drum anevoios, cu multe piedici. Litere rotunde, ascuțite, dantelate, dansate sau nervoase, pline de iubire sau de melancolie, de tristețe adesea… cu miros de flori de munte, de izvoare, de păduri, de păr în vânt, de aer tare, de zăpadă curată, de copilărie sălbatică, cu zdrelituri, cățărări, jocuri…

Se spune că există o artă și nu doar atât, a literelor, care creează destine, care transformă omul din omidă în fluture, care îi dă aripi de înger și mâini vindecătoare, dacă scrie aceste litere cu propriile sale mâini. Dar pentru asta, trebuie să le găsească, să le așeze în cuvinte pline de iubire, credință, imaginație… Astfel, el va inspira parfumul cernelii și al hârtiei albe, îl va aduce din minte în inimă, va contura pe inimă literele alese și le va trimite apoi în centrul Universului, prin particulele odorifice specifice. care vor atinge în drumul lor planete, sori, comete… Ce stă la baza acestor particule? Te-ai întrebat? Da: e apa și pădurea.

O să construiesc pentru tine litere înflorite cu miros de viorele, brândușe și ghiocei, ca să-ți umpli dimensiunea cu frumos iar tu să creezi cuvinte-inimă și să le împrăștii în curcubeu.

16700461_1874952216117966_3748632391451491214_o

16665582_1874952212784633_6312828236839548414_o

Alte povești parfumate găsiți la Mirela, care a propus și tema de astăzi. Următoarea temă este ,,Parfumul dansului” și este propusă de Irina Bek Silving, pentru 26 martie.

17 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

Krav Maga

Recomand oricui tehnicile de apărare provenite de la israelieni. Sunt bine încadrate în realitate, sunt eficiente și dezvoltă, atât  încrederea în sine, cât și o anumită forță. Se bazează pe instinctele naturale. Le poate învăța oricine. Recomand fetelor dar și băieților care sunt nevoiți să meargă pe tot felul de străzi, prin tot felul de cartiere, dar nu numai. Sunt foarte puțini cei care practică/învață krav maga la modul cel mai realist. Cel mai bun instructor, care nu predă balet-krav maga, este Bogdan Ionescu.

Recomand cu căldură și cu încredere: aici și aici. Și aici...

16252543_1833635000240535_5649478843661659251_o

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Mica Unire, simboluri si in Valea Prahovei

Blogul Buceginatura2000

Dragi prieteni, stiti, aceia prin 1859, intr-o astfel de zi realizau Unirea dintre Tara Romaneasca si Moldova. Va vine sa credeti in ce hal ne gasim cu sentimentele, cu valorile din noi, dupa nu foarte mult timp de la acel moment? Adica in ce mod ne-am degradat, transferand iubirea de neam, de tara, unor chestii fara valoare, gen telefoane performante care ne tin degetele lipite ca sa facem touch permanent, silicoane, masini, mancare de parca vine sfarsitul lumii, betii, minciuni, neseriozitati… Ne-am anihilat cam tot ce conta pentru viitorul tarii. Oare vom mai gasi puterea de a fi macar umbrele inaintasilor nostri??!!

Marele patriot Alexandru Ioan Cuza avea sa aseze bazele statului modern roman, opera continuata prin excelenta de cel mai mare rege al Romaniei, Carol I.

Acum, cum stiti ca se scrie pe aici, nu o sa ma apuc sa fac o cronologie si sa citez surse, si voi…

Vezi articol original 816 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Despre NOI şi EI

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 23

Dragul meu Vis,

E aşa o apropiere între noi, ca şi cum am fi reali.

Au fost atâtea experienţe, cum nu aş fi crezut vreodată că voi avea. Am devenit  o altă fiinţă. Cu tendinţe periculoase de a o lua pe o altă cale, care sfidează moralul.

Uneori îmi dau seama de posibilitatea de a-mi crea viitorul în prezent. Adică încep să conştientizez. Şi se derulează cu viteză. Cine mai ştie ce e bine şi ce e rău?

Lucrurile se schimbă. Iubirea creează totul. Totul e permis în prezenţa iubirii. Dar e greu de înţeles asta. Îmi amintesc că cineva m-a învăţat asta, cândva. Însă eu nu eram la nivelul necesar pentru a înţelege. Dar înţeleg acum şi din nou am a-i mulţumi, cu toate că, poate nici nu există, decât în imaginaţia mea.

Creaţia este recunoştinţă şi iubire.

Suntem.

Te iubesc, cu conştiinţa prezentului în aici şi acum.

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 22

Dragul meu Vis,

Deși formula de adresare e aproape ridicolă, încă o mai păstrez. Pentru că tu rămâi acolo/aici dincolo de oameni și de răutățile lor, dincolo de materie, dincolo de… conștiință. Tu nu poți răni și nici bucura. Ești acceptare.

Iar eu sunt om… și nu m-aș bucura de asta.

În ultima perioadă, am întâlnit atâta prostie, că m-am speriat. Nu i-am găsit explicații…

Pe de altă parte, am cunoscut oameni atât de frumoși, că doar prezența și zâmbetul lor luminau spațiul din jur… Și totuși, am coborât, uneori, ca să înțeleg/empatizez cu cealaltă latură a omenirii. Și astfel, am înțeles pilda cu porcii…

So, Krav Maga! 😀

9 comentarii

Din categoria Capsule

Ara Malikian

Scrie un comentariu

Din categoria Muzică

Krav Maga

Școala Krav Maga Dacians este membră a International Krav Maga Federation, organizația cea mai cunoscută la nivel mondial, având și cele mai multe filiale. I.K.M.F. este reprezentată astăzi în peste 60 de țări de pe toate continentele și instruiește în întreaga lume unități de poliție și armată, angajați ai firmelor de pază, gărzi de corp, dar și civili care doresc să-și formeze deprinderi de autoapărare. Școala Krav Maga Dacians colaborează permanent cu sediul central al organizației, aflat în Israel, dar și cu celelalte școli I.K.M.F., oferind antrenamente la cele mai înalte standarde, precum și o actualizare permanentă a tehnicilor Krav Maga folosite.

 

Scopul principal al cursurilor școlii noastre este dezvoltarea de către participanți a abilităților necesare pentru a se apăra pe ei înșiși, dar și pe ceilalți, fără a fi nevoie de antrenamente pe o durată lungă de timp. Obiectivele vizează creșterea vitezei de reacție și recunoașterea rapidă a situațiilor periculoase, chiar anticiparea pericolului, pentru organizarea unei reacții rapide, dacă se poate chiar dezamorsarea conflictului. Educarea cursanților în vederea păstrării autocontrolului în situații stresante este unul din obiectivele principale ale lecțiilor noastre, și toate acestea fără a afecta atmosfera de bună-dispoziție din timpul cursurilor.

Krav Maga

Aici:  Krav Maga Dacians

2 comentarii

Din categoria Diverse

Necunoscuta de la Diham

Fosile şi pietre

Era pe la sfirsitul anilor ’70.

Ma intorceam dintr-o lunga drumetie prin Bucegi si m-am oprit la Diham pentru, macar o noapte de odihna intr-un pat.Ca mi s-au scrijelit oasele de atita dormit pe pietre si lemne.

Stateam de vorba cu cabanierul, domnul Radulescu, caruia i-am fost predat pe inventar de fostul cabanier-n-o sa stiu niciodata cum il chema, Corsa,Corsat, Cosat- si care m-a preluat cu bucurie.

Era un grup mare de tineri insotiti de instructori sau profesori care faceau un zgomot infernatl.Rideau, tropaiau, cintau, ce mai se distrau de minune fericiti ca sint la munte.

Intentionam sa-mi las ranita la cabana si in ziua urmatoare sa merg pina la Piatra Arsa sa duc un plic de la un drumar intilnit pe unde am umblat.

La o masa, linga noi, era o tinara care venise cu grupul, dar care statea singura si auzind ca merg la Piatra Arsa m-a intrebat…

Vezi articol original 470 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Energiile pietrelor

Fosile şi pietre

Au sau n-au energie?

Este benefica sau malefica?

Dupa 1995 am citit tot ce mi-a cazut in mina despre pietre,terapii cu pietre,terapii cu cristale .Am facut ceva cursuri de tehnici pentru terapii sau perceptii.

De cind omul a inceput sa prelucreze piatra a descoperit ca unele pot fi prelucrate mai usor altele mai greu,indiferent de duritatea lor fizica.A obeservat  ca pietrele mai dure sau mai putin dure,transparente ,translucide sau opace,colorate  inchise la culoare sau negre,au diverse proprietati care poate sa-l afecteze in vreun fel.

Daca tinem cont ca pietrele sint cele care ne suporta pe noi,putem spune ca ne sint benefice.

Dupa ce am citit despre cristale,normal ca eram hotarit sa experimentez,asa ca,dupa ce am fost intr-o zona in care s-a exploatat cuart si mi-am adus acasa citeva zeci de bucati de flori de mina si bucati si bucatele de cristale de cuart, cu cite un cristal de cuart mare…

Vezi articol original 471 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 20

Dragul meu Vis,

Devii plictisitor prin forma pe care ți-am dat-o… Trebuie să fac o schimbare! 🙂

Demult nu am mai avut îndoieli. Acum au avut așa… o revenire neavenită. Analizam dacă nu cumva exagerez cu ieșirile la munte, dacă nu cumva greșesc și ar trebui să mai pun niște limite… Sau să folosesc, în continuare, orice ocazie mi se ivește…

Deși viscolul, ninsoarea sunt… reci și periculoase la munte, totuși, te cheamă să revii, se lipesc de sufletul tău, fac parte din tine din momentul când le-ai cunoscut prima oară. Devine DOR trăirea ta; dorul de zăpada muntelui, de muntele înzăpezit, de sufletul lui, pe care îl simți mai puternic decât vara… E fascinant să vezi cum te schimbă, te transformă, te aduce lângă el, te învăluie… Nu știu dacă ai vrea să stai veșnic acolo, dar inima  rămâne acolo, dorești tot timpul să te întorci, să vezi mai mult, să-l cunoști mai bine, să experimentezi alte… căi. Mereu e diferit, fiecare întâlnire e altfel, te surprinde de fiecare dată, te face să trăiești o mirare continuă. Te aduce la starea de îndrăgostire veșnică de el…

Ești și tu acolo? Îl ,,vezi”?

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6392

DSCN6393

DSCN6409

DSCN6438

DSCN6496

IMG_20160109_101258

IMG_20160109_110421

IMG_20160110_093815

Foto: Ivanov Andrei Octavian

 

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 19

Dragul meu Vis,

Frumusețea se plătește întotdeauna? Cineva spunea că energia se creează doar prin existența unor poli: + și -. Atunci, frumusețea pe care o trăiești la un moment dat, va fi urmată, obligatoriu, de o trăire negativă?

Nu. Trăirea negativă e posibilă doar dacă te lași străpuns de undele trimise înspre tine. Ai putea face un scut din frumusețe… Cum? Simplu: emiți iubire, emiți sentimente luminoase înspre ființe, înspre tot… Emiți rugăciuni și inspiri lumină (energie luminoasă)… le dorești binele tuturor…

Am vizitat megaliții din Ciucaș. Soare – lumină – iubire în strălucirea zăpezii.

Foto: Ivanov Andrei Octavian

DSCN6287DSCN6269DSCN6324

 

DSCN6339DSCN6333

DSCN6335

DSCN6351

DSCN6419

IMG_20160110_091442

IMG_20160110_093819

IMG_20160110_092736

2 comentarii

Din categoria Capsule, Imagini

Pe poteci spre inima ta! Final sau un nou inceput?

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Televiziunea TVS Brasov, cu peste 20 de ani de activitate, si-a incetat emisia la inceputul acestui an. Imi pare rau pentru colegii care lucrau zi de zi acolo si care s-au implicat mult in realizarea de stiri si programe cat mai bine prezentate, dar si pentru publicul brasovean, care pierde astfel o sursa importanta de informatii locale, dar si de programe culturale.

Cu inchiderea TVS Brasov a disparut si căsuța tv a emisiunii „Pe poteci, spre inima ta!”. Ceea ce inseamna ca in perioada urmatoare nu vor mai aparea episoade noi de pe crestele muntilor.

pe poteci the end

Nu stiu cati oameni vor simti lipsa acestei emisiuni, cati si-ar dori ca emisiunea sa mearga mai departe – dar eu as vrea sa o pot face si de-acum inainte. Pentru asta ar fi util si ajutorul vostru!

Si pana acum, de aproape doi ani de zile, am facut aceasta emisiune pe cont propriu, cheltuind…

Vezi articol original 524 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Flautul

Despre visuri…

Fosile şi pietre

Prin clasa a cincea cind am fost la Liceul de Muzica  aveam un coleg slab,atit de slab ca te mirai ca poate sa mearga si certaret ca-ti venea sa-l bati.Tare rau de gura.In toate discutiile isi dadea parerea si ameninta pe oricine cu bataia: ca eu sint Osan,nu va puneti cu mine! zicea el.

Nu-i vorba,ca se mai bateau copii,mai ales cei care eram la internat si ne frecam toata ziua unul de altul,dar absolut intotdeauna se tinea cont ce instrument studia-adica,daca era la coarde sau clape,era cu desavirsire interzis sa fie lovit peste miini,iar daca era suflator era interzis sa fie lovit peste  buze,gura.

Baiatul asta iesea in evidenta prin faptul ca-si tinea instrumentul- flaut -la piept.

Mai ziceu pedagogii sau de pe la bucatarie: lasa flautul si hai sa…

iar el raspundea: -nu pot,ca daca nu-mi mai aude inima isi pierde ritmul,iar daca nu-l tin la caldura mea…

Vezi articol original 228 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Amintiri

Fosile şi pietre

Fata in fata cu casa in care locuiam era o biserica .Maaare.Trebuia sa-mi las capul pe spate sa-i vad cele doua turnuri cu clopote.

Biserica Franciscana .

Pe atunci nu stiam asa ceva si nici nu ma interesa.Eram un copilut de 5-6 ani.

Acolo era un fel de refugiu pentru mine.

Intram,ma intindeam la unul din vasele din piatra cu apa sfintita,imi inmuiam degetele si-mi faceam cruce,apoi intram in biserica.

Era tare frumoasa,cu banci,pe pereti tablouri si si statui,iar in fata tablourilor si statuilor erau niste suporti pe care iti puneai genunchii,iar mai sus suport pentru pus cartile de rugaciuni.

Cind eram suparat,ma cataram pe un astfel de stativ sa ajung la urechea celei care era in tablou si sa-i spun necazurile mele.

Mergeam acolo numai cind nu era nimeni sau numai preotul-un tinar-care nu-mi spunea nimic,ma lasa sa ma catar si statea in preajma mea,sa ma prinda in caz…

Vezi articol original 327 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Locuri speciale

Fosile şi pietre

Si Adrian:https://buceginatura2000.wordpress.com/ si Bolovanul:http://www.unbolovan.com/ au vorbit despre Stincile Sfinta Ana.

In plimbarile mele prin Bucegi am ajuns si eu de citeva ori acolo.

Sincer sa fiu, pe vremea aia nu ma interesa religia si nici nu-mi amintesc sa fi vazut vreo icoana.Poate si din cauza faptului ca de cite ori am fost vegetatia acoperea aproape in totalitate baza stincilor.

Nici de inscriptii nu eram preocupat pentru ca am vazut tot felul de la cruci „sculptate” cu cutitul in scoarta de copaci pina la: Betty+ Nelu=Love

Un nene-Nenea Vasile- muntean si padurean din Apuseni, cu care am cutreierat citeva veri mi-a zis , printre multe altele ca pe munte sint multe locuri mai speciale.Si asta din cauza faptului ca muntele este leaganul vietii.El a dat omului si de mincare si l-a si aparat.Dupa ce omul a invatat sa respecte muntele a stiut sa mearga si la cimpie si in toate celelalte…

Vezi articol original 299 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Hebereu=brambura;hai hui

Fosile şi pietre

N-am mai auzit cuvintul asta ” hebereu” de foarte multa vreme si imediat ce l-am auzit mi-am amintit de oameni dragi plecati de mult de pe aceasta lume si de o intimplare din drumetiile noastre pe munte.

Eram cu Puiu, prietenul meu, intr-o plimbare prin muntii Codru Moma.Nu-s munti inalti.Colo catre o mie, omieosuta de metri, dar de o rara frumusete.

Mergeam aiurea, incintati de tot ce era imprejurul nostru.

Intr-o seara, ajunsi la o casa mai indepartata de restul satului si cerindu-ne voie sa dormim in sura, ne-a zis gospodarul sa nu umblam hebereu prin padurile astea ca nu-i bine.Multi oameni s-or ratacit sau or ajuns in alta parte decit unde or vrut sa ajunga si or ramas zaluzi.

Ce incintati eram.Dimineata, dupa ce am baut lapte cald, proaspat muls, am pornit vitejeste, zimbind fericiti, direct spre padurea cu pricina.

Am umblat toata ziua, atenti sa vedem ce ni…

Vezi articol original 130 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Biserica din copaci

Fosile şi pietre

Eram cu prietenii la o cafea la Arizona si unul (M)  povestea ca mergind prin padure prin Vladeasa a vazut case din copaci.

Normal ca am sarit pe el cu totii, glumind si rizind, dar el calm ne-a explicat ca sint din lemn, dar structura de rezistenta a fiecarei case sint copacii din padure.

Bineinteles ca am vrut si eu sa vad asa ceva, iar el s-a  oferit sa vina cu mine.Asa ca, am pornit impreuna pe munte.

Eram un pic invidios pe el, ca avea echipamente serioase, la care eu nici nu puteam visa.Rucsac cu sina, sac de dormit matlasat, cordelina pentru eventuale catarari- eu inca foloseam funie-,avea si crampoane pentru gheata desi era vara( cred ca le-a luat numai sa ma impresioneze pe mine si a reusit), un cort micut de o persoana si pelerina pentru cort…

Buun.De la Suncuius am pornit de-a dreptul fara sa ne lasam…

Vezi articol original 726 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Proză

Petru Mos

Fosile şi pietre

Am tot auzit pe la scoala ca s-a deschis un santier pentru o noua hidrocentrala si eram tare curios sa vad cum decurg manevrele, asa ca  fiind vacanta m-am pornit spre zona.

Gara, tren, gara si pe jos spre munte.In a doua localitate- si care parea ultima- am intrebat o lele mai dezghetata pe unde sa merg.

Pai, sui pe vale in sus si pa cind sa ajunji la luminisul ala pa care-l vezi (mi-a aratat), o iei pe linga inspre dreapta si cam cit ai face un fluier de rachita ajunji la santier.

Stii sa faci fluier de rachita?

Stiu.

In luminisul ala ii o casa , da’ nu mere acolo ca-i plin de naluci.Vezi-ti de drum si pe santier or avea grija de tine ca-s tineri toti si cu parul mai mare decit al tau.

Las ca oi mere la Coparativa si oi da un telefon sa stie…

Vezi articol original 779 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Povestea gândului - a medita, Proză

Despre noul an

CasaEVV

In fiecare an repetam un lucru demn de stiut de toti oamenii, mai cu seama de catre romani, caci ei sunt descendenti directi din primele popoare ale lumii. Cunoastem nazurile celor care spun ca dupa orice lucru important apar si nemultumitii care sa-si dea cu parerea, care nu se pot bucura de un lucru simplu si marunt ca atare. Doar ca, asa a cazut lumea. Bucurandu-se gresit. Nu este cazul nostru, va asigur! Noi avem stiinta si nu sentimentalisme sau fraze (Hasdeu dixit).

Anul nou incepe in Martie, si nu cu inceputul lui Martie ci pe data de 25 ale lunii. Cum vechiul calendar a fost cu aproximativ 14 zile in urma fata de cel gregorian dupa care ne ghidam astazi la insistentele unora sau altora, data noului an este 8-9 Aprilie. Iata si explicatia pentru care decalajul ninsorii de iarna ne duce intr-o vaga eroare de fiecare data.

De…

Vezi articol original 96 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Ultima forta – episodul III

CasaEVV

Descoperirea, dezvelirea sau decojirea

Daca va amintiti, spuneam ca durerea are doua triggere. Unul este presiunea, celalalt este ruperea campurilor de protectie.

Campurile de protectie se refera la protectia spiritului, in genere. Sufletul este protejat de catre spirit. Slabeste spiritul, se ajunge la suflet.

Este necesar sa cunoastem ca aceste campuri sunt o proiectie a chakrelor. Fiecare chakra emite energie de forma unui camp care inveleste corpul. Fiind 7 chakre, spiritul este infasurat in 7 campuri de protectie. Cu cat se patrunde in campuri mai adanc, cu atat durerea este mai mare.

Este usor de observat ca spiritul poate fi redirectionat in corp, precum apa intr-un recipient. Acest transfer al partilor de spirit poate fi facut la nivel spiritual, fizic dar si mecanic insa numai pentru timp limitat.

Atentie! Matricea spiritului ramane intotdeauna aceeasi, din cate cunoastem. Campurile sunt cele care pot fi modificate.

La nivel spiritual

Personajul principal…

Vezi articol original 164 de cuvinte mai mult

3 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

De mare actualitate – Powder

11 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale, Povestea gândului - a medita

Medicina isihastă

http://suntsanatos.ro/medicina-isihasta-2571.html

S-a descoperit stiintific ca plantele receptioneaza agresivitatea omului si emana unde energetice negative, nocive pentru organismul nostru. Nu rupeti brutal legumele, folositi doar frunzele marginale si, daca vreti si radacinile, scoateti planta întreaga si lasati-o 12 h sa intre în “adormire” si sa-si neutralizeze radiatiile negative. Orice aliment are în el informatii de viata si de moarte. Un aliment omorât si fiert are astfel de informatii de moarte care va omoara si organismul. Fructele si semintele nu au nici o problema, fiind neutre. Daca se fierb, capata informatii de moarte. Grâul încoltit nu este bun imediat dupa încoltire, deoarece s-a trezit la viata si prin mestecare este omorât. De aceea, dupa încoltire, lasati-l la o usoara reuscare, sa treaca la “adormire” si astfel este hranitor.

Noi, în mod obisnuit, avem logica de tip cauza-efect. Crestinismul vine cu o logica aparte, trinitara, care este baza medicinei isihaste si a sacroterapiei. Ca trinitate, realitatea este: supracauza, cauza, efect, care în corespondenta cu Dumnezeu este Tatal, Sfântul Duh, Fiul. În corpul nostru supracauza este sufletul, care emana o energie de informatie a acestei supracauze. Miscarea – vibratia reprezinta cauza si acumularea – continutul reprezinta masa – materia. Însusirile si calitatile supracauzei (sufletului) sunt însesi cauza si efectul. Sufletul se angajeaza în lucrarea de purificare a corpului bolnav mostenit, deoarece noi mostenim pacatele parintilor nostri (noi suntem jumatate creati de Dumnezeu si jumatate nascuti de parinti). Asa ne putem naste cu predispozitii de boala sau deja bolnavi. Se zice ca noi suntem un microcosmos si ne hranim cu lumina cosmica îngereasca, cu materia naturii si din energia mentala omeneasca. Toate deranjamentele din acest complex de “hranire energetica universala” aduc boli.

Bolile de oase se datoreaza lipsei de Energii Harice. Se vor folosi uleiul sfintit, apa sfintita, anafura etc. La sfinti oasele nu putrezesc, fiind pline de Energii Har, cu puteri tamaduitoare.

Prin sistemul nervos, noi facem legatura cu Energiile Îngeresti, cunoscute sub numele de Mental Cosmic. Energia intra prin vârful capului, coboara pe coloana vertebrala pâna la nervii corpului, unindu-se cu mentalul nostru. Si medicina isihasta îsi are centrele ei de energie, cum ar fi chakrele, locul de întâlnire al energiilor (în numar de 3) fiind inima. Medicina isihasta lupta pentru restabilirea acestui centru care s-a pierdut dupa caderea din Rai.

Cele 3 energii care pornesc din inima (unde sunt emanate de suflet) sunt: fluxul energiilor mentale proprii, energii mentale inteligente ale entitatilor spirituale extraterestre (îngeri si demoni sau ale sufletelor raposatilor) si energii intelectuale, gândurile – informatiile tuturor oamenilor; prin nari-nas intra o energie mentala a naturii, prana (cum o numesc indienii), care nu este oxigen, ci de alt tip, intra în creier, coboara pe coloana vertebrala în doua moduri (Ida si Pingala), stiintific identificându-se cu nervii simpatici si parasimpatici.

Dereglarile acestor energii provoaca boala. Prima cauza trebuie cautata în suflet. Toate bolile mentale se asociaza cu boli de inima si la figurat si la propriu. O mare importanta o are somnul în bolile energiilor mentale. Tulburarile de somn au ca efect supraîncordarea nervoasa, pâna la ruperi de nivele nervoase cu efecte dramatice. Atât centrul inimii cât si al sexului fura si fac risipa de energie nervoasa, astfel încât organele nu mai sunt hranite suficient cu energie nervoasa. Asa ca în bolile mental-nervoase tratamentul religios este de mare importanta. Cauta sa nu ai nimic pe suflet, vreun pacat mare care te macina pe ascuns (trebuie sa te spovedesti la preot). Opreste conflictele sentimentale în gât (ca un mârâit fortat si scurt) sau pronunta cuvinte sfinte sau filozofice care absorb gândurile negative. Râsul este o metoda eficienta de descarcare negativa. Si nu uitati de mâncarea nefiarta. Se considera ca orice aliment are o memorie proprie care, intrata în organele noastre, se reproduce. Spune-mi ce manânci, ca sa-ti spun ce simti si ce gândesti. Începi sa manânci carne de vaca sau de porc, ai o memorie ca atare. Postul este un valoros remediu de restabilire si rememorare a adevaratelor energii. Diavolul a inversat si a negativizat memoriile adevarate, iar postul le readuce la normal, de unde rezulta ca postul este revenirea la starea de înger.

Iata un model de mâncare isihasta:

• dimineata: pâine cu fructe si nuci;
• prânz: ghiveci nefiert din legume radacinoase (salata) cu nuci si seminte, cu grâu muiat sau uruiala de grâu ce a fost tinuta la macerat min. 8 h;
• seara: la fel, dar în cantitate mai mica.

O mâncare isihasta este compusa peste 50% din cereale si seminte. În rest, 25% radacinoase, în completare, zarzavaturi si alte ingredinte. Mâncarea nefiarta este satioasa si are multa celuloza, curata intestinele. Hrana se absoarbe aproape integral si organele nu obosesc cu prefacerea în hrana vie, aceasta fiind deja vie.

La Schit se face o mâncare rapida de fasole boabe si orez pilaf. Boabele de fasole se piseaza pâna devin faina. Pe soba se pune o cratita cu apa atât cât este necesar fainei de fasole în apa rece. Focul trebuie sa fie tare, pentru ca faina sa înceapa imediat sa fiarba. Când începe sa fiarba, se lasa doar 1-2 min. si se da la o parte. La fel orezul, se piseaza si se fierbe 2 min. pâna se îngroasa ca o pasta, apoi se adauga ceapa cruda tocata si alte verdeturi, putina sare si câteva nuci si seminte de dovleac. Iarna se adauga varza acra si muraturi.

Fasolea se fierbe, întrucât contine o toxina, fasolina, care se inactiveaza în 1-2 min. prin fierbere.

Mâncati la fiecare masa câte 1 cartof crud, taiat si adaugat în mâncare, pus pe plita taiat felii sau fiert taiat marunt în putina apa timp de 2 min. si facut piure cu alte ingrediente. Astfel nu degradati proteinele prea mult, care altfel devin toxice pentru sistemul limfatic.

Un unt sanatos se prepara la Schit din fasole si soia facute faina, puse în putina apa rece si fiarte 2 min. Se adauga sare, ceapa marunta si se freaca mult, ca icrele, pâna se face ca untul. Se manânca cu pâine integrala. Se mai poate adauga smântâna sau brânza telemea.

Ei consuma o pâine minune din grâu si porumb zdrobit amestecate cu putina apa. Pun putina miere si sare. Se face o coca care se întinde în strat subtire de 2 mm pe o tava de faianta, se lasa la temp. de 30 º sa se usuce. Este ca un biscuit.

Închinaciunile si mataniile însotite de contractarea diafragmei cu dilatarea ei, la aplecare expirand si la ridicare inspirând, sunt foarte importante. Rugati-va ca în inima sa se regrupeze toate energiile corpului si sa se purifice prin harul Sfântului Duh.

Ca femeie trebuie sa ai organe yin în afara si yang înauntru. Se recomanda femeilor o alimentatie yang mai mult spre neutru, pentru a avea yin în afara, adica verdeturi nefierte, grâu mai putin încoltit sau pâine (preferabila pâinea fara coacere), fara carne multa, condimente si dulciuri ce dau aciditate yin în interiorul organelor. Sa se foloseasca alimente de culoare verde si galbena si mai putin rosii. Rosul este energie acida de scurgere care slabeste organele. Sa se foloseasca lactate, dar nu multa brânza si unt. Dulciuri din fructe, nu rafinate. Multa carne, oua, dulciuri si grasimi, brânzeturile tari schimba raportul yin-yang pâna la masculinizare, pâna la hipersexualizare. Alimentatia femeii trebuie sa fie solara (energiile feminine sunt energii lunare, ce se hranesc din energii solare); zarzavaturi, seminte de suprafata, fructe si mai putin alimente de întuneric. Barbatul este în sensul celalalt (energiile sase sunt solare). Copiii sa fie hraniti cu alimente neutre, adica în primul rând nefierte si vii, apoi cu alimente yang ce au energii de depunere, nu de consum – acide. În bolile grave, trebuie evitate lactatele, care hranesc exteriorul organelor, dar nu si interiorul. Aceasta deoarece alimentele de origine animala sunt explozive, nu de depunere în organe, ci de iesire si consum. În bolile grave, sa se foloseasca vegetale în cele 3 culori echilibrate: galben, verde si rosu (verdele hraneste interiorul organelor, galbenul si rosul organelor), pentru ca organele sa-si ia fiecare ce-i trebuie mai mult. Se insista pe alimentele neutre, indiferent de culoare, nefierte si mai ales seminte. Peste 50% sa fie cereale, în special grâu, o parte uleioase si alta parte seminte uleioase. Lactatele si alte derivate sa fie anexe, în cantitati mici. Ceaiurile sa fie nefierte, prin macerare în apa rece. Sa nu se bea niciodata multa apa (1/4 pahar). În loc de ulei, sa se zdrobeascanuca sau seminte de dovleac. Pâinea sa se consume necoapta. Se poate mânca si putin miez de pâine, dar fara coaja (are multe saruri anorganice toxice). Sa se manânce putin si des, cu alimente separate, nu cu multe amestecuri. Daca se respecta hrana vie, postul total nu trebuie sa fie prea lung. În post, sa se faca clisme. Dupa post se admit lactate nefierte, dar se evita carnea, pestele si ouale.

Sa nu se neglijeze terapia harica prin slujbe bisericesti, apa si ulei sfintite, Sfânta împartasanie. Harul divin este o energie reala. Se elimina ura, dusmania si toate pacatele.

sursa: valeriupopa.3x.ro

– See more at: http://suntsanatos.ro/medicina-isihasta-2571.html#sthash.6IcA5q0e.i6HXaQ4I.dpuf

5 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

2016

În anul ce va trece pe aici, să aveți parte de iubirea cosmică, să simțiți conexiunea cu natura, cu oamenii buni și cu voi înșivă. Să generați doar energie pozitivă și lumină! SĂ  FIȚI AICI ȘI ACUM!

LA MULȚI ANI!

IMG_20151226_162731_BURST001_COVER

IMG_20151226_163658 DSCN5929 DSCN5989 DSCN6094 DSCN6223

Foto: Ivanov Andrei Octavian

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

Crăciun plin de iubire!

12347713_989223857817357_3707396405543277405_n 12347810_1024445647612830_7904349713507715369_n 12347856_1160146807341977_8165717057693435722_n 12359875_989223654484044_1581567282282616171_n 12360304_989223911150685_3971530413693284636_n 12366409_1160147100675281_4273657838559182533_n 12373265_1024445764279485_4220430176652470738_n 12391921_1023237111067017_8893689439696948348_n

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Exercitiu de decorporare – partea I

CasaEVV

Sunt doua lucruri indispensabile pentru a reusi in viata. Unul este imaginatia, celalalt este credinta. Oricare dintre ele lipseste, sunteti pe minus, credeti-ne pe cuvant! De ce? Pentru ca lumea in care traiesc oamenii este limitata iar pentru a putea patrunde in Lumea Mare, creierul are nevoie sa fie pregatit. Altfel, tensiunea va fi prea mare si sistemul va ceda.

Pentru a exersa tehnica decorporarii, sunt importante cele doua valori pomenite in paragraf, iar pentru asta, procedura clasica care duce la rezultate se bazeaza pe dezvoltarea imaginatiei si a credintei.

Pasul 1 – Saptamana 1

Intindeti-va intr-un loc unde sa nu fiti deranjati si in care va simtiti confortabil si in siguranta. Inchideti ochii si mentineti claritatea mintii. Imaginati-va ca aveti ochii pe umarul drept. Ce vedeti? Ce detalii are camera? Cum apare locul pe care sunteti intinsi? Mentineti 5-10 minute. Mutati ochii pe umarul stang. Ce vedeti? Cum este…

Vezi articol original 50 de cuvinte mai mult

10 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Din scrisori – 18

Dragul meu Vis,

Într-o zi voi întrerupe conexiunea cu tine și te voi materializa sau te voi șterge.

Am intrat într-o nebunie a performanțelor de atingere a greului, nu neapărat voită, dar, cu siguranță, apreciată.

Am înțeles, încă o dată, cât de mici suntem noi, oamenii, cât de puțin apreciem viața din jurul nostru, cât de mult ne îndepărtăm unii de alții, cât de falși suntem în mod obișnuit, cât de puțin ne iubim unii pe alții… Și cât de multă nevoie de iubire și de a dărui iubire avem. Dar ștergem sentimentele frumoase ca și cum am fi doar niște roboți care trebuie să câștige bani.

În cazul meu, a devenit dorința de a face bani ca să pot merge la munte (la modul adevărat, real) și să pot să-mi iau echipament. Altfel, la ce-mi trebuie timpul? Și la ce… banii ( …nu că aș avea vreo șansă să-i obțin pentru lucruri care costă extrem de mult…)?

Ultimele plimbări au fost un alt fel de conexiune cu natura. Una mai dură, cu teste de rezistență fizică și psihică. Desigur că ultima a întrecut-o pe penultima…

Așa a început…

La cinci fără două minute, mă sună organizatorul să vadă dacă m-am trezit. Nu pricepeam de ce ceasul meu e înainte cu o oră… și de ce ăia de la meteo dau starea vremii pe telefon în avans cu o oră, când, de obicei, o arătau cu mai multe ore în urmă… După vreo două minute am priceput că eu nu m-am trezit la ora fixată și mă aflam în momentul în care ar fi trebuit să ies din casă. În doisprezece  minute ieșeam din casă grăbindu-mă spre metrou și apoi spre gară, cu rucsacul cel mare în spate.

Am rugat băieții să-mi ia și mie bilet, ca să prindem trenul împreună. Am prins trenul. Eram 5… Fantastici.

Am ajuns la Brașov, de unde trebuia să luăm un microbuz spre Avrig. Ne-am dus fiecare pe la WC, pe la chioșcuri pentru mâncare etc. Când m-am întors, nu era nimeni. Am așteptat, m-am dus să-mi iau ceva de ronțăit, m-am uitat împrejur… mi-am mai luat ceva de mâncare, am dat unui copil de țigancă ce-mi luasem înainte… colegii mei nu mai apăreau. M-am hotărât să-mi deschid telefonul. Mesaje. Ei plecaseră. CUM? Probabil că, în timp ce eu stăteam cu spatele la mașini, ei urcaseră în microbuz, mă așteptaseră, s-a aglomerat foarte tare, ei nu mai puteau coborî, eu nu aveam telefonul deschis…. Și am rămas prin auto/gara din Brașov. Primul gând a fost să mă întorc la București. Dar, liderul m-a încurajat că mă vor aștepta la Avrig. Am închis ochii, m-am liniștit și, în scurt timp, găseam un alt microbuz care mergea în direcția dorită. M-au așteptat o oră la Avrig. Când i-am întâlnit, am numărat mutrele celor care mă înjuraseră . Erau… cinci. Mai apăruse cineva.

Am pornit-o la drum. Voiam să ajungem la cabana Bărcaciu. Am luat-o pe jos. Erau vreo zece kilometri până la poalele muntelui. Din fericire, o dubiță ne-a mai scurtat traseul, ușurându-ne calea.

Am urcat prin pădure, spre cabană. Mi-era dor de pădure. A fost nevoie să aprindem frontalele. Am găsit bețe de trekking  – unul de fag și unul de brad – și le-am luat. Știam cât de folositoare mi-ar putea fi.

Ne-am cazat la cabană, în pod. Am hotărât să ne trezim devreme a doua zi, pe la ora 4. Așa am făcut. Tom Sawyer și Huckleberry Finn își făcuseră bagajele și nu mai aveau răbdare cu … cei mai în vârstă. Ziceau că pleacă singuri, dar n-au făcut-o. Ar fi fost o mare imprudență.

Am pornit la drum. Voiam să ajungem la refugiul Călțun – asta era ideea. În scurt timp a început urcarea. Pe măsură ce urcam, se întețea ninsoarea și scădea vizibilitatea. Fetele pomeneau despre căldura de la cabană… A început să nu-mi mai placă. Presimțeam ceva? Le-am întrebat dacă e vreuna dispusă să se întoarcă. Niciuna, bineînțeles! Îmi era frig și mi-am amintit de frigul de la ,,5 jnepeni”. Nu mai voiam asta! O puternică dorință de a nu mai continua m-a cuprins. Mă tot uitam în urmă gândindu-mă să mă întorc singură, dar nu mai vedeam urmele și cum sunt foarte dezorientată în spațiu, am hotărât să nu rămân singură și să merg înainte, cu ceilalți.

O ceață, o ,,negură” albă se apropia din spate, în față era deja totul alb. Ninsoarea ne-a cuprins cu totul în albul ei. Pe alocuri se stârnea viscolul. Încet, încet ne-am obișnuit cu frigul. Am intrat adânc în ,,urgia albă”. Băieții mergeau în față și făceau potecă schimbând din când în când locurile. La un moment dat, i-a înlocuit și una dintre fete, mai îndrăzneață și mai ușoară. Până la Scara era un traseu de 2-3 ore. Noi l-am făcut în vreo 11… Nu din cauză că se mergea greu, deși era și asta, ci pentru că nu vedeam absolut nimic și ne ghidam doar cu GPS-ul. De vreo două ori ne-am învârtit în cerc. Picase ideea cu a ajunge la Călțun. Primul refugiu mai apropiat era Scara.Să ne întoarcem nu mai puteam, mersesem prea mult. Nu se mai vedeau creste, nu se mai vedeau prăpăstii și nici vreun marcaj. Uneori găseam câte un marcaj și eram fericiți, dar direcția spre următorul nu era ușor de găsit. Ne rugam să găsim refugiul, fără să ne mai gândim și la ce va fi după… Am înotat prin zăpadă, viscol și ger cele unsprezece ore. Alteori eram nevoiți să abordăm câte o pantă pe care nu cred că ne-am fi cățărat în condiții normale. Dar acum nu vedeam mare lucru… Exista risc de avalanșe, am observat cu toții asta, dar nimeni nu zicea nimic…  Pășeam pe urmele pașilor făcute de primul din șir, ca să nu tăiem zăpada. Nu era nevoie de colțari, însă de piolet sau bețe de trekking, da. Îmi luasem bețele mele de lemn, care au fost excelente. Aveau noduri și intrau bine în zăpadă susținându-mă, mai ales pe pantele alea de 75 de grade, pe care nu le-aș fi putut urca fără sprijin.

Uneori eram nevoiți să mergem în patru labe, ca să nu ne afundăm în zăpada prea înaltă. Bețele, ne țineau la suprafață, dacă le  așezam orizontal pe suprafața de parcurs. Alteori mergeam în patru labe din cauza vântului care ne culca la pământ. A fost amuzant odată, când viscolul ne-a pus pe toți la pământ, simultan.

În fine, când a apărut refugiul la orizont (adică la vreo 4-5 metri) am auzit strigăte de bucurie și urlete să mă las la pământ. Nu am priceput ce spuneau ceilalți decât după ce m-a  trântit viscolul. Dar m-am ținut bine. Ușa s-a deschis greu, era zăpadă în fața ei și trebuia desțepenită… Au muncit băieții și au reușit. Înăuntru ne-am îmbrățișat cu toții, ca niște copii fericiți.

Era 16,30-17… Aveam o noapte lungă de rezistat la vreo -10 grade.

Aveam termosuri cu ceai. Liderul avea un primus, un băiat mai avea o butelie. Ne-am încălzit, oarecum. Ne-am băgat în sacii de dormit. Unii aveau bocancii uzi, mănușile la fel… S-a descurcat fiecare cum a putut. Mâncare aveam destulă, apa înghețase în sticle. Am topit zăpadă pentru ce mai era nevoie. În funcție de fiabilitatea sacilor de dormit, am dormit mai mult sau mai puțin înghețați. Aveam fularul cu gheață pe el de la respirație. L-am băgat într-o pungă și aceasta în sacul de dormit. Până dimineața a rămas la fel. Una dintre fete pierduse izoprenul, căci i-l luase vântul…

Noaptea se auzea viscolul urlând de ziceai c-o să zboare acoperișul. Partea mai grea era cu mersul la WC. Trebuia să ieși afară și să te bați cu  același viscol.

A venit și ziua a doua. Planul era să ne întoarcem la cabana de unde veniserăm, dacă  puteam. Am plecat mai târziu, pe la 9,30 – 10. Ne-am îmbrăcat după cum aveam haine în bagaje. Eu mi-am reparat una dintre parazăpezi, căreia i se rupsese cureaua de prindere în catarmă. Speram să ieșim cu bine din găleata în care era amplasat refugiul. Trebuia să coborâm niște zone abrupte, să ajungem la marcaj… Ne-am legat cu coarda, toți șase. Rucsacul mi se părea ușor. Cred că pusesem multe haine pe mine și îl mai golisem.

Au trecut niște ore până când am ajuns la zone mai puțin periculoase. Începeam să găsim marcajele mai ușor. Liderul era epuizat de efort. Ne rugam să țină bateria la GPS. Îl folosea pe cel de-al doilea. Îl ținea în buzunarul interior de la piept. O dată i s-a întâmplat să scape amândouă telefoanele pe lângă buzunar. Când a vrut să-l scoată pe cel cu GPS-ul funcțional, nu-l mai găsea. A fost un moment cumplit pentru el. Din fericire, telefoanele erau în interiorul hainei, oprite în elasticul de la bază. De atunci, Tom Sawyer îi amintea mereu să verifice și să închidă fermoarul de la buzunar…

Ochelarii mei de vedere (care altădată erau buni și la zăpadă) se umpleau de gheață și nu mai vedeam nimic prin ei. După ce îi ștergeam, în secunda următoare erau înghețați la loc. Așa că i-am dat jos. Uneori, viscolul te făcea să te oprești și să te întorci cu capul în direcția opusă. Ochelarii de ski îi lăsasem acasă…

Fiecare marcaj găsit era o victorie. Când a apărut zona cu copaci, băieții au găsit și urmele vechi. Acolo ninsese mai puțin și nu viscolise vântul zăpada. Nu mai era nevoie de GPS! Parcă înviasem cu toții.

La cabană am băut vin fiert – cei care mai eram în picioare. Două zile ne rugasem la toți sfinții cunoscuți, la arhangheli, la îngeri, la ființele de lumină etc.  să ne ajute să găsim drumul. Am mulțumit.

Ziua plecării.

Mi-am uitat bețele de trekking la cabană!

O mare parte din drum am mers pe urmele lăsate de un… ursuleț. Atâta doar că erau în sens invers traseului nostru.

Cumva, sufletul mi-a rămas în norii de zăpadă și viscol prin care am trecut. E greu să cobori de acolo. Nu a fost frică, a fost altceva. A fost dorința de a găsi drumul.

Un timp o să fac numai dușuri fierbinți…

 

4 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Touching the Void

http://filmehd.net/touching-the-void-culmile-neantului-2003-filme-online.html

Scrie un comentariu

Din categoria Filme educaționale

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 16

Dragul meu Vis,

Oooo… cât a trecut de la ultima comunicare? O eternitate… Intens – ca tot ce se petrece în ultima vreme.

Am fost prinsă într-un val al energiilor – nu neapărat negative – ca toți pământenii, de altfel. O parte dintre noi se afundă, încă, în nimicurile fără sens ale vechii paradigme, celalată parte se înalță progresiv pe aripi de îngeri.

Am fost pe urmele morții, i-am simțit mirosul, i-am văzut opera… Am atins-o. Nu, nu acolo unde s-a dus toată lumea; în altă parte. În inima munților, desigur. Acolo moartea e frumoasă, dar îți dă fiori reci de singurătate. Și, cu toate că mi-am propus să trec mai rar pe acolo, am s-o fac din nou. De ce? E dependență? E chemare? E adrenalină? E rezonanță? Sunt toate la un loc? Ce mai contează?

Aveam atât de multe să-ți spun, încât le-am uitat pe toate, pentru că și-au pierdut sensul.

Trăim și atât. (pe Valea Bucșoiului și Creasta Balaurului)

1610996_10207070003044099_6508052755576841089_n 1898285_10207070033644864_5588732927680111825_n 10155308_1067990469886469_6019875466260494609_n 11221521_1143010419055616_5645522659146903088_n 12009729_10207070132927346_4221153286457882869_n 12065796_10207070064965647_6948615313129415268_n 12144865_10207070004364132_5222134026688908517_n 12189127_1143010685722256_5154661259180917649_n 12189173_10207070076445934_4454405264430935968_n 12189710_10207070075725916_5827180388345705623_n 12190972_10207070000644039_8830989689347911063_n 12191520_10207070131007298_4833697447554302795_n 12191537_10207070085806168_3815316345823358371_n 12191967_10207070083686115_1230149500857776317_n 12193755_10207070076405933_4666829117920138768_n

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Integrala Crestei Făgărașului – Ziua 3: Viața de refugiu

balerinudincarpati

Ziua 3

După unele negocieri cu Radu, am decis să încercăm totuși un segment scurt, până la refugiul Fereastra Zmeilor. Știam că avem nevoie să ne apropiem puțin de obiectiv, pentru a nu încărca ultimele două zile prea mult. Așa că am plecat pe o vreme cam cețoasă, în jurul ore 12.00 din cabana.

IMG_2760Foto: Părăsind cabana Podragu

IMG_2764Foto (V): Fenomenul barierei de nori observabil și acum

IMG_2769Foto (V): Spre Iezerul Podu Giurgiului

IMG_2770Foto: Iezerul Podu Giurgiului

IMG_2778IMG_2783Foto: Momente de vizibilitate pe crestele ascuțite

IMG_2788Foto: Zona „La 3 pași de moarte”

Într-un final ajungem la refugiul Fereastra Zmeilor pe la 3, cam devreme ce-i drept, dar înaintea ploii.

IMG_2799În ciuda poziționării superbe a refugiului, nu am fost atât de ocupați cu priveliștea, cât cu uscatul hainelor și bocancilor udate cu o zi în urmă..

IMG_2802Foto: Bocancii fiind uzi, Radu confecționează papuci din ce găsește.

Viața de refugiu..

IMG_2805IMG_2806IMG_2807IMG_2811IMG_2810IMG_2808 Foto:…

Vezi articol original 93 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Christian Adventure

Școala care mi-a schimbat viața

I-am auzit pe mulți spunând asta. Nu-mi place să imit sau să repet ce spun alții, dar, de data asta trebuie să recunosc: da, mi-a schimbat viața!

M-am înscris ezitând, deși știam că îmi doresc foarte mult să fac ceea ce scria în textul de reclamă. Mi-era teamă de ideea de a învăța, o respingeam în totalitate. Cu ajutorul unui prieten, însă, m-am dus.

Așa a început aventura.

Cursuri, aplicații. Cursuri, aplicații.

La început m-am speriat când am auzit ce echipament îmi trebuie. Dar am rezistat tendinței de a mă retrage și ,,Universul” m-a ajutat să găsesc.

Am cunoscut oameni și am învățat să cunosc oameni. Am constatat că aproape toți ,,muntzomanii” care rămân fideli muntelui sunt deosebiți. M-am bucurat de faptul că m-au acceptat printre ei.

Fiecare aplicație practică a Școlii de ghizi montani a fost o aventură. De la ușor la greu.

Dintotdeauna mi-am dorit să escaladez munții, dar nu am avut condițiile necesare. Însă, cum energia Pământului e în continuă transformare, iată că sincronicitățile s-au produs. Am mulțumit cu recunoștință pentru ele. M-am închinat în sufletul muntelui și am început să mă contopesc cu el. Am început să-i simt căldura (chiar și în iarnă), am învățat să-i cunosc iubirea, m-am integrat în inima pădurii, am plutit în frumusețea florilor sale. Și voi continua să o fac, atâta timp cât voi putea. Da… și apele. Cum să le uiți? Energia lor te scoate în afara timpului, dacă înveți să le accepți.

Nu-mi pasă dacă am promovat sau nu. E singurul examen la care am venit cu plăcere și la care AM  SIMȚIT să scriu ceea ce am scris. E examenul pe care îl doresc tuturor: fără stres, fără teamă, cu inima deschisă. Se numește a dărui. Așa cum și liderul Școlii a dăruit. Ne-a dăruit posibilitatea de a ne cunoaște, pe noi înșine și pe cei ca noi. De a cunoaște oameni cu care să împărțim aceleași trăiri. De a ne ,,crește vibrația”. De a ne regăsi în măreția muntelui. De a ne depăși limitele și de a dori cu putere acest lucru.

Fiecare traseu/tură pe munte e un dans. Un dans cu tine însuți: dansul zborului spre înălțimi.

„Provocarea supremă este să depăşeşti entropia, să spargi acele bariere care închid şi izolează viaţa, limitând energia şi împlinirea.”
(Kerro Panille – Cânt închinat lui Avata.
Pandora. Incidentul Iisus – Frank Herbert, Bill Ransom)10639713_10204674512516750_1871303829307975146_n

10645154_10204674511116715_2801948838950471624_n

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita