Arhive pe categorii: Exerciţiu de înţelepciune

De ce îmi place liniștea?

Am făcut un experiment.

Întâmplarea a făcut să țin locul unei profesoare, la clasele V-VIII, într-o după amiază.

M-am gândit să le cer copiilor să facă un eseu cu titlul ,,De ce îmi place liniștea?”.

Mulți au cerut să scrie de ce NU le place liniștea! Pentru că le e teamă să rămână singuri; pentru că au frați care le umplu viețile și, în liniște se sperie; pentru că liniștea îi plictisește.

De cealaltă parte, sunt cei care au descoperit liniștea și beneficiile ei. Un copil de clasa a VI-a a descoperit chiar meditația… singur – căutând.

Iată ce au scris câțiva copii de clasa a III-a:

,,Mie îmi place liniștea, pentru că te poți relaxa, nu te dor urechile și poți lucra liniștit…”

,,Și liniștea te face să te controlezi asupra a ceea ce faci. Și energia negativă se transformă în pozitivă…”

,,Liniștea este plăcută, dar dacă nu o respecți, nu te va mai respecta nimeni, deoarece vei fi gălăgios…”

,,Mie îmi place liniștea, deoarece este plăcută, pentru că nu se mai aude niciun sunet și este foarte liniștitor și te poți concentra la diferite lucruri cum ar fi : la test, la probleme etc…. Care conține gândit.”

,,Și liniștea îți face mintea mai calmă, te face să nu mai fi nervos. Și de la liniște o să știi mai multe lucruri…”

,,1. Mie îmi place liniștea, pentru că ești liniștit și ai un moment foarte frumos și poți să te concentrezi la lecții.

2. Mie îmi mai place liniștea, pentru că, dacă ieși de dimineață afară, poți auzi păsările.

3. Mie îmi mai place liniștea, pentru că poți să exersezi diferite sporturi.

4. Mie îmi mai place liniștea, pentru că poți să exersezi să cânți.

5. Liniștea e plăcută pentru că poți să dormi liniștit noaptea.

6. Liniștea mai e plăcută pentru că poți să te joci liniștit afară cu prietenul meu…

7. Liniștea mai e plăcută pentru că poți să te concentrezi la evaluări.

8. Liniștea mai e plăcută pentru că te duci la un magazin și, când vrei să spui că puteți să-mi dați guma aceea și vânzătorul aude…”

,,Liniștea e plăcută, o întâlnim mai rar decât am crezut eu. La muncă nu prea o întâlnești, nici la școală nu prea, dar acasă sigur e. Te așteaptă când nu crezi.

Dimineața, când te trezești, e liniște perfectă. Iei micul dejun, e liniștit și fericit. E liniște. La școală sau la muncă nu e liniște perfectă, nici în timpul orei, nici în pauză, nici în baie nu o găsești. Dar acasă o găsești cu siguranță.

Când mă relaxez seara, nu am somn sau nu am nimic, eu îmi iau un pahar cu lapte și o carte, o citesc și adorm repede ca secunda și încet ca un melc și adorm ca un vițel în liniște și pace…”

 

3 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Să ne oferim!

În ultima vreme, energiile circulă nebune printre noi, înspre noi, de la noi, înăuntrul nostru… De aceea, raportul cauză-efect se produce cu viteze neașteptate.
Am oferit… am primit, surprinzător de repede, ceva la care mă gândisem. Și iarăși am primit… și încă…
Un prieten îmi spusese cândva, că e necesar să înveți să ceri și să accepți. Ce înseamnă să accepți? E starea de recunoștință, de mulțumire sinceră, de fericire acordată în sensul din care a venit oferta. Adică, să faci un schimb reciproc de energie (ceva ce nu se poate exprima prea bine…). Asta trebuie să facem cu toții: să ne unim în grupuri, să oferim iubire, recunoștință, mulțumiri, gânduri senine… Și s-ar putea să levităm. Adică, în termeni noi, să ne creștem vibrația ajutându-ne reciproc. Glumesc, cu levitația. Aici, deja înseamnă crearea unui câmp antigravitațional sub noi. Și totuși…

Oferiți celor din jur din ființele voastre și vă veți întregi! E atât de simplu…

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Cum sunt afectați copiii noștri de efectul nocebo

Efectul nocebo înseamnă – într-un mod simplu spus – să nu crezi în eficența unui lucru, să ai gânduri negative, să te „aștepți la ce este mai rău”.

Societatea noastră, școala la care merg copiii noștri, parentingul de acasă – toate sunt sub spectrul efectului nocebo mai mult decât au fost vreodată. Copiilor li se spune:

– să fie atenți că se pot îmbolnăvi foarte ușor (ceea ce de multe ori este adevărat, dar cu ce ne ajută să ne fie frică de asta?);

–  că lumea este plină de oameni răi (ceea ce este – din nou – adevărat, dar așa a fost și pe timpul în care noi am fost copii, nu erau mai mulți oameni răi în acele vremuri și totuși nu eram terorizați cu acest aspect); …

Vezi articolul aici

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Psihologie şi pedagogie

Încrederea în ceilalți – Ion Ovidiu Pânișoară

,,Pentru Streep (2014) încrederea reprezintă fundamentul tuturor conexiunilor umane – de la întâlniri întâmplătoare la prietenii și relații intime”. Mai bine spus, încrederea înseamnă baza pe care vom construi o relație cu cel de lângă noi; în lipsa acestei fundații orice relație tinde să se prăbușească mai devreme sau mai târziu.

Ce ne facem însă cu societatea de astăzi care ne transmite prin toate canalele media și prin miturile și poveștile urbane că nu este bine să ai încredere în nimeni, că dacă ai încredere în cineva ești un candidat sigur la rănirea sentimentelor mai devreme sau mai târziu? Unii părinți cred că au învățat bine lecția lipsei de încredere: Emma Sargent (2011, p. 138) povestește o situație bună pentru o reflecție profundă. Un copil (George) era singur la părinți, își respecta tatăl din al cărui cuvânt nu ieșea; relația lor era importantă pentru amândoi. Într-o zi tatăl lui i-a spus să încerce să sară din capul scărilor pentru că el stă la baza acestora și îl va prinde dacă este ceva în neregulă. Copilul era temător pentru că, deși îi plăcea să sară, distanța era mai mare decât cea la care se simțea în siguranță. Totuși, îndemnat de tatăl său (și având încredere că el se află acolo și îl va feri de pericole) și-a făcut curaj și a sărit. Atunci tatăl s-a dat la o parte și l-a lăsat să aterizeze fără ajutor (ceea ce a însemnat și o oarecare lovire). George a fost extrem de confuz și îndurerat; părintele, în schimb, văzându-l așa, i-a replicat: Așa o să înveți să nu ai încredere în nimeni!

Cum o să fie viitorul spre care ne îndreptăm dacă populația lumii o să fie formată din copii educați ca George? Ne dorim un astfel de viitor?”

 

Vezi articolul aici

Cheile Dobrogei

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Despre NOI – gânduri și lumină

Fizica cuantică și autovindecarea

Noi gandim incontinuu, fie ca vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de ganduri pe zi. Iar toate aceste ganduri ale noastre produc consecinte, pentru ca fiecare gand este de fapt o energie pe care o lansam in Univers si nu doar in directia dorita, ci in toate directiile. Energia emisa de gandurile noastre isi cauta apoi, in drumul ei, o alta energie cu care sa vibreze la unison, dupa principiul „ceea ce se aseamana se aduna”. Fiecare gand, indiferent ca este bun sau rau, declanseaza un proces de rezonanta. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gandurilor noastre va fi atras automat in viata noastra.

Gandurile tale secrete, felul in care ii judeci pe ceilalti, vorbaria interminabila a mintii – totul formeaza un fel de intentie. Asadar, prin gandurile noastre, noi emitem permanent energie catre exterior, fapt care influenteaza intr-o mare masura ceea ce atragem in viata noastra. De aceea, o scanare atenta a propriilor ganduri, mai ales a celor despre noi insine, ne ajuta sa constentizam ce anume avem de schimbat. Ştiti ce este minunat aici? Faptul ca sta in puterea noastra sa ne alegem gandurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar daca v-ati saturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apasati butonul si alegeti „Dragostea lui Dumnezeu ma inconjoara si ma sustine in fiecare clipa a vietii”. Veti simti diferenta.

Vezi mai departe

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Hrana solară

CE ESTE PRIVITUL SOARELUI?
Privitul soarelui (supranumit si „inghitirea soarelui”) reprezinta o practica stricta de captare treptata a luminii solare cu organele de vaz in momentele zilei in care emisiile de radiatii ultraviolete sunt cel mai scazute – la rasarit si la apus. Avizatii sustin ca aceasta practica presupune cateva reguli fundamentale. In primul rand, trebuie desfasurata in prima ora de dupa momentul apusului sau de dinainte de rasarit pentru a nu suprasolicita ochii.
In al doilea rand, tehnica trebuie desfasurata in talpile goale, pentru ca picioarele sa se afle in contact direct cu solul, fie ca este vorba de nisip, namol sau praf. Cea de-a treia si ultima regula presupune cresterea treptata a timpului petrecut privind soarele, pornind de la 10 secunde in prima zi si adaugand zilnic cate 10 secunde. Sursele sustin ca practicarea privitului soarelui nu implica niciun fel de riscuri atat timp cat se respecta aceste trei reguli.
Ucraineanul Nikolai Dolgoruky se autoproclama un „inghititor de soare”. Acesta practica privitul soarelui de 12 ani incoace, si sustine ca, inca de la inceput, obtine o mare parte din energia necesara vietii din energia solara.

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Scrisoarea unui șef de trib

Scrisoarea unui şef de trib indian (Pieile Roşii) adresată Preşedintelui SUA în anul 1894
„Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pă­mântului? Ideea ni se pare stranie.
Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?
Pentru poporul meu nu există colţ al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.
Seva care urcă în arbori poartă în ea credinţa Pieilor Ro­şii; fiecare luminiş şi fiecare insectă sunt sacre pentru memo­ria şi credinţa poporului meu.
Când albii merg la ceruri şi uită locul natal, morţii noştri nu-şi uită niciodată acest pământ frumos pentru că el le este mamă. Noi facem parte din pământ şi el face parte din noi.
Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fraţii noştri; crestele stâncilor, roua preriilor, căldura din pieptul poneilor şi omul aparţin aceleiaşi familii.
Acest pământ este sacru pentru noi. Iar apa scânteietoare care se prăvăleşte în râuri şi pârâiaşe nu este numai apă, ea este sângele strămoşilor noştri.
…Trebuie să-i învăţaţi pe copiii voştri că pământul nostru este sfânt, că fiecare imagine ce se reflectă în apa clară a lacu­rilor este ca o fantomă care vorbeşte despre întâmplări, despre amintiri ale vieţii celor din poporul meu. Murmurul apei este vocea tatălui meu.
Râurile sunt surorile noastre; ele ne astâmpără setea, ne poartă canoea şi ne hrănesc copiii. Dacă noi vă vindem pă­mântul nostru va trebui să vă amintiţi toate acestea şi să-i învăţaţi pe copiii voştri că râurile sunt surorile noastre şi ale voastre şi de aceea trebuie să le iubiţi ca pe fraţii voştri.
Noi ştim că omul alb nu înţelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palmă de pământ face cât oricare alta pentru că el este un străin care vine în noapte, îşi ia de pe pă­mânt ceea ce îi trebuie şi-l părăseşte. Pământul nu-i este frate, ci duşman. Îşi uită mormântul tatălui său şi îşi creşte copiii fără dragoste de pământul natal… El tratează pe mama sa, pă­mântul, şi pe tatăl său cerul, ca pe lucruri care se pot cumpăra, jefui sau vinde, asemenea oilor şi perlelor colorate. Lăcomia sa va sărăci pământul şi-l va lăsa pustiu.
Eu nu ştiu nimic, modul nostru de a fi diferă de al vostru (…)
Nu există un colţ liniştit în oraşele omului alb. Nicăieri nu se aude creşterea ierbii primăvara sau bătaia aripilor de fluturi.
Dar poate că este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg.
Zgomotul din oraşe te asurzeşte. Ce rămâne din viaţă dacă nu poţi asculta clipocitul apei şi cântecul broaştelor în noapte?
Dar poate este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţe­leg.
Indianul preferă adierea vântului care mângâie oglinda ia­zului şi mireasma vântului spălat de ploaia de amiază sau par­fumat de pini.
Aerul este scump omului roşu pentru că toţi împart acelaşi suflu. Animalul, arborele şi omul – toţi respiră la fel. Omul alb nu pare să perceapă aerul pe care îl respiră.
Asemenea unui muribund, el nu-i mai recunoaşte miro­sul… Trebuie să ştiţi că aerul este cu mult mai preţios şi că suflul aerului este acelaşi în toate lucrurile care trăiesc. Aerul care a dat strămoşilor noştri prima lor respiraţie primeşte, de asemenea, ultima lor privire. Şi dacă ne vindem pământul, voi trebuie să-l păstraţi curat şi sfânt pentru ca omul să poată simţi mângâierea vântului şi dulceaţa câmpului în floare.
…Dacă hotărâm să vă vindem pământ, voi pune o condi­ţie: omul alb trebuie să trateze animalele de pe acest pământ ca pe fraţii şi surorile sale. Eu sunt sălbatic şi nu înţeleg un alt mod de a trăi. Am vă­zut miile de bizoni care putrezeau în preerie lăsaţi acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului.
Eu sunt un sălbatic şi nu pricep cum acest cal de fier care fumegă poate fi mai important decât bizonii pe care noi nu-i ucidem decât pentru nevoile vieţii noastre.
Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar dispă­rea, omul ar muri complet solitar, pentru că tot ceea ce li se întâmplă animalelor i se întâmplă imediat şi omului.
Toate lucrurile sunt legate între ele.
Spuneţi copiilor voştri că pământul de sub picioarele lor nu este altceva decât cenuşa strămoşilor noştri… învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce noi i-am învăţat pe ai noştri – pământul este mama noastră şi ceea ce se întâmplă pământului, nouă ni se întâmplă şi se întâmplă copiilor pământului. Dacă omul batjocoreşte pământul, pe sine se batjocoreşte.
Noi o ştim de mult – nu pământul aparţine omului, ci omul pământului.
Noi o ştim bine – toate lucrurile sunt legate între ele, sân­gele face legătura între membrii aceleiaşi familii.
…Nu omul a ţesut pânza pământului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu pânza pământului, lui îşi face. Nici omul alb, care are un Dumnezeu, nu poate să nu împărtă­şească acest destin comun.
Când ultimul om va dispărea de pe acest pământ şi când amintirea sa nu va mai fi decât umbra unei imagini care stră­bate preeria, râurile şi pădurile vor păstra spiritul fraţilor mei pentru că ei iubesc acest pământ ca pruncul bătăile inimii ma­terne.
După toate, noi suntem probabil fraţi şi surori. Există ceva pe care noi îl ştim bine şi pe care omul alb îl va şti poate într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi cu al vostru. Voi credeţi că Dumnezeu este numai al vostru ca şi pământul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului şi are aceeaşi îndurare pentru toţi oamenii, albi sau roşii.
Cel ce-şi murdăreşte patul va pieri într-o zi sufocat de propriile sale mizerii.
Dar în timp ce noi pierim, voi veţi stră­luci iluminaţi de forţa unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pământ şi care, într-un scop special, v-a permis să ne dominaţi. Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu înţelegem pentru ce sunt ucişi toţi bizonii, de ce nu sunt domesticiţi caii sălba­tici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt înăbuşite de mirosul greu al oamenilor, de ce priveliştea frumoaselor coline este tulburată de strigătele lor. Unde sunt desişurile ascunse? Au dispărut. Unde este ma­rele vultur? A dispărut şi el.
Este sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii. Pământul este leagănul şi sursa de existenţă a vieţii noas­tre. Aceasta o ştiau, mult mai bine decât noi, oamenii care tră­iau nemijlocit în natură. În mod paradoxal, în numele civiliza­ţiei şi al prosperităţii, l-am uitat, degradându-l, pustiindu-l. Pământul a devenit irespirabil. Riscăm să dispărem sufocaţi de propria noastră „operă”. Dacă omul distruge Pământul care l-a creat şi care-l hră­neşte, înseamnă că ori doreşte să se sinucidă, ori adevărurile pe care le deţine despre sine şi natură sunt false.”

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Din scrisori – 25

Dragul meu Vis,

Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem.

Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun).

E uimitor cum schimbarea e generată în ritm rapid, imprevizibil, impredictibil, în avalanșă. O generăm noi? Ne generează ea pe noi? Cum ar putea? Fiecare pas pe care îl facem duce pe căi noi. Noi suntem cei care alegem valoarea? Sau doar probăm pașii de parcurs?

E frumos când ne regăsim grupurile. Unele emană atâta frumusețe, că, în prezența lor plutești și zâmbești fără știre. Și știi că ei, ceilalți din grupul tău, sunt acolo și îi simți peste spațiu și peste timp. Le simți iubirea fără margini conectată la tine și la TOT. Poți fi doar mulțumit că i-ai (re)găsit. Recunoscător.

Ce mai contează altceva?

4 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori-24

Dragul meu Vis,

Evoluăm?

Au fost atâţia ani de suferinţă… A avut sens? Da, am evoluat. Ca să ajung în punctul zero?

Ca să ajungem în punctul zero?

Forţele răului se mai zbat în noi, uneori, cu neagră intensitate. Par a ne birui. Ce rost are a învinge? De ce nu ne iubim unii pe alţii? De ce ne suntem ,,indiferenţi şi goi”? De ce nu mai credem unii în alţii? De ce ne îndepărtăm unii de alţii? De ce nu ne putem conecta?

Îmi amintesc iarăşi: am găsit iubirea în inima copacilor, dar nu şi în oameni. Deşi am cunoscut atîţia oameni frumoşi, în jurul meu e gol. Mi-am creat protecţie. O protecţie pe care aş vrea să o sparg, să aduc inima copacilor în oameni. Au fost vremuri când aveam atât de multă iubire de dăruit… dar nu aveam cui. Am ratat ceva: momentul sau pe mine? Se pare că nimeni nu avea nevoie de iubirea mea. Ciudat, nu?  Am trimis-o copacilor îmbrăţişându-i. Şi a rămas acolo. M-am întors cu sufletul gol cântând o amintire: ,,În seara asta, însă, vin şi îngerii din cer”…

O să-i aştept iubind copacii nesfârşiţi, nesfârşit.

8 comentarii

Din categoria Capsule, Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză, Stări sufletești

Despre NOI şi EI

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 23

Dragul meu Vis,

E aşa o apropiere între noi, ca şi cum am fi reali.

Au fost atâtea experienţe, cum nu aş fi crezut vreodată că voi avea. Am devenit  o altă fiinţă. Cu tendinţe periculoase de a o lua pe o altă cale, care sfidează moralul.

Uneori îmi dau seama de posibilitatea de a-mi crea viitorul în prezent. Adică încep să conştientizez. Şi se derulează cu viteză. Cine mai ştie ce e bine şi ce e rău?

Lucrurile se schimbă. Iubirea creează totul. Totul e permis în prezenţa iubirii. Dar e greu de înţeles asta. Îmi amintesc că cineva m-a învăţat asta, cândva. Însă eu nu eram la nivelul necesar pentru a înţelege. Dar înţeleg acum şi din nou am a-i mulţumi, cu toate că, poate nici nu există, decât în imaginaţia mea.

Creaţia este recunoştinţă şi iubire.

Suntem.

Te iubesc, cu conştiinţa prezentului în aici şi acum.

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Ultima forta – episodul III

CasaEVV

Descoperirea, dezvelirea sau decojirea

Daca va amintiti, spuneam ca durerea are doua triggere. Unul este presiunea, celalalt este ruperea campurilor de protectie.

Campurile de protectie se refera la protectia spiritului, in genere. Sufletul este protejat de catre spirit. Slabeste spiritul, se ajunge la suflet.

Este necesar sa cunoastem ca aceste campuri sunt o proiectie a chakrelor. Fiecare chakra emite energie de forma unui camp care inveleste corpul. Fiind 7 chakre, spiritul este infasurat in 7 campuri de protectie. Cu cat se patrunde in campuri mai adanc, cu atat durerea este mai mare.

Este usor de observat ca spiritul poate fi redirectionat in corp, precum apa intr-un recipient. Acest transfer al partilor de spirit poate fi facut la nivel spiritual, fizic dar si mecanic insa numai pentru timp limitat.

Atentie! Matricea spiritului ramane intotdeauna aceeasi, din cate cunoastem. Campurile sunt cele care pot fi modificate.

La nivel spiritual

Personajul principal…

Vezi articol original 164 de cuvinte mai mult

3 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

De mare actualitate – Powder

11 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale, Povestea gândului - a medita

Medicina isihastă

http://suntsanatos.ro/medicina-isihasta-2571.html

S-a descoperit stiintific ca plantele receptioneaza agresivitatea omului si emana unde energetice negative, nocive pentru organismul nostru. Nu rupeti brutal legumele, folositi doar frunzele marginale si, daca vreti si radacinile, scoateti planta întreaga si lasati-o 12 h sa intre în “adormire” si sa-si neutralizeze radiatiile negative. Orice aliment are în el informatii de viata si de moarte. Un aliment omorât si fiert are astfel de informatii de moarte care va omoara si organismul. Fructele si semintele nu au nici o problema, fiind neutre. Daca se fierb, capata informatii de moarte. Grâul încoltit nu este bun imediat dupa încoltire, deoarece s-a trezit la viata si prin mestecare este omorât. De aceea, dupa încoltire, lasati-l la o usoara reuscare, sa treaca la “adormire” si astfel este hranitor.

Noi, în mod obisnuit, avem logica de tip cauza-efect. Crestinismul vine cu o logica aparte, trinitara, care este baza medicinei isihaste si a sacroterapiei. Ca trinitate, realitatea este: supracauza, cauza, efect, care în corespondenta cu Dumnezeu este Tatal, Sfântul Duh, Fiul. În corpul nostru supracauza este sufletul, care emana o energie de informatie a acestei supracauze. Miscarea – vibratia reprezinta cauza si acumularea – continutul reprezinta masa – materia. Însusirile si calitatile supracauzei (sufletului) sunt însesi cauza si efectul. Sufletul se angajeaza în lucrarea de purificare a corpului bolnav mostenit, deoarece noi mostenim pacatele parintilor nostri (noi suntem jumatate creati de Dumnezeu si jumatate nascuti de parinti). Asa ne putem naste cu predispozitii de boala sau deja bolnavi. Se zice ca noi suntem un microcosmos si ne hranim cu lumina cosmica îngereasca, cu materia naturii si din energia mentala omeneasca. Toate deranjamentele din acest complex de “hranire energetica universala” aduc boli.

Bolile de oase se datoreaza lipsei de Energii Harice. Se vor folosi uleiul sfintit, apa sfintita, anafura etc. La sfinti oasele nu putrezesc, fiind pline de Energii Har, cu puteri tamaduitoare.

Prin sistemul nervos, noi facem legatura cu Energiile Îngeresti, cunoscute sub numele de Mental Cosmic. Energia intra prin vârful capului, coboara pe coloana vertebrala pâna la nervii corpului, unindu-se cu mentalul nostru. Si medicina isihasta îsi are centrele ei de energie, cum ar fi chakrele, locul de întâlnire al energiilor (în numar de 3) fiind inima. Medicina isihasta lupta pentru restabilirea acestui centru care s-a pierdut dupa caderea din Rai.

Cele 3 energii care pornesc din inima (unde sunt emanate de suflet) sunt: fluxul energiilor mentale proprii, energii mentale inteligente ale entitatilor spirituale extraterestre (îngeri si demoni sau ale sufletelor raposatilor) si energii intelectuale, gândurile – informatiile tuturor oamenilor; prin nari-nas intra o energie mentala a naturii, prana (cum o numesc indienii), care nu este oxigen, ci de alt tip, intra în creier, coboara pe coloana vertebrala în doua moduri (Ida si Pingala), stiintific identificându-se cu nervii simpatici si parasimpatici.

Dereglarile acestor energii provoaca boala. Prima cauza trebuie cautata în suflet. Toate bolile mentale se asociaza cu boli de inima si la figurat si la propriu. O mare importanta o are somnul în bolile energiilor mentale. Tulburarile de somn au ca efect supraîncordarea nervoasa, pâna la ruperi de nivele nervoase cu efecte dramatice. Atât centrul inimii cât si al sexului fura si fac risipa de energie nervoasa, astfel încât organele nu mai sunt hranite suficient cu energie nervoasa. Asa ca în bolile mental-nervoase tratamentul religios este de mare importanta. Cauta sa nu ai nimic pe suflet, vreun pacat mare care te macina pe ascuns (trebuie sa te spovedesti la preot). Opreste conflictele sentimentale în gât (ca un mârâit fortat si scurt) sau pronunta cuvinte sfinte sau filozofice care absorb gândurile negative. Râsul este o metoda eficienta de descarcare negativa. Si nu uitati de mâncarea nefiarta. Se considera ca orice aliment are o memorie proprie care, intrata în organele noastre, se reproduce. Spune-mi ce manânci, ca sa-ti spun ce simti si ce gândesti. Începi sa manânci carne de vaca sau de porc, ai o memorie ca atare. Postul este un valoros remediu de restabilire si rememorare a adevaratelor energii. Diavolul a inversat si a negativizat memoriile adevarate, iar postul le readuce la normal, de unde rezulta ca postul este revenirea la starea de înger.

Iata un model de mâncare isihasta:

• dimineata: pâine cu fructe si nuci;
• prânz: ghiveci nefiert din legume radacinoase (salata) cu nuci si seminte, cu grâu muiat sau uruiala de grâu ce a fost tinuta la macerat min. 8 h;
• seara: la fel, dar în cantitate mai mica.

O mâncare isihasta este compusa peste 50% din cereale si seminte. În rest, 25% radacinoase, în completare, zarzavaturi si alte ingredinte. Mâncarea nefiarta este satioasa si are multa celuloza, curata intestinele. Hrana se absoarbe aproape integral si organele nu obosesc cu prefacerea în hrana vie, aceasta fiind deja vie.

La Schit se face o mâncare rapida de fasole boabe si orez pilaf. Boabele de fasole se piseaza pâna devin faina. Pe soba se pune o cratita cu apa atât cât este necesar fainei de fasole în apa rece. Focul trebuie sa fie tare, pentru ca faina sa înceapa imediat sa fiarba. Când începe sa fiarba, se lasa doar 1-2 min. si se da la o parte. La fel orezul, se piseaza si se fierbe 2 min. pâna se îngroasa ca o pasta, apoi se adauga ceapa cruda tocata si alte verdeturi, putina sare si câteva nuci si seminte de dovleac. Iarna se adauga varza acra si muraturi.

Fasolea se fierbe, întrucât contine o toxina, fasolina, care se inactiveaza în 1-2 min. prin fierbere.

Mâncati la fiecare masa câte 1 cartof crud, taiat si adaugat în mâncare, pus pe plita taiat felii sau fiert taiat marunt în putina apa timp de 2 min. si facut piure cu alte ingrediente. Astfel nu degradati proteinele prea mult, care altfel devin toxice pentru sistemul limfatic.

Un unt sanatos se prepara la Schit din fasole si soia facute faina, puse în putina apa rece si fiarte 2 min. Se adauga sare, ceapa marunta si se freaca mult, ca icrele, pâna se face ca untul. Se manânca cu pâine integrala. Se mai poate adauga smântâna sau brânza telemea.

Ei consuma o pâine minune din grâu si porumb zdrobit amestecate cu putina apa. Pun putina miere si sare. Se face o coca care se întinde în strat subtire de 2 mm pe o tava de faianta, se lasa la temp. de 30 º sa se usuce. Este ca un biscuit.

Închinaciunile si mataniile însotite de contractarea diafragmei cu dilatarea ei, la aplecare expirand si la ridicare inspirând, sunt foarte importante. Rugati-va ca în inima sa se regrupeze toate energiile corpului si sa se purifice prin harul Sfântului Duh.

Ca femeie trebuie sa ai organe yin în afara si yang înauntru. Se recomanda femeilor o alimentatie yang mai mult spre neutru, pentru a avea yin în afara, adica verdeturi nefierte, grâu mai putin încoltit sau pâine (preferabila pâinea fara coacere), fara carne multa, condimente si dulciuri ce dau aciditate yin în interiorul organelor. Sa se foloseasca alimente de culoare verde si galbena si mai putin rosii. Rosul este energie acida de scurgere care slabeste organele. Sa se foloseasca lactate, dar nu multa brânza si unt. Dulciuri din fructe, nu rafinate. Multa carne, oua, dulciuri si grasimi, brânzeturile tari schimba raportul yin-yang pâna la masculinizare, pâna la hipersexualizare. Alimentatia femeii trebuie sa fie solara (energiile feminine sunt energii lunare, ce se hranesc din energii solare); zarzavaturi, seminte de suprafata, fructe si mai putin alimente de întuneric. Barbatul este în sensul celalalt (energiile sase sunt solare). Copiii sa fie hraniti cu alimente neutre, adica în primul rând nefierte si vii, apoi cu alimente yang ce au energii de depunere, nu de consum – acide. În bolile grave, trebuie evitate lactatele, care hranesc exteriorul organelor, dar nu si interiorul. Aceasta deoarece alimentele de origine animala sunt explozive, nu de depunere în organe, ci de iesire si consum. În bolile grave, sa se foloseasca vegetale în cele 3 culori echilibrate: galben, verde si rosu (verdele hraneste interiorul organelor, galbenul si rosul organelor), pentru ca organele sa-si ia fiecare ce-i trebuie mai mult. Se insista pe alimentele neutre, indiferent de culoare, nefierte si mai ales seminte. Peste 50% sa fie cereale, în special grâu, o parte uleioase si alta parte seminte uleioase. Lactatele si alte derivate sa fie anexe, în cantitati mici. Ceaiurile sa fie nefierte, prin macerare în apa rece. Sa nu se bea niciodata multa apa (1/4 pahar). În loc de ulei, sa se zdrobeascanuca sau seminte de dovleac. Pâinea sa se consume necoapta. Se poate mânca si putin miez de pâine, dar fara coaja (are multe saruri anorganice toxice). Sa se manânce putin si des, cu alimente separate, nu cu multe amestecuri. Daca se respecta hrana vie, postul total nu trebuie sa fie prea lung. În post, sa se faca clisme. Dupa post se admit lactate nefierte, dar se evita carnea, pestele si ouale.

Sa nu se neglijeze terapia harica prin slujbe bisericesti, apa si ulei sfintite, Sfânta împartasanie. Harul divin este o energie reala. Se elimina ura, dusmania si toate pacatele.

sursa: valeriupopa.3x.ro

– See more at: http://suntsanatos.ro/medicina-isihasta-2571.html#sthash.6IcA5q0e.i6HXaQ4I.dpuf

5 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Exercitiu de decorporare – partea I

CasaEVV

Sunt doua lucruri indispensabile pentru a reusi in viata. Unul este imaginatia, celalalt este credinta. Oricare dintre ele lipseste, sunteti pe minus, credeti-ne pe cuvant! De ce? Pentru ca lumea in care traiesc oamenii este limitata iar pentru a putea patrunde in Lumea Mare, creierul are nevoie sa fie pregatit. Altfel, tensiunea va fi prea mare si sistemul va ceda.

Pentru a exersa tehnica decorporarii, sunt importante cele doua valori pomenite in paragraf, iar pentru asta, procedura clasica care duce la rezultate se bazeaza pe dezvoltarea imaginatiei si a credintei.

Pasul 1 – Saptamana 1

Intindeti-va intr-un loc unde sa nu fiti deranjati si in care va simtiti confortabil si in siguranta. Inchideti ochii si mentineti claritatea mintii. Imaginati-va ca aveti ochii pe umarul drept. Ce vedeti? Ce detalii are camera? Cum apare locul pe care sunteti intinsi? Mentineti 5-10 minute. Mutati ochii pe umarul stang. Ce vedeti? Cum este…

Vezi articol original 50 de cuvinte mai mult

10 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Din scrisori – 18

Dragul meu Vis,

Într-o zi voi întrerupe conexiunea cu tine și te voi materializa sau te voi șterge.

Am intrat într-o nebunie a performanțelor de atingere a greului, nu neapărat voită, dar, cu siguranță, apreciată.

Am înțeles, încă o dată, cât de mici suntem noi, oamenii, cât de puțin apreciem viața din jurul nostru, cât de mult ne îndepărtăm unii de alții, cât de falși suntem în mod obișnuit, cât de puțin ne iubim unii pe alții… Și cât de multă nevoie de iubire și de a dărui iubire avem. Dar ștergem sentimentele frumoase ca și cum am fi doar niște roboți care trebuie să câștige bani.

În cazul meu, a devenit dorința de a face bani ca să pot merge la munte (la modul adevărat, real) și să pot să-mi iau echipament. Altfel, la ce-mi trebuie timpul? Și la ce… banii ( …nu că aș avea vreo șansă să-i obțin pentru lucruri care costă extrem de mult…)?

Ultimele plimbări au fost un alt fel de conexiune cu natura. Una mai dură, cu teste de rezistență fizică și psihică. Desigur că ultima a întrecut-o pe penultima…

Așa a început…

La cinci fără două minute, mă sună organizatorul să vadă dacă m-am trezit. Nu pricepeam de ce ceasul meu e înainte cu o oră… și de ce ăia de la meteo dau starea vremii pe telefon în avans cu o oră, când, de obicei, o arătau cu mai multe ore în urmă… După vreo două minute am priceput că eu nu m-am trezit la ora fixată și mă aflam în momentul în care ar fi trebuit să ies din casă. În doisprezece  minute ieșeam din casă grăbindu-mă spre metrou și apoi spre gară, cu rucsacul cel mare în spate.

Am rugat băieții să-mi ia și mie bilet, ca să prindem trenul împreună. Am prins trenul. Eram 5… Fantastici.

Am ajuns la Brașov, de unde trebuia să luăm un microbuz spre Avrig. Ne-am dus fiecare pe la WC, pe la chioșcuri pentru mâncare etc. Când m-am întors, nu era nimeni. Am așteptat, m-am dus să-mi iau ceva de ronțăit, m-am uitat împrejur… mi-am mai luat ceva de mâncare, am dat unui copil de țigancă ce-mi luasem înainte… colegii mei nu mai apăreau. M-am hotărât să-mi deschid telefonul. Mesaje. Ei plecaseră. CUM? Probabil că, în timp ce eu stăteam cu spatele la mașini, ei urcaseră în microbuz, mă așteptaseră, s-a aglomerat foarte tare, ei nu mai puteau coborî, eu nu aveam telefonul deschis…. Și am rămas prin auto/gara din Brașov. Primul gând a fost să mă întorc la București. Dar, liderul m-a încurajat că mă vor aștepta la Avrig. Am închis ochii, m-am liniștit și, în scurt timp, găseam un alt microbuz care mergea în direcția dorită. M-au așteptat o oră la Avrig. Când i-am întâlnit, am numărat mutrele celor care mă înjuraseră . Erau… cinci. Mai apăruse cineva.

Am pornit-o la drum. Voiam să ajungem la cabana Bărcaciu. Am luat-o pe jos. Erau vreo zece kilometri până la poalele muntelui. Din fericire, o dubiță ne-a mai scurtat traseul, ușurându-ne calea.

Am urcat prin pădure, spre cabană. Mi-era dor de pădure. A fost nevoie să aprindem frontalele. Am găsit bețe de trekking  – unul de fag și unul de brad – și le-am luat. Știam cât de folositoare mi-ar putea fi.

Ne-am cazat la cabană, în pod. Am hotărât să ne trezim devreme a doua zi, pe la ora 4. Așa am făcut. Tom Sawyer și Huckleberry Finn își făcuseră bagajele și nu mai aveau răbdare cu … cei mai în vârstă. Ziceau că pleacă singuri, dar n-au făcut-o. Ar fi fost o mare imprudență.

Am pornit la drum. Voiam să ajungem la refugiul Călțun – asta era ideea. În scurt timp a început urcarea. Pe măsură ce urcam, se întețea ninsoarea și scădea vizibilitatea. Fetele pomeneau despre căldura de la cabană… A început să nu-mi mai placă. Presimțeam ceva? Le-am întrebat dacă e vreuna dispusă să se întoarcă. Niciuna, bineînțeles! Îmi era frig și mi-am amintit de frigul de la ,,5 jnepeni”. Nu mai voiam asta! O puternică dorință de a nu mai continua m-a cuprins. Mă tot uitam în urmă gândindu-mă să mă întorc singură, dar nu mai vedeam urmele și cum sunt foarte dezorientată în spațiu, am hotărât să nu rămân singură și să merg înainte, cu ceilalți.

O ceață, o ,,negură” albă se apropia din spate, în față era deja totul alb. Ninsoarea ne-a cuprins cu totul în albul ei. Pe alocuri se stârnea viscolul. Încet, încet ne-am obișnuit cu frigul. Am intrat adânc în ,,urgia albă”. Băieții mergeau în față și făceau potecă schimbând din când în când locurile. La un moment dat, i-a înlocuit și una dintre fete, mai îndrăzneață și mai ușoară. Până la Scara era un traseu de 2-3 ore. Noi l-am făcut în vreo 11… Nu din cauză că se mergea greu, deși era și asta, ci pentru că nu vedeam absolut nimic și ne ghidam doar cu GPS-ul. De vreo două ori ne-am învârtit în cerc. Picase ideea cu a ajunge la Călțun. Primul refugiu mai apropiat era Scara.Să ne întoarcem nu mai puteam, mersesem prea mult. Nu se mai vedeau creste, nu se mai vedeau prăpăstii și nici vreun marcaj. Uneori găseam câte un marcaj și eram fericiți, dar direcția spre următorul nu era ușor de găsit. Ne rugam să găsim refugiul, fără să ne mai gândim și la ce va fi după… Am înotat prin zăpadă, viscol și ger cele unsprezece ore. Alteori eram nevoiți să abordăm câte o pantă pe care nu cred că ne-am fi cățărat în condiții normale. Dar acum nu vedeam mare lucru… Exista risc de avalanșe, am observat cu toții asta, dar nimeni nu zicea nimic…  Pășeam pe urmele pașilor făcute de primul din șir, ca să nu tăiem zăpada. Nu era nevoie de colțari, însă de piolet sau bețe de trekking, da. Îmi luasem bețele mele de lemn, care au fost excelente. Aveau noduri și intrau bine în zăpadă susținându-mă, mai ales pe pantele alea de 75 de grade, pe care nu le-aș fi putut urca fără sprijin.

Uneori eram nevoiți să mergem în patru labe, ca să nu ne afundăm în zăpada prea înaltă. Bețele, ne țineau la suprafață, dacă le  așezam orizontal pe suprafața de parcurs. Alteori mergeam în patru labe din cauza vântului care ne culca la pământ. A fost amuzant odată, când viscolul ne-a pus pe toți la pământ, simultan.

În fine, când a apărut refugiul la orizont (adică la vreo 4-5 metri) am auzit strigăte de bucurie și urlete să mă las la pământ. Nu am priceput ce spuneau ceilalți decât după ce m-a  trântit viscolul. Dar m-am ținut bine. Ușa s-a deschis greu, era zăpadă în fața ei și trebuia desțepenită… Au muncit băieții și au reușit. Înăuntru ne-am îmbrățișat cu toții, ca niște copii fericiți.

Era 16,30-17… Aveam o noapte lungă de rezistat la vreo -10 grade.

Aveam termosuri cu ceai. Liderul avea un primus, un băiat mai avea o butelie. Ne-am încălzit, oarecum. Ne-am băgat în sacii de dormit. Unii aveau bocancii uzi, mănușile la fel… S-a descurcat fiecare cum a putut. Mâncare aveam destulă, apa înghețase în sticle. Am topit zăpadă pentru ce mai era nevoie. În funcție de fiabilitatea sacilor de dormit, am dormit mai mult sau mai puțin înghețați. Aveam fularul cu gheață pe el de la respirație. L-am băgat într-o pungă și aceasta în sacul de dormit. Până dimineața a rămas la fel. Una dintre fete pierduse izoprenul, căci i-l luase vântul…

Noaptea se auzea viscolul urlând de ziceai c-o să zboare acoperișul. Partea mai grea era cu mersul la WC. Trebuia să ieși afară și să te bați cu  același viscol.

A venit și ziua a doua. Planul era să ne întoarcem la cabana de unde veniserăm, dacă  puteam. Am plecat mai târziu, pe la 9,30 – 10. Ne-am îmbrăcat după cum aveam haine în bagaje. Eu mi-am reparat una dintre parazăpezi, căreia i se rupsese cureaua de prindere în catarmă. Speram să ieșim cu bine din găleata în care era amplasat refugiul. Trebuia să coborâm niște zone abrupte, să ajungem la marcaj… Ne-am legat cu coarda, toți șase. Rucsacul mi se părea ușor. Cred că pusesem multe haine pe mine și îl mai golisem.

Au trecut niște ore până când am ajuns la zone mai puțin periculoase. Începeam să găsim marcajele mai ușor. Liderul era epuizat de efort. Ne rugam să țină bateria la GPS. Îl folosea pe cel de-al doilea. Îl ținea în buzunarul interior de la piept. O dată i s-a întâmplat să scape amândouă telefoanele pe lângă buzunar. Când a vrut să-l scoată pe cel cu GPS-ul funcțional, nu-l mai găsea. A fost un moment cumplit pentru el. Din fericire, telefoanele erau în interiorul hainei, oprite în elasticul de la bază. De atunci, Tom Sawyer îi amintea mereu să verifice și să închidă fermoarul de la buzunar…

Ochelarii mei de vedere (care altădată erau buni și la zăpadă) se umpleau de gheață și nu mai vedeam nimic prin ei. După ce îi ștergeam, în secunda următoare erau înghețați la loc. Așa că i-am dat jos. Uneori, viscolul te făcea să te oprești și să te întorci cu capul în direcția opusă. Ochelarii de ski îi lăsasem acasă…

Fiecare marcaj găsit era o victorie. Când a apărut zona cu copaci, băieții au găsit și urmele vechi. Acolo ninsese mai puțin și nu viscolise vântul zăpada. Nu mai era nevoie de GPS! Parcă înviasem cu toții.

La cabană am băut vin fiert – cei care mai eram în picioare. Două zile ne rugasem la toți sfinții cunoscuți, la arhangheli, la îngeri, la ființele de lumină etc.  să ne ajute să găsim drumul. Am mulțumit.

Ziua plecării.

Mi-am uitat bețele de trekking la cabană!

O mare parte din drum am mers pe urmele lăsate de un… ursuleț. Atâta doar că erau în sens invers traseului nostru.

Cumva, sufletul mi-a rămas în norii de zăpadă și viscol prin care am trecut. E greu să cobori de acolo. Nu a fost frică, a fost altceva. A fost dorința de a găsi drumul.

Un timp o să fac numai dușuri fierbinți…

 

4 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Din scrisori – 11

Dragul meu Vis,

Timpul se comprimă în fiecare zi. Ne transformăm în lumină, pas cu pas. Cu toate astea, continuăm să ne rănim unii pe alții, cu vibrații joase. De ce vibrațiile joase sunt cele atribuite suferinței, răutății?

Trăim experiențe din ce în ce mai ciudate. Cerem, primim și refuzăm. Încă învățăm. Trezim frecvențe gamma, aplicăm în inimă.

Am cerut iubirea, mi s-a dat, am refuzat-o. I-am spus (iubirii) că nu-i adevărată, că eu nu-s adevărată, că nimic nu e adevărat. Că poate ea… că eu nu…

Nu m-a înțeles. Vorbea altă limbă și eu gândeam ca aici. Acum ea plânge și eu mă mir de ce. Recunosc paternul? Da, sigur. Tu… mai știi? Când ai cerut, ți s-a dat și ai refuzat?

În fiecare zi depășesc limite. Mă detașez. Mă integrez/dezintegrez. Visez cu limite și fără limite. Accesez? Sunt? Ești?

Lumină.

20150829_085657 - Copy

20150829_094445

20150829_112556

20150829_114828

20150829_121850

20150829_122716

20150829_123431

20150829_124903

20150829_135437

20150829_140526

20150829_143513 - Copy

20150829_144745

20150829_150412

20150829_155430 - Copy

20150829_160928

20150829_164736

20150829_164716

20150829_164439

3 comentarii

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Proză

Din scrisori – 10

Dragul meu Vis,

Alerg cu stelele în jurul pământului păstrând legătura dintre cer și planetă. Am învățat despre oamenii care trădează ușor (pe sine și pe ceilalți), despre oamenii care sunt oameni, despre unul dintre enții bătrâni, despre micimea noastră  în fața munților, ce parcă ne izbesc cu veșnicia, cu nemurirea, cu verticalitatea. Am privit de jos cum acest Mare Bătrân ne suportă pașii de furnici pe creasta sa de uriaș, uneori blând, alteori aprig și rece. O  respirație ușoară de-a lui e ca un vânt aspru pentru noi, ca un vifor, câteodată…  M-am închinat din nou la Muntele din munte și am mulțumit pentru că m-a primit cu bunăvoință…

Un stol de păsări negre trecea dând lecții de zbor puilor… Și încă unul… Nu le-am recunoscut. Erau lecțiile din înalt. M-am gândit la lecțiile noastre, la fiecare conexiune pe care o facem, cu bucurie sau rănindu-ne. De cele mai multe ori ne rănim unii pe alții. Învățăm și suferim. Invers, de fapt.

Să tăiem conexiunile? Să ne construim câmpuri de protecție?

Nu.

Ne dezvoltăm prin suferință. Învățăm să o ducem făcându-ne prieteni… Ne obișnuim cu ea… devenim duri.

Mai știm să iubim, să râdem, să plângem?

Koncheto 6

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Dragobete

Povestea Dragobetelui 

O legendă spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispoziții. Acesta mai era numit Cap de Primavară sau Cap de Vară și era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană și cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-și piardă mințile. Un fel de Zburător metamorfozat apoi de Maica Domnului într-o floare.

La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În mitologia greacă, păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, „pasăre” în grecește însemnând „mesaj al cerului”, iar în timp, această tradiție s-a răspândit și la oameni.

În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, el era sărbătorit la 24 și 28 februarie sau la 1 și 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile și mituri”.

De Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țina tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în acestă zi.

Dragobetele este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecențele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii.

După modelul zburătoarelor, fetele și băieții se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiți pe parcursul întregului an.

Dacă vremea era favorabilă, ei se adunau în cete și ieșeau la pădure hăulind și chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii: ghiocelul și brândușa. Din zăpada netopită, fetele își făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători din timpul anului.

Legenda Dragobetelui spune că acesta s-a numit inițial Dragomir, simbolizând zeul iubirii, fiind considerat copilul Babei Dochia.

Deși localnicii sunt de părere că Dragobetele oficia din ceruri căsătoriile între nevorbitoare, cu timpul legenda a luat o altă întorsătură, Dragobetele semnificând venirea primăverii și trezirea naturii la viață.

Legenda Dragobetelui spune că toți aceia care au participat la petreceri în această zi erau feriți de boli, fiind foarte sănătoși. Credințele populare sunt de părere că de Dragobete, gospodarii primeau binecuvântarea cerească a Zeului Iubirii, oferindu-le bunăstare și belșug în case și gospodării.

Legenda Dragobetelui mai spune că apa de pe fragi avea proprietăți magice. Aceasta trebuia strânsă și folosită de către fetele nemăritate, făcându-le mai frumoase ca niciodată, atrăgând privirile băieților.

De Dragobete,  românii serbează dragostea, fiind mai atenți unul cu celălalt, dăruind persoanei iubite cele mai frumoase cadouri.

Sursa

6 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic

Un Crăciun al luminii!

Să aveți un Crăciun neobișnuit prin lumina iubirii sale adusă din timpurile stelelor fără seamăn!

Colindătorii să aibă ușile deschise, vocile îngerești și cântul dumnezeiesc!

Să aveți parte de îmbrățișări calde și sincere care să vă încălzească și vouă inimile!

Să vă amintiți și de cei care dorm în frig și mulțumesc pentru un colț de pâine și pentru … libertate.

Gândurile și cuvintele să vă fie haine noi pentru suflete curate!

Să fiți împreună!

Și vă colind și eu de prin cotloanele sufletului găsind flori dalbe cu iubire și credință împodobite.

8 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Antrenament

,,Dacă vrei ca cineva să nu tremure la vremea faptei, antrenează-l mai înainte, obişnuindu-l cu fapta însăşi. Au urmat calea aceasta cei care, imitînd în fiecare lună sărăcia, ajungeau pînă la nevoinţă, ca să nu se teamă vreodată de o stare pe care au apucat să o cunoască adesea. Nu trebuie să crezi acum că vorbesc despre cinele lui Timon şi de cămăruţele săracilor sau de orice altceva născocit de preaplin ca să-şi treacă plictisul bogăţiilor: trebuie să ai cu adevărat un pat strîmt, o pătură, o pîine tare şi neagră. Du traiul acesta pentru trei sau patru zile, uneori vreme de mai multe zile, ca să nu fie un joc, ci o încercare: abia atunci – dă-mi crezare, Dragul meu Prieten – vei fi bucuros să te saturi cu o cheltuială de doi bani şi vei înţelege că nu ai nevoie de noroc ca să ajungi la saţietate: soarta îţi va da ce ţi-e necesar chiar dacă îţi este potrivnică.

Nu ai totuşi nici un motiv să-ţi închipui că faci mare lucru: vei face tot ce fac mii de oameni săraci. Te poţi făli doar cu un singur merit: că le vei face fără să fii silit, pentru că îţi va fi atît de uşor să suporţi pe vecie cît ţi-a fost să încerci din cînd în cînd. Să ne antrenăm lovind într- un stîlp şi, ca să nu ne prindă soarta nepregătiţi, să ne împrietenim cu sărăcia. Apa şi turta sau pîinea de orz aspru nu aduc încîntarea; este însă o plăcerea fără seamăn să poţi simţi plăcere chiar de pe urma lor şi să să fi ajuns acolo unde nu te poate atinge nicio nedreptate a sorţii. Şi în temniţă este mîncare ceva mai multă, iar de cei ce aşteaptă execuţia se îngrijeşte călăul lor fără atîta meschinărie; să te supui de bunăvoie la lipsuri de care nu trebuie să se teamă nici măcar un condamnat la moarte este semn de măreţie a spiritului! Asta înseamnă să o iei înaintea loviturilor sorţii.

Începe aşadar, dragul meu prieten, să-ţi statorniceşti zile anume în care să te desparţi de lucrurile tale şi să te deprinzi cu foarte puţin; începe să ai de-a face cu sărăcia:

„Binevoieşte, o, oaspe, dispreţ să-i arăţi avuţiei,
Ci ca un zeu tu te poartă.”

Numai acela care şi-a arătat dispreţul faţă de bogăţii este vrednic de un zeu; nu te opresc să le ai în stăpînite, vreau însă să te fac să le stăpîneşti fără frică: iar la acest rezultat vei ajunge numai dacă vei fi convins că poţi trăi fericit şi fără ele, dacă le vei privi mereu de parcă ar urma să le pierzi. Ramîi cu bine.

Seneca”

Sursa: Seneca Lucius Annaeus

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

Primul zbor

2 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Alte răspunsuri – 2

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Alte răspunsuri…

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Răspunsuri

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Folosirea puterii mentale pentru acumularea și dirijarea forței vitale în corp

puterea mentala vindecareChimistul Arnolpho şi farmacistul Burgent, în cartea Cultura psihică, recomandă purificarea sufletului prin distrugerea defectelor, viciilor, eliminarea egoismului şi a exceselor sexuale. Ei dau o serie de lecţii despre respiraţie, dobândirea magnetismului prin acumularea forţei vitale, transformarea unei dorinţe sau a unui sentiment negativ în energie pe care să o folosim în scop bun, dirijarea energiei în corp şi asupra celor din jur, materializarea gândului în scopul de a remedia defecte fizice, tratarea bolilor prin magnetism. Aceste exerciţii cer timp şi perseverenţă, dar rezultatele sunt miraculoase.Conform lui Edgar Cayce, în primul rând trebuie respectate două legi:
1) Legea echivalenţei: “Ce semeni, aia culegi”;
a) Tot ce exteriorizează un om prin vorbă sau prin faptă se va întoarce spre el. Domnul Iisus a spus: “Din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi”.
b) Ceea ce dă, aceea va primi. Dacă dă ură, va primi ură; dacă dă dragoste, va primi dragoste; dacă evită, va fi evitat; dacă minte, va fi minţit; dacă înşeală, va fi înşelat.
2) Legea educării imaginaţiei:
a) Tot ce-şi imaginează un om are să se realizeze;
b) Omul poate chema boala prin teamă.

• Echilibrul sistemului nervos este condiţia sănătăţii. Yoghinii consideră că toate emoţiile şi sentimentele sunt însoţite de producerea în organism a unor substanţe care acţionează ca otrăvuri sau ca tonice. Aceste substanţe intră în sânge şi se fixează pe anumite organe, în general pe centrii nervoşi. De exemplu, emoţia mâniei produce o toxină care acţionează asupra inimii, ficatului şi stomacului, dar se elimină repede; dacă apare ura, toxina este secretată cronic, puţin câte puţin, şi otrăveşte tot organismul, dar mai ales ficatul. Frica este o altă emoţie şi îi corespund două sentimente: regretul aplicat trecutului şi îngrijorarea aplicată viitorului, care au aceeaşi toxină ca şi frica, fixându-se mai ales la vezica biliară, stomac şi intestin. Ea ar fi cauza afecţiunilor gastro-intestinale. Aceastea două sunt principalele otrăvuri de origine psihică. Ele se pot combina cu alte otrăvuri organice din sol şi ape şi această combinaţie ar produce cancer. Hatha Yoga recomandă stăpânirea sentimentelor. Trebuie eliminate frica şi mai ales ura. “Să nu apună soarele înainte de a-ţi trece mânia” – această îndrumare biblică este o taină a sănătăţii. Stăpânirea devine uşoară dacă se abordează pe plan fiziologic. Se adoptă sistematic atitudinile şi expresiile corporale contrare emoţiilor şi sentimentelor care trebuie învinse. Nu putem rămâne mânioşi dacă mușchii feţei şi corpului sunt destinşi şi buzele surâzătoare. Atitudinea fizică de bravură învinge frica. Manifestarea continuă a unei seninătăţi exterioare antrenează inevitabil seninătatea sufleteasacă.

Există şi substanţe tonice produse de bucurie, voioşie, afecţiune, iubire.

R. Burton, un medic care a trăit în sec. al XVII-lea, a scris că există 3 medici care pot vindeca orice boală: dr. Râs, dr. Regim şi dr. Calm. Râsul are 8 funcţii: îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, măreşte numărul de celule fagocitare care distrug bacteriile, viruşii şi formaţiunile neoplazice, accelerează bătăile inimii şi în mică măsură ridică tensiunea arterială, accelerează ritmul respirator, determinând creşterea cantităţii de O2 din sânge, eliberează endorfinele care influenţează buna dispoziţie şi contribuie la scăderea intensităţii durerii, relaxează musculatura, accelerează digestia, masează musculatura organelor itnerne. Dacă râdem des, ne este mai uşor să luptăm cu stresul, ne putem relaxa mai uşor, suntem mai creativi şi mai rezistenţi la îmbolnăviri. În statul West Virginia, din Statele Unite, a fost înfiinţat primul spital din lume în care pacienţii sunt trataţi cu ajutorul râsului şi al jocurilor.

Medicina holistică cayciană afirmă: “Mintea este constructorul”. Spiritul construieşte fiecare celulă a corpului. Nu există nici o boală pe care să n-o fi construit mai întâi voi înşivă în mentalul vostru. Orice boală vine prin încălcarea unei legi cosmice, care se va traduce în corpul fizic, care este un ecou al cosmosului. Dacă aţi avut puterea de a vă crea boala, găsiţi puterea necesară spre a o distruge. Orice vindecare vine din aceeaşi sursă. Fie că ea se face prin dietă sau prin medicamente sau chiar prin chirurgie, este la fel: este vorba despre conştientizarea acelor forţe care se află în interiorul corpului şi care sunt reflexul forţei creatoare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să uşurăm munca naturii vindecătoare.

Matematicianul von Neumann, părintele ciberneticii, a calculat memoria totală a omului: 1020 unităţi de informaţie. Adică în creier ar intra o bibliotecă cu rafturi lungi de 300 de km. Noi folosim doar 3-4% din mentalul nostru – inclusiv memoria. De aceea cred că se poate folosi cu succes puterea mentală pentru vindecări.

Vindecarea se poate face şi prin voce. După cum afirmă Edgar Cayce, în prenume este suma totală a ceea ce a construit sufletul entitate, forţele sale vibratorii, în faţa Forţelor Creatoare (Dumnezeu). Numele unei persoane arată stadiul său de dezvoltare karmică, ca suflet. Şi dacă cineva rosteşte un nume în timp ce ceilalţi îşi îndreaptă gândurile şi iubirea lor spre acest nume, valul de energie este dirijat spre vindecare.

Şi mai presus de toate, multă credinţă în Dumnezeu. El este singurul care ne poate schimba destinul. Dumnezeu îşi aminteşte de noi în măsura credinţei noastre. Pe măsură ce gândirea se înalţă afirmând binele, mentalul răspunde noilor tipare psihice, iar corpul se revigorează, scăpând de boală.

Foarte folositoare este meditaţia, adică să-ţi aduci fizicul şi mentalul la rezonanţă cu Creatorul, căutând să-ţi cunoşti legăturile cu El. Meditaţia este rugăciune. Ea constă în a-ţi goli eul de tot ce împiedică Forţele Creatoare să ţâşnească din profunzimile eului tău şi să se propage prin vibraţii de-a lungul meridianelor, pentru a se diversifica în centrii glandulari care creează activităţile fizice, mentale şi spirituale ale omului. Dacă această meditaţie este făcută corect, trebuie să fii la sfârşitul ei mai puternic mental şi spiritual. Meditaţia este cel mai bun mijloc de a deschide chakrele, adică de a intra în starea de transă uşoară, indispensabilă pentru vindecare şi linişte.

Dr. Henry G. Bieler, în cartea Alimentele, miracolul vindecării, descrie foarte bine rolul pe care îl joacă glandele endocrine în caz de îmbolnăvire şi ce boli apar atunci când ele nu mai fac faţă agenţilor agresivi, respectiv toxinelor (în caz de hiperactivitate).

Există o corespondenţă între rugăciunea Tatăl Nostru şi glande. La rostirea fiecărui cuvânt din rugăciune, se deschide o glandă. Centrii glandulari majori sunt: pituitara sau hipofiza (cea mai înaltă glandă, este legată de lumină), pineala (punct de plecare pentru cosntrucţia embrionului în pântecul mamei), tiroida (intră în acţiune când trebuie să luăm o decizie şi să acţionăm), timusul (corespunde inimii), suprarenalele (sunt centrul nostru emoţional şi acţionează asupra plexului solar), gonadele (motorul corpului fizic), celulele lui Leydig sau Lyden (centrul echilibrului masculin-feminin). Fiecare organ depinde de un centru glandular. Orice boală provine dintr-o proastă funcţionare a unuia dintre aceşti centri glandulari. Vindecarea se face prin purificarea acestor centri (prin deschiderea lor). Putem medita pe o muzică frumoasă. Chakrele se mai pot deschide cu anumite mirosuri, anumite exerciţii de respiraţie şi poziţii pe care le cunosc yoghinii. O dată deschise, prin ele pătrunde energia cosmică, vitalizându-le. Fiecare din aceşti centri glandulari va radia energia care va permite organului bolnav să se vindece. Tradiţia indiană imaginează energia vitală, care este scânteia divină, “Viaţa”, ca un şarpe încolăcit la baza coloanei vertebrale. Această forţă, Kundalini, poate urca prin chakrele deschise şi, printr-un fenomen vibratoriu, poate revitaliza întregul trup.

Cei care îşi deschid chakrele din imprudenţă, fără să se pună sub o protecţie spirituală, riscă să devină prizonierii unor entităţi; aceasta a profitat de deschiderea chakrelor pentru a parazita viul. Fenomenul se întâmplă la unele cupluri aflate în orgasm când, chakrele fiind deschise, un partener poate fi parazitat de o entitate pe care a avut-o celălalt partener. Atunci poate apărea frigiditatea sau impotenţa, într-un reflex de apărare (unul dintre parteneri nu-şi deschide chakrele, de frica de a nu se lăsa invadat). Acelaşi fenomen se produce în prezenţa alcoolului şi a drogurilor, care provoacă un fel de transă, deschizând poarta unor entităţi din astralul de jos, care vin să-l posede pe cel care le consumă. Unele concerte de muzică rock, lovind violent centrii glandulari (chakrele), provoacă deschiderea lor.

Vindecarea înseamnă adaptarea acestor forţe care se manifestă în corp (receptor al tuturor Forţelor Universului), modificarea vibraţiilor. Ea constă în a pune ţesuturile vii ale corpului (structura atomică a celulei vieții – această energie celulară) în rezonanţă cu Energiile Creatoare – Dumnezeu (cu linia sa de vibraţie spirituală). Trebuie corelată structura atomică a celulei cu corespondentul ei de vibraţie spirituală şi branşat corpul pe lungimea de undă necesară. Astfel, prin rugăciune, veţi putea ajuta corpul. Ridicarea vibraţiilor determină atingerea pragului de conștiinţă care permite comuniunea cu divinitatea.

Când cineva poate face să apară în el însuşi astfel de vibraţii şi să-şi treacă eul fizic prin toate etapele aceastei rezonanţe până în centrul care emană energie, adică al treilea ochi, atunci  corpul lui devine ca un magnet, care, folosit corect, aduce vindecarea celorlalţi prin mâinile sale. Tratamentul medical doar rebranşează activitatea organelor din corp la Natură (adică la sursele de viaţă din natură).

Dan Seracu, în cartea ,,Autocontrol pentru avansaţi”, descrie amănunţit chakrele, dă metode de vindecare prin meditaţie, intrând în zona undelor alfa (sub 10 Hz), folosind imaginaţia. În timpul meditaţiei să te vizualizezi cum vrei să fii fizic sau în diferite situaţii (în casă nouă, alt loc de muncă etc.). Voinţa, pentru a-şi atinge scopul, are nevoie de un adversar pe care să-l poată învinge. Aceasta poate fi imaginaţia.

Emile Coue spune: “Dacă voinţa şi imaginaţia ajung la conflict, atunci întotdeauna imaginaţia iese învingătoare”. Pentru aceasta, trebuie să pui la lucru cele 5 simţuri: văzul, pipăitul, gustul, mirosul, auzul. Pentru a te vizualiza profund, esenţiale sunt şi sentimentele. Închipuieşte-ţi în ce vogă te vei simţi după ce ţi-ai realizat scopul.Este bine să rosteşti o mantră de protecţie. De exemplu: “Nici o influenţă negativă, nici un gând negativ nu poate pătrunde pe nici unul din nivelele conştientului, subconştientului şi supraconştientului meu, nici în alfa şi nici în beta”(notă: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”) . Chimistul şi farmacistul Emile Coue, în 1927, a folosit autosugestia. Propoziţia lui, spusă de 20 de ori dimineaţa şi seara, a făcut minuni: “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. Gândul cu care spui, credinţa ce pui în ea să fie de natură a provoca sugestiile urmărite. El îşi începe cartea ,,Stăpânirea de sine” cu următorul motto: “Nu voinţa, ci imaginaţia ne pune în mişcare”, iar introducerea începe cu citatul: “Omul este ceea ce gândeşte” (Pascal).

Noua psihologie va avea la bază o răsturnare de valori: în locul inteligenţei, intuiţia; în locul voinţei, imaginaţia; în locul conştiinţei, incoştientul.

