Arhive pe categorii: Capsule

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Din scrisori – 22

Dragul meu Vis,

Deși formula de adresare e aproape ridicolă, încă o mai păstrez. Pentru că tu rămâi acolo/aici dincolo de oameni și de răutățile lor, dincolo de materie, dincolo de… conștiință. Tu nu poți răni și nici bucura. Ești acceptare.

Iar eu sunt om… și nu m-aș bucura de asta.

În ultima perioadă, am întâlnit atâta prostie, că m-am speriat. Nu i-am găsit explicații…

Pe de altă parte, am cunoscut oameni atât de frumoși, că doar prezența și zâmbetul lor luminau spațiul din jur… Și totuși, am coborât, uneori, ca să înțeleg/empatizez cu cealaltă latură a omenirii. Și astfel, am înțeles pilda cu porcii…

So, Krav Maga! 😀

9 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 21

Dragul meu Vis,

Încă nu te-am dezintegrat. O voi face vreodată? Poate, doar atunci când voi fi complet liberă (detașată de orice)…

Am învățat să trăiesc stări de iubire nejustificată, fără obiect, sau având ca obiect Totul. Dar acum, am simțit altceva. Era ca și cum mi se adresa tocmai mie, adică avea direcția inversată, ceea ce nu e posibil. A persistat așa… o vreme, până când mintea a învins inima. Da, era frumos acolo, în inimă, dar mi-a fost teamă că e doar o minciună. Și vârful de cădere e din ce în ce mai înalt…

Interesant: se spune că iubirea nu ține cont de nimic, încalcă toate regulile, ne face praf dintr-o privire. De ce? Dar, mai ales, încalcă reguli…

12592759_10153891825104161_5558348145692596703_n

Foto: Andra Dobre

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 19

Dragul meu Vis,

Frumusețea se plătește întotdeauna? Cineva spunea că energia se creează doar prin existența unor poli: + și -. Atunci, frumusețea pe care o trăiești la un moment dat, va fi urmată, obligatoriu, de o trăire negativă?

Nu. Trăirea negativă e posibilă doar dacă te lași străpuns de undele trimise înspre tine. Ai putea face un scut din frumusețe… Cum? Simplu: emiți iubire, emiți sentimente luminoase înspre ființe, înspre tot… Emiți rugăciuni și inspiri lumină (energie luminoasă)… le dorești binele tuturor…

Am vizitat megaliții din Ciucaș. Soare – lumină – iubire în strălucirea zăpezii.

Foto: Ivanov Andrei Octavian

DSCN6287DSCN6269DSCN6324

 

DSCN6339DSCN6333

DSCN6335

DSCN6351

DSCN6419

IMG_20160110_091442

IMG_20160110_093819

IMG_20160110_092736

2 comentarii

Din categoria Capsule, Imagini

2016

În anul ce va trece pe aici, să aveți parte de iubirea cosmică, să simțiți conexiunea cu natura, cu oamenii buni și cu voi înșivă. Să generați doar energie pozitivă și lumină! SĂ  FIȚI AICI ȘI ACUM!

LA MULȚI ANI!

IMG_20151226_162731_BURST001_COVER

IMG_20151226_163658 DSCN5929 DSCN5989 DSCN6094 DSCN6223

Foto: Ivanov Andrei Octavian

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse

Din scrisori – 17

Azi.

Dragul meu Vis,

A fost odată o fată. Avea conștiința trează de la naștere. Dar nu știa ce înseamnă asta. Observa, judeca, gândea, nu aflase despre Ego. Dar ȘTIA.

La început, credea. Lucrurile aveau sens. Joaca avea sens. Cerul avea sens. Stelele erau fascinante. Imaginația era activă. Copilăria era în acea lume magică, violet. Simțea, empatiza, dorea dreptate. Nu aflase despre incorectitudine, despre necinste, despre răutate. Nu înțelegea aceste noțiuni. Ele aveau invizibilitatea psihologică.

Mai târziu… a crezut. Dar a pierdut. Intrase în lumea materială a răutății. Cu toate astea, știa că nu aceea e lumea reală, că totul are un sfârșit, că întunericul nu are sens, deci, va dispărea la un moment dat.

Acum. E lumină, cu toate că întunericul luptă cu disperare, dar devine caraghios… Nu-l sfidez. Cândva, mi-am dorit să nu se mai facă niciodată ziuă, să nu mai văd și să nu mai aud… Mai mult decât durerea fizică.

Fiecare zi e o nouă experiență. De la ,,nu simt nimic”, se poate trece la ,,jocul cu lumina”. Atât încât, a urca pe văi abrupte, periculoase în condițiile în care nu ești pregătit pentru ele, a devenit o stare de existență.  Astfel, împreună cu tinerii mei prieteni, am trăit ultima ,,aventură”: după o zi de cățărat pe tot felul de stânci, noaptea a venit devreme, pe la ora 17… Încă ne cățăram, pe întuneric, cu lanterne frontale, desigur. Nu știam unde vom ajunge. Ne era clar că destinația nu va fi atinsă așa cum ne-am propus. Și am fost nevoiți să căutăm adăpost. Nu mai conta unde, doar să fie o suprafață orizontală… Prima pe care am găsit-o și de unde nu am mai putut pleca din cauza întunericului, a fost o porțiune de pământ de vreo doi metri pătrați, prinsă în peretele aproape vertical. Acolo crescuseră niște jnepeni care atârnau în prăpastie, dar erau prinși de peretele stâncos, nu știm cum…

Am rămas. Se anunțau -5 grade celsius. Nu eram echipați pentru dormit pe munte. Ne-am organizat culcușul cu crenguțe de jneapăn și rucsaci(rucsacuri), ne-am îmbrăcat cu tot ce mai aveam fiecare, am mâncat puțin… Aveam o noapte lungă în față. Am sunat acasă de pe telefonul unui coleg care mai avea semnal spunând că am pierdut trenul și că suntem bine. Unul dintre colegi avea o pelerină mai mare, pe care am pus-o peste noi. A fost bine sub ea, până la un moment dat. Doar că nu încăpeam toți… Cei de la margine tremurau de frig. Au făcut cu rândul, schimbând locurile cu cei din interior. Unii s-au ridicat și au început să mai adauge crengi la ,,adăpost”, ca să facă mișcare și să nu înghețe.

În față era hăul, dincolo de crengile jnepenilor și jos… orășele pline de lumini. Uneori bătea vântul și ne umplea de pământ  (dimineața, când ne-am văzut, arătam ca niște cerșetori murdari). Unii au dormit, alții – mai puțin. Am râs de ineditul situației cât am putut de mult, deși eram îngijorați căci nici nu văzusem pe unde am reușit să urcăm tocmai acolo și ne gândeam cum vom aborda muntele a doua zi.

Noaptea a trecut… până la urmă. Au fost 12 ore. Ne-am înghesuit unii într-alții ca să ne încălzim – ca lemurienii – observase unul dintre noi. Eram cam pleoștiți, ce-i drept, la prima oră a dimineții.

Am numit refugiul ,,Cabana/Hotelul 5 jnepeni” și, deocamdată e cea mai tare aventură pe care am avut-o noi toți, participanții la excursie/tură/traseu nemarcat/drumeție. Ah! Și eram la vreo 100 de metri sub crucea de pe Caraiman, lângă Valea Seacă a Caraimanului, pe care urcasem.

Dimineața, am găsit vreo două căi de a ajunge la cruce. Ne simțeam, deja, ca pe bulevard. Coborârea pe Jepii Mici a fost așa… o plimbare de plăcere…

1610994_808087485970629_16018957942304935_n 11050238_1203695126313217_6553085757327329755_n 11220926_10207107215734393_5744707312938195493_n 12107819_10207107215894397_1097603632710202496_n 12189152_10207107205414135_6630207945038444818_n 12189640_10207107201934048_5097558422364273257_n 12189660_808088475970530_7398907144772116976_n 12189764_10207107204774119_2248497048339770866_n 12189852_808089279303783_386880496844834874_n 12189877_10207107207014175_5226436347552072886_n 12189890_10207107199773994_3258416526920939103_n 12190903_808087679303943_4244085485356123006_n 12191618_10207107212574314_6451567586305245550_n 12191886_10207107214494362_284038826756344666_n 12191932_10207107216134403_7683783164967182137_n 12193368_808086059304105_2552285770334959387_n 12193418_10207107207574189_4433609958477676393_n 12193669_10207107208534213_3763044811946094066_n 12193851_808089105970467_6459134448020322387_n 12195789_10207107211214280_78835803087351343_n 12227191_1203695736313156_5446461978465121547_n 12227579_808089545970423_371533959875416523_n 12235016_10207107210494262_2844251087760394818_n 12239974_1203692319646831_5130048346034348799_n

6 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 16

Dragul meu Vis,

Oooo… cât a trecut de la ultima comunicare? O eternitate… Intens – ca tot ce se petrece în ultima vreme.

Am fost prinsă într-un val al energiilor – nu neapărat negative – ca toți pământenii, de altfel. O parte dintre noi se afundă, încă, în nimicurile fără sens ale vechii paradigme, celalată parte se înalță progresiv pe aripi de îngeri.

Am fost pe urmele morții, i-am simțit mirosul, i-am văzut opera… Am atins-o. Nu, nu acolo unde s-a dus toată lumea; în altă parte. În inima munților, desigur. Acolo moartea e frumoasă, dar îți dă fiori reci de singurătate. Și, cu toate că mi-am propus să trec mai rar pe acolo, am s-o fac din nou. De ce? E dependență? E chemare? E adrenalină? E rezonanță? Sunt toate la un loc? Ce mai contează?

Aveam atât de multe să-ți spun, încât le-am uitat pe toate, pentru că și-au pierdut sensul.

Trăim și atât. (pe Valea Bucșoiului și Creasta Balaurului)

1610996_10207070003044099_6508052755576841089_n 1898285_10207070033644864_5588732927680111825_n 10155308_1067990469886469_6019875466260494609_n 11221521_1143010419055616_5645522659146903088_n 12009729_10207070132927346_4221153286457882869_n 12065796_10207070064965647_6948615313129415268_n 12144865_10207070004364132_5222134026688908517_n 12189127_1143010685722256_5154661259180917649_n 12189173_10207070076445934_4454405264430935968_n 12189710_10207070075725916_5827180388345705623_n 12190972_10207070000644039_8830989689347911063_n 12191520_10207070131007298_4833697447554302795_n 12191537_10207070085806168_3815316345823358371_n 12191967_10207070083686115_1230149500857776317_n 12193755_10207070076405933_4666829117920138768_n

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 15

Dragul meu Vis,

Acum, totul se reduce la ritm. Echilibrul mai există doar în/între minte și inimă. Sincronicitățile au loc la fiecare pas. Se înscriu în arta de a te minuna. Deoarece ,,se întâmplă acum” ne caracterizează zilele,  viteza amețitoare a materializărilor confirmă poveștile despre evoluție. Unii mai sunt încă, sceptici. Pentru ei timpul s-a oprit, la fel ca și mintea…

Lumina se acceptă pe sine și își tolerează propria absență din mușuroaiele de oameni. Suntem niște furnici fără importanță. În același timp, suntem cei mai importanți din Univers…

O parte dintre noi a ales calea învinovățirii celorlalți pentru tot ce li se întâmplă. O altă parte a ales să binecuvânteze tot ce li se dăruiește…

Astfel, am mulțumit pentru ploaia din bocanci, pentru ceața ce-a tăiat orice direcție de mers în timpul nopții, pentru noaptea din pădurea de brazi pe care trebuia să o străbat, pentru urcușul imposibil de pe râpe alunecoase, apoi – pentru geana de lumină ce s-a ridicat peste ceață și m-a transportat în lumea de deasupra, pentru puterea pe care am primit-o ca să străbat obstacole, pentru drumul care s-a deschis din pădurea întunecoasă și m-a scos la lumina lunii și a stelelor, pentru luminișul de la capătul râpei, pentru pădurea de fag care a deschis alt drum de lumină și iubire atunci când îmi epuizasem forțele, pentru oamenii pe care i-am avut alături de când cu sincronicitățile… Da, am primit energie de la o pădure despre care nu vorbește nimeni la capitolul ,,mistere”, și era noapte și era frig, și era târziu… Și brusc am realizat că noaptea era frumoasă, că frigul era răcoare, că timpul nu mai conta și cântecul venea din inima ei către a mea și se ducea din a mea către a ei…

Și a rămas conexiunea la nivel înalt. Pădurea a venit cu mine în mijlocul orașului poluat de sunet, mizerie și răutate. Mi-au crescut crengi ca aripi și am povestit cu copacii din parcuri despre frații lor puternici, le-am transmis bucuria existenței, starea de entuziasm  și dorința de împlinire.

ȘTIU CĂ VA FI.

TU EȘTI CU MINE?

20151017_124253

DSC_7263v1

DSC_7172v1

20151004_070255

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 14

Dragul meu Vis,

A rămas adresarea adolescentină, în lipsa uneia mai profunde, a zilelor noastre. De aceea îți spun așa. Energia despre care se vorbește… se simte? Da, dacă ești conștient și atent… Uneori ne copleșește, dar pentru puțină vreme, pentru că ne adaptăm din mers.

Ce ar fi timpul fără spațiu?

Ce sunt copacii fără pădure?

Ce este omul fără suflet?

Am rătăcit într-o noapte fără lună, printr-o pădure sălbatică. Ne-a lăsat să trecem. Mi-am lipit obrazul de coaja netedă a unui copac tânăr și i-am mulțumit. Și ei simt iubirea noastră. Și ne dau înapoi… înzecit.

M-am lăsat lovită de oameni și nu i-am înțeles pe toți. Nu le-am înțeles ignoranța, nu le-am înțeles răutatea, nu le-am înțeles sufletele. Întotdeauna trece, da…  sunt lecții. Dar le simți tăișul și duritatea dacă nu te-ai pregătit dinainte… Te duci cu inima deschisă înspre ei și primești lovituri de cuțit. Zâmbești. Trist. Te retragi ca să-ți lingi rănile. Te întorci. Mai încerci…

A plecat Micul Prinț. S-a dus pe o altă planetă. Poate că-i e mai bine acolo. Poate că și acolo are cerul mov și apele portocalii… Poate că acolo oamenii nu se omoară între ei și au grijă de cea care îi hrănește…

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Christian Adventure

Școala care mi-a schimbat viața

I-am auzit pe mulți spunând asta. Nu-mi place să imit sau să repet ce spun alții, dar, de data asta trebuie să recunosc: da, mi-a schimbat viața!

M-am înscris ezitând, deși știam că îmi doresc foarte mult să fac ceea ce scria în textul de reclamă. Mi-era teamă de ideea de a învăța, o respingeam în totalitate. Cu ajutorul unui prieten, însă, m-am dus.

Așa a început aventura.

Cursuri, aplicații. Cursuri, aplicații.

La început m-am speriat când am auzit ce echipament îmi trebuie. Dar am rezistat tendinței de a mă retrage și ,,Universul” m-a ajutat să găsesc.

Am cunoscut oameni și am învățat să cunosc oameni. Am constatat că aproape toți ,,muntzomanii” care rămân fideli muntelui sunt deosebiți. M-am bucurat de faptul că m-au acceptat printre ei.

Fiecare aplicație practică a Școlii de ghizi montani a fost o aventură. De la ușor la greu.

Dintotdeauna mi-am dorit să escaladez munții, dar nu am avut condițiile necesare. Însă, cum energia Pământului e în continuă transformare, iată că sincronicitățile s-au produs. Am mulțumit cu recunoștință pentru ele. M-am închinat în sufletul muntelui și am început să mă contopesc cu el. Am început să-i simt căldura (chiar și în iarnă), am învățat să-i cunosc iubirea, m-am integrat în inima pădurii, am plutit în frumusețea florilor sale. Și voi continua să o fac, atâta timp cât voi putea. Da… și apele. Cum să le uiți? Energia lor te scoate în afara timpului, dacă înveți să le accepți.

Nu-mi pasă dacă am promovat sau nu. E singurul examen la care am venit cu plăcere și la care AM  SIMȚIT să scriu ceea ce am scris. E examenul pe care îl doresc tuturor: fără stres, fără teamă, cu inima deschisă. Se numește a dărui. Așa cum și liderul Școlii a dăruit. Ne-a dăruit posibilitatea de a ne cunoaște, pe noi înșine și pe cei ca noi. De a cunoaște oameni cu care să împărțim aceleași trăiri. De a ne ,,crește vibrația”. De a ne regăsi în măreția muntelui. De a ne depăși limitele și de a dori cu putere acest lucru.

Fiecare traseu/tură pe munte e un dans. Un dans cu tine însuți: dansul zborului spre înălțimi.

„Provocarea supremă este să depăşeşti entropia, să spargi acele bariere care închid şi izolează viaţa, limitând energia şi împlinirea.”
(Kerro Panille – Cânt închinat lui Avata.
Pandora. Incidentul Iisus – Frank Herbert, Bill Ransom)10639713_10204674512516750_1871303829307975146_n

10645154_10204674511116715_2801948838950471624_n

2 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 12

Dragul meu Vis,

Povestea gândului meu se dezvoltă în fiecare zi, cu noi trăiri.

Am întâlnit oamenii cu mintea de plută și inima de oțel.

Am întâlnit pietrele cu inimă, copacii cu suflet și munții care știu să iubească. Tu îi știi?

Le-am cântat oamenilor cu inima de oțel și era cât pe ce să le-o topesc, dar mintea de plută  le-a împrăștiat gândurile frumoase rămânând goală…

Le-am cântat florilor și ele au crescut în frumusețe. I-am cântat pădurii și ea mi-a dăruit surâsul interior. Le-am cântat munților și ei m-au învățat să iubesc.

M-am întors în zborul interior ținând în pumnul strâns darurile primite. Cândva, poate voi mai încerca să le ofer oamenilor de plută din aceste daruri. Sper ca ei să învețe să le primească și să-și deschidă inimile spre lumină. Poate mă vei ajuta și tu.

10956400_1006370906050283_2777944455951029368_n

20150906_092726

 

20150906_103607 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20150906_110258

20150906_10400320150906_111904

20150906_112301 - Copy20150906_11504920150906_12001520150906_120023P1150792

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1150704

20150906_120047P1150869

2 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 9

Dragul meu Vis,

Ieșiri memorabile din cotidian – spre înălțimi… Cineva întreba: ,,Care e Everestul tău?”

Problema e, după ce l-ai găsit – ce faci? Cum îți găsești sensul și scopul? Cam dificil, nu? În ce te refugiezi? Cum ți se mai pare viața aici, pe Pământ? Și trăiești cu măreția în care ai avut norocul să fii primit, în suflet, în gând, în visare… Ar fi bine să-ți găsești… surâsul interior. Să așezi acolo imaginile în fața cărora te-ai închinat, cu smerenie, să mulțumești pentru favoarea de a ți se fi dezvăluit în toată splendoarea lor. Să-ți arăți recunoștința pentru faptul că ți s-a permis să te conectezi la sufletul muntelui, dinspre interior, spre cel mai înalt vârf… Să atingi stâncile care te-au lăsat să le treci, binevoitoare, să le transferi din inima ta caldă iubire, pentru puterea pe care ele ți-au transmis-o din evuri necunoscute. Conexiunea s-a făcut pe veci – sau poate s-a refăcut după lunga ta absență din viața cosmică – timp în care ai fost ocupat cu serviciul, cu goana după bani, cu viața de sclav…

Să aprinzi o lumânare pentru cei căzuți sub fulgerele care nu le-au permis să atingă vârful. Sau, poate le-au permis să rămână acolo pe veci… cine știe?

10431517_1006226342743645_7775396935614468575_n 836

 

 

 

 

 

 

Spre Moldoveanu 684 689 699 715 723 724 738 757 762 763-2 764-2 766-2 767-2 776 789 805

11742812_1006226442743635_4240916183020208614_n

Foto: Anda Parnica

5 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 8

Dragul meu Vis,

Să începem așa: flori de munte, iubire, muzica apelor, iubire, megaliți cu iubire, pădurea – da – ea – ființa multispațială interconectată prin iubire, celelalte entități privitoare – spre iubire? O întreagă aventură de găsire a conexiunii spre CEILALȚI… De ce? De ce ne tot căutăm? Ca să formăm întregul? Ne căutăm, ne găsim/regăsim, ne respingem și o luăm de la capăt. Ne căutăm din nou, ne găsim/regăsim sub alte forme, în alte perioade temporale, aici sau aiurea, ne recunoaștem, ne conectăm, încercăm… Deseori, conexiunea se rupe, ne distruge sau ne dezvoltă, ne îmbogățește, creștem prin pierdere sau câștig, învățăm…

Luciditate: privim din exterior și analizăm. Asta ar trebui să facem? Sau doar să simțim? Să fim observatori sau participanți? Întotdeauna mi-a plăcut să fiu participant, dar mi-a fost dat să fiu… observator…

Tu ce ești?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 7

Dragul meu Vis,

Era teoria cu Universul… Aiurea. S-a confirmat și s-a infirmat. Lipsește ceva. Ce? Ce nu fac bine la aplicarea acesteia? Credința? Vizualizarea? Simțirea? Habar n-am. Credeam că le-am aplicat pe toate. Dar cred că fac parte din alt Univers și nu rezonez cu acesta de aici! Hahahaha! Tu rezonezi? Hai să fugim împreună în alt Univers! Luăm și copacii cu noi! Și florile! Și râurile! Și… munții! Și norii! Și…… Nu. Fluturii îi lăsăm aici. Sunt efemeri. Frumoși, dar mor repede. Doar frumoși. Nu rezistă la dematerializare… Tu reziști? Sau te materializezi cum aici nu?

Să fugim în alt Univers! Unul în care nu există sentimente, dar nici gândire. Cum ar fi acolo? Doar percepție? Simplu – nimic. Vrei un Univers al Nimicului? Nu, nu e o gaură neagră. Vid? Poate. Dezintegrare? Poate.

Producătorii de clone – mai greșesc și ei… Mai scot câte o clonă stricată, cu o mână ruptă, cu zâmbet tâmp, cu psihic instabil… Etc.  Cred că aici au adunat clonele stricate – noi! Clone care încearcă să se înțeleagă unele pe altele, dar nu pot… sunt doar rebuturi… Oare n-ar fi putut să ne creeze capacitate de autodezvoltare? Nu. Nu ne-au dat-o. A rămas la… originale.

Dar, Vis – NOI CE SUNTEM?

Am uitat… muzica!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 6

Dragul meu Vis,

Am făcut un pact cu Universul. I-am cerut să-și demonstreze teoria conform căreia, ceea ce ceri (într-un anume fel) se va îndeplini, deoarece El lucrează pentru tine…

Și a lucrat… cu totul și cu totul neașteptat. Cică așa acționează întotdeauna. Mentalul nostru nu poate fi decât uimit în permanență de ceea ce El face să se întâmple. Ne dă peste cap teoriile, principiile, convingerile, chiar și credințele…

Eu cred că Universul ăsta se distrează teribil pe seama noastră, chiar și a ta. Nu-i așa?

Între timp, m-am conectat la rădăcinile copacilor și am pătruns în adâncurile mamei Pământ… I-am descoperit, pentru a nu știu câta oară, frumusețea… interioară. Am adunat ceea ce mi-a oferit și ți-am adus și ție – știu că tu nu poți să ajungi acolo… Locul tău e în cer.

10012809_866864466695300_3227507039788401175_o

Foto: Andrei Avram

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

4 ani!

La mulți ani, Innerspace!

140147

19 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori-5

1908201_479420932205395_4422319676899722981_n

Dragul meu Vis,

Am călătorit mult, într-un timp scurt.

Cristalul promis s-a încărcat cu primăvară, cu ciocârlii , cu brândușe, cu înălțimi, cu păduri verzi și pâraie învolburate… cu tinerețe. Am reunit soarele și luna în același moment și le-am oglindit în sufletul tău. Firele de praf care încercau să umbrească lumina au fost înlăturate. Din adâncurile pământului am adus și am plantat liniștea. Ești pregătit să primești toate astea?

 

12 comentarii

Din categoria Capsule

Din scrisori – 4

Dragul meu Vis,

Pentru că e multă lumină, voi pleca… în tine. Ești tu, cu alte valențe, sunt eu – alta – nu e tăcere, nici suferință, e doar prezentul în fiecare clipă, e mirarea, seninul, recunoștința…

Plec din tine, ca să vin în tine, în jurul meu nu e nimic, e o cupolă de sub care văd agitația, durerea și lipsa de sens, dar trec pe lângă mine. Uneori le ating și-mi schimb vibrațiile, dar mă întorc în tine, la tine, din tine…

Să mă aștepți înăuntru, o să-ți aduc respirația pădurii și cântecul izvoarelor. Tu să-mi păstrezi inima, nu o iau, uneori e grea  și voi face loc pădurii să intre în locașul ei, ca s-o aduc la tine. La întoarcere o să facem schimb, după ce inima mea va deveni… pădure.

Dintr-un izvor o să-ți fac un cristal în care voi încorpora timpul. O să-l port pe undele sufletului și-o să ți-l aduc atunci când va începe să emită iubire. Va fi mic, atât de mic încât nici n-o să-l vezi și va trebui să ieși și tu din tine. O să rămân eu acolo…

Pe curând.

4 comentarii

Din categoria Capsule, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 3

Dragul meu Vis,

Mă întâlnii cu iubirea pe câmpuri. Era singură și rătăcea de colo-colo. Am întrebat-o ce caută și mi-a spus că n-o vrea nimeni. Se oferea florilor, copacilor, pietrelor… Era așa …o mirare în toate, de parcă le strălucea inima de fericire. Vezi bine, ele o primeau. Nu se temeau că le va părăsi, sau că vor fi respinse, sau că-și irosesc energia…

Oamenii o alungaseră. Și ea plecase, căci nu avea de ales – iubirea nu lovește, nu se mânie, nu se supără…

Tu ai văzut-o? Avea o floare în mână și îmbrățișa cu privirea un copac? Se ascundea în pădure, ca să nu fie rănită sau respinsă? Era… EA?

DSC04917

6 comentarii

Din categoria Capsule, Stări sufletești

Din scrisori – 2

Dragul meu Vis,

Te-am lăsat în spațiul infinit al dimensiunilor încercând să materializez visuri. Am materializat, însă, altceva, poate visuri ascunse în subconștient, poate forme-gând imaginate spontan… Sau poate s-au materializat singure, din energii independente de mine, materializare însemnând, de fapt, transformare.

Am întâlnit oameni care se căutau (pe sine). M-am întâlnit căutându-mă printre oameni. Am alergat, am mărșăluit ucigând gânduri, ucigând emoții, încercând să ucid sentimente (de data asta n-a mers). În lipsa zborului am urcat printre enți, am amețit admirându-i, am rătăcit privind la nesfârșit, cerul.

Oameni, enți, pietre (poate xipehuzi?) și cer. Sunt, nu sunt. Unde duce asta? Găsim perfecțiunea? O vrem? Ce vrem, de fapt? CE căutăm? Ne suntem suficienți nouă înșine?

Se pare că nu. Dacă privim în exterior. Care este elementul care te face să privești în interior? Suferința? Descoperirea deșertăciunii?

Cândva, mi-ai făcut un cadou pe care l-ai împărțit și altora, în același timp. Și ,,am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear…”, dată de o parte și uitată. Ți-am mulțumit pentru frântura de timp în care te-ai gândit la mine și am așezat-o printre cristale tămăduitoare. Să fie, atunci când vom trăi din amintiri. Dar amintirile nu sunt reale, se transformă și ele, mereu. Poate devin visuri care se cer materializate… poate mor sufocate de neputință, poate sunt legăturile care ne conectează la viață sau ne ucid…

Tu, cel care cauți, ai vrea să ai amintiri?

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Proză

Univers

–          Ce este aceea? mă întrebă cu voce subțire, prințul cu ochi negri și strălucire în privire, uitându-se la noul meu mărțișor.

–          O galaxie, îi răspunsei mângâindu-i părul negru, ciufulit. Se uită cu curiozitate atingând plăcuța dreptunghiulară ce înfățișa o spirală, mai multe lanțuri moleculare și câteva simboluri…

–          Ce este o galaxie? mă întrebă cu aceeași voce delicată.

–          O galaxie… este un loc din cer, unde se află mai multe stele, planete… și face parte din Univers. Și noi suntem într-o galaxie.

Tăcu. Se uită la mine zâmbind recunoscător și nu mă întrebă ce înseamnă Universul. Era să mă topesc, dar am luat o ținută impunătoare, ca să nu se observe.

Mă uitai și eu la… galaxie. Ar putea fi o structură de ghimbir, îmi spuse un gând. Am zâmbit. Prințul cu ochi negri plecă să mai deseneze niște dinozauri umani, cu picături de sânge în rănile pe care le primiseră în lupta pentru existență, lupta foamei. Toți dinozaurii lui erau linii albastre, curbate, ample, intersectându-se, uneori, în unghiuri spațiale. Acum apăruseră câteva puncte roșii…

Poate că aici era… Universul.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Proză

Duzina de cuvinte – Sunt!

,,Râsul învinge frica”, spunea Umberto Eco.

Eram pe margine. Aveam chipul cadaveric, trupul descărnat, un putregai al existenței mele ratate…  În decorul sumbru mă vedeam tot mai des descompus în mii de bucățele… Un giulgiu îmi acoperise fața, corpul… Așteptam. Aș fi vrut să văd cum îmi stă… Convoiul funerar se deplasa încet, parcă vrând să-mi prelungească intrarea în mormânt. Le-aș fi spus să meargă mai repede, să miște carul acela mortuar mai vioi, că mă doare capul de la atâta moarte împrăștiată cu jelaniile lor…Și mai urma să-mi cânte și-un prohod de vreo câteva zeci de strofe!… Ah! Cine m-a pus să-mi pun țărână în cap? Unde era Lolita? Să mă salveze de la aceste orori? Daaa… mi-am amintit: era… de partea cealaltă. După ce m-a descoperit flirtând cu Elena, s-a măritat. Dar… Amalia? Și ea… m-a văzut când cerșeam dragostea Mariei! Of! Pe cine mai puteam invoca? Pe… Anabela. Ea, cea inocentă, care nu știa nimic despre toate celelalte… iubiri. Ea m-ar fi putut ajuta. Aveam nevoie de energia ei creatoare și pură, ca să mă trezesc din coșciug. Ce căutam acolo? Aa… da! Voiam să-i fac o farsă  Belindei, ca să-i câștig dragostea for ever!… Și nu știu de ce mi-era atât de somn… Ușor… m-a cuprins o stare de fericire, de extaz inițiatic… Fabulos! Toată lumea din convoi râdea. Râdea și râdea și râdea, de parcă le-aș fi prezentat un spectacol de divertisment! Ce nerușinare!

Dar mai spunea cineva, ca o completare, că, de fapt, râsul îl învinge pe… Satan.

Alte povești morbide la psi în tabel!

10 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

O dragoste – psiluneli

Mergea în fiecare zi de-a lungul râului, cu soarele în ochi și în privire, răsărind de după munții albaștrii. Privighetorile aprindeau viața de dincolo de râu și o însoțeau iubind-o. Era mai mult decât o plimbare în natură, era identificarea cu seninul, cu divinitatea… Fiecare pas atingea pământul ducând în zborul inimii energia maternă. Fiecare atingere a vântului îi răsfăța părul delicat  făcând-o să zâmbească în fericirea de a exista. Razele o purtau în lumina pe care o simțea în brațe, în inimă și în gând. Din când în când, poieni întregi de flori de munte îi transmiteau arome atât de suav de ireale, încât ar fi înaintat cu ochii închiși plutind pe deasupra potecilor. Pădurea o saluta ostășește vibrându-i în oase toată măreția gardienilor veșniciei. Copacii își scuturau cu voioșie frunzele de praful invizibil punându-și  hainele de gală ca la venirea unei regine. Își așezau toate crengile a plecăciune deranjând involuntar păsărelele gureșe, care își exersau  talentul de cântărețe neîntrecute. Puișorii gângureau somnoroși căscând cioculețele de foamea de dimineață. Toată Viața o privea cu dragostea renăscută după furtuni.

Zâmbea, plutea, credea… Emana iubirea și o transmitea.

Undeva, acolo… el o privea cu ochii minții descoperind încă o dată mirarea de a fi, mirarea pe care delicata dar puternica sălbăticie i-o adusese  în sufletul obosit de chinuri. Auzea cu ea privighetorile, vedea cu ochii ei frumusețea, mirosea prin ea puritatea, gusta din ea lumina, o absorbea în inima lui protejând-o, deschizându-i căi spre infinit. O IUBEA primind-o.

Într-o zi, soarele lui atinse razele soarelui ei.

Alte psiluneli se găsesc la psi.

Au mai scris: ComiCultural, oglinda lui Erised, Scorpio, Dan, Adriana, Matilda, adicherish, Some Words, cita, Carmen Pricop, dia naicu, G?nduri mirosind a lună, Cartim, maya, psi, Carmen Pricop 2, vavaly, Matilda, Ioana, Abisurile, Laura Laly.

13 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză, Psi-luneli

Vals

Dragul meu Vis,

 

Valsul meu preferat este ,,Vals sentimental” al lui Ceaikovski.

La noapte te aștept să valsăm. Nu refuz nici alte valsuri. După cârpeli de suflete schingiuite e timpul să valsăm, nu?

Întotdeauna, răsăritul soarelui a șters energiile negative ale făpturilor nopții. Dacă ,,Reqviem”-ul s-a potrivit cu moartea, valsul s-ar potrivi cu renașterea, nu?

Mi-a spus cineva că anul acesta, soarele va avea culoarea sufletului fiecăruia. Și lumina lui se va descompune în culorile gândurilor. Și fiecare va avea în jurul corpului fizic o aură formată din puterea iubirii sale.

Și, când mai multe aure se vor atinge, vor lua naștere portaluri de iubire neîntreruptă, care nu vor mai dispărea în timp. Tu ai fost acolo? Ai trecut printr-un astfel de portal?

Vino să-mi povestești…

2 comentarii

Din categoria Capsule, Muzică, Proză

Falsidrama lui Februarie – psiluneli

Dragul meu Vis,

Orice aș vrea să-ți spun, pare fals. Orice exprimare de sentimente de amărăciune mi se pare deplasată. Oricât aș vrea să mă vait că aș fi singură, tristă, bătută de soartă, amărâtă, cu sufletul rupt în mai multe bucăți (de diferite forme), nu-mi iese! Îmi storc niște lacrimi al naibii de amare și-mi spun că-s dulci! Îmi lipesc la loc bucățile și mă fac monstru reînviat. Urlu de durere dar îmi spun că-s șoapte dulci și suave… Îmi scot inima din piept ca s-o flutur prin fața trecătorilor, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i vede sângerarea. O pun la loc, cu umilință, o îndes bine, să nu îndrăznească să mai scoată vreun oftat și cos cu sfoară de cânepă rana. Așa mai merge. Mi-am lipit sufletul, mi-am cusut inima. Am zăvorât cu lacătul casa sentimentelor, am turnat benzină peste ea și i-am dat foc! Să vedem cine mai iese!

Cineva a îndrăznit! A ieșit… luna: mare, rotundă,  luminoasă, magnetică, misterioasă. Am privit-o curioasă, ca să văd, ea ce mai vrea? Vrea… sentimente! Vrea… IUBIRE! Pulsează cu nerușinare în fața mea cea plină de stupoare și își cere obolul promis cândva. Când… i l-am promis? Cu muuuult, mult timp în urmă. Ce mă fac acum? Nu mai e niciun sentiment. De unde să iau?

O să scot sufletul lui Frankenstein la iveală și-o să-l îmbrac cu-o pelerină verde, o să iau o pensulă și-o să-mi zugrăvesc inima cu roșu, ca să pară vie, o să-mi vopsesc un zâmbet trist pe față, niște ochi mari, aurii și visători, o să-mi șterg noroiul rămas de la lacrimi cu apă de izvor ascuns printre copacii mari, o să-mi fac o cunună de frunze uscate și mușchi de piatră, o să mă prefac că cerul mi-a înseninat privirea, că soarele a ieșit din temnița de ceață deasă, că mugurii delicați au împodobit pădurea,  o să mă prefac că… vine… PRIMĂVARA! Și… o să te aștept.

Alte falsidrame la psi în tabel.

16 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

A crede

Dragul meu Vis,

Ai experimentat vreodată moartea sufletului? Atunci când se desprinde în bucăți ce se rup în adânc, se afundă, alunecă, se zdrobesc în întuneric? Și în căderea lor de gheață se pietrifică, se înnegresc, se umplu de o tăcere ce apasă cu toată gravitația unui univers ultimul bulgăre rămas? Te-aș fi numit ,,dragul meu Coșmar” și te-aș fi prins cu blândețe, mângâind cu raze de iubire onixul rămas în centru.

Dar, pentru că sufletul nu poate să moară, experimentul nu ar fi niciodată complet. De ce nu poate să moară sufletul? Poate, pentru că ar muri, în acest caz, tot universul din care provine, și poate chiar și replicile sale dimensionale-multivers.

De ce mai rămâne acolo, în centru, acea licărire a luminii din inimă? Moartea sufletului e relativă. O dorim doar ca să renaștem. O dorim ca să cultivăm speranța. Nu e niciodată completă, pentru că suntem interconectați.

Eu cred că întunericul s-a născut din lumină și, oricum, nu poate exista fără aceasta. Și mai e ceva: când încetezi să crezi, ucizi acel lucru în care nu mai crezi. Lipsa credinței înseamnă anularea existenței. Că ne dăm seama sau nu, credem în ceva tot timpul. Similar, credința înseamnă a crea.

Așadar, dragul meu Vis/Coșmar, mai întâi te-am creat, sau mai întâi am crezut în tine?

 

4 comentarii

Din categoria Capsule, Proză

Din Scrisori

 

Dragul meu Vis,

 

Te aștept în fiecare seară la umbra cuvintelor și știu că nu-s originală, dar te-am găsit în tinerețe, atunci când nu citisem despre tine în altă parte, ci doar te vedeam înscris pe cerul serii și al nopții și mă însoțeai cu blândețe și căldură în zborurile adânci ale sufletului meu. Vedeam dincolo de gândurile tale o prezență greu de identificat vizual, dar atât de aproape în inima mea… încât te-am păstrat acolo.

Te aștept în fiecare zi cu lumină în privire, la umbra formelor-gând pe care le creez pentru tine și pentru mine, ca să ne fie final de poveste din vechi tărâmuri miraculoase ieșită.

Te aștept în fiecare seară, ca să-mi povestești din lumile prin care ai umblat cu pasul minții, să-mi aduci mărgăritare de gânduri șlefuite în iubire și vibrații temporale nedefinite pentru inima mea însetată. Să-ți încălzesc mâinile și să îți dau o cană de ceai din ierburile vieții pe care le-am ales cu grijă, să-ți fie alinare plină de duioșie la ceas de vânturi aspre.

Tu să-mi vorbești și eu să te ascult. Tu nu ești un nor iar eu nu sunt o frunză, ci amândoi clepsidră a două inimi gemene.

Te aștept în fiecare seară.

 

2 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie, Proză

Desenele străzii – psi-luneli

Dragul meu Vis,

Orice scrisoare trebuie să înceapă cu niște banale, dar cerute cuvinte-formule de respect și politețe. Știu că tu nu ții cont de asta, dar orice formulă care vine din suflet cu iubire e însoțită de respect și toate gândurile bune – energie caldă în răcirea climatică…

În fiecare secundă te întreb ,,Ce mai faci?” sau: ,,Cum o mai duci?” sau: ,,Pe unde ți-s gândurile?”  – chiar dacă niciodată nu-mi răspunzi.

Azi, însă, în timp ce mergeam, îți transmiteam acestea și priveam înainte, fără țintă. Și ți-am văzut gândurile.

Clădiri din epoca medievală, elegant ridicate, în culori pastelate, se ridicau pe margini, sporind misterul străzii pe care eram.

În dreapta și în stânga se ramificau brațe înguste de străduțe pustii, cu aceeași arhitectură. Unele urcau spre dealuri cu pomi înfloriți. Deodată, am luat-o printr-un tunel cu scări, construit din lemn vechi. Era semiîntuneric și doi chitariști însoțeau cu acordurile lor trecătorii curioși. Muzica din tunel, lumina discretă, capătul unde te aștepta un copac-prieten… puteau fi răspunsuri.

Apoi am ieșit în tumult. Pași grăbiți, sunet de tocuri, claxoane de mașini, reclame lipsite de bun-simț, lumini indiscrete, scrâșnet de frâne – viață. Am intrat la metrou: pașii deveniseră tăcuți, o altă muzică plăcută și liniștitoare te făcea să meditezi timp de câteva minute: un moment de eliberare din mijlocul ,,civilizației”.

Din nou afară: ploaia răcorise și împrospătase desenele prăfuite. Fețele erau mai vesele. Un curcubeu creștea din zare, neobișnuit de mare la bază. Se înălța deasupra orașului. Părea că toți ne îndreptăm înspre el, deși distanța se mărea cu fiecare pas.

Erai și tu acolo?

Ce mai faci? Pe unde ți-s gândurile?

Psi-luneli inspirate găsiți la psi.

1. Scorpio 2. SexulSlab
3. carmen pricop 4. Vero
5. anacondele 6. tibi
7. psi 8. Some Words
9. almanahe 10. lili3d
11. Gabriela

17 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Dorință – psi-luneli

Dragul meu Vis,

 

Nu am mai privit demult cerul înstelat de noapte, fără să-mi fie teamă că gândul rău al cuiva  îmi va distruge contemplarea. Și am conștientizat momentul cu intensitate, ca să-l așez definitiv în memoria-mi de lungă durată.

Nu am mai privit demult imaginea care mă aducea cu sufletul în spațiul cosmic, fără să-i simt răceala de vid negru.

Te-am luat de acolo și te-am adus pe pământ, ca să-mi fii înger păzitor. Nici măcar nu te-am întrebat…

A fost o vreme în care dorințele mi se conturau timid, ca tendințe pentru viitor. Însă, neîmplinirea lor m-a transformat într-un cristal de gheață. Învățasem că dorințele trebuie eliminate și nici nu le mai conturam. Îi priveam uimită pe cei care își  permiteau să se mai gândească la te miri ce flecuștețe de dorințe, care îi bucurau dacă se realizau. Și mă întrebam cum ar fi dacă aș mai putea și eu să trăiesc asta. Mi se părea că oamenii aceia căpătau un sens dacă își doreau ceva. Un sens pe care eu nu-l mai găseam. Murisem? Poate. Eram, oarecum, liberă. Credeam că a-ți înfrâna dorințele înseamnă a fii independent. Dar ce mai rămânea? Îmi părea rău că nu-mi doresc o grămadă de pantofi, de genți, de bijuterii… Observam că cele care își doreau, obțineau o oarecare fericire atunci când li se împlinea una din aceste dorințe. Credeam că e ceva în neregulă cu mine. De ce nu mi-aș dori un lucru atât de lipsit de însemnătate, dar care e frumos sau sclipitor? De ce mi l-aș dori? La ce mi-ar folosi?

Cu timpul, am învățat că te poți bucura de momentele în care ți se realizează mici… cerințe, chiar dacă acestea sunt efemere și fără prea multă… profunzime.

Și mai cred că, atunci când ai impresia că ai scăpat de dorințele mici, că nu (mai) ești dependent de ele, apar unele… mult mai mari, cu ramificații în timp, în conștiință, în existența celorlalți. Și atunci, pot fi eliminate dorințele, sau pot fi transformate?

Împlinirea unei dorințe aduce cu adevărat bucurie, sau nemulțumirea că nu e de ajuns? Că ți se cuvine și mai mult?

Poate sunt utile dorința de perfecționare, dorința de a face bine, dorința de a iubi și de a fi iubit (aici deja e o cerință care obligă), dorința de a trăi…

Alte psi-luneli, la psi, desigur!

1. alma nahe 2. vavaly
3. Scorpio 4. Gabriela
5. tibi 6. Vero
7. carmen pricop 8. cammely
9. alma nahe 10. Dictatura Justitiei
11. Mariana

26 comentarii

Din categoria Capsule, Psi-luneli

Duzină de cuvinte – a culege

Dragul meu Vis,

Spuneau niște versuri: ,,Într-o existență cu un ritm perfect/ Tu ești singura eroare de poet.”

Am dat valoare fiecărui gând îndreptat către tine și fiecărui gând al tău îndreptat către mine. Am cules fiecare sentiment cernut printre rânduri, lăsat cu greu să răzbească printr-un haos al trăirilor existențiale. L-am învelit cu grijă în adăpostul inimii mele, încălzindu-l în mod constant cu blânde emisii de iubire, ca să se dezvolte liniștit în înfloriri magice de cuvinte, spuse șoptit.

Am descoperit pacea inimii tale atunci când eșecul unei vieți nedorite s-a preschimbat în libertatea de a trăi.

Am învățat esența felului de a discerne între real și imaginar și, în final, nimic nu mă oprește să fac bine din rău, libertate din prizonierat, lumină din întuneric, iubire din piatră seacă…

Și te întreb: tu ai cules?

 

La psi găsiți grupul duzinarilor:

1. Scorpio 2. tibi
3. dor 4. si iar dor
5. lili3d 6. Dictatura Justitiei
7. Dia na 8. tibidoi
9. carmen pricop

 

30 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte, Proză

Întotdeauna timpul – duzina de cuvinte

,,Întotdeauna timpul”… ce frumos, dar trist sună!

Totdeauna timpul a adus cu sine multă tensiune interioară, multe regrete sau ani înfloriți în livezi ale vieții. Unde sunt livezile?

Dacă timpul are ca obiectiv deplina noastră manifestare ca ființe cu inimă, atunci măsura lui nesăbuită  poate fi un păcat tratat cu indiferență de felul nostru de a privi evoluția.

Și dacă spațiul s-a arcuit pentru micșorarea distanțelor, ce facem noi cu această corabie a gândurilor, de izolare sufletească?

Poate fi acesta un triumf, atunci când creștem într-un deșert al negativității?

Abia atunci când vom transforma deșertul în livadă, vom percepe ,,întotdeauna – timpul” cu ochiul interior al împlinirii.

Găsiți duzina la psi, ca și tabelul de înscriere.

Alți duzinari:

1. almanahe 2. tibi
3. Scorpio 4. Mariana
5. Some words 6.  
7. dor 8. roxana
9. mitzaa 10. timp ratacit
11. carmen pricop 12. abisurile
13. Dictatura Justitiei 14. Dia na
15. Max 16. La Fee

31 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

Duzina de cuvinte – Suntem

Dragul meu Vis,

Azi am privit în ochi primăvara și am descoperit-o ca pe un copil dornic de joacă, plină de prospețime, de flori și de sensibilitate… Pe terenul ei de manifestare se făcea un intens schimb de frumusețe, între flori și păsări, între iarbă și gândăcei, între zâmbete și zâmbete…

M-am adaptat fără regret la momentul ei de explozie în iubire și am dat o infinită valoare de adevăr trăirilor sale transmise prin puterea hipnotică a energiei de regăsire. Ce dovadă mai clară de maturitate să aduc în favoarea comportamentului de integrare în respirația pământului?

Am profitat de mângâierile tandre ale soarelui asupra grădinii din sufletul meu și am plantat un măr ce răsărise timid din semințe aruncate demult, într-un anotimp ce-l credeam dispărut printre iernile fără sfârșit.

Știam că ești alături de mine când potriveam micuțul pom în locul destinat devenirii sale. Știam că îți imaginezi creșterea lui ca pe o acțiune menită să asigure transfuzii de sevă a vieții din adâncuri către înalt.

Știam că în spatele imaginilor din mesajele tale stă acea libertate care deschide inimi către renaștere.

Și mai știam că Ești, că Sunt, că Vom fi…

Cuvintele din duzină sunt ale lui psi, unde vă puteți înscrie…

Alte jocuri de-a cuvintele:

1. tibi 2. lili3d
3. dor 4. tibidoi
5. Scorpio 6. cita
7. Vero 8. Dictatura Justitiei
9. Dia na 10. Gara pentru doi
11. La Fee 12. Max
13. roxana

 

30 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte, Proză

Ecuație – o duzină de cuvinte

Dragul meu Vis,

E-atât de mare distanța dintre dorurile noastre, încât trăiesc prea des  iluzia mersului stingher al fiecărui pas făcut înspre tine. Cu cât vreau să mă apropii, cu atât te îndepărtezi… Îmi dai senzația că niciodată nu te voi ajunge, că este spațiul cel care te împinge alunecând fără oprire. Aș vrea să nu mai fie un echilibru între apropiere-îndepărtare, într-un vremelnic dans al căutării fără regăsire… ci doar o dimineață nesfârșită cu proaspete vise fantastice rămase de peste noapte.

Ascund într-un buzunar al timpului cuvinte-nestemate, desprinse din pomul iubirii, fructe de soare crescute dintr-un misterios anotimp

Inventez o cheiță a descătușării din blazare și cu maximă exigență recalculez ecuația ieșirii din dulcele balans al nonimplicării.

Comprim distanța inițială transformând-o într-un punct de întâlnire. Rezolvarea ecuației – un singur dor.

 

Puteți rezolva ecuații de cuvinte la psi, unde vă puteți înscrie.

Au mai scris:

1. dor 2. tibi
3. carmen pricop 4. anacondele
5. altcersenin 6. cita
7. Mitzaa 8. Scorpio
9. abisuri 10. Vero
11. Max 12. Dictatura Justitiei
13. tibi 2 14. La Fee
15. roxana 16. Some Words

19 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

Despărțirea (psi-luneli)

Dragul meu Vis,

A mai trecut, așa cum trece timpul, o altă viață între noi. Mă hotărâsem să te las în urmă, să ard caietele în care-ți scrisesem file de jurnal, să plec… Și chiar am făcut-o. Am ars jurnalele în care comunicam cu tine, am ridicat un zid și am plecat. Nu te-am mai lăsat să intri în lumea mea, de câte ori încercai, te respingeam… rațional. Și tu tot încercai… ca și cum voiai să mă faci să înțeleg ceva… dar eu refuzam.

Am călătorit, astfel, în absența ta, ani… ani de bucurii, de supărări, de crize, de eșecuri, de… inițiere. Uneori, îmi mai aminteam de tine, de căldura cu care mă învăluiai când eram împreună, de zborul în care mă duceai dincolo de realitate… și mă întrebam cine ești și dacă mai exiști. Sau… mai degrabă, CE ești… dar nicio călătorie nu a fost la fel, fără tine. De câte ori ajungeam în preajma unui răsărit de soare, te simțeam viu în suflet și în inimă, respiram aerul tău… Dacă zăpada mă înconjura cu sălbăticie, erai și tu în puritatea ei… Pe malul unei ape repezi, curgătoare, te simțeam în ritmul ei liniștitor… Erai întotdeauna cu mine, dar, mai ales în mijlocul naturii, te simțeam mai adânc.

A fost o viață rece… fără tine. Un surogat.

Acum încerc să te recompun, bucată cu bucată, din ce a mai rămas prin colțurile sufletului, să te aduc într-o lume nouă. Mai contează dacă voi reuși?

Vă puteți înscrie la Psi.

Au mai scris:

. anacondele 2. carmen pricop
3. cita 4. Some Words
5. Scorpio 6. dor
7. Dictatura Justitiei 8. La Fee
9.   10. tibi

 

18 comentarii

Din categoria Capsule, Proză, Psi-luneli

Ermetism (duzina de cuvinte)

Rezonez cu sufletul tău ermetic, închis în matricea unei lumi virtuale, posibile, probabile… Tu îmi răspunzi cu eleganță, deși ești vizibil enervat de insistențele mele de a te explora, în adâncime… Orice explicație pe care mi-o dai, ocolește răspunsurile pe care nu vrei să le faci cunoscute. Mă faci să alunec neîncetat în căutarea unui echilibru pe care l-aș dori stabil, de câte ori mă lansez plină de elan în rețeaua de energizare creată de elita înțelepților, descoperitori ai secretelor de dincolo de curgerea relativă a timpului. Mă aduci adesea într-o eclipsă a ideilor față de sentimente, împiedicându-mă în cursiva-mi exprimare. Dar asta se întâmplă de-o eternitate și tu n-o să te schimbi, rămânând în încăpățânarea cât un elefant, pe care o adori…

Gândurile mele ecou se duc peste limita încordării tale, obținând, totuși, avantajul unei perseverențe magnetice.

O duzină de cuvinte a fost programată la psi-words. Acolo vă puteți înscrie, de asemenea. Până acum au mai scris:

1. anacondele 2. carmen pricop
3. dagatha 4. La Fee
5. dor 6. Dictatura Justitiei
7. Dia na 8. Scorpio
9. Max 10. cita
11. lili3d 12. incognito
13. cammely 14.

15.

Gara pentru doi

Roxana

33 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

O duzină de cuvinte – psi words

Aspir la bucuria simplălăuntrică, pe care doar un profet o poate avea, mă ridic din căderea la podea ce mi-a lăsat sufletul neschimbat după o dezvăluire a speranței renăscută din experiență, atunci când fericirea de a fi îndrăgostit mi-a dat puterea de a face bucăți mărul otrăvit al îndoielilor…

La psi e lansarea duzinei de cuvinte. Alte povești… de duzină, la:

dorcarmenmițacitaalmanahedia nazâna la feescorpioabisurilecarmen dj, Max, Dictatura, cammely, vavaly, roxana, Some Words, călătoria sărutului… psi 2.

23 comentarii

Din categoria Capsule, Duzina de cuvinte

În Adânc

,,Tremurul clipei mai fin ca puful norilor, adunatele secunde ale așteptării și multă, foarte multă atingere …Gânduri alăturate, pășind neauzit în dansul rotund al înțelegerii fără cuvânt…. E- atâta muzică în spațiul dintre pași, atâtea culori în obraji, ne plimbăm degetele în sus și-n jos,  să vămuim în hotarul ce desparte  doar cele mai adânci și mai limpezi dintre căutări: regăsirea însăși a primului cuvânt! Am fost, Suntem, Vom Fi… Doar un sunet!”  (autor anonim)

În Adânc – cuvintele – se-nlănțuie nestingherite de prezența vreunei temeri aducând înăuntru dansul mirării.

Cuvintele – acorduri își amplifică sunetele în îmbrățișarea regăsirii.

Au fost, Sunt, Vor fi…

Cuvânt.

22 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie

Fulg (poveste parfumată)

Liniște.

Călătoresc fără viteză, adâncul accelerează în jurul meu, culorile nu se schimbă, nu se amplifică, nu se intesifică. Negru și albastru. Așteptam să văd stele galbene, roșii, albe, dar adâncul nu permite forme și culori calde în Sine.

Liniște.

Accelerația mă amețește la propriu, negrul se combină cu albastrul și pare că nu există un final al călătoriei. Nu e obositor, e o amețeală care transformă gândurile în nemișcare, în nimic.

Realizez aproape cu durere liniștea totală. Încerc să-mi ascult organele interne, dacă sunt vie le voi auzi și voi face o legătură între mine și adâncul necuprins. Orice sunet ar putea deveni muzică, dar totul pare înghețat. Nu aud nici pârâitul gheții. Vreau să simt bucurie sau tristețe, dar nu simt nimic. Pietrele au și ele sunete, pot fi calde sau reci.

Totuși, există gândul liniștii și ealiniștea. Oare are vârstă? Era aici dintotdeauna? E în mine? Eu sunt în ea?

Adâncul se oprește deodată, ca și cum mi-ar fi auzit întrebările. Se întoarce înspre mine cu negrul și albastrul strălucind. Din infinitul lui se eliberează, aproape invizibil, un punct minuscul. Se apropie de mine. Renaște un gând. Renaște o imagine. Renaște un sunet. Îmi aud inima. Bate neregulat și timid. Punctul înaintează renăscând mișcarea.

A fost o clipă. Clipa tăcerii. Clipa de liniște.

Un fulg alb mi se așază pe obraz.

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă tot de ea.

38 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză

Flori de noiembrie – poveste parfumată

Privi în jur. Copacii mai aveau încă frunze, toate colorate și cu miros de umed. Soarele se oglindea pe suprafața rece a apei și îi cunoștea zâmbetul înghețat. De la distanță părea cald și îmbietor în strălucirea sa falsă.

Mai avusese câteva prietene care se stinseseră încet, încet, de parcă razele le-ar fi otrăvit pe rând, dându-le pumnale de gheață în loc de căldura plină de energie a verii.

Fusese o vară lungă – dădea impresia că nu se va mai termina, era bine, dincolo de munte ardea, dar cei de aici nu știau… Aici, florile străluceau, albastrul cerului era mai intens decât oricând, aerul era oxigenat și curat, tot ce era viu difuza lumină și bucurie, parcă s-ar fi aflat cu toții într-o cupolă transparentă.

De la o vreme începuse gerul: mai ușor în primele zile, dimineața și seara. Trebuia să-ți strângi frunzele și să-ți închizi ochii. Ziua se termina mai repede iar noaptea plutea ceva în aer, ceva care te biciuia cu pale de gheață în răstimpuri. Un vuiet straniu strecura fiori de spaimă prin tulpini, ajungând până aproape de rădăcini.

La câțiva metri mai avea un prieten, un trandafir roz, pe care îl vedea de dimineață, de când se trezeau cu toții – care mai rămăseseră. Azi i se păru supărat, foarte supărat… Ce i s-o fi întâmplat? Își ridică una din flori încercând să-i atragă atenția, dar el nici nu mișcă. Așteptă până când prima rază se strecură vizibil către căpșorul lui și înlemni: rămăsese cu un zâmbet strâmb pe față și toate petalele erau acoperite de… gheață. La creșterea temperaturii va cădea singur în țărână… și el.

Se strânse mai tare în sine cu senzația că ce va urma, nu o va ocoli nici pe ea. Dar petalele sale erau vioaie, deși frunzele de la bază începuseră să se îngălbenească. Fiecare noapte îi aducea șfichiuiri înghețate și din ce în ce mai puternice. Știa. Se uită înspre El, soarele, și își luă rămas bun. În noaptea următoare, o brumă mai groasă ca cea dinainte se așternu pe toată grădina…

 

 

Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Minnie.

 

 

 

29 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate, Proză

Sunt un copac

Sunt un copac

Născut din întâmplare

Într-o pădure

A tinereții veșnice.

În jurul meu

E forfota frunzelor,

Dansul florilor,

Savoarea fructelor,

Mirarea viețuitoarelor.

Îmi înalț crengile

Spre infinit

Cuprinzând TOTUL

În ramurile vii.

Îmi întind rădăcinile

În interiorul neștiut

Al inimii pământului

Ca să-i înțeleg iubirea.

Aduc din adâncuri

Atingerea sa caldă,

Pe care o dau mai departe.

O ridic în trunchiul meu,

Crengile o preiau înflorind,

Florile se risipesc

Născând împrejur

Galaxii.

Sunt un copac,

Înfloresc galaxii

Și ființez

Pământul.

26 comentarii

Din categoria Capsule, Imagini, Poezie

Străzi

Ridic clădiri albastre

Pe străzi de gânduri.

Plantez copaci înfloriți

Pe aleile dintre ele,

Construiesc bolți

De trandafiri

La intrări

Și tuneluri

De liliac alb

La ieșiri.

Multiplic aleile

Și prelungesc străzile.

La capetele lor

Așez domuri transparente

Îmbrăcate în magnolii.

Pe margini – izvoare;

La mijloc – trovanți.

Arunc puțină viață

Pe trotuare

Și pictez forme

Care să o poarte.

Îmbrac străzile de gânduri

În liniște și muzică

Și mă aşez pe o bancă

Să le ascult.

Povestea a început la Mirela.

Au mai scris: Carmen, Ioan Usca, Sara, Lolita,Diana, Ochii verzi, Gabi.

35 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate

Corăbii de gânduri

Corăbii pline de gânduri plutesc spre ţărmurile albe ale liniştii.

Pescăruşii le vestesc intrarea ţipând a bucurie.

Bucuria sparge liniştea în cioburi limpezi de cristal.

Corăbiile se opresc o clipă speriate, plutind pe o singură linie.

Gândurile se preling în valuri răscolitoare, inundând insula ţărmurilor albe.

Ţărmurile albe se-nfioară în îmbrăţişarea fierbinte a gândurilor.

Insula înfloreşte ridicându-şi păduri pline de viaţa izvoarelor de cunoaştere.

Copacii se unduiesc în sunete de gânduri şi renasc anotimpuri.

Anotimpurile cresc îmbogăţind universul cu viaţă.

Şi viaţa se-ntoarce pe insula gândurilor albe, plutind în corăbii ale liniştii.

Doar iubire…

Recomandări: Bibliodeva, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

11 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie

Parfum de flori de tei

Am adunat esenţe înmiresmate şi am construit o aripă dintr-un vis.

Le-am închis în sticluţe-bijuterii ca să le păstrez varietatea însufleţită.

Pe un raft al sufletului am aşezat esenţa teiului, s-o am în amintire când voi construi a doua aripă a visului meu.

Într-o zi, am deschis poarta sufletului şi am lăsat aromele să se împrăştie în zborul visului. Acesta s-a înălţat din ce în ce mai sus… şi a dus florile de tei undeva, către un alt suflet. A rămas acolo aşezându-se pe un raft, pentru a fi amintirea cu care el să-şi construiască aripile visului său…

Povestea a început la Mirela, unde vă puteţi înscrie…

Au mai scris: Ioan Usca, Mirela, Carmen(10  mai 2011), Sara, Gabi

Invitaţi: Bibliodevafiliala3, Clipe de Cluj, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw.

19 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate

Un an!

Azi am împlinit un an de blogăreală!

26 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Imagini

Lorelei – Ionel Teodoreanu

Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un top purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus „cu-cu” la fereastră. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

 

Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgăre de sare, să stea la o parte.

 

Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură.
De-ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii.
Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică.
Cânt răguşit pe sub ferestele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteraneeni.
Cânt cu inima întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi voi toţi bucuria şi durerea mea.

 

Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Paiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul şi mă duc.

Carmen, Carmen AmzaColţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela SavitskyGabrielle, Ioan Usca, Lolita, Mirela Pete, Max Peter, Ragnar, Robert N., Rokssana, Schtiel, Shayna, Vizualw

12 comentarii

Din categoria Capsule

Parfumul unui colţ de stea

Parfumul unui colţ de stea

M-am aruncat cu pasiune în zborul către stele sclipitoare, iluzorii.

Ele mi-au colorat viaţa apărând şi dispărând din percepţia mea, din afecţiunea mea.

Ani de zile le-am inclus în sufletul meu, sperând la minuni care să se împlinească.

Ani de zile mi-au înşelat aşteptările, oferindu-mi doar miracolul iubirii îngheţate de pe suprafeţele lor strălucitoare.

Acum le privesc cu iubirea mea îngheţată, simple corpuri agăţate de cerul visării.

Şi totuşi, undeva… în cele mai adânci unghere ale inimii mele, un colţ de stea şi-a păstrat nealterată frumuseţea. Se străduieşte să-şi adune energia necesară autocreării, pentru ca mai apoi, să renască prin speranţă, într-o stea unică, arzătoare şi… durabilă.

Am mai păstrat un colţ dintr-o stea veşnică. Să fie ea iubirea.

Povestea a început la Mirela. Tema a fost propusă de Shayna.

Au scris:

Mirela Parfumul unui colț de stea (poveste parfumată)

Lili Parfumul unui colţ de stea

Sara Parfumul unui colt de stea

Luna Pătrată Vrei sa fiu steaua ta?

Teo Negura Poveste parfumata de vis (68)

Lolita Sclipiri de stele Poveste-parfumata

Doru  “Mâna mea în cinci colţuri ca o stea”

Călin Muzici cu parfum de stea

Vero   O stea…

Gabi  Poveste parfumata.Parfumul de Luceafăr

Gabriela Elena http://gabryellehelen.wordpress.com/2012/02/11/o-raza-fugita-din-chaos-lumesc/


Invitaţi: Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Colţu cu muzică, Denisa, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Teo Negură, Theodora, Vizualw.

36 comentarii

Din categoria Capsule, Poveşti parfumate

Dac-aş fi…

Dacă aş fi o floare… m-aş îmbrăca în cel mai frumos parfum şi m-aş împrăştia în petale bleu, în zare.

Dacă aş fi o parte a zilei… aş aduce o lumină blândă în privirile tuturor.

Dacă aş fi un anotimp…aş umple inimile cu senin, cu nori albi, cu ploi pline de prospeţime şi brize de iubire.

Dacă aş fi o culoare… aş pava străzile cu veselie.

Dacă aş fi un fruct… aş hrăni înfometaţii de cunoaştere.

Dacă aş fi ceva dulce… aş îndulci feţele mohorâţilor.

Dacă aş fi o carte… m-aş deschide la fiecare pagină, oferind inspiraţie.

Dacă aş fi un cântec… aş umple toate dimensiunile cu armonii alese.

Dacă aş fi un film… m-aş proiecta în memoria vizuală cu întreg Pământul.

Dacă aş fi o jucărie…aş înveseli inimile copiilor trişti.

Dacă aş fi o formă… m-aş organiza în alei de parcuri verzi.

Dacă aş fi un număr… aş fi infinitul zâmbetelor.

Dacă aş fi un oraş… aş adăposti toţi oamenii buni.

Dacă aş fi un gust… aş aroma vorbele răutăcioşilor.

Dacă aş fi o stare de a fi… aş fi.

Dacă aş fi un sentiment… aş topi inimile îngheţate şi aş transforma pietrele în mărgăritare.

Dacă aş fi o vârstă… m-aş împărţi la infinit.

Dacă aş fi o artă… aş fi un joc telepatic.

Dacă aş fi un citat… m-aş infiltra cu înţelepciune în sentimente.

Am preluat de la:

Colţu cu muzică http://coltulcumuzica.wordpress.com/2012/01/04/2317/

C.L.M. http://crazy-in-loveee.blogspot.com/p/leapsa-time.html

Denisa http://devorbacuviata.blogspot.com/2012/01/stiu-ca-poate-unii-asteptati-povestea.html#comment-form

Iuliana http://tadotakii.blogspot.com/2012/01/leapsa-la-laws-blog.html

14 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie

Adâncuri

Te iubesc și te aud

în freamătul vântului.

Te iubesc şi te văd

printre păsări și nori.

Te iubesc

când soarele ne salută,

Te iubesc

când noaptea ne-nvăluie.

Te iubesc scufundându-mă

în adâncul

ochilor tăi.

Şi rămân

totdeauna

în adâncul

ochilor tăi,

iubindu-te.

 Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Colțu cu muzică, Gabi,  G1b2i3, George, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supraviețuitor, Vizualw  

(cu 20 de ani în urmă)

12 comentarii

Din categoria Capsule, Poezie