59 de principii ale profesorului de succes (34)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul gestiunii situaţiilor de criză educaţională

Organizaţia care se confruntă cu o situaţie de criză trebuie să dezvolte un management pozitiv al acesteia, altfel vor exista o serie întreagă de costuri pe care le va avea de plătit.

Şcoala este o organizaţie care trece din ce în ce mai des prin situaţii de criză.

Criza este definită ca ,,percepţie a unui eveniment impredictibil care are un impact serios la nivelul performanţei organizaţiei şi generează rezultate negative.”(Coombs)

Criza este impredictibilă dar nu neaşteptată. Fenomenul unei crize trebuie anticipat şi recunoscut prin semnalele care îl preced, dar fiecare criză depăşită trebuie să constituie un set de reguli de învăţat, pentru a fi mai bine pregătiţi în faţa unei noi crize.

Crizele educaţionale sunt inevitabile, însă, din experimentarea acestora putem învăţa.

Omul poate trece prin mai multe faze în faţa unei crize profunde:

–         Negarea – ,,Nu poate fi adevărat!”;

–         Furia – ,,Nu poate să mi se întâmple mie una ca asta!”;

–         Târguiala – ,,Trebuie, cu siguranţă, să existe un mod de a putea evita inevitabilul.”;

–         Depresia – ,,OK, asta chiar o să se întâmple!”;

–         Acceptarea – ,,Să vedem ce putem face cu această stare de lucruri cu care mă confrunt.”(Owen).

Devlin îl citează pe John F.Kennedy: ,,Când este scris în limba chineză, cuvântul criză este compus din două caractere: unul reprezintă pericolul şi celălalt reprezintă oportunitatea.”

Deci, o criză aduce, nu doar posibile dezastre, ci şi oportunităţi.

Literatura de specialitate distinge trei mari faze ale crizei: stadiul precriză, stadiul crizei acute şi stadiul postcriză.

În stadiul precriză, de multe ori sunt vizibile anumite semne care indică apropierea unei crize. De exemplu, un cadru didactic nu poate să nu observe că un elev se foieşte, este neliniştit sau încearcă să-l provoace pe professor prin diferite glume neinspirate. Un pericol major în faza de precriză este să subestimaţi criza. Multe cadre didactice consideră că ,,nu este nimic serios”, că lucrurile nu vor evolua, că situaţia va rămâne la nivelul semnelor.  În alte situaţii, pericolul pentru cadrele didactice este să nu fie atente la ceea ce se întâmplă în clasă, ori să supraestimeze capacitatea proprie de management al clasei. De multe ori se amână decizia corectă până în momentul în care lucrurile se complică.

În faza crizei acute, aceasta se manifestă cu toată puterea. Un element important aici este amploarea reacţiei cadrului didactic, care trebuie să dea dovadă de multă creativitate pentru a ieşi din situaţia dificilă.

Urmează apoi faza de postcriză. Acum se analizează greşelile şi se trag învăţămintele care să prevină o viitoare criză şi să îmbunătăţească reacţiile manifestate de participanţi. Profesorul trebuie să se asigure că respectiva criză chiar s-a încheiat, fiind posibil ca aceasta să reapară.

Uneori, criza scapă de sub control şi situaţia nu are o soluţie didactică. Profesorul trebuie să se centreze mai mult pe majoritatea clasei decât pe ,,pierderi”, ca să nu amplifice impactul situaţiei de criză.

,,Pare crud, dar managerii trebuie să muncească în continuare alături de supravieţuitori, nu de cei care simt că au pierdut. Merită să investiţi cât mai mult timp în a-i ajuta pe supravieţuitori să înţeleagă că mai este o speranţă, că încă există un viitor şi că pot face parte din el.”(Owen, 2007)

Concluzie:

,,Crizele educaţionale sunt impredictibile, dar nu sunt neaşteptate. Mai mult decât atât, uneori criza poate fi o oportunitate pentru un proces instructiv-educativ mai bun. Este important să prevenim crizele educaţionale, iar dacă nu reuşim acest lucru, să dovedim un bun management al crizei şi să învăţăm din aceasta.”

Androxa, Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shyna, Supravieţuitor, Visualw