Rugăciunea tuturor simţurilor – 2

Auzul

,,Ascultă Israele…”

Prima poruncă este ,,Ascultă”. Într-adevăr, a te ruga nu înseamnă în primul rând a vorbi cu Dumnezeu, ci mai degrabă a tăcea pentru a asculta. Iar ceea ce auzim la început nu este infinita Sa tăcere, ci hărmălaia gândurilor noastre, a reprezentărilor noastre, a conceptelor pe care ni le-am creat de-a lungul veacurilor. Să ascultăm acest zgomot, aceste rumori, puerile sau grandioase, aceste cuvinte care ne spun totuşi ceva despre Dumnezeu. ,,Ceva”… Dumnezeu nu este ,,ceva care vorbeşte”, ci ,,cineva”, a cărui prezenţă rezonează în noi şi dă uneori naştere cântecului, iar alteori cuvintelor profetice – ecouri puternice şi nesigure ale acestei Prezenţe.

A asculta… a deschide urechile… Se spune adeseori că Israel este poporul Ascultării, mai degrabă decât cel al vederii (grecii), dar de ce să privilegiem un anumit simţ în detrimentul altuia, de ce să ne rugăm mai degrabă cu un simţ decât cu altul? Există o ascultare globală, care este o atenţie globală la ceea ce este…

Este adevărat că în deşert nu există nimic de văzut. Ochii nu se prea pot sprijini de lumină… dar există cântece de nisip, freamăte de animale şi voci purtate de vânt, cuvinte lăuntrice… ,,Ascultă Israele”.

Poporul care poartă cuvântul lui Dumnezeu este poporul Ascultării.

A te ruga înseamnă a asculta.

Trebuie să ciulim urechile, şi uneori chiar să rezistăm dorinţei de a auzi ceva, până când liniştea va săpa în noi o dorinţă şi mai mare. Să înţelegem că cel care ne vorbeşte nu ne va spune niciodată nimic…

Faptul de a asculta ne înconjoară din toate părţile de tăcere, şi în această linişte sesizăm cât de ,,cu totul Altfel” este Celălalt, şi cât de pregnantă este existenţa Sa…

                                                                         (Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Child Again, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabriela Savitsky, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Ragnar, Robert, Schtiel, Shayna

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

(…) Fie că este vorba de acţiune sau despre contemplaţie, noi nu trebuie să le punem în antiteză. Ceea ce îi cere Iisus Martei este ca ea să-L iubească în timp ce-L serveşte, la fel cum Maria îl iubeşte în meditaţia ei. Tot ceea ce facem fără iubire este timp pierdut. Tot ceea ce facem cu iubire este eternitate regăsită.

Pentru a ne menţine în această stare de vigilenţă şi de iubire, urmând exemplul părinţilor din deşert, Casian ne reaminteşte că nu avem alt mijloc decât rugăciunea neîncetată. A te ruga neîncetat şi a fi cu inima curată constituie o unică şi aceeaşi beatitudine care îţi permite ,,să-L vezi pe Dumnezeu”, adică să simţi în starea ta limitată o frântură din iubirea Sa nemărginită. ,,Întregul ţel al călugărului şi desăvârşirea inimii şed în neîntrerupta stăruinţă în rugăciune. Atât cât îi e dat fragilităţii omeneşti, este un efort înspre neclintita linişte a sufletului şi înspre veşnica puritate” (Convorbiri).

Această ,,linişte sufletească” este ceea ce grecii numesc isihia, rodul rugăciunii şi al purităţii inimii.

Pentru a ajunge la această rugăciune neîncetată sau la această ,,stare de rugăciune”, Casian, la fel ca – mai târziu – călugării de pe muntele Athos, recomandă o formulă scurtă, în care mintea să poată să se reculeagă şi să-şi revină din starea sa de dispersie: ,, Este o taină pe care puţinii urmaşi ai părinţilor din veacurile dintâi ne-au destăinuit-o, şi tot astfel noi nu o dăm mai departe decât puţinelor suflete cu adevărat însetate de cunoaştere. Aşadar, pentru a-L păstra mereu în gând pe Dumnezeu, trebuie să repetaţi neîncetat această rugăciune:

,,Doamne ajută-mă; Dumnezeule, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!”

,, Nu degeaba a fost ales acest scurt verset din toată Scriptura. El exprimă toate sentimentele de care e capabilă firea omenească; el se potriveşte în mod fericit tuturor stărilor şi este de ajutor în lupta cu toate ispitele.

Găsim aici chemarea lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, o comuniune plină de umilinţă şi cuvioşenie cu Dumnezeu, starea de veghe a unui suflet mereu treaz şi plin de râvnă, conştientizarea fragilităţii noastre. Această rugăciune exprimă credinţa noastră în mântuire şi certitudinea ajutorului divin care ne este alături, mereu şi pretutindeni, căci cel ce nu încetează să-şi cheme în ajutor binefăcătorul este foarte sigur de a-l avea mereu alături. Este vocea iubirii şi a aspiraţiei înflăcărate; e strigătul sufletului treaz şi conştient de încercările la care este supus, care tremură în faţa duşmanilor, şi văzându-se asediat zi şi noapte de ei, mărturiseşte că nu poate scăpa fără de ajutorul apărătorului său divin.” (Convorbiri)

Oare nu este aceasta o frumoasă definiţie a ceea ce mai târziu se va numi ,,rugăciunea inimii”?

Casian vorbeşte de asemenea despre ,,taina bine păstrată”; astfel, el reaminteşte că transmiterea energiei conţinute în această scurtă invocaţie se face ,,de la inima mea la inima ta”, de la fiinţă la fiinţă.

Meditând asupra ,,Convorbirilor”, vom regăsi diversele elemente şi diversele ,,semne” care însoţesc experienţa profundă a rugăciunii: lacrimile, ardoarea, umilinţa, bucuria etc., precum şi reamintirea faptului că ,,aceste semne ce deocamdată sunt încă prea exterioare, prea apropiate de conştiinţa egoului” trebuie să fie depăşite, căci ,,rugăciunea nu este nicidecum desăvârşită, spunea Antonie, când călugărul e conştient de sine însuşi şi ştie că se roagă”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, Filumenista,Florina Lupa,  G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela, Max Peter, O viaţă mai bună,  Ragnar, Robert N., Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Theodora, Ulise al II-lea, Vizualw, Zamfir Pop, Zamfir Turdeanu.

Calea pelerinului – 8 – despre rugăciune

Calea pelerinului – 8

Pe lângă experienţa iubirii în umilinţă, experienţa Transfigurării reprezintă una dintre caracteristicile fundamentale ale vieţii isihaste; la Muntele Athos, după exemplul lui Grigorie Palamas, se insistă foarte mult asupra realismului acestei experienţe care constituie chezăşia învierii noastre, a participării noastre la lumina necreată. Nikos Kazantzakis observă că tendinţa noastră este de  ,,a-L umaniza pe Dumnezeu, când ar trebui de fapt să îndumnezeim omul” – în totalitatea lui. Un exemplu luat din istoria artei ne poate ajuta să înţelegem ce poate însemna ,,pierderea teologiei energiilor divine în lumea occidentală”. Corpul lui Hristos şi cele ale sfinţilor erau reprezentate odinioară în nimb, erau complet aureolate de lumină, apoi această lumină s-a transformat în aureolă numai în jurul feţei, ajungând în cele din urmă la dimensiunea unui mic disc sau inel deasupra capului lui Hristos şi al sfinţilor, ca şi cum graţia s-ar fi retras din corpul omului, ne mai manifestându-se în el, ci plutind ca o mică nebuloasă deasupra capului său.

Pelerinul vede lumea transfigurată, ceea ce înseamnă că lui i se revelează ,,flacăra lucrurilor”; lumea nu s-a schimbat, ci ochii lui s-au deschis prin rugăciune şi au devenit capabili să vadă ,,slava lui YHWH” în corpul lumii.

(…) Necreatul este prezent în creat, Dumnezeu cel inaccesibil este prezent în lume prin intermediul energiilor sale. Noi am pierdut viziunea ,,corpului energetic” al Pământului, nu-i mai vedem decât corpul material. Prin vibraţia inimii sale trezite datorită invocaţiei, pelerinul are din nou acces la această viziune, identică cu cea a lui Moise pe când privea Rugul aprins – ,,A văzut flacăra în rug”, şi în flacără vocea lui Dumnezeu care i-a spus ,,Eu sunt”. Rugul, flacăra, ,,Eu sunt”, iată sinteza experienţei naturii, a energiei şi a esenţei transcendente manifestării sale. Aceasta este şi experienţa ucenicilor din ziua Schimbării la faţă; liturghia bizantină ne spune că ochii lor au devenit capabili să-L vadă ,,Aşa cum Este”: în corpul Său fizic, în corpul Său de lumină, în relaţia Sa cu Fiinţa care afirmă ,,Acesta este Fiul Meu”, ceea ce în limbaj metafizic poate fi tradus astfel: iată manifestarea Mea, energia Mea. Apostolii contemplă atunci ,,văzutul din Nevăzut”, ei aud ,,Numele Celui fără de nume”, ei Îl ating sau sunt atinşi de ,,Cel ce şade într-o lumină de nepătruns”. La rândul său, şi pelerinul rus pătrunde în această experienţă a trnasfigurării, care este scopul vieţii isihaste. În sfârşit, el este fericit că ceva din fericirea sa ajunge până la noi: ,, Această fericire nu ilumina numai interiorul sufletului meu, ci şi lumea exterioară mi se părea minunată, totul mă chema să-L iubesc şi să-L slăvesc pe Dumnezeu; oamenii, copacii, plantele, animalele, totul îmi era familiar, şi pretutindeni aflam icoana Numelui lui Iisus Hristos. Uneori mă simţeam atât de uşor, încât credeam că nu mai am corp şi că plutesc uşor prin văzduh; uneori pătrundeam complet în sinea mea, îmi vedeam limpede interiorul şi admiram minunata zidire a trupului omenesc.”

Ne aflăm aici în prezenţa unei spiritualităţi care nu mai este descarnată şi a cărei problemă nu este ,,cum să ieşim din această lume grosieră şi din acest trup al putreziciunii?”, ci ,,cum să lăsăm să se pogoare limbile de foc ale Cincizecimii în toate elementele universului nostru trecător, cum să grăbim Transfigurarea lumii?”

Rugăciunea inimii cheamă asupra tuturor cele două mari ,,Energii” sau manifestări ale Tatălui Unic. ,,Vino, Doamne Iisuse!”, ,,Trimite Duhul Tău, să înnoieşti pământul!”

Calea pelerinului nu se opune preocupărilor sociale şi dorinţei de dreptate a omului contemporan, ea nu face decât să reamintească faptul că o schimbare a societăţii fără o schimbare a inimii omului este, mai devreme sau mai târziu, sortită eşecului, iar inima omului nu se poate schimba decât dacă el se simte măcar o dată iubit, iubit infinit, şi dacă acceptă această Iubire care îl poate elibera de vanitatea sa şi de dorinţa ei de putere, pentru că şi-a găsit acum contrapartea de lumină. Rază de energie rătăcită în materie, el se ştie legat împreună cu toţi ceilalţi de ,,Unicul soare”. Trebuie atunci să mergi, să rămâi un pelerin, ,,să aduci în bezna nopţii geana Zilei”…

(Scrieri despre isihasm – Jean-Yves Leloup)

Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Ioan Usca, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora.