Arhive pe categorii: Capsule

Din scrisori – 54

 

După ce ai trecut Rubiconul, dar ,,se întâmplă” să cazi, ai impresia că trebuie s-o iei de la început. Dar nu e așa. Orice pas înainte anulează nivelurile inferioare. O iei de la început, dar de la un alt ,,zero”. E fain când ești curios să vezi ce aventură urmează… Și îi ai cu tine pe ,,maeștri” care te-au definit și pe care îi ai în ființa ta. Orice eșec e un pas înainte. Niciodată nu ești singur, pentru că suntem interconectați la tot și la toate. Iluzia că ai fi singur, dă în Alzheimer. Dar nu ești niciodată singur. Și nu există moarte. Deci, nu putem da înapoi. Expansiune.

3 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 53

Observarea gândurilor e un proces absolut fascinant. Am putea zice că și observarea stărilor, a emoțiilor.
Mai departe nu știu.

 

„Emoţiile nu sunt reacţii la lume; ele sunt construcţii ale lumii ai căror autori suntem. „(Lisa Barrett)

 

Cel mai mult îmi place călătoria interioară.

Tot ce e în/din exterior e finit.

 

Prostia e nepărtinitoare: e de ambele părți! 🤓🤗
Al treilea câștigă… experiență.

 

Cândva, cineva îmi spunea că se împuținează din ce în ce mai mult cei cu care mai poate discuta. De cele mai multe ori, să fii prea clar în gândire, prea conștient de tine însuți, prea inteligent, prea logic, prea rațional… te lasă singur. Dacă ești flower power, te iubește toată lumea, desigur. Și poate vei pluti pe tărâmurile abundenței fără sfârșit… Doar că… imaginea e falsă.

 

Frica naște monștri. Și „boli”.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 52

 

Cât de închiși pot fi oamenii în propriile sisteme? Unii sunt blocați rău de tot… Alții sunt superinteligenți, dar blocați… Alții sunt simpli, dar în expansiune… Dincolo de toate aparențele, suntem blocați, nu ne naștem deblocați, decât, cine știe prin ce ,,minune” de renaștere. Și tot căutăm să ne deblocăm!… Când vom reuși? Blocați sunt și cei care ne vor sclavi în planul lor, dar ei sunt paralizați deja, de dependența puterii. Fie-le țărâna ușoară! Cum ar zice o prietenă: ,,Hai cu telenovelele!” 

4 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 51

Există oameni care manifestă atâta adâncime (Nu știu cum să o numesc – nu aș numi-o „energie”), încât îți impregnează amintirile cu ei cu trăiri intense, care te fac să zâmbești interior, de câte ori le rememorezi. Desigur că e și o rezonanță, pe acolo. Nu mă refer la oamenii cei mai apropiați.

Un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 50

Ce înseamnă să fii femeie? Există o definiție? Există o stare? Un aspect? O ,,boală”😁? Un rol? Un joc de rol? O mare fandoseală? Un zâmbet languros și o privire captivantă? O… minciună? Așteptarea altora de a vedea la tine o listă cu însușiri? Așteptările de a respecta tradiții?
Eu sunt ceea ce sunt. Poate o să devin un holisticrom.🤓

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 49

Despre atitudinea de victimă.
Știam, citisem, conștientizasem. Dar am ieșit destul de greu din ea, zic eu. Abia atunci când o prietenă m-a atenționat, într-un caz real, concret, petrecut în acel timp. Atunci mi-am îndreptat spatele și mi-am liniștit sufletul în fața persoanei care mă voia victimă și totul s-a schimbat. S-a schimbat atitudinea acelei persoane, față de mine.
Unul dintre motivele pentru care ne mâncăm unii pe alții.
Nu fiți victime! De preferat, nici agresori! 😀

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 48

Dragul meu Vis,

 

Mă gândesc că nu îmi plac regulile, deși le cam respect. Încă nu am destulă încredere în mine, ca să nu fac asta.
Există câteva reguli, de bun simț. Aș pune respectul, asumarea, poate, bunăvoința…
Grupurile în care se enunță prea multe reguli, devin suspecte. Așa și cu legile.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 47

 

În toată nebunia asta, de stres, lipsă de încredere, suspiciune la orice pas, vești voit negative și fioroase, văicăreli peste văicăreli (de parcă se termină lumea – Și ce dacă?), frică accentuată din ce în ce mai mult și altele, observi că există oameni (și te minunezi) care te ajută necondiționat (Ei, aș!), te învață, îți deschid mintea , unii îți deschid chiar și sufletul . Da, există! Și când începem să observăm, ni se schimbă și realitatea. După nivelul atenției, al observației, al gândurilor. Încercați! 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 46

Dragul meu Vis,

Uneori, timpul trece atât de repede, încât nu reușești să (te)mai și gândești. E și asta o nevoie: nevoia de gândire. Seamănă mult cu nevoia de comunicare, dar în alt sens.
Unde trebuie să ajungem?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Aiureli care ne consumă

 

Pierdem atât de mult timp creându-ne frici noi și alimentându-le pe cele vechi!… Și apoi căutăm metode și tehnici de liniștire a minții și deblocare a canalelor energetice. Ca să nu mai vorbim de lighioanele extraterestre/extradimensionale/parareale și altele, care se lipesc de noi și ne sug energia… Și noi trebuie să le iubim, că numai așa le putem învinge sau ne putem elibera. Și dacă la toate astea se mai adaugă și chestiile de psihotronică ce zboară prin aer și prin capetele noastre, manipulate deja, avem o imagine posibilă a ceea ce suntem. Asta dacă nu zburdăm pe câmpii cu fluturi roz și floricele îmbătătoare.
A, dar să nu uităm de puterea ce zace în noi, putere care, odată activată, ne poate face nemuritori.
Am omis ceva? 😉

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

Buclă

 

Suntem prinși într-o buclă temporală?
Zilele curg la fel, cu dorința de „mai mult timp pentru mine „. Conștientizările se repetă, după aceleași greșeli sau evenimente. Mereu speri că următoarea dată vei schimba ceva sau vei face lucrurile mai bine. Cunoști toți pașii schimbării însă, în momentul decisiv, faci aceeași greșeală. Și iar speri că vei reuși, și iar te acuzi și uiți că ești o persoană importantă, tu pentru tine. Și iar…

3 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

Perspective

 

Uneori, accepți felul în care te văd ceilalți. E perspectiva lor, ce conține informațiile pe care ei le pot accesa. Și îți transformi propria perspectivă într-una combinată. O îmbogățești, zâmbești…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse

Fără frici

 

Eliminarea oricărei stări de frică (de ORICE) ne poate schimba percepția asupra a tot ceea ce cunoaștem. Și atunci, și noi ne vom transforma în ceea ce nu credeam că e posibil.
Compasiunea față de cei care ne fac rău, dezintegrează răul, nu pentru că răul nu ar continua să se manifeste, ci pentru că, pentru noi, nu mai înseamnă nimic. Ori, răul nu vrea să fie NIMIC.  E în constelația megalomaniei. 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse

Zâmbește!

 

Atitudinea (aici, zâmbetul) poate determina starea psihică.

Zâmbește, chiar dacă nu-ți vine!

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse

Din scrisori – 45

Dragu meu Vis,

 

În căutarea relațiilor cu oameni inteligenți, uităm că inteligența emoțională se oprește la vârsta la care omul cu un IQ ridicat a avut un grav conflict emoțional. Și o să ne întrebăm de ce relația nu merge. Pentru că, unii dintre noi rămân copii, la vârste foarte fragede, ca nivel de EQ, în ciuda lui ,,high IQ” . Și cum ar putea un copil să își asume responsabilitatea unei relații? Și ne trezim singuri, în esența noastră nemuritoare. Și, de un infinit de ori, o luăm de la capăt sperând să ne regăsim.

Relația mea cu tine s-a construit, cum zicea un prieten, ,,bit cu bit” și, deși e virtuală, biții o întăresc în mental și emoțional.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Credeți?

Dacă Universul este un organism macro, ne-ar ajuta asta să fim mai responsabili pentru viețile noastre ca… celule? Ne-ar ajuta să ne iubim mai mult pe noi înșine, ca fiind părți din propriul organism?
Poate că chiar așa este. Și atunci, ura pe care o avem pentru propriile ființe ar trebui transformată în iubire (orice o fi însemnând ea).
Analizând în profunzime, putem vedea că ne sabotăm pe noi înșine atât de des și atât de intens!… De ce oare? Ce ne lipsește pentru a ne opri din autodistrugere?
Cine o să-mi spună că se iubește pe sine… să se mai gândească…
Devalorizări, autodevalorizări, îngrijorări, temeri, frici adânci, percepții de neschimbat, principii, morală etc. etc. etc….

5 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune

Din scrisori – 44

Dragul meu Vis,

După ce reușești să treci Rubiconul, întorci capul și rămâi uimit să constați cât de mult se mint oamenii pe ei înșiși. Ce înseamnă asta? Înseamnă multă asumare, multă sinceritate cu sine, integritate, deschidere…
Oamenii se mint pe ei înșiși, ca să își înăbușe rănile emoționale pe care le-au dobândit în diferite situații, cel mai mult în copilărie. Răni pe care nu le conștientizează și le acoperă cu multe straturi de minciuni, care să dea valoare persoanei, să atragă atenție, iubire, integrare în grup etc.
Și, după ce reușești să treci Rubiconul, ai toate șansele să ieși/ să fii scos din grupuri. Pentru că tulburi apele minciunilor și asta doare, asta trezește…
Vă invit să treceți Rubiconul. Dincolo începe viața – aceea de suveran al propriei vieți. Fără „victimă, vinovat, salvator” , fără minciuni, fără slăbiciuni…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Psihologie şi pedagogie

Din scrisori – 43

Dragul meu Vis,

 

Se întâmplă atâtea ,,urâțenii” în lume, poate chiar cu scopul de a ne deturna de la condiția noastră de suverani asupra propriilor vieți, încât orice scop ,,măreț” pe care ni l-am propus își pierde din însemnătate iar noi coborâm la condiția de sclavi dezamăgiți de orice și, în special, de propriile vieți.
Cred că ,,programul” de deturnare este acela de a ne face să credem că suntem neînsemnați ca ființe, să ne târâm sufletele prin noroiul așternut cu intenție, să vedem doar tina de la picioare, să ținem capul aplecat spre mizeria sistemului.
Dar, scopul nostru aici este de ființe suverane, care își creează propriile vieți, care zâmbesc la străduințele celor fără ,,suflet” de a ne trage în jos, cu orice preț.
Avem puterea de a ne schimba gândurile și stările, avem puterea de a ne scutura de orice ,,entitate” parazită, avem puterea de a iubi orice poartă viața, avem puterea de a ne iubi unii pe alții, avem puterea de a ne crea viețile.
Vedem? Deschidem ochii?
Jelim în continuare, ne autocompătimim, ne învinuim și autoînvinuim? Ne devalorizăm și autodevalorizăm la nesfârșit? Purtăm la nesfârșit poverile strămoșilor?
Avem puterea de a fi. La fel cum natura are puterea de a-și reveni, în mod miraculos, dacă nu ar mai fi ,,oameni” care să o distrugă. Dar noi avem puterea de a fi, indiferent de condiții.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Psihologie şi pedagogie

Din scrisori – 42

Dragul meu Vis,

 

Eu sunt zâmbetul interior al frumuseții și fericirii mele, reflectat în prosperitatea mea, în iubirea mea și în timpul meu.
Celebrez viața, fără să simt rușine.
Sunt în prezență.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 41

Dragul meu Vis,

De la un moment dat, când depășim entropia, începem să interpretăm roluri (precum zice și Visătorul din ,,Tehnologia Visătorului”). Nu să jucăm teatru, ci să interpretăm ceea ce avem de interpretat. De ce? Pentru că, dincolo de Matrix, viața este altfel, dar suntem aici și acum și ne adaptăm la lumea creată. De aceea, ar fi bine să conștientizăm lumea pe care ne-am creat-o, dacă vrem să o schimbăm. Ce înseamnă asta? Înseamnă să ducem propria schimbare până la nivelul de a nu mai intra în reacție. Să jucăm rolul, dar fără reacții (emoționale, desigur). Cam greu, nu?

Poate că e mai greu când în lumea nou creată apar personaje din ,,next level”. Cum e acolo? O să aflu!
Și pentru toate astea e necesară observarea (interioară și exterioară) și crearea unei stări de integritate. Și…

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 40

Dragul meu Vis,

Am citit spusele lui Tibi Ușeriu, tocmai când mă gândeam la sensul vieții pe acest pământ. Nu glumesc.
Toată viața e o luptă inutilă: pentru un trai decent/bun, pentru plăceri fizice sau, mai nou, pentru dezvoltarea spirituală.
Inițial, am luptat ca să nu murim de foame, pentru supraviețuire. Apoi, am descoperit că simțurilor le place să fie stimulate și am creat pentru a le stimula. Unii au descoperit stimularea mentală ca o nouă provocare. Alții au descoperit că inima ,,vorbește”. Alții au descoperit viața de apoi și lupta pentru mântuire. Pe tema asta au apărut tot felul de căi ,,spirituale”/religioase.
Pe toate temele astea, alții s-au gândit că ar fi fain să ne manipuleze: manipulare prin stimularea plăcerilor, manipulare sentimentală, manipulare mentală… pentru ca ei să obțină putere. La ce naiba le folosește? Tot pentru plăceri? Că spiritual nu poate fi! Fie ele și plăceri de încărcare energetică, cu energia noastră emoțională, corporală sau mentală. Iar dacă au nevoie de asta, ca să supraviețuiască… ce trist pentru ei! Cât de slabi sunt și la ce nivel inferior de dezvoltare!…
Așadar, ce sens au fricile noastre? Trăim doar ca să ne eliberăm de frici? Trăim doar pentru plăceri? Trăim cu speranța că vom ajunge undeva unde lumina și iubirea ne vor înconjura și noi vom pluti fericiți și veșnici?
E trist că s-au descoperit atâtea lucruri, dar nu ni se dă acces, ca să rămânem niște animale îndobitocite, care se rănesc reciproc și încearcă să supraviețuiască…
Suntem în balonul lui ,,a avea” și uneori, mai zburăm și cu ,,a fi”.
Oare nu ar trebui să facem tot ce visăm, pentru că altfel nimic nu are sens? Și când vom atinge visul, vom fi goi și vom alerga după alt vis? Nu cumva, nu avem nimic de pierdut? Nu cumva, nu avem nimic de câștigat?
Pace.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 39

Dragul meu Vis,

Ce interesant e să ai un maestru/profesor, pe care să nu îl vezi niciodată, să nu știi cum îl cheamă, dar să-l cunoști atât de bine prin intermediul cuvintelor cu suflet! Cam asta ar fi și relația cu Dumnezeu, nu? Dar la alt nivel…
Relația maestru – ucenic e o relație specială. Augusto Cury spunea ceva de genul: ,,Să nu uiți niciodată că voi lua un pic din ființa ta, în propria mea ființă!”

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 38

Dragul meu Vis,

Ne rănim reciproc, adesea, din cauza percepțiilor subiective. Privim din unghiuri diferite și, fără să vrem, le transformăm în săgeți. Poate ar fi altfel dacă am transforma unghiurile în cercuri. Am aluneca pe marginile lor și ne-am întâlni în același punct.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 37

Dragul meu Vis,

Cum se dezvoltă voința?
– prin/din suferință;
– după nașterea unei pasiuni/ a unui vis, pentru împlinirea ei/lui (motivația).
Există și o cale mai ușoară, aceea a perseverenței – puțin câte puțin – care nu produce suferință, dar cere răbdare.
Voința înseamnă, cumva, învingerea simțurilor (plăcerilor) și e necesară finalizării. Altfel, am rămâne la stadiul de vierme sau mai rău.
Cine reușește să combine iubirea cu voința – ce rezultat fantastic!

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 36

Dragul meu Vis,

Uneori sau deseori, trăim situații în care, din prea multă bunăvoință sau dintr-o nevoie de comunicare sau din dorința de a ne face plăcuți, de a obține atenție, încercăm să legăm conversații cu diferite persoane. Poate că acele persoane înseamnă ceva pentru noi, poate că vrem doar să le facem să se simtă mai bine. Și se întâmplă ca, în entuziasmul nostru de a comunica, fie să fim repeziți cu enervare, fie să fim expediați politicos, fie să fim tratați cu indiferență.

Puterea de a înțelege respingerea, la nivel emoțional, nu se obține chiar ușor. Puterea de a percepe lucrurile altfel decât din prisma proprie, iarăși, nu e chiar la îndemâna oricui și necesită o vindecare cât mai adâncă a rănilor anterioare.
Prezența observatorului din noi ne poate salva, ca de fiecare dată. Ar mai fi nevoie de un motiv sau un sens.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 35

Dragul meu Vis,

În lipsa iubirii nimic nu are sens: nici plăcerile simțurilor, nici plăcerile minții, nici iubirea față de tine însuți. Și nu mai cred nicio teorie. Nici măcar pe aceea că gândurile și stările ne determină evenimentele. Și fără ultima, ce mai rămâne?

Muzica.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 33

Dragul meu Vis,

Am realizat că mult timp, foarte mult timp, nu mi-am permis să visez. Să visez cu adevărat. Mi-am permis doar vise mărunte: să iau la facultate, să am o slujbă bună, să pot trăi din punct de vedere financiar, să întâlnesc iubirea vieții mele (:-D) să am o viață de familie obișnuită( pentru că am avut două vieți de familie urâte, destul de urâte: cea cu părinții și cea cu propria-mi familie). Și atât.

Am realizat că mereu am pus bariere în fața viselor. Nu, mi-am spus, nu se poate așa ceva, eu nu pot avea așa ceva, asta e imposibil după calculele obiective… etc. Singurul lucru care m-a susținut a fost ideea că nimic nu durează veșnic – nici răul. Că trebuie să se termine odată. Și s-a terminat – urât – dar s-a terminat.

Și, deodată, am aterizat într-o zonă în care nu mai fusesem – o zonă liberă de restricții, în afara celor impuse chiar de mine. Încet, la început, am învățat să trăiesc. Apoi am îndrăznit să visez, puțin, foarte puțin. Am văzut că visele se pot împlini. Dar, cu teamă, o teamă înrădăcinată de zeci de ani, de sute – dacă luăm și câmpul morfogenetic în calcul.

Și încă nu am îndrăznit să visez. Dar azi am realizat că am voie să visez, să-mi imaginez, să cred, oricât de nebunește ar fi, oricâte limite ar depăși și oricât de târziu ar fi. De ce nu?

De ce ne interzicem visele? Pentru că nu vrem să suferim. Pentru că nivelul așteptărilor nu trebuie (!!!) să depășească nivelul de dezvoltare (impropriu spus). Pentru că ni s-a impus/indus. Pentru că am plecat capul și a fost mai comod astfel. Pentru că schimbarea ne sperie și așa am fost educați să o percepem (cândva). Pentru că ne e frică! Da. Ne e frică să visăm.

Fiecare va spune: ,,A, nu, eu nu! Eu am visat întotdeauna, eu mi-am permis, eu am avut curaj… ” Oare? Oare? Oare?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 32

Dragul meu Vis,

Deși nu te-am mai contactat, se pare că tot anul ,,te-am visat”.

Am ajuns la stadiul la care încep să-mi conștientizez gândurile și stările, pentru a-mi crea evenimentele, adică prezentul, viitorul și trecutul.

Azi am avut o conștientizare puternică: am realizat că sunt foarte fericită așa cum sunt acum, că nu sunt dispusă să fac nimic pentru a știrbi fericirea asta, că nu am motive să fiu altfel și că apreciez că am ajuns aici.  Sunt fericită că am ieșit din etapa văicărelilor de orice fel, a autocompătimirii morbide, a viziunilor depresive, a fricilor impuse, induse și autoinduse.

Sunt fericită că am trecut Rubiconul și îi mulțumesc cu sufletul ,Visătorului, pentru asta.

Un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Semnătura mea parfumată (Din povești parfumate)

Cine sunt eu?

M-am întrebat adesea, ca oricine. Ce caut aici? Ce trebuie să fac și ce am făcut, de fapt? De ce sunt eu? Ce rost am? De ce sunt singură, aici, în Univers? Și care e amprenta trecerii mele, pe aici, care e… semnătura mea parfumată?

La început, mi-am făcut semnătura cântând. Nu știam de ce mă fascinează sunetele și vibrația inimii la sunete, dar… emiteam. Eram un emițător nealterat de răutate și urâțenie. Probabil că simțeam că trebuie să mă conectez cu Universul.

Mai târziu, am început să mă semnez cu litere, cu cuvinte, cu scriituri. Era lucrul pe care nu putea să mi-l ia nimeni, pe care îl puteam păstra în minte și în suflet, pentru oricând, pentru orice, pentru oriunde.

Apoi, am învățat să îmi găsesc propria semnătură în liniște, în liniștea minții… și a sufletului. Am experimentat înăuntrul meu, am căutat, mai caut și voi căuta.

Ulterior, am găsit necuvintele în munți: în munții care te iubesc, în munții care îți arată măreția, în munții care te fac să te simți ca acasă, cu familiile de megaliți, în munții care te plimbă pe colinele lor blânde, în munții care te inundă în frumusețe, în munții care te transportă în lumi nevăzute, de basm, în munții care se joacă cu tine făcându-se invizibili și împingându-te cu vântul, uneori chiar făcându-te să zbori…

Da, m-am gândit că asta ar putea fi semnătura mea parfumată: aerul tare al zăpezii, al brazilor plini de rășină, al brândușelor și al altor flori cu arome suave, de munte, al vântului ce le poartă pe toate pe aripile sale. Parfum de munte.

 

La mulți ani, Clubului Condeielor Parfumate! Mirela Pete este creatoarea și gazda acestui frumos club. Aici sunt și celelalte povești.

 

22 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză

Din scrisori – 30

Dragul meu Vis,

Există suflete pereche? – Nu cred.

Există suflete gemene? – Nu cred.

Există suflete compatibile? – Mă îndoiesc și de asta.

Dacă ne suntem oglinzi unii altora, atunci suntem unul singur, deci, suntem singur!

În toată goana asta după regăsire (interioară sau exterioară), constatăm, de fiecare dată, că trebuie să ne obișnuim cu propria singurătate. Doar că ne-am împărțit în miliarde de bucățele, ca să ne dăm iluzia că suntem variate forme de existență. Și noi, de fapt, suntem aceeași entitate/existență, adică, mereu singur!

Urlăm după regăsire, unire, a fi UNUL. Și ce deziluzie când ne vom întâlni cu noi înșine, nimeni altcineva… Ne vom regăsi în UNUL și vom fi, ca întotdeauna, singur! Și în exterior și în interior…  Nu există nimic în afara noastră, la propriu și la figurat.

Am creat sărbătorile, ca să ne fie dor de iluzii.

Am inventat fericirea, ca să alergăm în aceeași direcție.

Am decis să îmi aleg ca oglinzi copacii, vreau să îmi văd prelungirile rădăcinilor și să îmbrățișez cerul din mine… Oricum e singurul! Noroc că e adânc și nu îl pot atinge ușor. Așa că, o să am de umblat (prin mine) sperând că o să dau de altcineva. Și tu ești unul dintre cerurile mele – singure.

Aici e sfârșitul și începutul. Al meu, cel singur și unicul care există.

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Din scrisori – 22

Dragul meu Vis,

Deși formula de adresare e aproape ridicolă, încă o mai păstrez. Pentru că tu rămâi acolo/aici dincolo de oameni și de răutățile lor, dincolo de materie, dincolo de… conștiință. Tu nu poți răni și nici bucura. Ești acceptare.

Iar eu sunt om… și nu m-aș bucura de asta.

În ultima perioadă, am întâlnit atâta prostie, că m-am speriat. Nu i-am găsit explicații…

Pe de altă parte, am cunoscut oameni atât de frumoși, că doar prezența și zâmbetul lor luminau spațiul din jur… Și totuși, am coborât, uneori, ca să înțeleg/empatizez cu cealaltă latură a omenirii. Și astfel, am înțeles pilda cu porcii…

So, Krav Maga! 😀

9 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 19

Dragul meu Vis,

Frumusețea se plătește întotdeauna? Cineva spunea că energia se creează doar prin existența unor poli: + și -. Atunci, frumusețea pe care o trăiești la un moment dat, va fi urmată, obligatoriu, de o trăire negativă?

Nu. Trăirea negativă e posibilă doar dacă te lași străpuns de undele trimise înspre tine. Ai putea face un scut din frumusețe… Cum? Simplu: emiți iubire, emiți sentimente luminoase înspre ființe, înspre tot… Emiți rugăciuni și inspiri lumină (energie luminoasă)… le dorești binele tuturor…

Am vizitat megaliții din Ciucaș. Soare – lumină – iubire în strălucirea zăpezii.

Foto: Ivanov Andrei Octavian

DSCN6287DSCN6269DSCN6324

 

DSCN6339DSCN6333

DSCN6335

DSCN6351

DSCN6419

IMG_20160110_091442

IMG_20160110_093819

IMG_20160110_092736

2 comentarii

Din categoria Capsule, Imagini

2016

În anul ce va trece pe aici, să aveți parte de iubirea cosmică, să simțiți conexiunea cu natura, cu oamenii buni și cu voi înșivă. Să generați doar energie pozitivă și lumină! SĂ  FIȚI AICI ȘI ACUM!

LA MULȚI ANI!

IMG_20151226_162731_BURST001_COVER

IMG_20151226_163658 DSCN5929 DSCN5989 DSCN6094 DSCN6223

Foto: Ivanov Andrei Octavian

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 16

Dragul meu Vis,

Oooo… cât a trecut de la ultima comunicare? O eternitate… Intens – ca tot ce se petrece în ultima vreme.

Am fost prinsă într-un val al energiilor – nu neapărat negative – ca toți pământenii, de altfel. O parte dintre noi se afundă, încă, în nimicurile fără sens ale vechii paradigme, celalată parte se înalță progresiv pe aripi de îngeri.

Am fost pe urmele morții, i-am simțit mirosul, i-am văzut opera… Am atins-o. Nu, nu acolo unde s-a dus toată lumea; în altă parte. În inima munților, desigur. Acolo moartea e frumoasă, dar îți dă fiori reci de singurătate. Și, cu toate că mi-am propus să trec mai rar pe acolo, am s-o fac din nou. De ce? E dependență? E chemare? E adrenalină? E rezonanță? Sunt toate la un loc? Ce mai contează?

Aveam atât de multe să-ți spun, încât le-am uitat pe toate, pentru că și-au pierdut sensul.

Trăim și atât. (pe Valea Bucșoiului și Creasta Balaurului)

1610996_10207070003044099_6508052755576841089_n 1898285_10207070033644864_5588732927680111825_n 10155308_1067990469886469_6019875466260494609_n 11221521_1143010419055616_5645522659146903088_n 12009729_10207070132927346_4221153286457882869_n 12065796_10207070064965647_6948615313129415268_n 12144865_10207070004364132_5222134026688908517_n 12189127_1143010685722256_5154661259180917649_n 12189173_10207070076445934_4454405264430935968_n 12189710_10207070075725916_5827180388345705623_n 12190972_10207070000644039_8830989689347911063_n 12191520_10207070131007298_4833697447554302795_n 12191537_10207070085806168_3815316345823358371_n 12191967_10207070083686115_1230149500857776317_n 12193755_10207070076405933_4666829117920138768_n

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Christian Adventure

Școala care mi-a schimbat viața

I-am auzit pe mulți spunând asta. Nu-mi place să imit sau să repet ce spun alții, dar, de data asta trebuie să recunosc: da, mi-a schimbat viața!

M-am înscris ezitând, deși știam că îmi doresc foarte mult să fac ceea ce scria în textul de reclamă. Mi-era teamă de ideea de a învăța, o respingeam în totalitate. Cu ajutorul unui prieten, însă, m-am dus.

Așa a început aventura.

Cursuri, aplicații. Cursuri, aplicații.

La început m-am speriat când am auzit ce echipament îmi trebuie. Dar am rezistat tendinței de a mă retrage și ,,Universul” m-a ajutat să găsesc.

Am cunoscut oameni și am învățat să cunosc oameni. Am constatat că aproape toți ,,muntzomanii” care rămân fideli muntelui sunt deosebiți. M-am bucurat de faptul că m-au acceptat printre ei.

Fiecare aplicație practică a Școlii de ghizi montani a fost o aventură. De la ușor la greu.

Dintotdeauna mi-am dorit să escaladez munții, dar nu am avut condițiile necesare. Însă, cum energia Pământului e în continuă transformare, iată că sincronicitățile s-au produs. Am mulțumit cu recunoștință pentru ele. M-am închinat în sufletul muntelui și am început să mă contopesc cu el. Am început să-i simt căldura (chiar și în iarnă), am învățat să-i cunosc iubirea, m-am integrat în inima pădurii, am plutit în frumusețea florilor sale. Și voi continua să o fac, atâta timp cât voi putea. Da… și apele. Cum să le uiți? Energia lor te scoate în afara timpului, dacă înveți să le accepți.

Nu-mi pasă dacă am promovat sau nu. E singurul examen la care am venit cu plăcere și la care AM  SIMȚIT să scriu ceea ce am scris. E examenul pe care îl doresc tuturor: fără stres, fără teamă, cu inima deschisă. Se numește a dărui. Așa cum și liderul Școlii a dăruit. Ne-a dăruit posibilitatea de a ne cunoaște, pe noi înșine și pe cei ca noi. De a cunoaște oameni cu care să împărțim aceleași trăiri. De a ne ,,crește vibrația”. De a ne regăsi în măreția muntelui. De a ne depăși limitele și de a dori cu putere acest lucru.

Fiecare traseu/tură pe munte e un dans. Un dans cu tine însuți: dansul zborului spre înălțimi.

„Provocarea supremă este să depăşeşti entropia, să spargi acele bariere care închid şi izolează viaţa, limitând energia şi împlinirea.”
(Kerro Panille – Cânt închinat lui Avata.
Pandora. Incidentul Iisus – Frank Herbert, Bill Ransom)10639713_10204674512516750_1871303829307975146_n

10645154_10204674511116715_2801948838950471624_n

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 12

Dragul meu Vis,

Povestea gândului meu se dezvoltă în fiecare zi, cu noi trăiri.

Am întâlnit oamenii cu mintea de plută și inima de oțel.

Am întâlnit pietrele cu inimă, copacii cu suflet și munții care știu să iubească. Tu îi știi?

Le-am cântat oamenilor cu inima de oțel și era cât pe ce să le-o topesc, dar mintea de plută  le-a împrăștiat gândurile frumoase rămânând goală…

Le-am cântat florilor și ele au crescut în frumusețe. I-am cântat pădurii și ea mi-a dăruit surâsul interior. Le-am cântat munților și ei m-au învățat să iubesc.

M-am întors în zborul interior ținând în pumnul strâns darurile primite. Cândva, poate voi mai încerca să le ofer oamenilor de plută din aceste daruri. Sper ca ei să învețe să le primească și să-și deschidă inimile spre lumină. Poate mă vei ajuta și tu.

10956400_1006370906050283_2777944455951029368_n

20150906_092726

 

20150906_103607 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20150906_110258

20150906_10400320150906_111904

20150906_112301 - Copy20150906_11504920150906_12001520150906_120023P1150792

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1150704

20150906_120047P1150869

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 9

Dragul meu Vis,

Ieșiri memorabile din cotidian – spre înălțimi… Cineva întreba: ,,Care e Everestul tău?”

Problema e, după ce l-ai găsit – ce faci? Cum îți găsești sensul și scopul? Cam dificil, nu? În ce te refugiezi? Cum ți se mai pare viața aici, pe Pământ? Și trăiești cu măreția în care ai avut norocul să fii primit, în suflet, în gând, în visare… Ar fi bine să-ți găsești… surâsul interior. Să așezi acolo imaginile în fața cărora te-ai închinat, cu smerenie, să mulțumești pentru favoarea de a ți se fi dezvăluit în toată splendoarea lor. Să-ți arăți recunoștința pentru faptul că ți s-a permis să te conectezi la sufletul muntelui, dinspre interior, spre cel mai înalt vârf… Să atingi stâncile care te-au lăsat să le treci, binevoitoare, să le transferi din inima ta caldă iubire, pentru puterea pe care ele ți-au transmis-o din evuri necunoscute. Conexiunea s-a făcut pe veci – sau poate s-a refăcut după lunga ta absență din viața cosmică – timp în care ai fost ocupat cu serviciul, cu goana după bani, cu viața de sclav…

Să aprinzi o lumânare pentru cei căzuți sub fulgerele care nu le-au permis să atingă vârful. Sau, poate le-au permis să rămână acolo pe veci… cine știe?

10431517_1006226342743645_7775396935614468575_n 836

 

 

 

 

 

 

Spre Moldoveanu 684 689 699 715 723 724 738 757 762 763-2 764-2 766-2 767-2 776 789 805

11742812_1006226442743635_4240916183020208614_n

Foto: Anda Parnica

5 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 7

Dragul meu Vis,

Era teoria cu Universul… Aiurea. S-a confirmat și s-a infirmat. Lipsește ceva. Ce? Ce nu fac bine la aplicarea acesteia? Credința? Vizualizarea? Simțirea? Habar n-am. Credeam că le-am aplicat pe toate. Dar cred că fac parte din alt Univers și nu rezonez cu acesta de aici! Hahahaha! Tu rezonezi? Hai să fugim împreună în alt Univers! Luăm și copacii cu noi! Și florile! Și râurile! Și… munții! Și norii! Și…… Nu. Fluturii îi lăsăm aici. Sunt efemeri. Frumoși, dar mor repede. Doar frumoși. Nu rezistă la dematerializare… Tu reziști? Sau te materializezi cum aici nu?

Să fugim în alt Univers! Unul în care nu există sentimente, dar nici gândire. Cum ar fi acolo? Doar percepție? Simplu – nimic. Vrei un Univers al Nimicului? Nu, nu e o gaură neagră. Vid? Poate. Dezintegrare? Poate.

Producătorii de clone – mai greșesc și ei… Mai scot câte o clonă stricată, cu o mână ruptă, cu zâmbet tâmp, cu psihic instabil… Etc.  Cred că aici au adunat clonele stricate – noi! Clone care încearcă să se înțeleagă unele pe altele, dar nu pot… sunt doar rebuturi… Oare n-ar fi putut să ne creeze capacitate de autodezvoltare? Nu. Nu ne-au dat-o. A rămas la… originale.

Dar, Vis – NOI CE SUNTEM?

Am uitat… muzica!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

4 ani!

La mulți ani, Innerspace!

140147

19 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori-5

1908201_479420932205395_4422319676899722981_n

Dragul meu Vis,

Am călătorit mult, într-un timp scurt.

Cristalul promis s-a încărcat cu primăvară, cu ciocârlii , cu brândușe, cu înălțimi, cu păduri verzi și pâraie învolburate… cu tinerețe. Am reunit soarele și luna în același moment și le-am oglindit în sufletul tău. Firele de praf care încercau să umbrească lumina au fost înlăturate. Din adâncurile pământului am adus și am plantat liniștea. Ești pregătit să primești toate astea?

 

12 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 4

Dragul meu Vis,

Pentru că e multă lumină, voi pleca… în tine. Ești tu, cu alte valențe, sunt eu – alta – nu e tăcere, nici suferință, e doar prezentul în fiecare clipă, e mirarea, seninul, recunoștința…

Plec din tine, ca să vin în tine, în jurul meu nu e nimic, e o cupolă de sub care văd agitația, durerea și lipsa de sens, dar trec pe lângă mine. Uneori le ating și-mi schimb vibrațiile, dar mă întorc în tine, la tine, din tine…

Să mă aștepți înăuntru, o să-ți aduc respirația pădurii și cântecul izvoarelor. Tu să-mi păstrezi inima, nu o iau, uneori e grea  și voi face loc pădurii să intre în locașul ei, ca s-o aduc la tine. La întoarcere o să facem schimb, după ce inima mea va deveni… pădure.

Dintr-un izvor o să-ți fac un cristal în care voi încorpora timpul. O să-l port pe undele sufletului și-o să ți-l aduc atunci când va începe să emită iubire. Va fi mic, atât de mic încât nici n-o să-l vezi și va trebui să ieși și tu din tine. O să rămân eu acolo…

Pe curând.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita