Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 4

O cale a bucuriei

Casian vorbeşte adeseori despre pocăinţă şi despre conştientizarea greşelilor proprii, însă el insistă în egală măsură şi asupra bucuriei călugărilor; aceştia sunt oameni fericiţi, ,,oameni în sărbătoare” şi tot în acest sens ei nu mai sunt din lumea care este ,,împărăţia tristeţii şi a disperării”. Împărăţia lor este ,,Bucurie şi Pace în Sfântul Duh”: ,,Împărăţia lui Dumnezeu, spune Evanghelistul, nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21). Or, în noi nu poate exista decât cunoaşterea sau ignorarea adevărului ş iubirea pentru viciu sau virtute; prin aceasta noi oferim domnia asupra inimii noastre, fie diavolului, fie lui Hristos. Apostolul, la rândul său, descrie în felul următor natura acestei domnii: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură; ea este neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17).

Aşadar, dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în noi înşine, şi dacă ea constă în dreptate, pace şi bucurie, oricine cultivă aceste virtuţi se află fără nicio îndoială în Împărăţia lui Dumnezeu; şi oricine trăieşte, din contră, în nedreptate, discordie şi tristeţea care produce moartea este supus al împărăţiei diavolului, al infernului, al morţii, căci acestea sunt semnele după care pot fi deosebite cele două împărăţii (Convorbiri).

Atunci când vorbeşte despre ,,linişte statornică şi pace veşnică”, Casian pare a se teme să nu fie considerat un visător, un utopist sau chiar mai rău, să nu fie acuzat de hedonism; de aceea, el precizează că este vorba despre ,,o bucurie şi o pace pe care lumea nu le poate oferi”, acestea nefiind euforizante. Dezvoltând spusele Apostolului, el precizează că este vorba despre bucuria în Duhul Sfânt, care este diferită de acea bucurie despre care s-a spus ,,vai vouă care râdeţi, pentru că voi veţi plânge”. Această bucurie se află dincolo de contrarii şi nu depinde de întâlniri sau de circumstanţe favorabile. Este bucuria Fiinţei; râsul, veselia şi buna dispoziţie naturală nu sunt această ,,bucurie care se revarsă în mijlocul necazurilor”, bucurie ontologică, deschidere a inimii faţă de o altă conştiinţă.

Despre această ,,cu totul altă bucurie”, rod al rugăciiunii neîncetate şi al credinţei în Dumnezeu, Casian ne spune că ,,suntem capabili să o dobândim”, iar prin aceasta el nu face decât să ne reamintească ceea ce ne este promis în Scriptură: ,,Despre adevărul spuselor mele vreau să aveţi şi altă chezăşie decât ceea ce am scris doar eu, şi anume autoritatea cuvântului lui Dumnezeu. Ascultaţi cum înfăţişează El, în rostirea-I luminoasă, natura şi condiţiile lumii ce va veni: ,,Iată, spune El, că voi crea un nou cer şi un nou pământ; cele vechi se vor şterge din amintire, şi nu vor mai trăi în locaşul tainic al inimii; ci voi veţi gusta o bucurie şi o veselie veşnică în ceea ce Eu am să creez”; şi din nou: ,,Va fi bucurie şi veselie, mulţumiri şi cântece de slavă, din lună în lună şi din Sabat în Sabat”; şi încă o dată: ,,Bucuria şi veselia vor fi partea lor, durerea şi gemetele vor pleca”. Dacă doriţi mai multă lumină asupra a ceea ce este viaţa şi cetatea sfinţilor, ascultaţi ce spune vocea Domnului, adresându-se Ierusalimului ceresc: ,,Îţi voi da drept vizită de judecată pacea, şi drept judecători dreptatea. De nedreptate nu se va mai auzi niciodată pe pământ, nici de pustiire şi de ruină la hotarele tale. Mântuirea va fi pe zidurile tale; slava, la porţile tale. Pentru tine, nu va mai fi soare care să strălucească în timpul zilei; luna nu te va mai lumina cu strălucirea ei: ci Domnul îţi va fi lumină veşnică, Dumnezeul tău care va fi slava ta. Soarele tău nu va mai avea apus, iar luna nu va mai descreşte: ci Domnul îţi va fi veşnică lumină, şi se va sfârşi cu zilele tale de doliu” (Convorbiri).

Soarele fără de apus este inima care prin rugăciune s-a statornicit în Iubire şi, după chipul Celui Viu, Drept şi Milostiv, ,,străluceşte asupra celor buni şi asupra celor răi”. Ea cunoaşte acum pacea (isihia – quies) celui care nu mai are nimic altceva de făcut pe acest pământ decât să iubească. Pelerin şi călător în meandrele obscurului, el rămâne în lumină şi ,,mulţi se bucură de lumina sa”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Colţu cu muzică, Filumenista, Florina Lupa, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Ulise al II-lea, Vizualw, Zamfir Pop, Zamfir Turdeanu

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

(…) Fie că este vorba de acţiune sau despre contemplaţie, noi nu trebuie să le punem în antiteză. Ceea ce îi cere Iisus Martei este ca ea să-L iubească în timp ce-L serveşte, la fel cum Maria îl iubeşte în meditaţia ei. Tot ceea ce facem fără iubire este timp pierdut. Tot ceea ce facem cu iubire este eternitate regăsită.

Pentru a ne menţine în această stare de vigilenţă şi de iubire, urmând exemplul părinţilor din deşert, Casian ne reaminteşte că nu avem alt mijloc decât rugăciunea neîncetată. A te ruga neîncetat şi a fi cu inima curată constituie o unică şi aceeaşi beatitudine care îţi permite ,,să-L vezi pe Dumnezeu”, adică să simţi în starea ta limitată o frântură din iubirea Sa nemărginită. ,,Întregul ţel al călugărului şi desăvârşirea inimii şed în neîntrerupta stăruinţă în rugăciune. Atât cât îi e dat fragilităţii omeneşti, este un efort înspre neclintita linişte a sufletului şi înspre veşnica puritate” (Convorbiri).

Această ,,linişte sufletească” este ceea ce grecii numesc isihia, rodul rugăciunii şi al purităţii inimii.

Pentru a ajunge la această rugăciune neîncetată sau la această ,,stare de rugăciune”, Casian, la fel ca – mai târziu – călugării de pe muntele Athos, recomandă o formulă scurtă, în care mintea să poată să se reculeagă şi să-şi revină din starea sa de dispersie: ,, Este o taină pe care puţinii urmaşi ai părinţilor din veacurile dintâi ne-au destăinuit-o, şi tot astfel noi nu o dăm mai departe decât puţinelor suflete cu adevărat însetate de cunoaştere. Aşadar, pentru a-L păstra mereu în gând pe Dumnezeu, trebuie să repetaţi neîncetat această rugăciune:

,,Doamne ajută-mă; Dumnezeule, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!”

,, Nu degeaba a fost ales acest scurt verset din toată Scriptura. El exprimă toate sentimentele de care e capabilă firea omenească; el se potriveşte în mod fericit tuturor stărilor şi este de ajutor în lupta cu toate ispitele.

Găsim aici chemarea lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, o comuniune plină de umilinţă şi cuvioşenie cu Dumnezeu, starea de veghe a unui suflet mereu treaz şi plin de râvnă, conştientizarea fragilităţii noastre. Această rugăciune exprimă credinţa noastră în mântuire şi certitudinea ajutorului divin care ne este alături, mereu şi pretutindeni, căci cel ce nu încetează să-şi cheme în ajutor binefăcătorul este foarte sigur de a-l avea mereu alături. Este vocea iubirii şi a aspiraţiei înflăcărate; e strigătul sufletului treaz şi conştient de încercările la care este supus, care tremură în faţa duşmanilor, şi văzându-se asediat zi şi noapte de ei, mărturiseşte că nu poate scăpa fără de ajutorul apărătorului său divin.” (Convorbiri)

Oare nu este aceasta o frumoasă definiţie a ceea ce mai târziu se va numi ,,rugăciunea inimii”?

Casian vorbeşte de asemenea despre ,,taina bine păstrată”; astfel, el reaminteşte că transmiterea energiei conţinute în această scurtă invocaţie se face ,,de la inima mea la inima ta”, de la fiinţă la fiinţă.

Meditând asupra ,,Convorbirilor”, vom regăsi diversele elemente şi diversele ,,semne” care însoţesc experienţa profundă a rugăciunii: lacrimile, ardoarea, umilinţa, bucuria etc., precum şi reamintirea faptului că ,,aceste semne ce deocamdată sunt încă prea exterioare, prea apropiate de conştiinţa egoului” trebuie să fie depăşite, căci ,,rugăciunea nu este nicidecum desăvârşită, spunea Antonie, când călugărul e conştient de sine însuşi şi ştie că se roagă”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, Filumenista,Florina Lupa,  G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela, Max Peter, O viaţă mai bună,  Ragnar, Robert N., Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Theodora, Ulise al II-lea, Vizualw, Zamfir Pop, Zamfir Turdeanu.

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian

Atunci când Augustin (…) afirmă că ,,omul nu poate nimic fără graţia lui Dumnezeu”, el (Sfântul Ioan Casian) răspunde cu cuvintele lui Atanasie: ,,Nu vă lăsaţi înfricoşaţi, când auziţi vorbindu-se despre virtute, şi nu folosiţi acest cuvânt ca pe o sperietoare: Ea nu se află departe de noi; nu sălăşluieşte în afara noastră; este destul să vrei… sufletul a fost creat bun şi într-o perfectă cuminţenie, el urmează natura când rămâne aşa cum este… să ne păstrăm sufletul întru Domnul, ca un dar primit în păstrare de la El, pentru ca El să-şi recunoască opera, văzând-o aşa cum a creat-o” (Vita Anton, 20).

Casian observă că în orice artă şi în orice profesie există un scop care se doreşte a fi atins şi o cale de urmat pentru a ajunge la el: ,,Orice artă, orice disciplină are scopul ei anume şi un ţel care-i este propriu; oricine vrea la modul serios să exceleze în acea artă urmăreşte neîncetat acel ţel, şi pentru aceasta îndură toate greutăţile, primejdiile şi pierderile, cu un suflet liniştit şi fericit.” (Convorbiri I,2)

(…) În viaţa spirituală, (…) se desfăşoară acelaşi proces: ,,Şi ea are scopul şi finalitatea sa specifică; şi pentru a o atinge, trudim în toate muncile de pe cale fără a da înapoi, ba chiar cu bucurie; nici postul şi nici foamea nu ne scad nădejdea; aflăm bucurie în oboseala ceasurilor de veghere; râvna întru cititul şi meditaţia asupra Scripturilor e pentru noi o mângâiere; munca neîncetată, goliciunea, chiar groaza acestei nesfârşite singurătăţi nu mai au nimic care să ne înspăimânte.”

(…) Pentru antici, Împărăţia este Regatul Spiritului asupra tuturor facultăţilor noastre, ,,precum în cer aşa şi pe pământ”, căci acelaşi Unic Spirit care se află în Dumnezeu se află şi în om. Împărăţia este totodată domnia iubirii într-o fiinţă umană, iubirea care cercetează celelalte facultăţi şi le călăuzeşte.

Cine domneşte asupra noastră? Se întrebau adeseori cei din vechime. Trecutul? Amintirile noastre? Ambiţiile noastre? Remuşcările? Dorinţele? ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.” Pentru a vedea bine trebuie să cauţi mai întâi lumina, pentru a-L vedea pe Dumnezeu trebuie să cauţi în primul rând iubirea, căci ,,cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu”. Atunci, Spiritul Său, Energia Sa domnesc asupra noastră. Împărăţia mai este şi domnia şi puterea lui Hristos ,,în toţi şi în toate”, este întruparea iubirii, încarnarea Luminii neprihănite.

Dar care este calea spre această împărăţie?

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Atlantisra, Buceginatura, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Cimpoca, Gabriela Savitsky, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela Pete, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw