Rugăciunea tuturor simţurilor – 7

Liturghia sau unificarea tuturor simţurilor

Citindu-l pe sfântul Ioan al Crucii trebuie să ne ferim de senzaţiile apărute în rugăciune, fie acestea auditive, vizuale, gustative sau olfactive.

Într-adevăr, a te ruga nu înseamană a urmări să obţii nişte senzaţii. Nu înseamnă nici a te complace în ele, ci a le primi, dacă apar, ca un dar de la Dumnezeu.

Trebuie însă să le utilizăm cu discernământ: simţurile, la fel ca şi raţiunea, pot fi utilizate în sens divin, natural, sau demonic.

Utilizarea divină sau cerească este cea pe care le-o putem da în rugăciune: să le orientăm spre Dumnezeu şi să ne îndreptăm, astfel, spre El cu toată fiinţa noastră.

Utilizarea naturală este cea pe care le-o putem da în meditaţie, pentru a auzi, a vedea, a gusta, a atinge sau a respira mai bine ,,ceea ce ESTE”.

Utilizarea infernală sau pământească este cea pe care le-o putem da într-un narcisism steril şi schizoid care ne separă de Real. Ne închidem atunci într-o suită incoerentă de senzaţii pe care le considerăm a fi întreaga realitate, absolutizând relativul, ceea ce constituie o nouă formă de idolatrie.

Aşadar, senzaţia poate fi o icoană, o imagine sau un idol:

–         o icoană, atunci când ea ne pune în prezenţa lui Dumnezeu; realitate vizibilă care ne conduce la Realitatea Invizibilă;

–         o imagine, atunci când ea ne revelează frumuseţea oricărei suprafeţe, însă fără a ne conduce în profunzime;

–         un idol, atunci când suntem ,,alienaţi” de forma sa particulară şi suntem tentaţi să o considerăm drept ,,unica realitate”.

În tradiţia străveche, Liturghia, care este locul rugăciunii realizate în comun, va fi şi locul purificării şi unificării tuturor simţurilor. Într-adevăr, această Liturghie se adresează nu numai minţii şi inimii, ci şi tuturor simţurilor:

–         urechilor, prin cântece;

–         ochilor, prin icoane şi lumini;

–         atingerii, prin postúri, mătănii, atingerea icoanelor;

–         gustului, prin Euharistie;

–         mirosului, prin tămâiere.

Niciun simţ nu trebuie exclus din slăvirea lui Dumnezeu. Omul trebuie să pătrundă în întregime în Prezenţa lui Dumnezeu; este însuşi procesul Transfigurării. Liturghia este rugăciunea tuturor simţurilor adunate, ca nişte ,,oi gânditoare”, la chemarea Adevăratului păstor. Omul poate cânta atunci, la unison cu sfântul Augustin:

Târziu te-am iubit

Frumuseţe veche şi atât de nouă

târziu te-am iubit

…

Tu erai înăuntrul meu

şi eu eram afară…

Tu erai cu mine

şi eu nu eram cu tine…

…

Tu m-ai chemat, şi ai strigat,

şi mi-ai biruit surditatea.

Ţi-ai arătat lumina

şi strălucirea ta mi-a alungat orbirea.

Ţi-ai răspândit parfumul

şi eu l-am respirat

şi tânjesc după tine.

Eu te-am gustat,

mi-e foame şi mi-e sete de tine.

Tu m-ai atins,

şi ard de dorul păcii tale.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Atlantisra, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Robert, Shayna