59 de principii ale profesorului de succes şi nu numai (37)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul relaţiei dintre atitudini şi comportament

Cadrul didactic consideră că este de datoria sa să influenţeze atitudinile elevilor. Acest lucru nu este întotdeauna realizabil. În cazul în care elevul vine şi cu un bagaj atitudinal conturat, profesorul trebuie să identifice calea pe care să meargă: să încerce să schimbe atitudinile negative sau să schimbe comportamentele elevilor, care sunt rezultatele concrete ale atitudinilor.

După Fishbein şi Ajzen, atitudinea este o predispoziţie învăţată de a răspunde favorabil sau nu la obiectul atitudinii în cauză. Astfel, putem vorbi despre patru elemente definitorii ale atitudinilor:

1. Atitudinea se învaţă – nu te naşti cu o atitudine referitoare la ceva;
2. Atitudinea este o predispoziţie de răspuns – în viaţă nu avem timp să reflectăm la toate lucrurile care ne ies în cale, aşa încât atitudinea este o scurtătură care ne ajută să ne ghidăm comportamentul spre un scop;
3. Atitudinile au o dimensiune evaluativă importantă – ne place sau nu ne place un lucru, suntem pro sau contra, avem sentimente pozitive sau negative;
4. Atitudinea este îndreptată întotdeauna spre obiectul atitudinii.

Nu întotdeauna o anumită atitudine este un descriptor sigur al unui anumit comportament. De exemplu, publicarea unor informaţii legate de viaţa intimă a unor vedete duce la creşterea audienţei/tirajului, în ciuda faptului că 70-80% dintre persoane declară că sunt împotriva intruziunii mass-media în viaţa acestora.

Alte experimente relevă faptul că atitudinea elevilor referitor la comportamentul de înşelare la examen, nu indică nici pe departe comportamentul lor obişnuit în acest sens.

Este posibil ca un elev să aibă un comportament, dar atitudinea lui să fie în disonanţă cu acesta. De exemplu, un elev vandalizează un loc public, împreună cu alţi colegi. Poate că lui nu i-a făcut plăcere conduita adoptată, motivaţia fiind cu totul alta: a fost ,,provocat” de către colegi. Presupunând că atitudinea este similară comportamentului, s-ar putea să apelăm la un discurs moralizator prin care să încercăm să schimbăm o atitudine negativă care, de fapt, nu există.

Pe de altă parte, oamenii pot avea o atitudine în momentul în care vorbim la nivel abstract şi altă atitudine dacă se confruntă cu o situaţie concretă. Dacă întrebăm părinţii ,,în general”, dacă sunt de acord cu o atitudine mai îngăduitoare faţă de anumite conduite mai libertine pe care tinerii le pot avea, ei pot răspunde favorabil unei asemenea percepţii, dar, dacă propriul copil ar avea un astfel de comportament, reacţia s-ar putea să fie cu totul alta.

Este extrem de important să discernem  dincolo de atitudinile ,,neexperimentate” încă de elevii noştri – atitudinile de acest tip provin mai degrabă din asumarea unor opţiuni şi valori externe propriilor persoane, de la familie, grup de prieteni etc. – şi atitudinile mult mai bine fundamentate rezultate din experienţă concretă şi construcţie personală. Rolul cadrului didactic este de a ajuta la fundamentarea unor atitudini de al doilea tip, prin punerea elevilor în situaţii de experimentare, de alegere proprie, de încercare şi eroare, ceea ce va duce la o consecvenţă crescută între atitudinea rezultată şi comportamentul respectivului elev.

Gauss şi Seiter oferă o serie de descriptori ai atitudinii şi comportamentului:

1. Oamenii au multiple atitudini, nu doar una singură. Adică, un elev nu are o singură atitudine faţă de profesori. Diferenţele pot fi date de vârsta profesorilor, de stilul didactic (autoritar sau democratic), de modul de evaluare şi notare etc. O legătură mai mare a atitudinii cu comportamentul vom avea atunci când vom măsura o singură atitudine în situaţii, locuri şi la intervale temporale particulare/concrete.
2. O legătură mai solidă între atitudini şi comportamente putem face dacă observăm o persoană în mai multe situaţii. De exemplu, atitudinea democratică a unui profesor nu poate fi măsurată doar la o singură oră, cu o singură clasă, ci în mai multe situaţii, pentru a avea un descriptor comportamental eficient.
3. Timpul – Fishbein şi Coombs au observat corelaţia dintre atitudinea de vot şi comportamentul de vot şi au constatat că aceasta era mai puternică cu o săptămână înaintea votului, decât cu o lună înainte. Cu cât perioada dintre exprimarea atitudinii şi comportamentul efectiv este mai mare, cu atât mai mare este probabilitatea ca atitudinea să se schimbe şi să nu mai prezică exact comportamentul.
4. Atitudinile pe care subiectul şi le-a format prin intermediul povestirii altora ori datorită influenţei mass-media nu prezic atât de bine un comportament, ca cele rezultate din experienţa personală. În educaţie, principiul experienţei directe este justificat în interiorul altui principiu – principiul legării teoriei de practică.
5. Atitudinile izvorâte din credinţe fundamentale ale persoanei sunt mai strâns legate de comportament decât cele care se bazează pe credinţe marginale ale sale. De exemplu, atitudinea referitoare la onestitate este un mai bun descriptor pentru un comportament decât atitudinea referitoare la preferinţa pentru un fel de mâncare.
6. O’Keefe observă că şi inducerea ipocriziei poate creşte incidenţa legăturilor cauzale între atitudine şi comportament. În momentul în care anumite persoane prezintă o diferenţă între ceea ce cred şi ceea ce au făcut efectiv în trecut, este utilă focalizarea atenţiei lor pe comportamentele trecute, aspect care le va face să-şi reconsidere comportamentele din prezent (Un cadru didactic consideră că trebuie să se poarte democratic cu elevii, dar în trecut el a avut un comportament autoritar – I se va spune că el nu a aplicat principiul pe care îl susţine).
7. Încurajarea procesului de anticipare a sentimentelor, confruntată cu emoţia generată de consecinţele negative prevăzute duce la o relaţie de cauzalitate dintre atitudini şi comportament mai stabilă (Un elev care ştie că trebuie să înveţe dar nu o face, este pus în situaţia de a se gândi la ce se va întâmpla cu el în viitor dacă nu învaţă).

Pentru un cadru didactic este utilă cunoaşterea indicatorilor gradului în care o atitudine este sau nu urmată de de un comportament din aceeaşi gamă. De exemplu, profesorul nu trebuie să tragă concluzii pripite referitoare la faptul că un elev consideră că profesorii trebuie şicanaţi şi provocaţi la oră. Este posibil ca, în situaţia în care acesta dovedeşte faţă de elev autoritate şi înţelegere, comportamentul elevului să nu urmeze atitudinea. Rămâne în sarcina cadrului didactic să găsească prilejuri de a-şi pune cursanţii în situaţii concrete de acţiune proprie, pentru a contracara formarea unor atitudini nefaste, provenite prin canale indirect.

Atât atitudinea influenţează comportamentul, cât şi comportamentul poate influenţa atitudinea. Dacă un elev are o atitudine rasistă faţă de un coleg de altă etnie şi are un comportament violent faţă de acesta, i se vor impune nişte reguli legate de comportament, ceea ce va duce la creşterea şansei ca, la nivel profund, intern, atitudinea să se schimbe în direcţia impusă de conduită. Acest lucru nu se face prin pedepsirea comportamentului negativ, ci prin  încurajarea şi motivarea unui comportament proactiv, pozitiv, de sprijin.

Concluzie:

,,Studiaţi legătura intimă dintre atitudini şi comportament şi optaţi pentru o strategie flexibilă, care să ţină cont de reciprocitatea influenţelor dintre acestea. Încercaţi să înlocuiţi pedepsirea unui comportament negativ (deoarece acest lucru nu va duce, de cele mai multe ori, şi la o schimbare a atitudinii ce se află în spatele respective conduite) cu tehnici de încurajare a comportamentelor pozitive.”

Atlantisra, Ana, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca,  Ragnar, Rokssana, Shayna, Stropi de suflet, Supravieţuitor, Visualw