Calea rugăciunii – Arsenie – 13

Tace

Al doilea cuvânt auzit de Arsenie este ,,Taci”.

Gandhi, care respecta o zi de tăcere pe săptămână, ne reaminteşte că tăcerea face parte din igienă şi rămâne o condiţie indispensabilă sănătăţii. Prin vorbire, noi consumăm multă energie; prin tăcere re-colectăm această energie care ne va face capabili să rostim ,,cuvinte vrednice de tăcere”, la fel de puternice ca şi El.

Practica tăcerii trebuie luată mai întâi într-un sens literal. Sfântul Iacov, în epistola sa, spune că ,,cel care nu greşeşte în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi tot trupul” (Iacov 3,2). Este cunoscută povestea unui om care într-o zi a auzit începutul psalmului ,,Doamne, pus-am gurii mele pază…”(Psalmul 38). El a plecat în deşert şi s-a întors după 10 ani; ,,Acum, a spus el, sunt pregătit să aud şi continuarea psalmului”. Pitagora ştia foarte bine aceasta: ,,E o înfrânare mai grea decât altele aceea de a-ţi stăpâni limba”.

Graţie cuvântului putem vindeca, consola, învăţa, dar putem de asemenea ucide, desfigura, minţi. ,,De orice cuvânt fără temei vom avea de dat socoteală în ziua Judecăţii”, ne spune Evanghelia – mai că-ţi vine să nu mai zici nimic! Orice cuvânt neîntemeiat pe realitate ne judecă, ne dă în vileag pretenţiile şi ignoranţa… ce putem noi oare să spunem care să fie cu adevărat ,,cu temei”, care să nu se dovedească într-o bună zi a fi fără temei? Oamenii de ştiinţă o ştiu prea bine, atunci când Realul le scapă neîncetat, când ceea ce era considerat ,,bine fundamentat” sau cert de către mai multe generaţii de savanţi nu poate rezista analizelor unor instrumente din ce în ce mai perfecţionate.

Dar sfinţii părinţi din deşert erau mai degrabă sensibili la ravagiile calomniei şi ale bârfei, nu la ,,non-fundamentele materiale” ale anumitor realităţi cuantice; în această privinţă se relatează adeseori povestea unui novice cu limba ascuţită, mereu gata să ironizeze cucernicia relativă a fraţilor săi. Într-o bună zi, părintele său duhovnic îi spuse: ,,Du-te şi adu-mi un fazan”. Tânărul a căutat, a găsit unul şi i l-a adus bătrânului, care îi zise: ,,Acum curăţă-l de pene”. Zis şi făcut; odată fazanul curăţat de pene, bătrânul îi spuse novicelui: ,,Acum, pune-i penele înapoi”. Tânărul, mirat, întrebă: ,,Dar cum e posibil, doar nu i se pot pune penele înapoi fazanului…?”; ,,Păi tocmai, îi spuse bătrânul cu blândeţe, odată ce ai distrus reputaţia cuiva prin vorbe, nu i-o mai poţi repara… Păzeşte-te să-i mai vorbeşti de rău pe fraţii tăi”. După cum spune şi proverbul: ,,Bârfeşte, bârfeşte, până la urmă iese ceva”. Este suficientă uneori o insinuare, o ,,vorbă iscusită”, şi bănuiala poate apăsa pe veci pe umerii persoanei respective. Numai sfinţii ştiu să-şi păstreze inima senină în faţa calomniei; istoria ne arată nenumărate exemple de oameni care nu au supravieţuit reputaţiei lor. Originea a ceea ce avea să-i conducă la ospiciu sau la sinucidere? Un simplu zvon, ,,o vorbă fără temei”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Androxa, Atlantisra, Colţu cu muzică, G1b2i3, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Ocult ro, Remer Ra, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Vizualw