Calea rugăciunii – 5

Calea rugăciunii – 5

Este mai bine să spunem că Dumnezeu nu există, decât să ne proiectăm în Infinit lipsurile şi fantasmele…

,,Orice concept format de către intelect pentru a încerca să atingă şi să cuprindă Natura Divină nu reuşeşte să şlefuiască decât un idol al lui Dumnezeu, nu să ni-L facă cunoscut”, spunea în secolul al IV-lea, episcopul Grigorie din Nyssa (Viaţa lui Moise)…

În acelaşi spirit, Dostoievski va spune că un ateu este uneori mai aproape de Dumnezeu decât un credincios care nu face decât să repete ideile şi imaginile referitoare la Dumnezeu cu care a fost învăţat de alţii şi care astfel nu ajunge niciodată să simtă ameţeala ce te cuprinde pe marginea abisului… când ,,realul aparent” cedează în faţa analizei psihiatrului sau a fizicianului, şi când lumea se revelează a fi mai aproape de Nimic decât de Ceva.

Astăzi, a fi cu picioarele pe pământ înseamnă a şti că păşim pe un Vid care nu este decât în aparenţă solid. Demersul apofatic, în luciditatea sa riguroasă, nu ignoră nimic din toate acestea, şi totuşi el nu conduce deloc la absurd sau la nihilism. Dimpotrivă, lenta sa muncă de dărâmare a ideilor preconcepute şi a idolilor conduce la experienţa pură a Realului, la dispariţia iluziilor, la Îndumnezeirea omului şi a Cosmosului, la starea de copil inteligent care se joacă uimit cu elementele  spaţio-temporale ale ,,Divinei Comedii”.

……………………………………………………………………………………………………….

În şcoala lor (a isihaştilor), paternitatea spirituală străluceşte prin umilinţă şi certitudine, într-un dublu mod, cel al Luminii şi cel al Iubirii, căci ea urmăreşte să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în misterul Său insondabil: Paternitate purificată prin apofază de toate antropomorfismele sale – Origine fără sfârşit, ,,Izvorul a toată Lumina şi a tot Binele”, şi Stăpân Necreat, ale cărui reflexii create nu-I pot ascunde niciodată caracterul unic şi întâietatea.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Rabindranath Tagore – Călătorul

Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi de a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub vălul acestei certitudini: Eu sunt.

Recomandări:  Amintiri din filumenie, Androxa, Atlantisra, Carla, Colecţionara, Florina Lupa, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Vizualw.