Principiul nondiscriminării (58)


Principiul nondiscriminării

După Ion-Ovidiu Pânişoară

Discriminarea există şi contribuie la multe situaţii tensionate. Putem vorbi despre discriminări la nivelul relaţiilor profesor-elev, elev-elev, părinte-elev, părinte-părinte etc.

Baza celor mai multe dintre discriminări se regăseşte în stereotipuri (diferenţierea pe criterii etnice). Este eficient să-i îndemnăm pe elevi să-şi înfrâneze acest tip de gândire?

În urma unor experimente s-a constatat că atitudinea stereotipă a fost exacerbată de cerinţa de a suprima gândirea stereotipă. La fel s-a întâmplat şi în cazul comportamentului. O suprimare a atitudinii şi comportamentului discriminatoriu are efect doar pe parcursul cazului la care se cere, revenind mult mai puternic în situaţiile următoare.

Încercând să efectueze ceea ce li s-a cerut (suprimarea comportamentului discriminatoriu), subiecţii s-au concentrat pe încercarea de a elimina din propria gândire orice perspectivă stereotipă. Însă această acţiune de scanare, de căutare, a generat ceea ce se numeşte accesibilitatea stereotipului. Acesta este un efect al interdicţiei. Dacă i se spune unui elev să nu se mai poarte urât cu colegul său de o anumită etnie, elevul se concentrează mai mult pe etnia colegului său, ceea ce îl va face să-şi exacerbeze mai apoi atitudinea sau comportamentul care iniţial au fost suprimate

Mai întâi trebuie eliminată ameninţarea stereotipului (Steele). Aceasta înseamnă că stereotipul nu este cunoscut doar de către persoana care îl gândeşte în raport cu un alt individ, ci şi acesta este foarte conştient de felul în care este perceput de către ceilalţi. Acest lucru creează o stare de frustrare şi anxietate care îşi pun amprenta asupra activităţii victimei stereotipului.

În studiul lui Steele, prejudecata conform căreia capacităţile cognitive ale afro-americanilor sunt mai prejos decât ale celorlalţi creează o presiune suplimentară asupra acestora în timpul testelor de evaluare; frica îi va face să aibă mai multe erori şi să obţină scoruri mai scăzute decât în cazul în care ameninţarea stereotipului nu s-ar fi produs.

Concluzie:

Încercaţi să dezvoltaţi la elevii dumneavoastră comportamente nondiscriminatorii prin încurajarea atitudinilor pozitive şi nu prin interzicerea celor negative. Aparent paradoxal, interzicerea nu va produce efectul scontat decât pentru scurt timp, după care atitudinea negativă va reveni în forţă!

Recomandări: Androxa, Atlantisra, Carla, Clipe de Cluj, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela, Peter, ,,Porcii abjecţi”, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Theodora, Vizualw

13 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie

13 răspunsuri la „Principiul nondiscriminării (58)

  1. Pingback: Suspiciunea | Per aspera ad astra

  2. Pingback: colţul european – 10 « Colţu' cu muzică

  3. Pingback: Scrisori parfumate « Mirela Pete. Blog

  4. Pingback: Prieteni virtuali – 3 Alex Mazilu « schtiel

  5. Pingback: Isaac Israëls (3 februarie 1865 – 7 octombrie 1934), pictor olandez « my heart to your heart

  6. Pingback: Fingerpaint , fingerprint « O lume in imagini

  7. Pingback: invata sa vorbesti cu tristetea ta « Rokssana's Blog

  8. Pe vremea când făceam pedagogie şi doream ca învăţăceii mei să facă un lucru, îi anunţam că în viitorul apropiat nu vor mai avea voie să facă acel lucru. Ei bine…, aproape întotdeauna îl făceau.

    Apreciază

  9. Pingback: Scrisorile-şi revendică parfumul « • Gabriela Elena •

  10. Pingback: Suveniruri. Life in pictures « Mirela Pete. Blog

Lasă un comentariu