Sunt prizonier
al unui anotimp
involuntar creat
în chip de boare de vânt,
într-o dimineață
când privirea hipnotică
a soarelui
m-a așezat în genunchi,
un ceas ticăind
a destin împlinit,
dar pentru suflet,
seri visate
în grădini
de Paradis
ÎNFLORIT.
Alte duzini găsiți la psi:
| 1. | Scorpio | 2. | dor |
| 3. | vavaly | 4. | |
| 5. | alma nahe | 6. | psi |
| 7. | La Fee | 8. | Abisurile |
| 9. | anacondele | 10. | Dia na |
| 11. | tibi | 12. | roxana |
| 13. | Dictatura Justitiei | 14. | Some Words |
| 15. | http://wp.me/p1fr2n-2ZG | ||
innerspacejournal 
Pingback: Duzina | Tiberiuorasanu's Blog
Păi, DA!
Visăm infinit un vis împlinit stînd în genunchi oftînd din rărunchi urlînd fiecare în sinea sa: unde e iubirea mea?
ApreciazăApreciază
În ,,Paradise kiss”! 🙂
ApreciazăApreciază
ei, mai avem până la înflorire. primăvara aceasta e cam capricioasă… 😉
ApreciazăApreciază
Poate o convingem cu vorbe… să vină. 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Următorul pas | Alma Nahe
Pingback: Cu-cu! A venit Primăvara! | La Fée Blanche
Pingback: Şapte duzini şi un îndemn | Cioburi de chihlimbar
ce frumos!
ApreciazăApreciază
… ar fi! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte: chip de înger | Dia na's blog
Ce frumos … si eu, in duzina mea, sunt prizonier intr-un anotimp 🙂
ApreciazăApreciază
Te-am vizitat… 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte – Dar | calatorprintaramea
Pingback: Întrebarea zilei « Dictatura justitiei
Pingback: Cu tine… | Cățărătorii
„Prizonier al unui anotimp” – îmi place foarte mult ideea asta!
ApreciazăApreciază
Nu știu cine a inventat-o… 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: Parfumul șifonierului « Mirela Pete. Blog
„Paradis înflorit”… superb! Trimite niște muguri și pe-afară 😉
ApreciazăApreciază
Am trimis demult, dar cred că i-a înghețat Crăiasa Zăpezii!… A fost mai puternică. 😉
ApreciazăApreciază
Uf! trebuie să avem o discuție serioasă cu Primăvara ;))
ApreciazăApreciază
Sau cu Iarna?
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte… Prizonier | Dor De Dragoste
A venit primavara, au inflorit copacii…
ApreciazăApreciază
Și atât… frig, ploaie, umezeală…
ApreciazăApreciază
vant… :))))
ApreciazăApreciază
Toți suntem prizonieri !
ApreciazăApreciază
Da. Singuri sau împreună…
ApreciazăApreciază
Articol scris pentru duzina de cuvinte de la psi . Va rog sa-i cititi pe toti cei inscrisi in tabel: Scorpio , Vavaly , lili3d , alma nahe , psi , La Fee , Abisurile , Anacondele , Dia na , tibi , roxana , Dictatura Justitiei , Some Words , Max , silving .
ApreciazăApreciază
Îşi puse căştile în urechi. „Salut, c’est encore moi/ Salut, comment tu vas?/ Le temps m’a paru très long/ Loin de la maison j’ai pensé à toi…” Melodia asta a înghiţit zgomotul bocancilor. Paşii ei erau acum tăcuţi, puţin obosiţi de la urcare. Cânta alături de Joe Dassin cu vocea ei interioară, mult mai melodioasă decât cea reală, care falsează fiecare notă şi care stâlceşte cuvintele franţuzeşti. În mintea ei există o voce sublimă, de domnişoară, care cunoaşte notele muzicale şi care tratează cu delicateţe fiecare „r”, fiecare vers în parte. Iar în mintea ei, melodia capătă grandoarea unui concert. Unde ea este pe scenă şi cântă, umplând ochii din sală de lacrimi. Fără microfon, reuşeşte să pătrundă în sufletele tuturor. Fiecare sunet este articulat cu delicateţe, ca şi cum ea ar fi o franţuzoiacă. Parcă şi chipul ei capătă în lumina reflectoarelor trăsături franţuzeşti. Nasul este ceva mai subţire decât în realitate, iar gâtul este mai lung. Părul are o nuanţă mai deschisă şi câteva şuviţe uşor ondulate la vârfuri cad peste faţă, din coada de cal prinsă pe o parte. Talia este infinit mai subţire, iar degetele au căpătat lungimea şi delicateţea unei artiste care şi-a petrecut întreaga copilărie cântând la pian. Mişcările sunt acelea ale unei feline. Sau poate se aseamănă, mai degrabă, cu floarea-soarelui la atingerea razelor luminoase ale astrului? Paşii ei sunt mărunţi, iar picioarele îi sunt acum mai lungi, mai subţiri. Poartă un pantof cu toc jos şi cu o fundă în faţă. Culoarea fundei este aceeaşi cu bretelele rochiei şi cordonul care îi încinge talia. Rochia de un bleumarin deschis capătă nuanţe de verde smarald şi turquoise atunci când reflectoarele se rotesc ameţitoare pe scenă. Numai chipul îi rămâne de un alb pur, indiferent de mişcările luminilor. Iar ochii, ochii cântă şi ei, împreună cu glasul cristalin care umple sala.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte… Prizonier | Dor de femeie