De altfel, subconştientul este o cantitate de forţă fără direcţie, care face numai ce este dirijată să facă. El este o forţă oarbă, care execută dorinţa dictată de imaginaţie. Subconştientul nu are simţul umorului, astfel că adesea cuvintele spuse în glumă se realizează şi aduc nefericire dacă ele conţin văicăreli şi idei negative. Intuiţia este călăuza subconştientului, sediul inteligenţei definitive, atotştiutoare, atotcreatoare, dacă persoana este călăuzită de Sfântul Duh.

Convingerea este ceea ce vă susţine între dorinţă şi aşteptare. Practicaţi credinţa în tot. Credeţi că puteţi fi sănătoşi. Căutaţi motivele pentru care vă doriţi sănătatea. Convingeţi-vă că puteţi avea o stare de sănătate normală. Acţionaţi ca şi cum aţi fi deja sănătos. Aşteptaţi apoi ca minunea să se întâmple. Practicaţi terapia gândului bun. Nu lăsaţi să vă pătrundă în minte gândurile negative.

A stăpâni gesturile şi disciplina tăcerii este o mare calitate a sufletelor mari, serioase, care nu se expun primului venit şi nu se destăinuie decât celor demni să aprecieze nobleţea adevărată.

Relevante sunt următoarele citate:
• “Cine vorbeşte bine trăieşte bine”.
• “Durerea trecută nu trebuie reîmprospătată”.
• “Să nu mai criticăm, mai bine să-l îndrumăm pe aproapele nostru”.
• “Dacă am comis o nedreptate, repede să o reparăm pentru liniştea sufletească”.
• “Nu lăsa loc liber gândurilor negative, distrugătoare”.
• “Străduieşte-te să iei viaţa în propriile mâini”.

Autosugestia se produce prin următoarele legi psihologice:
1. Orice imagine tinde să se realizeze. Cel mai mic gând nu se pierde, ci lasă o urmă în inconştient, care va lupta cu îndărătnicia inerţiei, până la moartea individului (poate şi după), ca să-l înfăptuiască, înfrângând rezistenţa gândurilor contrarii care şi ele tind spre realizare.
2. Se realizează imaginea care pretinde în spirit.
3. Convingerea determină sugestia numai prin faptul că neutralizează sugestiile contrare.

O imagine poate fi făcută predominantă în spirit, prin:
1. Concentrarea fără efort asupra ei;
2. Emoţia care ar întovărăşi imaginea.
3. Obicei, adică exerciţiul repetat tot mai puţin conştient.
4. Imitaţie.
5. Repetare : prin aceasta operează formula lui Coue – “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. Se repetă de douăzeci de ori în fiecare dimineaţă la sculare şi seara la culcare, în mod mecanic, fără efort.

Când voinţa şi imaginaţia sunt în conflict, imaginaţia învinge întotdeauna, fără excepţie, puterea ei fiind în proporţie directă cu pătratul voinţei; iar când sunt de acord, puterile lor nu se adună, ci se multiplică una pe alta. Voinţa nu trebuie să se amestece deloc în practicarea autosugestiei. Trebuie să căutăm să ne conducem noi imaginaţia, şi nu ea pe noi; în felul acesta, devenim stăpâni atât pe fizicul, cât şi pe moralul nostru. Orice boală, aproape fără excepţie, poate fi învinsă prin autosugestie. Orice idee, când ne ocupă singură spiritul (ne gândim doar la un singur lucru), devine adevăr pentru noi şi are tendinţa să se transforme în act (dacă reuşeşti să-l faci pe un bolnav să gândească despre suferinţa lui că dispare, ea va dispărea). Dacă se întâmplă câteodată să facem ceea ce voim este numai pentru că în acelaşi timp gândim că putem. Dacă doreşti ceva – bineînţeles rezonabil (trebuie să existe un echilibru între “a vrea” şi “a putea”, protejându-ţi astfel sistemul imunitar) – vei obţine, după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, repetându-ţi mereu că acel ceva se pregăteşte, vine, se înfăptuieşte. A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. De altfel, la unii oameni cu comportament etic, se menţine integritatea spiritului şi se destramă corpul fizic. Când boala este rezultatul distrugerii structurilor spirituale, ea duce la dezintegrarea fizică.

Trebuie considerat totdeauna uşor de făcut ceea ce ai de făcut, bineînţeles dacă este un lucru posibil. Lucrând în această stare de spirit, nu vei cheltui din puterile tale decât numai ce-i necesar; dacă însă ai socotit lucrul foarte greu, vei cheltui de 10, de 20 de ori mai multă energie decât trebuie, adică o vei risipi. Autosugestia de seară este cea mai importantă. Autosugestia formulată din buze este un ordin pe care subconştientul nostru îl primeşte şi îl execută fără ştirea noastră şi mai ales noaptea. Când simţi vreo durere, întrebuinţează formula: “Trece, trece…” repetând-o foarte repede, într-un fel de vâjâială monotonă, mângâind partea dureroasă sau fruntea, dacă este vorba de o durere morală. Metoda foloseşte în toate împrejurările grele ale vieţii.

• “Invoc Lumina lui Hristos, sunt un canal curat şi perfect, Lumina îmi este călăuză”.
• “Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau şi am tot ce vreau ca să fac tot ce-mi trebuie”.
• “Tot ce creez, tot ce realizez se face prin voinţă şi îndrumarea lui Hristos, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aşa să mă ajute Dumnezeu. Amin”.

De altfel, chiar şi Domnul Iisus a spus: “Toate câte le cereţi rugându-vă să credeţi că le-aţi primit şi  le veţi avea” şi “După credinţa voastră, fie vouă!”.

Patrick Droust, în cartea ,,Vindecare spirituală şi nemurire”, descrie corpurile care înconjoară corpul fizic (eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic), chakrele şi legătura cu rugăciunea Tatăl Nostru etc.

Cunoaşterea profundă şi iubirea desăvârşită vor reface echilibrul celor trei corpuri principale: fizic, mental, spiritual, aceasta însemnând sănătate.

Când ne gândim la cineva, are loc un schimb de energie şi informaţie între noi şi omul la care ne gândim. Bârfa şi gândurile urâte despre un anumit om duc la conectarea straturilor karmice negative comune, traumatizează acel om şi ne distrug propria structură karmică, iar cuvântul intensifică acest proces. Omenirea are deja acumulat un uriaş potenţial negativ, de aceea este necesar nu numai să fii bun, ci trebuie să fii bun în mod activ. Orice expresie dur afirmată, de exemplu: “N-am să uit asta niciodată!” duce la formarea de programe de distrugere, de despărţire. Nu trebuie admise în subconştient sentimente negative.

Sursa

Un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Pălăria violet

Fetiţa de 3 ani : Se priveşte şi  vede o prinţesă ..
Fetiţa de 8 ani : Se priveşte şi o vede pe Cenuşăreasa.
Adolescenta de 15 ani : Se priveşte şi o  vede pe sora cea urâtă a Cenuşăresei :” Mamă, nu pot merge la şcoală arătând în halul ăsta!! “
Tânăra de 20 de ani : Se priveşte şi se vede”prea grasă/ prea slabă, prea înaltă/ prea scundă, prea cu părul lins / prea creaţă”- dar decide să iasă oricum.
Femeia de 30 de ani: : Se priveşte şi se vede”prea grasă / prea slabă, prea înaltă / prea scundă, prea cu părul lins / prea creaţă”- dar decide că nu are timp să se aranjeze, aşa că iese oricum.
La 40 de ani: Se priveşte şi se vede  “curată” şi iese oricum.
La 50 de ani : Se priveşte şi după ce se vede zice : “Sunt eu” şi merge oriunde îşi doreşte.
La 60 de ani: Se priveşte şi îşi reaminteşte de toţi oamenii care nu se mai pot privi în oglindă. Iese şi cucereşte lumea.
La 70 de ani : Se priveşte şi vede înţelepciune, râsete şi abilitate şi… iese şi se bucură de viaţă.
La 80 de ani : Nu mai pierde vremea să se privească. Îşi pune pălăria violet şi iese să se bucure de lume.

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Glanda pineală

glanda pineala

,,Ochiul care vede tot… Glanda pineala… Incepem initierea…

Ceea ce multi nu stiu despre aceasta glanda este ca ea conecteaza sufletul tau la corp. Odata ce glanda pineala este activata la lumea spirituala, incepeti sa simtiti ca aveti puterea de a sti tot ce este in jurul vostru. O glanda pineala corect reglata va va duce in cealalta dimensiune, care este cunoscuta ca proiectie astrala sau vizualizarea de la distanta. Aceasta frecventa corespunzatoare poate fi realizata prin meditatie, yoga sau metode oculte.

Cel mai bizar lucru despre aceasta glanda pineala este ca cineva poate avea controlul fizic al altei persoane prin ea. Prin imbunatatirea si folosirea de vechi metode vei putea controla actiunile altor persoane si chiar si gandurile. Fosta Uniune Sovietica si alte organizatii au facut cercetari ani de zile si au descoperit o multime de lucruri interesante despre aceasta glanda pineala. Multe civilizatii din istoria omenirii, vechii romani si egiptenii au cunoscut secretele despre al treilea ochi si l-au descris folosind simbolul ochiului. Este mentionat si in cultura catolica .

Acest lucru poate fi un pic uluitor, dar glanda pineala poate fi gasita pe spatele bacnotei Dolar. „Ochiul care vede tot” pe partea din spate a bancnotei este de fapt capacitatea de a sti gandurile si actiunile oamenilor calatorind intr-o alta dimensiune. Cunoscand gandurile altei persoane, tu o poti controla pe el sau ea. Cercetarile au mers mult mai departe decat va puteti imagina. Se spune ca exista anumite ore de timp in noapte in care creierul elibereaza substante chimice care va permit sa va puteti conecta la anumite energii.

Fluorul, care predomina in alimente, bauturi si apa este periculos pentru glanda pineala. Distruge capacitatea sa de a echilibra hormonii produsi in corpul nostru. S-a dovedit ca aceasta parte a creierului absoarbe majoritatea fluorului decat orice alta parte a creierului. Cel mai bun mod de a evita acest lucru este sa consumati apa distilata. Daca nu ai grija, corpul tau se poate deconecta de suflet. Nu veti mai avea conexiunea cu Dumnezeu si veti deveni sclavii acestei lumi nemiloase…”

Sursa

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

Se întâmplă în zilele noastre – rasa umană

 

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Asta devenim?

7 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Depresie și fericire – Părintele Pantelimon

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com/2014/05/02/parintele-pantelimon-depresia-apare-atunci-cand-oamenii-nu-si-mai-inteleg-menirea-pe-acest-pamant/

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?
– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine.Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate.Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Oriîncotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului.Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm!Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt.Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Black Projects

11 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Cum să devii mai inteligent

Sursa: Descoperă.ro

„Există două tipuri de oameni”, afirmă Carol Dweck, psiholog la Universitatea Stanford, „în ceea ce priveşte inteligenţa”. Dweck a descoperit că oamenii fie consideră că inteligenţa individuală constituie „o cantitate finită, pe care nu o putem îmbunătăţi”, fie aderă la o „teorie incrementală a inteligenţei”, crezând că inteligenţa este ceva ce putem construi şi modela de-a lungul timpului. Cercetătoarea a descoperit că persoanele din a prima categorie tind să obţină rezultate mai proaste pe termen lung, fie că este vorba de reuşite şcolare, la serviciu sau în alte aspecte ale vieţii, pe când persoanele din cea de-a doua categorie tind să reziste mai bine la provocările vieţii. Totuşi, care este adevărul? Putem oare să ne îmbunătăţim capacităţile cognitive?

Inteligenţa este una dintre cele mai importante trăsături umane, iar cele mai recente studii arată că ea nu este utilă doar în a obţine rezultate bune la şcoală şi în carieră. Deşi ne gândim la inteligenţă ca la o trăsătură a minţii noastre, ea are consecinţe concrete şi asupra bunăstării trupului. Acest lucru a fost demonstrat de o cercetare recentă efectuată asupra a 1.116.442 de bărbaţi suedezi care fuseseră supuşi unui test IQ la vârsta de 18 ani. La 22 de ani distanţă, bărbaţii care se clasaseră printre ultimii 25% prezentau de 5 ori mai multe şanse să fi murit otrăviţi, de 3 ori mai multe şanse să se fi înecat şi de două ori mai multe şanse să fi murit într-un accident rutier în comparaţie cei care s-au numărat printre primii 25% în testul de inteligenţă. Pentru fiecare 15 puncte în minus obţinute în testul IQ la vârsta de 18 ani, bărbaţii prezentau un risc cu o treime mai mare de a fi murit până la vârsta mijlocie şi cu 50% mai mare de a fi spitalizaţi în urma unui atac.

În cadrul unui alt studiu, efectuat asupra scoţienilor născuţi în 1921, cercetătorii au descoperit că fiecare 15 puncte în minus la rezultatul testului IQ efectuat la vârsta de 11 ani erau asociate cu un risc cu 36% mai mare de a muri până la vârsta de 65 de ani. Efectul se menţinea chiar şi atunci când cercetătorii luau în calcul clasa socială a participanţilor la studiu şi efectele sărăciei în copilărie. De asemenea, numeroase alte cercetări au arătat că există o legătură inversă între inteligenţă şi riscul de a fi ucis, de a suferi de hipertensiune şi de a fi victima unui atac cerebral sau a unui stop cardiac. Cercetătorii au identificat chiar şi o relaţie între inteligenţă şi menopauza timpurie, un studiu arătând că fiecare 15 puncte în plus obţinute în testul IQ sunt asociate cu o reducere cu 20% a riscului de aintra la menopauză până la vârsta de 49 de ani.

Din acest motiv, ar fi deprimant şi descurajant dacă nu am putea face nimic pentru a ne îmbunătăţi inteligenţa, aşa cum s-a crezut mult timp. Totuşi, dacă toţi experţii care ne-au spus în ultima sută de ani că inteligenţa nu poate perfecţionată s-au înşelat? Nu este oare posibil ca misteriosul creier uman să fie precum orice alt aspect al lumii fizice, permiţând ingeniozităţii să descopere o metodă de a-l modifica în propriile scopuri? Nu cumva suntem suficient de inteligenţi încât să descoperim cum să devenim mai inteligenţi?

Până acum 5 ani, majoritatea cercetătorilor din domeniu erau de părere că inteligenţa umană este o trăsătură prea complexă şi prea strâns legată de caracteristicile înnăscute ale creierului pentru a putea fi modificată semnificativ cu ajutorul vreunei metode de antrenament. Oamenii de ştiinţă erau de acord că expunerea unui copil la un mediu bogat îi sporeşte şansele de a-şi atinge potenţialul, însă nu cu mult.

Spre deosebire de testele fizice, despre care se crede că măsoară aptitudinile dintr-o anumită zi, testele de inteligenţă au fost prezentate drept o măsurătoare definitivă a capacităţii cognitive, fără drept de apel. Tocmai din acest motiv MENSA, organizaţia ce reuneşte cei mai inteligenţi oameni din lume, permite celor ce-şi doresc să devină membri să susţină testul IQ o singură dată, deoarece oficialii companiei nu cred că inteligenţa se schimbă în timp.

Descoperirea revoluţionară a cercetătorilor elveţieni

În mai 2008, pentru prima dată în 100 de ani, un studiu a oferit o altă perspectivă asupra problemei evoluţiei inteligenţei. Doi cercetători elveţieni, Susanne Jaeggi şi Martin Buschkuehl, au publicat o cercetare în jurnalul PNAS în care relatau ce se întâmpla atunci când participanţii la studiu, studenţi, jucau un joc pe computer intitulat „N-back” timp de 20 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână, de-a lungul a patru săptămâni. Jocul „N-back” este conceput ca un test al memoriei de lucru. Memoria de lucru desemnează atenţia de moment a unei persoane şi abilitatea acesteia nu doar de a memora pe termen scurt, ci şi de a manipula şi analiza conţinutul acestor amintiri.

Cei doi cercetători au decis să nu folosească jocul „N-back” pentru a testa memoria de lucru, ci pentru a o antrena. Ei au descoperit că, pe măsură ce studenţii se jucau mai mult acest joc, ei deveneau mai pricepuţi în ceea ce priveşte memoria de lucru. Înainte de a începe perioada de patru săptămâni de joc, cercetătorii au solicitat tuturor participanţilor să susţină un test care măsura „inteligenţa fluidă”, o abilitate mentală ce diferă de cea măsurată de testele IQ. Abilitatea măsurată în aceste teste este „inteligenţa cristalizată”, adică totalitatea informaţiilor şi metodelor acumulate de-a lungul vieţii. „Inteligenţa fluidă” desemnează altceva: capacitatea de a învăţa, de a rezolva probleme noi, de a observa tipare şi de a înţelege lucruri ce nu au fost predate în mod explicit. Oamenii de ştiinţă ştiau că inteligenţa fluidă atinge vârful la începutul vârstei adulte, după care scade treptat (de aceea, cele mai importante opere ale matematicienilor, fizicienilor şi muzicienilor sunt create, de regulă, în cel de-al treilea deceniu al vieţii).

Rezultatele celor doi cercetători au fost neaşteptate. La momentul publicării studiului, consensul ştiinţific era că inteligenţa fluidă nu putea fi antrenată. Dacă antrenarea musculaturii poate să transforme un om firav într-unul masiv, antrenarea inteligenţei fluide nu ar fi trebuit să producă vreun efect. Cu toate acestea, studiul realizat de Jaeggi şi Buschkuehl a ajuns la o concluzie uluitoare: după doar patru săptămâni de folosire a jocului „N-back”, scorurile obţinute de studenţi în testele de măsurare a inteligenţei fluide crescuseră, în medie, cu 40 la sută!

Cercetarea a iscat controverse, unii oameni de ştiinţă ce studiaseră inteligenţa preţ de câteva decenii luând studiul peste picior, afirmând că este „echivalentul fuziunii la rece” – un anunţ spectaculos, dar care nu are cum să fie adevărat. În schimb, alţi cercetători mai tineri au lăudat descoperirea oamenilor de ştiinţă. Ideea că inteligenţa umană poate fi sporită prin antrenament a fost percepută la fel ca aceea că oamenii pot zbura înainte ca fraţii Wright să facă acest lucru: unora li se pare o idee fantezistă, iar altora o descoperire inevitabilă.

În cei şase ani ce au trecut de la studiul celor doi cercetători elveţieni, au fost publicate în jurnale ştiinţifice 75 de alte studii randomizate care confirmă că antrenamentul cognitiv îmbunătăţeşte substanţial abilităţile intelectuale. Dintre acestea, 22 de studii au constatat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte inteligenţa fluidă şi raţionamentul participanţilor la studiu, iar celelalte 53 au identificat stimularea altor abilităţi, printre care atenţia, funcţia executivă, memoria de lucru şi citirea. Cercetările au inclus un număr mare de participanţi, variind de la preşcolari până la pensionari şi de la oameni sănătoşi până la persoane ce sufereau de sindromul Down, schizofrenie, Parkinson sau ADHD. De asemenea, îmbunătăţirile se menţineau până la 8 luni după finalizarea sesiunilor de antrenament.

În urma studiului realizat de Jaeggi şi Buschkuehl în 2008, domeniul cercetărilor asupra inteligenţei a suferit o veritabilă revoluţie, pe măsură ce tot mai mulţi oameni de ştiinţă încetează să considere inteligenţa fluidă drept o trăsătură imposibil de schimbat, precum culoarea ochilor, ajungând să o perceapă drept o abilitate similară puterii musculare: cu o bază biologică, dar care poate fi antrenată. Răsturnarea dogmei ce susţinea că inteligenţa nu poate fi schimbată are implicaţii enorme pentru fiecare membru al societăţii. Cercetătorii nu susţin că antrenamentul cognitiv poate transforma o persoană cu dizabilităţi intelectuale într-un geniu. Cât de mult poate beneficia fiecare dintre noi de antrenamentul cognitiv şi care sunt cele mai bune metode de îmbunătăţire a inteligenţei reprezintă două întrebări la care oamenii de ştiinţă încă încearcă să ofere un răspuns, însă acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, dat fiind că noua ştiinţă a amplificării puterii cerebrale datează de doar şase ani.

Jurnalistul Dan Hurley a urmărit îndeaproape dezvoltarea acestui domeniu, contactând zeci de oameni de ştiinţă din întreaga lume şi studiind sute de cercetări pentru a descoperi metodele cele mai eficiente prin care fiecare dintre noi îşi poate creşte capacitatea intelectuală. Rezultatele acestui efort au fost sintetizate în cartea „Smarter: The New Science of Building Brain Power”, în care Hurley dezvăluie metodele prin care putem deveni mai inteligenţi.

Cum putem deveni mai inteligenţi? 6 metode confirmate de ştiinţă

1. Dual N-Back

În ce constă „N-Back”, jocul folosit de Jaeggi şi Buschkuehl pentru a revoluţiona ştiinţa inteligenţei? Imaginaţi-vă că auziţi pe cineva rostind un şir de litere şi că sunteţi rugat să apăsaţi pe un buton când auziţi că o literă este rostită de două ori la rând. Acesta este 1-back. În varianta 2-back, apăsaţi butonul când se repetă o literă care fusese rostită cu 2 litere înainte (aşadar, dacă auziţi „m-a-l-o-l”, veţi apăsa butonul atunci când auziţi al doilea „l”). Dificultatea acestei sarcini vine din faptul că jocul nu se opreşte după câteva litere, ci continuă preţ de un minut şi jumătate, timp în care trebuie să actualizaţi în minte lista secvenţelor de litere. Jocul necesită concentrare totală, pentru că, dacă vă veţi gândi la altceva, veţi pierde şirul literelor.

Pentru a face jocul şi mai greu, Jaeggi şi Buschkuehl au apelat o sarcină şi mai grea: „dual N-back”. De ce „dual”? Pentru că în acelaşi timp în care ascultaţi şirul de litere, pe ecranul computerului veţi vedea un punct care apare într-una din cele 8 „pătrăţele” exterioare ale unui tabel format din 3 rânduri şi 3 coloane. În cazul dual N-back de nivelul 2, veţi fi nevoit să ţineţi minte şi literele, şi locul în care a apărut punctul, apăsând pe buton atunci când se repetă litera sau poziţia după două mutări. La nivelul 3, veţi apăsa pe buton atunci când litera vorbită este aceeaşi cu cea rostită acum trei dăţi, iar în acelaşi timp veţi fi nevoit să apăsaţi pe un alt buton dacă punctul de pe ecran este în acelaşi loc în care se situa acum trei mutări.

Dificultatea acestui joc face ca persoanele care îl joacă în mod repetat să îşi dezvolte „memoria de lucru”. Jaeggi afirmă că: „din punctul nostru de vedere, atenţia şi memoria de lucru sunt echivalentul funcţiei cardiovasculare a creierului. Dacă îţi antrenezi atenţia şi memoria de lucru, îţi îmbunătăţeşti abilităţile cognitive de bază ce te ajută în numeroase sarcini complexe”.

John Jonides, un profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Michigan, afirmă că „dual N-back” este o metodă prin care oamenii îşi pot îmbunătăţi „controlul cognitiv”, abilitatea de a-şi concentra atenţia şi de a evita distracţiile. Jonides a studiat preţ de 25 de ani controlul cognitiv, iar cercetările sale l-au făcut să concluzioneze că „aceste două lucruri, controlul cognitiv şi memoria de lucru, stau la baza funcţionării intelectuale şi sunt o parte importantă a ceea ce ne separă de alte specii. Ele ne permit să procesăm selectiv informaţiile din mediu şi să folosim aceste informaţii pentru a rezolva tot felul de probleme. Controlul cognitiv nu este doar un element al intelectului. Spre exemplu, în depresie, oamenii nu pot înceta să aibă acele gânduri negative. Problema oamenilor care nu pot amâna obţinerea unei satisfacţii, a celor care devin obezi sau care dezvoltă o dependenţă, este faptul că nu pot scoate din minte un gând referitor la o dorinţă. Toate aceste cazuri îi caracterizează pe oamenii care şi-au pierdut controlul cognitiv”.

Pe măsură ce participanţii la joc obţin rezultate mai bune la un nivel, computerul creşte gradul de dificultate (trecând de la 2-back la 3-back şi aşa mai departe), astfel încât sarcina cognitivă să continue să reprezinte o provocare pentru creier. În primul experiment efectuat de cei doi cercetători, unii participanţi la studiu au reuşit de-a lungul celor patru săptămâni de studiu să ajungă la nivelul 8-back, ţinând minte ultimele 8 litere şi ultimele 8 poziţii ale punctului de pe ecran. În testele de inteligenţă fluidă efectuate la finalul studiului aceşti participanţi au obţinut scoruri cu 40% mai mari decât la începutul studiului.

Chiar şi armata SUA s-a dovedit interesată de posibilitatea de a îmbunătăţi abilităţile cognitive ale soldaţilor şi ofiţerilor. Harold Hawkins, psiholog cognitiv din cadrul Office of Naval Research, este însărcinat cu finanţarea cercetărilor în acest domeniu, iar în ultimii ani el a oferit mai multe granturi lui Jaeggi şi altor oameni de ştiinţă. „Până acum patru sau cinci ani credeam că inteligenţa fluidă nu poate fi schimbată la vârstă adultă. Nimeni nu credea că antrenamentul poate aduce îmbunătăţiri semnificative în această abilitate cognitivă fundamentală. Apoi a fost publicat studiul lui Jaeggi. Imediat am început să transfer finanţările în această direcţie. Cred că e ceva foarte important aici. Dacă nu aş crede asta, nu aş folosi banii contribuabililor în această direcţie. Chiar cred că este ceva de o importanţă profundă”, i-a mărturisit Hawkins lui Hurley.

Dacă doriţi să încercaţi Dual-N-Back, o puteţi face pe site-ul Soak Your Head, pe site-ul Mind Flowsau descărcând software-ul Brain Workshop. De asemenea, jocul este disponibil şi sub formă de aplicaţie pentru Android (iată două exemple), pentru iPhone şi pentru Windows Phone.

2. Lumosity

Cea de-a doua metodă prin care ne putem face mai deştepţi o reprezintă Lumosity, un site ce reuneşte numeroase jocuri cognitive. „Utilizatorii noştri au raportat numeroase beneficii în urma folosirii Lumosity, printre care se numără o gândire mai limpede şi mai rapidă, o accelerare a abilităţilor de rezolvare a problemelor, o mai bună concentrare la muncă şi la volan şi o capacitate mai mare de reţinere a numelor, numerelor şi indicaţiilor”, anunţă reprezentanţii Lumosity.

Fondatorii companiei afirmă că aceste rezultate sunt obţinute cu ajutorul unor sarcini cognitive ce au fost folosite de-a lungul timpului în studiile de profil şi care au fost transformate în jocuri atrăgătoare.

Afirmaţiile reprezentanţilor Lumosity sunt susţinute şi de ştiinţă. Aceste jocuri au fost studiate în 15 cercetări publicate în jurnale sau prezentate la întruniri ştiinţifice, fiind folosite totodată în alte câteva zeci de cercetări aflate în derulare. În 2011, Shelli Kesler, psiholog şi profesor în cadrul Center for Interdisciplinary Brain Sciences Research de la Universitatea Stanford, a publicat două studii pilot asupra Lumosity, unul dintre acestea fiind efectuat pe 23 de copii care supravieţuiseră cancerului, iar celălalt pe 16 fete ce sufereau de sindromul Turner, o afecţiune genetică asociată unor deficite cognitive în ceea ce priveşte matematica. Primul studiu a arătat că Lumosity a dus la îmbunătăţirea vitezei şi flexibilităţii mentale şi a memoriei copiilor care supravieţuiseră cancerului, iar cel de-al doilea îmbunătăţise abilităţile matematice ale fetelor.

Kesler a publicat în mai 2013 un alt studiu asupra Lumosity la care au participat 41 de persoane care supravieţuiseră cancerului mamar. Cercetarea a fost randomizată, astfel că 21 de persoane s-au antrenat cu ajutorul Lumosity în 48 de sesiuni de-a lungul a 12 săptămâni, iar celelalte 20 de persoane au rămas pe o lista de aşteptare. Concluziile au fost publicate în jurnalul Clinical Breast Cancer: „Antrenamentul cognitiv a dus la îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte flexibilitatea cognitivă, fluenţa verbală şi viteza de procesare, observându-se totodată îmbunătăţiri şi ale memoriei verbale. De asemenea, participanţii la studiu au observat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte planificarea, organizarea şi monitorizarea sarcinilor în comparaţie cu grupul plasat pe lista de aşteptare”.

„Unul din motivele pentru care îmi place Lumosity este faptul că oferă numeroase sarcini cognitive, nu doar una. Există dovezi solide care atestă că numeroase afecţiuni medicale, printre care HIV, diabetul, cancerul şi scleroza multiplă, sunt asociate unor probleme cognitive. Întâlnesc astfel de pacienţi în clinica mea şi aproape întotdeauna le recomand să încerce Lumosity sau ceva similar. Chiar cred că ajută. Aceste activităţi vă fac bine şi dacă sunteţi o persoană sănătoasă dat fiind că vă menţin creierul activ şi sănătos. Am o reţinere doar atunci când lumea afirmă că va funcţiona pentru toată lumea, în orice situaţie; astfel de afirmaţii sunt problematice”, i-a mărturisit Kesler jurnalistului Dan Hurley.

Michael Scanlon, cofondatorul Lumosity, afirmă în cartea Smarter că „o bună parte din eforturile noastre se îndreaptă spre a face jocurile mai plăcute, mai savuroase decât a merge la sală”. Scanlon spune că „ne confruntăm cu aceeaşi problemă cu care se confruntă şi sălile de fitness. Oamenii se înscriu având cele mai bune intenţii, se simt bine când văd că progresează, dar apoi intervin diverse complicaţii în viaţa lor de zi cu zi şi renunţă. De aceea, o mare parte din munca noastră constă în a face produsul cât mai atrăgător, pentru a creşte numărul celor ce continuă să îl folosească”.

Dacă doriţi să încercaţi Lumosity, o puteţi face pe site-ul www.lumosity.com. Varianta gratuită vă oferă acces la doar 3 jocuri pe zi; varianta integrală costă 15 dolari pe lună.

3. Cele două alimente care stimulează inteligenţa

Dan Hurley a analizat cele mai importante cercetări asupra legăturii dintre dietă şi inteligenţă,  iar efortul său a fost în mare parte dezamăgitor. „Există doar două alimente care au convins cercetătorii că au abilitatea de a îmbunătăţi performanţa cognitivă: unul pentru bebeluşi, iar altul pentru adulţi”, subliniază Hurley în cartea Smarter.

Primul aliment şi totodată prima şi cea mai bună mâncare consumată de bebeluşi este laptele matern. Deşi cercetătorii au observat de mult timp legătura între alăptat şi un scor IQ ceva mai crescut al copilului, majoritatea credeau că acest lucru se datorează faptului că, de regulă, mamele care decid să alăpteze sunt, în medie, mai educate decât mamele care aleg să nu alăpteze. Totuşi, un studiu publicat în iulie 2013 a ajuns la o concluzie diferită. Cercetarea a urmărit nu doar dacă mamele îşi alăptează copiii, ci şi durata alăptării. De asemenea, cercetătorii au luat în calcul inteligenţa şi statutul socioeconomic al mamelor, eliminând aceşti factori. Studiul a concluzionat că fiecare lună de alăptare creşte IQ-ul înregistrat la vârsta de 7 ani cu 0,35 puncte pe scara verbală şi cu 0,29 puncte pe scara non-verbală. Un an de alăptat ar creşte IQ-ul copilului cu patru puncte. Un editorial ce acompania studiul sublinia că „în SUA doar 70% dintre femei iniţiază alăptatul şi doar 50% dintre femeile afro-americane. După şase luni, însă, doar 35% dintre femei şi 20% dintre femeile afro-americane continuă să alăpteze”.

După înţărcare, singurul aliment demonstrat ştiinţific că îmbunătăţeşte cogniţia este cafeaua. Nu este vorba doar despre despre efectul său stimulator al cafeinei. Un studiu publicat în ianuarie 2013 în jurnalul Neuropharmacology a demonstrat că această substanţă îmbunătăţeşte memoria de lucru a bărbaţilor de vârstă mijlocie fără legătură cu efectul său stimulator. De asemenea, cofeina nu este singurul element benefic din cafea. Un alt studiu, publicat în ianuarie 2013 în jurnalul Age, a arătat că memoria de lucru a şobolanilor vârstnici cărora li s-a dat cafea a înregistrat îmbunătăţiri mai evidente decât cea a şobolanilor vârstnici cărora le-a fost dat direct cofeină.

De asemenea, beneficiile cafelei durează mult mai mult decât cele câteva ore în care se resimt efectele sale. Un studiu publicat în 2012 în Journal of Alzheimer’s Disease a arătat că adulţii cu vârste mai mari de 65 de ani care aveau un nivel al cofeinei în sânge ce denota un consum regulat de cafea prezentau un risc mult mai mic de a progresa de la un deficit cognitiv minor la demenţă în următorii 4 ani. Cercetătorii au concluzionat că „studiul oferă primele dovezi directe ce atestă existenţa unei legături între consumul de cafea şi reducerea riscului de demenţă, mai ales în rândul celor ce prezintă o tulburare cognitivă minoră”.

4. Sportul

De cel puţin două mii de ani, de când poetul Iuvenal vorbea despre „mens sana in corpore sano”, oamenii au făcut legătura între un corp sănătos şi o minte ascuţită. În ultimele decenii, ştiinţa a început să confirme acest lucru. Primele cercetări care au demonstrat un efect concret al sportului au fost publicate în anii ‘60 şi ‘70. Un studiu din 1975 arăta, spre exemplu, că persoanele în vârstă care jucau tenis obţineau rezultate mult mai bune în testele cognitive decât cele care nu făceau sport.

Un studiu publicat în 1992 a arătat că persoanele mai în vârstă obţin rezultate uşor mai proaste decât cele tinere în testele cognitive vizuale sau în cele auditive. În schimb, atunci când cele două teste erau combinate, diferenţele dintre cele două grupuri deveneau uriaşe. Abilitatea persoanelor de a-şi împărţi atenţia către două sarcini era elementul cel mai afectat de îmbătrânire. Cercetarea consemna că, după 10 săptămâni de exerciţii acvatice, persoanele în vârstă obţineau rezultate mult mai bune în testele cognitive combinate.

În 1999, un studiu publicat în jurnalul Nature a urmărit timp de şase luni 124 de adulţi sedentari cu vârste cuprinse între 60 şi 75 de ani. Participanţii la studiu au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri: fie făceau o oră pe zi exerciţii aerobice uşoare (cum ar fi mersul pe jos), timp de 3 zile pe săptămână, fie făceau la fel de des exerciţii anaerobe, de stretching şi tonifiere.

Cercetătorii subliniau că „în procesul de îmbătrânire, zonele neuronale şi procesele cognitive nu se degradează în mod uniform. Procesele de control executiv şi regiunile frontale şi prefrontale care le susţin prezintă cele mai mari schimbări odată cu îmbătrânirea”. Acest lucru explică rezultatele studiului din 1992, care arăta că multitasking-ul, ce necesită schimbări bruşte ale atenţiei, este elementul cel mai afectat de îmbătrânire.

După şase luni, cercetătorii au observat că performanţa participanţilor la studiu era identică între cele două grupuri în sarcinile care nu necesitau schimbarea atenţiei, însă cei ce efectuaseră exerciţii aerobice obţineau rezultate mult mai bune decât persoanele care făcuseră stretching şi tonifiere la testele în care atenţia se schimba rapid de la o sarcină la alta.

Sportul îi ajută şi pe copii. În 2010, o cercetare efectuată cu ajutorul unor scannere de rezonanţă magnetică funcţională asupra unor copii de 9 şi 10 ani arăta că aceia care făceau sport prezentau o memorie mai bună şi un hipocamp mai mare (această structură a creierului fiind esenţială pentru formarea amintirilor de scurtă şi lungă durată). Un alt studiu, efectuat în anul şcolar 2009-2010 pe copii dintr-o şcoală americană, a împărţit în mod aleatoriu elevi din clasele a II-a până într-a VIII-a în două grupuri. Cei din primul grup participau zilnic la o şedinţă de 45 de minute de sport, iar cei din al doilea grup nu făceau sport. În mai 2010, rezultatele erau clare: elevii care făcuseră parte din grupul sportiv înregistraseră îmbunătăţiri semnificative în 8 din 26 de măsuri cognitive evaluate de cercetători faţă de copiii din cel de-al doilea grup. Jurnalistul Dan Hurley subliniază că „rezultatele studiului au implicaţii profunde asupra sistemelor şcolare. Ar fi ironic dacă măsurile luate de autorităţile educaţionale în ultimele decenii, anume de a reduce orele de sport pentru a creşte timpul alocat studiului, ar fi subminat exact acele abilităţi cognitive pe care doreau să le stimuleze”.

Arthur Kramer, profesor de psihologie la Universitatea Illinois, afirmă că efectele sunt clare. „În ultimii 10 ani au fost efectuate patru meta-analize care au analizat toate studiile publicate. Toate au ajuns la aceeaşi concluzie: există un efect semnificativ al antrenamentului fizic asupra cogniţiei. Sunt numeroase studii efectuate în jurul lumii. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că nu antrenezi niciun aspect al cogniţiei, ci doar mergi, înoţi sau mergi cu bicicleta timp de trei ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, înregistrezi îmbunătăţiri în numeroase aspecte ale memoriei, percepţiei şi capacităţii decizionale. Este uluitor că descoperim asemenea efecte cu doar o mică schimbare în viaţa unei persoane”, subliniază Kramer.

5. Muzica

În ultimii ani au fost publicate mai multe cercetări ce sugerează că muzica ne poate face mai inteligenţi.

Primele dovezi concrete au apărut în 2004, atunci când E. Glenn Schellenberg, un profesor de psihologie de la Universitatea Toronto, a publicat un studiu la care au luat parte 144 de copii în vârstă de 6 ani. Cercetătorul dorea să afle dacă lecţiile de muzică au vreun efect asupra inteligenţei acestora. De aceea, el a împărţit copiii în patru grupuri egale: 36 au luat lecţii de pian, 36 lecţii de cântat, 36 lecţii de actorie iar ceilalţi 36 nu au făcut niciun fel de lecţie în cadrul studiului. După 36 de săptămâni, cercetătorii au observat o creştere uşoară a nivelului IQ-ului copiilor din toate cele patru grupuri (lucru firesc, deoarece aceştia începuseră să meargă la şcoală), însă cei ce studiaseră muzica înregistraseră cea mai mare creştere. De asemenea, elevii care urmaseră lecţii de muzică au obţinut note mai mari la şcoală.

În 2011, Schellenberg a colaborat cu alţi şase cercetători pentru a realiza un nou studiu asupra efectelor lecţiilor de muzică. Cercetarea a implicat 48 de preşcolari care au fost împărţiţi în două grupuri: cei din primul grup urmau să participe la un program de antrenament computerizat despre arta vizuală, care se concentra asupra unor concepte precum formă, dimensiune  şi perspectivă, iar cei din cel de-al doilea grup urmau să participe la un program de antrenament computerizat pe teme muzicale, în care erau predate concepte precum ritm sau melodie. După ce au participat la acest program timp de două ore pe zi, cinci zile pe săptămână, preţ de patru săptămâni, copiii au fost supuşi unui test de inteligenţă verbală. Cercetătorii au descoperit că doar cei ce urmaseră programul de antrenament muzical prezentau un progres în ceea ce priveşte inteligenţa verbală, 90% dintre aceşti copii înregistrând un scor mai mare decât cel obţinut la începutul studiului.

O altă dovadă ce subliniază efectele benefice ale lecţiilor de muzică asupra cogniţiei vine din Londra, unde s-a defăşurat Bridge Project, un program muzical la care au participat sute de elevi din două şcoli din Lambeth, o zonă mai săracă a capitalei britanice. Un studiu în cadrul acestui program a comparat notele obţinute la matematică şi limba engleză de copiii care au participat la program faţă de cele obţinute de elevii care nu fuseseră incluşi în proiect. Cercetătorii au descoperit că notele copiilor care participaseră la programul muzical se îmbunătăţiseră cu 10%-18% mai mult decât cele ale elevilor care nu luaseră parte la proiect.

6. Meditaţia

Meditaţia de tip „mindfulness” (a „conştienţei depline”), o tehnică budistă ce constă în concentrarea atenţiei pe momentul prezent, a devenit tot mai populară în ultimii ani în Occident. Oamenii de ştiinţă au descoperit în ultimii ani că meditaţia reduce anxietatea şi depresiaatenuează senzaţia de durereşi protejează de atacuri de cord.

De curând, însă, unul dintre cei mai respectaţi psihologi din SUA, Michael Posner, a descoperit că meditaţia „conştienţei depline” ajută şi la îmbunătăţirea abilităţilor cognitive, la stimularea atenţiei, la extinderea memoriei de lucru şi la îmbunătăţirea inteligenţei fluide. „Am fost cu adevărat surprins de rezultatele cercetărilor. Majoritatea studiilor se aşteptau să fie nevoie de luni sau chiar de ani pentru a vedea efecte, dar am reuşit să vedem schimbări în materia albă a creierului la doar două săptămâni de la începutul studiului. De asemenea, au fost înregistrate schimbări substanţiale în comportamentul participanţilor şi în capacitatea de control cognitiv”, i-a mărturisit Posner lui Dan Hurley.

Michael Posner a efectuat alături de Yi-Yuan Tang, un profesor de psihologie de la Texas Tech, mai multe studii asupra unor studenţi ce au fost împărţiţi în două grupuri: jumătate au efectuat meditaţie „mindfulness”, ce se concentrează asupra menţinerii atenţiei asupra corpului şi respiraţiei, iar cealaltă jumătate au făcut exerciţii de relaxare. Toţi studenţii au executat exerciţiile respective 20 de minute pe zi, timp de cinci zile. La începutul şi la finalul cercetării, studenţii au parcurs teste de inteligenţă fluidă şi de atenţie şi au oferit mostre de salivă pentru a li se măsura nivelul cortizolului, hormonul de stres. Cei care meditaseră au obţinut scoruri mai bune în testele de atenţie şi de inteligenţă fluidă şi prezentau totodată un nivel mai mic al cortizolului.

Cei doi cercetători au analizat şi ce se întâmplă în creierul celor ce meditează. O cercetare publicată în 2010 în PNAS a arătat că 11 ore de meditaţie a „conştienţei depline” produceau o mai mare integritate şi eficacitate a materiei albe („firele neuronale” ce conectează neuronii) ce provenea din cortexul cingulat anterior, o regiune conectată la cortexul prefrontal care lucrează intens în timpul sarcinilor ce necesită control cognitiv şi în cele ce implică învăţarea sau rezolvarea unei probleme.

În 2012, cei doi cercetători au efectuat un nou studiu amănunţit asupra efectelor meditaţiei asupra creierului. Cercetarea a implicat 68 de studenţi de la Universitatea Dalian, care au meditat timp de 5 ore de-a lungul a două săptămâni. Oamenii de ştiinţă au descoperit că meditaţia a dus la stimularea creşterii fibrelor nervoase în cortexul cingulat anterior, dar nu şi a tecii de mielină care acoperă acele fibre. Aceeaşi cercetare a fost efectuată şi asupra a 48 de studenţi de la Universitatea Oregon care au meditat timp de 11 ore de-a lungul a patru săptămâni. În cazul acestora s-a observat că a fost stimulată nu doar creşterea fibrelor nervoase din cortexul cingulat anterior, ci şi a tecii de mielină ce le acoperă. Aşadar, se pare că fibrele nervoase create în primele două săptămâni de meditaţie sunt acoperite de o teacă de mielină în următoarele două săptămâni.

„Aproape toate descoperirile din neuroştiinţe sunt contestate de cineva, dar nu cred că aceste schimbări sinaptice sunt contestate de vreo persoană”, a comentat Posner. „Noi credem că, prin schimbarea materiei albe, aceste conexiuni îmbunătăţesc eficacitatea cerebrală ce duce la schimbările de comportament”, a mai spus specialistul.

Întrebat dacă meditaţia de tip „mindfulness” îi face pe oameni mai deştepţi, Posner a răspuns: „Nimic nu funcţionează pentru toată lumea, astfel că nu toată lumea va beneficia de pe urma meditaţiei. În cazul unor persoane efectele vor fi mai pronunţate decât în cazul altora. Dar nu mă îndoiesc de faptul că diferite tipuri de antrenament pot îmbunătăţi atenţia, memoria de lucru şi inteligenţa. Datele sunt destul de solide”.

Amishi Jha, un specialist în neuroştiinţe de la Universitatea din Miami, a descoperit că meditaţia funcţionează şi dacă este efectuată de doar două ori pe săptămână, în şedinţe de câte 20 de minute. Studenţii care au efectuat acest program erau mai puţin stresaţi şi obţineau rezultate mult mai bune în diferitele teste de memorie decât cei din grupul de control. „Se aseamănă cu modul în care exerciţiile fizice ne pot schimba corpul. Ştim că activitatea fizică ne ajută trupurile, dar abia acum începem să înţelegem că exerciţiile mentale joacă la rândul lor un rol critic în stimularea bunăstării mentale. Este o schimbare culturală”, a declarat Jha pentru New Yorker.

Aşadar, fie că alegeţi să vă jucaţi „Dual N-Back”, Lumosity, să învăţaţi să cântaţi la un instrument, să meditaţi sau să faceţi sport, aveţi puterea de a deveni mai inteligenţi. Mult succes!

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Psihologie şi pedagogie

Pentru dascăli

Deoarece imaginea a dispărut:

În Japonia, doar dascălii nu se închină în fața împăratului, deoarece se consideră că, fără dascăli, nu ar exista împărați!

 

Scrie un comentariu

11/04/2014 · 23:28

Puterea zâmbetului

Scrie un comentariu

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Sfaturi pentru părinţi şi profesori

innerspacejournal

SFATURI PENTRU PĂRINŢI ŞI PROFESORI

                                                                    MOTTO:

,,A fi educator înseamnă a fi un  poet al iubirii.  Să nu uiţi niciodată că eu voi lua un pic din fiinţa ta, în propria mea fiinţă.”

                         (Augusto Cury – Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi)

  • ,,Există o lume care aşteaptă să fie descoperită în fiecare copil şi în fiecare tânăr. Numai cel care nu se află închis în propria sa lume, reuşeşte s-o descopere.
  • Blocarea inteligenţei copiilor şi adolescenţilor se poate datora izolării în care trăiesc copiii şi părinţii; rareori plâng împreună sau vorbesc despre visele, mâhnirile, bucuriile şi frustrările lor.
  • Funcţiile memoriei sunt utilizate, în general, în…

Vezi articol original 3.550 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi

Azi am plâns în brațele fiului meu

sursa: http://georgebragadireanu.com/azi-am-plans-in-bratele-fiului-meu/

,,Azi am plans in bratele lui Andrei. Eu aproape 39, el aproape 11.

L-am dus la baie cu pretextul de a-si pieptana parul blond si m-am asezat pe scaunelul de plastic si am inceput sa plang in hohote. L-am luat inn brate si am plans amandoi in hohote de disperare, de durere si de neputinta. Am plans si i-am spus cat il iubesc si ca stiu ca poate fi curajos. Atat am putut sa fac, sa ii spun sa ia viata in piept.

Dar nu l-am invatat sa fie curajos niciodata. In fata vietii lui plina de scoala, a celor 10 ore de mate, istorie, geografie si trei limbi straine, plina de stres si de invatatoare stricte care nu il apreciaza pentru cine este ci pentru ce trebuie sa stie si sa faca.

L-am obligat sa schimbe 4 gradintite si 4 scoli in ultimii opt ani. Pentru ca am tot cautat, am tot cautat locul cel mai potrivit in care sa poata fi el insusi. Si nu am gasit niciunde acest loc.

Am plans pentru neputinta mea de a-i oferi locul in care sa fie el insusi, bun, curat si plin de veselie.

Si toate locurile astea in care l-am dus au vrut si vor sa il invete lucruri, sa faca chestii, sa bage in el notiuni, termeni si cunostinte dincolo de toata putinta lui, de dorintele lui, de nevoile lui de a fi pur si simplu.

Am plans pentru durerea lui pe care o resimte in fiecare zi cand nu se stie ascultat, apreciat si inteles. Pentru durerea lui de acum, chiar de acum, de la prima ora din ziua asta cand probabil a inceput sa somatizeze inconstient si sa il doara capul. Si noi ne prefacem ca s-ar putea sa fie o raceala cand de fapt este durerea lui care iese afara astfel.

Am plans de furie ca nu sunt in stare sa ii ofer un mediu in care pur si simplu sa fie el insusi, sa se descopere, sa devina. Ci unul care ii cere sa faca, sa stie ce fac si altii, ce trebuie sa stie si altii.

Am plans pentru furia si sictirul pe care il am in mine reprimat de multi ani fata de sistemul idiot, cretin si dezumanizant in care sunt educati copiii in Romania. Pentru sistemul de cacat gestionat de niste oameni mici, crescuti si ei, ca si mine, in ideea facutului, avutului si inregimentarii standardizate in sistem, in linia de productie.

Am plans pentru neputinta mea de a intelege ca tot ce predic altora nu se regaseste in viata lui si a mea; ca viata nu este despre a avea si a face ci despre a fi. Nu este despre cunostinte si lucruri ci despre atitudine, despre valori, despre curaj, despre intuitie, despre ascultarea sinelui profund interior.

Am plans pentru ca nu stiu ce sa fac mai departe.

Am plans pentru ca mi-e frica sa ii mai schimb inca o data scoala, pentru ca mi-e frica sa fac homeschooling cu el, pentru ca mi-e frica sa il duc la o scoala de cartier cu program scurt, pentru frica de a-l lasa mai liber, pentru frica mea de a ma dedica lui in totalitate, pentru frica de a renunta la facutul si avutul meu ca sa fie el si sa fim noi.

Am plans pentru incapacitatea mea de a-i fi transmis ce este bun si frumos. Si pentru ca l-am lasat in bataia vantului si in bataia de jos a sistemului. Pentru incapacitatea mea de a gandi disciplinat pe termen lung fericirea familiei mele. Pentru incapacitatea mea de a ma desprinde de normele culturale romanesti si de a ne desprinde de ele intru fericirea noastra.

Il tineam in brate si hohoteam amandoi de un plans eliberator al carui efect insa mi-e frica acum ca se va duce, ca furia mi se va domoli, ca ma voi reintoarce la defacuturile mele, laafaceriurile si afacerile mele, la a avea-urile mele, la avuturilemele. Business inseamna busyness  – adica sa fii ocupat, sa faci,afacere.

Asa cum suntem azi, ne dedicam lui a face in locul lui a fi. Si ne trezim la sfarsitul vietii ca de fapt nu luam nimic cu noi din ce am facut si ce am avut ci doar din ce nu am fost.

Am plans si plang si acum, cand scriu randurile astea si ma gandesc la el, cum sta in bancuta lui asezata ca la teatru, din care isi urmareste guru-ul profesor care le baga in cap in portii generoase de stiinta si care in acelasi moment le ia din suflet in portii generoase libertatea de a fi pur si simplu.

L-am sarutat cand a plecat. Nu mai era o mare involburata ci o mare linistita. Dar in strafunduri stim amandoi ca plansul nu a rezolvat nimic pentru el. Ca am plans degeaba. Ca am plans doar pentru iubirea dintre noi, nu si pentru durerea dintre noi.

“De ce nu cantam la instrumente, in loc sa studiem teoria muzicii?”

De ce nu mai deseneaza? De ce i-au luat creioanele colorate?

De ce nu vorbesc si despre alte religii si despre spiritualitate?

De ce nu fac meditatie, de ce nu fac introspectie, de ce fac doar fractii?

De ce intra in competitie unii cu altii in loc sa intre in competitie cu ei insisi?

De ce sunt incurajati sa parasca in loc sa fie incurajati sa isi vada de ale lor?

De ce sunt scosi la tabla? De ce stau in banci in loc sa stea in cerc?

De ce trebuie sa care dupa el in fiecare dimineata 10 kilograme de ghiozdan?

De ce nu fac mai mult sport ci doar alearga ca bezmeticii in pauzele dintre ore, intr-o incercare frenetica de a se elibera?

De ce iau FB-uri si note la Euclid, in loc sa nu ia nimic ci doar aprecieri pentru efort?

De ce nu sunt lasati sa impartaseasca sentimente ci doar gandire?

De ce avem numai oameni de nimic, mereu si mereu alti oameni mici in fruntea sistemului educational, al guvernului si al statului?

De ce trebuie sa suferim generatie dupa generatie in loc sa ne racordam la spiritualitatea lumii de astazi?

De ce traim in trecut in loc sa traim in prezent?

De ce atat frica in loc de atata curaj?

 

Furie, disperare, sictir, neputinta. Ale unui tata blocat in fricile lui. Invatat sa traiasca cu frica de maine.

Andrei, te iubesc. tati, cum nu am iubit niciodata pe nimeni. Esti copilul special care a venit ca un dar in viata noastra si pe care, uite, nu stiu ce sa fac sa nu il distrug. Nu stiu cum sa fac sa nu te distrug. Asta nu stiu, tati. Si mi-e frica sa am curaj, mi-e frica sa fac lucruri pe care nu le-am facut niciodata cu toate ca la 39 de ani tot ceea ce stiu mai bine este sa fac. Iti iubesc capsorul plin de idei, plin de imaginatie, plin de vise. Iti iubesc corpusorul firav, parul tau carlionat si blond, ochii albastri, inimioara puternica, mainile cu unghiile roase de stres, obrajorii plansi de durerea ta. Iti iubesc sufletul chinuit care vrea sa ma invete ce sa fac dar pe care nu stiu sa il inteleg. Iti iubesc vorbele pline de durere si pline de veselie. Iti iubesc zambetul senin si plin cand ne jucam. Iti iubesc fetisoara trista cand pleci la scoala si fetisoara trista cand te intorci. Iti iubesc viata ciudata pe care ti-o construiesti in lumea asta de cacat in care traim. Iti iubesc plansul in bratele mele impartasindu-ne lacrimile sarate pe care ti le simt cand te sarut. Iti iubesc ziua de azi si ziua de ieri si ziua de maine, asa nenorocite cum sint. Eu pot sa mai plang acum, cand scriu toate astea, tu nu poti sa o faci acolo in bancuta ta, cu caietele tale de mate.”

29 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Material didactic, Psihologie şi pedagogie, Sfaturi pentru părinţi, Stări sufletești

Univers

–          Ce este aceea? mă întrebă cu voce subțire, prințul cu ochi negri și strălucire în privire, uitându-se la noul meu mărțișor.

–          O galaxie, îi răspunsei mângâindu-i părul negru, ciufulit. Se uită cu curiozitate atingând plăcuța dreptunghiulară ce înfățișa o spirală, mai multe lanțuri moleculare și câteva simboluri…

–          Ce este o galaxie? mă întrebă cu aceeași voce delicată.

–          O galaxie… este un loc din cer, unde se află mai multe stele, planete… și face parte din Univers. Și noi suntem într-o galaxie.

Tăcu. Se uită la mine zâmbind recunoscător și nu mă întrebă ce înseamnă Universul. Era să mă topesc, dar am luat o ținută impunătoare, ca să nu se observe.

Mă uitai și eu la… galaxie. Ar putea fi o structură de ghimbir, îmi spuse un gând. Am zâmbit. Prințul cu ochi negri plecă să mai deseneze niște dinozauri umani, cu picături de sânge în rănile pe care le primiseră în lupta pentru existență, lupta foamei. Toți dinozaurii lui erau linii albastre, curbate, ample, intersectându-se, uneori, în unghiuri spațiale. Acum apăruseră câteva puncte roșii…

Poate că aici era… Universul.

Scrie un comentariu

Din categoria Capsule, Exerciţiu de înţelepciune, Proză

Iubirea

Sursa:

http://treziredivina.wordpress.com/2014/03/03/a-inceput-postul-mare/

7 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Suflet românesc – Dan Puric

 

 

6 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Filme educaționale

Afirmaţii pentru Prosperitate

sursa: http://eusuntvictor.wordpress.com/2013/06/20/rugaciunea-abundentei-si-a-prosperitatii/

A se citi cu voce tare timp de 30 de zile!

Eu SUNT sursa tuturor bogăţiilor
Eu SUNT bogat(ă) şi am idei creative
Mintea mea abundă de gânduri noi, originale, inspirate
Ceea ce am de oferit este unic şi lumea o doreşte
Valoarea mea este infinită
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu sunt gata să fac şi să dau
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu recunosc şi îndeplinesc
Recompensa minţii mele este fără obstacole şi limite
Nimic nu poate sta în calea creativităţii mele inspirate
Energia puterii pline de viaţă a lui Dumnezeu învinge orice obstacol şi revarsă în lume, binecuvântări şi prosperitate tuturor, şi totul prin mine
Eu radiez binecuvântări, eu radiez creativitate, eu radiez prosperitate, eu radiez servicii pline de iubire
Eu radiez Bucurie, Frumos, Pace, Înţelepciune şi Putere
Umanitatea mă caută şi mă recompensează
Eu SUNT iubit(ă) de către lume
Eu SUNT dorit(ă) oriunde merg
Eu SUNT apreciat(ă)
Ceea ce am de oferit este mult dorit
Ceea ce am de oferit îmi aduce o recompensă bogată
Prin viziunea mea, lumea este binecuvântată
Prin gândirea mea clară şi scopul ferm, noi valori minunate încep să se manifeste
Viziunea mea este ca şi viziunea celor viteji
Credinţa mea este ca şi credinţa celor neînvinşi
Puterea mea de a realiza este nelimitată
Eu, în Sursa mea desăvârşită, sunt toată bogăţia, toată puterea, toată productivitatea
Eu, “NUMELE TĂU” declar libertatea mea financiară, ACUM şi de acum încolo pentru totdeauna!
Şi eu las ca aşa să fie.

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Stări sufletești

6 ,,obiceiuri” ale fericirii

În ultimul deceniu, cercetătorii au identificat 6 „obiceiuri ale fericirii” despre care spun că fiecare dintre noi ar trebui să le cultive:

● Fii atent! Cercetările arată că persoanele conştiente au un sistem imunitar mai puternic şi prezintă şanse mai mici de a fi ostile sau anxioase;

● Mulţumeşte! Studiile arată că simpla manifestare a recunoştinţei are puteri nebănuite. Exprimarea regulată a recunoştinţei promovează optimismul, o stare mai bună de sănătate şi un nivel mai mare al satisfacţiei referitoare la propria viaţă;

● Renunţă la pică şi ranchiună! Când îi iertăm pe cei ce ne-au supărat, ne place mai mult propria persoană, percepem mai multe emoţii pozitive şi ne simţim mai apropiaţi de ceilalţi;

● Ţine-ţi prietenii aproape! Conexiunile sociale joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte fericirea, iar studiile arată că este mult mai importantă calitatea prietenilor decât numărul lor. De aceea, este esenţial să vă faceţi timp pentru persoanele apropiate;

● Faceţi mişcare! Activitatea fizică regulată duce la creşterea respectului de sine, reduce anxietatea şi stresul. Cercetătorii spun că ar putea fi chiar cea mai rapidă metodă de stimulare a fericirii;

● Practicaţi bunătatea! A fi buni cu alte persoane ne face să ne simţim bine. Actele altruiste stimulează aceleaşi regiuni din creier precum alimentele sau sexul.

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/11988209-cum-putem-avea-o-viata-implinita-zece-descoperiri-recente-ale-stiintei

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Privește cât mai des cerul

“Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
Taci mult, vorbește puțin – și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace”. – Sfântul Serafim de Sarov

Sursa: Trezire divină

5 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune

15 lucruri la care ai putea renunța ca să fii fericit în anul ce urmează

1. Renunță la ,,nevoia” de a avea întotdeauna dreptate

2. Renunță la ,,nevoia” de a avea totul sub control

3. Renunță la a mai da vina pe alții

4. Renunță la autoînvinuire, la negativism

5. Renunță la convingerile limitative

6. Renunță la a te mai plânge de orice

7. Renunță la criticile frecvente pentru orice

8. Renunță la încercările de a-i impresiona pe alții

9. Renunță la rezistența ta la schimbare (urmează-ți visul)

10. Renunță la etichetări, deschide-ți mintea

11. Renunță la temeri, sunt doar în mintea ta

12. Renunță la a-ți găsi scuze pentru orice

13. Lasă în urmă trecutul

14. Renunță la atașamente

15. Renunță să-ți mai trăiești viața după așteptările altora

Sursa: http://www.stealthesesecretsyet.com/15-things-you-should-give-up-to-be-happy/

44 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Psihologie şi pedagogie

Despre iubire

Am găsit undeva următoarele:

”Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”(Pr. Teofil Părăian)

 

4 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita, Stări sufletești

Pentru blandete, nu impotriva agresiunii! Pentru sanatate, nu impotriva bolii! Ce vrem de fapt?

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

About …happiness !

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Regasirea de Sine: „Calea entuziasmului…”

George Valah Blog

Traducere, redactare si postare: George Valah

Toate drepturile revin autorului si sunt protejate prin legile copyright  in vigoare.

X=  persoana din public

B= Bashar 

****************************************************************************************

X- Aceasta e prima mea experienta cu tine aici…

B- Atunci e si prima mea experienta cu tine… Felicitari!

X- Am o intrebare … mai „comuna/obisnuita/lumeasca”…

B- Nu exista intrebari…”obisnuite”…

X- Grozav, bine de stiut!

B- Pentru tine e importanta?

X- Da, este…

B- De ce o consideri „obisnuita”?

X- Pentru ca toti ceilalti au pus intrebari …

B- …despre subiecte „grave/adanci”… ? 🙂

X- 😀

B- Intrebarile cotidiene ale lumii fizice sunt tot atat de spiritualizate ca orice alte intrebari ! Intelegi?

X- Da… 

B- Sunt egale cu toate celelalte. Daca e importanta pentru tine, nu e … „obisnuita”! 

X- Multumesc…

B- Care e intrebarea ta?

X- Intrebarea e… Lucrez intr-un loc de munca unde as vrea sa stiu… care e scopul meu acolo……

Vezi articol original 1.634 de cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

De rerum naturae: „Proiectul Pegassus…”

George Valah Blog

Traducere, redactare si postare: George Valah

Toate drepturile revin autorului si sunt protejate prin legile copyright   in vigoare.

RIR-A.Basiago HR2-Supressed Technology,911&Crucifixion-Jesus 13/16

          Andrew Besiago

Cel intervievat la emisiunea radio „Coast to coast” (De la un tarm la celalalt – gazda emisiunii e George Noory) este Andrew Basiago de profesie avocat in statul Washington, care e de asemenea  scriitor, detinator a 5 diplome universitare incluzand pe cea de istorie (UCLA) si masterat in filozofie (Cambridge). In ultimul timp s-a ocupat de crearea unei organizatii care sa faca lobby la guvern pentru  a se face publice   adevaruri care sunt ascunse de catre acestia. Unul ar fi ca pe Marte exista viata si asta poate fi simplu demonstrat prin analizarea fotografiilor NASA de pe acea planeta. (Aici, si eu am postat numeroase articole si analize de poze continand nu numai dovezi de  viata ci si de civilizatie locala martiana. )

Basiago povesteste:

Cu multi ani in…

Vezi articol original 5.015 cuvinte mai mult

11 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune

Povestea olarului leneş şi a înţeleptului mut

povestea olaruluiA fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă, apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut.

Vezi articol original 1.089 de cuvinte mai mult

5 comentarii

Din categoria Diverse, Exerciţiu de înţelepciune