Aprind o lumânare
Și îmi plec fruntea
Către oamenii care
Își asumă piroanele
Și truda
Ca nimic
Să nu tulbure
Iubirea
Ce permite
Relații de aur
Pe pământ.
Aprind o lumânare
Pentru suflete
Întunecate.
Primim lumină
Din întuneric.
Alte duzini, la psi.
| 1. | vantdetoamna | 2. | Some Words |
| 3. | Vero 1 | 4. | Vero 2 |
| 5. | Scorpio | 6. | Gabriela |
| 7. | carmen pricop | 8. | alma nahe |
| 9. | vavaly | 10. | anacondele |
| 11. | tibi | ||
innerspacejournal 
Pingback: Ca sting | Alma Nahe
Pingback: Duzina de cuvinte – Ce vrem? | Tiberiuorasanu's Blog
Şi dacă primim, să fie primit! Cred că atunci când aprindem o lumânare nu e foarte important de unde vine, cât unde o trimitem. Gândul…acest spiriduş aducător de orice.
ApreciazăApreciază
Și cu ea putem aprinde alta…
ApreciazăApreciază
Frumos! Lumânarea, solie de lumină către şi dinspre întuneric…
ApreciazăApreciază
Legătura dintre lumi – lumina.
ApreciazăApreciază
ce frumos ai concluzionat; bun finalul! 🙂
ApreciazăApreciază
Lumina poate veni de oriunde. 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Chiulul și cancerul sau disputa dintre adevăr și minciună « Dictatura justitiei
Pingback: Duzina de cuvinte – Speranţa | Cioburi de chihlimbar
Pingback: Truda iubirii | calatorprintaramea
cât de frumos este poemul tău! :ooops:
frumos tare. şi mă înclin…
ApreciazăApreciază
Nici nu știu ce să spun… Mulțumesc!
E frumos când găsim lumina. 🙂
ApreciazăApreciază
este extrem de profund. mi-e drag să citesc poeme care mă pun pe gânduri. tu nu trebuie să spui nimic. ne-ai făcut un dar însemnat. 🙂
ApreciazăApreciază
Frimoasă poezoară, iar finalul merită aplauze prelungite.
ApreciazăApreciază
Mă înclin în fața spectatorilor…
ApreciazăApreciază