Arhiva zilnică: 07/08/2011

Autohipnoza IX

Autohipnoza IX

                                                 după Bernard Raquin

Disocierea: pentru distanţarea faţă de emoţiile cu caracter negativ, de evenimentele dureroase, pentru reorientarea anumitor comportamente, pentru reducerea suferinţelor fizice.

Puteţi folosi următoarea presupunere, care este foarte puternică pentru defocalizarea conştiinţei: presupuneţi că spiritul conştient se ocupă de logică, de analiză, de deducţii, de intelect, de comparaţii şi spiritul inconştient se ocupă de ansamblu, de intuiţie, de experienţele arhaice, de senzaţii.

E indicat ca în inducţii să se folosească legătura dintre inconştient şi conştient, între ceea ce simţiţi şi ceea ce se întâmplă în profunzime:

,,şi, în timp ce; atunci când; acum că; pe când; şi aceasta poate determina; pentru că; în acelaşi moment; aceasta provoacă; aceasta generează; pe cale să; deci, căci etc.” Astfel se sugerează existenţa unei avansări în starea hipnotică. Revenind cu regularitate asupra anumitor puncte, intelectul va obosi şi va renunţa.

Exemplul următor trebuie citit o dată foarte lent, apoi practicat:

,, Spiritul meu are o parte conştientă şi o parte inconştientă. Partea conştientă a spiritului meu gândeşte într-o manieră liniară, într-o direcţie logică… în timp ce spiritul meu inconştient este pe cale de a gândi într-o manieră globală şi neobişnuită, explorând noi căi, şi îmi pot imagina perspective frumoase, pe care nu le-am observat la început… În stare de conştienţă eu pot avea un anumit mod de a gândi, în timp ce inconştientul meu are o logică mai cuprinzătoare, aproape la fel de nemărginită ca şi cerul. Spiritul meu conştient poate înţelege cuvintele într-un mod simplu, în timp ce inconştientul meu le poate înţelege sensul profund şi complex, iar mai târziu le poate înţelege în mod diferit. Îmi doresc în mod conştient, să aplic noi tipuri de comportament atunci când inconştientul meu îşi aminteşte originea acestora şi motivele valabile în acel moment. Conştientul meu poate să se intereseze de o parte a corpului meu, în timp ce inconştientul meu se interesează de corpul meu în întregime… Spiritul meu conştient poate să se întrebe asupra profunzimii stării de transă în care încep să intru, în timp ce inconştientul meu are o idee mai cuprinzătoare asupra stării de transă pe care o voi atinge. Conştientul meu poate uita starea de destindere a corpului meu, în timp ce inconştientul meu mă conduce într-un timp atemporal… Şi, în timp ce eu formulez în mod conştient o dorinţă, inconştientul meu ştie şi mai bine ceea ce îmi doresc şi de ce am nevoie… Uneori, problema este aiurea, în timp ce soluţia este aici… Spiritul meu conştient se poate întreba ce va urma, când eu sunt pe cale de a intra în starea de transă, în timp ce spiritul meu inconştient este pe cale să mă facă să intru şi mai profund în starea de transă… Şi, dacă corpul meu poate primi mai multe senzaţii în partea stângă, partea dreaptă poate intra în transă înainte de partea stângă… sau chiar invers. Conştientul meu poate să se intereseze de ceea ce sunt pe cale să îmi spun, în timp ce inconştientul meu dezvoltă soluţiile cele mai potrivite, iar acest fapt evocă alte amintiri folositoare, chiar şi non-conştiente, care îmi stimulează puterea şi dorinţa de a exprima ceea ce sunt… Şi, în timp ce îmi apar anumite răspunsuri, alte răspunsuri sunt pe cale de a ieşi la lumină… şi, puţin mai târziu, totul va deveni şi mai limpede… În timp ce spiritul meu conştient este atent la anumite aspecte ale experienţei pe care o trăiesc, inconştientul meu este atent la beneficiile acestei stări de transă, căci el ştie dinainte ceea ce eu nu cred că voi şti, şi multe alte lucruri vor evolua într-o certitudine deplină, iar eu voi remarca acum sau mai târziu schimbările care sunt pe cale să se producă… în timp ce diferitele aspecte ale personalităţii mele se armonizează.”

4 comentarii

Din categoria Autohipnoza