Cerul se întindea pe toată suprafaţa de deasupra sa. Nu se vedea niciun punct luminos pe pământ. Se uită după steaua despre care-i povestise bunicul. O luă ca reper pentru a nu se rătăci. Obosise, dar era mai intensă dorinţa de a ajunge la bunici. Îl cuprinse un dor teribil de ei, dorea să-i strângă în braţe şi să se lase mângâiat de ei… Voia să simtă din nou căldura lor ce-l alina şi-i dădea linişte. În privirea albastră a bunicii se simţea ocrotit şi iubit, iar bunicul era încă puternic şi blând.
Căsuţa lor din lemn de stejar şi de brad avea o prispă lungă, pe care îi plăcea să stea, pentru a privi munţii. Se aşezau cu toţii acolo, şi vorbeau domol, ca şi cum nimic rău nu exista pe lume.
Bunica se pregătea dinainte: scutura preşurile şi cuverturile, spăla toate vasele ca să strălucească, aranja frumos masa şi îşi schimba hainele. Avea mereu acelaşi miros: tămâie. Îl gătea şi pe bunicul cu hainele lui cele curate. Şi aşteptau.
Probabil că acum dormeau. Găsi drumul care ducea spre căsuţa lor. Mai era puţin. Aerul deveni mai tare căci intrase pe aleea cu brazi. Se apropie de curte. Haiduc începu să latre, cu vocea lui groasă de câine ciobănesc. O bucurie caldă îl năpădi. Grăbi pasul. Bunicul ieşise pe prispă, să vadă de ce latră câinele. Îl strigă. Se aprinseră luminile şi apăru şi bunica. Îi văzu din curte, fericiţi şi bătrâni. Alergă la ei şi-i luă în braţe. Mirosul de tămâie îi lumină sufletul.
Povestea a început la Mirela, unde vă puteţi înscrie.
Au mai scris: Gabi, Carmen, Florentina, Pandhoraa, Daurel, Vania, EllyWeiss.
Invitaţi: Acrilicepointpen, Atlantisra, Bibliodevafiliala3, Culţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Shayna
Pingback: Parfum antic « Ioan Usca
Pingback: Afaceri pe metru pãtrat « Daurel's Blog
Ce dor mi s-a făcut de bunicii mei, cei mai buni oameni din lume, de neînlocuit! Doamne, cât de mult m-au iubit, și poate mă mai iubesc încă (de-acolo…). Doamne, cât de mult i-am iubit, și sigur îi mai iubesc încă!(de-aici…) Tămâie și brazi, parfum divin. Tămâie și busuioc…bunica… O zi de Rusalii frumoasă, Lili!
ApreciazăApreciază
Da, nişte bunici ca-n poveşti…
Zile plăcute, de asemenea!
ApreciazăApreciază
Pingback: Legenda lui Robin Hood – de la carte la ecranizare « bibliodevafiliala3
Frumoasa povestea despre bunici. Are parfumul copilariei 🙂
O zi placuta!
ApreciazăApreciază
O copilărie senină şi curată.
E soare!
ApreciazăApreciază
m-a emotionat povestea ta…
are acel parfum al timpurilor pline de smerenie,cumintenie si bunatate…
ApreciazăApreciază
Asta am simţit şi eu.
ApreciazăApreciază
Am locuit impreuna cu bunicii mei, bunicul a murit cand inca eram destul de mica.Imi amintesc de parfumul de mere, bunicul avea intotdeauna cateva mere pastrate cu grija pentru nepoate.imi amintesc si de parfumul de placinte cu felurite umpluturi si de parfumul cozonacului pe care le facea bunica.
ApreciazăApreciază
De ce or fi bunicii aşa de frumoşi?
ApreciazăApreciază
Pingback: Tu mi-ai colorat gandurile… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…
Pingback: Şansa « Ioan Usca
Pingback: Miercurea cu cântec – 7 « Colţu' cu muzică
Pingback: Mândrie şi prejudecată – o poveste de citit, filme de văzut « bibliodevafiliala3
Ce dor îmi e de bunicii mei dragi ! De toți !
Cred că amintirile din copilărie sunt cele care rămân până la moarte, și chiar dincolo de ea. Pentru că sunt cele mai curate…
ApreciazăApreciază
Iar bunicii oferă liniştea dinaintea tumultului vieţii.
ApreciazăApreciază