Scriitorii

 

Mă aşez în faţa suprafeţei albe pentru scris, o privesc cu dragoste, îi admir puritatea, o ating cu sufletul şi îi imprim clipa magică a creaţiei. Îmi acordez cu satisfacţie degetele care vor prinde uşor peniţa, o vor roti pentru a o pregăti de scris, se vor lipi de ea cu toată dăruirea de care sunt capabile. Şi, împreună, vor purcede la uimitoarea aventură a eliberării energiei albastre, energie care aprinde în absolut toate fiinţele inteligente, iubirea…divină.

            Energia albastră începe, ca o primă balerină, să danseze pe suprafaţa perfect netedă. De aici, Cuvântul va pleca spre… Voi.

***

            Nu poţi face acest lucru dacă nu ţi-ai acordat, de asemenea, şi sufletul, cu iubirea Mamei Universului Albastru. Asta cere o pregătire îndelungată, într-un loc anume, secret pentru cei care au ales altă cale. Vreme de mulţi ani am străbătut, împreună cu colegii mei, trasee speciale, intra şi interdimensionale, supra şi subspaţiale, universuri paralele sau concentrice, neidentificate de inteligenţele de vârf ale civilizaţiilor ostile nouă. Călătoria a fost una de încercare, s-a folosit şi energia roşie, ca să ne testeze puterea de a trece prin suliţele otrăvite ale noncreaţiei. Au fost şi indivizi care au renunţat, întorcându-se acasă pentru a-şi alege alte ,,meserii”.

            În sfârşit, am zărit din mijlocul energiei roşii locul minunat unde urma să primim botezul iniţierii. Am fost coborâţi cu grijă printr-o spirală tubulară, până la nivelul planetei unde eram aşteptaţi. Credeam că vom ajunge într-un spaţiu al spiritelor verzi, dar era cu totul… altceva. Era…rece. Fiori de gheaţă ne înţepau de peste tot. După energia roşie, am trecut printr-un proces ciudat de călire. E-adevărat că toţi am simţit că suntem pe punctul de a renunţa, atât de dure au fost săgeţile de gheaţă. Dar eram deja testaţi. Se ştia că putem duce atât cât e nevoie. Şi am avut impresia că săgeţile s-au oprit la timp, dar de fapt, noi eram cei care coordonam durata şi intensitatea durerii provocate de ele.

            Programul prevedea şi câte o ,,mică” pauză. La locul de cazare, norişori albaştri şi albi te invitau la odihnă. Fără să vrei, un somn profund te cuprindea, crezându-te în braţele protectoare ale Mamei. Sau poate că erau chiar braţele Ei. Când credeai că te-ai odihnit suficient, coşmaruri negre te făceau să respiri sacadat, dureri puternice ţi se aşezau în piept şi gheonoaie te urmăreau cu respiraţie putredă. Spre dimineaţă, visuri albe te învăluiau ca nişte giulgiuri înmiresmate cu esenţe speciale. Sub fiecare dintre ele te simţeai singur, dar în siguranţă.

            Trezirea din somn se făcea printr-un procedeu care ne încălzea inimile. Părea că o briză uşoară îţi ridică pleoapele, oferindu-ţi privelişti luate din Rai. Din raiul fiecărei inimi în parte. Simţeai sărutul Mamei şi mângâierea Ei iubitoare. Apoi, când nici nu îţi făcusei bine ordine în gânduri, te găseai în mijlocul unor cutremure sau inundaţii, ori incendii din care nu ştiai cum să scapi mai repede. Erai înconjurat de vuiete ale adâncurilor, ale apelor, sau de groaza focului. Nu apucai să te scufunzi, să te îneci sau să te arzi, căci apăreau îngeri ca nişte fiinţe transparente, care te ridicau în tăcere şi te aşezau cu grijă în norişorii albaştri.

Apoi, pauză.

Astfel alternau procedeele de formare, tot timpul: de la frig la cald, de la rău la bine, de la spaimă la extaz, de la cădere la zbor, de la demoni la îngeri.

Nimeni nu ştia unde ne aflăm. Însă, peste tot simţeam iubire: în copaci, în iarbă, în sol, în nori, în stratosferă. Cu toate astea, noaptea, la un anumit timp pe care nu îl puteam defini, simţeam în aceleaşi lucruri, ură. Ne înconjura şi ne apăsa foarte aproape de infarct. Cădeam în adâncuri negre care păreau că ne comprimă, lăsându-ne, totuşi, să trăim printre rare inspiraţii. Toată fericirea din timpul zilei se dezintegra la acel ceas din noapte. Dar dimineaţa exista în continuare şi aerul era respirabil. Când apăreau zorile, nu vedeam niciun soare, niciunde. Lumina venea, parcă, din noi. Cu cât avansam pe treptele pregătirii, cu atât lumina era mai potrivită. Unde aveam nevoie de ea se intensifica  sau  scădea, după preferinţe.

Prin toate aceste încercări am trecut relativ uşor. Dar mai erau două probe, cele mai grele: proba confruntării cu fiinţe asemenea nouă şi proba confruntării cu noi înşine. O perioadă de timp stabilită după mişcarea fiecărei planete unde eram duşi separat, fiecare dintre noi trebuia să trăiască anumite ,,vieţi” cu fiinţe alese special, care să ne creeze tot felul de probleme sau clipe plăcute. Erau situaţii date pentru a ne face să reacţionăm, să învăţăm, să decidem ce alegeri am putea face, în universuri potrivite cu nivelul conştiinţelor proprii.

Trăiam o viaţă nouă, originală, în lumea aleasă de Formatori. Totul era cât se poate de real, nu existau simulări. Aveam cu noi doar energia câştigată în programul de pregătire, pe planeta scriitorilor. Ne integram total în  noile lumi, astfel încât uitam de unde am venit.

Într-un fel sau altul, viaţa din universul paralel se încheia şi eram aduşi din nou, pe planeta amintită. Despărţirea era o nouă lecţie din care ieşeam cu sufletele rupte în două.

Ultima lecţie era judecata conştiinţei. Imaginaţia, talentul, creativitatea dispăreau, punându-ni-se în faţă doar Adevărul. Ultima probă. Cea care hotăra pe ce planetă vom fi repartizaţi să FIINŢĂM.

Cum vedeam Adevărul? Prin derulare, revizuire, gândire critică, iubire. Adică, prin Înţelepciune. Derulam amintirile din programul de formare, revizuiam toate procesele prin care trecuserăm, criticam atitudinile şi comportamentele proprii, iubeam TOTUL. De fapt, nu era chiar aşa de simplu. Autoevaluarea se desfăşura într-o perioadă temporală care părea destul de lungă, dar fără a putea fi măsurată. Nouă ni se părea…infinită. Dar, desigur că relativitatea în care trăiam de mult timp, ne făcea să nu apreciem corect anumite limite.

Când, în sfârşit, lupta cu conştiinţa era câştigată, Mama Universului Albastru ne cuprindea tandru în nemărginirea Sa, dăruindu-ne ultima legătură cu Fiinţa Sa.

Bineînţeles că eram cu toţii pregătiţi de acum, pentru manifestarea prin Creaţie a Iubirii.

Mai rămăsese ceva de făcut: fiecare dintre noi primea o repartiţie pe câte o planetă nou creată. Cu aceasta eram acordaţi pe aceeaşi lungime de undă.

***

Aici. Imensităţi de Frumuseţe. Energie Pură. Ireal plantat în Real. Armonie Multiversală.

La început, va fi Cuvântul… Apoi Veţi fi Voi şi Cuvântul Meu către Voi.

Recomandări: G2b2i3, George, Mirela Pete, Robert, Schtiel, Shayna, Vizualw