Tabloul

S-a aşezat pe băncuţă, la fel ca întotdeauna. Venea o dată pe săptămână, plătea biletul şi intra. Nu se oprea în faţa altor picturi. Mergea încet, cu paşii măsuraţi, până ajungea în faţa tabloului. Uneori, vizitatori stăteau să admire pictura. El aştepta cu răbdare până plecau şi apoi îşi ocupa locul, pe băncuţă. Stătea la început câte o oră, apoi din ce în ce mai mult.

Ne cunoşteam. Când intra, mă saluta din priviri şi îmi zâmbea.

M-am întrebat adesea ce îl atrăgea aşa mult la acea pictură. Era o grădină mare, înconjurată de ziduri vechi, năpădite de muşchi. Peisajul definea vara. Mai mulţi copii se jucau în grădină, zâmbitori şi roşii în obraji. Probabil că veselia copiilor îi amintea ceva, sau de cineva. Speram să nu fie o întâmplare tristă, cea care îl aducea acolo.

În ziua aceea a venit mai devreme decât de obicei. Avea pe faţă un zâmbet care le dădea celor din jur lumină. Radia.  Ne-a salutat pe toţi ca pe nişte cunoştinţe vechi. Era îmbrăcat foarte simplu dar îngrijit. Părea aproape sobru. La apropierea lui simţeai valuri de zâmbete înconjurându-te. M-am apropiat, fără să ştiu ce îi voi spune:

–         Bine aţi revenit! mi-a tremurat vocea.

–         Întotdeauna am fost aici.

–         ?

–         Ia loc, aici pe băncuţă.

M-am aşezat lângă el, privind tabloul pe care îl ştiam pe de rost.

Mereu când el îşi privea tabloul, se făcea linişte. Toţi mergeau pe vârfuri şi vorbeau şoptit.

Am încercat să văd cu ochii lui. Ce îl atrăgea? Copiii păreau vii, într-adevăr. Vara de acolo emitea sunete imperceptibile de veselie. Zidurile vechi aveau un aer familiar. Mai încolo, o portiţă în prelungirea unui gard de metal prin care vedeai lejer în grădină. În colţul din dreapta, jos, un bătrân zâmbitor, cu chipul tovarăşului meu de contemplare, întindea o cheie mare, cu model, unei tinere pe care n-o observasem până atunci.

Nedumerită, am întins mâna şi am luat cheia.

Povestea a început la Mirela. Tema de azi a propus-o Peter.

Au mai scris:

Mirela
http://mirelapete.dexign.ro/2011/12/parfumul-unui-tablou-parfumul-fiecarui-tablou/

Max Peter
http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/12/poveste-parfumata-grigorescu-si.html

Daurel
http://daurel.wordpress.com/2011/12/03/poate-am-jinduit-oarecand-sa-am/

Rokssana
https://rokssana.wordpress.com/2011/12/03/parfumul-tablourilor/

Invitaţi:

Alice, Androxa, Atlantisra, Carla, Carmen, Carmen Amza, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Gina, Ioan Usca, Lolita, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Supravieţuitor, Theodora, Visualw.

Anunțuri

20 comentarii

Din categoria Poveşti parfumate, Proză

20 de răspunsuri la „Tabloul

  1. superb….de unde le scoti? sunt toata invidie 🙂
    cand eram copil tata a cumparat de undeva o pictura pe care a inramat-o si a pus-o pe perete la mine in dormitor…adormeam tesand povesti cu ochii in tablou….erau munti si 2 copii pe un podet…iti imaginezi ce de povesti aveam in cap….unde or fi disparut toate? 🙂

    Apreciază

  2. Pingback: parfumul tablourilor « Rokssana's Blog

  3. Minunat! Vorba Rokssanei! 😉
    Asa ceva imi place mie sa citesc, povesti in care se intampla ceva! O carte de-a ta, vreau o carte cu astfel de povesti…Chiar imi doresc!
    Am scris si eu candva o povestioara cu un tablou, Mai mult decat …tablou. Candva poate o vei citi.
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/02/licitatia-din-seria-duzina-de-cuvinte/
    Te felicit sincer! 🙂

    Apreciază

  4. Sper ca nu ai pierdut cheia aceea, spune-mi ca ai pus-o bine, undeva…

    Apreciază

  5. Pingback: Poate am jinduit oarecând sã am… « Daurel's Blog

  6. Pingback: Parfumul unui tablou, parfumul fiecărui tablou « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Alone « O lume in imagini

  8. Pingback: For you « schtiel

  9. Pingback: Am aparut! « my heart to your heart

  10. Mi s-a facut dor sa merg la galeria de pictura.Avem si noi in oras una, insa foarte rar am ajuns pe acolo.
    Ma bucur sa admir picturile de aici si sa le citesc povestile!
    Sa ai o duminica frumoasa!

    Apreciază

  11. Pingback: Poveste parfumata.Parfumul unui tablou, parfumul picturilor « my heart to your heart

  12. Foarte deosebita povestirea de astazi, ca de obicei! 🙂 Fiecare tablou are povestea lui si sugereaza privitorului altceva!
    O saptamana de vis, asa ca intr-un tablou reusit! 😉

    Apreciază

  13. Cred că am mai spus-o, aş citi cu o mare plăcere astfel de povestiri adunate într-un volum de proză scurtă. Chiar am senzaţia că ar putea avea succes!
    Felicitări!

    Apreciază

  14. Pingback: La X Factor e Vocea Romaniei… « lunapatrata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s