Parfumul zorilor

Era ca un cântec ce o trezea în fiecare dimineață: un sunet blând și limpede ce o făcea să deschidă ochișorii negri și strălucitori. Își ștergea ciocul micuț de paiele din cuib, dădea de două ori din aripioare, își întindea codița în formă de furculiță. Apoi arunca o privire scurtă spre puișorii adormiți și îi împingea delicat cu ciocul, trezindu-i.

Urma ca el să vină, să le lumineze noua zi de muncă și antrenament. Dar ei îl așteptau devreme, pe sârmele electrice aeriene, aliniați în trei-patru șiruri alb-negre. Cântau încetișor, cu glasuri limpezi și calde, aducând bucurie în inimile celor iubitori de zori de vară. Și atunci, toate spiritele nopții se grăbeau să se retragă, refugiindu-se din calea luminii care începea să cuprindă emisfera rândunelelor.

Picături de rouă spălau petalele odihnite ale florilor, primenindu-le pentru întâmpinarea iubitului lor. Acestea își deschideau întreaga frumusețe strălucind în mijlocul aromelor de curat amețitor. Fiecare zâmbea cu parfumul ei unic: regina nopții, trandafiri, crini, flori de nu-mă-uita, flori de câmp…

Iar el se apropia vertiginos de linia orizontului unde era așteptat. Și când prima rază atingea marginea muntelui, toți își ridicau capetele a salut de bucurie: se treziseră. Noua energie îi pregătea pentru noua zi. Nimic nu putea egala momentul răbufnirii de puritate și parfum. Nimic nu se putea compara cu victoria luminii asupra întunericului, cu înnoirea respirației Pământului dimineții în momentul nașterii noii zile.

Fiecare atom își încărca porția de viață pentru a duce mai departe infinitul.

Povestea parfumată începe de la Mirela, unde vă puteți înscrie și voi.